PORTRET AL ETERNEI ȘI FASCINANTEI ROMÂNII LA BĂTRÂNEȚE (I)

IANUARIE 2019:

România preia președinția rotativă a CE, în sunetul vesel de fanfară al declarațiilor minunatului său președinte: „În fine, trebuie să menționez o mare îngrijorare pe care o am.(...) Știți bine că, de la 1 ianuarie 2019, România va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene, o poziție extrem de importantă, o poziție extrem de onorantă, o poziție extrem de solicitantă, mai ales pentru Guvern. Părerea mea este că NU SUNTEM PREGĂTIȚI pentru așa ceva.”(PRESIDENCY.ro, 12 noiembreie 2019). Cu o pasivitate splendidă, România acceptă prezidențiala pereche de palme și înghite, liniștită, sarmalele în foi de varză acră, frământându-se să găsească răspunsul la întrebarea secolului: dacă Tudor Chirilă pleacă de la VOCEA ROMÂNIEI și merge către producția „VLAD”, cine oare, pentru numele lui Dumnezeu, îi va lua locul ?

Dar mai sunt și alte întâmplări care zguduie planeta România, pe parcursul acestei luni de început de an. Cea mai cutremurătoare mi s-a părut aceasta: „Grupul pentru Dialog Social și Revista 22 au anunțat că joi, 7 februarie 2019, ora 18:30, va avea loc ceremonia de decernare a Premiului GDS pe anul 2018 lui Augustin Lazăr, Procurorul General al României, potrivit unui comunicat.” (JURIDICE.ro, 30 ianuarie 2019)

Asta vine așa, ca o alinare, deoarece în aceeași lună, diverși cetățeni au simțit brusc că Augustin Lazăr, procuror-șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este persecutat și că dânșii nu și-au agățat de gât destule cartoane cu „Je suis Gusti...” în octombrie-noiembrie 2018. Actorii sunt și ei, cu toții, de partea neprețuitului. Și societatea civilă, în general. Și filozofii Liiceni. Ei și doar ei cunosc în profunzime ce anume a vrut să spună procurorul vieților noastre cu „...Au fost generațiile anterioare care au lăsat de la unii la alții, nu aș vrea să rezulte că FOCUL SACRU S-A STINS PE PARCURSUL MANDATULUI MEU.”( DIGI 24, 21 ianuarie 2019)

Eu sunt convinsă că generația de procurori ai anilor 50 ar putea confirma că FOCUL SACRU, ăla cu care au lucrat și ei pe când zdrobeau degete în închiderea ușii și puneau ouă fierbinți la subrațul „bandiților”, a strălucit, la fel de vioi ca și pe vremea lor, pe tot parcursul mandatului lui Augustin Lazăr... FOCUL SACRU, zic, a fost același; metodele însă -puțin diferite, potrivit evoluției generale a societății.
...........................................................................................

FEBRUARIE 2019:

Parlamentul pur și simplu își face de cap jucând „nește” jocuri de societate ce nu s-a mai pomenit... și taie harșt! din bănuții luʹ SRI și din bănuții luʹ SIE ! Cum orice om înțelept poate pricepe, acest afront fără seamăn nu va rămâne nesancționat. Ah! am uitat să vă spun că PESEDEUL e autorul amendamentului parlamentar deci, implicit, al afrontului. Despre ce va păți imprudentul PESEDEU, deși între timp își dă seama de eroare și-și pune din abundență diverse cenuși în cap, vorbim mai târziu... cam pe la rectificarea de buget din august...

Spre sfârșitul lunii, într-o stare de mare excitație, provocată de ultimele propuneri legislative din sfera justiției, ies în stradă și cei mai „viteji și mai drepți dintre traci”, adică magistrații coordonați de însuși Cristi Vasilică Dănileț -persoana aceea caraghioasă formată din diminutive -un fel de „șlamufă” (vezi nota de subsol, n.n.) din POVESTEA FĂRĂ SFÂRȘIT a lui Michael Ende. Cetățenii, ca întotdeauna, au înțeles comandamentele momentului și au trecut de partea ălora care arestează aiurea-n tramvai, nu de partea celor care sunt arestați în acest mod barbar.

GDS-ul nu mai organizează în februarie ceremonia de premiere a lui Augustin Lazăr, deoarece premiatul e prea ocupat... Cu ce anume este el ocupat? Păi, fix cu activitățile pentru care spune Magda Cârneci, președintele Consiliului Director al GDS, că s-au hotărât să-l premieze:

„Grupul pentru Dialog Social are de multă vreme obiceiul de a acorda anual un premiu unei personalități care s-a făcut remarcată prin ACȚIUNI CIVICE sau POLITICE pentru democrație sau apărarea statului de drept. La sfârșitul anului trecut, când s-a făcut dezbaterea în Grup asupra candidaților, domnul Augustin Lazăr a ieșit înaintea altora, prin atitudinea sa fermă pentru continuarea luptei anticorupție și pentru opoziția lui față de OUG-urile care erau dorite de Guvern.”(Magda Cârneci, interviu pentru ZIARE.com , 19 aprilie 2019)

Să mai vorbim despre „varza confuzională” din capul doamnei Cârneci care crede că Procurorul General al României este chemat să întreprindă ACȚIUNI CIVICE sau POLITICE pe care să le premieze dânsa? În ciuda acestei gândiri de Gâgâ cu sediu în buricul Bucureștiului, GDS-ul este parafat în continuare, în februarie 2019, ca INTELIGENȚĂ MATURĂ A SOCIETĂȚII, la care cască gura tot cetățeanul #sunt-dornic-să gândească-altul-pentru-mine.
.......................................................................................

MARTIE 2019:

Cum Dragnea nu dorea deloc să „ia labele de pe Justiție” și nici nu părea să-i fie rușine că a furat de la copiii săraci printr-o tehnică atât de subtilă încât nici cei care scandau la Slobozia "Cât de sadic poți să fii, ca să furi de la copii?" n-au priceput absolut deloc cum a făcut, dar au rămas convinși că a făcut el cumva, grupuri de cetățeni responsabili au hotărât în stradă soarta „tiranului din Teleorman”. E bine să nu uităm, totuși, că inconștientul PESEDEU a scurtat de cap banii serviciilor mai colea, în februarie...

Augustin Lazăr e tot ocupat. Și înmânarea premiul GDS+REVISTA 22 se amână iar. Păcat... dar vom vedea în aprilie că mai bine își făcea timp și se ducea să-i dea ăia premiul...

În paralel, epopeea prezidențială iohannisiană a continuat fără răgaz. După ce pe 23 iulie 2018, în prezența a trei pietre de pavaj, Klaus ne-a anunțat că va candida pentru cel de-al doilea mandat și anunțul a luat prin surprindere celelalte pietre de pavaj, care n-au știut cum ar fi potrivit să reacționeze, dânsul a hotărât să ne uimească din nou pe 28 martie 2019 și să ne anunțe că vom avea „referendum pe Justițe” simultan cu alegerile europarlamentare (adică, urmărind „pas cu pas” traseul zburdalnicului său înaintaș în ale președinției, dânsul ne-a lămurit, parafrazându-l pe Terențiu: „Sunt Werner Klaus BĂSESCU și nimic din ceea ce e PETROVesc nu mi-e străin”) .

Întărâtat de ambițiosul anunț prezidențial, Cioloș, aspirant și el la președinție, ca orice om „onest și cinstit”, s-a gândit să scoată din mânecă asul numit Oana Bogdan. Aceasta avea să ne explice, pe îndelete, în câteva interviuri de o extraordinară valoare teoretică și practică, avantajele creșterii oamenilor „în baterii” și cum ar trebui să luptăm eficient împotriva periculoaselor flatulențe pentru a salva planeta. Iată: „...Să nu uitați de flatulențe, vă rog. Ministrul britanic al Schimbării Britanice, Lady Verma, a avertizat populația să mănânce mai puțină fasole pentru a reduce flatulențele, deoarece metanul emanat prin flatulație este un factor al încălzirii globale.” (FACEBOOK, Oana Bogdan, 17 martie 2019)

Dar, deși în luna martie a anului 2019 Oana Bogdan era „roata motrice” a PLUS, și deci o stea în ascensiune pe scena politicii românești, s-a dovedit că nu orice „roată motrice” care zboară se și mănâncă, așa că dânsa a dispărut la fel de brusc cum a apărut, chiar înainte de a dota populația iubitoare de iahnie de fasole cu CARBOCIT... sau măcar cu dopuri.

Însă cu numele BOGDAN e bine că ne-am obișnuit deja, căci semnul luminos al BOGDANilor de-abia acum începe a se ridica mândru la orizont. E luna în care, după ce a eșuat în lansarea partidului REALITATEA, Rareș BOGDAN își caută un cuibușor mai sigur, fără amenințarea că Gușă Cozmin îi ia jucăriile, îi dă na!na! la popou și îi suflă lui Oreste prafurile de sub nas... de aceea, în mod matur și responsabil Rareș își dă seama că trebuie să găsească un „stăpân” mai prost ca Gușă, mai cumințit deoarece a simțit la timp pe la urechi adierea dulce a DNA-ului cu pușcăria lui cu tot, dar și cu un talent mai vibrant la „...ciiiineeee eeesteee geneeeraaaalul”... Și nici nu trebuie să se uite mult în jur ca să afle că Ludovic (Întâiul sau Cel Bun, cum aveam să aflăm mai târziu) are exact profilul pe care îl caută. De aceea, nu vom fi surprinși deloc că Ludovic (care nu este încă nici cel Bun, nici Întâiul), după ce ne explică pe larg cum a negociat el cu Crin Antonescu să-i dea un loc pe lista pentru europarlamentare, îl pune cap de listă pe Rareș iar pe loc eligibil o instalează pe nevasta lui Crin... După opinia mea, se ia această decizie deoarece doamna Adina Vălean este considerată de unii băieți care-i îndrumă pașii șovăitori ai Ludovicului-frăgezit-și-cu-dinții-tociți, mult mai previzibilă și mai bună executantă decât soțul.

(Va urma)
.................................................................................................
*Notă: ȘLAMUFA lui Michael Ende este un personaj rizibil și obraznic, făcut din petice, cinic și periculos prin lipsa lui de simț moral; o molie-clovn care-și râde de tot și de toate; e folosită de autor ca simbol al intenției bune dar care, necontrolată, se poate transforma în dezastru.

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

Cei care l-au ucis pe Ceauşescu şi i-au omorât, chinuit, schilodit, terorizat pe români din 1944 până astăzi

Este momentul. Este în mod clar acel moment când cad măştile, se dau cărţile pe faţă, sunt anunţaţi câştigătorii reali. Şi ei sunt: COMUNIŞTII! Noii comunişti. Aceiaşi comunişti.Ciuma roşie.

Spuneam, în textul Diavolul în istorie şi în politică. Adam şi Eva, paleo-comunişti? , publicat în urmă cu doar câteva zile, că comunismul nu a fost învins, nu a fost stârpit, ci doar retras în culise pentru a apărea în travesti. Că el este o manifestare făţişă şi declarată a Răului, este lupta diavolului cu Dumnezeu, răzvrătirea perpetuă a acestuia împotriva lui Dumnezeu.

Diavolul este real, de aceea el nu trebuie relativizat. Şi nici nu trebuie să cădem în plasa minciunii sale, cum că nu există. Răul l-a însoţit şi hărţuit pe om încă de la crearea sa; cum am putea să credem că, acum, deodată, el a încetat, sau, în curând, va înceta să existe? Lumea nu este ameninţată cu distrugerea de un monstru sau de extratereştri; ea este ameninţată, pe o parte de uneltele răului, de slugile sale, de mercenarii săi, adică, pentru perioada modernă şi contemporană, de cei care au finanţat şi impus comunismul sub toate formele sale, de la Revoluţia Franceză până la neo-marxismul de astăzi, pentru a aduce pe lume supunerea faţă de diavol în  noua ordine mondială, adică în ordinea lui. Pe de altă parte de noi înşine, de pactizarea cu el, de agrearea lui, de încântarea şi grabnica cedare în faţa ispitelor lui.

Cazul procurorului-securist-comunist-torţionar Lazăr este acel moment în care brusc se petrece o relevare a unui adevăr, o developare a unei imagini reale. În acest caz, imaginea comunismului şi a comuniştilor din România, tropăind prin sţngele şi peste cadavrele victimelor lor.

Şi nu existenţa acestuia, şi a altora, în funcţii importante, vitale ale statului român, în prezent şi în toţi cei 30 de ani care au trecut, este dezvăluirea cea mai importantă, ci dezgolirea comunismului, împărat al zilei, în toată nuditatea şi hidoşenia sa.

Nu refuzul acestuia şi al altora de a-şi recunoaşte greşelile, nu refuzul de a pleca din posturile pe care le ocupă, ca aleşi sau numiţi, sunt cele mai grave elemente ale cutremurătoarelor şi pe deplin clarificatoarelor evenimente.

Nu, nici măcar seninătatea şi impertinenţa cu care îşi expun ticăloşia.

Ci, reacţia celorlalţi, a anticomuniştilor de tradiţie şi de meserie, a celor care şi-au făcut din anti-comunism un stindard, un blazon şi o „sacră” misiune publică. Apărarea de către aceştia a lui Lazăr, descins direct din infernul concentraţionar comunist şi a "duduii" Kovesi, şefă de securitate, Piteşti, Aiud, Jilava, canal, Deltă pe stil nou este developarea cea mai crudă, mai fără cosmetizări, mai clară a minciunilor, uneltirilor, abuzurilor, agresiunilor, reţelelor, slugilor şi stăpânilor, ticăloşilor şi ticăloşiilor pe stil nou, „democratic”.

Îi apără vremelnicul ocupant al birourilor de la Cotroceni, marele „anti-comunist”, cel care ar fi trebui să fie preşedintele românilor şi nu e decât o jalnică unealtă a Ocultei. Marele justiţiar, la rândul lui, penal.

Îi apără pnl-ul, care se laudă de 30 de ani cu lupta anticomunistă şi jertfele înaintaşilor lor. Ce rămâne din această luptă? Cum se simt cei care se văd jertfiţi mereu şi etern?

Îi apără aceste două expresii ale mizeriei şi decăderii naturii umane, usriştii şi cioloşiştii. Ca să nu mai vorbim că în beţia minciunii în care trăiesc, primii tocmai ce porniseră cu tam-tam lupta lor împotriva comunismului:  Deputații USR Cristian Ghinea și Vlad-Emanuel Duruș au depus o propunere legislativă privind interzicerea organizațiilor și propagandei comuniste în România, se arată într-un comunicat al partidului.

Campania este explicată de noul ideolog al usr, Andrei Caramitru, o caricatură de Robespierre al zilelor noastre:

Lecția de istorie – de ce comunismul este o ideologie criminală

.....

Problema lor este că – deși se cred “intelectuali” – nu sunt capabili să citească. Așa că o să le explic mai jos cu câteva citate ca să înțeleagă. Pe scurt – ideologia comunistă militează clar pentru o perioadă (lungă) de “dictatură a proletariatului” în care dușmanul de clasă este eliminat fizic. Este similar cu ce spunea Hitler – doar că pentru el inamicul erau evreii. Pentru comuniști inamicul este “burghezul” – inclusiv toți cei care se opun comuniștilor. Toți trebuie omorâți pentru ca “omul nou” să apară. Metoda pe care o susțineau explicit era cea a Revoluției Franceze și teroarea ghilotinelor.

Îi apără fiul de miliţian cu grade şi, probabil, „fapte” mari, umilul slujbaş al Globalistei, Cioloş, fost, la rândul lui, securist.

Îi apără acea intelectualitatea „elitistă”, care a supt, până ce a făcut crampe la gură, în aceşti 30 de ani, din sângele bugetar al naţiunii, anticomunistă, dar care premiază un securist-procuror-torţionar-comunist. Adică, nişte lichele care îşi fac meseria ticăloasă şi îşi duc în tihnă existenţa sulfuroasă.

Îi apără tineri care habar nu au ce a însemnat pe bune comunismul, sau care sunt plămădiţi din aceeaşi plastilină bună pentru a fi orice e nevoie şi care nu vor altceva decât să parvină.

O întreagă bucată din societatea românească s-a prăbuşit brusc în mizerie, derizoriu, lichelism, crimă, genocid. S-a întors cu fundul în sus, deodată, împins de evenimente, acest aisberg al ticăloşiei fără limite; îi putem vedea dimensiunile uriaşe şi întunericul anihilant ascunse sub oglinda minciunii şi îi putem simţi duhoarea pestilenţială. Căci iadul e îngheţat, întunecat şi puturos.

Măcar, acum ştim cum stăm. „Suntem în clar” cu mulţi dintre ei. Avem nişte modele de developare pe care le puteam aplica şi altora. Nu ne mai facem iluzii. Şi nici nu-i vor mai crede mulţi când se vor da mari anticomunişti.

Nicolae şi Elena Ceauşescu au murit ca să nu vorbească. Dar şi ca un ritual prin care duhul demonic trece de la cei care şi-au făcut datoria către cei care le vor continua opera. Şi dacă în 1944 comunişti erau cât de un pluton, şi ăia în mare parte informatori ai siguranţei, iar comunismul a fost introdus prin teroare, astăzi sunt mulţi cei care l-au îmbrăţişat de bună voie. NOUA CIUMĂ ROŞIE!

Şi pentru ca ei să se bucure de această îmbrăţişare a trebuit să moară, să sufere, să-şi vadă viitorul distrus, din 1944 şi până în 2019 milioane de români. Din păcate, se pare că nu vor fi ultimii.