Spuneam în
episodul (II) că atentatele din Franţa anului 2015 au fost un semnal de forţă
atât pentru indigeni cât şi pentru colonizatori, un semnal de teroare pentru
unii, de îmbărbătare şi de chemare la luptă pentru ceilalţi. Şi asta pentru că
condiţiile s-au copt: musulmanii au atins un nivel critic în multe dintre
statele Europei de Vest (de exemplu, cca. 10 % în Franţa, Suedia, Germania şi
pe aproape în altele) de la care ştiu deja că, demografic, victoria şi viitorul
sunt ale lor. Şi mai ştiu ceva: că în
favoarea lor lucrează un formidabil conglomerat financiaro-politico-media
occidental împreună cu toate instituţiile şi ramificaţiile sale din societatea
vestică, inclusiv o mare parte din societatea civilă. În plus, intrarea masivă
de aşa-zişi refugiaţi din 2015 a dus la o creştere bruscă a acestui nivel, la
introducerea în devălmăşia generală a unor fanatici, a unor luptători antrenaţi
şi a unor mari cantităţi de armament şi explozibili.
Europa este
prefigurarea grădinii raiului musulman pe pământ, iar femeile Vestului,
fecioare sau nu, sunt numai bune pentru a le înlocui, deocamdată, pe cele de
care eroii vor avea parte dincolo de această viaţă. Musulmanii ştiu acum că
Europa va fi a lor peste 30 de ani. Ar putea aştepta, chiar mai puţin, pentru a
prelua puterea politic, la început în alianţă cu politicieni indigeni. Dar de
ce să aştepte atâta? Ce să facă până atunci? Presiunea este prea mare. Au fost
răscoliţi, împinşi de spate, plătiţi, ajutaţi să ajungă în Europa. Şi vor
continua să vină. Nu va fi de lucru decât pentru câţiva, nu vor fi locuinţe, nu
vor fi, în final, nici bani. Nu e mai simplu să pornească deja războiul de
cucerire?
Şi această stare,
această siguranţă a cuceritorului s-a transmis şi celor din afară. Aţi văzut
supărarea şi determinarea migratorilor de la graniţe, sau din interiorul unor
state de tranzit? Aţi văzut determinarea şi agresivitatea lor? Ale cui păreau
acestea? Ale unor refugiaţi speriaţi şi umili, sau ale unor personaje care îşi
cunosc bine drepturile. Printre care, acela de a veni în Europa ca acasă,
pentru că, în minţile lor, Europa este Dar al-Harb, ţinuturile războiului, care
trebuie cucerite de la necredincioşi.
După ce ani buni au fost nu numai toleraţi ca
traficanţi, agresori, incendiatori, neplătitori de taxe, ba şi răsfăţaţi cu
subvenţii consistente de la stat, cu locuinţe cu chirie nesemnificativă sau
deloc; după ce şi-au putut întinde în linişte şi cu ajutor de la buget reţeaua
de organizaţii islamiste şi de moschei, în mare parte faţadă pentru
activităţile islamiste dure; după ce autorităţile occidentale s-au făcut surde
la plângerile celor care au avut de suferit din cauza turbulenţilor islamişti,
ba chiar şi-au inculpat proprii cetăţeni
pentru vina de islamofobie, adică pentru semnalarea adevărului; după ce Occidentul
şi-a transformat femeile în prostituate, umplând panourile de pe străzi,
zidurile, ecranele televizoarelor, internetul cu “femeia trup” destinată să
vândă orice, inclusiv pe ea însăşi; după ce şi-a transformat bărbaţii în femei,
după ce au dărâmat familia şi i-au transformat pe copii în obiecte-marfă pentru
plăcerea dezaxaţilor, adică după ce au instaurat homosexualitatea şi pedofilia
ca normalitate; după ce şi-au “castrat” psihic bărbaţii şi femeile; după ce
i-au invitat şi continua să-i invite pe aşa-zişii refugiaţi să le ocupe oraşele
şi ţările, ce altceva era cel mai normal să se întâmple, dacă nu ca aceştia să
iasă în stradă şi să-şi pretindă ceea ce li s-a promis?
Dacă
încă nu credeţi că în Europa de Vest s-a
declanşat rebeliunea musulmană, deocamdată sub forma unor hărţuieli aproape
zilnice, pentru cucerirea acesteia şi că suntem în pragul unor războaie civile crâncene,
care vor modifica fundamental continentul nostru, să urmărim puţin configurarea
celor două linii ale frontului şi evenimentele din teren la acest început de an.
Astăzi, atacatorii.
Ca
în orice război de cucerire – dar mai mult decât în oricare altul, fiind vorba,
de această dată, de o cucerire din interior – atacatorul este mult mai
organizat, mai decis, mai conştient de scopurile sale. Mai mult, este, după cum
spuneam, sigur de victorie, ceea ce îi creează un avantaj psihologic
extraordinar. Iată-i cum au evoluat în trecutul recent.
2014 - Cam despre câte alte evenimente extreme legate de musulmanii din Europa
aţi auzit în 2014? Mai niciunul. Nu pentru că nu ar fost violuri (care au adus
Suedia pe locul 2 în lume după Lesotho), trafic de arme, de droguri, de fiinţe
umane, abuzuri asupra a zeci, poate sute de mii de minori, dar ele au putut fi
ţinute de autorităţi şi de presa mainstream sub obroc. De exemplu, numai în localitatea Rotherham, Marea
Britanie, între 1997 și 2013, bande pakistanezo-afgane au violat și exploatat
sexual peste 1400 de fetițe și adolescente. Cu știința autorităţilor locale, a poliției
și a serviciilor sociale!
2015 - Lucrurile se mai schimbă: avem la un capăt
al anului (7 ianuarie) Charlie Hebdo, la celălalt, atentatele din 13 noiembrie.
Interesantă încadrare a anului şi probabil nu întâmplătoare. În interior alte
câteva evenimente de mai redus ecou emoţional.
2016 - Începe în forţă cu o nouă declaraţie
de război: agresarea femeilor în noaptea anului nou. Un atac la însăşi fundamentul
existenţei oricărui neam, femeia, matricea neamului. Un anunţ că ele vor fi în
curând prada cuceritorului. “Femeile vor fi târfele noastre, iar bărbaţii vor
muri, sau vor fi sclavi”. (Vezi bileţelele găsite asupra unora dintre ei). O
provocare deosebit de dură şi de gravă luând în seamă caracterul special al agresiunii,
din sfera intima, a sexualităţii, a proliferării, dar şi a onoarei unui bărbat:
dacă nu vor riposte, bărbaţii europeni vor fi catalogaţi ca laşi, viermi. Dacă
vor riposta, încep conflictele deschise. Şi aici, atacatorii sunt mult mai
tineri, mai determinaţi şi fără nimic de pierdut.
Mai multă teroare pentru europeni, mai mult curaj
pentru atacatori. O provocare deosebită, având în vedere şi participarea masivă
a agresorilor. Pentru că nu au mai fost câţiva terorişti ca în Franţa; au fost
mii, adică o mică armată. La început s-a aflat (cu greu) despre Koln, apoi
despre alte oraşe ale Germaniei. Dar manifestări similare, de batjocorire a
femeii europene şi, extrem de important, prin reflecţie, de înjosire a
bărbatului european (refugiaţii s-au manifestat ca nişte masculi alfa care sunt
siguri că vor deveni noii şefi de turmă) au avut loc şi în alte state europene.
Berliner Morgenpost, pe 6 ianuarie, dezvăluie că totuşi şi la Berlin au fost cazuri de
atacuri sexuale în faţa porţii Brandenburg, în Prezlauer Berg şi Kreuzberg. Atacuri similari cu cele din Koln au fost în
Hamburg, Stuttgart, Dusseldorf etc.
Agresiunile nu s-au limitat la Germania. Suedia, Finlanda, Austria and Elveţia au avut şi ele
incidentele lor. De exemplu, Finlanda a înregistrat agresiuni sexuale fără precedent
la Helsinki în timpul nopţii de Anul Nou. Şeful poliţiei din oraş, Ilkka
Koskimaki, a declarat pentru The
Telegraph că aveau informaţii despre pregătirea acestor agresiuni şi că au
avut pe străzi forţe masive, care să-i controleze pe cei 1000 de refugiaţi din
Iraq ce se adunaseră în tunelele din jurul staţiei de metrou centrale pe la ora
23.00. Tot el a spus că până la venirea celor 32.000 de solicitanţi de azil din
2015 atacurile sexuale pe străzi sau în
parcuri erau necunoscute în Finlanda.
Mii, sute, zeci de imigranţi adunaţi deodată
în oraşe din mai multe ţări europene, veniţi, spune poliţia, şi din afara
localităţilor respective, uneori de la distanţe consistente, pare a depăşi,
totuşi varianta unor coincidenţe. Cade în ridicol şi argumentul că au ieşit pe
stradă să vadă cum se distrează occidentalii în acea noapte.
În acest sens, Heiko Maas, ministrul federal
al justiţiei germane a declarat pentru Bild
am Sonntag: “Pentru
ca astfel de hoarde de oameni să se întâlnească şi să comită aceste
infracţiuni, trebuie ca totul să fi fost planificat. Nimeni nu-mi va putea
spune că acest lucru nu a fost coordonat sau planificat.
În ultimele
zile ale anului trecut: autorităţile din Bruxelles au anulat focurile de
artificii pentru noaptea anului nou; au fost arestaţi şase suspecţi de
pregătirea unor atentate pentru acceaşi noapte; alţii doi fuseseră arestaţi la
începutul ultimei săptămâni a anului pentru că plănuiau atacarea unor ţinte
“emblematice” ale capitalei Belgiei.
Tot
din motive de protecţie împotriva unor atacuri teroriste, autorităţile ruseşti
au închis Piaţa Roşie pentru noaptea Anului Nou.
În Bosnia, procurorul Dubravko Campara a anunţat arestarea a 11 membri
ai mişcării islamiste, printre care şi predicatori radicali, care pregăteau un atac terorist la Sarajevo cu ocazia sărbătorilor de sfarsit de an, în
care sa ucida "circa o suta de persoane", a relatat sâmbătă
televiziunea publică din Bosnia şi Herţegovina.
Militari
francezi au fost vizaţi de un atac cu maşina (am vorbit despre atacator, un
radicalizat singuratic, în episodul 4).
Gările
din Munchen au fost ţintite de ISIS pentru atentate.
Rafale
de armă automată au ucis 2 oameni şi au rănit alţi 7 într-un bar din Tel Aviv.
“Un bărbat a fost ucis joi 8 ianuarie de poliţişti
în faţa unui comisariat din cartierul sensibil Goutte d'Or din Paris, în timp
ce încerca să pătrundă în clădire”, anunţă AFP.
Acesta "era înarmat cu un cuţit şi un dispozitiv ce putea fi o vesta
explozivă" şi striga "Allah Akbar" în timp ce încerca sa
agreseze un poliţist, potrivit unui comunicat al ministerului de Interne. Interesant
este că sirianul respectiv, Walid Salihi, fusese arestat în 2014 în Koln pentru
agresiune sexuală, iar un prieten al acestuia a
fost arestat la Koln, ca participant la agresiunea din noaptea Anului
Nou.
Anul trecut, în pregătirea
acestei analize scriam:
În 13 noiembrie
2015 au fost cinci puncte de atac, 8 atacatori, 130 de victime, câteva sute de
răniţi. Pierderile economice pentru Paris de circa 500 milioane euro.
Datele oficiale
vorbesc de cca 6000 de islamişti europeni, care au luptat, sau luptă în ISIS.
Cei mai mulţi, se pare, au revenit acasă. Aceleaşi date oficiale nu ne spun
nimic despre numărul de islamişti radicali, care au pătruns anul acesta purtaţi
de valul de imigranţi şi care continuă să pătrundă.
Să presupunem că ar
fi încă 5-6000 (La peste un milion de intraţi, estimarea nu poate fi exagerată
decât în jos. Adică prea puţini.) ca să nu-i mai punem la socoteală pe cei
pregătiţi, după cum am dat deja exemple în episodul 4, să se radicalizeze. Sau
cei care, nemulţumiţi de diferenţa dintre aşteptări şi realitate, disperaţi,
sau pur şi simplu supăraţi, vor decide că e cazul ca musulmanii să cucerească
Vestul.
Dincolo de cazurile
particulare, avem, aşadar, pentru început, cel puţin 12-15.000 de terorişti
gata de orice. Evident nu vor ataca toţi deodată. Nu încă, trebuie să fie mult
mai mulţi, să-i ia, sau să-i oblige să intre şi pe alţii în trena lor. Dar dacă
o vor face 400 în 100 de ţinte? Sau 1000 în mai multe locuri? Cu mii, poate zeci de mii de morţi şi sute de
mii de răniţi? Cu pierderi economice incalculabile? Ce se va întâmpla atunci?
Ce va fi în 2016? Ce vor face europenii?
Începutul anului mi-a arătat că situaţia s-ar putea să
fie mai gravă decât anticipam cu doar câteva săptămâni în urmă.
(Va urma).
De acelaşi autor, pe aceeaşi temă:
