Jurnal sentimental - Despre Sorin Blejnar, numai de bine

Sau: bine şi-aşa, bine şi-aşa.
Cele câteva rânduri care urmează nu au o legătură directă cu omul Blejnar, pe care nu îl cunosc, despre care nu ştiu decât că a fost propus de la Arad (aici deja mi-au alunecat două degete de pe tastatură) şi că unii vameşi şi poliţişti de frontieră îl desemnează ca şef de reţea (evident, dacă e adevărat, în locul anteriorului şef de reţea).
Nu, este vorba numai despre şeful ANAF.

E bine dacă, vinovat fiind, se ajunge la el şi porneşte mecanismul justiţiei.
Ar fi pentru prima dată, în România, când o caracatiţă este hăcuită de jos şi până sus.
Ar fi un caz de studiu atât pentru ceilalţi infractori din sectorul bugetar dar şi pentru alte echipe de anchetatori.
Ar fi o luminiţă a speranţei că se va face mai mult.
Ar fi o motivare pentru mulţi de a acţiona contra curentului general al abuzului, hoţiei, corupţiei.

E bine dacă, în sfârşit, un şef este un om cinstit şi determinat să termine cu mafia din sistem. E bine dacă nu e vinovat; ca om, ca aproape al meu, nu-i doresc să fie vinovat, nu-i doresc să fie putred, ci sănătos.

P.S. Sau n-ar trebui să-i doresc. Dar iată ce au făcut din noi aceşti monştri ai necinstei, dispreţului, ticăloşiei: îmi reprim cu greu nişte gânduri care-mi spun că nu putea fi acolo fără să facă lucruri necurate, mi-e greu să redevin raţional şi uman în faţa satisfacţiilor pe care le-aş avea dacă şeful ANAF....