luni, 30 decembrie 2019

Spitalul FLOREASCA, un COLECTIV mai mic?


Victime COLECTIV

1. Medicul Beuran nu mi-a produs nicio impresie plăcută atunci când a fost ministru. Ba, chiar jalnică în povestea cu plagiatul. E adevărat, nici nu a fost mult timp ministru. Nu am nicio simpatie pt el. Dar asta e problema mea.
2. Am consultat nişte prieteni şi cunoştinţe din domeniu: la orice intervenţie sunt nişte proceduri medicale foarte clare, repetate de zeci de ori pe zi, care cu greu ar putea fi încălcate de personalul obişnuit cu ele. Doar dacă cineva..
3. Procedurile operationale pentru a pune o sala in functiune nu apartin echipei operatorii.
4. Echipa de conducere vine din timpurile PSDului. Ar trebui înlocuită, nu-i aşa?
5. Iar mediul Beuran este şi preşedinte al senatului UMF, unde se întâlnesc alte interesante interese, inclusiv financiare.
Şi acum o fabulă:
Avem un spital care ar putea trezi nişte interese haitei flămânde venite la putere şi păpuşarilor lor din afară. Ce interese: păi unele de zeci şi sute de milioane de euro constând în dotări, medicamente, dezinfectante, consumabile de tot soiul ....
Interesele respective nu sunt chiar de amploarea schimbării unui guvern, aşa că nici nu sunt puse la cale "accidente" de o amploare asemănătoare .
Avem un bolnav, o femeie aflată într-o stare gravă de cancer, fără speranţe de salvare, în mod real pe ultimii metri, care ar putea fi sacrificată fără mari probleme de conştiinţă. Căci nu e e acelaşi lucru cu nişte tineri executaţi în incendiul dintr-un club.
Avem un scenariu pregătit în grabă după o schemă deja cunoscută. Un ars este întotdeauna un simbol mult mai puternic pentru zguduirea opiniei publice, decât un mort în timpul operaţiei.
Avem tot aparatul de ofensivă: media, "lideri de opinie", public indignat, brusc alte incidente/altercaţii cu medici de la Floreasca filmate de pacienţi, presa internaţională indignată, românul Iancu Moscu Peter condamnându-l deja pe Beuran în DW etc.
Scenariul unui incident era pregătit, aşteptându-se doar un moment prielnic. Căruia să-i fie dat un bobârnac. Ca la profesorul ASTĂRĂSTOAIE, la profesorul IRINEL POPESCU; ca la COLECTIV; ca asaltul coordonat din 10 august împotriva jandarmilor, ca la atâtea alte false dosare, false flag-uri (înscenări) din România şi din lumea întreagă...
Cineva, un acoperit al serviciilor, un colaborator al serviciilor, un oportunist de serviciu, un membru de partid (USR, cel mai probabil, că tot au ridicat ei steagul primii) greşeşte intenţionat: fie că umple sala cu dezifectant, fie că pune la îndemână bisturiul electric, care nu avea ce căuta împreună cu soluţia, fie... fie.. Contează doar rezultatul. Şi faptul că orice anchetă se va axa pe cei cu funcţie; mai ales o anchetă „bine pregătită”.
Palmaresul spitalului nu mai contează în faţa unui incident care se repetă cam de 600 de ori pe an în lumea întreagă; ca şi multe mii, zeci de mii de alte accidente spitaliceşti. Sau ca cazurile de execuţie oficială a unor bolnavi – copii, de exemplu – consideraţi incurabili. În contra dorinţei şi deciziei părinţilor lor. Despre care presa românească „de servicii” şi de serviciu în slujba mafiei nu spune nimic . Ca să nu mai vorbim de cazurile de malpraxis - să vă povestec unul pe care îl ştiu personal, cu o româncă din Italia a cărei viaţă, recent, după a banală operaţie de hernie hiatală, ce se face în România pe bandă, a fost timp de săptămâni pe muchie de cuţit, caz de malpraxis evident. Nimic nu contează dacă doctorul Beuran, probabil conducerea spitalului, şefii de clinici şi de secţii trebuie executaţi, căci avem şi noi clienţii noştri.
MORALA 1: Am citit prea multe documente despre înscenările internaţionale - soldate cu zeci şi sute milioane de morţi - şi despre cele naţionale; cunosc destul de bine mecanismul înscenării-diversiunii folosit sute de ani; când aud de un ars care schimbă realitatea în România mă gândesc imediat la "guvernul meu"; când văd cum instantaneu porneşte campania de presă care trebuie să pună agite gloata şi să "presiune" pe politicul, deja pregătit să fie presat, devin deja sigur că ceva nu e în regulă, că avem de-a face cu o înscenare criminală.
MORALA 2: Poate că cele de mai sus sunt doar o fabula(ție), dar în faţa ticăloşiei afişate de atât timp cu atâta dezinvoltură şi chiar ostentaţie nu pot să nu iau în seamă MORALA 1.

sâmbătă, 21 decembrie 2019

Orgia urii şi un genocid pentru ca Franţa să se transforme într-o societate socialistă! Rothschild, vechilul diavolului. (REVOLUŢIA a început în rai 3)



Episodul anterior:  https://paulghitiu2009.blogspot.com/2019/12/naufragiul-civilizatiei-despotismul.html
În cele ce urmează, pentru a ilustra criteriile de recunoaştere a unei revoluţii propuse în primul episod, vă voi prezenta câteva date despre Revoluţia franceză, rugându-vă să vă întoarceţi şi la detalii ale acesteia deja folosite în primele două episoade.
Înainte de faza războiului sângeros împotriva propriului popor, declanşată odată cu atacarea Bastiliei, revoluţionarii francezi (în principal burghezia) câştigaseră războiul informaţional. În „Originile intelectuale ale Revoluţiei franceze”, Daniel Mornet, o autoritate incontestabilă a subiectului, spune că mișcarea filosofică triumfase la începutul anilor 1770, ceea ce este confirmat și de condamnarea literaturii filosofice, emisă de Adunarea Clerului Francez în 1765, în care se spunea că aceasta subminează toate guvernele, statele şi societăţile. Formulă care o regăsim peste 34 de ani în titlul cărţii lui John Robison „Proofs of a Conspiracy Against All the Religions and Governments of Europe...”
Pe la 1760 deja, unele caracteristici ale perioadei revoluţionare erau evidente: ideile şi problemele, alinierea protagoniştilor atât pe frontul intern cât şi pe cel internaţional, tipurile de activitate politică şi procedeele de rebeliune împotriva guvernelor, cu crearea virtuală a unei opinii publice asupra problemelor politice în multe state (R.R. Palmer – „The World Revolution of the West”). Ceea ce înseamnă că războiul propagandistic, manipularea maselor (participante şi/sau favorabile, nu neapărat a întregii populaţii) era deja înfăptuită. Exact aşa cum era prevăzut în proiectul de revoluţie al lui Mirabeau. Sau în documentele Ordinului luminaţilor înfiinţat de Adam Weishaupt - care a preluat o parte a lojelor masonice  (de exemplu, Loja Marelui Orient) dintre cele peste 1000 cu peste 100.000 de membri în 1789 existente şi participante la revoluţie. Peste 90 % dintre revoluţionarii de vârf centrali sau locali aparţineau unei loje masonice.
Cum informaţiile despre Weishaupt şi luminaţi şi despre lojele masonice ale vremii sunt din plin, nu am să dezvolt această dimensiune în acest text. Important pentru tema noastră este conceperea în această nouă sectă ocultă a unui proiect coerent de schimbare a lumii despre care vorbesc clar Mirabeau, de Luchet, Brunswick,, abatele Barruel („Mémoires pour servir à l’histoire du Jacobinisme”), John Robison şi mulţi alţi contemporani ai evenimentelor.
În spatele Convenției, în spatele cluburilor, în spatele Tribunalului Revoluționar exista, afirmă Lombard de Langres, acea "cea mai secretă convenție [convenția sécréthissime] care a regizat totul după mai 31, o putere ocultă şi teribilă a cărei cealaltă convenție i-a devenit sclav și care a fost compusă din inițiaţii principali ai Luminismului. Această putere a fost deasupra lui Robepierre și comisiilor guvernului... această putere ocultă a fost cea care și-a însușit comorile națiunii și le-a distribuit fraților și prietenilor care au ajutat la marea lucrare.”
Care a fost scopul acestei puteri oculte? Era doar planul de distrugere, care fusese inițiat în creierul unui profesor bavarez cu douăzeci de ani mai devreme sau era ceva mult mai vechi, o forță vie și îngrozitoare care zăcea adormită de-a lungul secolelor, pe care Weishaust și aliații săi nu o creaseră, ci doar o eliberaseră asupra lumii? Domnia Terorii, ca și izbucnirea satanismului în Evul mediu, nu poate fi explicată prin cauze materiale - orgia urii, desfrâului și cruzimea îndreptată nu numai împotriva celor bogați, ci și mai mult împotriva celor săraci și lipsiți de apărare, distrugerea științei, artei, şi frumosului, profanarea bisericilor, campania organizata impotriva a tot cea ce era nobil, a tot ce era sacru, a tot ceea ce era drag omeniri, ce erau toate astea dacă nu  Satanism?
(Nesta Webster - The Dark Underground: Secret Societies and Subversive Movements”) Adăugaţi la cele de mai sus mărturia contelui de Virieu despre planul de distrugere a lumii vechi discutat la conventul din 1782, a lui de Luchet şi a ducelui de Brunswick (vezi în episodul anterior).
Mila nu are nimic de-a face cu spiritul revoluției
Generalul Westermann, unul dintre generalii armatei revoluţionare raporta Comitetului de Bunăstare: „Vendeea nu mai există, tovarăşi cetățeni republicani! A murit sub săbiile noastre împreună cu femeile și copiii săi. Tocmai i-am îngropat în mlaștinile și pădurile din Savenay. Potrivit ordinelor voastre, copiii au fost călcaţi pînă la moarte sub copitele cailor noştri; femeile au fost măcelărite astfel încât să nu mai poată aduce soldați pe lume. Străzile sînt pline de cadavre; în multe locuri, ele formează întregi piramide. În Savenay a fost nevoie de detaşamente suplimentare de execuţie deoarece trupele lor încă se predau. Noi nu luăm prizonieri. Cineva trebuie să le ofere pîinea libertăţii; totuși, mila nu are nimic de-a face cu spiritul revoluției”.
Un alt amuzament al „Albaştrilor”, care se autodenumeau „colonnes infernales” (coloanele infernale, n.t.), era arderea femeilor și a copiilor în cuptoare de pâine. Pentru obţinerea maximului de plăcere sadică din această practică, victimele erau aşezate în cuptoare reci care erau apoi încălzite.
În Vendeea, un sport deosebit de popular în rândul Albaştrilor era aruncarea copiilor de la ferestre și prinderea lor în baionete. La fel de populară era practica de căsăpire a femeilor gravide, în scopul de a scoate si măcelări copiii lor nenăscuți, după care mamele erau lăsate să sîngereze până la moarte. Alte femei gravide au fost strivite până la moarte în prese de vin și fructe. De asemenea, populară era şi arderea victimelor în case și biserici. Această poftă de sânge s-a dezlănţuit în aşa măsură încât comandantul Grignon a dat ordinul ca toată lumea întâlnită pe drum să fie ucisă pe loc, chiar dacă ar fi fost republicani. Un caz deosebit de înspăimîntător a implicat o fată care a fost legată goală între ramurile unui copac după ce a fost violată și a fost supusă unor încercări repetate de a fi tăiată în jumătate. Imaginaţia Albaştrilor nu mai avea limite.
În Revoluția franceză drojdia Franței a cedat poftei de sînge şi a deschis uşa către rău.
Pasajele de mai sus sunt extrase din textul lui Errik von Kuehnelt  Leddihn „Operaţiunea paricidul – Sade, Robespierre şi Revoluţia Francezăşi sunt doar câteva „evenimente” zilnice normale din timpul Revoluţiei Franceze, faza războiului civil din Vandeea, regiune în care ţăranii se răsculaseră. Pentru a-i înfrânge, armatele republicane au omorât fără discriminare femei, copii, bărbaţi, răsculaţi şi civili şi au continuat să execute şi să ardă sate chiar după înfrângerea Armatei Catolice. În palmaresul sângeros al revoluţiei, estimat la până spre 500.000 de morţi, numai Vandeea aducea peste 200.000 de victime, dar reprimarea împotrivirii populaţiei la revoluţie a continuat în multe alte zone. 
Episoade ca acestea se vor întâlni în revoluţiile care îi vor urma: Comuna din Paris, revoluţia bolşevică, revoluţiile comuniste din estul european şi de pe alte continente, revoluţii „democratice” actuale; să ne amintim de sălbăticia cu care au fost trataţi deţinuţii politici din România, devenită comunistă în prelungirea revoluţiei bolşevice. Ce ar putea motiva, cum s-ar putea explica o astfel de orgie a morţii, de beţie a masacrului, celebrată prin eliberarea celor mai întunecate dimensiuni ale fiinţei umane. Ce justifică dispreţul total şi respingerea ca semen al tău a cuiva care nu ţi-a făcut nimic, deliciul chinuirii şi al omorârii, savurarea sălbatică a negării prin măcelărire a fiinţei din faţa ta?
Ura nu este de la Dumnezeu, ci de la diavol
Există o serie întreagă de asemănări între situaţia de atunci din Franţa şi cea de acum, în principal, dar nu exclusiv, din ceea ce odată era cunoscută ca lumea creştină : agresiunea virulentă împotriva creştinismului, a familiei, a identităţii, a fiinţei umane însăşi, a proprietăţii; o impunere dictatorială a modelelor derivate din ideologiile revoluţionare; o propagandă masivă susţinută cu fonduri uriaşe de mafia bancară globalistă; activişti/mercenari/actori civici şi politici plătiţi şi finanţaţi copios, inclusiv cu promisiuni de aşezare la putere;  minciună, manipulare, dihonie, separare pe falii ireparabile, pierderea raţiunii, o nebunie de natură demonică. şi, peste toate şi în toate URA. Şi, ceea ce caracterizează toate aceste evenimente explozive ale trecutului şi prezentului este tot URA O ură anihilantă, nihilistă, întru desfiinţarea absolută a celuilalt. A celui care are o altă asumare, o altă opinie, o altă opţiune.
O ură totală, fără limite, ne-umană. O ură despre care, aminteam într-un text recent, Soljeniţîn spunea că stă la baza sistemului filozofic al lui Marx şi Lenin, dar care de fapt stă la baza întregului plan de putere al negustorilor de bani: ... ura împotriva lui Dumnezeu o forţă mai fundamentală decât toate pretenţiile lor politice şi economice. Doar o ură din afara omului şi îndreptată împotriva omului ca creaţie a lui Dumnezeu poate fi explicaţia atrocităţilor de mai sus.
Este ura care fusese abil, consecvent, pe scară largă aprinsă şi întreţinută într-un anumit segment eterogen de populaţie unit conjunctural prin această ură şi prin patima puterii şi a banilor. Este ura care vedem cum este hrănită şi se amplifică ceas de ceas, zi de zi în România, ca un val care creşte şi ameninţă să devină un ţunami atoate-distrugător. Este ura care anunţă deja că „trebuie să curgă sânge”, care ameninţă la grămadă pe adversari cu puşcăria fără judecată, sau o judecată a poporului (Ralph C. Hancock şi L. Gary Lambert în cartea “Moştenirea Revoluţiei Franceze” spun că poporul invocat de dictatorii revoluţionari nu erau masele ţărilor respective, ci oamenii aparţinând sistemului pe care doreau să-l creeze. De dragul făuririi acestor mase de oameni noi, nicio crimă nu era prea mare şi nicio atrocitate nu era suficient de oribilă.).
Este ura care ameninţă cu moartea - ardere pe rug, răstignire, împuşcare, lapidare - a celor care au o opinie contrară.
Evident că în Franţa anului 1789 a existat o bază reală de nemulţumire cu potenţial incendiar; dar ea a fost transformată într-o explozie controlată cu nitroglicerină. Era, ca şi acum, o epocă de atac puternic împotriva creştinismului, atât dinspre ateiştii revoluţionari cât şi dinspre nenumărate cercuri, grupuri, secte oculte care se răspândiseră ca ciupercile. Erau nemulţumiri faţă de aristocraţie, faţă de rege, faţă de administraţie. Dar, în primul rând şi peste toate, era dorinţa aprigă a burgheziei, în special a negustorimii bancare, planul îndelung gândit al acesteia de a prelua puterea întâi acasă, apoi în lume. Evident că erau multe şi mari nedreptăţi şi justificate supărări. Dar niciuna dintre ele, oricât de îndreptăţită ar fi fost, şi nici suma lor, nu puteau justifica sacrificarea a sute de mii de oameni nevinovaţi în abatorul revoluţiei.
William Jenkins scrie că în timpul Terorii, Robespierre şi colegii să revoluţionari au măcelărit o mulţime de ţărani francezi. Logica lui Robespierre, dacă se poate numi aşa, era simplă: „oamenii de aici nu văzuseră niciodată [o asemenea violenţă], oamenii de aici nu comiseseră niciodată o crimă, dar trebuia să moară pentru ca Franţa să se transforme într-o societate socialistă” (Joshua Philipp – „Originile întunecate ale comunismului”).
Avem deci imaginea REVOLUŢIEI ca lucrare a diavolului, avem detalii despre pregătirea Revoluţiei franceze, astfel că pentru a completa criteriile de descriere a unei revoluţii mai lipsesc doar finanţatorii, intermediarii întunecatului. Pe care îi găsim în fix acelaşi oraş în care funcţionează de la un moment dat şi Weishaupt, adică în  Frankfurt. Numele lor este, pentru etapa franceză, ROTSCHILD, mai precis Mayer Amschel Rothschild, cel care înţelesese că împrumuturile făcute regilor şi principilor sunt mult mai avantajoase decât cele făcute oamenilor de rând, plus că astfel poate ajunge la a prelua conducerea statelor. Mai avea nevoie doar de o schimbare şi aceasta era exact “Novus ordo seclorum” a Ordinului luminaţilor, adică o nouă ordine mondială în care capitalul să ajungă să conducă statele, apoi lumea. Echipa finanţatoare creşte cu cei cinci fii ai lui Amschel, cu urmaşii acestora şi cu alte familii de bancheri ce se vor alătura acestora pentru perioada scursă de atunci. În ceea ce priveşte aplicarea celorlalte criterii de recunoaştere a REVOLUŢIEI pe cazul revoluţiei franceze, vă invit a o face singuri prin lecturarea textelor despre aceasta.
În final, un extras din relatarea lui Hippolyte Taine, bazata pe marturiile vremii:
Nu se ştie cine anume a dat ordinul sau doar a sugerat ca din închisori sa fie scoşi şi apoi să fie masacraţi deţinuţii. Fie ca a fost Georges Danton, cum e foarte posibil, sau un altul, are mai puţină importanţă, aici singurul fapt demn de interes este sugestia puternică acţionand asupra mulţimii care şi-a asumat sarcina masacrului.

Armata masacratorilor număra aproape trei sute de persoane şi constiuie tipul “ideal” de masa eterogena. Pe lângă câţiva nemernici sadea, ea se compunea din negustoraşi ori meseriaşi foarte diverşi: cizmari, lăcătusi, zidari, frizeri, mici funcţionari etc. Sub înrâurirea sugestiei, asemeni bucătarului pomenit mai sus, ei au dobândit convingerea că îndeplinesc o datorie patriotica şi îşi asuma dubla funcţie – de judecători si de călăi, nesocotindu-se nicio clipă criminali.

... In toate acestea se regăsesc formele rudimentare de gândire, specifice gloatelor. Astfel, dupa ce au fost suprimaţi 1200 – 1500 de duşmani ai poporului, cineva a remarcat – şi sugestia lui a fost pe dată acceptată – ca în celelalte închisori erau cerşetori bătrâni, vagabonzi, tineri fără căpătâi, adica tot atâtea guri inutile de care ar fi bine să se debaraseze. De altfel şi printre ei se aflau cu siguranţă duşmani ai poporului, cum ar fi o anume doamna Delarue, văduva unui acuzat de otrăvire: “Trebuie că e furioasa că se află la închisoare; dacă ar putea, ar da foc Parisului. Trebuie că a şi spus-o. Da, a spus-o!” Demonstraţia pare suficienta şi toţi sunt masacraţi la gramăda, inclusiv vreo cincizeci de copii între 12 şi 17 ani, care puteau deveni, sigur, duşmani ai poporului, deci trebuia să fie lichidaţi.

   După o săptămână de lucru, toate operaţiunile au fost terminate şi masacratorii au putut să se gândeasca la odihnă. Nutrind convingerea că patria are de ce sa le fie recunoscătoare, au cerut recompensă de la autorităţi, cei mai zeloşi pretinzând chiar o medalie.
.
Va urma.

Ultima modă în regatul diabolic al "genului": îndepărtarea chirurgicală a organelor genitale! (Ştiri din anti-lume)

  „Nullo” sau „smoothie” este termenul pentru bărbații care suferă o intervenție chirurgicală voluntară pentru a-și îndepărta organele gen...