sâmbătă, 19 martie 2011

Poetul Vosganian la congresul femeilor liberale

        ''O femeie poate conduce mai bine decat un barbat. Experienta ultimilor 20 de ani a aratat ca femeile sunt mai putin vulnerabile la vicii de tot felul, incepand cu viciile de comportament si de limbaj si terminand cu viciile de caracter. (...) Daca PNL ar fi condus de o femeie, barbatii nu ar mai intarzia la sedinte. In al doilea rand, am lasa deoparte limbajul anecdotic si capricios, iar membrii PNL ar avea foarte multa incredere in presedintele PNL. Fireste, a discuta in aceasta clipa despre astfel de lucruri nu inseamna a da lovituri de stat in PNL, ci inseamna sa visam frumos'' relatează Agerpress, preia şi duce mai departe HotNews, de la congresul femeilor liberale. Este un fragment din discursul (încă) vicepreşedintelui PNL, Varujan Vosganian.
  
       Vosganian vorbește frumos. Întotdeauna a vorbit, mai ales în fața mulțimilor, frumos. Probabil că în fața unei mulțimi de femei, după cum îl cunosc, a vorbit și mai frumos. 
       Vosganian e un poet vorbitor, mai bun decât poetul scriitor care a încercat să fie. Varujan vorbește frumos însă, de multe ori, se repetă. 
       El se repetă în vorbire pentru că îi plac meșteșugitele vorbe pe care le naște limba sa - uneori involuntar - şi atunci le reia. Sau, pur şi simplu, în pană de inspiraţie, nu găseşte altele noi.
      Vosganian se repetă în vorbe, unde făureşte o lume divers colorată, dar nu reuşeşte să se repete în fapte. De ce?
       Pentru că, în politică, Varujan nu are lucruri frumoase de care să îşi aducă aminte şi pe care să le repete; dincolo de întâlnirile cu oamenii din aceeaşi organizaţie politică, singurul loc unde se repetă şi în fapte ( faptele fiind vorbele lui), şi unde este aplaudat, el nu are nimic de care să îşi amintească. 

       Lumea faptelor politice ale lui Vosganian e una tristă, cenuşie, posacă. În ea nu s-a întâmplat nimic din cele puse de el în versurile înflăcărate ale începutului de drum. Ce să ţii minte, ce să repeţi?
       

      Da, Vosganian e un poet; singurul poet din politică, cu cele mai frumoase, mai colorate şi mai pline de metaforă discursuri.
      Dar un poet pragmatic.

Un comentariu:

  1. Vosganian este un poet in politica si faptele lui politice sunt mici....Departe de inflacaratul inceput de drum. A fost mai mult pragmatic in ce priveste cariera decat in folosul celor pe care spera sa-i atraga atunci cand s-a lansat acea Alternativa.....
    Subscriu draga Paul si trec la capitolul dezamagiri...Intr-un fel dezamagiri, poate a fost(evolutia) potrivit "cursului firesc" al politicii de azi,de ieri de 20 ani.Noi suntem atipici,anacronici,niste traditionalisti-conservatori care mai cred si in altceva decat pragmatism....

    RăspundețiȘtergere

Materialişti contra materiei - omul maşină, negarea femeii şi a bărbatului, veţi fi ca Dumnezeu...

    de Anthony Esolen Care este miza în controversele actuale legate de bărbat și femeie? Nimic altceva decât creația însăși. Una dintr...