A dispărut însă şi cu meseriile, cu muncile pe care ştia să le facă, cu concreteţea lui dată de aproape perfecta adaptare la realitatea vieţii.
Omul nou este astăzi majoritar. Este un om fără trecut - pe care l-a refuzat, l-a blamat, de care îi e ruşine, pe care îl consideră inferior prezentului, tot aşa cum omul vechi îi pare un soi de pitecantrop - un om cu doar două dimensiuni pentru că pe a treia a renegat-o. Este omul virtual, omul ecran.
Un om mai talentat şi mai calificat ca niciodată - aşa cum îi cere societatea pe care a creat-o - dar inutil. Un om handicapat - susţinut de prea multe "cârje" tehnice, care atunci când nu mai funcţionează, îl lasă ca o meduză pe o plajă însorită - un om mai expus ca niciodată pericolului extincţiei - mai precis autoextincţiei.
De ce a reuşit omul vechi, aşa înapoiat şi ridicol, cum era, să treacă prin atâtea milenii de istorie vitregă?
Pentru că avea calificările necesare pentru acest lucru: ştia să producă hrana şi celelalte câteva lucruri necesare vieţii: un sălaş, nişte haine, nişte unelte simple.
Pentru că era modest, realist.
Şi pentru că era puţin numeros.
De ce riscă să dispară omul nou?
Pentru că, deşi e mai talentat şi mai calificat ca niciodată, este cel mai inutil. Calificările lui sunt, în raport cu viaţa reală, cu nevoia de alimente, de apă, de căldură şi de dragoste, virtuale, false, neadevărate, perfect inutile, ba chiar dăunătoare.
Pentru că este răsfăţat, este un Domn Goe universal.
Şi pentru că aşa fiind, este prea numeros.
Omul nou are telefoane, calculatoare, maşini, televizoare, frigider, mii de gadgeturi, dar oricând poate ajunge să nu aibă curent, benzină şi mâncare. El nu mai ştie să-şi producă hrana decât industrial. Dar dacă nu e curent şi benzină, industrialul moare. Şi atunci, omul nou flămânzește, se sperie, descoperă brusc realitatea morţii implacabile şi devine disperat.
Şi ştiţi ce face un om inutil, răsfăţat şi disperat: devine complet neraţional şi distruge, fără să gândească, totul în jur.
Acesta este marele, adevăratul pericol care ne pândeşte de după fiecare clipă următoare unei catastrofe, unui dezastru natural sau/şi economic: apocalipsa provocată de omul nou, de progres, de virtual.
Ce pot face atunci când nu mai găsesc de mâncare, când nu mai au apă, căldură, eletricitate oamenii unei aglomerări urbane? Dacă aceasta e mică, până la 30 - 40 de mii de suflete, au, probabil, la noi cel puţin şi în alte zone geografice încă mai înapoiate, şansa unor gospodării ţărăneşti în care ultimii bătrâni mai cultivă un cartof şi o ceapă şi mai au un animal sau câteva păsări prin curte.
Dar ce pot face cei care sunt milioane sau chiar zeci de milioane? Vă imaginaţi scenele inimaginabile, teribile care s-ar produce? Care poate deja se produc?
Vă imaginaţi apocalipticul tsunami uman de fiinţe disperate şi înebunite, în stare de orice grozăvie, care s-ar abate peste tot ceea ce poate fi o bucată de ceva ce poate fi mâncat? Distrugerea totală pe care ar lăsa-o în urmă? Genocidul aproape complet?
Nu-mi face plăcere să mă întorc la această temă; nu am o înclinare către pesimism, nu sunt catastrofic, nu caut rating. Sunt lucruri îndeobşte cunoscute, şi de mine şi de mulţi alţii; dar dacă până acum ele erau nişte imagini cu conturul puţin dublat, uşor neclare, deodată, acum, au devenit nişte tablouri de o limpezime înspăimântătoare. De aceea vorbesc despre ele.
De aceea spun că de fapt cel mai mare pericol, pentru omenire suntem noi, omul nou.
De aceea spun că este bine să începem să învăţăm să producem hrană; să lucrăm, primitiv pământul pentru că tot ceea ce este mecanizat moare odată cu lipsa combustibililor şi a electricităţii.
De aceea spun că este bine să avem pe lângă noi câteva unelte perimate, câteva seminţe din diverse legume. Să mergem la ţară şi să aflăm, cât mai avem de la cine, cum se creşte, cum se îngrijeşte un animal. Cum se mulge un animal. Ce mănâncă. Să săpăm noi înşine şi să plantăm câţiva metri pătraţi cu de-ale gurii.
În acest moment, peste 80% dintre noi suntem inutili, ba chiar periculoşi pentru un foarte probabil timp de genul celui de mai sus. Să facem ca acest procent să scadă. Vor scădea astfel numărul de victime, suferinţele, lipsurile.
Suntem neajutoraţi; nu e nicio ruşine. Să înţelegemn că departe de a fi stăpânii Universului, nu suntem nici ai propriei vieţi. Să redevenim stăpânii vieţii noastre şi atunci poate devenim şi sursa vieţii altora.
De aceea trebuie să-l căutăm pe omul vechi. Să cercetăm ultimile exemplare rămase şi să încercăm să le imităm, apoi să le înţelegem. Poate că este mai complex decât credem. Poate că e mai frumos decât credem. Poate că e mai interesant decât credem. Să refacem legătura cu natura aşa cum trebuie ea să fie, nu aşa cum ne-o închipuim noi. Să privim către cer aşa cum privea omul vechi.
Să redevenim oameni, nu proiecţii, nu ecrane, nu sclavi ai poftelor noastre, abil folosite de vrăjitorul acestei lumi pentru a ne îndepărta de esenţa noastră, aceea de fii ai lui Dumnezeu.
Să ne amintim de Dumnezeu, să încercăm să-L regăsim, să comunicăm cu El. Pentru că în final, nu moartea e importantă; vorba aceea, o moarte suntem datori fiecare. Important este ceea ce e după ea.
Ştiu, cei mai mulţi nu cred că după viaţa asta mai e ceva. Aşa cum nu cred că sunt făcuţi de Dumnezeu, sau că există diavol.
Dar dacă mai urmează ceva? Dacă toate astea sunt realitatea? Îţi permiţi să ratezi această şansă?
Să fim oameni, nu roboţi.
Pentru că roboţii se opresc când li se termină bateriile.
Şi, mai ales, pentru că roboţii nu merg în Paradis.
Cutremrator de perfect descrierea omului nou. Se pare insa ca adevarurile in mare parte a societatii nu se poate constientiza. Ce mai ramane?....Acea selectie naturala si extrem de cruda.....dar totusi - selectie in care fiintele ramase incep din dou.....a se "civiliza"....O incercare nefasta ar fi "globalizarea" la capatul caruia se sterg religiile, constiinele nationale iar o guvernare atotputernica - mondiala va dicta omeniri ce si cum sa faca....e trist si sortit esecului dramatic.
RăspundețiȘtergere