De ce contează Dr. Jordan Peterson pentru tinerii bărbați

 

 de Jonathon Van Maren

Dr. Jordan Peterson călătorește din nou pe continent, susținând prelegeri despre cartea sa din 2021, Beyond Order: More Rules for Life.. Ca răspuns, explicațiile lui Jordan Peterson apar în ziare, cu diverși experți cu cap ascuțit care încearcă să articuleze motivul pentru care Peterson este atât de popular. În acest moment, le-am auzit pe toate - este un expert populist, un reacționar al extremei drepte, o figură a masculinității toxice. Aceste calomnii obosite sunt produsul unor imaginații sterile și al unor cranii ermetice. Peterson nu este niciunul dintre aceste lucruri. El este cel care se îndreaptă spre leprozeria culturală.

Bărbații tineri au o viață grea în aceste zile, iar femeile tinere îi depășesc în aproape orice măsură . Aproximativ 25% dintre copiii americani - aproximativ 18 milioane - cresc fără un tată sau o figură paternă în casă. Acesta este motivul pentru care Rob Kenney, originar din Chicago - care a crescut fără tată - a lansat un canal YouTube numit "Tată, cum fac?", care îi învață pe tinerii fără tată cum să facă lucruri pe care tații lor ar fi trebuit să-i învețe, cum ar fi cum să facă un nod la cravată sau să desfacă o scurgere. Canalul a adunat 1,85 milioane de abonați în două luni - acum are peste 3,9 milioane. Jordan Peterson se încadrează în aceeași categorie - în National Review, Christian Chensvold l-a numit "figura paternă a YouTube".

Peterson este faimos pentru compasiunea sa față de tinerii care se luptă, și a fost adesea adus la lacrimi în public în timp ce vorbea despre dificultățile lor, despre poveștile pe care aceștia i le spun și despre cei care spun că le-a schimbat (sau chiar salvat) viața. Milioane de tineri îl iubesc în schimb pe Peterson, și este ușor de înțeles de ce. Îi pasă cu adevărat de tinerii pe care mulți i-au găsit, în general, ușor de disprețuit - tineri dependenți de pornografie, obsedați de jocurile video, tineri disfuncționali, care nu au fost niciodată învățați să muncească, sunt adesea aproape incapabili să mențină relații solide (și nici măcar nu li s-a arătat vreodată cum arată acestea.) Atât dreapta, cât și stânga îi disprețuiesc adesea.

Dreapta crede că ar trebui să se maturizeze, să își găsească un loc de muncă și să se ridice singuri, chiar dacă nu au sau dacă nu au avut un tată care să îi învețe cum să folosească cizmele. Stânga îi plasează în partea de jos a totemului, tineri care pot fi toxici doar pentru că nicio figură paternă nu i-a învățat vreodată să fie utili, dar care, cu toate acestea, sunt condamnați și respinși. Mulți tineri sunt victime ale unor familii destrămate, fără ca nimeni să vorbească în numele lor, Dreapta spunându-le să se adune, iar Stânga spunându-le că sunt oribili. Ei sunt priviți cu antipatie, dar mulți pur și simplu nu știu cum să devină bărbați în primul rând.

Intră Jordan Peterson, care a făcut ceva cu totul diferit: îi iubește. În mod evident, el vrea să-i ajute. Le răspunde la apelurile pe Skype pentru a le vorbi despre problemele lor. Le calmează nervii atunci când le pun întrebări. A fost un moment în 2018, în timpul primului său turneu de promovare a cărții, când un tânăr i-a pus o întrebare pe care o scrisese în prealabil pe smartphone-ul său. Tremura, era nervos și se împiedica de cuvinte, iar Peterson i s-a adresat liniștit: "Nu vă faceți griji pentru ceilalți din sală. Doar prefă-te că suntem noi doi și pune-ți întrebarea". Doar primele câteva rânduri l-au auzit spunând-o. La fel a făcut și tânărul. Și-a pus întrebarea.

Dacă ești un social conservator ca mine, este ușor să cazi în capcana de a disprețui mulți tineri, pentru că vezi constant răul pe care l-au provocat. În general (conform datelor), sunt obsedați de pornografie; le cer fetelor poze nud pe care le împart cu alții; sunt cinici; nu știu cum să se poarte cu femeile. Dar, din nou, mulți dintre ei nu au avut tați. Nimeni nu i-a învățat că pornografia este o otravă; că relațiile adevărate, intime sunt o sursă de fericire și împlinire; că reținerea este esențială pentru o viață cu sens. Asta până când a apărut Dr. Jordan Peterson și le-a spus să își facă curat în camere. Milioane dintre ei ascultă.

Am spus de multe ori că eu cred că m-am născut cu privilegii, dar că acestea nu au nimic de-a face cu etnia și totul are legătură cu faptul că am avut părinți iubitori și o familie numeroasă în care să cresc. Milioane de oameni cresc fără acest privilegiu și, astfel, lucrurile pe care eu le consider de la sine înțelese sunt refuzate multor tineri care trăiesc doar amărăciune și absență în locul lor. Băieții au nevoie disperată de tați care să-i învețe cum să trăiască, cum să muncească, cum să iubească femeile, cum să fie bărbați. Fără tați, suntem pierduți. Jordan Peterson, cu hărțile sale de semnificație, este pentru mulți tineri o figură paternă, pentru că vede cine ar fi putut fi dacă tații lor ar fi rămas în preajmă și cine ar putea fi încă dacă ar lucra asupra lor.

Întotdeauna m-a derutat faptul că progresiviștii îl disprețuiesc cu atâta înverșunare pe Jordan Peterson. Proiectul său nu este unul deosebit de ideologic. Scopul său principal pare să fie transformarea tinerilor în cetățeni solizi - războiul pentru afecțiunea lor ideologică poate veni mai târziu. Departe de a fi un guru alt-right, el îi ajută pe băieți să devină bărbați - genul de bărbați cu care femeile se pot căsători și cu care pot avea copii. Lupta sa este, în acest sens, una civilizaţională. De aceea, sunem norocoşi că-l avem.

 Jonathon Van Maren este un vorbitor public, scriitor și activist pro-viață. Comentariile sale au fost traduse în peste opt limbi și publicate pe scară largă online, precum și în ziare tipărite, cum ar fi Jewish Independent, National Post, Hamilton Spectator și altele. A primit un premiu pentru combaterea antisemitismului în presa scrisă din partea organizației evreiești B'nai Brith. Comentariile sale au fost prezentate la CTV Primetime, Global News, EWTN și CBC, precum și la zeci de posturi de radio și agenții de știri din Canada și Statele Unite.

El ține discursuri pe o mare varietate de subiecte culturale în întreaga Americă de Nord la universități, licee, biserici și alte evenimente. Unele dintre aceste subiecte includ avortul, pornografia, revoluția sexuală și eutanasia. Jonathon este licențiat în istorie la Universitatea Simon Fraser și este directorul de comunicare al Centrului canadian pentru reformă bioetică.

Prima carte a lui Jonathon, The Culture War, a fost lansată în 2016.

Sursa: https://thebridgehead.ca/2022/03/22/why-dr-jordan-peterson-matters-to-young-men/

Şţiinţa ne spune că: mai bogat nu înseamnă mai sensibil; competiţia diminuează compasiunea.

   Vă voi prezenta în rubrica CINE SUNTEM texte care să ne ajute să aflăm şi să înţelegem răspunsul la această întrebare. Vor fi, mai ales, texte care pun în ecuaţia de egalitate a înţelesurilor spiritualitatea cu ştiinţa, sau invers, sau chiar ştiinţifice pe de-a întregul, uşor de citit şi de digerat de orice cititor cu o pregătire medie. Pentru că dorinţa mea nu este de a vă conecta ca specialişti la informaţii despre noi, sau chiar vechi, dar mai puţincunoscute, descoperiri ci de a încerca să înţelegem împreună CINE SUNTEM.

Abordaţi deci cu curiozitate, relaxare şi curaj aceste texte care, dincolo de unii termeni care vă par necunoscuţi sau greu asimilabili (din contră, textele îi vor descoperi ca fiind foarte uşor de digerat) ne vorbesc despre noi aşa cum nu se obişnuieşte în bombardamentul de informaţii, nefolositoare, superficiale, chiar nocive al televiziunilor, ziarelor, site-urilor dedicate ameţirii şi apoi distrugerii noastre.

Bunăstarea materială pe cântarul spiritului

Diac. Dr. Sorin Mihalache

.........

 .......

 Totuși, nu trăim doar un timp al oportunităților de dezvoltare materială, ci și un timp bogat în înțelesuri spirituale. Psihologia, medicina, neuroștiințele descoperă adâncurile omenești, oferind omului posibilitatea de a lucra direct în interioritatea lui, cu un efect direct asupra propriei vieți și asupra semenilor. E fascinantă această nouă condiție a științei, care este trasă, în virtutea unei cuprinderi cât mai exhaustive a realității, către perspective tot mai încăpătoare. În felul acesta, în rezultatele ei, altădată fragmentate, se întreză­rește acum o legătură tot mai strânsă între ceea ce facem și ceea ce suntem, între modul cum trăim, cu obișnuințele noastre zilnice, și putințele înțelegerii noastre spirituale. Astăzi există locuri din știință unde se afirmă că demersul cunoașterii nu este suficient pentru îmbunătățirea vieții omenești. Se constată, în mod remarcabil, că multe dintre suferințele și afecțiunile de ordin medical cu care ne confruntăm își au originea în dezechilibrele sufletești și în neglijarea coordonatelor spirituale ale vieții.

Ţinte antagonice: bunăstare personală și sensibilitate pentru suferința altora

De fapt, situația aceasta este polarizată. Bunăstarea materială, consolidând condițiile de viață ale omului, descurajează compasiunea. Unele cercetări au evi­dențiat că dispoziția de ajutorare a semenilor este mai puțin frecventă în societățile prospere. Mai precis, experiența acestei emoții cu valențe morale nu e egal distribuită, nici nu e prezentă la întâmplare în structura claselor sociale, ci se pare că este mai prezentă în repertoriul emoțional al persoanelor care provin din clasele de jos¹.

Persoanele din clasele socio-economice mai puțin favorizate, având venituri mai mici, prezintă evidente semne de adaptabilitate psihologică și chiar fiziologică la situațiile în care întâlnesc semeni în suferință și trebuie să răspundă adecvat la această situație. Ele sunt mai dis­puse să exprime compasiune cu mai multă ușurință decât persoanele cu o situație economică mai bună. Având un nivel mare de venituri, mai consistent, respectivele persoane nu au parte de multe situații dificile, în care să întâlnească persoane suferinde, și de aceea ele recunosc cu mai multă dificultate expresiile exprimate de semeni. În condi­țiile acestei particularități de sensibilitate, persoanele cu situ­ație economică bună nu pot să ofere cu ușurință răspunsuri potrivite celor încercați de durere. Constatările acestea indică faptul că situarea socioeconomică mai înaltă corelează mai degrabă cu un nivel scăzut de empatie și compasiune².

Mediul concurențial descurajează spiritul de cooperare

Pe de o parte, unele cercetări au arătat că atât activitățile de cooperare, cât și cele cu caracter concurențial activează o arie cerebrală comună, anume regiunea frontoparietală și regiunea anterioară a insulei. În afara acestora, însă, unele regiuni distincte au fost active, în cele două tipuri de comportamente, sugerând că pot fi în mod distinct asociate cu cooperare și, respectiv, cu expe­riența concurențială. În activi­tățile cu caracter de cooperare, s‑a înregistrat o activitate cerebrală mai intensă în cortexul orbitofrontal, în timp ce experi­ența concurenței a determinat activitate în regiunea parietală inferioară și în cortexul prefrontal medial. Aceste zone distincte indică faptul că cele două tipuri de experiență sunt reflectate distinct și la nivel neuronal. Com­parația a arătat, așadar, că cele două tipuri de interacțiune socială (cooperare vs concurență) corespund stimulării unor regiuni cerebrale distincte.³

Într‑adevăr, în cazul subiec­ților care au lucrat în situații de colaborare, s‑a înregistrat o mai mare activare a unei regiuni din creier implicate de regulă în cogniția socială (este vorba despre joncțiunea temporoparietală). Această regiune ar putea fi, în opinia unor cercetători, zona care ar putea răspunde de motivația pro‑socială, care face pe subiect mai dispus la efort pentru o situație de colaborare. Constatările sugerează că ten­dința unei persoane de a investi mai multă energie în colaborarea pentru unele activități cu caracter pro‑social ar putea corespunde unui tipar în arhitectura și în funcționarea creierului.⁴

Competiția și conflictul exclud compasiunea

Pe de altă parte, unele studii arată că și la nivel hormonal există indicii semnificative privind situația de cooperare sau de ­conflict. Este bine cunoscut faptul că oxitocina, hormonul iubirii sau hormonul social, corespunde comportamentelor colaborative. Investigațiile neurobiologiei ata­șamentului indică faptul că acest hormon contribuie decisiv la comportamentele de îngrijire și la cele materne⁵. Oxitocina e implicată, de exemplu, într‑un proces de remodelare a creierului, care se petrece în cazul mamelor, în perioada alăptării. Mai precis, câtă vreme ele hrănesc sugarii la sân, zona din creier ce controlează producerea de oxitocină are mai multe conexiuni, determinând creșterea cantității de hormon⁶. Pe de altă parte, tendințele agresive corespund unei activi­tăți mai intense a nucleului amigdalian, fiind însoțite de o creștere a nivelului de testosteron. O cantitate mai mare de testosteron în organism poate contribui la diminuarea capacităților empatice ale persoanei umane⁷. În această privință, unele studii evidențiază prezența unui nivel de testosteron endogen punându‑l în legătură cu o bună colaborare cu persoanele situate în același grup, dar care, într‑un context concurențial, corespunde unei tendințe de ostilitate orientată către cei din afara grupului.⁸ Practic, unele comportamente sociale sunt semnificativ influen­țate de dinamica neuromodulatorilor care pot susține dispoziția pentru colaborare sau tendința de competiție.⁹

Mediul concurențial și exigențele vieții spirituale

Date ca acestea ne evidențiază cum maniera în care ne raportăm la lume și la semeni este decisivă pentru întreg ansamblul vieții persoanei. Și, desigur, o poziție centrală în configurarea existenței personale și comunitare o are modul în care ne raportăm la lucruri, la bogăție, la bunăstare.

În cuprinsul constatărilor experiențiale ale Părinților filocalici găsim numeroase conside­rații care indică aspecte asemănătoare: nu orice întrebuințare a lucrurilor este folositoare. Viața sfinților, în special cea a nevoitorilor cuvioși care au lucrat despătimirea și au cultivat virtuțile, indică lucrul acesta: „Folosin­du‑ne cu dreaptă judecată de înțelesurile lucrurilor, dobândim cumpătare, iubire și cunoștință. Iar folosindu‑ne fără judecată, cădem în necumpătare, ură și neștiință”.¹⁰

În viețile sfinților, luminate de jertfă și dragoste pentru Dumnezeu și pentru semeni, găsesc tot atâtea lecții despre faptul că ajutorarea celuilalt e posibilă doar în condițiile unei renunțări la mine însumi. Mesajul desprins din viața cuvioșilor și a celor milostivi se situează diametral opus celui obișnuit în competiții și în mediile concurențiale: „Lasă‑te prigonit și nu prigoni! Lasă‑te răstignit și nu răstigni! Lasă‑te nedreptățit și nu nedreptăți! Lasă‑te bârfit și nu bârfi! Fii blând și nu zelos în rău!”¹¹ Cuviosul Isaia Pustnicul ne invită, în aceeași manieră, să luăm aminte la noi înșine „cu amănunțime”, în așa fel încât: „de te va necăji cineva în orice lucru și aceasta îți va aduce supărare și mânie, să taci și să nu grăiești nimic contrar cu ceea ce se cuvine, până ce inima ta nu se va îmblânzi prin rugăciune și astfel va mângâia pe frați. Iar de ți se ivește trebuința să mustri pe fratele și te vezi pe tine aflându‑te în mânie și agi­tație, să nu‑i vorbești lui nimic, ca să nu te tulburi și mai mult, ci când te vezi și pe tine, și pe el în liniște și blândețe, atunci grăieș­te‑i, nu ca unul ce‑l mustri, ci ca unul ce‑i amintești ceea ce a spus cu toată smerita cugetare”.¹²

^.......

^{Mai mult: http://ziarullumina.ro/bunastarea-materiala-pe-cantarul-spiritului-106455.html}

Note:

¹ ‑Cf. Jennifer E. Stellar, Class and Compassion: Socioeconomic Factors Predict Responses to Suffering, 2011 American Psychological Association 1528‑3542/11/$12.00 doi: 10.1037/ a0026508.

² ‑Datele arată că ritmul cardiac al unei persoane care nu este adaptată la compasiune crește în prezența ­cuiva aflat în suferință, aceasta indicând o stare de stres. Dimpotrivă, evidențiază cercetarea, cel care poate exprima compasiune pentru cei suferinzi are un ritm cardiac mai scăzut, simțindu-se calm în timpul întrajutorării, cf. Jennifer E. Stellar, Vida M. Manzo, Michael W. Kraus, Dacher Keltner. Class and compassion: Socioeconomic factors predict responses to suffering, Emotion, vol. 12, nr. 3, 2012, pp. 449‑459, doi: 10.1037/ a0026508.

³ ‑Cf. Jean Decety, Philip L. Jackson, Jessica A. Sommerville, Thierry Chaminade, and Andrew N. Meltzoff, `The neural bases of cooperation and competition: an fMRI Investigation”, în Neuroimage, 23(2), pp. 744-751, octobmrie 2004, doi:10.1016/j.neuroimage.2004.05.025.

⁴ ‑Cf. Raphael LeBouc and Mathias Pessiglione, `Imaging Social Motivation: Distinct Brain Mechanisms Drive Effort Production during Collaboration versus Competition”, în The Journal of Neuroscience, 2 octombrie, 2013, 33(40), pp. 15894 -15902.

⁵ ‑Cf. Antonio Damasio, Eroarea lui Descartes. Emoțiile, rațiunea și creierul uman, Editura Humanitas, București, 2004, pp. 146‑148.

⁶ ‑Cf. Dionysia T. Theodosis ș.a., `Oxytocin induces morphological plasticity in the adult hypothalamo‑neurohypophysial system“, în rev. Nature, vol. 322, 21 august 1986, pp. 738‑740.

⁷ ‑Cf. J. van Honk ș.a., art. cit., pp. 3448‑3452.

⁸ ‑Cf. Diekhof EK, Wittmer S, Reimers L (2014), Does Competition Really Bring Out the Worst? Testosterone, Social Distance and Inter‑Male Competition Shape Parochial Altruism in Human Males, în PLoS ONE 9(7): e98977. doi:10.1371/journal.pone. 0098977.

⁹ ‑Cf. Nicholas D. Wright, Bahador Bahrami, Emily Johnson, Gina Di Malta, Geraint Rees, Christopher D. Frith and Raymond J. Dolan1, Testosterone disrupts human collaboration by increasing egocentric choices, în Proc. R. Soc. B (2012) 279, 2275-2280, doi:10.1098/rspb. 2011.2523.

¹⁰ ‑Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, suta a treia, cap. 1, în Filocalia, vol. II, p. 87.

¹¹ ‑Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, cuv. 58, în Filocalia, vol. X, p. 304.

¹² ‑Cuviosul Isaia Pustnicul, Douăzeci și nouă de cuvinte, cuv. 27, cap. 9, în Filocalia, vol. XII, p. 236.