Se afișează postările cu eticheta Zbigniew Brzezinski. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Zbigniew Brzezinski. Afișați toate postările

sâmbătă, 17 decembrie 2022

Dezintegrarea controlată a Occidentului. Lumea, o nouă Ninive, dar una globală. Vom repeta destinul vechii cetăţi? Personal, nu cred!


 
The Controlled Disintegration of the West

Am doar două amendamente şi o concluzie suplimentară de adus acestui articol al lui Matthew Ehret, plin de informaţii esenţiale şi de concluzii de bun simţ:

1. Moştenirea renascenistă este matricea în care s-au cristalizat toate ideologiile demonice ale actualei epoci, deci întoarcerea la ea nu ne ajută de niciun fel, ci este învârtirea într-un cerc închis.

2. Nu cred în forţa mişcărilor naţionaliste, controlate în cea mai mare parte tot de sistem şi victime facile ale unei manipulări prin frică (de boală, de foamete, de frig, de lipsă de confort) a populaţiilor.

3. Singura ieşire reală este, ca şi în cazul cetăţii Ninive, întoarcerea către Dumnezeu, căci interesul fundamental al omenirii este mântuirea.

Veţi înţelege la ce se referă aceste poziţii personale la finalul acestui articol.


Până de curând am crezut, ca mulți alții, că Jimmy Carter nu este un politician obișnuit. Detașându-se din marea serie de trădători și de funcționari, fostul președinte a apărut adesea ca singura voce a rațiunii în cadrul establishment-ului american, care a semnalat nedreptățile armatei americane, greșelile lobby-ului sionist și natura autodistructivă a oligarhiei americane. Cu siguranță, un om care vorbește atât de sincer nu poate fi rău.

Deși cred în continuare că Carter are probabil intenții bune, cred, de asemenea, că omul este probabil la fel de neștiutor astăzi ca și atunci când a fost folosit ca marionetă de acele forțe identificate acum ca fiind statul profund internațional care a preluat controlul politicii externe și interne americane în timpul președinției sale dintre 1977-1981.

În timpul domniei lui Carter, o organizație care s-a dezvoltat din influența combinată a Consiliului pentru Relații Externe și a Grupului Bilderberg a preluat controlul Americii sub numele de Comisia Trilaterală, care a răsturnat ultimele rămășițe ale impulsurilor anti-imperiale rămase din viziunea oferită de președinții Franklin Roosevelt și John Kennedy, aducând America în situația autodistructivă pe care am ajuns să o cunoaștem astăzi.

Deoarece aceste reforme Trilaterale au fost atât de cuprinzătoare și au atins aspecte legate de politica economică, crearea sclaviei datoriei externe, finanțarea terorismului și energia verde, merită să realizăm o scurtă evaluare a modului în care s-a întâmplat acest lucru, analizând totodată unii dintre actorii cheie care au făcut ca acest lucru să se întâmple.

Comisia trilaterală preia controlul

În timp ce James Carter a devenit cel de-al 39-lea președinte al Americii în 1977, Comisia Trilaterală a fost de fapt creată în 1973, sub conducerea nominală a lui David Rockefeller III (președintele Chase Manhattan Bank) și a unei coterii de finanțiști internaționali și ideologi cu vederi imperialiste care credeau cu tărie în doctrina utopică a guvernării globale în cadrul unei etici stăpân-sclav. Ideea consolidării a trei zone de putere globală (America de Nord, Europa de Vest și Japonia) în timpul apogeului Războiului Rece sub o structură de comandă unificată a fost motivul care a stat la baza creării acestui think tank la acea vreme.

O figură importantă a Comisiei Trilaterale, care mai târziu a devenit consilierul pentru securitate națională al lui Carter, se numea Zbigniew Brzezinski, care s-a referit la această agendă ca fiind "era tehnotronică", pe care a descris-o în 1970 ca fiind o epocă care implică "apariția treptată a unei societăți mai controlate". O astfel de societate ar fi dominată de o elită, fără a fi constrânsă de valorile tradiționale". Pe cine ar reprezenta acești specialiști? În lucrarea Between Two Ages (Între două epoci), Brzezinski a fost foarte clar: "Statul-națiune, ca unitate fundamentală a vieții organizate a omului, a încetat să mai fie principala forță creatoare: Băncile internaționale și corporațiile multinaționale acționează și planifică în termeni care sunt cu mult înaintea conceptelor politice ale statului-națiune".

Senatorul Barry Goldwater a scos în evidență această bestie străină, care transformă America, în autobiografia sa din 1979, With No Apologies (Fără scuze), spunând: Comisia Trilateralistă este internațională... (și)... este menită să fie vehiculul pentru consolidarea multinațională a intereselor comerciale și bancare prin preluarea controlului asupra guvernului politic al Statelor Unite. Comisia Trilateralistă reprezintă un efort abil și coordonat pentru a prelua controlul și a consolida cele patru centre de putere - politic, monetar, intelectual și ecleziastic.

O altă figură politică americană care combătea atunci acest virus străin a fost candidatul la președinție Lyndon LaRouche, care a scris profetic "The Trilateral Commission's Rapid End to Democracy" (Sfârșitul rapid al democraţiei prin Comisia trilaterală) la 4 august 1981, afirmând Planul este de a combina prăbușirea sistemului financiar al Statelor Unite și al celei mai mari părți a Europei Occidentale şi altor țări pentru a crea un scenariu de "gestionare a crizei globale" la cea mai mare și mai catastrofală scară... criza financiară va fi folosită pentru a supune Statele Unite, printre alte națiuni astfel tratate, unei dictaturi prin decret al FMI.

Sub conducerea lui Brzezinski, o treime dintre membrii Comisiei Trilaterale au fost numiți în posturi de conducere în cabinetul Carter. Printre membrii notabili de aici care merită menționați se numără Walter Mondale (vicepreședinte), Harold Brown (secretar al apărării), Cyrus Vance (secretar de stat), Michael Blumenthal (secretar al trezoreriei), James Schlesinger (țarul energiei), Paul Volcker (președintele Fed). Doar pentru a înțelege pedigree-ul britanic al acestui grup, Brzezinski și Blumenthal au fost nu numai membri Bilderberg, ci și 2 dintre cei 9 directori ai Proiectului pentru anii '80 al Consiliului pentru Relații Externe. CRF este grupul Cecil Rhodes/al Mesei rotunde care s-a înființat în America în 1921 pentru a promova mandatul dat de Rhodes de a recuceri America ca colonie pierdută și de a restabili un nou Imperiu Britanic.

Criza democrației   

În 1975, asistentul lui Brzezinski, Samuel P. Huntington, a scris o carte intitulată Crisis of Democracy (Criza democrației), ca parte a Proiectului pentru anii '80 al Consiliului pentru Relații Externe, care a publicat 33 de cărți de la 10 grupuri de lucru pentru a introduce era technotronică. Huntington a declarat că am ajuns să recunoaștem că există limite potențial dezirabile ale creșterii economice. Există, de asemenea, limite potențial dezirabile pentru extinderea indefinită a democrației... un guvern lipsit de autoritate va avea o capacitate redusă de a impune poporului său sacrificiile care vor fi necesare.

Huntington și Brzezinski au condus o reformă în domeniul afacerilor externe care a început să finanțeze școli islamice radicale și mișcări politice începând cu răsturnarea șahului Iranului de către USAID și instalarea ayatollahului Khomeini în 1979. Finanțarea de către SUA a Al Qaeda și a mujahedinilor a fost făcută în aparenţă din motivul pragmatic de a contracara sovieticii în Afganistan, însă motivul real a fost acela de a justifica teza "Ciocnirea civilizațiilor" pe care Huntington a publicat-o mai târziu, presupunând că religiile majore nu pot avea pace decât dacă se creează un Leviathan global care să impună ordinea de sus. Acesta a fost un caz clar al efectului Pygmalion la extrem.

Este demn de remarcat aici faptul că Șahul, împreună cu mulți lideri ai mișcării Nealiniaților, erau atunci angajați într-o luptă majoră pentru a se elibera de structura neocolonială de sclavie a datoriilor sub control anglo-american, folosindu-se de puterile lor suverane inalienabile pentru a anula datoriile neplătite și, în același timp, pentru a da drumul la investiții în progresul științific și tehnologic, folosind "modelul japonez" de după cel de-al Doilea Război Mondial. Saltul inspirat al Japoniei de după cel de-al Doilea Război Mondial de la feudalism la o economie științifico-industrială avansată a făcut ca apartenența sa la Comisia Trilaterală să fie cu atât mai importantă în mintea noilor zei olimpieni, care se temeau că alte națiuni în curs de dezvoltare vor urma exemplul.

Dezintegrarea controlată a Occidentului


La două luni după ce a fost numit președinte al Rezervei Federale, Paul Volcker a ținut o prelegere la Universitatea Warwick din Londra în care a proclamat că "o dezintegrare controlată a economiei mondiale este un obiectiv legitim pentru anii 1980".

Volcker a gestionat această dezintegrare controlată prin creșterea ratelor dobânzilor la 20-21,5% începând cu anul 1979 - lăsându-le acolo până în 1982, şi, în același timp, a mărit rezervele obligatorii pentru băncile comerciale. Efectul a paralizat pentru totdeauna economia americană, producția agricolă prăbușindu-se puternic, producția de mașini-unelte de tăiat metale s-a prăbușit cu 45,5%, producția de automobile s-a prăbușit cu 44,3%, iar producția de oțel s-a prăbușit cu 49,4%. În timpul acestei perioade traumatizante, întreprinderile mici și mijlocii au fost falimentate în mod intenționat în toate sectoarele economiei nord-americane și europene, lăsând doar corporațiile multinaționale în poziția de a-și permite astfel de rate ale dobânzii. Programul lui Volcker a pregătit terenul pentru Legea fiscală Kemp-Roth din 1981, care a deschis calea speculațiilor imobiliare, și pentru Legea Garn- St. Germaine din 1982, care a dereglementat băncile americane și a avansat crearea unei bănci universale/too-big-to-fail (prea mare pt a seprăbuşi).

În aceeași perioadă, debitorii din lumea a treia, care trebuiau să plătească dobânzi de 20%, și-au văzut datoriile crescând vertiginos cu 40-70%. Liderii care s-au opus acestui program, precum Zulfikar Ali Bhutto din Pakistan, Indira Gandhi din India, Thomas Sankara din Burkina Faso, Lopez Portillo din Mexic și alții, au fost uciși sau răsturnați în mod sistematic.

Atunci când a devenit evident că viitorul președinte Ronald Reagan nu era favorabil agendei Comisiei Trilaterale/CFR - făcând presiuni pentru întâlniri bilaterale cu Gandhi și Portillo din Mexic în 1981 pentru a le sprijini politicile de creștere industrială și amenințând că îl va concedia pe Volcker, eliminarea sa a fost rapid orchestrată. După ce George Bush, membru al Comisiei CFR/Trilaterale, a fost numit vicepreședinte al lui Reagan (înlăturându-l pe senatorul Paul Laxalt, prietenul lui Reagan, în timpul unui scandal mediatic condus de Rockefeller), John Hinckley - un psihiatru MK Ultra profund legat de familia Bush - a fost trimis să comită un asasinat, împușcându-l pe Reagan în piept la 30 martie 1981.

Reagan nu și-a mai revenit niciodată după acest atentat, iar starul hollywoodian bine intenționat, dar extrem de maleabil, a fost din ce în ce mai mult modelat de agenții CFR - Comisia trilaterală, în ciuda tendinței sale de a se lăsa influențat de figuri pro-naționale, exemplificată prin susținerea the Joint US-Soviet plan for the Strategic Defense Initiative (Planului comun americano-sovietic pentru inițiativa de apărare strategică) în 1983 (deturnat ulterior într-o doctrină unilaterală de Bush Sr.).

Depopularea verde

Nu trebuie ignorat faptul că transformarea economiei americane de la un model de sistem deschis de creștere pro-industrială la un model malthusian de sistem închis a fost, de asemenea, o inițiativă a forțelor care controlează Comisia Trilaterală.

În 1974, David Rockefeller al III-lea a ținut un discurs la Conferința Clubului de la Roma/ONU privind populația mondială de la București, declarând: Este necesar să se revizuiască conceptul de creștere economică. În special în ultimii ani, limitele creșterii au intrat în conștiința noastră. Epuizarea resurselor, poluarea și criza energetică au făcut ca toate acestea să fie foarte clare. Caracterul și scopul creșterii trebuie să fie schimbate.

Agenda pentru o "societate post-industrială" condusă de o revoluție a infrastructurii verzi a fost prezentată în
Global 2000 Report (Raportul Global 2000) din 24 iulie 1980, care a cerut conservarea energiei, controlul populației și ecologismul ca bază pentru noua economie. Mai târziu, în același an, este publicată Strategia globală de conservare a Fondului Mondial pentru Natură, în paralel cu teza Global 2000. În această perioadă, WWF era condus de prințul Philip și prințul Bernhardt, iar printre vicepreședinții săi din timpul administrației Carter se numărau Louis Mortimer Bloomfield, al cărui Birou Permindex a fost prins coordonând asasinarea lui JFK, și Maurice Strong, membru al Comisiei Trilaterale, care a cerut distrugerea civilizației industriale într-un interviu din 1990.

Aceasta nu a fost doar o lecție de istorie

Ceea ce tocmai ați citit poate părea, la suprafață, un raport de istorie, dar este mult mai mult decât atât. Este un raport despre viitor.

Este un raport despre viitor, deoarece viitorul vostru este modelat de forțe istorice pe care trebuie să le înțelegeți dacă vreți să puteți alege să vă influențați realitatea în acord cu acele traiectorii istorice care sunt de fapt în armonie cu interesele reale ale omenirii.

Forțele progresului și ale anticolonialismului pe care Comisia Trilaterală a încercat să le stingă în urmă cu 40 de ani au fost reînviate sub conducerea reînnoită a Rusiei, a Chinei și a unui număr tot mai mare de națiuni care vor să aibă un viitor. Din ce în ce mai mult, forțele naționaliste (oricât de confuze ar fi ele) au apărut ca o mișcare antitehnocratică în America de Nord și Europa, care oferă națiunilor pe care le credeau pierdute în fața Noii Ordini Mondiale, o șansă de a-și reînvia moștenirea renascentistă pierdută.

Singurul lucru care împiedică națiunile occidentale să se alăture Inițiativei Belt and Road, să reorganizeze sistemul financiar falimentar și să elibereze creditul productiv pentru a revigora economia reală este: 1) lipsa de înțelegere a istoriei și 2) un sentiment confuz al adevăratei naturi a umanității, ca specie superioară altor fiare ale ecosistemului - capabilă de perfectibilitate constantă și de descoperire creativă.

Orice lucru care neagă acest concept de umanitate și de lege naturală, cum ar fi New Deal-ul verde, ar trebui tratat ca fiind visul umed nociv al Volckerilor, Rockefellerilor, Brzezinskylor și al altor zombi din Comisia Trilaterală, care au avut un drum lung de parcurs înainte de a se califica drept oameni.

Sursa: https://matthewehret.substack.com/p/how-the-trilateral-commission-drove


marți, 21 ianuarie 2020

Terorismul wahhabit, instrumentul geostrategic al imperialismului anglo-american (Ciocnirea ideologică mondială 3)


FD Roosevelt şi Abdelaziz ibn Saud pe crucişătorul Quincy
Episodul anterior: https://paulghitiu2009.blogspot.com/2020/01/potrivit-torei-poporul-edom-pe-care.html

 Youssef HINDI
America iudeo-protestantă

Aceasta viziune mesianica evreiasca originala, devenita protestanta, se va implanta in America colonizata de englezi, care se considerau noi oameni alesi, America noul Pământ promis, tara originilor lumii, iar în ceea ce-i privește pe indieni, o sub-rasă bună pentru exterminare, urmând modelul narațiunii biblice a cuceririi Țării promise de Josua:

  Au pus mâna pe cetate şi au nimicit-o cu desăvârşire, trecând prin ascuţişul sabiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, până la boi, oi şi măgari.” (Iosua 6:21)

Iosua a bătut astfel toată ţara, muntele, partea de miazăzi, câmpia şi costişele şi a bătut pe toţi împăraţii; n-a lăsat să scape nimeni şi a nimicit cu desăvârşire tot ce avea suflare, cum poruncise* Domnul Dumnezeul lui Israel.”(Iosua 10:40)
Or, această concepție rasistă și genocidare este cea a protestanților englezi (ca buni moștenitori ai iudaismului), dar din punctul de vedere catolic lucrurile stau altfel. Într-adevăr, problema umanității indienilor dă motive de dezbatere renascentismului. Controversa din Valladolid (Spania), din 1550-1551, a permis dominicanului Las Casas să reafirme datoria misionarilor creștinilor față de indigeni [15].

Întrebarea reapare în secolul următor când calvinul Isaac de la Peyrère (1594-1676) avansează ipoteza că primii locuitori ai Americii ar fi descendenții unei omeniri dinaintea de Adam
[16].

John Lock, în al doilea din cele Două tratate de guvernare ale sale (1690), a acordat Americii statutul său și funcția sa filosofică: La început, a scris el, lumea era America.
17]
Din pământ de origine al lumii, America a devenit, in secolul al XVIII-lea, un anunt profetic al viitorului. În conștiința unei anumite elite europene și engleze, America a fost legată de speranța mesianică de răscumpărare, în mare parte sub presiunea mișcării evanghelice care face ca fostul pământ de misiune un cămin misionar.

În secolul al XIX-lea, Alexis de Tocqueville a perceput în mod clar această transformare: „Mi se pare că văd întregul destin al Americii închis în primul puritan care a ajuns pe țărmurile sale, la fel ca întreaga rasă umană din primul om.
[18]

Încă din 1781, abatele Guillaume-Thomas Reynal a anunțat posibilitatea colonizării Europei în sens invers de către America: Ne temem că într-o zi Europa va găsi stăpâni în chiar copii săi.”
19]
În același timp, în Anglia secolelor 18 și 19, mișcarea protestantă proto-sionistă, numită și restauraţionism, este extinsă și este reprezentată de personaje precum Thomas Newton (1704-1782), episcopul de Bristol şi Anthony Ashley Cooper (1801-1885), conte de Shaftesbury.

În final, restauraţionismul (proto-sionismul) și mesianismul american, două mișcări protestante care derivă din mesianismul evreiesc, vor converge și vor ghida politica externă americană, în beneficiul Israelului.

Alianța iudeo-protestanților și saudito-wahhabiţilor

Între 1744 și 1745, tatăl wahhabismului – o doctrină eretică în ceea ce privește Islamul și învăţaţii săi
[20] – Muhammad ibn Abd al-Wahhab a încheiat un pact de alianță (pactul Nadjd) cu liderul tribului Saud. Acest pact a făcut din saudiţi purtătorii de stindard ai wahhabismului și din Ibn Abd al-Wahhab și descendenții săi, liderii religioși ai dinastiei saudite; aceasta din urmă a folosit apoi doctrina wahhabită ca mijloc de cucerire și de luare în stăpânire a Arabiei – din a cărei cucerire vor rezulta trei regate saudite succesive.

Ibn Saud și Ibn Abd al-Wahhab se vor angaja într-o serie de distrugeri și masacre ale musulmanilor, similar celor comise împotriva catolicilor irlandezi și scoțieni de protestantul puritan Olivier Cromwell (1599-1658).
De exemplu, wahhabiţii au ucis între 2,000 și 5,000 de persoane la Kerbala în 1801, au masacrat bărbați, femei și copii și chiar au eviscerat femei însărcinate
[21]

Este exact metoda de teroare care a fost aplicată de teroriști în perioada contemporană din Siria, Libia, Irak ... Toate finanțate de Arabia Saudită și Qatar, armate și sprijinite în mod deschis de Statele Unite și aliații lor. Ceea ce a recunoscut în cele din urmă New York Times într-un articol la 23 ianuarie 2016
[22].

Saudo-wahhabiţii au fost sprijinit de britanici de la primul război mondial și, fără sprijinul acestora, actualul regat saudit, fondat în 1932, nu ar fi văzut niciodată lumina zilei. Iar din 1945, americanii au preluat ştafeta de la Imperiul britanic. Pe 14 februarie 1945, Regele Abdelaziz ibn Saud și președintele american Franklin Delano Roosevelt s-au întâlnit pe crucisator Quincy; s-a ajuns la un pact: În schimbul petrolului din Arabia, Regatul Saud se va afla acum sub protecția statelor Unite.

Prin cuplarea petrolului saudit și a dolarului american, începe faza de expansiune a doctrinei wahhabiste – sponsorizată de petrodolari – în afara Arabiei. Wahhabismul s-a hotărât apoi să cucerească Islamul, în special prin numeroase instituții precum Congresul islamic mondial (1949-1952), Congresul islamic din Ierusalim (1953), Înaltul Consiliu pentru afaceri musulmane (1960), Organizația Frăției Islamice (1969), Liga Mondială musulmană (1962), Adunarea Mondială a Tineretului musulman (1972).
Saudo-wahhabiți finanțează de asemenea posturi universitare la Harvard, California, Santa Barbara, Londra și Moscova. În plus, Arabia Saudită deține, din punct de vedere financiar, 30% din pachetul satelitar arab, 50 de canale de televiziune și tot atâtea titluri în presa scrisă.

Terorismul wahhabit a devenit apoi instrumentul geostrategic al imperialismului anglo-american. Zbigniew Brzezinski (1928-2017), consilierul pentru probleme de securitate nationala al Statelor Unite (20 ianuarie 1977 - 20 ianuarie 1981), sub presedintia lui Jimmy Carter, a fost, la sfarsitul anilor '70, principalul contractant al unei manevre de coordonare CIA cu serviciile pakistaneze si Saudite, cu scopul de a finanţa şi de a înarma viitorii terorişti, inclusiv Bin Laden. Obiectivul lui Brzezinski a fost acela de a atrage Uniunea Sovietică către cimitirul afgan. Această strategie a fost folosită din nou la sfârșitul anilor '90 în Cecenia pentru a provoca implozia Federației Ruse, şi din nou după războiul din 2003, în Irak și din 2011 în Libia, Siria, Yemen și în alte părți…


Într-un interviu pentru Nouvel Observateur, în 15 ianuarie 1998, Brzezinski va explica "cum și de ce l-a finanțat pe Bin Laden în Afganistan"
[23].

La întrebarea: "Nu regretaţi că a favorizat integrismul islamist, că a dat arme, sfaturi viitorilor teroristi?" , Brzezinski a răspuns: Ce este mai important din punctul de vedere al istoriei lumii? Talibanii sau prăbuşirea imperiului sovietic? Câţiva islamiști excitaţi sau eliberarea Europei Centrale și sfârșitul Războiului Rece?

De fapt, Brzezinski, care a rămas unul dintre cei mai influenți geostrategi din Statele Unite, ne explică că acest terorism este o creație artificială și că amploarea sa depinde de politica occidentală, şi mai ales de politica anglo-americană.

Terorismul wahhabo-takfirist, al cărui prim dușman este lumea musulmană (unde ucide cel mai mult), este un instrument în geopolitică globală, după cum armata americană servește în principal interesele Israelului. Un instrument multifuncțional, care distruge vecinii Israelului, exacerbează tensiunile dintre Edom (Occident) și Ismael (lumea musulmană), pentru a provoca în sfârșit o conflagrație globală.

Un risc de razboi mondial cu atât mai mare cu cât imperiul american se află într-o stare de agitaţie care se înrăutățeste pe măsură ce puterea lui scade. Iar această agitaţie  este instrumentat de israelieni si de ulii americani ai războiului care se găsesc sub comanda lor.
[15] J. Dumont, La Vraie Controverse de Valladolid, Paris, Critérion, 1995.
[16] Isaac de La Peyrère, Preadamitae, sl, 1655.
[17] Bernard Cottret, Histoire de la réforme protestante xvie-xviiie siècle, Perrin, 2001, p. 209.
[18] Alexis de Tocqueville, De la démocratie en Amérique, Paris, Gallimard, 1986, I, p. 414.
[19] G. Esquier, L’anticolonialisme au xviiie siècle, Paris, PUF, 1951, p. 290.
[20] https://youssefhindi.fr/2015/12/09/la-verite-sur-le-wahhabisme-des-saoud-a-daech/
[21] Faits rapportés par diverses sources arabes et étrangères : Hamadi Redissi, Le pacte de Nadjd, ou comment l’islam sectaire est devenu l’islam, Seuil, 2007, pp. 52-53.
[22] https://www.nytimes.com/2016/01/24/world/middleeast/us-relies-heavily-on-saudi-money-to-support-syrian-rebels.html
[23] https://www.investigaction.net/fr/034-Pourquoi-et-comment-j-039-ai/

Va urma.
   
Youssef Hindi este istoric al religiilor, politolog și geopolitolog. Specialist în mesianism și implicațiile sale istorice, politice și geopolitice, cercetările sale inovatoare au pus în lumină originile ideologiilor moderne, inclusiv asupra sionismului, socialismului și republicanismului francez. De asemenea, este autorul a numeroase articole prospective privind relațiile internaționale, dar și al mai multor cărți, inclusiv „Occident et Islam” și „La Mistique de la Laïcité”.

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...