marți, 29 decembrie 2020

Descrierea fazei simptomatice a bolii COVID (Ce trebuie să ştim despre COVID; tratarea COVID-ului şi a unora dintre efectelor sale colaterale (VI))

Episodul anterior aici.
 

Anexa 2

Faza simptomatică

Există în principal patru faze ale bolii declanşate de coronavirusul Covid-19.

1.      Incubaţia, care durează în medie 5 zile, timp în care nu suntem conştienţi că am fost contaminaţi, neexistând nici un fel de simptom.

2.      Faza simptomatică, caracterizată de replicarea virală, care durează în jur de 7 zile.

3.      Faza pulmonară timpurie

4.      Faza pulmonară târzie care mai este clasificată şi ca faza hiperinflamatorie caracterizată de furtuna de citokine.

Faza pulomnară timpurie şi faza pulmonară târzie aparţin amândouă etapei de răspuns inflamator al organismului. Deci nu virusul este problema pe parcursul acestor faze, ci inflamaţia generată ca răspuns la atacul acestuia. Avem de-a face în aceste faze cu un răspuns imun de ordin patologic. Acesta două faze durează, în funcţie de ameliorarea sau agravarea bolii, minim o săptămână şi maxim 3 sau se finalizează cu decesul.

Faza simptomatică este extrem de înşelătoare, iar cei mai mulţi o tratează prea lejer, din următoarele motive:

Cauze cognitive şi psihologice

§  Unii chiar nu realizează că au făcut COVID-19, căci nu ştiu la ce să se aştepte. Mass-media se ocupă mai mult cu îngrozirea populaţiei, decât cu informarea eficientă.

§  Alţii nu vor să creadă că au, deşi au toate simptomele, le bănuiesc sau le intuiesc. Aici avem două tipologii complet diferite:

a) sunt cei care psihologic nu-şi pot accepta „condamnarea”, terorizaţi de mesajele media pentru care COVID-ul înseamnă sfârşitul.

b) sunt şi aceia care cred că nici nu există COVID-ul sau că e oricum o viroză obişnuită căreia nu trebuie să-i acorzi nici o atenţie.

Cauze ce depind de specificul acestei boli

§  Desigur, în această fază simptomatică, COVID-19 nu te convinge deloc că este o boală îngrozitoare. Aceasta pentru că simptomele de pe parcursul acestei faze, desfăşurate, cum am spus, pe parcursul a 6-8 zile, sunt în majoritatea cazurilor mai slabe decât la o viroză din cele cu care ne-am obişnuit în ultimii ani;

§  În majoritatea virozelor, severitatea simptomelor urmăreşte îndeaproape replicarea virală. Astfel că boala ajunge să se identifice cu replicarea virală, ceea ce îl determină pe bolnav să ia măsuri, tratându-se. În COVID-19 există o întârziere a nivelului maxim de severitate a bolii, așa încât mulţi nu realizează că această viroză le poate pune în pericol viaţa.

§  Oricine se aşteaptă ca după 7-8 zile o viroză să treacă. Aceasta însă îşi arată colţii abia după acest interval de timp.

 

În cazul SARS-ului nivelul maxim la care ajunge replicarea virală este situat pe aceeaşi axă, temporal vorbind, cu amplitudinea maximă a severităţii simptomelor.

 

 

În cazul COVID-ului nivelul maxim al replicării virale este anterior cu câteva zile nivelului maxim al celei mai severe manifestări a bolii, astfel că, deşi pare că boala a trecut, te trezeşti că nu mai poţi respira şi starea este din ce în ce mai gravă.

  Vezi: https://medium.com/@tonyestrellaauthor/why-peak-viral-load-makes-temperature-screening-alone-insufficient-for-covid-19-c5853bf15f21

 

§  Un argument în plus îl aduce faptul că foarte mulţi, chiar în propria familie, nu au făcut o formă prea gravă, mai ales tinerii sau cei cu greutate normală şi fără comorbidităţi. Astfel că văzându-l pe celălalt din propria-ți familie sau dintre prieteni că face înaintea ta o formă foarte uşoară, eşti convins sau vrei să crezi că aşa se va întâmpla şi cu tine. Puţini realizează că factorii de risc sunt cei mai importanţi în această boală, iar alte afecţiuni de care suferi – comorbidităţile – nu sunt decât unul dintre ei.

 

 Vezi:https://europepmc.org/article/pmc/pmc7255347

Prin urmare, având în vedere cel puţin motivele de mai sus, cei mai mulţi oameni fac marea greşeală de a nu se trata corespunzător în această fază a bolii. Dacă acum, în această fază, s-ar acţiona cu mai multă fermitate şi s-ar proteja împotriva factorilor care pot agrava boala, cu siguranţă puțini ar ajunge la desaturări extrem de mari, intubare şi deces. Aceasta pentru că, în această fază, replicarea virală ar putea fi redusă mult, suficient încât să nu mai fie provocată furtuna de citokine, „tsunami”-ul care pune în pericol viaţa omului.

În prima imagine avem un nivel redus al încărcăturii virale și o creştere timpurie a interferonului, care va contribui la o eliminare rapidă a virusului, deci o formă uşoară a bolii.

În a doua imagine avem un nivel înalt al încărcăturii virale și un răspuns întârziat al interferonului, ceea ce provoacă persistența îndelungată a virusului și inflamație exagerată conducând la o formă mai severă a bolii.

 

În reprezentarea alăturată se poate observa, de asemenea, faptul că tratarea corespunzătoare a replicării virale pe parcursul fazei simptomatice face ca răspunsul inflamator să fie suficient de redus pentru ca boala să fie resimţită ca o viroză uşoară. Aceasta înseamnă folosirea întregii strategii de antivirale, imuno-modulatoare, antioxidanţi,  care contribuie la inhibarea replicării virale. Cine urmează această cale nu va resimţi boala ca pe o mare problemă, chiar dacă ar avea anumiţi factori de risc.

Va urma.

 

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...