PORTRET AL ETERNEI ȘI FASCINANTEI ROMÂNII LA BĂTRÂNEȚE (I)

IANUARIE 2019:

România preia președinția rotativă a CE, în sunetul vesel de fanfară al declarațiilor minunatului său președinte: „În fine, trebuie să menționez o mare îngrijorare pe care o am.(...) Știți bine că, de la 1 ianuarie 2019, România va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene, o poziție extrem de importantă, o poziție extrem de onorantă, o poziție extrem de solicitantă, mai ales pentru Guvern. Părerea mea este că NU SUNTEM PREGĂTIȚI pentru așa ceva.”(PRESIDENCY.ro, 12 noiembreie 2019). Cu o pasivitate splendidă, România acceptă prezidențiala pereche de palme și înghite, liniștită, sarmalele în foi de varză acră, frământându-se să găsească răspunsul la întrebarea secolului: dacă Tudor Chirilă pleacă de la VOCEA ROMÂNIEI și merge către producția „VLAD”, cine oare, pentru numele lui Dumnezeu, îi va lua locul ?

Dar mai sunt și alte întâmplări care zguduie planeta România, pe parcursul acestei luni de început de an. Cea mai cutremurătoare mi s-a părut aceasta: „Grupul pentru Dialog Social și Revista 22 au anunțat că joi, 7 februarie 2019, ora 18:30, va avea loc ceremonia de decernare a Premiului GDS pe anul 2018 lui Augustin Lazăr, Procurorul General al României, potrivit unui comunicat.” (JURIDICE.ro, 30 ianuarie 2019)

Asta vine așa, ca o alinare, deoarece în aceeași lună, diverși cetățeni au simțit brusc că Augustin Lazăr, procuror-șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este persecutat și că dânșii nu și-au agățat de gât destule cartoane cu „Je suis Gusti...” în octombrie-noiembrie 2018. Actorii sunt și ei, cu toții, de partea neprețuitului. Și societatea civilă, în general. Și filozofii Liiceni. Ei și doar ei cunosc în profunzime ce anume a vrut să spună procurorul vieților noastre cu „...Au fost generațiile anterioare care au lăsat de la unii la alții, nu aș vrea să rezulte că FOCUL SACRU S-A STINS PE PARCURSUL MANDATULUI MEU.”( DIGI 24, 21 ianuarie 2019)

Eu sunt convinsă că generația de procurori ai anilor 50 ar putea confirma că FOCUL SACRU, ăla cu care au lucrat și ei pe când zdrobeau degete în închiderea ușii și puneau ouă fierbinți la subrațul „bandiților”, a strălucit, la fel de vioi ca și pe vremea lor, pe tot parcursul mandatului lui Augustin Lazăr... FOCUL SACRU, zic, a fost același; metodele însă -puțin diferite, potrivit evoluției generale a societății.
...........................................................................................

FEBRUARIE 2019:

Parlamentul pur și simplu își face de cap jucând „nește” jocuri de societate ce nu s-a mai pomenit... și taie harșt! din bănuții luʹ SRI și din bănuții luʹ SIE ! Cum orice om înțelept poate pricepe, acest afront fără seamăn nu va rămâne nesancționat. Ah! am uitat să vă spun că PESEDEUL e autorul amendamentului parlamentar deci, implicit, al afrontului. Despre ce va păți imprudentul PESEDEU, deși între timp își dă seama de eroare și-și pune din abundență diverse cenuși în cap, vorbim mai târziu... cam pe la rectificarea de buget din august...

Spre sfârșitul lunii, într-o stare de mare excitație, provocată de ultimele propuneri legislative din sfera justiției, ies în stradă și cei mai „viteji și mai drepți dintre traci”, adică magistrații coordonați de însuși Cristi Vasilică Dănileț -persoana aceea caraghioasă formată din diminutive -un fel de „șlamufă” (vezi nota de subsol, n.n.) din POVESTEA FĂRĂ SFÂRȘIT a lui Michael Ende. Cetățenii, ca întotdeauna, au înțeles comandamentele momentului și au trecut de partea ălora care arestează aiurea-n tramvai, nu de partea celor care sunt arestați în acest mod barbar.

GDS-ul nu mai organizează în februarie ceremonia de premiere a lui Augustin Lazăr, deoarece premiatul e prea ocupat... Cu ce anume este el ocupat? Păi, fix cu activitățile pentru care spune Magda Cârneci, președintele Consiliului Director al GDS, că s-au hotărât să-l premieze:

„Grupul pentru Dialog Social are de multă vreme obiceiul de a acorda anual un premiu unei personalități care s-a făcut remarcată prin ACȚIUNI CIVICE sau POLITICE pentru democrație sau apărarea statului de drept. La sfârșitul anului trecut, când s-a făcut dezbaterea în Grup asupra candidaților, domnul Augustin Lazăr a ieșit înaintea altora, prin atitudinea sa fermă pentru continuarea luptei anticorupție și pentru opoziția lui față de OUG-urile care erau dorite de Guvern.”(Magda Cârneci, interviu pentru ZIARE.com , 19 aprilie 2019)

Să mai vorbim despre „varza confuzională” din capul doamnei Cârneci care crede că Procurorul General al României este chemat să întreprindă ACȚIUNI CIVICE sau POLITICE pe care să le premieze dânsa? În ciuda acestei gândiri de Gâgâ cu sediu în buricul Bucureștiului, GDS-ul este parafat în continuare, în februarie 2019, ca INTELIGENȚĂ MATURĂ A SOCIETĂȚII, la care cască gura tot cetățeanul #sunt-dornic-să gândească-altul-pentru-mine.
.......................................................................................

MARTIE 2019:

Cum Dragnea nu dorea deloc să „ia labele de pe Justiție” și nici nu părea să-i fie rușine că a furat de la copiii săraci printr-o tehnică atât de subtilă încât nici cei care scandau la Slobozia "Cât de sadic poți să fii, ca să furi de la copii?" n-au priceput absolut deloc cum a făcut, dar au rămas convinși că a făcut el cumva, grupuri de cetățeni responsabili au hotărât în stradă soarta „tiranului din Teleorman”. E bine să nu uităm, totuși, că inconștientul PESEDEU a scurtat de cap banii serviciilor mai colea, în februarie...

Augustin Lazăr e tot ocupat. Și înmânarea premiul GDS+REVISTA 22 se amână iar. Păcat... dar vom vedea în aprilie că mai bine își făcea timp și se ducea să-i dea ăia premiul...

În paralel, epopeea prezidențială iohannisiană a continuat fără răgaz. După ce pe 23 iulie 2018, în prezența a trei pietre de pavaj, Klaus ne-a anunțat că va candida pentru cel de-al doilea mandat și anunțul a luat prin surprindere celelalte pietre de pavaj, care n-au știut cum ar fi potrivit să reacționeze, dânsul a hotărât să ne uimească din nou pe 28 martie 2019 și să ne anunțe că vom avea „referendum pe Justițe” simultan cu alegerile europarlamentare (adică, urmărind „pas cu pas” traseul zburdalnicului său înaintaș în ale președinției, dânsul ne-a lămurit, parafrazându-l pe Terențiu: „Sunt Werner Klaus BĂSESCU și nimic din ceea ce e PETROVesc nu mi-e străin”) .

Întărâtat de ambițiosul anunț prezidențial, Cioloș, aspirant și el la președinție, ca orice om „onest și cinstit”, s-a gândit să scoată din mânecă asul numit Oana Bogdan. Aceasta avea să ne explice, pe îndelete, în câteva interviuri de o extraordinară valoare teoretică și practică, avantajele creșterii oamenilor „în baterii” și cum ar trebui să luptăm eficient împotriva periculoaselor flatulențe pentru a salva planeta. Iată: „...Să nu uitați de flatulențe, vă rog. Ministrul britanic al Schimbării Britanice, Lady Verma, a avertizat populația să mănânce mai puțină fasole pentru a reduce flatulențele, deoarece metanul emanat prin flatulație este un factor al încălzirii globale.” (FACEBOOK, Oana Bogdan, 17 martie 2019)

Dar, deși în luna martie a anului 2019 Oana Bogdan era „roata motrice” a PLUS, și deci o stea în ascensiune pe scena politicii românești, s-a dovedit că nu orice „roată motrice” care zboară se și mănâncă, așa că dânsa a dispărut la fel de brusc cum a apărut, chiar înainte de a dota populația iubitoare de iahnie de fasole cu CARBOCIT... sau măcar cu dopuri.

Însă cu numele BOGDAN e bine că ne-am obișnuit deja, căci semnul luminos al BOGDANilor de-abia acum începe a se ridica mândru la orizont. E luna în care, după ce a eșuat în lansarea partidului REALITATEA, Rareș BOGDAN își caută un cuibușor mai sigur, fără amenințarea că Gușă Cozmin îi ia jucăriile, îi dă na!na! la popou și îi suflă lui Oreste prafurile de sub nas... de aceea, în mod matur și responsabil Rareș își dă seama că trebuie să găsească un „stăpân” mai prost ca Gușă, mai cumințit deoarece a simțit la timp pe la urechi adierea dulce a DNA-ului cu pușcăria lui cu tot, dar și cu un talent mai vibrant la „...ciiiineeee eeesteee geneeeraaaalul”... Și nici nu trebuie să se uite mult în jur ca să afle că Ludovic (Întâiul sau Cel Bun, cum aveam să aflăm mai târziu) are exact profilul pe care îl caută. De aceea, nu vom fi surprinși deloc că Ludovic (care nu este încă nici cel Bun, nici Întâiul), după ce ne explică pe larg cum a negociat el cu Crin Antonescu să-i dea un loc pe lista pentru europarlamentare, îl pune cap de listă pe Rareș iar pe loc eligibil o instalează pe nevasta lui Crin... După opinia mea, se ia această decizie deoarece doamna Adina Vălean este considerată de unii băieți care-i îndrumă pașii șovăitori ai Ludovicului-frăgezit-și-cu-dinții-tociți, mult mai previzibilă și mai bună executantă decât soțul.

(Va urma)
.................................................................................................
*Notă: ȘLAMUFA lui Michael Ende este un personaj rizibil și obraznic, făcut din petice, cinic și periculos prin lipsa lui de simț moral; o molie-clovn care-și râde de tot și de toate; e folosită de autor ca simbol al intenției bune dar care, necontrolată, se poate transforma în dezastru.

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

Excrescenţe metastazice, căcăreze radioactive şi trei gangsteri politici

Intre Mondo cane si Titanic

Trăim într-o societate complet isterizată. Dacă ai simțul umorului și dacă te țin nervii, spectacolul e fascinant.  
În copilăria mea făcea senzație un film documentar intitulat „Mondo cane”. El conținea multă sălbăticie umană. „Primitivi” – gândeam, privind înfiorați scenele de o bestialitate incredibilă. Noi, oamenii societății civilizate, nu putem face așa ceva!
Și multă vreme am crezut asta. Deși auzisem de Auschwitz, deși la doar câțiva pași de noi, la Jilava, la Gherla, la Aiud, semeni de-ai noștri contribuiau la Cartea Recordurilor cu atrocități lor originale aplicate împotriva altor semeni. Noi, cei neatinși direct, le înregistram placizi la capitolul „nereprezentative pentru neam și specie” și treceam mai departe.

Acum primim nota de plată, palma morală pentru refuzul nostru de a lupta atunci până la capăt, de a înfrunta abominabila realitate în față și de a încerca să o corijăm, să o dirijăm spre normalitate.
Nu suntem în sălbăticie, nu suntem în război, nu suntem în Mondo cane și, totuși, unii dintre noi, (culmea, și din zona elitelor intelectuale) se comportă exact ca și cum s-ar afla într-un a dintre aceste situații limită: lași, mici, egoiști, fără rușine și fără demnitate. Și, pe deasupra, și de o ferocitate dementă.

Scenele din curtea ÎCCJ la procesul lui Dragnea ne-au ilustrat  la scară mică spre ce se îndreaptă societatea noastră la scară mare:  spre canibalizare. Ni s-a arătat germenele unui abator în care oamenii normali și majoritari vor fi tratați ca vitele de o minoritate exterminatoare.  Asta dacă rămânem în continuare pasivi și vom lăsa lucrurile să meargă mai departe în direcția actuală.
Frenezia canibalizării a cuprins nu doar oameni ci și structuri cu identitate administrativă. „Societatea Timișoara”, GDS, dar și partide politice din opoziție, uzuroatoare de principii creștine și de tradiție istorică , merg până acolo incât nu doar că fraternizează cu trecutele crime securisto – comuniste dar recuperează pentru proiectul lor de canibalizare a României și pe exponenții umani, încă în viață, ai acestor crime.

Premierea lui Augustin Lazăr de către aceste excrescențe metastazice va rămâne drept una dintre cele mai greu de îndurat rușini morale pe care istoria le va înfiera pe obrazul, și așa destul de ciupit de vărsat, al României moderne. Iar din inițiatorii și susținătorii acestei premieri nu va mai rămâne peste timp decât o etichetă pe un mușuroi de căcăreze radioactive: deșeu periculos! La asta să se aștepte și Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu și Vladimir Tismăneanu și alți închipuiți imorali ca ei, care, după ce-au felaționat la Băsescu, acum higienizează la Lazăr.

Peisajul momentului nu ne amintește însă doar de „Mondo cane”. Adică de primitivismul sălbatic și de bestialitatea dementă. El ne duce cu gândul și la decăderea „lumii bune”, a purtătorilor de panaș, a aristocraților cu pretenții care-și permit voiajul inaugural cu Titanicul.
Cât de educați, de manierați, de elevați se înfățișau aceștia în prima parte, cea liniștită, a croazierei. Și în ce s-au metamorfozat când vasul a început să se scufunde iar viața lor să depindă de un loc amărât într-o biată barcă de salvare. Unii dintre ei (nu toți, e important de spus!) au devenit bestii. Nu mai contau regulile de bună purtare, nici regulile și prioritățile stabilite de comandant (întâi copiii și femeile, apoi bătrânii și abia la sfârșit vlăjganii muschiuloși, indiferent de avere). Ei dădeau din coate, mituiau, îi îmbrânceau peste bord pe cei care le stăteau in cale, erau capabili de orice, chiar de crimă, ca să-și salveze neprețuita lor viață.

Tot astfel ne zgârie retina, privind spre viața politică actuală din România, vânzoleala, disperarea, agresivitatea, poltronismul unora dintre așa zișii protagoniști. Nu că dau din coate ca deznădăjduiții căzuți în apă departe de barcă, nu că răcnesc și suduie precum chivuțele fugărite de poteră, dar inventează și mint și încearcă să înșele ca ultimii potlogari.
Mă rezum, pentru exemplificare, la trei gangsteri politici disperați, care simt Titanicul alegerilor din acest an fugindu-le de sub picioare.

Despre primul, Klaus Iohannis, o singură frază aici: ca să prindă o barcă de salvare pentru el și consoarta sa multi-proprietăreasă, e în stare de absolut orice. Țara nu contează! Țara nu există!

Nici despre cel de-al doilea, Victor Ponta, nu voi spune cu mult mai mult. El adună la un loc, într-un deprimant superlativ, și lașitate și lipsă de caracter. După acceptarea poruncilor lui Barosso, după uneltirile pentru numirea lui Kovesi, după demisia urmată tragediei de la Colectiv, acum, cu un jigodism frate cu turbarea, îsi atacă fostul partid și foștii aliați într-un mod absolut abject. Un eșuat, dominat de resentimente și impulsul de a le da brânci în apă și celorlalți din preajma lui, ca să nu se înece singur.

Pe al treilea l-am păstrat la urmă pentru a încheia articolul într-o notă mai veselă: Rareș Bogdan. O să se supere gangsterii că-l alătur lor pe acest filfizon, dar poate nu observă. Nu vi se pare o contradicție în termeni un fante isteric? Gol, libidinos, briantinat, batistat, pensat, rimelat și, peste toate, … apucat? Rică Venturiano desenat de Ștefan Popa Popas! Caricatura unei caricaturi.
Pe acest zărghit, pe acest neghiob fanatizat (ca să nu zic satanizat) l-a ales PNL-ul ca salvator de la naufragiul Titanicului galben cu săgeată albastră în sus.  Cu acest Narcis încălțat fără șosete vrea Klaus Iohannis dimpreună cu Ludovic Orban să cucerească Europa?!!!

 Sursa şi mai mult: http://www.conteledesaintgermain.ro/intre-mondo-cane-si-titanic/17-04-2019

Gândește-te bine, uită-te-n oglindă și vezi dacă ești prost!

Eu şi tu

Eu îți spun că Soros controlează mult prea mult din politica autohtonă, în timp ce tu-mi spui că bat câmpii. Cu toate acestea, fundația lui din România finanțează toate organizațiile vocale, care urlă slogane la comandă, cele mai multe dintre ele fără pic de logică, demne de IQ-ul unei maimuțe retardate.

Îmi vorbești despre „elitele” tale din care obligatoriu fac parte indivizi ciudați precum Pleșu, Patapievici, Boia sau Liiceanu. La fel de imperturbabil îți spun că lucrurile nu-s tocmai curate. Că Pleșu și Liiceanu l-au pupat în cur pe Gogu Rădulescu, asigurându-și protecția pe vremea în care unii oameni sufereau pe bune în țara asta. Că n-avea cum să existe fum fără foc în cazul plagiatului din lucrarea de doctorat a lui Liiceanu. Că „Minima Moralia” e o carte scrisă de Theodor Adorno în 1951, iar în cazul broșurii lui Pleșu a fost cel puțin vorba de un mimetism rudimentar în alegerea titlului. Că, da, Mircea Malița i-a dat o smetie lui Pleșu atunci când a povestit episodul „Indonezia” din 1978 care nouă, oamenilor normali, ne pute-a securism. Că nu prea ai cum să ajungi Ministru de Externe dacă n-ai trecut pe la „băieții veseli”. Și că, din nou da, Pleșu e șef pe viață al benzii din România a Fundației Soroș. Că ICR-ul de pe vremea lui Patapievici a fost cel mai securist sistem cultural din câte-au existat vreodată, în care ăia se comportau ca-n cazarmă. Că e o carte de-a lui Catherine Durandin, „România mea comunistă”, în care povestește despre activitatea de ghid oficial a lui Boia, care n-o scăpa o clipă din ochi. Știți cine era pe vremea aia ghid?

Din nou îmi spui că n-am dreptate, chiar dacă nu te obosești să-mi aduci un argument logic. Te mulțumești cu slogane despre libertate, „societatea deschisă” și justiție. Eu îți spun că toate sunt elemente ale unui atac concertat asupra țării și tu îmi spui, din nou că n-am dreptate. Îți arăt că cei din banda #rezist au o soră geamănă în SUA cu numele #resist. Nu-ți spune nimic. Cum nimic nu-ți spune nici asemănarea până la suprapunere a „agitării telefoanelor” din Piața Victoriei cu golănia petrecută pe Maidanul din Kiev. Mă înjuri când îți spun că DEMOS de-aici e tot aia din SUA, sponsorizată, între alții, de bunul domn Soros. Treburile sunt identice, trase la indigo și tu-mi spui mie că aiurez. Și, din nou, îmi dai în freză cu slogane. Care slogane sunt aceleași cu cele de-acolo.

Nu te surprinde când televiziunile îți arată, la picajul marilor dictatori, chiuvetele lor cu robinete din aur. Ai văzut la Ceaușescu, la Saddam, la Mubarak și la Gaddafi. Dacă ai fi avut o minimă curiozitate te-ai fi dus la casa lui Ceaușescu din Primăverii unde ai fi putut constata limpede că nu-i nici vorba de robinete de aur, ci de aceleași robinete din inox pe care le știi de când lumea. La fel e și la Gaddafi și la Saddam și la Mubarak. Cu toate acestea, la următorul picaj al unui alt dictator, din nou te vei minuna de robinetele lui de aur.

Nu ai nimic de spus când vezi că influencerii tăi sunt, în marea lor majoritate, gângavi oligofreni. Te uiți în gura lor și le răspândești mesajele demne de mintea unui retardat. Și te simți bine!

Te-ai simțit bine când îl înjurai pe Ponta. Acum îl pupi în cur deoarece e împotriva lui Dragnea, noul „dușman al poporului” pe care trebuie să-l urăști. L-ai înjurat pe Grindeanu, dar l-ai aplaudat frenetic atunci când s-a lipit cu rectul de scaun. Și, la fel de mult l-ai înjurat pe Tudose pentru ca acum să-l iubești. Pe Veorica n-o mai scoți din „proastă”, dar dacă s-ar apuca să dea declarații împotriva lui Dragnea, ai îmbrățișa-o și-ai pupa-o în curul ăla blond. L-ai urât pe Ludvic Orban pe vremea în care băsescu îl considera „dușman al poporului”. Aum îl pupi în cur. Dacă-ți spun că toată consecvența ta e un rahat, spui că sunt rău.

Ai sărit în sus de bucurie atunci când securiștii l-au pus președinte pe Iohannis. Acum îl înjuri, iar peste vreo câteva săptămâni o să-l pupi din nou în cur.

Ar trebui să-ți spun în față că ești tâmpit și să nu mai pierd vremea cu tine. Cu toate acestea, mă încăpățânez și caut să-ți deschid ochii ăia chiori. Încerc să-ți arăt unde-i soarele, iar tu-mi arăți falsa lumină a UE, a SUA sau a ambasadelor. Fac eforturi supraomenești să-ți spun că e prostesc să te comporți ca frunza-n vânt, să nu ai decât ideile care-ți sunt turnate în ureche de către propagandă și să aderi imediat la ele. Îți spun că e aiurea să urli libertate și democrație în timp ce aperi securismul din societate.

Îți spun atâtea și atâtea lucruri și tu, de fiecare dată, îmi spui că nu-i așa. Oare cine-o fi prostul în toată afacerea asta? Și, mai mult, cine e cel care va fi tocat și vândut la kil de ticăloșii care-l manipulează? Gândește-te bine, uită-te-n oglindă și vezi dacă ești prost. Dacă te crezi deștept, e un simptom clar al bolii de care suferi.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice

Apel către lichele - (În atenţia: Iohannis, USR, PNL, PLUS, GDS, ...)

Dragi  prieteni menţionaţi mai sus, direct, sau ca membrii în menţionatele şi nemenţionatele, dar foarte prezentele în apărarea lichelelor, organizaţii politice şi civice,
Dragi nomenclaturişti comunişti-utecişti-sindicalişti,
Dragi securişti, procurori, miliţieni,
Dragi odrasle ale celor din ultimele două rânduri de mai sus, ajunşi pe înalte poziţii ale statului, sau pe înalte averi, construite şi unele şi altele pe baza şi cu ajutorul părinţilor voştri rămaşi, după cum noi ceilalţi, "cei mulţi şi proşti", am aflat an de an, în reţele oculte, născătoare de alte reţele oculte, de protocoale şi de dosare otrăvitoare şi criminale, asemănătoare celor din anii '50,
Dragi tineri care nu puteţi cuprinde în fiinţa voastră - chiar dacă cumva, logic, puteţi înţelege - ceea ce a însemnat cu adevărat experimentul comunist pentru cei care l-au trăit de cealaltă parte a societăţii, cea care trebuia omorâtă, distrusă, terorizată, "reeducată"
Dragi intelectuali corupţi de bunăstare (unii chiar milionari) şi de răsfăţ, gripaţi moral din cauza curentului provocat de agitaţia orgoliilor,
Şi oricare alţii care aveţi nevoie să aflaţi sau să vă reamintiţi,
Şi dragi prieteni cititori, oameni obişnuiţi, care i-aţi îmbogăţit, răsfăţat, suportat pe cei enumeraţi mai sus, sau aţi fost victimele lor,

Se pare că acum, la 30 de ani după lansarea lui e cazul să ne reamintim, sau să-l citim în premieră, vestitul apel lansat de Gabriel Liiceanu" în 30 decembrie 1989, caracterizat de prietenul său, Vladimir Tismăneanu, "Document electrizant ca mesaj si formidabil ca scriitură, ... un manifest pentru claritate morală".

Tot dl Tismăneanu ne defineşte foarte clar regimul comunist şi ne indică unde se lăfăiau lichelele:
Regimul comunist a fost unul lichelocratic. Lichelele domneau pretutindeni, isi făceau de cap si călcau in picioare tot ce era firesc. Lichelele de la CC al PCR, lichelele de la CC al UTC, de la UASCR, de la sindicate, din Securitate, din planificare, lichelele de la Departamentul Cultelor, lichelele din Directia Politică a Armatei, lichelele de la centrele universitare de partid, de la cenzură (pasămite desfiintata), de la Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, de la “Scanteia” si “Scanteia Tineretului”, de la la “Era Socialistă” (fosta “Lupta de clasă”), de la “Stefan Gheorghiu”, din TVR, de la Radio, din fruntea Ministerul Sănătatii (Iulian Mincu, cel cu “alimentatia ratională”) si a Ministerului Educatiei. ...  A fi lichea, canalie, torționar, delator, iata ceea ce reprezintă opusul umanului.

Iată textul apelului:

“Sunteți puțini în mijlocul acestui popor, de vreme ce el s-a putut regăsi peste noapte cu o asemenea forță și grație; și totuși mulți, dacă ați putut face cu putință, hrăni și cauționa oroarea vreme de 40 de ani. Vouă, acestor mulți-puțini, vă adresez următoarea chemare:
Lăsați o respirație mai lungă între ultimul omagiu pe care l-ați scris, între ultima ședință în care v-ați exprimat entuziasmul pentru realegerea lui Ceaușescu la cel de-al XIV-lea Congres și adeziunea grăbită pe care ați venit să v-o dați în zilele în care timișorenii nu terminaseră să-și îngroape morții și în care sângele de pe bulevardul Magheru și din Piața Palatului nu se zvântase încă.
Nu mai strângeți o vreme, bărbătește, mâna colegilor voștri și nu-i mai priviți senini în ochi.
Lăsați să se întrevadă o urmă de sfială în privirea voastră. Fiți o vreme stingheri.
Nu mai apăreți la televiziune.
Nu mai scrieți în ziare.
Nu vă mai ridicați glasul decât pentru o scurta căință, căci altfel îl ridicați din nou în minciună.
Lăsați cuvintele să spună ceea ce spun; nu mai folosiți o vreme vorbele “demnitate”, “libertate”, “conștiință”, “dreptate”, “popor”. Nu asasinați aceste cuvinte.
Renuntati la alibiuri morale spunându-vă că ați făcut neîncetat răul ca să puteți face din când în când binele.
Să nu vă fie frică, ci doar, din când în când, o lungă și insuportabilă rușine. Căutați un părinte care și-a pierdut în zilele acestea copilul și cereți-i iertare. Intrați în noul an meditativi. Și aprindeți o lumânare pentru cei morți și pentru voi.

Iar dacă veți da curs acestei chemări, veți înceta să fiți lichele și veți primi recunoștința noastră. Vă vom iubi.”

Se pare că totuşi lichele au parte de iubire şi recunoştinţă şi dacă nu au dat curs acestei chemări, astfel că sunt bine mersi, au făcut mulţi pui, privesc viitorul cu încredere.