Se afișează postările cu eticheta răi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta răi. Afișați toate postările

vineri, 19 iunie 2020

În fața răului și a reprezentanților săi nu te smerești. În fața diavolului nu te smerești. Răul trebuie denunţat.

Deputatul Matei Dobrovie, despre revoltele din SUA – ARMONIA ...

Și totuși, ce se întâmplă în SUA?

Privind la tulburările care au cuprins SUA, explicația prevalentă este aceea a minorității agresive care a reușit să captureze prim-planul - educațional, mediatic, politic - și care prăvale imperiu în genunea haosului.
Explicația favorită a conservatorilor este că „socialismul” (neomarxismul, radicalismul etc.) a ocupat universitățile, campusurile, și a început să domine și în sfera mediatică. Altfel, la firul ierbii, omul de rând își vede de familia, munca și armele sale, e decent, se poartă frumos cu vecinii etc. Și unele figuri religioase folosesc același tip de dualism: o minoritate a oamenilor puși pe rele care deturnează o majoritate de oameni decenți, care își iubesc familia, patria și care vor să muncească (vezi scrisoarea lui Vigano pe care am distribuit-o și eu). Am remarcat și la unii gânditori de stânga acest contrast între elite și „popor”, fiecare cu agenda sa.
Fără îndoială că marea majoritate a oamenilor are altă agendă și alte preocupări decât ce vedem pe Twitter și la televizor. Fără îndoială că destui oameni încă doresc să-și vadă de familie, de comunitate, chiar și de patrie, să muncească, să ducă mai departe ce a moștenit. Nu sunt, însă, așa sigur că o majoritate solidă vrea acest lucru, dacă mă uit la generațiile care vin din urmă - generațiile Y și Z (mai ales aceasta din urmă, cuprinsă din nativi digitali, îndepărtată de religia instituționalizată, îmbibată deja de educația trans). Însă nu din pricini sociologice consider că această explicație a minorității agresive, socialiste, este comodă. Ci pentru că nu merge la adânc și nu explică, de fapt, răul în profunzimea lui istorică.
Dacă realmente am trăi într-o lume în care o minoritate de răi ar conduce o majoritate de oameni buni și decenți, răul ar avea răspândire limitată. S-ar pierde „pe drum”, s-ar evapora până să ajungă să inunde societatea. Sau, ieșind din categoriile morale, dacă realmente ar fi așa de mare diferența între agenda elitelor și agenda oamenilor de rând, atunci deturnarea unei întregi societăți nu ar fi posibilă. Într-adevăr lumea este mult prea complexă să fie condusă conspirativ de câțiva oameni și de găști antrenate.
Prin urmare, întrebarea care ar trebui să ne frământe nu ar fi „cine e de vină”, sau „cine e în spatele acestui tăvălug dizolvant”?, ci, mai degrabă, „de ce „prinde” răul?” De ce are ecou, de ce revertebrează în întreg corpul social? Astfel, nu atât agenda în sine, grupările în sine, ideologiile în sine sunt importante, când CONDIȚIILE în care acestea se manifestă. Condițiile care fac posibil succesul răului, conspirațiilor, minorităților agresive. Toate acestea: minoritățile agresive, ideologiile, sunt SIMPTOME ale unei boli, mai degrabă decât „viruși”, că tot suntem în sezon pandemonic.
Aceste condiții pot și și culturale, sociale, politice - iar aici deja suntem lămuriți. Dar, în ultimă instanță, ceva trebuie să fie putred în adânc pentru ca, dincolo de circumstanțele văzute, răul să aibă puterea de a conduce. 10 oameni drepți dacă ar fi existat în Sodoma, cetatea nu ar fi pierit. 10 oameni drepți dacă ar fi existat în Constantinopol, orașul nu s-ar fi prăbușit în mâinile Magnificului. În Aviatorul, Vodolazkin pune pe seama eroului cărții o altfel de explicație pentru tirania lui Stalin: nu era vorba de tirania unui paranoic asupra unor oameni nevinovați, ci era vorba despre o întruchipare a unui rău, a unei răutăți care bântuia în adâncul societății. În inimile oamenilor...
E mai ușor, psihologic, să găsim vinovați în exterior: socialiștii, elitele, iluminatti etc. E mai greu să înțelegem că, într-un fel sau altul, în grade diferite, toți suntem vinovați. E și dificil, deoarece această conștiință a părtășiei la decăderea generală poate fi speculată abil. Da, toți suntem vinovați. Răul nu este exterior. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie denunțat. În fața răului și a reprezentanților săi nu te smerești. În fața diavolului nu te smerești. Soarta creștinului este să fie răstignit între aceste două adevăruri antinomice: „...cel dintâi sunt eu” și „nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le PE FAȚĂ.”

Autor:  Anghel Buturugă
Sursa:  https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=956140958155334&id=100012783161805

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...