Se afișează postările cu eticheta gripă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gripă. Afișați toate postările

duminică, 22 noiembrie 2020

Îndrumar pentru a evita forma gravă a Covidului și a învinge boala repede și de acasă (I)

 

„Dacă s-ar trata boala de la început, nu ar mai muri oamenii de Covid-19” (I)

 De vorbă cu Dr. Bioetician Virgiliu Gheorghe

Este Covid-19 o boală aducătoare de moarte? Răspunsul nu este nici „da”, nici „nu”, ci „după cum este abordată această patologie extrem de contagioasă”. Din păcate, se pare că noi, ca societate, suntem mai puţin pregătiţi să facem faţă acestei viroze, față de pericolul pe care l-ar putea constitui ea cu adevărat pentru sănătatea publică. Interviul cu dr. Virgiliu Gheorghe este una dintre mărturiile faptului că această boală poate fi învinsă dacă este tratată din timp, potrivit descoperirilor medicale existente la această oră. (M.C.)

– Domnule Virgiliu Gheorghe, cum vedeţi pandemia acum, la debutul celui „de-al doilea val”?

– Sunt foarte multe de spus. În primul rând, sunt mai puţin speriat acum decât în urmă cu 6 luni de gravitatea bolii. Este, cum am spus şi atunci, extrem de contagioasă, dar nu atât de mortală precum se crede. Am convingerea că ar muri foarte puţini oameni, mai puţini decât la o gripă obişnuită, dacă bolnavii ar fi trataţi de la început cum trebuie. E adevărat, şi asupra acestui punct aş insista: boala aceasta nu este o gripă obişnuită. Mai mult, are câteva caracteristici care o deosebesc clar de cele mai multe boli cunoscute. Acesta este şi unul dintre argumentele faptului că virusul a fost asamblat genetic în laborator din anumite secvenţe, cum sunt cele de la HIV, secvenţe adiţionate unui coronavirus obişnuit.

– Și cum anume ar trebui să fie tratată boala de la început?

– Vedeţi dumneavoastră, formele severe sunt, în majoritatea cazurilor, forme netratate cel puţin o săptămână, dacă nu 10 zile de la apariţia primelor simptome. Pur şi simplu, oamenii iau un Paracetamol şi aşteaptă să le treacă. Iar boala trece astfel, destul de uşor, statistic vorbind, la 80-90% din populaţie. Există însă ceilalţi, la care boala se agravează, plămânul începe să sufere, sunt spitalizaţi, iar unii dintre ei, mai cu seamă cei cu comorbidităţi, riscă ventilaţia mecanică şi decesul.

Primul motiv al netratării bolii este neacceptarea ei

– De ce credeţi că oamenii nu se tratează corespunzător?

– În primul rând, majoritatea oamenilor greu acceptă că au Covid-19, din cauza isteriei produsă în mass-media privind această boală. Discuţiile despre boală nu au aproape nimic cu lupta populaţiei împotriva bolii, ci doar cu măsurile de necontaminare. Ştiţi ce sugerează aceasă atitudine? Faptul că viroza aceasta ar fi ceva cumplit, un fel de ciumă sau lepră, că eşti condamnat, aşa că trebuie să ne concentrăm pe ce putem face ca să ne păzim, să nu o luăm. Dar nu-i deloc aşa. Este o boală ca oricare alta, iar oamenii care sunt pregătiţi să lupte cu ea ‒ nu stând cu masca pe faţă şi „la distanţă” de ceilalţi ‒ nu vor întâmpina probleme să o depăşească fără mari dificultăţi, cel mult cu izolarea în casă timp de 14 zile.

Aşadar, spaima indusă de mass-media îi determină pe oameni să nu poată accepta că sunt bolnavi, şi chiar să evite oricare tratament specific coronavirusului. Pur și simplu, nu vor să creadă că au coronavirus! Aud foarte des scuze de genul: „Am stat cu aerul condiţionat deschis”, „M-a tras curentul după ce am făcut baie”, „Am mâncat o înghețată” etc. ‒ orice argument al stării de boală pe care o resimt, numai să nu cadă sub suspiciunea de Covid-19.

Aceasta înseamnă că primul motiv al netratării bolii este neacceptarea ei, dar nu şi singurul. Alţii, auzind sau constatând că cineva apropiat a trecut foarte uşor peste boală, nu fac altceva decât să o trateze cu multă răbdare şi cu ceva Paracetamol, ca să micşoreze febra. Ei nu ştiu că există factori de risc şi că, întrunind câţiva, vor face o formă mai gravă. După o săptămână, deja începe să fie târziu pentru o intervenţie terapeutică, iar când ajung la spital, intră deja în Terapie Intensivă şi riscă intubarea şi moartea. Cunosc mai multe astfel de cazuri, inclusiv medici.

– La medici cum se explică acest comportament?

– Sunt şi ei oameni, trăiesc în aceeaşi societate sufocată mediatic cu multe informaţii de proastă calitate şi, din păcate, dacă nu au fost implicaţi direct în lupta cu Covid-ul în spitale, nu ştiu mai nimic despre tratarea bolii. Aceasta este şi o a treia cauză pentru care oamenii mor practic în casă, netrataţi, în condiţiile în care boala s-ar fi putut controla uşor din prima zi. Am cunoscut cazuri în care s-a ajuns în pragul Terapiei Intensive din cauza medicului de familie, care şi-a tratat pacientul de Covid cu Teraflu, Sinupret şi Paracetamol. Altul şi-a dus pacientul în aceeaşi stare gravă, recomandându-i Tamiflu. Atât Teraflu, cât şi Tamiflu nu fac altceva decât să mai încarce cu toxicitate un organism care deja a ajuns, în scurt timp, destul de tarat din cauza virusului.

Într-un alt caz, omul murea acasă aşteptând răspunsul de la testul Covid, care întârzia să vină de trei zile, iar medicul nu voia să-i recomande nici măcar un anticoagulant sau un antiinflamator, sub motivul că nu ştie sigur dacă are Covid-19. Oricum, nici când a aflat nu şi-a asumat nici o responsabilitate. Omul a scăpat până la urmă cu ajutorul lui Dumnezeu, după o internare de câteva săptămâni bune în spital. Dar nu toţi au avut acelaşi noroc.

– Consideraţi că tratamentul ar trebui început şi fără diagnosticul de Covid-19?

– Se poate face o minimă prevenţie, adică să se recomande anumite suplimente şi medicamente care te pun la adăpost, fără să-ţi primejduiască sănătatea cu efectele lor adverse. Dar observăm un paradox: pentru o răceală obişnuită, mulţi medici se grăbesc să dea antibiotice, şi chiar pe termen lung, iar în cazul Covid-ului cu manifestări pulmonare evidente, nu o fac până nu vine testul de la RT-PCR!

De asemenea, de când e lumea, diagnosticul unei boli se pune pe baza semnelor clinice, iar în Covid acest lucru parcă ar fi în mod tacit interzis. E un paradox care nu poate fi explicat decât prin frica paralizantă cu care societatea tratează Covid-ul, şi nu prin raţiunea de care ar fi nevoie ca această boală să fie întâmpinată şi vindecată.

Specificitatea simptomelor de Covid-19

– Și care ar fi semnele clinice care ne indică contaminarea cu Covid-19?

– Boala aceasta poate avea o mulţime de semne, de multe ori complet diferite de la o persoană la alta. La mulţi debutează cu o durere de cap foarte puternică. La alţii apare o stare de oboseală excesivă, o stare de greaţă, încât nu pot mânca mai nimic, sau diaree. La alţii, o uşoară usturime în gât şi o febră mică, gen 37.5, care trece la Paracetamol, dar revine. Mai sunt durerile musculare, pierderea gustului şi a mirosului, dureri în piept şi în spate, în dreptul plămânilor, tuse uşoară, cu un sentiment de disconfort la respiraţie. Am văzut, în forme foarte uşoare, un debut cu dureri în zona sinusurilor sau a ganglionilor limfatici din zona gâtului.

Bineînţeles, o parte dintre aceste simptome apar şi în alte viroze sau răceli, dar există şi o anumită specificitate. De pildă, durerile de cap debutează brusc şi sunt extrem de intense. Când sunt asociate şi cu o stare de oboseală excesivă, e foarte probabil să fie Covid. Este vorba de o oboseală de așa natură, că ai sta tot timpul în pat și ai dormi, sau experimentezi o stare de neputinţă pe care nu ai mai întâlnit-o niciodată. Mai este un semn care debutează odată cu starea de oboseală: tahicardizarea. Inima începe să bată repede, indiferent de efortul făcut; chiar dacă te întorci de pe-o parte pe alta în pat, creşte pulsul. În general, cum se agravează puţin boala, creşte pulsul uneori până la 100 bătăi pe minut şi rămâne pe o perioadă destul de lungă crescut, până la apropierea vindecării. Depinde de severitatea formei.

Pierderea mirosului şi a gustului, brusc, sunt semne clare de Covid. Dar nu toată lumea le experimentează. Am cunoscut persoane care nu şi-au pierdut deloc gustul şi mirosul, chiar dacă au făcut o formă severă, iar altele care şi le-au pierdut pe o perioadă lungă de timp, mai lungă de o lună, la o formă mai uşoară, dar care a trenat din cauza unor contaminări succesive.

Apoi, când am vorbit de durerile de spate şi de articulaţii, acestea sunt efectul stării inflamatorii pe care o generează acest coronavirus, lucru care poate fi privit tot ca un semn specific.

Dacă însă apare apăsarea în piept şi în spate, în corelaţie cu alte câteva simptome, deja boala este avansată, şi trebuie avută în vedere intrarea în terapia specifică. Mie mi se pare că această viroză, mai ales în contextul pandemic în care ne aflăm, nu poate fi confundată cu alte gripe decât cu o probabilitate extrem de mică.

– Dar nu există şi analize de sânge specifice bolii, în cazul în care persoana nu face testul RT-PCR sau rezultatul acestuia întârzie să vină?

– Este o întrebare foarte importantă. Toată lumea crede că PCR-ul trebuie să aibă ultimul cuvânt, însă nu este chiar aşa. Sunt cazuri în care testul iese negativ, chiar dacă persoana are boala manifestată destul de vizibil. Pe de altă parte, testul poate ieși pozitiv şi când boala este vindecată, şi chiar câteva săptămâni mai târziu, deşi persoana nu mai contaminează de mult. De altfel, se consideră că în jur de 14-18 zile de la identificarea bolii, persoana nu mai este contagioasă, chiar dacă testul iese pozitiv, iar din experienţă cred că este o afirmație foarte corectă.

Aşadar, se poate ca testul să iasă pozitiv numai după câteva zile bune de la debutul bolii. Ce rămâne de făcut? Evident, ne putem ghida după analizele de sânge. Există câteva analize care se modifică în funcţie de severitatea bolii. De pildă, limfopenia (scăderea numărului de limfocite) specifică acestei viroze este direct legată de gravitatea bolii, fiind chiar un indicator al prognosticului. Dacă scad foarte mult limfocitele, riscul de mortalitate creşte. De asemenea, creșterea Proteinei C Reactive a Feritinei (factori inflamatorii), Alaninaminotransferazei (ALT), a Lactat Dehidrogenazei (LDH) şi a Creatinin Kinazei (CK) sunt extrem de relevante. E adevărat, în prima fază, acestea pot fi destul de scăzute. Mai sunt factorii de tromboză – D-dimerii, T protrombina, Trombocitele şi Fibrinogenul.

Aşadar, în caz de suspiciune, ţinerea sub observaţie a acestor parametri poate fi suficient de relavantă pentru iniţierea terapiei.

Vitamina D şi rata mortalităţii de Covid-19

– Care este tratamentul cu care credeţi că trebuie început?

– Dacă există o minimă suspiciune de Covid-19, mai ales în contextul în care altcineva apropiat a făcut boala, aş începe cu o terapie de prevenţie, care oricum trebuie făcută şi în cazul în care testul iese pozitiv sau boala e deja avansată.

În primul rând, aş începe cu doze mari de Vitamina D. Multe studii au demonstrat că formele cele mai severe sunt făcute de persoane care au niveluri reduse de vitamina D. În Statele Unite, mai multe studii au apărut pe această temă încă din luna aprilie a acestui an, tema fiind de mare actualitate1 2. Cercetarea a avut loc şi în Europa, unde un studiu care a examinat datele culese din zece ţări europene ajuns la concluzia că „există o puternică corelaţie între deficienţa severă de vitamina D şi rata mortalităţii de Covid-19 în Europa”3. Un alt studiu, realizat în douăzeci de ţări din Europa, a constatat acelaşi lucru4. De asemenea, un alt studiu observă că ţările aflate sub paralela 35 au cea mai mică mortalitate5, tocmai datorită unei mai mari expuneri la soare, adică a unui nivel mai ridicat de vitamina D. Se pare că, într-adevăr, nivelurile reduse de Vitamina D reprezintă unul dintre cei mai puternici factori de predicţie a unei forme severe de Covid-19, iar studiile pe această temă se înmulţesc 6 7.

Cercetările mai noi insistă pe creşterea dozelor de vitamina D, pentru a preveni infecţiile şi a amplifica răspunsul imunitar la boli precum Influenza şi Covid-19. Astfel, sunt recomandate doze de 10.000 UI zilnic, pe o perioadă de câteva săptămâni, până creşte semnificativ nivelul lui 25-hydroxyvitamin D (25(OH)D); apoi o doză zilnică de 5.000 UI e suficientă. Obiectivul este de a creşte nivelul lui 25(OH)D până la niveluri de 40-60 ng/mL8. Acest nivel poate fi însă depăşit fără riscuri pentru sănătate. Pacienţii doctorului Cícero Coimbra, trataţi pe o perioadă lungă cu doze mari de vitamina D, au ajuns la niveluri de 300-400 ng/mL fără riscuri pentru sănătate, dar cu efecte pozitive importante privind boli autoimune precum scleroza multiplă. În acest context, doze de câteva zeci de mii UI zilnic, pe o perioadă de câteva săptămâni, cât persoana suferă de Covid-19, nu au nici o contraindicaţie. De pildă, într-un studiu desfășurat în anul 2017, s-a constatat că o doză unică mare de vitamina D de 200.000 UI a atenuat semnificativ inflamaţia, fără nici un efect advers9. Aşadar, la debutul Covid-19 poate fi luată o astfel de doză de vitamina D, urmată de 10.000 UI zilnic câteva săptămâni, ca ulterior să se treacă la 5.000 UI.

Într-un studiu realizat pe pacienţi intubaţi, aflaţi în Terapie Intensivă, s-a constatat că, proporţional cu mărimea dozelor de vitamina D administrate, scade timpul petrecut în Terapie Intensivă. La 100.000 UI administrate zilnic, timp de 5 zile, adică la un total de 500.000 UI, s-a observat o scădere până la jumătate a numărului de zile faţă de grupul de control10. Într-un alt studiu realizat tot pe pacienţii de Terapie Intensivă intubaţi, doza de 500.000 UI a condus la o creştere a hemoglobinei cu aproximativ 10% săptămânal11. Raportul 11.30 g/dL faţă de 8.19 g/dL la grupul de control după numai 3 săptămâni e un rezultat impresionant pentru cine ştie cât de greu creşte hemoglobina în condiţii de Terapie Intensivă. Interesant e faptul că efectul a fost observat la administrarea a 500.000 UI, şi nu la 250.000 UI. Încă o dată se vede că dozele mari sunt mult mai eficiente. Din aceste două studii, ar exista toate motivele să fie administrate doze mari de 500.000 UI bolnavilor intubaţi de la Terapie Intensivă.

Trebuie însă avut în vedere consumul unei cantităţi mari de lichide în zilele administrării dozelor mari de vitamina D. În plus, dacă aceasta este luată pe o perioadă mai lungă, este utilă Vitamina K2 (50-100 ug zilnic), care protejează, ca şi consumul de lichide, împotriva depunerii de calciu. Există şi posibilitatea administrării intramusculare a unei doze unice de 100.000 UI sau 300.000 UI, care are o eliberare mai lentă şi duce la o recuperare rapidă, fiind observată o creştere semnificativă a 25(OH)D mult mai rapidă decât în cazul vitaminei D orale.

(va urma)

Interviu realizat de Mihai Cristea

Foto: Nataliia Mysik Dreamstime.com

Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa/Noiembrie 2020

1 Lau, Frank H., et al. “Vitamin D insufficiency is prevalent in severe COVID-19.” medRxiv (2020).

2 Israel, Ariel, et al. “The link between vitamin D deficiency and Covid-19 in a large population.” medRxiv (2020).

3 Pugach, Isaac Z., and Sofya Pugach. “Strong correlation between prevalence of severe vitamin D deficiency and population mortality rate from COVID-19 in Europe.” medRxiv (2020).

4 Ilie, Petre Cristian, Simina Stefanescu, and Lee Smith. “The role of vitamin D in the prevention of coronavirus disease 2019 infection and mortality.” Aging Clinical and Experimental Research (2020): 1-4.

5 Rhodes, Jonathan M., et al. “low population mortality from COVID‐19 in countries south of latitude 35 degrees North supports vitamin D as a factor determining severity.” Alimentary pharmacology & therapeutics 51.12 (2020): 1434-1437.

6 Daneshkhah, Ali, et al. “The Role of Vitamin D in Suppressing Cytokine Storm in COVID-19 Patients and Associated Mortality.” medRxiv (2020).

7 Radujkovic, Aleksandar, et al. “Vitamin D Deficiency and Outcome of COVID-19 Patients.” Nutrients 12.9 (2020): 2757.

8 Grant, William B., et al. “Evidence that vitamin D supplementation could reduce risk of influenza and COVID-19 infections and deaths.” Nutrients 12.4 (2020): 988.

9 Scott JF, Das LM, Ahsanuddin S, et al. Oral Vitamin D Rapidly Attenuates Inflammation from Sunburn: An Interventional Study. J Invest Dermatol. 2017;137(10):2078-2086.

10 Han, Jenny E., et al. “High dose vitamin D administration in ventilated intensive care unit patients: a pilot double blind randomized controlled trial.” Journal of clinical & translational endocrinology 4 (2016): 59-65.

11 Smith, Ellen M., et al. “High‐Dose Vitamin D3 Administration Is Associated With Increases in Hemoglobin Concentrations in Mechanically Ventilated Critically Ill Adults: A Pilot Double‐Blind, Randomized, Placebo‐Controlled Trial.” Journal of Parenteral and Enteral Nutrition 42.1 (2018): 87-94.

luni, 23 martie 2020

Nu vă temeţi! Frica vă face sclavi! Covid-19, o viroză în ambalaj de apocalipsă. – Pandemia de frică, o scurtătură către statul sclavagist mondial (I)


 Image result for guvernul mondial
Treziţi-vă! Aceasta nu este o pandemie de coronavirus, ci o pandemie a spaimei, pentru resetarea lumii: de către „ei şi pentru „ei”!

Am să încep cu o mărturisire: Nu sunt îngrijorat de coronavirus şi de boala lui, Covid-19, în ceea ce mă priveşte. Mi-e teamă pentru ceilalţi. Mă dor suferinţele, neajunsurile, moartea lor. Dar, mai tare, mă doare frica lor, panica lor. Mi-e teamă pentru ce le face această frică. Şi mă doare pentru ei în perspectiva a ceea ce va fi după, a mult mai răului lumesc care e pregătit de mult, e pus acum la lucru cu mare viteză şi uriaşe resurse, sub acoperirea acestei pandemii fabricate şi acestei isterii mondiale induse pe urmele ei.

De aceea, vă rog să nu vă temeţi. Nu vă lăsaţi acoperiţi şi pătrunşi de această frică care paralizează raţiunea şi îngheaţă sentimentele noastre, relaţia noastră cu ceilalţi. Care ne-a fost transmisă cu o contagiune fără egal în biologic, sub masca mincinoasă, perfidă şi otrăvitoare a grijii pentru noi.

Nu vă temeţi pentru că exact asta urmăreşte duşmanul vostru şi hăitaşii lui şi câinii lui lansaţi pe urmele voastre pentru a vă înghesui către capcana fără scăpare. Ei vă vor speriaţi, terorizaţi, dezorientaţi şi pierduţi în disperarea în care vă credeţi părăsiţi, lipsiţi de alt ajutor. Pentru ca atunci când sunteţi cu disperarea la maxim să vină cu “grija”, “puterea” şi “soluţiile” lor şi voi să-i imploraţi să vă salveze. Uitând, sau neînţelegând, că sunt chiar cei care v-au adus în această stare. 

Ei au nevoie de frica voastră pentru a deveni mai puternici. Se hrănesc cu frica voastră, cresc din ea şi apoi se hrănesc cu voi înşivă, cu sufletele voastre înrobite şi desfigurate de frica voastră pentru trupurile voastre.

Desigur, în plan biologic, avem de-a face cu un duşman, mortal în anumite condiţii, care nu trebuie nesocotit. Aşa cum au făcut autorităţile de pretutindeni timp de peste 3 luni. Căci, cu foarte rare excepţii, cum ar fi, trebuie să recunoaştem, China, dar mai ales Coreea de Sud, a existat un element comun: eșecul lamentabil al autorităților de a preveni, de a lua măsurile potrivite, de a comunica.

Nu invit deci pe nimeni să nesocotească măsurile luate în acest moment,  ci să se concentreze pe ceea ce îi poate proteja pe ceilalţi de îmbolnăvire. Aceasta este calea şi pentru a se proteja pe sine.

Dar nu pot să nu observ nişte fracturi imense între comportamentul autorităţilor în acest caz şi în altele, mai grave din trecut şi din prezent. Între acest caz şi gripa din fiecare an, care ia sistematic sute de mii de vieţi - 110.000 în acest an. Între acest caz şi poziţia faţă de avorturi – pe numele corect, prunc-ucideri – 9,6 milioane în acest an, care sunt încurajate şi puternic finanţate. Între această dubioasă pandemie şi alte boli transmisibile – 3 milioane în acest an. Între acest caz şi multe alte probleme de sănătate cu mult mai multe victime pentru care nu se iau măsuri excepţionale, sunt neglijate sau chiar promovate.

Ne rugăm pentru oprirea virusului. Foarte bine! Cred însă că mai mult ar trebui să ne rugăm pentru oprirea a ceea ce se pregăteşte sub acoperirea virusului, adică pentru ceea ce ne așteaptă dincolo de el. Chiar dacă acesta este doar un experiment, o repetiţie, putem fi oricând actorii altor repetiţii inclusv ai marelui spectacol final. La care vom ajunge deja epuizaţi, fără voinţă, gata să renunţăm la orice pentru a supravieţui; adică de a primi ceva de mâncare, un metru pătrat de adăpost etc.
Pentru a ne păstra controlul asupra vieţii noastre, trebuie să aflăm adevărul. Pentru aceasta vă propun următorul traseu: să desluşim cu claritate, în noianul de informaţie, adesea parazitantă, cine este acest coronavirus şi ce face el. Apoi să vedem care sunt efectele lui asupra vieţii noastre, a lumii. Şi în final să înţelegem DE CE? La ce foloseşte? Cui foloseşte? Unde se vrea să fim duşi?
Teroare mondială pentru nimic mai mult decât o viroză obișnuită în ambalaj politico-mediatic de apocalipsă? Un alt fel de 11 septembrie 2011? De ce?
O serie de elemente din această isterie de proporţii cosmice, trezesc suspiciunea şi întăresc, la finalul unei analize,  încredinţarea că asistăm la o punere în scenă de mari dimensiuni, cu urmări încă greu de estimat şi în scopuri de loc onorabile.
Calcul mincinos al ratei de mortalitate
Conform datelor oficiale, caracteristicile speciale ale covid-19 sunt deosebita contagiozitate și selectivitatea demografică, adică atacul pe vârste înaintate.
Valul de panică pornit dinspre Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pe care s-au suit toate guvernele şi întreaga media mainstream, se bazează pe calcule (probabil, intenţionat, căci e greu de crezut, după atâţia ani, într-o greşeală elementară) greşite. Pentru a ne convinge cât de dramatică este situaţie,  s-a făcut comparaţia între rata de mortalitate pentru cazurile confirmate (3,4 la data anunţului)  cu coronavirus, şi rata de mortalitate pentru numărul total de infectări estimat, de 0,1 %, în cazul gripei anului trecut. Dar evaluările anuale, şi un studiu din 16 martie 2020 arată că numărul celor care sunt în mod real infectaţi şi au făcut boala fără a prezenta simptomele standard, sau nu au avut o formă gravă şi nu s-au prezentat la medic, deci nu sunt evidenţiaţi în statistici, este mult mai mare. De exemplu, datele  CDC (Centers for Deasease Control and Prevention) autoritatea naţională americană în domeniul sănătăţii, vorbesc, după cum voi arăta mai jos, despre o estimare de zeci de milioane de posibil infectaţi faţă de sute de mii de spitalizaţi, adică de 221 de ori mai multe persoane care au făcut boala decât cele spitalizate.
Gripa sezonieră, gripele porcine şi aviare omoară, fiecare în parte, an de an, zeci şi sute de mii de vieţi la nivel mondial. Dar, în afară  de presiunea pentru a ne vaccina, nu inspiră măsuri deosebite. De ce?
"Însă, aceasta este o boală la fel de gravă ca şi gripa sezonieră pe care o tratăm în fiecare an. Din păcate, sunt mii de oameni în toată lumea care mor din cauza gripei sezoniere, şi acelaşi lucru se întâmplă şi cu coronavirusul, dar nu este nici mai grav, nici mai puţin grav decât gripa, care este o infecţie serioasă, dar nu duce la o catastrofă la nivel mondial”- cercetătorul român Mihai Netea, de la Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda, medic infecţionist, într-o conferinţă la Ateneul Român, în februarie 2020.
Peste tot s-a creeat panica dar realitatea e ca, an de an, virozele respiratorii produc decese pe intreaga planeta, inclusiv in Romania. Iar aceasta viroza, intens mediatizata, nu e mai periculoasa decat cele cu care ne-am confruntat pana acum, de-a lungul istoriei recente. - Dragoş Dinulescu, medic, în scrisoarea adresată preşedintelui Iohannis.

În SUA, în epidemia de gripă porcină din sezonul 2009/2010, conform estimărilor CDC, au fost infectate 60,8 milioane persoane, 274.000 au fost spitalizate, şi 12.500 au murit; rata de mortalitate 0,02 % (deci, după cum spuneam mai sus, rata calculată la numărul estimat). Şi totuşi, discuţia publică despre acea epidemie a fost atât de redusă încât mulţi americani nici nu au auzit de ea. Zilele trecute, la numai 4600 de îmbolnăviri şi 85 de decese a fost decretată starea de urgenţă şi America a fost băgată în carantină. Şi situaţia este, cu câteva excepţii,  similară peste tot.
La nivel mondial, de aceeaşi gripă porcină, au fost circa 1,4 miliarde infectați și între 150.000 și 575.000 decese. Gripa porcină a afectat mai ales copiii şi adulţii tineri. Peste 80 % dintre decese au fost persoane sub 65 de ani. Şi deşi ar fi trebuit să fie o panică mult mai mare ca acum – ne mureau, în definitiv, copiii, tinerii, viitorul nostru, nu "trecutul", ca acum, a fost linişte. DE CE?
Iată, tot conform CDC-ului, situaţia gripei sezoniere pentru 2018/2019: 35,5 millioane îmbolnăviri, 16,5 milioane prezentate la medic, 490.600 spitalizări, şi 34.200 decese. Situaţie şi mai gravă a fost cea din 2017/2018 cu 45 milioane îmbolnăviri, 21 milioane prezentaţi la medic, 810.000 spitalizări şi 61.000 de decese. Şi a fost linişte.
Conform Hover Institution, pentru  sezonul 2019/2020, din octombrie până în present, pentru gripa sezonieră, ar fi între  36 şi 51 milioane infectaţi, 370.000 şi 670.000 spitalizaţi şi între 22.000 şi 55.000 decese. Adică între 230.000 şi 320.000 noi infecţii zilnice şi între 140 la 350 decese pe zi, la o rată de mortalitate de între 0,044 % şi 0,152 %. Şi este linişte.
Primul caz de coronavirus a fost recunoscut oficial (de fapt, după cum voi arăta, boala se declanşase cu mai multe luni în urmă) pe 20 ianuarie 2020. Suntem la 2 luni (azi e 23 martie) şi situaţia arată astfel: 41.167 de îmbolnăviri (pe baza prezentării la medic, nu estimarea tuturor potenţialilor infectaţi) şi 485 decese. Adică, calculată pe cazurile documentate, nu pe estimarea totală, o rată de mortalitate de  1,1 %. Care pe numărul real poate fi de chiar sub 0,1 %. Şi America este în regim de război! DE CE?

În Italia situaţia din sezoanele din 2013 în 2017 arată astfel: 


7,027, 20,259, 15,801 şi 24,981 de decese pentru epidemiile de gripă din 2013/14, 2014/15, 2015/16 şi 2016/17. În total 68.000 la 5,3 milioane de îmbolnăviţi. Adică au avut cel mai puţin 7000 şi cei mai mulţi 25.000 pe an.
Să ne întoarcem în România. Dintr-un document elaborat de “Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile” aflăm că în sezonul gripal 2018-2019, în România s-au înregistrat 23.727 de cazuri de afecțiuni clinice compatibile cu gripa, de 2 ori mai multe decât în sezonul precedent, din care s-au confirmat prin analize de laborator 2.310 cazuri de gripă, unul din trei adulţi având nevoie de spitalizare, şi 199 decese confirmate cu virus gripal. Astăzi România are 576 de îmbolnăviri confirmate şi 6 decese. În condiţii de comunicare, zero, prevenire, zero, măsuri reale pentru vindecare, zero. Cu fugăriţii, înjuraţii şi arestaţii oameni ai mult-hulitului sistem public de sănătate lăsaţi să se descurce cum vor putea. Fără materiale, fără echipamente. În schimb, toată ţara a fost pusă pe STOP. Cu efecte care se vor dovedi dezastruoase. DE CE?
Selectivitatea demografică se referă la faptul că Covid-19 afectează grav, chiar ucide, persoanele în vîrstă şi cu precădere pe cele cu afecţiuni cronice – ceea ce se întâlneşte adesea la grupele de vârstă înaintată.
Un studiu realizat de Leverhulme Centre for Demographic Science, University of Oxford & Nuffield College ne spune că „riscul de mortalitate Covid-19 este foarte concentrat la vârste mai mari, în special la cele cu vârsta de peste 80 de ani. O statistică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, funcţie de maladii pre-existente arată că rata de mortalitate este la 13,2 % pentru afecţiuni cardiovasculare, 9,2 diabet, 8,4 hipertensiune, 8 afecţiuni pulmonare cornice, 7,6 % cancer şi doar 0,9 % fără maladie pre-existentă.
Datele din Italia, atestă că peste 99 % dintre decedați aveau afecţiuni medicale anterioare grave în marja celor de mai sus, ceea ce poate însemna şi că oparte dintre ei s-ar fi găsit oricum între cei 40. 693 de inşi care mor lunar, reducând practic rata de mortalitate. Despre multiplele cauze certe şi bănuite ale situaţiei din Italia am scris deja în analiza: DE CE ITALIA?

Şi atenţie, peste tot se lucrează cu rata de mortalitate la total cazuri cunoscute, nu la estimarea numărului real, de zeci şi sute de ori mai mare.
Alte întrebări pe deplin justificate
Pe fondul acestei furtuni modiale perfecte, răspunsul a fost carantina, un discutabil răspuns „universal”, care nu acordă prioritate principalelor populații expuse riscului şi induce uriaşe probleme economice şi deci sociale pentru viitor, inclusiv decese din cauza căderii sistemelor de sănătate naţionale. Iată câteva întrebări:
De ce timp de 2-3 luni de la anunţul oficial din China nu s-a făcut nimic? Nu s-au asigurat măşti, ventilatoare şi tot ceea ce era necesar?
De ce nu au fost tratate în acelaşi regim gripele sezoniere, care omoară an de an sute de mii de oameni? Nu era încă momentul?
Dacă există deja toată informaţia şi experienţa adunată cu gripele sezoniere, aviară, porcină etc., de ce, la 100 de ani de la gripa spaniolă, nu s-a pus la punct un sistem de prevenire şi tratare eficient, nu s-a întreprins nimic an de an pentru ca epidemiile să nu mai ia autorităţile pe nepregătite? Că epidemiile vin, cel puţin gripa, este sigur. Ce i-a oprit să aibă tot ceea ce este necesar la nivel de întreaga populaţie pentru un caz de epidemie?
De ce nu sunt pregătite planuri de măsuri şi sisteme de operaţionalizare a acestora funcţie de categoria de populaţie afectată preponderent cel mai frecvent?
Peste 600 de medici din Franța reuniţi în asociaţia C19 au iniţiat o acţiune judiciară contra premierului Édouard Philippe şi a fostului ministru al Sănătăţii Agnès Buzyn, pe care îi acuză de „minciună de stat” în gestionarea crizei epidemiei de coronavirus.
Medicii îi acuză pe Édouard Philippe şi Agnès Buzyn că nu au luat măsurile necesare pentru a opri epidemia înainte de răspândirea acesteia în Franţa, deşi cunoşteau riscurile.
Scandalul lipsei măştilor de protecţie a fost primul factor de nemulţumire. „Guvernul a transmis la sfârşitul lunii februarie că măştile vor veni, iar lumea a crezut. La începutul lunii martie, când au înţeles că nu vor fi măşti, au început să spună că nu va fi nevoie. Este realitatea unei neputinţe şi a unei minciuni, adevărul este că nu aveau stocuri”, argumentează Fabrice Di Vizio, avocatul asociaţiei de medici.
În plus, asociaţia medicilor denunţă lipsa de acţiune a fostului ministru al Sănătăţii Agnès Buzyn. „Practic, ea a explicat că ştia totul, dar nu a făcut nimic”, a subliniat avocatul Fabrice Di Vizio.

Toate drumurile duc în SUA

Surse diferite, cercetări şi investigaţii epidemiologice  minuţioase şi aprofundate indică ca zonă de origine a pandemiei SUA.
E deja cert că o parte dintre cei între 22.000 şi 55.000 de morţi de gripă anul acesta în SUA, începând din toamna anului trecut, să fi fost de fapt afectaţi de Covid-19, lucru confirmat recent de însuşi directorul CDC Robert Redfield. Acesta a recunoscut pe 11 martie, la audierea sa din Comisia de Supraveghere a Camerei, că unii americani, care aparent au murit din cauza gripei, au fost testați pozitiv pentru noul #coronavirus în diagnosticarea postumă.

În spijinul acestei teze vine şi faptul că dintre cele 5 tulpini diferite depistate până în 27 februarie, în diverse regiuni ale globului era prezentă una sau alta dintre ele, în timp ce doar în SUA erau prezente toate cele 5. De exemplu, tulpina din Taiwan se mai găsea în Australia şi SUA, şi cum australieni nu fuseseră în perioada premergătoare izbucnirii epidemiei în Taiwan, concluzia logică indica ca sursă vizitatorii din SUA sau taiwanezii întorşi din SUA.

O singură tulpină a fost depistată şi în cea mai mare parte a Chinei, în Coreea de Sud, Tailanda, Vietnam, Singapore, Marea Britanie, Belgia şi Germania.  Cercetările ulterioare acestei date au relevat că şi în Iran e o tulpină diferită de cea din China, dar la fel de agresivă, acest ultim detaliu fiind deosebit de interesant pentru discuţia dacă pandemia a fost întâmplătoare sau fabricată.

Data pornirii epidemiei poate fi stabilită chiar în septembrie 2019 când nişte japonezi, care nu fuseseră în China niciodată, se întorseseră din Hawaii bolnavi, iar introducerea ei în China este posibil să fi avut loc cu ocazia Jocurilor Militare Internaţionale Wuhan ţinute aici în octombrie, şi la care au participat circa 300 de militari americani, transmiterea de la om la om începând spre sfârşitul lui noiembrie.

Tot în SUA, începând din august, au fost înregistrate peste 200 de decese ca fiind cauzate de “fibroză pulmonară” cu simptome similare cu ale coronavirusului (dificultăţi de respiraţie, dureri în piept, vomă şi oboseală). Mai multe detalii despre situaţia din SUA aici şi aici.

Ieri au apărut informații despre simptome pulmonare ciudate evidențiate la pacienți din Italia în noiembrie 2019, de asemenea asemănătoare cu cele ale coronavirusului. Aceste date și multe altele sunt desigur cunoscute de serviciile de informații. inclusiv cele americane. Dar public este continuată narațiunea exportului maladiei din China. Ba chiar, există initiativa deschiderii unui proces de daune împotriva Chinei. Deşi, până la primul caz american recunoscut oficial trecuseră 2 luni în raport cu China şi onoratele autorităţi americane nu luaseră nicio măsură.

Duhoarea unei politici putrefiante se simte peste tot; e prezentă în fiecare detaliu al comunicărilor oficiale şi al ştirilor din media nomenclaturistă.  Dar oare asistăm doar la folosirea acestei ocazii pentru a lovi în adversari şi a pune şaua tiraniei pe spatele popoarelor, sau această pandemie este provocată intenţionat?
La această întrebare şi la altele vom încerca să răspundem în episodul următor în care vom analiza şi la ce le foloseşte pandemia şi ce efecte cataclismice are ea cu adevărat.

Să fim liberi

Frica – teroarea născută în noi – este arma lor predilectă şi uitaţi-vă nu mai departe de ultimii 20 de ani. Uitaţi-vă cum, în numele apărării, liniştei, securităţii noastre au apărut lupta împotriva terorismului, migraţia fără limite, epidemiile de gripă aviară, gripă porcină, ebola, SARS, MERS, covid-19. Mai nou, isteria salvării planetei. Şi de fiecare data ne-am trezit cu mai puţină linişte, cu mai puţină securitate, cu mai puţină libertate.  După cum o spune şi Ron Paul:

Guvernele iubesc crizele deoarece, atunci când oamenii se tem, ei sunt mai dispuși să renunțe la libertăți în schimbul promisiunii că guvernul va avea grijă de ei. După 9/11, de exemplu, americanii au acceptat distrugerea aproape totală a libertăților lor civile pentru promisiunile goale de conţinut ale PATRIOT Act privind securitatea.
Oamenii ar trebui să se întrebe dacă nu cumva această „pandemie” coronavirus ar putea fi o mare farsă, cu pericolul real al bolii exagerat masiv de către cei care încearcă să profite – financiar şi/sau politic – de panica care rezultă.
Aceasta nu înseamnă că boala este inofensivă. Fără îndoială, oamenii vor muri din cauza coronavirusului. Persoanele din categoriile vulnerabile ar trebui să ia măsuri de precauție pentru a limita riscul de expunere. Dar am mai văzut acest film. Guvernul mediatizează exagerat o amenințare ca scuză pentru a ne lua mai multe libertăți. Iar atunci când „amenințarea” se încheie, nu ne mai dau înapoi acele libertăți.

Ascultaţi-l cu atenţie, e un fost congresmen şi candidat la preşedinţia SUA. Dacă pe mine nu mă credeţi, căci ce pot ştii eu de aici despre ce fac marii sforari ai lumii, pe el ar trebui să-l credeţi.

Frica creează o mentalitate de sclav. Înfrângerea ei una de om liber. Deci:
SĂ FIM LIBERI!

Nu vă temeţi! Rugaţi-vă pentru duşmanii voştri!
 Va urma.

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...