Se afișează postările cu eticheta securitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta securitate. Afișați toate postările

joi, 4 februarie 2021

Cum am aflat adevărul despre IPS Teodosie! (Ierarhi, dosare, servicii şi un adevăr) - Fii binecuvântată pandemie (2)


Cum am aflat adevărul despre IPS Teodosie? Simplu, Mi l-a adus pe tavă pandemonia (pandemonie = pandemie demonică). Mai precis restricţiile, în general, abuzive şi aberante ale autorităţilor.

Ce ştiam în urmă cu un an despre el? Că e un ierarh al Bisericii, că a fost episcop la Bucureşti, că e arhiepiscop la Constanţa, că e însoţit de tot felul de zvonuri cum că ia bani pentru favoruri, că are ceva probleme cu DNA-ul. Primele detalii neplăcute (dar nu surprinzătoare, ierarhii sunt, în final, şi ei oameni, după cum vom vedea în alte cazuri) le aflasem în urmă cu peste 25 de ani chiar de la cineva din Biserică, aflat într-un conflict cu el, apoi din presa "iubitoare de credinţă". Cele cu DNA-ul, normal, din presă. Receptarea acestora din urmă a fost diferită: în primele cazuri, încă poet naiv, crezând în puritatea şi corectitudinea dnaului, am zis că nu iese fum fără foc. Mai târziu, când activitatea infracţională de tipul poliţie politică/mafiotism a insituţiei devenise clară, nu le-am mai luat în seamă.

Eram deci la începutul anului 2020 pe o poziţie neutră faţă de ierarhul Teodosie. Apoi a venit pandemia, au venit restricţiile  şi am început să mă întâlnesc cu el tot mai des, pe aceleaşi poziţii, exprimând aceleaşi idei, susţinând aceeaşi cauză. Eu, într-un cor mai mare de opozanţi, el oarecum singular între ceilalţi ierarhi. Cel puţin la nivelul său. Celor aflate din presă şi de pe reţele li s-au adăugat o mulţime de informaţii la prima mână de la oameni care îl cunosc, care stau cu el la rugăciune, care îi văd viaţa aproape zilnic. Detalii daproape incredibile în 2021, despre un om de excepţie. Aşa am ajuns, acum, la începutul noului an, fără să-l întâlnesc direct, fără să schimb în vreun fel o vorbă cu el, să-i cunosc pe ÎnaltPreaSfinţitul şi pe omul Teodosie.

Pandemonia, developatorul care de un an ne arată cum suntem cu adevărat 

Am scris deja, la modul mai general, despre părţile bune ale pandemoniei ; căci există şi părţile bune, altfel Dumnezeu nu ar fi îngăduit-o. Găsiţi aici acest prim text.

Am fost forţaţi, şi continuăm să fim forţaţi, să facem alegeri, adesea dureroase, opţiuni pro sau contra ceva, sau cineva, să ne separăm de cei dragi, să ne separăm de lume, să ne revizuim valorile, credinţele, obiceiurile, aproape toată urzeala, care prin baterea existenţei zilnice devine ţesătura vieţii noastre. 

Din acest motiv, ne-am descoperit, şi i-am descoperit pe alţii, mult diferiţi de cei care credeam că suntem, sau sunt. Umbrele au cam dispărut, machiajele s-au topit, cu toţii ne prezentăm azi surprinzătoarea nuditate interioară. Şi surprizele sunt deopotrivă plăcute şi neplăcute. Din păcate, mai ales neplăcute şi în raport cu noi şi cu ceilalţi.

Dosare, dosare, dosare 

O temă importantă menţinută cu rea-ştiinţă în atenţia publică, este cea a dosarelor: la început doar a celor de la securitate, apoi şi a celor de la DNA, o instituţie care a reluat, la pachet cu SRI-ul, obiceiurile celei vechi, doar că în blană democratică.

În ceea ce priveşte dosarele de la securitate, ne-am cam lămurit între timp: distrugerea lor nu a fost decât o altă minciună. Şi e şi normal, căci ce gaşcă de complotişti ai unei lovituri de stat, şi apoi deţinători ai puterii, ar fi distrus nişte unelte atât de infecţioase, dar şi atât de esenţiale pentru a avea sub control vaste întinderi ale societăţii româneşti. Printre aceste dosare, zis distruse, conform unui proces verbal din 23 decembrie 1989, confirmat într-un raport al SRI din 9 iunie 1991 şi dosare ale unor clerici ortodocşi şi catolici. Multe alte dosare s-au "pierdut" prin unităţile secu din toată ţara. Unele, despre care s-a spus că au fost distruse, au apărut ulterior la CNSAS. Deci, e clar!

La fel ne-am lămurit şi cu dosarele de la DNA, instrumente, în cele mai multe cazuri, de deformare, şi nu de reformare, a societăţii şi statului. Chiar şi atunci când personajele incriminate era clar că au bube mari pe conştiinţă, dosarele au fost forţate prin măsluire, apoi ţinute la sertar, scoase doar atunci când cel vizat încălca codul ascultării sau/şi al tăcerii, ori folosite pentru a-i determina pe cei vizaţi să facă anumite lucruri: cum ar fi să denunţe mincinos pe alţii. Exact cum făceau miliţia şi mai ales securitatea.

Ierarhi, dosare, servicii şi vaccinarea

Pandemonia, firesc, s-a remarcat şi ca un atac asupra Bisericii, credinţei, direct a lui Dumnezeu. Deciziile de inspiraţie demonică, cum au fost cele de interzicere a împărtăşaniei, închiderea bisericilor, interdicţia totală a slujbei cu credincioşi (adică şi în exterior) şi dezbateri vizând linguriţa de împărtăşanie, împărtăşania însăşi, măştile, sau vaccinarea, au provocat o separare a apelor, o sedimentare pe segmente diferite a ierarhilor, preoţilor şi călugărilor după poziţionarea lor publică faţă de aceste provocări. Lucru bun în sine, căci aflăm cu cine avem de-a face, pe cine avem în trupul al cărui cap e Hristos; dar şi cu mare tulburare în creştini, fie ei laici, sau clerici. 

 În ceea ce priveşte ultima ispită-dezbatere din lungul şir al ultimului an, campania de întrecere socialistă pentru vaccinare,  poziţia Patriarhiei a fost că:  "salută vestea bună a apariției vaccinului”, nu se va pronunţa asupra vaccinului, aceasta fiind exclusiv sarcina specialiştilor şi cere ca autorităților să respecte ”principiile de natură etică: consimţământul informat al persoanei, descrierea clară a beneficiilor şi a riscurilor, asumarea responsabilității concrete în cazul în care vaccinarea produce efecte adverse asupra sănătății persoanei vaccinate”. (E adevărat, ulterior, derapaje pro-vacciniste, incriminatoare faţă de sceptici, s-au făcut remarcate tocmai la purtătorul de cuvânt al Patriarhiei în emisiunile cu invitaţi de la Trinitas TV şi nu numai.)

Din partea clerului am avut două tipuri de reacţie: unii ierarhi şi preoţi au depăşit cu nonşalanţă limitele stabilite de Patriarhie, sărind direct cu arme şi bagaje în barca autorităţilor şi susţinând fără rezerve (dar şi fără argumente) vaccinarea, în timp ce alţii, printre care şi IPS Teodosie, au anunţat, atunci când au fost întrebaţi şi nu din proprie iniţiativă, ca majoritatea celorlalţi, că vaccinarea nu e treaba Bisericii, ci a specialiştilor.

Să fie oare doar o diavolească coincidenţă că ierarhi, despre care au fost expuse public dovezi despre colaborarea intensă cu securitatea şi de alte excese ale cărnii, (şi care nu au recunoscut colaborarea, căci dosarele lor "s-au distrus" sau "s-au pierdut" şi, deocamdată, probele sunt numai din alte dosare) au ieşit public cu poziţii de susţinere nelimitată a vaccinării? Ca şi cum cineva a păsat butoanele necesare? Şi că alţii, fără bube cunoscute au tăcut? Sau că IPS Teodosie cu dosar la securitate, pe care l-a recunoscut, dar în care nu sunt dovezi de informator, a susţinut neutralitatea Bisericii într-o controversă mai mult politică decât ştiinţifică?

 IPS Teodosie? Simplu, un soldat al lui HRISTOS!

Mărind însă aria de analiză în cazul lui constatăm că pe întreaga perioadă a pandemoniei înaltul ierarh a avut o atitudine constantă de apărare a Bisericii, adică a credincioşilor, a dogmelor şi tainelor. Nu voi relua aici lucruri deja cunoscute privind împărtăşirea, refuzul de a închide bisericile pentru credincioşi, condamnarea publică a restricţiilor pelerinajelor la sărbătorile Sfintei Parascheva şi Sfântului Dimitrie, organizarea, în ciuda ameninţărilor de tot soiul, a pelerinajului  Sfântului Apostol Andrei şi altele.

Dar voi constata un lucru: el a împlinit în toată perioada agenda Bisericii, nu a pademioţilor: Chiar şi atunci când Biserica a avut ezitări, clătinări sau chiar cedări, ca în cazul împărtăşaniei. Putea să facă acest lucru dacă ar fi fost vulnerabil, dacă cei care au pus o presiune imensă pe Biserică, pentru a susţine campania lor politică, ar fi avut o pârghie de presiune asupra lui? Probabil că nu. 

Sau, dacă ar fi avut o/nişte vulnerabilităţi, nu ar fi fost deja pedepsit public pentru această constantă denunţare a şi opoziţie faţă de imixtiunea inaceptabilă a statului în treburile Bisericii?

Ori poate că se are în vedere pedepsirea lui pentru abaterile de la normele stării de urgenţă şi de alertă, pentru care are câteva plângeri/dosare penale în construcţie. Şi tocmai aceste noi dosare arată un lucru normal (că aşa ar trebui să fie la toţi) şi extraordinar (pentru că e atât de rar) în acelaşi timp: credinţa adâncă a omului Teodosie în Dumnezeu, credinţă care l-a  facut să nu se teamă de altceva decât de pierderea lui de Dumnezeu, să nu se sperie de posibilele viitoare pedepse ale lumii acesteia şi să "recidiveze" întru apărarea şi susţinerea Bisericii, adică a credinţei noastre. Căci fără credincioşi şi fără împlinirea tainelor, aşa cum au fost ele dăruite nouă de Sfânta Treime, ce ar mai rămâne din Biserică? 

Pentru lămuriri privind presiunile asupra şi încercările de eliminare din Biserică a ierarhului, câteva date despre dosarele DNA şi dosarul de la securitate

 IPS Teodosie a fost acuzat penal, începând din 2009, anul declanşării în România a acţiunilor de poliţie politică masivă,  de:

-  falsificarea examenului de admitere la facultatea de teologie (2009), dosar clasat din lipsă de probe,

- de obţinerea ilegală de fonduri europene (2017), achitat, respins apelul ca nefondat, şi 

- de mărturie mincinoasă (2018), dosarul retrimis la parchet din cauza neregularităţii rechizitoriului. 

În ceea ce priveşte acuzaţia de colaborare cu securitatea, dosarul ierarhului de la CNSAS, care conţine doar 5 file, şi nu include nicio notă informativă despre cineva, IPS Teodosie a arătat:

 "Referitor la colaborarea cu Securitatea cred că este mai mult vorba de a face senzație sau de a acuza un ierarh al Bisericii, cel puțin în cazul meu. Presa s-a grăbit să arunce titluri și nume de cod, dar nu a mai avut răbdarea să citească cele două adeverințe eliberate legal de CNSAS, în care se scrie negru pe alb că nu am colaborat cu Securitatea. Mulți au răstălmăcit ceea ce se vede în declarația pe care o am în așa-zisul dosar de Securitate. Acolo nu am făcut decât să declar ceea ce legea prevede și la acest moment: să colaborez în problemele de interes major ale Statului, adică să informez organele abilitate dacă aflu de amenințări la adresa securității naționale. Este prevedere legală existentă și astăzi în legea Securității Naționale a României, care se aplică oricărui cetățean.

 În tot răul și un bine! - zice românul.

Nimic din ceea ce ni se întâmplă nu e fără ca Domnul să ştie, să permită şi să ne fie de folos pentru lucrarea cea mare: îndumnezeirea noastră, căci ura, răutatea și lucrarea diavolului şi ingratitudinea şi uitarea noastră nu pot covârşi dragostea, bunătatea şi lucrarea lui Dumnezeu.

marți, 28 ianuarie 2014

Reforma educaţiei: prima rundă



Ministrului nu-i plăcuse şcoala şi nu-i plăcuseră, cum e şi normal, nici profesorii care în loc să-l înveţe să facă bani şi să fie cel mai tare, încercau să-i bage în cap toate tâmpeniile. Noroc cu taică-său că fusese „barosan”: colonel de securitate, în ultimii ani, care coinciseseră cu anii de liceu şi cu cei de facultate, pe funcţie de general, apoi chiar general. Iar mama ministrului fusese şef de birou personal la Consiliul Popular (primăria comunistă) apoi director în aparatul Consiliului de Miniştri. Familie pricopsită, cu resurse, prea multe chiar pentru acea perioadă, în care nu-ţi puteai construi câte vile voiau „muşchii tăi” şi cum voiau ei, nu puteai avea cele mai scumpe maşini, nu puteai călători oricând şi oriunde şi, în general, nu puteai cheltui oricât.
Începând din copilărie, se învârtise prin cercurile selecte ale fostei nomenclaturi comuniste– regăsite astăzi în mai formule VIP mult mai largi şi mai diverse – ale copiilor de activişti, de securişti, de miliţieni, de foşti miniştri comunişti, de foşti directori generali, toţi oameni cu poziţie şi bani, adică cu putere.
Acum era avut, plin de sine, impetuos, ocupat şi deci mereu grăbit, important. Maşinile elegante îl purtau împachetat în costume de mii de euro, cu cămăşi şi cravate de sute de euro şi pantofi din aceeaşi categorie. Ceasul de la mâna lui, unul dintre cele câteva zeci, bătea suta de mii. Era ras, cremat, pieptănat, parfumat, periat de altă sută. Mustaţa îi era tunsă fir cu fir. Schimba amantele la trei luni, promovând de fiecare dată o altă tânără a cărei vârstă incertă putea fi optsprezece sau doar patrusprezece. Nimeni nu-l întreba.
Avea banii în petrol, sare, electricitate, bănci, clădiri, metalurgie. Era o poveste de succes, prezenţă constantă în topul averilor în primele zece locuri, un model, un motiv de admiraţie, o prezenţă de temut.
- Ce avem astăzi? – îşi întrebă el şeful de cabinet, care îl aştepta în holul vilei, în picioare, îndoit din mijloc, strângând la piept geanta ministerială .
- Şedinţă de colegiu director la minister, întâlnire cu ambasadorul Braziliei, întâlnire cu delegaţia din Polonia, deschiderea târgului internaţional de inventică, dejunul cu primul ministru, negocierile cu profesorii, prezentarea de lenjerie intimă a casei Clovis – îi răspunsese acesta precis ştiind că  ministrul nu agrea vorbăria fără rost a unui subaltern.
- Profesorii!! – repetă demnitarul savurând cu toată fiinţa sa cuvântul magic în timp ce chipul i se lumina de o bucurie interioară explozivă – Bunii şi drepţii şi culţii şi înţelepţii noştri profesori. Ce plăcere!!....Vine şi primu’?
- Desigur. Tot guvernul, plus invitaţii speciali.
- Păi atunci ce mai aşteptăm, la treabă! Şi fără să-şi mai aştepte omul, ministrul educaţiei se lansă în jos pe treptele care duceau la maşină pentru a-şi începe ziua de muncă.

  •  
Deşi lipsită de hârtiile şi dosarele care îl plictiseau şi oboseau îngrozitor, ziua trecuse totuşi greu, marcată de aşteptarea momentului aplicării noii strategii de negociere. Era o noutate naţională, parte a noi strategii de comunicare cu sindicatele stabilită într-o şedinţă secretă de guvern, în urmă cu numai o săptămână. Iar profesorii erau cei mai nimeriţi pentru testarea ei.
La patru fără un sfert părăsise biroul urmat de şeful de cabinet. Hummerul era tras la scară cu cheile în contact şi şoferul alături, asemeni tuturor celorlalţi şoferi, ai tuturor celorlalţi miniştri ale căror maşini erau parcate cu spatele către scările clădirii guvernlui. În câteva minute, toţi participanţii la această primă rundă de negocieri strângeau cu nerăbdare volanul maşinilor, pregătiţi să pornească spre întălnirea cu profesorii.
Porni motorul, aprinse toate farurile din faţă şi demară în urma primului ministru. De pe peronul clădirii, şoferii înţepeniţi în poziţie de drepţi, ca nişte manechine în costume negre, priveau cu încredere viitorul. În acelaşi timp, în întregul oraş, elevii deschideau larg uşile şcolilor lăsând să iasă în stradă mulţimea cenuşie a profesorilor.
Primul punct în negocieri îl marcă agitatul de la agricultură, care reuşise să lipească de un stâlp creierul impertinent, muzical şi visător al unui profesor de matematică. 

(Din ciclul "Povestiri despre sfârşitul lumii")

marți, 6 noiembrie 2012

De ce ar trebui să-i fie frică lui voiculescu de arestarea şefului său?

       Sau: Ar trebui să-i fie frică?
      
       Noi credem că îi chiar este frică.
       Nu întâmplător ieşirea sa cu suspendarea a fost în exact aceeaşi perioadă, doar cu puţin înainte de arestarea generalului securist diaconescu şi apariţia ştirii că acesta a fost şeful lui.
       O sursă pe care, evident, nu putem să o divulgăm ne-a şoptit că s-ar putea chiar ca vechiul cuplu să se refacă după bare. Dar, de data asta, după barele de ferestrele puşcăriei privite din interior.
       După cum spuneam şi de curând: Asta da investiţie! Să fie într-un ceas bun!

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...