IZOLAŢIONISMUL, IDEOLOGIA NOULUI TOTALITARISM - (Natura, organizatorii, mijloacele şi scopul real al statului totalitar mondial – 8)

Fiecare ideologie politică are trei elemente: o viziune a iadului cu un inamic care trebuie zdrobit, o viziune a unei lumi mai perfecte și un plan de tranziție de la unul la altul. Mijloacele de tranziție implică, de obicei, preluarea și folosirea celui mai puternic instrument al societății: Statul. Din acest motiv, ideologiile sunt totalitare. Ele depind în mod fundamental de ignorarea preferințelor și opțiunilor oamenilor și de înlocuirea lor cu sisteme și de credință şi comportamente incluse în scenarii și planificate.

Un caz evident este comunismul. Capitalismul este inamicul, în timp ce controlul lucrătorilor și sfârșitul proprietății private este cerul, iar mijloacele de a atinge scopul este exproprierea violentă. Socialismul este o versiune mai blândă a acestuia: ân tradiția fabiană, ajungi acolo prin planificare economică fragmentară.

Ideologia rasismului susţine ceva diferit. Iadul este integrarea etnică și amestecarea rasei, cerul este omogenitatea rasială, iar mijloacele de schimbare sunt marginalizarea sau uciderea unor rase. Fascismul imaginează comerțul global, individualismul și migrația ca fiind inamicul, în timp ce un puternic naționalism este cerul: mijloacele schimbării sunt un mare lider. Puteți observa același lucru pentru anumite ramuri ale tradiționalismului religios teocratic.

Fiecare dintre aceste ideologii vine cu o focalizare intelectuală primară, un fel de poveste concepută pentru a ocupa mintea. Gândiți-vă la exploatare. Gândiți-vă la inegalitate. Gândiți-vă la teoria rasei. Gândiți-vă la identitatea națională. Gândiți-vă la mântuire. Fiecare vine cu propria sa limbă pentru a semnala atașamentul față de ideologie.

Majoritatea ideologiilor de mai sus sunt uzate bine. Avem o mulțime de experiență bazată pe istorie pentru a observa modelele, recunoaște aderenții, și respinge teoriile.

Anul acesta ne-a oferit o nouă ideologie cu tendințe totalitare. Ea are o viziune a iadului, a cerului și un mijloc de tranziție. Ea are un instrumentar unic de limbaj. Are o focalizare mentală. Ea are sisteme de semnalizare pentru a descoperi și recruta aderenți.

Această ideologie se numește izolare (Termenul englez, lockdown înseamnă şi izolare şi blocare şi carantină. Am ales izolare în ideea că le cuprinde oarecum şi pe celelalte. - n. trad.) I-am putea adăuga la fel de bine ism: izolaţionism.

Viziunea sa asupra iadului este o societate în care agenții patogeni aleargă liberi. Cerul său este o societate condusă în întregime de tehnocrați medicali a căror sarcină principală este suprimarea tuturor bolilor. Focalizarea este pe viruși și alţi microbi. Antropologia este de a considera toate ființele umane ca puțin mai mult decât nişte saci de agenți patogeni mortali. Oamenii susceptibili la ideologie sunt oamenii cu diferite grade de mistofobie (Mistofobia este o fobie/teamă patologică de murdărire sau de contaminare. Se mai numește verminofobie, germofobie, germafobie, bacilofobie sau bacteriofobie.- n. trad.), în trecut, considerată o problemă mentală, acum, ridicată la statutul de conștientizare socială.

Anul acesta a fost primul test al izolaţionismului. Acesta a inclus cele mai intruzive, cuprinzătoare și aproape globale controale ale ființelor umane și mișcărilor lor în toată istoria cunoscută. Chiar și în țările în care statul de drept și libertățile sunt surse de mândrie națională, oamenii au fost puși sub arest la domiciliu. Bisericile și afacerile au fost închise. Poliția a fost dezlănțuită pentru a îl pune în aplicare și a aresta dizidenţii declaraţi. Devastarea se compară cu cea din vreme de război, cu excepția faptului că este un război impus de guvern asupra dreptului oamenilor de a circula și de a face schimb liber. Încă nu putem călători.

Și, remarcabil, după toate acestea, ceea ce încă lipseşte este dovada empirică, de oriunde din lume, că acest regim șocant și fără precedent a avut vreun efect măcar asupra controlului, dacă nu al opririi virusului. Chiar mai remarcabil, puținele locuri care au rămas complet deschise (Dakota de Sud, Suedia, Tanzania, Belarus), subliniază Will Jones, "au pierdut nu mai mult de 0.06% din populația lor la virus," în contrast cu decese ridicate lpentru izolările din New York și Marea Britanie.

La început, majoritatea oamenilor s-au aliniat, crezând că a fost cumva necesar și pe termen scurt. Două săptămâni s-au întins până la 30 zile, care s-au întins până la 7 luni, iar acum ni se spune că nu va fi niciodată un moment în care să nu practicăm această nouă credință de politică publică. Este un nou totalitarism. Şi, ca la toate aceste regimuri, există un set de reguli pentru guvernanţi şi un altul pentru guvernaţi.

Instrumentarul lingvistic este acum incredibil de familiar: aplatizarea curbei, încetinirea răspândirii, distanțare socială, izolare stratificată ţintită, intervenție non-farmaceutică. Inamicul este virusul și oricine care nu își trăiește viața numai pentru a evita contaminarea. Pentru că nu puteți vedea virusul, ceea ce, de obicei, înseamnă generarea unei paranoia a Celuilalt: cineva, spre deosebire de tine are virusul. Oricine ar putea fi un super-răspânditor și îl puteți recunoaște după faptul că nu nerespectă regulile.
Dacă Robert Glass sau Neil Ferguson merită să fie numiți fondatorii acestei mișcări, unul dintre cei mai renumiți practicanți ai acesteia este Anthony Fauci de la National Institutes for Health. Viziunea sa asupra viitorului este șocantă: acesta include restricții cu privire la pe cine puteți avea în casa voastră, sfârșitul tuturor evenimentelor mari, sfârșitul călătoriilor, poate un atac asupra animalelor de companie, și dezmembrarea efectivă a tuturor orașelor. Anthony Fauci explică:

„Viaţa într-o mai mare armonie cu natura va necesita schimbări în comportamentul uman, precum și alte schimbări radicale care ar putea dura zeci de ani pentru a realiza: reconstruirea infrastructurilor de existență umană, de la orașe la case, la locuri de muncă, la sisteme de apă și canalizare, la locuri de recreere și de adunare. Într-o astfel de transformare va trebui să prioritizăm schimbările în acele comportamente umane care constituie riscuri pentru apariția bolilor infecțioase. Printre aceștia se numără în principal reducerea aglomerării la domiciliu, la locul de muncă și în locuri publice, precum și reducerea la minimum a perturbațiilor de mediu, cum ar fi despădurirea, urbanizarea intensă și creșterea intensivă a animalelor.

La fel de importante sunt eradicarea sărăciei globale, îmbunătățirea salubrității și a igienei și reducerea expunerii nesigure la animale, astfel încât oamenii și potențialii agenți patogeni umani să aibă oportunități limitate de contact. Este un util "experiment de gândire" să observăm că până în ultimele decenii și secole, multe boli mortale pandemice fie nu au existat sau nu au fost probleme semnificative. Holera, de exemplu, nu era cunoscută în Occident până la sfârșitul anilor 1700 și a devenit pandemică doar din cauza aglomerării umane și a călătoriilor internaționale, ceea ce a permis un nou acces al bacteriilor din ecosistemele regionale asiatice la sistemele de apă și canalizare neigienice care caracterizau orașele din întreaga lume occidentală.
Această realizare ne face să suspectăm că unele, şi probabil foarte multe, dintre îmbunătățirile vieţii realizate în ultimele secole au venit cu un cost ridicat pe care îl plătim în situații de urgență din cauza unor maladii mortale. Din moment ce nu ne putem întoarce în cele mai vechi timpuri, putem măcar să folosim lecții din acele timpuri pentru a îndrepta modernitatea într-o direcție mai sigură? Acestea sunt întrebări la care trebuie să răspundă toate societățile și liderii lor, filozofii, constructorii și gânditorii lor și cei implicați în evaluarea și influențarea factorilor determinanți ai sănătății umane în domeniul mediului.”

Întregul eseu al lui Fauci se citește ca un manifest de izolaţionism, completat cu năzuinţe, altfel pe deplin îndreptăţite, privind starea naturii și o purificare imaginată a vieții. Citirea acestui plan utopic pentru o societate fără agenți patogeni ajută la explicarea uneia dintre cele mai ciudate caracteristici ale izolaţionismului: puritanismul său. Observați că izolarea a atacat în special orice pare a fi divertismen: Broadway, filme, sport, călătorii, bowling, baruri, restaurante, hoteluri, săli de sport, și cluburi. Încă există în funcţie interdicţii pentru a opri oamenii să stea prea târziu - cu absolut nici o justificare medicală. Animalele de companie sunt și ele pe listă.

Dacă o activitate este plăcută, este o țintă.

Există un element moral aici. Logica ar fi că cu cât oamenii au mai multe lucruri plăcute, mai multe opțiuni care sunt proprii lor, cu atât mai mult boala (păcatul) se răspândește. Este o versiune medicalizată a ideologiei religioase a lui Savoranola, care a condus la Rugul vanităţilor (1497, Florenţa – n. trad.).

Ceea ce este remarcabil este că Fauci a fost întodeauna în poziția de a influența politica prin apropierea sa de putere, și el a avut, de fapt, o influență puternică asupra Casei Albe în transformarea unei politici deschise într-una de izolaţionă. Doar că, o data ce Casa Alba a înţeles agenda sa reală, a fost înlaturat din cercul interior.

Izolaţionismul are toate elementele așteptate. Are o concentrare maniacală pe îngrijorarea existenţială a fiecăruia – prezența agenților patogeni – pentru excluderea oricărei alte griji. Cea mai neînsemnată dintre îngrijorări este pentru libertatea umană. Cea de-a doua îngrijorare cea mai neînsemnată este libertatea de asociere. Cea de-a treia este pentru dreptul la proprietate. Toate acestea trebuie să se încline în faţa disciplinei tehnocratice a factorilor de atenuare a bolilor. Constituțiile și limitările guvernului nu contează. Și observați cât de puțin contează şi terapiile medicale. Nu este vorba despre a face oamenii să fie mai bine. Este vorba despre controlul întregii vieți.
Rețineți, de asemenea, că nu există nici cea mai mică preocupare pentru compromisuri sau consecințele neintenționate. In caratinările Covid-19, spitalele au fost golite din cauza restrictiilor în ceea ce priveşte operaţiile şi diagnosticele elective. Suferinţele provocate de această decizie dezastruoasă vor fi cu noi timp de mulți ani. Același lucru este valabil și în cazul vaccinărilor pentru alte boli: Acestea au scăzut în timpul izolărilor. Cu alte cuvinte, izolările nu aduc nici măcar rezultate bune pentru sănătate; ele fac contrariul. Dovezile indică creșterea supradozelor de droguri, a depresiilor și a sinuciderilor.

Acesta este un fanatism pur, un fel de nebunie, emanată dintr-o viziune sălbatică a unei lumi unidimensionale în care întreaga viață este organizată în jurul evitării bolilor. Și există o prezumție suplimentară aici că organismele noastre (prin sistemul imunitar) nu au evoluat împreună cu virușii timp de un milion de ani. Nici o recunoaștere a acestei realități. În schimb, singurul scop este de a face “distanțarea socială” credo-ul național. Să vorbim mai clar: ceea ce înseamnă acest lucru este separarea umană forțată. Înseamnă dezmembrarea piețelor, a orașelor, a evenimentelor sportive cu persoană și sfârșitul dreptului de a ne deplasa liberi.

Toate acestea sunt prevăzute în manifestul lui Fauci. Întreaga argumentaţie se bazează pe o eroare simplă: credința că mai mult contact uman răspândește mai multe boli și moarte. În contrast cu această viziune, eminentul epidemiolog al Oxford, Sunetra Gupta, susține că globalizarea și contactul uman extins au stimulat imunități și au făcut viața mult mai sigură pentru toată lumea.

Promotorii izolării au avut un succes surprinzător în a convinge oamenii de opiniile lor sălbatice. Trebuie doar să crezi că evitarea virusului este singurul obiectiv pentru toată lumea în societate, și, gata, elimini implicațiile acestuia. Înainte de a-l cunoaște, v-ați alăturat unui nou cult totalitar.

Izolările par mai puţin o eroare gigantică şi mai mult desfăşurarea unei ideologii politice fanatice şi a unui experiment politic care atacă postulatele de bază ale civilizaţiei la rădăcina lor. Este timpul să o luăm în serios și să o combatem cu aceeași fervoare cu care un popor liber a rezistat tuturor celorlalte ideologii rele care au încercat să lipsească omul de demnitate ale marionetele lor guvernamentale.

Sursa: https://www.aier.org/article/lockdown-the-new-totalitarianism/

NOTĂ:

Anul din urmă, cu ticăloşia perfidă a pandemiei, cred că a dovedit tuturor (dar mulţi sunt nepăsători, crezând că vor avea în continuare burta plină şi se înşeală, amarnic se înşeală, iar multor altora, micii dictatori piloni ai marii dictaturi, le convine) că trăim într-o sumă de societăţi totalitare, care se îndreaptă către statul totalitar mondial.

Şi nu orice fel de totalitarism, ci cel mai crunt, prin complexitatea şi mijloacele lui de coerciţie şi de condiţionare şi prin puterea lui de înrobire şi de desfigurare a fiinţei umane, menite îndumnezeirii. Suntem în Babilonul cel Mare, adică în lumea confuziei, disoluţiei, dezintegrării, izolării, urii, egoismului atroce, nihilismului, deznădejdii, nebuniei absolute, cu care demonul dictator îşi hrăneşte puterea.

Vă propun, printr-o serie de texte traduse şi personale, puse în pagină fără o ordine anume, să mergem împreună până în burta "chitului" pentru a înţelege foarte bine în ce situaţie ne aflăm şi pentru a gândi şi pune în practică soluţiile de supravieţuire. Pentru că, aşa cum ştim deja, la fel ca Babilonul cel mic, şi cel mare va fi sortit pierii. Pentru acel timp, deloc îndepărtat, trebuie să începem să gândim şi să ne pregătim. Pentru cei dintre noi, care îl vor prinde, dar mai ales pentru ca unii dintre urmaşii noştri să ducă mai departe lumea făcută după Cuvântul lui Dumnezeu. Dar asupra acestui subiect voi reveni într-o altă serie de scrieri.

 

REVOLUŢIA a început în Rai (I): "Codul iadului" al dlui de Mirabeau. De ce o revoluţie e o lovitură de stat mascată.

„Orice revoluţie este o lovitură de stat reuşită.” (Hegel)

Şi asta a fost şi în România în 1989, iar organizatorii ei sunt complotiştii; idioţii utili/profitorii de serviciu/oportuniştii fără scrupule sunt complicii acestora, iar participanţii naivi, perdanţii. Care sunt unii şi ceilalţi? Uitaţi-vă în imaginile din primele zile de la televiziune şi din balcon. Urmăriţi traseul lor şi al rudelor apropiate – cum ar fi, probabil din categoria a doua, Caramitru şi fiul - şi veţi avea nişte evaluări apropiate de certitudine. E adevărat, nu-i veţi putea şi judeca. Şi nici nu-i va judeca vreo instanţă, în afară de cea dumnezeiască, din moment ce ei, urmaşii lor, slujbaşii externi şi alţi mercenari ai mafiei bancare anticreştine au pus mâna pe toate pârghiile şi instituţile statului.

Au trecut 30 de ani şi în loc să ne limpezim şi să găsim direcţia, suntem tot mai în ceaţă, tot mai debusolaţi. De fapt suntem băgaţi tot mai în ceaţă, ni se fură busolele, se folosesc simulatoare de zgomote şi voci pentru a fi îndrumaţi pe cărări greşite către prăpastie. Să nu aflăm adevărul. Cum ar fi:

Ce e o revoluţie şi de ce e ea lovitură de stat

Trebuie să răsturnăm ordinea, să anulăm toate legile, întreaga putere şi să lăsăm poporul în anarhie.... Trebuie să le gâdilăm vanitatea, să le încurajăm speranţele, să le promitem fericirea până ce ne vom duce la bun sfîrşit opera; trebuie să ne ferim de capriciile lor şi de sistemele care le plac, pentru că oamenii din popor sunt foarte periculoși în calitate de legislatori, ei stabilesc legi care coincid cu pasiunile lor, în plus, dorința lor de cunoaștere nu ar face decât să dea naștere la abuzuri. Dar cum masele sunt o pârghie pe care legiuitorii o pot mișca după cum vor, este absolut necesar să le folosim ca un sprijin, și să le facem să urască tot ceea ce dorim să distrugem și să emănăm iluzii în calea lor; trebuie de asemenea să cumpărăm toate condeiele mercenare care să propage metodele noastre şi care îi vor instrui pe oamenii din popor în ceea ce îi priveşte pe duşmanii pe care îi atacăm. Clerul, fiind cel mai puternic în opinia publică, poate să fie distrus numai prin ridiculizarea religiei, prin caracterizarea preoţilor ca fiinţe odioase şi numai prin reprezentarea lor ca monştri de ipocrizie... Tipăriturilee trebuie să prezinte în orice moment cantităţi proapspete de ură împotriva clerului. Să le exagerăm averile, să facem ca păcatele unora să apară ca fiind comune pentru tot clerul, să le atribuim toate viciile; calomnie, crimă, lipsa credinţei, scrilegiu, totul este permis în timpul revoluţiei…

Să ne ferim mai presus de toate de a le da prea multă putere (maselor – n.aut.); despotismul lor este prea periculos, trebuie să flatăm masele printr-o justiţie arbitrară, să le promitem o mare diminuare a impozitelor şi o împărţire mai curând egală, o creştere a averii și mai puțină umilință. Aceste promisiuni fără susţinere vor fanatiza masele, care îşi vor reduce rezistența.  Ce contează victimele şi numărul lor? jafurile, distrugerile, incendierile și toate efectele necesare unei revoluții? Nimic nu trebuie să fie de nefolosit și putem spune împreună cu Machiavelli: "Ce contează mijloacele, atâta timp cât ne atingem ţelul?

Exact asta e orice revoluţie. Vă rog să recitiţi cele de mai sus: nu recunoaşteţi metode care s-au aplicat în aceşti ani şi se aplică accelerat în acest moment în România? Nu regăsim tacticile folosite pentru a ne dezbina, a ne întoarce pe unii împotriva celorlalţi, pentru a ne rupe de Biserică, adică de Dumnezeu? Ne găsim, după cum vom vedea mai târziu, în etapa radicală a revoluţiei din 89 care, de fapt, nu s-a încheiat.

Pasajele de mai sus aparţin Vicontelui de Mirabeau, unul dintre stâlpii Revoluţiei franceze, mason de vază, membru al Ordinului luminaţilor, şi provin din textul “Croquis ou Projet de Révolution de Monsieur de Mirabeau” publicat în 1791.

Pornind de la definiţiile din dicţionare şi analizând revoluţiile ultimelor cinci secole, în care am avut de-a face cu o permanentă ofensivă pentru distrugerea lumii oamenilor şi crearea unei lumi a sclavilor lobotomizaţi, putem fixa în pagină caracteristicile unei revoluţii. Iată-le pe cele mai importante:

1. Există o singură REVOLUŢIE: revoluţia mondială, „revoluţia perpetuă” (în formula dragă lui Troţki). Revoluţiile locale sunt manifestări ale acesteia într-un anumit stat sau regiune. REVOLUŢIA este lucrarea diavolului de negare şi distrugere a omului ca creaţie a lui Dumnezeu şi de recreare a lui sub forma unui produs standardizat cu caracteristici opuse celor date de Creator. Prima revoluţie locală/lovitură de stat (eşuată) a fost în Grădina Raiului, unde diavolul i-a convins pe Adam şi Eva să se revolte, să dea o „lovitură de Rai” şi să devină asemenea lui Dumnezeu. Ca în toate revoluţiile, la final, masele – cei doi -  s-au regăsit într-o situaţie mult mai proastă. Perpetuă până la Judecata de Apoi, când diavolul va fi trimis în întunericul cel mai afund, REVOLUŢIA are etape de expansiune în care reuşeşte în opera de vrăjire a lumii (păgânismul, care a cuprins cea mai mare parte a lumii după căderea din Rai, şi neopăgânismul actual) şi de retragere - dezvrăjirea prin naşterea şi învierea lui Hristos. Dar prima lovitură de stat (eşuată) a fost înaintea acestui moment, cea a îngerilor căzuţi ce s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu.

2. Mafia bancă globalistă anticreştină instigatoare şi beneficiară. Revoluţiile ultimilor 500 de ani, , servesc, la nivel lumesc, intereselor mafiei bancare anticreştine, braţul prin care diavolul îşi face lucrarea în etapa actuală a Revoluţiei. Aici sunt ele pregătite, iniţiate, organizate la nivel macro, de aici vine finanţarea, de aici sunt plătite trupele de mercenari activişti, de aici sunt plătiţi falşii profeţi, filosofii, ideologii care hăcuiesc creierele maselor.
3. Dimensiunea principală a REVOLUŢIEI este cea spirituală, adică războiul nevăzut şi văzut pentru schuimbarea omului creat de Dumnezeu în opusul său. Dimensiunea seundară este cea a loviturii de stat prin care o putere lumească este înlocuită cu o alta.

4. Un centru suprem şi centrele operaţionale. În organizarea şi desfăşurarea lor, revoluţiile au mai multe centre operaţionale, care coordonează activitatea revoluţionară a diverselor forţe implicate, şi forţe interne şi externe. Toate acestea sunt la rândul lor controlate şi coordonate de centrul suprem, real, difuz geografic (mafia anticreştină), care operează în spectrul social vizibil numai prin proiecţiile sale. Existenţa lui scapă cel mai adesea celorlalte centre, forţelor şi grupurilor/maselor populare implicate, căci între el şi organizatori-participanţi sunt mai multe niveluri de mascare.

5. Pregătire minuţioasă - revoluţiile nu sunt revolte spontane. Acestea din urmă însă pot fi folosite fie la declanşarea lor, fie pe parcurs pentru impunerea unora dintre obiective. Cea mai importantă parte a pregătirii este cea psihologică,  cu războiul cultural, ingineria socială, manipularea prin intermediul cărora sunt fanatizaţi cei mai puţin rezistenţi şi agitate masele. Înainte de a se declanşa revoluţia din stradă şi din palat, este câştigat războiul ideilor.

6. Revoluţiile au forţe aliate în chiar sistemul pe care îl atacă.

7. Revoluţiile locale au mai multe faze şi sunt coincidente cu respectiva etapă de expansiune a revoluţiei mondiale. După etapa de pregătire, de „fezandare” a maselor, despre care am vorbit, şi după declanşarea violentă, trec printr-o etapă moderată, apoi una radicală şi la final, cea mai lungă, cea de consolidare a noii puteri anticreştine.

8. Declanşarea.Terenul fiind pregătit cu mult timp înainte, declanşarea lor poate fi datorată unui eveniment întâmplător – de exemplu, o revoltă locală, scumpirea pâinii, biletului de metrou, sau whatsupului. De cele mai multe ori, declanşarea este controlată prin tensiunile induse de „abuzuri”, „crime”, „samavolnicii” ale regimului înscenate chiar de către revoluţionari, sau de acţiuni revoluţionare, implantate pe tensiunea deja pregătită.

9. Revoluţiile au dimensiuni naţionale. Spre deosebire de revolte, care sunt şi rămân, locale sau cel mult regionale ca implicare a populaţiei şi arie de desfăşurare.

10. Masele populare nu câştigă nimic, niciodată dintr-o revoluţie, ci pierd întotdeauna pe dimensiunea spirituală. Revoluţiile au nevoie de mase pentru a intimida forţele care ar trebui să asigure securitatea statului/regimului respectiv şi pentru a se legitima ca fiind populare. Odată atinse scopurile, după cum am văzut şi din textul lui Mirabeau şi din realitate, masele sunt abandonate într-o situaţie, în mod real, mai proastă.

11. Au nevoie de spectacol, sânge, moarte pentru a amplifica emoțiile, tensiunile și forța distructivă din fiecare persoană.

Tot de la Mirabeau avem şi următoarea declaraţie: Gloata asta merită să ne aibă ca legiuitori. Aceste profesiuni de credinta, după cum vedem, nu sunt deloc democratice; secta (Ordinul luminaţilor – n.aut.) foloseste plebea drept carne de tun pentru revoluţie, ca materie primă pentru pentru tâlhării, după care ea  (secta) pune mâna pe aur și o abandonează în decrepitudine . Este cu adevărat codul iadului!

Acest "cod al iadului" îl regăsim în toate revoluţiile ulterioare. Şi citind aceste instrucţiuni diabolice de acum aproape 300 de ani înţelegem că ceea ce definim ca statutul de colonie al ţării este de fapt faza preluării puterii de către adevăratul centru de putere. După cum am mai spus, revoluţia din 89 nu s-a terminat, ci a intrat în faza ei cea mai radicală, în care ura a cuprins aproape întregul  organism  social.

În episoadele următoare vom vorbi despre revoluţia mondială şi vom aplica cele 10 elemente de descriere pe revoluţia franceză şi pe cea din România.

 Va urma.