Se afișează postările cu eticheta batalionul Azov. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta batalionul Azov. Afișați toate postările

sâmbătă, 19 martie 2022

Post-adevărul îmbolnăvirii şi morţii miliardelor de vaccinaţi

 

preluat de la Dan Diaconu (https://trenduri.blogspot.com/2022/03/post-adevarul-ca-arma-de-ucidere-in-masa.html)

În 2018 grupul Bilderberg lansa în dezbaterea sa internă problema post-adevărului. Încă de atunci am subliniat că aceasta va deveni ciuma lumii în care trăim. Şi nu trebuie decât să dai un ochi prin media pentru a vedea forţa minciunii în acţiune. De fapt ce e post-adevărul? E o minciună? Nu e o simplă minciună, ci e o minciună pe care idioţii o cred, o asimilează şi, pe baza ei, îşi croiesc viaţa. Post-adevărul e, în esenţă, omul strâmb al lumii de azi. Ce mai e însă adevărul? E ceea ce este ascuns, sufocat de minciuna post-adevărului, ceva din ce în ce mai greu de văzut atunci când e necesar să fie văzut şi înţeles. Iar când apare, cei mai mulţi se ascund.

Mai ţineţi minte problema serverului de email folosit de Hillary Clinton? Ce-au spus atunci când s-a pus stringent problema sa? Că e o dezinformare, că n-are nimic de-a face cu asta, că e o mică eroare s.a.m.d. Dar totuşi, nimeni nu s-a întrebat ce anume a făcut-o pe rapandula aia bătrână să folosească un sever privat de mail. Oricine s-a lovit de povestea configurării unui mail, ştie bine că a întreţine un server privat necesită eforturi suplimentare: trebuie să-i asiguri o securitate sporită, să-i faci backup-uri, să-l actualizezi s.a.m.d. Desigur, nu Hillary făcea toate aceste operaţiuni, dar cineva trebuia să le facă şi pentru a le face trebuia plătit. De ce ai merge cu un server privat, asumându-ţi belelele suplimentare despre care am vorbit, în condiţiile în care serviciile tale de securitate îţi asigură totul absolut gratuit? Evident, nimeni în epoca post-adevărului nu şi-a pus această întrebare banală. 

Este cât se poate de evident că operaţiunea de atunci a fost una menită a acoperi potlogăriile familiei Clinton care, beneficiind de poziţia înaltă în stat, se înfrupta din fondurile venite ca sponsorizare la fundaţia familiei. Frumos mod de a hali bani ce nu ţi se cuvin! Elementul respectiv a ieşit la iveală, dar a fost prea târziu întrucât vaca nu mai reprezenta o miză. Toată potlogăria a fost însă acoperită de deep-state-ul american până când aflarea adevărului nu mai avea nicio importanţă. Iată puterea post-adevărului!

Alt exemplu, de dată mai recentă: laptopul lui Hunter Biden. Povestea e simplă: prostovanul Hunter a dus laptopul la reparat fără să şteargă documentele confidenţiale de pe el. Astfel acestea au ajuns la „New York Post”, o publicaţie conservatoare care a rămas surprinsă de gradul de corupţie al odraslei prezidenţiale. Toată cariera micii şi deviantei lipitori a fost legată ombilical de cariera tăticului. Văzând dovezile, cei de la NYP au publicat toate tărăşeniile, însă maşina de mâncat căcat a democraţilor a început să urle din toţi bojocii că e „intoxicare rusească”. Şi nu doar acolo, ci peste tot în lume. Dacă vreţi, priviţi la noi cum reflectau „imparţial” vidanjorii de la Adevărul. În mod cât se poate de evident, serviciile americane de forţă ştiau că totul e adevărat (mai ales în condiţiile în care infamul laptop a poposit şi pe la ei!), dar au tăcut mâlc ascunzând probele. Şi-aşa, mai cu dezinformare, mai cu furt ordinar la urne, ramolitul Biden a ieşit preşedinte.

Acum s-au dat treburile peste cap. Nu mai sunt făcut conspiraţionst dacă vorbesc despre serverul de mail al lui Hillary sau despre laptopul lui Biden Jr. Însă jigodiile deja s-au văzut cu sacii în căruţă. Astfel încât degeaba mai spune media că „da, se pare că a fost adevărat”. Asta după ce au mâncat chintale de căcat că e operaţiune rusească. Cert este că, în ceea ce priveşte laptopul deviantului Hunter Biden, FBI e băgat până-n gât în rahat, la fel ca şi Departamentul de Justiţie. Ambele instituţii au tăinuit informaţiile scandaloase cu bună ştiinţă. Acum există dovezile mai mult decât clare. La fel cum au ieşit şi ies la iveală dovezile despre întreaga făcătură a „amestecului rusesc în alegerile prezidenţiale”, făcătură finalizată cu celebrul „Raport Mueller” în care doar s-au cheltuit sume imense pentru a verifica nişte fapte ficţionale. Şi care dosar acum iese la suprafaţă cu forţa, scoţând ca rădăcină absolută a corupţiei pe nimeni altul decât pe Obama, probabil cel mai ticălos preşedinte al SUA de până acum. Dar din nou întreb: cui mai foloseşte? Biden mai are doi ani şi termină mandatul. Obama şi clintonii şi-au jucat jocul de mult. Au nenorocit o ţară şi o lume, iar informaţiile de acum chiar nu mai ajută la nimic.

Nu ştiu dacă vă mai amintiţi (sau dacă aţi auzit) că în luna noiembrie a anului trecut FBI a executat o percheziţie absolut ilegală la locuinţele jurnaliştilor(actuali sau foşti) ai Project Veritas. Motivul? Jurnalul lui Ashley Biden care-l acuza pe ramolitul preşedinte al SUA de incest. Care-i treaba FBI într-o afacere efectiv privată? Mai mai că era cât pe-aci să spună că iar avem de-a face cu o „operaţiune rusească”. Acum se dovedeşte că întreaga treabă a fost abuzivă, dar, din nou, e prea târziu.

Ca să închidem cumva cercul, cred că e cazul să ajungem la ruşi. Iată-i porniţi la bătălie cu Ucraina. Eu unul înţeleg perfect mobilul şi le spun tuturor celor care acum sunt îndopaţi cu propagandă că în acest conflict nu Rusia e agresorul. Ştiu replica, nu vă chinuiţi să o repetaţi. La fel cum ştiu şi văd disperarea mediatică. Mai ţineţi minte „tancul criminal rusesc” vinovat de atacarea unei maşini în Kiev? Clipul a făcut ocolul lumii arătând cum un tanc a intrat într-o maşină. Filmul era real, doar că tancul era ... ucrainean. Explicaţia şi fact check-ul au venit după ce filmuleţul făcuse milioane de vizualizări şi stârnise reacţii peste tot. Cui i-a mai servit evidenţa că toată tărăşenia a fost o minciună ventilată de divizia psyops ucraineană? Nimănui, evident. Toată tefelimea ştie că ruşii sunt „criminali cu sânge rece care calcă vehiculele oamenilor cu tancul”. 

De dată şi mai recentă e bombardarea teatrului din Mariupol. Cum poţi bombarda o instituţie în care se înghesuie o mie de civili? E o barbarie, nu-i aşa?  Doar că lumea se opreşte la mărturia armatei din Ucraina, ignorând ceea ce spune cealaltă parte. Ruşii se jură că n-au bombardat teatrul, sugerând că e o operaţiune sub steag fals. OK, nu-i credem nici pe ruşi, dar poate ar fi interesant să-i ascultăm pe civili. Ce auzim de la cei care au reuşit să fugă din Mariupol e înfiorător. Oamenii spun că au fost ţinuţi cu forţa, sub ameninţarea armei de către teroriştii din Batalionul Azov care au ales să folosească populaţia civilă ca scut. Nu vă e cunoscută tehnica? Sunt tone de mărturii despre ororile făcute de neonaziştii Batalionului Azov asupra populaţiei civile, dar nimeni nu le ascultă. Mai mult, Facebook spune că e OK să fii nazist dacă îndemni la moarte doar împotriva ruşilor. Zău, micuţule Zuki? Parcă din istorie voi aţi ales chestia aia cu „personalitatea autoritară” şi restul de mizerii cu iz pseudo-filosofic. Vezi că, în general, istoria ne-a arătat că ăştia ca tine au adunat fix ceea ce au cules, iar acum mătăluţă te cam joci cu focul. 

Şi-ar mai fi o întrebare care nu-mi dă pace: cele mai mari distrugeri din acest război sunt în estul Ucrainei, adică în zonele în care ruşii au majoritatea. De ce şi-ar fi bombardat ruşii tocmai teritoriile pe care le protejează pentru populaţia lor? Nu sună ilogic? Ia să ne gândim şi la un alt fapt, anume că aproape întreaga armată a Ucrainei e masată în Est. Hmm, cu ce avem de-a face acolo? 

Ultima ticăloşie e cea a „vizitei de solidaritate la Kiev”. Cică trei premieri(cel al Poloniei, Sloveniei şi Cehiei), împreună cu Preşedintele Poloniei au făcut o vizită la Kiev pentru a arăta lumii sprijinul pentru Zelenskyi şi Ucraina. Prima întrebare pe care ar fi trebuit să şi-o pună orice om normal la cap era cea referitoare la locaţie: cum naiba să se ducă ăia la Kiev când Zelenskyi NU MAI E ÎN KIEV? Ca să nu mai vorbim că Kievul e înconjurat de armata rusă! A doua întrebare, tot de bun simţ, este cea referitoare la Kaczynski: cum să treacă el în Ucraina când are oroare de acel pământ? Cum crede cineva că preşedintele Poloniei s-ar duce în Ucraina, unde sunt ruşii, după tragedia de la Smolensk? Chestiunea e extrem de penibilă. Întreaga „delegaţie a vitejilor” n-a părăsit Polonia, întrunirea fiind stabilită la localitatea de graniţă Przemysl. Îi dă de gol pavajul gării care nu se potriveşte cu cel al gării din Kiev şi faptul că e o gară descoperită, nu una acoperită. De asemenea, cei care-au studiat imaginile oficiale de acolo au observat numeroase nepotriviri, dar şi adăugiri din Photoshop. Absolut totul e de un penibil înfiorător, preşedintele Poloniei scăzând definitiv în ochii celor care au înţeles minciuna. Cum oare poate cineva să-şi joace în halul ăsta credibilitatea?  

Întreaga „afacere Ucraina” e una a distrugerii evidenţei, a răspândirii de informaţii „post-adevărate”. Şi aici, ca şi în cazul afacerii COVID, vom avea destine schilodite de ticăloşia minciunii înveşmântate în haine de adevăr. Ştiu, „minciuna are picioare scurte” şi „adevărul iese întotdeauna la suprafaţă”. Doar că în epoca post-adevărului nu mai e vorba despre a ascunde minciuna, ci de a o ascunde doar până îţi îndeplineşti treburile murdare. Degeaba peste câtva timp miliardele de vaccinaţi vor constata pe propria piele că au făcut o prostie. Va fi deja prea târziu pentru ei. La fel e şi cu războiul ăsta. Toate fenomenele în care apare post-adevărul sunt evenimente în care mor oameni. De-aceea adevărata armă de ucidere în masă este acest funebru şi ticălos post-adevăr.

 

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...