Multe sunt cele pe care omul raţionalisto-tehnico-ştiinţifico-fantastico-capitalist le contestă pentru că, zice el, nu pot să fie dovedite; între ele, Dumnezeu, viaţa veşnică, Împărăţia lui Dumnezeu, diavolul şi iadul. Viaţa însă, dacă suntem atenţi la ea, ne oferă necontenit, la tot pasul şi sub o infinitate de varietăţi, îndemnuri la o altfel de înţelegere a lumii. Iată, unul care, într-o dezvoltare activistă, este la modă - handicapul. Din nefericire, în condiţii de pace şi de, măcar, minimă prosperitate cei cu handicap sunt prezenţi printre noi într-un număr tot mai mare. Şi nu vorbesc despre escrocii care, cel puţin în România, se folosesc de această portiţă pentru a trăi ca nişte căpuşe pe spatele celorlalţi. Mă gândesc la cei cu adevărat nenorociţi (norociţi - după perspectiva creştină a mântuirii). Nu vreau să analizez acum cauzele acestei amplificări a fenomenului, ci să mă refer la faptul că handicapul fizic, îndrăznesc eu să cred, este nu numai pentru ajutorarea spirituală a celor care îl au, cât şi pentru trezirea şi îmbunătăţirea spirituală a celor care nu îl au.
Pentru a fi mai uşor înţeles am să operez o amplă reducere şi să mă opresc numai la orbi şi surzi (cu atât mai mult la cei care sunt şi orbi şi surzi). De ce? Pentru că mi se pare că orbii şi surzii ne arată extrem de clar, de evident pentru oricine, că dacă nu poţi cunoaşte direct ceva nu înseamnă că acel ceva nu există.
Mai precis, dacă nu vezi lumea luminii, culorilor, peisajelor, sau nu auzi lumea sunetelor, anume aceea a vorbelor şi a muzicii dar şi a gânguritului pruncului, şoaptelor de iubire, viersului păsărilor, nu înseamnă că toate acestea nu există, ci că, pentru că nu ai acces la ele, eşti lipsit de, în termeni de comparaţie lumeşti, o nemăsurată şi inexprimabilă realitate, care poate să fie de o nemăsurată şi inexprimabilă frumuseţe.
Tot astfel, ar trebui să înţelegem şi să acceptăm, ca un prim pas, că dacă suntem "orbi şi surzi" şi nu putem cunoaşte lumea ascunsă după simţurile care ne stau la îndemână şi dincolo de puterea raţiunii noastre, dacă, din motive care ne privesc, avem handicapul de a nu-l vedea şi de a nu-l auzi pe Dumnezeu în direct asta nu înseamnă că El şi Împărăţia Lui nu există.
Acelaşi raţionament de bun simţ se poate aplica apoi şi în ceea ce-l priveşte pe diavol şi iadul.
