Amor liber obligatoriu, comune sexuale şi lgbtism, familia desfiinţată, copiii proprietatea statului, oficializate în Rusia bolşevică. UE(RSS) le-a realizat şi ea.

 

Recent Europa a fost declarată de Parlamentul European spaţiu liber pentru lgbtqism. Această din urmă mişcare vine să se alăture unui gros dosar de decizii ale Comisiei Europene şi de hotărâri ale aşa-zisei Curţi Europene a Drepturilor Omului, un organism politic şi nu juridic, care urmăresc de mai mulţi ani construirea unei anti-societăţi omeneşti, bazată pe anticreştinism, anti-morală, anti-omenesc, demonic. 

Se revine astfel după o sută de ani, la proiectul iniţial, implementat de mafia globalist-satanistă în Rusia, imediat după punerea în scenă a revoluţiei sovietice, începând chiar din 1917. Reiau în cele de mai jos o parte din articolul publicat de mine în 2016, care porneşte de la dezvelirea, de către alcoolicul Junker, a unei statui a lui Karl Marx în Germania.

•  
  

Acuzat că îşi bate pur şi simplu joc cu neruşinare de cele peste 100 de milioane de victime ale comunismului, fostul troţkist Juncker declară candid, ca pentru proşti:

Indiferent ce păreri ar putea avea oamenii asupra lui Karl Marx, este fără îndoială că el este o figură care, într-un fel sau altul, a modelat istoria Europei. A nu vorbi despre el ar putea însemna o negare a istoriei.

Devoalarea comunismului (ca societate demonică, iad terestru) ca ţintă a constructorilor de ieri şi de azi ai proiectului european nu începe cu celebrarea lui Marx, iar mişcarea lui Juncker nu e una singulară. La manifestările dedicate celor 200 de ani de la naşterea lui Marx vor participa mulţi alţi reprezentanţi ai elitei progresiste europene şi internaţionale, iar traiectoria pe care s-a înscris UE dă tot mai multă apă la moară celor care vorbesc despre o altă Uniune Sovietică, o UERSS.  Un curent tot mai important în rândul elitelor progresist-decadente din Europa occidentală, este cel potrivit căruia comunismul poate fi soluţia pentru împotrivirea la imperialismul sălbatic, dărâmarea FMI şi Băncii Mondiale şi realizarea fericirii globale. Şi asta în pofida experienţei tragice pe care o bună parte din ţările europene au avut-o. Pe care ei o consideră doar vina prostiei Estului, care a deviat de la „nobilele idealuri şi precepte marxiste”, în timp ce ei, cei din Vest, vor construi comunismul urmând cu sfinţenie indicaţiile lui, de exemplu, Marx.

Există o părere, aproape unanimă, că comunismul, ca regim politic, a fost incompatibil cu distrugerea familiei lgbt-ismul, libertinajul transformat în valoare socială absolută, avortul, prostituţia. Şi cel puţin în parte – adică pentru URSS-ul de după 1934 şi pentru celelalte state ale blocului sovietic, ce aveau să apară după 1944 – este adevărat. 

Alta a fost însă realitatea în ceea ce priveşte familia, amorul liber, sexul la grămadă, aberaţiile lgbtiste, avortul în anii de început ai Rusiei sovietelor, când bolşevicii au avut ocazia să verifice pe propria piele un adevăr simplu: între construcţiile minţii omeneşti şi normalul, firescul vieţii, între fantasmele universului interior şi legile universului exterior există diferenţe care ajung să se manifeste în conflicte distrugătoare pentru fiinţa umană. 

Revoluţia sexuală este, aşa cum o găsim în toate documentele ideologice şi doctrinare socialiste şi comuniste, o componentă de bază a revoluţiei socialiste/comuniste. Dar ca şi toate celelalte teze şi obiective ale acestora, şi aceasta este echivalentă cu o întoarcere nihilistă împotriva persoanei umane şi a umanităţii în ansamblu.  De aceea, eşuarea lamentabilă în faţa cerinţelor realităţii, a unui experiment de amploarea şi durata celui sovietic, este un argument irefutabil în favoarea rezistenţei faţă de asaltul revoluţiei sexuale occidentale actuale, un tsunami de forme aberante, dezgustătoare şi criminale.

După cum spuneam în episodul anterior, Ludwig von Mises explică fascinaţia produsă de socialism, încă de la apariţie, prin faptul că acesta … promite nu numai bunăstare – bogăţie pentru toţi – ci şi fericire universală în amor. Acestei părţi a programului său i se datorează o mare parte din popularitatea pe care o are. (Interesantă zonă comună cu marea iubire a socialiştilor, islamul care şi el promite fericirea erotica fără limite, dar post-mortem.) Ca dovadă: nicio altă carte de literatură socialistă germană nu a fost citită de un public mai numeros şi nu a avut o eficacitate propagandistică mai mare decât lucrarea lui August Bebel, „Femeia şi socialismul”, (apărută în 1879, reeditată de 50 de ori în Germania numai până în 1909, tradusă în circa 20 de limbi), care este dedicată în principal temei amorului liber.

Revoluţia sexuală din Rusia sovietică este analizată pe larg în cartea psihanalistului german socialist Wilhelm Reich „Die Sexualität im Kulturkampf: Zur sozialistischen Umstrukturierung des Menschen”, (Sexualitatea în războiul cultural: pentru restructurarea socialistă a oamenilor) apărută în  1936. De remarcat că aflăm încă din titlul cărţii aflăm două lucruri esenţiale: că stânga a declarat război vechii societăţi umane şi că sexualitatea este una dintre armele sale principale. De fapt, acest titlu este înlocuit la ediţiile de după 1945 cu mai puţin belicosul şi explicitul Revoluţia sexuală. Au fost făcut mai ceţoase şi subtitlul şi temele principale: familia, religia, politicile extremei stângi etc.

La finalul acestui articol voi menţiona şi alte referinţe privind acest subiect. În cele ce urmează vă voi prezenta şi câteva extrase din articolul   lui Pavel Preanikov „Revoluţia sexuală din Rusia: Bolșevicii au fost primii care au reușit „emanciparea moravurilor” , a cărui traducere a apărut în articolul „Exemplificarea rădăcinilor comuniste ale revoluției sexuale neomarxiste de azi”.

Proiectul revoluţiei sexuale bolşevice apare, încă înainte de declanşarea insurecţiei comuniste, în corespondența dintre Troțki și Lenin (1911). Troțki: „Fără îndoială, opresiunea sexuală este principalul mijloc de înrobire a omului. Atâta vreme cât exista aceasta opresiune, nu poate fi vorba de adevarata libertate. Familia, ca instituție burgheză, și-a trăit complet traiul.”…. Lenin: „… Și nu numai familia. Toate interdicțiile cu privire la sexualitate ar trebui să fie eliminate… Avem ce învața de la sufragete: chiar interzicerea dragostei intre persoanele de același sex ar trebui sa fie eliminată”.

Ca urmare, atunci când iau puterea, din chiar primele zile, Lenin şi ai lui trec la punerea în practică, în paralel cu măsurile necesare pentru consolidarea puterii, a celor pentru iniţierea şi victoria revoluţiei sexuale. Pe ansamblu, se poate spune că unele dintre ele depăşesc şi cele mai ultraliberale iniţiative de astăzi. Este abolită „tirania căsătoriei”, sunt dezincriminate, promovate şi chiar impuse, avortul, relaţiile homosexuale, relaţiile cu minori, relaţiile sexuale în grup, exhibiţionismul public. Asemănător „parteneriatelor civile” promovate acum, bărbatul şi femeia puteau forma şi lichida o familie fără a fi obligaţi să-şi înregistreze căsătoria la oficialităţi. Parteneriatele de acest tip puteau fi dizolvate uşor, la simpla solicitare a unei parţi, iar după desparţire înceta orice obligaţie reciprocă. In 1924, dupa datele deținute de Zeitlin, un angajat al instituției conduse de Troțki, „in orașele mari, „cuplurile”, in comparație cu familiile, alcatuiesc majoritatea”. Jumătate din copii născuţi erau în afara căsătoriei, în cuplurile volatile. Ţara s-a umplut repede de copii nedoriţi, lăsaţi pe străzi, de prostituate (mult mai multe decât pe vremea ţarismului), de cenuşa trupurilor copiilor avortaţi . Avortul era atât de la îndemână încât ajunsese aproape o metodă contraceptivă, unele femei făcând şi câteva avorturi pe an. Pe străzi au loc manifestări la care astăzi, încă, liberalii progresişti, se pot doar gândi – oamenii se plimbă, sau fac diverse „happeninguri” în pielea goală, se urcă astfel în tramvaie, sau se năpustesc în clădiri publice. Orgiile sexuale în interior, sau în spaţii deschise, erau spectacole educative. Adolescenţii primeau la orele de educaţie sexuală îndemnuri şi sarcini de a se aborda fără reţineri toată gama de relaţii sexuale. Teoria era completată cu practică în tabere, cercurile de studiu, sau cu ocazia unor acţiuni pionereşti sau komsomoliste. Sexologii veniţi din străinătate (peste 300), în special din Germania, pentru a ajuta la predarea educaţiei sexuale în şcoli, sunt entuziasmaţi de vigoarea cu care se răspândeşte revoluţia sexuală. Iată ce spune Preanikov:

…. sunt emise decretele lui Lenin (la 19 decembrie 1917) „Cu privire la abolirea căsătoriei” și „Cu privire la abolirea pedepsei pentru homosexualitate” (acesta din urmă era parte a decretului „Cu privire la căsătoria civilă, copii și despre modificarea actelor de stare civilă”). In special, ambele decrete confereau femeii „autodeterminarea materială, precum și sexuala” și au introdus „dreptul femeilor la libera alegere a numelui și a locului de reședință”. Potrivit acestor decrete, „uniunea sexuală” (al doilea nume „uniunea prin căsătorie”), era posibil să se încheie rapid și să se desfaca la fel de ușor.

… la Petrograd (Sank-Petersburg), la 19 decembrie 1918, a defilat o paradă a lesbienelor, care au aniversat un an de la decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”. Troțki nota, in memoriile sale, că Lenin a afirmat cu bucurie la auzul acestei vești: „Țineți-o tot așa, tovarăși!”. La acea paradă, se purtau pancarte de tipul: „Jos cu rușinea”. Acest apel, în cele din urma, a fost preluat și utilizat pe scară largă in iunie 1918, atunci când mai multe sute de reprezentanți ai ambelor sexe au mărșăluit prin centrul Petrogradului complet goi.

…, în guvernul provinciei Reazani, in 1918, s-a emis un decret „Cu privire la naționalizarea femeilor”, iar în Tambov, in 1919 – „Cu privire la distribuția femeilor”. In Vologda, sunt puse în practica, astfel de dispoziții: „Fiecare membră a komsomolului, studentă la cursurile de calificare sau orice alta studentă, care  primește o ofertă de a intra în relații sexuale, de la un komsomolist sau student la cursurile de calificare, ar trebui să o ducă la îndeplinire. In caz contrar, ea nu merita titlul de studenta proletară”.

Şi iată cum îi descrie un militant al revoluţiei sexuale, lui Constantin Constante, tatăl Lenei Constante, aflat în călătorie prin Rusia sovietică, „socializarea femeii între 20 şi 36 de ani” (fragment din memoriile acestuia): Se va crea – mi-a spus el – pe langă fiecare soviet câte un comisariat al dragostei publice. Fiecare cetățean sovietic va avea dreptul la un bon de dragoste pe zi. Cu acest bon el se va prezenta femeii socializate care va fi obligată să i se pună la dispoziție , fără vreo opunere și fără plată, în schimbul bonului eliberat de comisariat. Ea este liberă in aceea zi de a accepta sau refuza pe al doilea candidat la însurătoarea de-o clipă… Copiii născuți din aceste împreunări vor aparține Statului Sovietic care-i va crește și-i va îngriji până la vârsta când urmează să fie repartizați școlilor sovietice, sau atelierelor, după aptitudini… Acești copii – continuă interlocutorul meu –, neavând nici o afecțiune de familie, vor fi cei mai sinceri sprijinitori ai familiei sovietice care este Statul Sovietic.

Un fenomen obișnuit, în acel moment, erau comunele komsomoliste. Pe bază de voluntariat, într-o asemenea „familie” locuiau, de obicei, 10-12 persoane de ambele sexe. La fel ca și in „familia suedeza” de astăzi, într-un astfel de colectiv, există o gospodărie comună și viață sexuală comună. … Treptat, comunele sexuale s-au răspândit în toate marile orașe ale țării. S-a ajuns chiar până acolo încât, de exemplu, la comuna din cadrul Bibliotecii de Stat din Moscova, comunarzii nu doar că împărțeau aceeași haină și aceiaşi pantofi, dar și aceeași lenjerie intimă. Un model în acest sens era considerată comuna de muncă a Direcției Politice de Stat pentru copiii fără adăpost în Bolșevo, înființată în 1924, din ordinul personal al lui Dzerjinski. In ea au existat aproximativ o mie de tineri infractori de la 12 la 18 ani, dintre care aproximativ 300 erau fete. Educatorii comunei salutau „experiențele sexuale comune”, fetele și băieții locuiau in barăci comune. … De altfel, o astfel de practica a existat in toate casele de copii și chiar in taberele de pionieri.

De la „lumina” revoluţiei sexuale la „întunericul” reprimării ei (după Reich)

Revoluţia sexuală nu a fost abandonată pentru că arhipăstorii ei s-ar fi trezit, căit şi, plini de regrete, ar fi decis revenirea la cele normale. Au acţionat legile vieţii, legile pieţii, necesitatea de a produce pentru a trăi şi, în plus, ambiţia de a demonstra viabilitatea revoluţiei comuniste. Industrializarea URSS a început să ceară ca individul să nu-și mai piardă forțele în divertismentele sexuale, ci pentru construirea comunismului. „Moravurile ușoare” au inceput a fie oficial dezaprobate. Opinia publica din nou înclina să creadă că „familia era celula societații”, iar baza ordinii era  monogamia…. Odată cu adoptarea constituției staliniste și-a pierdut puterea și decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”. In anul 1934, avortul a fost interzis, iar in luna martie a aceluiași an, Kalinin a semnat o lege care să interzică și să sancționeze contactul sexual intre bărbați. Apoi au început arestările în masă ale homosexualilor în marile orașe ale URSS. Educația sexuală în rândul tinerilor s-a oprit, s-au oprit și lucrările științifice cu privire la acest subiect.

 Alte surse documentare despre subiect:

Revoluţia sexuală în Rusia Bolşevică, 2011, autor Gregory Carleton

Mostre de erotică bolșevică. Fragmente din memoriile lui A.R. Trușnovici

 

Naufragiul civilizaţiei: despotismul împotriva libertăţii, incapacitatea împotriva talentului, viciul împotriva virtuţii, ignoranţa împotriva culturii - (REVOLUŢIA A ÎNCEPUT ÎN RAI 2)

Rezumatul ideilor din primul episod: REVOLUŢIA este transpunerea la nivel omului a războiului diavolului împotriva lui Dumnezeu; ea a început din momentul ispitirii primilor oameni în Rai pentru a da o lovitură de stat împotriva acestuia; este continuă şi permanentă, dar are etape distincte în istoria umanităţii. Se manifestă, în etapa acestui ultim mileniu de subminare a creştinismului, prin crearea şi acumularea de tensiuni ca urmare a ispitirii continue a omului, tensiuni care au fost duse la explozie în diverse perioade sub forma revoluţiilor bugheze, socialiste, comuniste; printr-o acţiune continuă de subminare culturală a creştinismului, care să schimbe sistemul de valori ale omului; prin preluarea conducerilor statelor occidentale de către mafia bancară globalistă anticreştină prin slugile sale posedate sau pur şi simplu, oportuniste; impunerea, în această fază, a unei agende satanice societăţilor din întreaga lume în regim deschis, opresiv, ca politică de stat, în zona occidentală, şi prin diseminarea non-valorilor demonice în celelalte state ale lumii pe calea coruperii populaţiilor prin oferta consumerist-hedonistă şi sancţiunilor, loviturilor de stat, războaielor, revoluţiilor democratice.
Primul episod: https://paulghitiu2009.blogspot.com/2019/12/revolutia-inceput-in-rai-i-codul.html

Aceste lucruri au rămas ascunse până târziu şi niciodată asumate complet, ascunse sub formula construirii fericirii pentru omenire. De exemplu, niciodată nu s-a asumat public, deschis dinspre revoluţionari, în afara unor societăţi secrete, paternitatea diabolică a REVOLUŢIEI, sau a revoluţiilor de etapă şi de sector. Dar, în ceea ce priveşte mondialitatea şi permanenţa, în ultimii 300 de ani diverse persoanje ale epocii anterioare şi a celei sincrone cu revoluţia franceză au vorbit unii despre necesitatea, alţii despre pericolul extinderii revoluţiei la nivel mondial; unii despre beneficiile ei, alţii despre distrugerile pe care le va aduce. Pe măsură ce au fost câştigate redute şi bătălii, ce frontul revoluţionar a avansat în teritoriile creştine, încep să fie expuse deschis unele dintre obiectivele şi mijloacele revoluţionare. Marxismul proletar al secolului 19 a afirmat obligaţia revoluţiei mondiale. Troţki, în continuarea lui Marx şi Engels, a anunţat şi caracterul ei perpetuu.

Revoluţia mondială este un concept marxist al răsturnării capitalismului în toate statele prin acţiunea revoluţionară conştientă a clasei muncitoare. Aceste revoluţii nu vor avea loc neapărat simultan, ci acolo unde condiţiile locale permit unei mişcări revoluţionare să înlocuiască proprietatea şi legea burgheză şi să instaleze un stat al muncitorilor bazat pe proprietatea socială a mijloacelor de producţie… Scopul final al unui astfel de socialism orientat international este de a făuri sociaismul mondial şi apoi, comunismul global fără state. (Wikipedia)

În cartea sa „The Dark Underground: Secret Societies and Subversive Movements”, una dintre cele mai solide analize a societăţilor secrete şi activităţii lor, Nesta Helen Webster se întreabă:

Astfel, în „acest naufragiu al civilizaţiei”, cum l-a descris un contemporan, proiectele cabaliştilor, gnosticilor şi societăţilor secrete, care timp de 18 secole au subminat fundamentul creştinătăţii, şi-au găsit împlinirea. Nu descoperiţi un ecou al lui Toledot Yeshu în blasfemiile Marchizului de Sade privindu- pe „sclavul evreu” şi „femeia adulteră, curtezana Galileanului”? Şi în injuriile lui Marat: „Hristos este un fals profet!”, o repetare a doctrinei secrete atribuite templierilor: „Iisus nu este adevăratul Dumnezeu; El este un fals profet; El nu a fost crucificat pentru salvarea umanităţii, ci pentru propriile ticăloşii”? Sunt aceste asemănări accidentale, sau sunt ele rezultatul unui complot continuu împotriva creştinismului?

Au existat şi personaje care au întrevăzut cataclismul revoluţionar  pornit de Revoluţia franceză şi au profeţit nenororcirile ce urmau să vină. In 1787 Cardinalul Caprara, nunţiu apostolic la Viena, îl averiza pe Papă că activităţile desfăşurate în Germania de sectele Luminaţilor, Perfectibiliştilor, Francmasonilor etc., erau în creştere  şi că din delirurile fără sens ale acestora se va naşte o realitate înfricoşătoare.

O profeţie mult mai clară şi cu atât mai surprinzătoare este cea a Marchizului de Luchet iniţiat în planurile revoluţiei şi participant la primele ei faze. Iată cuvintele lui scrise în 1789, înainte de declanşare:

„Oameni amăgiţi ... aflaţi că există o conspiraţie a despotismului împotriva libertăţii, a incapacităţii împotriva talentului, a viciului împotriva virtuţii, a ignoranţei împotriva culturii... Această societate urmăreşte guvernarea lumii... Obiectul ei este dominaţia universală. Acest plan poate părea incredibil – da, dar nu himeric ...  o astfel de nenorocire nu s-a mai abătut asupra lumii.”

De Luchet prezice cu precizie evenimentele care vor avea loc peste 3-4 ani: soarta regelui,campania de distrugeri şi măcelul din vara anului 1793 în urma căreia Franţa va fi depopulată, înfometată, sărăcită, creştinismul prigonit şi înlocuit cu idolatrii şi face un apel către mai marii lumii menţionând cu precizie efectele revoluţiei pe întinsul acesteia. Evident nimeni nu l-a ascultat şi nici acum el nu este băgat în seamă. Deşi, tot ceea ce a anunţat pentru acei ani a rămas perfect valabil pentru aceste zile.

La conventul (congresul) lojilor masonice de la Wilhelmsbaden, din 1782, la care Ordinul luminaţilor s-a înfiltrat şi a preluat, sub pretextul reformării lor, unele loji masonice, a fost pus la punct şi planul Revoluţiei franceze, în ansamblul unei revoluţii mondiale, care să distrugă religiile şi statele acelor vremuri. Contele de Virieu, un mason care a participat la convent, şi, ulterior, revoluţionar, i-a dezvăluit unui prieten: „Nu pot să-ţi spun ce s-a hotărât acolo. Pot doar să-ţi spun că este mult mai grav decât iţi închipui tu. Conspiraţia care s-a pus în mişcare la Wilhelmsbaden este atât de perfect organizată, încât nu au scăpare nici monarhia, nici biserica„. 

Ducele de Brunswick, cel care de pe poziţia de “Eques a Victoria" al ordinului Strictei Observanţe, cu numele de cod luminist "Aaron," şi mare maestru al masoneriei germane, a condus lucrările conventului de la Wilhelmsbaden, după ce a văzut ceea ce s-a întîmplat în Franţa în timpul revoluţiei, a trimis în 1794 un manifest către toate lojele germane din care vă prezint un fragment:

S-a ridicat o mare sectă care, luându-şi ca motto binele şi fericirea omului, a lucrat în întunericul conspiraţiei pentru a face din fericirea umanităţii o pradă pentru ea însăşi. Această sectă este cunoscută tuturor: fraţii ei sunt de asemenea  cunoscuţi. Ei sunt aceia care au subminat fundamentul ordinului până la completa lui răsturnare; din cauza lor întreaga omenire a fost otrăvită şi rătăcită pentru câteva generaţii. … Şi-au fondat planurile nesătulei lor ambiţii pe mândria politică a naţiunilor. Fondatorii lor au aranjat să introducă această mândrie în capetele popoarelor. Au început prin a turna oprobiul pe religie…. Au inventat drepturile omului care sunt imposibil de descoperit chiar în cartea naturii, şi i-au împins pe oameni să smulgă de la prinţii lor recunoaşterea acestor presupuse drepturi. Planul lor de a distruge toate legăturile sociale şi ordinea a fost dezvăluit în toate cuvântările şi acţiunile lor. Au înşelat lumea cu o mulţime de publicaţii; au recrutat discipoli din toate nivelurile şi poziţiile sociale; au amăgit pe cei mai perspicaci afirmând false intenţii. Au semănat în inimile tinerilor sămânţa invidiei şi au excitat-o cu momeala celor mai de nepotolit patimi. Mândrie neîmblânzită, sete de putere, astea au fost singurele motive ale acestei secte; şefii lor nu au urmărit altceva decât tronurile lumii şi guvernarea naţiunilor.

Iar în cartea sa, Nesta Webster afirmă: Acest “cod al iadului” expus în “Projet de revolution” al lui Mirabeau  îl regăsim repetat în documentele ulterioare în toată perioada scursă de atunci – în corespondenţa “Alta Vendita”, în “Dialogues aux Enfers entre Machiavel  et Montesquieu” de Maurice Joly, în catehismul lui Bakunin, în “Protocoalele înţelepţilor Sionului” şi în scrierile bolşevicilor ruşi de azi. (Şi nu putem să nu completăm: şi în toate documentele programatice revoluţionare de la revoluţia bolşevică până astăzi.) Oricare ar fi îndoielile privind autenticitatea unora dintre aceste documente, ceea ce rămâne este că acest plan de proiectare a revoluţiei şi de utilizare a maselor ca o pîrghie pentru cucerirea puterii de către o minoritate despotică a fost formulat public la 1789 şi, de asemenea, că metodele descrise în acest „Protocol” au fost puse în practică din acele zile până astăzi.

Va urma.