(Episodul anterior: https://paulghitiu2009.blogspot.com/2022/12/calin-georgescu-si-clubul-de-la-roma.html)
Este important de înțeles că nu există nicio idee nouă sau originală în așa-numita agendă a lui Klaus Schwab pentru așa-numita Mare Resetare a lumii. Nici agenda sa privind cea de-a patra revoluție industrială nu este un produs al lui Schwab și nici pretenția sa de a fi inventat noțiunea de "stakeholder capitalism". Klaus Schwab este puțin mai mult decât un agent de relații publice șmecher pentru o agendă tehnocrată globală, o unitate corporatistă a puterii corporatiste cu guvernul, inclusiv cu ONU, o agendă ale cărei origini datează de la începutul anilor '70, și chiar mai devreme. Marea resetare de la Davos nu este decât un plan actualizat pentru o dictatură distopică globală sub controlul ONU, care a fost dezvoltată de zeci de ani. Actorii principali au fost David Rockefeller și protejatul său, Maurice Strong.
Câteva cuvânte despre Maurice Strong
Unul dintre cei mai puternici lachei ai Prințului Bernhard și ai Prințului Philip a fost un bărbat pe nume Maurice Strong, un membru fondator al Nature Trust, care a fost co-fondator al Forumului Economic Mondial și a fost vicepreședinte al WWF sub conducerea lui Philip între 1976 și 1978. Într-un interviu acordat în 1990 revistei West Magazine, Strong a dezvăluit totul, întrebând retoric:
Ce s-ar întâmpla dacă un mic grup de lideri mondiali ar ajunge la concluzia că principalul risc pentru Pământ provine din acțiunile țărilor bogate? Și dacă lumea ar trebui să supraviețuiască, aceste țări bogate ar trebui să semneze un acord de reducere a impactului lor asupra mediului. O vor face? Concluzia grupului este "nu". Țările bogate nu vor face acest lucru. Ele nu se vor schimba. Așadar, pentru a salva planeta, grupul decide: Nu este singura speranță pentru planetă prăbușirea civilizațiilor industrializate? Nu este responsabilitatea noastră să înfăptuim acest lucru?
Este important de reținut că remarcile lui Maurice Strong au avut loc în contextul unei "cărți de ficţiune" pe care dorea să o scrie și a cărei acţiune urma să se desfășoare la Forumul Economic Mondial - un grup pe care el și Kissinger l-au condus în co-fondarea cu 20 de ani mai devreme, folosind un german de mucava pe nume Klaus Schwab. În 2015, Klaus a făcut elogiul lui Strong numindu-l "mentorul meu".
Maurice Strong - Sursa: Maurice Strong: Canada Press/A
În timp ce unii apologeți resping comentariile sociopatului ca simple meditații asupra unei opere de ficțiune, merită să luăm în considerare ceea ce Maurice însuși a anunțat la discursul principal de la Conferința ONU privind populația și mediul din 1992 de la Rio de Janeiro. Strong fusese desemnat să conducă acest al doilea Summit al Pământului (primul a fost Conferința de la Stockholm din 1972 privind mediul uman, pe care tot el a prezidat-o). La acest summit din 1992, Strong a spus:
Țările industrializate s-au dezvoltat și au beneficiat de modele de producție și de consum nesustenabile care au dus la dilema noastră actuală. Este clar că actualele stiluri de viață și modele de consum ale clasei de mijloc bogate, care implică un aport ridicat de carne, consumul unor cantități mari de alimente congelate și de mâncăruri gata preparate, utilizarea combustibililor fosili, a aparatelor electrocasnice, a aerului condiționat la domiciliu și la locul de muncă și a locuințelor suburbane - nu sunt durabile. Este necesară o schimbare către stiluri de viață mai puțin orientate către modele de consum dăunătoare pentru mediu.
Summitul de la Rio a stabilit o nouă eră în consolidarea ONG-urilor și a corporațiilor în cadrul agendei "verzi". Această doctrină a fost formalizată prin Agenda 21 (redenumită ulterior Agenda 2030) și Carta Pământului, redactată în colaborare de Mihail Gorbaciov, Jim MacNeill și Strong între 1996-2000. Comitetul internațional de redactare a Cartei Pământului a fost prezidat de nimeni altul decât miliardarul transumanist Steven Rockefeller.
Maurice Strong și Mihail Gorbaciov la Summitul de la Rio din 1992 Sursa: Maurice Strong și Mihail Gorbaciov la Summitul de la Rio din 1992: J. PEREIRA/AP
Cariera de mercenar malthusian a lui Strong a primit o lovitură atunci când s-a descoperit că şi-a însuşit un cec de 988.885 de dolari pe care i l-a dat un om de afaceri sud-coreean (și agent al serviciilor de informații legat de operațiuni de șantaj sexual în Washington DC), Tongsun Park, în 2005, și pe care Strong l-a încasat într-o bancă iordaniană. Fondurile făceau parte din programul "Petrol contra hrană" al ONU și erau destinate să ofere ajutor umanitar Irakului. Acest lucru nu l-a deranjat pe Strong, care a fost mai mult decât fericit să își umple propriile buzunare cu fonduri care nu au cumpărat niciodată alimente pentru milioane de irakieni înfometați. După ce a scăpat de arest, fugind din SUA în Canada, Strong a ajuns în China, unde și-a petrecut ultimul deceniu din viață împingând decarbonizarea și modelarea climatică a încălzirii globale în Asia. Strong nu a fost, probabil, cel mai fericit oligarh din lume atunci când China și India au sabotat programul COP14 pentru un guvern mondial verde în 2009.
Potrivit propriului site web al Forumului Economic Mondial, prințul Bernhard a fost principalul patron al infamului summit WEF din 1973, care a anunțat pentru prima dată Manifestul de la Davos, punând bazele teoriei feudalismului tehnocratic cu o peliculă capitalistă lejeră, cunoscută sub numele de "stakeholder capitalism". Tot în cadrul acestui summit din 1973, Clubul de la Roma a fost introdus pentru prima dată pe scena mondială pentru a prezenta un nou program de control al populației.
Limitele creșterii
Documentul care a devenit biblia și proiectul acestei noi mișcări antiumane care a dat naștere la agenda New Deal-ului verde de astăzi se numește Limits to Growth (1972) și deține astăzi recordul de cea mai citită carte despre ecologie, cu 30 de milioane de exemplare vândute și publicate în 32 de limbi.
Într-un articol recent, care sărbătorea aniversarea de 40 de ani ai cărții, se afirma că a contribuit la lansarea modelării computerizate moderne a mediului și a dat startul actualei noastre dezbateri de mediu la nivel global. După Limits To Growth, ecologiștii, oamenii de știință și factorii de decizie politică s-au gândit din ce în ce mai mult la problemele ecologice în termeni planetari și ca fiind interconectate în mod dinamic... Merită să revenim astăzi la Limits pentru că, mai mult decât orice altă carte, a introdus conceptul de schimbări climatice antropocentrice la un public de masă".
Cartea în sine a fost punctul culminant al unui studiu de doi ani întreprins de o echipă de statisticieni de la MIT sub conducerea nominală a lui Jay Forrester și Dennis Meadows.
Iată o înregistrare video din februarie 2022 în care Dennis Meadows meditează asupra speranțelor sale că genocidul inevitabil care se apropie, care va cuprinde 80% din populația lumii, ar putea fi realizat în mod pașnic sub o dictatură "binevoitoare".
Linc către interviu https://youtu.be/ojK05pVOlhs
Studiul MIT în sine nici măcar nu a început în SUA, ci mai degrabă în Montebello, Quebec, în 1971, când Pierre Trudeau, susținător al Clubului de la Roma, a alocat bani din banii contribuabililor pentru a iniția proiectul. O rețea de bursieri Rhodes și consilieri privilegiați centrată în jurul lui Alexander King, Maurice Strong, Maurice Lamontagne (fondatorul Environment Canada), Marc Lalonde (bursier Rhodes, consilier al lui Trudeau și șef al Biroului prim-ministrului), Michael Pitfield (funcționar al Consiliului Privat și fondator al CSIS din Canada) și guvernatorul general Roland Michener, bursier Rhodes, printre alții, prezidaseră acea reuniune. După ce fondurile canadiene și-au îndeplinit rolul, proiectul a continuat să primească finanțare de la Fundația Volkswagen a lui Aurelio Peccei, al cărei trecut de susținere a nazismului ar fi trebuit să îi facă pe unii dintre statisticienii de la MIT să se simtă inconfortabil.
Sir Alexander King (stânga) și modelul produs de Clubul de la Roma, Limitele creșterii, care prezice un sfârșit apocaliptic al lumii până în anul 2000 (dreapta).
Înlănțuirea lui Prometeu
Un "activ" de lungă durată, format la Londra și colaborator apropiat al premierului canadian Pierre Trudeau a fost Maurice Lamontagne, membru al Clubului de la Roma și fost președinte al Consiliului Privat al Canadei între 1964 și 1965.
Dintre toți membrii Clubului de la Roma, Lamontagne a fost cel mai sincer în identificarea celui mai mare dușman al Pământului ca fiind însăși creativitatea umană. Scriind în rapoartele sale din 1968-1972 ale Comitetului Senatului, care au reformat finanțarea și planificarea politicii științifice, Lamontagne a scris:
Natura impune constrângeri clare asupra tehnologiei însăși și, dacă omul persistă în a le ignora, efectul net al acțiunii sale pe termen lung poate fi acela de a reduce, mai degrabă decât de a crește potențialul naturii ca furnizor de resurse și spațiu locuibil... Dar atunci, apare o întrebare evidentă: Cum putem opri creativitatea omului?
Recunoscând în mod corect că dorința de a descoperi necunoscutul este încorporată în condiția umană, Lamontagne își răspunde la propria întrebare, scriind:
Cum putem proclama un moratoriu asupra tehnologiei? Este imposibil să distrugi cunoștințele existente; este imposibil să paralizezi dorința înnăscută a omului de a învăța, de a inventa și de a inova... În cele din urmă, constatăm că tehnologia este doar un instrument creat de om în urmărirea aspirațiilor sale infinite și nu este elementul semnificativ care invadează mediul natural. Creșterea materială însăși este sursa conflictului dintre om și natură.
Astfel, creativitatea și roadele sale ale progresului tehnologic sunt acceptabile doar DACĂ reduc conflictul presupus între om și natură postulat de Lamontagne. Tehnologia "rea", în formularea lui Lamontagne, are ca efect creșterea materială a umanității (adică: puterile productivităţii). Dacă, pe de altă parte, promovăm tehnologii de o formă cu densitate scăzută a fluxului energetic, cum ar fi eolienele, panourile solare și biocombustibilii, care reduc energia disponibilă și, prin urmare, cantitatea de activitate economică în care omul se poate angaja, atunci tehnologia poate fi definită ca un lucru "bun"" conform acestei logici întortocheate.
Acest concept a fost reluat de un alt membru al Clubului de la Roma și colaborator al lui Lamontagne la raportul său pentru Senat, pe nume Omond Solandt. Solandt și-a făcut cariera ca consilier științific al lordului Louis Mountbatten (mentorul pedofil al prințului Philip) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a condus Consiliul de Cercetare pentru Apărare al Canadei până în 1957, unde a colaborat la MK Ultra alături de infamul Ewan Cameron la Universitatea McGill. În 1970, Solandt a depus mărturie în fața Comisiei senatoriale Lamontagne: "Nu mai este nevoie ca ştiinţa să avanseze. Este nevoie mai degrabă de a înțelege, ghida și folosi știința în mod eficient pentru bunăstarea omenirii.
Ce definește "bunăstarea omenirii" în mintea unui susținător al MK Ultra ar trebui să dea fiori reci.
În pregătirea "ordinii post-industriale" care a fost declanșată odată cu flotarea dolarului american în 1971 și cu distrugerea sistemului monetar de la Bretton Woods, Lamontagne a prescris ca "noua înțelepciune" să nu mai vizeze descoperirile din domeniul științelor atomice, medicale și spațiale, ci să se concentreze asupra unor activități inginerești mai "practice". De asemenea, el a propus ca finanțarea științei avansate să fie diminuată prin lărgirea definiției "științei" însăși pentru a cuprinde științele umaniste, economia monetară și științele sociale. Aceste programe au început apoi să absoarbă finanțarea care fusese direcționată anterior către cercetarea în domeniul științei pure. Lamontagne a afirmat acest lucru în primul volum al raportului său:
Noua înțelepciune prescrie ca efortul suplimentar de cercetare și dezvoltare să fie dedicat mai degrabă științelor vieții și științelor sociale decât științelor fizice... obiectivelor economice și sociale decât curiozității și descoperirii.
În apărarea lui Prometeu
Un important om de știință canadian a luat poziție de timpuriu împotriva acestui Club al transformării condus de Roma. Ronald Hayes, profesor de știința mediului la Universitatea Dalhousie și funcționar public canadian, a scris în 1973 cartea sa "Înlănţuirea lui Prometeu: Evoluția unei structuri de putere pentru știința canadiană", în care l-a identificat pe Lamontagne ca fiind un slujitor al zeului Zeus, așa cum a fost portretizat în celebra dramă Prometeu înlănţuit a lui Eschil. Drama din Grecia antică spunea povestea semizeului Prometeu, care a fost pedepsit timp de 10.000 de ani pentru că a sfidat omenirea învăţând-o cum să folosească focul pe care Zeus îl monopolizase pentru el însuși.
Atacând apelul de a deconstrui întreaga structură de finanțare a științei dintre 1938-1971 și de a o reconstrui sub un nou regim tehnocrat, profesorul Hayes a subliniat atacul concertat asupra Consiliului Național de Cercetare din Canada, care a fost forța motrice a progresului tehnologic după cel de-al Doilea Război Mondial, spunând:
Lamontagne vrea să distrugă Consiliul Național de Cercetare, organismul care a alimentat și a lansat o mare parte din cercetarea guvernamentală și a pus în mișcare programele de absolvire în universitățile noastre. Este o greșeală a administrației Trudeau la care Lamontagne se face ecou.
Hayes a atacat puterile nou-formate ale Consiliului Trezoreriei, căruia i s-a acordat acum un control excepțional asupra politicii științifice în cadrul unei noi dictaturi științifice, atunci când a spus:
Cea mai subtilă exercitare a puterii, care elimină necesitatea unui control strâns, este infiltrarea de către persoane de încredere - crearea unei elite conducătoare... Acești englezi au devenit cunoscuți în întreaga lume ca fiind conducătorii Imperiului Britanic... Cu scopuri oarecum similare, Comisia Serviciilor Publice pregătește viitorii manageri ai guvernului canadian pentru a urma politicile și preceptele generale ale Consiliului Trezoreriei.
Va urma.
