luni, 10 aprilie 2017

Grupare finanţată de Soros în spatele atacului cu gaze din Siria

Traducere: Paul Ghiţiu
„Căştile albe” o grupare afiliată la al-Qaeda şi finanţată de către George Soros şi de către guvernul britanic, au pus în scenă un alt atact cu arme chimice asupra civililor din oraşul sirian Khan Shaykhun pentru ca vina să cadă asupra guvernului sirian.
Cu o zi înaintea atacului, televiziunea Orient TV cu baza în Golf, a anunţat că: „Mîine vom lansa o campanie media despre loviturile aeriene din regiunea Hama inclusiv utilizarea armamentului chimic împotriva civililor”. Această declaraţie arată clar cunoaşterea anticipată de către Orient TV  a faptului că rebelii erau pe cale de a înscena un atact.
Chemical attack has all the hallmarks of a false flag

Căştile albe au filmat o mare parte din materialul difuzat despre atacul chimic. Ele sunt de asemenea cunoscute pentru înscenarea de filmări de „salvare” în trecut. Totuşi, de data aceasta, se pare că copii au fost cu adevărat omorâţi în realizarea acestei „campanii de presă”.
Mai mulţi copii apar în filmări sufocaţi de la o substanţă chimică necunoscută în timp ce alţii par a avea răni la cap inexplicabile. Se ştie că 250 de oameni au fost răpiţi de Al-Qaeda săptămâna trecută lângă oraşul Hama, număr care este acelaşi cu cel al civililor omorâţi sau răniţi.

O altă coincidenţă este un doctor britanic de origine pakistaneză care, la momentul atacului, lua interviuri în loc să ajute răniţii care soseau din abundenţă, şi care primise măşti de gaze de la o organizaţie britanică cu trei zile înaintea atacului.
Medicul, Shajul Islam, este folosit ca o sursă de către media din SUA şi UK, în ciuda faptului că a fost acuzat de terorism pentru răpirea şi torturarea a doi jurnalişti britanici în Siria şi a fost şters din registrul medical. Organizaţia care i-a trimis echipament este cercetată pentru utilizarea donaţiilor destinate refugiaţilor.

O altă dezvoltare suspectă este primirea de către căştile albe, care operau în aceeaşi zonă, de costume pentru protecţia la baz sarin cu o lună înaintea atacului, chiar dacă guvernul sirian nu mai posedă gaz sarin.
Rebelii legaţi de Al-Qaeda au pretins că armele chimice au fost gaz sarin folosit de către guvernul sirian; totuşi, OPCW a confirmat că Siria nu mai deţine arme chimice şi că şi-a distrus complet stocul în 2013.
Pe de altă parte, rebelii nu au renunţat la armele lor chimice.
În conformitate cu binecunoscutul jurnalist Seymour Hersch, rapoartele serviciilor secrete arată că rebelii au trecut clandestin armele chimice din Libia prin Turcia cu aprobarea lui Hillary Clinton.


În 2013, aşa-numiţii rebeli moderaţi s-au filmat în timp ce omorau iepuri cu gaze şi ameninţau să omoare minorităţile religioase. ISIS este de asemenea cunoscut a fi în posesia de arme chimice cu care a lansat atacuri asupra forţelor siriene la Deir Ezzor.
Dacă ar fi fost folosit, sarinul i-ar fi omorât, sau cel puţin afectat, pe primii salvatori neprotejaţi. Sarinul poate să fie absorbit prin piele şi necesită un costum întreg de protecţie; totuşi, Căştile albe apar ca purtând numai măşti şi fără mănuşi în timp ce manevrau victimele expuse. Alţii, din apropiere, nu purtau măşti şi nu erau de loc afectaţi.
Arma cu sarin este o Armă de distrugere în masă (WMD) capabilă să omoare mii de oameni. În cazul în care a fost întrebuinţat cu adevărat sarin, trebuie să fi fost sub o formă slabă, neîncorporat în armament.
Deloc nesurprinzător, media oficială şi politicienii neo-conservatori au înghiţit repede versiunea evenimentelor prezentată de rebelii afiliaţi Al-Qaeda, înainte ca să aibă loc o investigaţie.
Primul ministru israelian, Benjamin Netanyahu a acuzat rapid guvernul sisrian, după cum a făcut-o şi Amnesty International. Franţa a cerut întrunirea Consiliului de securitate.
Federica Mogherini, ministrul de externe al UE, a acuzat guvernul Assad, în timp ce trimisul UK la ONU, Matthew Rycroft, a acuzat atât Rusia cât şi Siria.
Ca răspuns la aceste acuzaţii, armata siriană şi ministerul apărării rus au negat orice implicare în atac.
Guvernele NATO sunt nemulţumite de recentele declaraţii ale adminsitraţiei Trump că nu mai vede schimbarea regimului sirian ca pe o prioritate. Ca răspuns la această declaraţie, primul ministru britanic, Theresa May, a declarat că Marea Britanie etse încă decisă să schimbe regimul din Siria. UK şi Franţa ar putea vedea un atac chimic înscenat ca pe o oportunitate pentru a-l împinge pe Trump în război cu Siria.
Atacul chimic a venit în acelaşi moment cu un alt atact media împotriva guvernului sirian, în care se susţine că spitalele siriene sunt în realitate „abatoare” secrete pentru tortură.
Ultimul atac chimic înscenat a avut loc în 2013 când aramata siriană a fost acuzată de folosirea de WMD în aceeaşi zi în care guvernul sirian invitase inspectorii internaţionali, rezultatul fiind că Siria şi-a predat toate armele chimice.
În viitorul apropiat, neconii pot acuza Siria de faptul că nu şi-a predat toate armele chimice cu toate asigurările date de OPCW. La fel s-a întâmplat în Irak în 2003, care a fost invadat cu toate că îşi predase toate armele chimice în anii ’90.
Nimeni nu se întreabă cum ar fi putut folosi Siria o armă chimică pe care nu o avea, nici care ar fi fost posibilul motiv pentru aceasta.
Totuşi, pentru moment, narativul forţat de către neo-conservatori este acela că „Trump trebuie să facă ceea ce nu a reuşit Obama, adică să bombardeze Siria pentru Al-Qaeda” şi, se pare, că acest narativ are câştig de cauză.
http://www.infowars.com/report-soros-linked-group-behind-chemical-attack-in-syria/

sâmbătă, 8 aprilie 2017

Danemarca pe muchie de cuțit



„Danemarca este pe muchie de cuțit. Și Europa e pe muchie de cuțit. Ne-am pierdut complet cultura, valorile și busola morală. Ce era considerat bun, acum este rău și invers.” * „Nu poate exista libertate politică fără libertate spirituală. Civilizația noastră va dispărea treptat; singurul lucru care o poate salva este o reală redeșteptare creștină.” * „Nu sunt sigură că Danemarca e cea mai fericită țară din lume. Consumul de alcool este mare și jumătate de milion de oameni iau antidepresive.” * „Știm foarte bine de crimele, violurile, violența și atentatele din Suedia. Acesta este rezultatul multiculturalismului. Și tot ce rămâne în urmă este o casă goală.” * „Există o alianță între Stânga și islamismul radical. Mulți europeni au așa un dispreț față de propriile tradiții, că ar prefera să vadă creștinismul eradicat, chiar dacă asta ar însemna să renunțe, în final, la libertățile lor personale.”

Interviu de Erico Matias Tavares https://www.linkedin.com/pulse/denmark-brink-interview-iben-tranholm-erico-matias-tavares
Traducere și adaptare pentru CulturaVietii.ro de Adriana Martin

Jurnalista daneză Iben Thranholm analizează evenimente politice și sociologice din țara sa, axându-se pe aspectele religioase, semnificațiile și implicațiile lor morale. Este una dintre cele mai citite autoare de editoriale de acest fel din Danemarca.
Thranholm este fostă editoare și prezentatoare la Corporația Daneză de Radiodifuziune (radio-ul public). A călătorit în Orientul Mijlociu, Italia, Statele Unite și Rusia pentru a realiza cercetări și interviuri. A fost premiată pentru cercetările sale privind modul în care mass-media daneză abordează problemele religioase.

E. Tavares: Îți mulțumim că ni te-ai alăturat astăzi, Iben. Cu peste un an în urmă am vorbit cu Dr. Tino Sanandaji, profesor de economie la o universitate de top din Suedia, despre inconsecvența politicilor de imigrare suedeze. Postarea care a rezultat a avut un succes instant, dezvăluind un interes semnificativ pentru acest subiect.  
Într-o anumită măsură, Suedia este ca un „canar în mina de cărbune” a viitorului demografic al Europei, având în vedere că este în fruntea acestei transformări și o acceptă în mod deschis. Fiind vecini și apropiați, am dori să vă aflăm opiniile în legătură cu ce se petrece atât acolo, cât și în Danemarca. Cum privesc danezii Suedia, cu speranță sau cu neliniște?
I. Thranholm: Sunt de-a dreptul terifiați!
Mass-media din Suedia, care ține partea guvernului și a politicilor sale de stânga, nu raportează întotdeauna problemele din societate la adevărata lor amploare. Așa că este greu să avem o imagine foarte clară a ce se petrece. Dar noi, în Danemarca, suntem bine ancorați în realitate. Știm foarte bine de crimele, violurile, violența și atentatele de care au parte oamenii de acolo. Aceste lucruri nu ajung de multe ori la știri, dar noi știm că se petrec. Și nu vrem să le călcăm pe urme.
Acesta este rezultatul zecilor de ani de politici care-au promovat multiculturalismul in Suedia. Și tot ce rămâne în urmă, acum, este această casă goală. Știți, în Biblie se spune că dacă o casă rămâne măturată, curățată și neocupată, va fi în final luată în stăpânire de forțe întunecate. Și mă tem că asta se întâmplă în Suedia. Departe de a fi un paradis multicultural, problemele nu pot rămâne ascunse mult timp.

ET: Într-adevăr, până și domnul președinte Trump a făcut câteva comentarii controversate despre Suedia într-un congres ținut recent în SUA, ceea ce a cauzat un tumult internațional, cu multe polemici legate de corectitudinea acțiunilor sale. Au avut loc și în Danemarca discuții cauzate de acest lucru?
IT: Nu prea au existat discuții, pentru că noi, în Danemarca, știm ce se petrece în Suedia. Malmo e foarte aproape, așa că putem doar să mergem acolo ca să vedem cu ochii noștri.
Era, la un moment dat, o reclamă TV parțial sponsorizată de guvernul suedez care îi sfătuia pe toți suedezii să se integreze în această nouă societate multiculturală pe care o creează. Gândiți-vă la asta. Până și suedezii în vârstă trebuie acum să se ajusteze la această nouă realitate, în loc ca imigranții să se adapteze la societatea suedeză. O numesc „Det nya landet”, ceea ce înseamnă țara nouă. Suedia tradițională nu mai există.

ET: Suedezii și danezii se aseamănă din punct de vedere cultural în multe privințe. Cum se explică diferența de opinie? Este din cauză că nu vă loviți de aceleași probleme sociale?
IT: Noi nu suntem la fel de corecți din punct de vedere politic ca suedezii. Așa că sunt multe discuții pe această temă. (…) Ca atare, suntem cu mult mai conștienți de patrimoniul nostru și tindem să îl protejăm mai mult. 
Ceea ce nu înseamnă că noi nu avem probleme. Avem. Ne confruntăm cu aceleași probleme de identitate, iar tradițiile noastre, în special tradiția noastră creștină, dispar repede din societate. Același tip de pustietate devine normă și în Danemarca. Iar acest lucru elimină multe din argumentele cu care ne putem apăra împotriva importării valorilor și obiceiurilor străine, din care multe sunt extrem de diferite de ale noastre. Această realitate nu se poate schimba doar prin interzicerea anumitor lucruri.

ET: Și cum se arată această integrare până acum? Pare să meargă mai bine decât în alte țări, având în vedere că nu auzim mai deloc de lucruri precum zone interzise și revolte în țara dumneavoastră, spre deosebire de Franța și Suedia, de exemplu.
IT: Avem parte și de aceste probleme, dar pentru că Danemarca este o țară mică, nu veți auzi așa de multe despre ele.
Există părerea generală cum că ajutorul social este soluția oricărei probleme. Nu contează cine și din ce parte a lumii vine aici, va primi cazare, loc de muncă, divertisment și îngrijire medicală. Guvernul iți va oferi toate aceste lucruri, așteptându-se că dacă le ai, vei fi asimilat cu succes de societatea daneză, vei învăța limba și te vei adapta culturii noastre. Prin urmare, vom deveni o societate multiculturală plină de viață.
Însă realitatea este cât se poate de diferită. Relativismul pe care îl pune în pericol această multiculturalitate sfârșește prin a crea un dezacord între diferite părți din societate, în special când valorile și credințele acestora sunt, din capul locului, extrem de diferite.
Când imigranții vin în Danemarca, deși sunt întreținuți, nu au nicio cultură dominantă în care să se poată integra, cu siguranță nu din punct de vedere religios. Suntem complet lipsiți de Dumnezeu. Ca urmare, aceștia ajung să aducă elemente din propria cultură și religie care de multe ori cauzează divergențe, neînțelegeri și, de asemenea, crime. În consecință, societatea daneză devine din ce în ce mai divizată.

ET: Politicienii par să înțeleagă mesajul. Parlamentul vostru a adoptat de curând o legislație prin care garantează că imigrația nu va ajunge niciodată la un nivel care să pună în pericol identitatea națională a Danemarcei. Ce înțelegeți din asta?
IT: Și aici avem o societate foarte divizată, chiar și fără să luăm în considerare valurile de imigranți recent stabiliți aici. Jumătate din populație dorește deschiderea granițelor, imigrarea în masă și asistență socială pentru toată lumea. Aceasta respinge valorile tradiționale și e în favoarea globalizării și a multiculturalismului. Cealaltă jumătate se opune în mod hotărât acestor lucruri, dar nu are niciun argument convingător cu care să-și susțină poziția. Tot ce poate face e să împiedice imigrarea, să împiedice femeile să își acopere capul și așa mai departe.
Ne-am pierdut busola morală. Înainte, creștinismul a avut rolul acesta, de a ne menține uniți de-a lungul secolelor. Acum, nu mai putem face diferența dintre bine și rău, iar în fond, la asta se rezumă lupta pe care o purtăm. Fără o busolă, orice măsură preventivă ca aceasta reprezintă doar o soluție rapidă care nu va rezolva nimic pe termen lung. Avem nevoie de o alternativă clară din punct de vedere moral.

ET: Există date sau studii independente despre beneficiile și costurile imigrației în Danemarca? În Suedia, de exemplu, acest subiect este aproape tabu, dar există o preocupare majoră pentru găsirea unor oportunități bune de angajare pentru imigranți, pornind de fapt chiar de la imigranți.
IT: Odată cu această nouă cultură pe care am adoptat-o în vest, am început să nu mai avem destui copii pe care să ne bazăm sistemul de ajutor social. Așa că, într-adevăr, unul dintre argumente este că avem nevoie de mai mulți oameni care să îl întrețină. În propria noastră societate, extrem de seculară, statul este Dumnezeu. Ar trebui să întrețină și să aibă grijă de toată lumea. Așa că argumentele economice devin mai puțin relevante. Bineînțeles că sunt luate în considerare, având în vedere că oamenii plătesc pentru aceste politici, dar, într-un sens, sunt secundare.

ET: Suntem în pragul unui val de automatizare care amenință să înlocuiască milioane de muncitori din țările dezvoltate. Acest lucru va ridica și mai multe probleme legate de imigrarea în masă, din care fac parte de obicei muncitori mai puțin calificați. Este dezbătută această problemă în Danemarca?
IT: Nu. Singurele discuții sunt legate de aspectul cultural, mai exact impactul asupra valorilor și tradițiilor noastre.
Și într-un fel, asta arată exact cât de slabi suntem. De exemplu, sunt doar 250.000 de musulmani în Danemarca, adică o minoritate nesemnificativă. Cu toate acestea, cele mai multe dezbateri politice despre cultură din ultimii zece ani au avut în mare parte ca focus Islamul. Așa de șubredă a devenit cultura noastră.
Deci, deși avem o societate deschisă care e împotriva obligației femeilor de a se acoperi, împotriva piscinelor separate pentru bărbați și femei și așa mai departe, nu mai avem un temei pe baza căruia să combatem aceste tradiții importate, în mare măsură din cauză că ne-am pierdut rădăcinile și valorile creștine. Așa că, în timp, acestea vor ajunge și mai răspândite în societate. Deja se observă acest lucru.

ET: În consecință, musulmanii laici ar putea și ei să iasă în dezavantaj. Mulți prețuiesc valorile vestice, dar vor da, din ce în ce mai des, de o societate care este în conflict cu ei, în timp ce propriile comunități devin și mai extremiste. Mulți se plâng că islamismul în Danemarca și alte țări europene e mai dur sau chiar mai radical decât în țările de unde au venit.
IT: E adevărat. Și iarăși, aceasta este în mare rezultatul acestei ezitări culturale a societăților care îi găzduiesc. Prin urmare, aceste forme mai agresive câștigă teren în detrimentul tuturor, în special al femeilor.

ET: O mare parte din țările dezvoltate se confruntă cu o situație dificilă și cu siguranță, țările care ar putea să vină în ajutor ar trebui să o facă. Să nu ne mințim singuri, politicile necorespunzătoare din vest au cauzat situații chiar și mai rele în mare parte din Estul Mijlociu, deși un rol major îl au și sectele și conflictele etnice importante.
Există păreri conform cărora în loc să deschidem granițele, ar trebui să venim în ajutor la locul de origine, ceea ce ar fi mai ieftin și ar putea ajuta cu mult mai mulți oameni, i-ar aduce pe refugiați mai aproape de casele lor și ar evita multe din problemele sociale pe care le vedem din păcate pe teritoriul Europei – cauzate bineînțeles de o minoritate, însă încă foarte problematice. Ce părere au politicienii danezi despre acest lucru? 
IT: Ar fi logic din multe puncte de vedere dar, din nou, dezbaterea nu e economică. Oamenii vor să fie văzuți ca făcând bine, ceea ce înseamnă să își deschidă comunitățile, să îi întâmpine pe alții și să aibă grijă de ei.
Aș fi de acord cu asta dacă ar fi vorba de femei și copiii lor, chiar și de familii. Dar realitatea e alta. Majoritatea oamenilor pe care i-am primit în ultimii ani, în special în urma crizei migrației, sunt bărbați tineri și sănătoși. Își aduc conflictele și frustrarea cu ei, creând o atmosferă dificilă pentru toată lumea.
Așa că da, probabil că ar fi cu mult mai eficient să venim în ajutor direct la sursă, dar discuțiile nu cuprind astfel de propuneri.

ET: Se spune că Danemarca este cea mai fericită țară de pe planetă. Dar dumneavoastră nu prea aveți motive să fiți fericită, când vă confruntați în ultima vreme cu cenzură din partea guvernului nu doar pentru că vă exprimați grijile pentru viitorul țării dumneavoastră, ci și pentru că lucrați pentru o agenție de presă rusă. Ce s-a întâmplat acolo?  Ați scris de curând un articol remarcabil pe această temă, exprimându-vă sentimentele nu doar din punctul de vedere al unei femei ce nu urmează drumul partidului, ci în special al unei creștine.
IT: În 2015, am scris un articol critic la adresa politicienilor noștri, care în mare parte urăsc creștinismul dar se folosesc de valorile creștine, în special de caritate și compasiune, pentru a-și promova propriile interese, în special imigrarea în masă. Așa că le-am aruncat mănușa.
Cu câteva luni mai târziu am primit un telefon de la un politician de aici care mi-a zis că eram pe lista neagră a guvernului, fiind, chipurile, un agent de propagandă pro-rus, în ciuda faptului că nu aveau absolut nicio dovadă care să susțină această acuzație. Lucrez din când în când pentru o agenție de presă rusă, dar aceea este pur și simplu munca mea de jurnalist.
Astăzi, într-o societate unde se presupune că există libertate de exprimare, dacă politicienii vor să le ia vocea criticilor lor, nu trebuie decât să îi acuze că lucrează pentru Kremlin sau că au legături dubioase cu Rusia. Asta mi s-a întâmplat mie și asta li se întâmplă și politicienilor și jurnaliștilor importanți din SUA, Franța sau Germania. Dacă nu ești de acord cu politicile multiculturale din Europa, atunci ești etichetat ca fiind agent al Rusiei. Ceea ce e de fapt o formă de asasinare a carierei politice sau a reputației. 
Se tem extrem de mult de ascensiunea a ceea ce politicienii de stânga numesc „populism”, care pune în pericol existența iubitei lor Uniuni Europene. Iar în acest an, miza este mare din cauza alegerilor din Franța și Germania. Așa că apelează la acest tip de tactici pentru a reprima orice disident.
Așa că acum sunt pe lista neagră în Danemarca, o țară ce se presupune că e liberă, dar dacă va porni vreun conflict cu Rusia, aș putea ajunge în închisoare sub pretextul că sunt agent străin. Din nou, fără dovezi sau proces judiciar. Așa funcționează și societățile totalitariste. Prima oară, te trec pe listă, iar apoi, când apare o problemă sau un motiv inventat, vin după tine.

ET: Nu ați făcut decât să vă exprimați niște opinii care coincid cu cele ale multor conservatori din ambele părți ale Atlanticului. Există, cu siguranță, mulți oameni îngrijorați de viitorul societăților din vest. Din multe puncte de vedere, acest lucru amintește de Uniunea Sovietică și noua societate măreață pe care încercaseră să o creeze, dar care a avut consecințe dezastroase care ne sunt cunoscute tuturor.
Aceasta e o comparație chiar foarte reală și îngrijorătoare. Până la urmă, comunismul a fost ideea vestului și i-a fost impusă Rusiei, dar nu ei au creat-o. Și nu s-a terminat odată cu căderea Uniunii Sovietice. Din contră, este cât se poate de în viață și circulă pe teritoriul continentului nostru. Deși operează în mod diferit, scopurile nu sunt foarte diferite. Versiunea care se răspândește în vest este marxismul cultural.
Nu mai avem familii, religii, nici măcar sexe. Acum în Suedia au inventat un termen de gen neutru cu care să se adreseze fetițelor și băiețeilor de la grădiniță. Este o schimbare totală de la valorile vestice tradiționale care au protejat Europa de invaziile străine timp de secole. Și acum, acest lucru a dispărut.
În teorie, ideea de multiculturalism și granițe deschise sună foarte frumos, dar în practică, a dus la o transformare progresivă a societăților noastre, și după cum observăm în cazul Suediei, nu întotdeauna spre bine. Mai puține libertăți, mai puțină siguranță, mai puțină unitate; mai multe crime, mai multă fragmentare, mai multe probleme sociale. Este în mod clar o confruntare între bine și rău, iar noi, în vest, nu mai putem face deosebirea dintre cele două. Eu aș numi-o chiar dezorientare diabolică.

ET: Deci cât va dura până când crucea creștină va fi ștearsă de pe steagul vostru? Și ce părere are despre asta monarhia din Danemarca, care a jurat să protejeze cultura și religia daneză?
IT: Niciun politician din Europa nu va apăra creștinismul. Niciunul. Poate doar prim-ministrul Ungariei, Victor Orban. Există o alianță păgână între Stânga și islamismul radical. Mulți europeni au așa un dispreț față de propriile tradiții, că ar prefera să vadă creștinismul eradicat, chiar dacă asta ar însemna să renunțe, în final, la modul de a trăi și chiar și la libertățile personale.
Avem parte de această situație bizară în care feministele din vest sunt de acord cu obligația femeilor de a-și acoperi capul, pe lângă renunțarea la multe dintre drepturile de care ar trebui să se bucure în țările noastre. Iar de multe ori, aceste femei sunt penalizate de propriile comunități atunci când încearcă să se integreze în societatea noastră, în timp ce feministele nu spun nimic. Totul este așa de multicultural și frumos.

ET: Cunoașteți bine Rusia ca urmare a muncii dumneavoastră. Puteți să faceți o comparație între ce se întâmplă acolo și transformările ce au loc într-o mare parte din Europa de Vest?
Credeți sau nu, taberele s-au schimbat. Acum Rusia este cea care adoptă creștinismul, în timp ce vestul încearcă să scape de el în toate modurile posibile.
Creștinismul are rădăcini adânci în Rusia: în literatura, arta și cultura lor. Atunci când sovieticii au încercat să îl interzică în mod brutal, cu prețul a nenumărate vieți, a continuat să fie practicat pe ascuns. Oamenii încă celebrau creștinismul în secret, săvârșind botezuri și altele de acest fel în spatele ușilor închise.
Domnul președinte Putin a inaugurat recent o statuie imensă a sfântului Vladimir, patronul Bisericii Ortodoxe Ruse, la aproximativ 100 de iarzi de zidurile Kremlinului. Dacă stai într-un anumit punct pe cealaltă parte a străzii care vine dinspre Kremlin, crucea pe care o poartă apare chiar mai înaltă decât steaua din Piața Roșie, așa că simbolismul este foarte puternic.
În vest, așa cum am discutat, mergem în direcția opusă. Încercăm să renunțăm cât mai repede la valorile și patrimoniul nostru.

ET: Filmul rus din 2014 Leviathan face aluzie la această transformare. Cu toate acestea, a pus creștinismul ortodox într-o lumină nu așa de pozitivă, fiind folosit ca argument ideologic pentru a justifica puterea oligarhilor în societate. Domnul președinte Putin nu este sfânt, mai mult ca sigur. Nu că totul este superficial?
IT: Sunt oameni în Rusia care se opun de asemenea propriilor valori tradiționale și care își doresc o Rusie mai occidentalizată. Nu am văzut filmul acela, deci nu pot să îmi dau cu părerea dacă regizorul susține sau nu acel punct de vedere.
Oamenii ar trebui să meargă în Rusia, să vadă cu proprii ochi. Domnul președinte Putin nu face decât să reacționeze conform cu ce se întâmplă acolo și respectă credința ortodoxă a poporului rus.
Acesta este unul dintre motivele pentru care cred că vestul îi urăște așa de mult pe ruși. Nu pot să tolereze ideea de a avea o Rusie creștină renăscută și puternică care se împotrivește fățiș marxismului lor cultural. Și în consecință, au demonizat-o de multe ori în mass media și în cercurile politice.

ET: Așadar, este Danemarca pe muchie de cuțit? Mai mult, este și restul Europei?
Da, Danemarca este e muchie de cuțit. Și Europa e pe muchie de cuțit. Ne-am pierdut complet cultura, valorile și busola morală. Ce era considerat bun, acum este rău și invers.
Ați menționat că Danemarca ar fi cea mai fericită țară din lume, dar nu sunt sigură că este adevărat. Este un motiv pentru care consumul de alcool este mare și jumătate de milion de oameni iau antidepresive.
Channel 1, postul nostru principal de televiziune, a prezentat de curând un documentar despre trei fete daneze care s-au convertit la islamism din proprie voință, nu pentru că s-au căsătorit sau ceva de acest gen. Toate crescuseră în același tip de mediu, provenind din familii destrămate, având probleme cu alcoolismul și așa mai departe – în esență, o parte din moștenirea revoluției din 1968 care a avut loc în întreaga Europă. Ce le lipsea acestor fete era structura, și au găsit-o în Islam pentru că acesta ordonează toate aspectele vieții: cum te îmbraci, ce mănânci, cu cine poți socializa, cum să te rogi, cum să te comporți ca soție și așa mai departe.
Asta nu înțeleg partidele politice de Dreapta din Europa. Aceasta este o luptă spirituală. Nu poate exista libertate politică fără libertate spirituală. Dacă începi pur și simplu să interzici una și alta, de exemplu, dacă le spui să renunțe să își acopere capul, nu o sa meargă. Civilizația noastră va dispărea treptat.
Singurul lucru care poate salva acum Europa este o reală redeșteptare spirituală, îndrăznesc să spun chiar creștină, pe întregul continent. Acest lucru a jucat un rol important în căderea comunismului în Uniunea Sovietică și Germania de Est. Bisericile de aici au reprezentat locuri secrete unde oamenii se adunau, își exprimau ideile și își împărtășeau credința și suferințele.
Încă de la început, Creștinismul a însemnat să te împotrivești răului prin dragoste, rugăciune și credință pentru că acestea trei reprezintă cheia către libertate. Și tocmai acestea sunt valorile pe care nu le tolerează aripa radicală de stânga și islamismul radical, pentru că, bineînțeles, amândouă cer supunere totală față de stat și, respectiv, viziunea pe care o au ei față de Dumnezeu.

ET: Vă mulțumesc mult pentru că ați împărtășit cu noi gândurile și curajul dumneavoastră. Ați merita să fiți pe coperta unei reviste, nu pe lista neagră a unui guvern. Va doresc numai bine.
IT: Mulțumesc.

vineri, 7 aprilie 2017

Dragi creştini: Nu mai e îndeajuns să muncim, să ne creştem copii şi să sperăm că vom fi lăsaţi în pace. Trebuie să luptăm; altfel pierim!

Autor: Jonathon Van Maren
Traducere: Paul Ghiţiu
O nemulţumire obişnuită în cercurile pro-viaţă: De ce este adesea atât de greu ca oamenii credincioşi să fie implicaţi în cauzele sociale? Ştim că creştinii fac şi ei avorturi, lucru care ne afectează pe toţi personal. ştim că creştinii sunt, în cea mai mare parte, foarte împotriva avortului – deci nu sunt în dezacord cu mişcarea pro-viaţă. Atunci, ce îi împiedică pe atât de mulţi oameni să se implice?
Apatia este una dintre cauze. Dar adevăratul motiv este o atitudine care e mult mai adâncă. Răspunsul e simplu: oamenii care merg la biserică sunt, adesea, persoane tradiţionale, conservatoare. Şi nu fac referire aici la niciunul dintre acei termeni prin care obişnuieşte analiza politică să descrie poziţiile politice specifice. Înţeleg pur şi simplu că ele sunt persoane care vor să muncească, să-şi crească copii şi să fie lăsate în pace.
„Aţi întâlnit vreodată un părinte a nouă copii care să fie un activist democrat?” a întrebat Dennis Prager în cadrul unei întâlniri. Au râs cu toţii. Chiar dacă poate că nu toţi ştiau de ce e atât de amuzant – era totuşi un gând absurd. Un astfel de părinte, presupune fiecare, ar avea lucruri mai bune de făcut. Oameni ca bunicii mei, care au imigrat practic fără niciun ban în Canada din Olanda în 1953, au început să lucreze pământul, au crescut 11 copii în ferma pe care au construit-o cu sudoare, sânge, trudă şi lacrimi. Erau prea ocupaţi cu creşterea copiilor şi asigurarea hranei pentru a da atenţie cârâielilor feministelor canadiene sau altor activişti.
Aici se ascunde problema pe care o are mişcarea pro-viaţă şi pro-familie în a recruta persoane conservatoare, care să implice cultura pentru a combate relele sociale ce infectează societatea noastră: Este în mod fundamental străină de „activism”. Însăşi expresia „activist conservator” pare a fi ceva de genul unei contradicţii în termeni. Conservatorii şi tradiţionaliştii obişnuiţi nu vor să schimbe lumea. Ei vor să trăiască în ea şi să nu fie deranjaţi.
Este vorba despre însăşi esenţa cuvântului – „a  conserva”. În mod evident diferit ca temperament de „liberal”, care înseamnă acţiune de „liberalizare”. De aceea, mulţi oameni credincioşi şi mai neîncrezători vor considera că cuvântul „activism” poartă cu el un damf de liberalism. Ambrose Bierce a definit în mod strălucit diferenţa dintre cele două temperamente atunci când a definit un conservator ca fiind „Un politician care este îndrăgostit de relele existente, spre deosebire de un liberal care vrea să le înlocuiască cu altele”.
Şi astfel ajungem la descoperirea neplăcută din prezent că, dintr-o perspectivă culturală, tradiţionaliştii şi conservatorii au fost înfrânţi pe toate fronturile în războiul cultural. În cea mai mare parte nici nu ne-am manifestat. Ne-am crescut familiile, am construit ferme şi afaceri şi am fost prezenţi la ceremoniile religioase, în timp ce revoluţionarii secularişti au cucerit industria divertismentului, media, universităţile şi, în final, sistemul de educaţie public, care acum serveşte supus ca o conductă pentru „valorile” seculare. Rugăciunea este dată afară, teoria sexului liber este băgată înăuntru şi mulţi conservatori de vârstă mijlocie au avut recent ocazia să se înece cu cafeaua în timp ce se holbează la ziarul lor: „Cum au putut să se schimbe atât de repede lucrurile?”
Ele, desigur, nu s-au schimbat foarte repede. Revoluţia sexuală s-a declanşat în urmă cu peste 60 de ani. Dar doar acum, pentru prima dată, oamenii încep să se trezească şi să realizeze că ceea ce se întâmplă nu este ceva ce se poate ignora, deoarece, foarte repede, a început să ni se întâmple nouă. Deja, influenţele industriei de divertisment şi ale pornografiei sunt evidente la tineri. este motivul pentru care publicaţiile creştine deplâng apariţia “ateiştilor sexuali” – oameni care încă cred în Dumnezeu, dar nu consideră că regulile Sale se aplică vieţii lor sexuale. Bisericile din toată America de Nord îi pierd masiv pe tineri pentru că sistemul public de educaţie face ceea ce este pus să facă: să planteze scepticismul, să submineze credinţele oricărui copil dintr-o familie creştină, şi apoi îi trimite la universitate pentru ca facultăţile de acolo să termine treaba. Acesta este motivul pentru care un uriaş număr de creştini îşi pierd credinţa în timpul universităţii.
Nici guvernul nu ne mai lasă în pace. După cum am mai scris  referitor la războiul din Ontario privind educaţia sexuală, guvernul are nevoie de posibilitatea de a reeduca copiii după valorile seculare ale sistemului lor secular şi va porni războiul cu părinţii pentru dreptul de a face astfel. În unele state europene copii sunt luaţi de lângă părinţii lor pentru că credinţele creştine îi pot „afecta” pe copii – iar unii universitari deja anunţă că creştinătatea persoanei va fi în curând „tratabilă”.
Conservatorii doresc să fie lăsaţi în pace să-şi crească copii. Din nefericire ei nu vor fi.
Seculariştii nu au avut niciodată intenţia de a ne lăsa să ne croim enclave în care să putem trăi în pace  – iar legislaţia, precum Alberta Bill 10, care îi va forţa pe cei ca fac şcoala acasă, sau în şcolile particulare, să-şi schimbe programa privind educaţia sexuală, este pur şi simplu cea mai recentă dovadă.
Rolurile s-au inversat. Acum ideologia progresivă seculară este status quo-ul, după ce s-a infiltrat şi s-a stabilit în fiecare instituţie importantă.  Ei au câştigat un nou status quo pe când noi, tradiţionaliştii, am rămas cu nimic pe care să-l putem „conserva”. Nu mai putem fi Chamberlain care cedează teritoriu bucată cu bucată – suntem de fapt broasca din oala cu apă fierbinte şi trebuie să ne decidem cum să înfruntăm aceste uzurpări pentru a păstra libertatea de care avem nevoie ca să trăim ca creştini într-o societate care ne tratează cu tot mai mult dispreţ.
Cum mai poate fi cineva un conservator într-o societate în care nu i-a mai rămas nimic de conservat şi totul pentru a se lupte? Este o întrebare presantă, iminentă, care necesită atenţia noastră. Sarcina dublă de a trece copiilor noştri credinţa noastră creştină şi de împiedica guvernul de a interfera în acest proces era odată uşoară – puteam trăi şi să-i lăsăm şi pe alţii să trăiască. Aceasta a fost însă o strategie nefericită, în special pentru că ignora masiva pierdere de viaţă prin avort care avea loc în oraşele şi cartierele noastre. A ne ridica pentru vecinii noştri pre-născuţi nu este numai o „cauză”, ci şi o poruncă biblică. Şi acum, este în chiar interesul nostru să ne implicăm. Nu sunt numai copiii altora pemtru care trebuie să ne facem griji, ci chiar ai noştri. Nu vom mai avea liniştea de a ne creşte copiii în felul în care au făcut-o părinţii şi bunicii noştri. A venit momentul să-i spunem Adevărul puterii.
Sursa: LifeSiteNews

luni, 20 martie 2017

V-am dat bani! DISPĂREŢI! MURIŢI!



Adică, dispăreţi ca naţiuni, popoare, creştini, albi, heterosexuali. Şi, dacă nu se poate altfel, chiar muriţi.

Cam asta e teza articolului Ce se ascunde in spatele dispretului Europei Centrale fata de UEde pe ziare.ro, un site de propagandă şi militantism pro-UE  (vezi anunţurile sale despre ce se va întâmpla la proteste, de exemplu, cum se va face un  uriaş steag UE), chiar cu nuanţe de direcţionare a protestelor.  

Articolul, o traducere-relatare, este prost, primitiv, lipsit de inteligenţă (nu e vina ziaristului român, aşa este şi originalul) şi penibil de grosier manipulator chiar din titlu, intenţie concentrată într-un singur cuvând: DISPREŢ.
Se pot spune multe despre opoziţia statelor central europene faţă de dictatura şi arbitrariul din UE, dar că este rezultatul „dispreţului” lor faţă de UE (când cel mai adesea dispreţul este invers) este o gogomănie fără seamăn, un soi de „bagă mai mult” românesc. De unde provine ea? Ar fi două posibilităţi.
Prima, că traducătorul articolului, nepriceput în ale politicii şi necunoscând situaţia despre care se vorbeşte în articolul original al lui John Lloyd de pe Reuters, Behind Central Europe’s growing contempt for the EU, a luat primul cuvânt românesc pe care l-a găsit în dicţionar, pentru englezescul „contempt”, adică „dispreţ”. Dar, după acest înţeles avem, în aceleaşi dicţionare, şi „insubordonare”, „nesupunere”,  sau „sfidare”, care definesc mult mai exact realitatea relaţiei amintite. 
A doua însă, mult mai gravă, ar putea fi stimularea unei reacţii de condamnare şi de respingere a modelului Europei Centrale şi blocarea urmării lui de către România.Adică, a fost folosit intenţionat acest înţeles pentru ca bunii membri ai societăţii civile progresiste să-i instige pe protestarii ne- şi dezinformaţi, dar posibil indignaţi de atâta nerecunoştinţă.
După cum am spus, nici articolul original nu e mai breaz: o însăilare de şabloane şi câteva informaţii despre evoluţia politică „populistă” din statele respective. În principiu, genul care trece fără ca cineva să-şi amintească vreodată de el; sau care nici nu este citit până la capăt.
Există însă două paragrafe cheie în acest articol asupra cărora merită să ne oprim, căci împreună construiesc teza dezvăluită într-o formă mai brutală în titlu şi vorbesc despre dispreţul veninos, real de data aceasta. Este vorba de dispreţul faţă de viaţă, de libertate, de identitate, faţă de toţi vechii europeni, faţă de toate popoarele şi etniile (mai puţin, dar doar conjunctural, cea musulmană), faţă de toate identităţile rămase în picioare.
Cele două sunt:
Se observa astfel un dispret general fata de UE, chiar daca aceste state au primit ajutoare financiare uriase din partea sa. Doar Polonia ar trebui sa primeasca peste 82 de miliarde de euro intre 2014 si 2020.
şi (mai ales partea finală boldată de mine):
"Spectrele populismului, nationalismului, militantismului extremei drepte si autoritarimului, eliberate din congelatoarele lor istorice" dau tarcoale regiunii, scrie autoarea Ellen Hinsey in cartea "Mastering the Past". Deocamdata, acestea isi consolideaza pozitiile, prin punerea lor în mişcare (nu „retragerea lor” cum a fost greşit şi evident fără sens tradus în ziare.ro) într-o Europa care a dorit sa fie promotorul unei noi ordini, unde natiunile, grupurile etnice, granitele si vechile conflicte sa nu mai conteze, iar culturile cetatenilor sa se imbine in societatile civile cele mai avansate din lume”, incheie Llyod.
Ce ne spune pe şleau acest articol?
În primul rând. că am primit bani ca să „murim” ca persoane cu identitate. Să dispărem ca slovaci, cehi, polonezi, unguri, români, bulgari etc., pentru a deveni cetăţenii unei Europe uniforme, standardizate, în care, probabil, şi muzeele ar fi desfiinţate pentru a nu ne obosi sau, Doamne fereşte, a ne da idei. Unii la fel peste tot. Conform modelului promovat prin asta îţi este permis, aşa trebuie să gândeşti, asta trebuie să spui, aşa trebuie să te comporţi, stai cuminte la viol, participă ca victimă voluntară la un atentat terorist.
A doua descoperire este legată de societate. Din articolul despre care vorbim aflăm că în modelul oferit de UE  cetăţenii şi-ar putea amesteca şi şi-ar putea uni culturile în cele mai civile societăţi din lume.
Rezultă că o societate este de admirat cu cât este mai „civilă”, adică are mai multe ong-uri. Dar, atenţie, ce nu se spune aici, dar se subînţelege,  nu orice fel de ong-uri, ci doar acelea care promovează NOUA ORDINE, unde natiunile, grupurile etnice, granitele si vechile conflicte sa nu mai conteze, iar culturile cetatenilor sa se imbine armonios...
Deci societatea pe stil vechi, nu e în regulă, aşa cum, aflăm tot mai des, că democraţia nu mai stă pe votul liber exprimat (valabil doar dacă are ca rezultat ceea ce vor globaliştii progresişti). De exemplu, dacă ne înfundă în mai mult LGBTism+avortionism+migraţionism, adică sclavagism. Este o direcţie tot mai răspicat afirmată în ultimii ani şi anume că poporul e prost (d’aia şi trebuie desfiinţat) şi doar elitele (dar nu oricare, cele progresist-globaliste) pot şi trebuie să decidă pentru el.
Concluzie: Ca şi în cazul binomului popor-elită, din vechea societate e valabilă doar partea ei cea mai luminată, societatea civilă progresistă: activiştii şi militanţii din ong-urile finanţate copios de la bugete naţionale, internaţionale, ale companiilor globaliste şi de către filantropi precum Soros baci’. Oamenii neafiliaţi acestora (adică marea masă, „prostimea”) şi curentului de supunere promovat de ele, ong-urile pro-viaţă şi pro-identitate şi membrii lor sunt reziduu rasist, fascist, nazist, fundamentalist, extremist. Şi, probabil, celor din urmă, care încurcă lucrurile ca în Europa Centrală, bine le-ar sta în nişte cuptoare tăcute, cu flăcări vesele şi fum mirosind a carne arsă.

Ultima modă în regatul diabolic al "genului": îndepărtarea chirurgicală a organelor genitale! (Ştiri din anti-lume)

  „Nullo” sau „smoothie” este termenul pentru bărbații care suferă o intervenție chirurgicală voluntară pentru a-și îndepărta organele gen...