Se afișează postările cu eticheta ecologie educaţie geografie ideologizare istorie matematică modializare OCDE raţiune slogan spirit critic învăţământ. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ecologie educaţie geografie ideologizare istorie matematică modializare OCDE raţiune slogan spirit critic învăţământ. Afișați toate postările

sâmbătă, 13 aprilie 2019

Degradarea învăţământului, degradarea omului: condiţii pentru impunerea mondializării


50 de ani de destructurare a învăţământului au permis dezorientarea indivizilor, anihilarea lor, producerea de fiinţe fără repere, fără cunoştinţe şi, mai ales, au permis înlocuirea raţiunii cu slogane. Ceea ce este un eşec pentru om, este o reuşită pentru acest sistem ideologic globalizat, care nu poate prospera decât cu acest preţ. Un preţ pe care îl plătim cu noi înşine, în sensul cel mai direct al termenului.
După cum afirmă cu litere mari Organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare economică - OCDE (ei da, aceasta este sursa reformelor şcolii din ultimii zeci de ani din întreaga lume):
Direcţia educaţiei şi competenţelor OCDE ajută indivizii şi naţiunile să identifice şi să câştige cunoştinţele şi competenţele care să permită accesul  la locuri de muncă mai bune şi la vieţi mai bune, creând prosperitatea şi favorizând incluziunea socială.
Este vorba despre decesul educaţiei: nu se mai formează fiinţe umane care trebuie să se emancipeze şi să-şi construiască viaţa, sunt ajutaţi indivizii să obţină "competenţe" pentru ca să-şi găsească un loc de muncă, iar ţările să nu se mai neliniştească, căci structurile internaţionale veghează. Deci, dacă direcţia învăţământului nu mai este determinată de state, acestea nu mai stăpânesc nici viziunea lumii care va fi, rezultatul fiind că: punctul de echilibru, referinţa, nu va mai fi statul naţional, ci o viziune globalizată deznaţionalizată. 
Aruncând o privire rapidă asupra anumitor practici dezvoltate în aceşi ani din urmă în şcoală, vom remarca, în general, respingerea efortului şi întărirea ideologizării ei: uitaţi memorarea cunoştinţelor, că aceasta necesită un  efort şi astăzi totul trebuie să fie joc, copilul, fără a avea cunoştinţele necesare, este pus să realizaze "proiecte" pe teme fundamentale ale epocii: ecologie, încălzirea climei, egalitatea bărbat-femeie devenită feminism, migraţiile şi cultul ruşinii faţă de istoria naţională etc. La şcoală, copilul nu mai învaţă, el îngurgitează reflexe condiţionate care îi permit să integreze această societate globalizată.
Rezultatele sunt „impresionante” şi media pare a se trezi brusc: ceva nu funcţionează! Ce surpriză, nici nu ne îndoiam ... Observaţia unui profesor : 
De 30 de ani, se vede că nivelul elevilor scade, mai ales la elementele de bază. De exemplu, în ceea ce priveşte operaţiile elementare, numai 37 % dintre elevi ştiu astăzi să facă o împărţire. Înainte erau 74 %. În ceaa ce priveşte cunoştinţele fundamentale avem, cu siguranţă, o scădere a nivelului.
Am putea spune: În sfârşit, au înţeles, se vor pune pe treabă, îi vor învăţa din nou pe copii. Ei bine, nu, pentru că nu ajunge, trebuie mers mai departe: e vina şcolii care înfricoşează cu controalele sale:
O treime dintre elevii care intră în clasă au dureri de stomac şi mă întreb cum să înveţi atunci când te doare stomacul. Avem un sistem de evaluare care porneşte de la principiul că elevul nu vrea să înveţe, deci trebuie să-l înspăimântăm cu controale, ceea ce nu merge. 
Logic, dacă nu mai sunt controale, nu se va mai putea spune că nivelul copilului a scăzut şi vom continua să egalizăm înspre în jos. Mai ales că, se pare, nu serveşte absolut de loc să faci mai multe ore atunci când elevul nu înţelege (ceea ce este normal). Atunci, cum să le combini pe cele două? Am putea reveni la cunoaşterea spontană... Şi atunci vom putea închide şcolile, înlocuindu-le cu centre de formare specializate, lăsând şi câteva şcoli adevărate - dar numai pentru elite (ceea ce, în realitate, există deja).
Şi liniştiţi-vă, această constatare nu are în vedere matematica. Se ajunge la aceeaşi concluzie cu engleza, ceea ce este "dăunător" într-o perioadă de globalizare, mai puţini cei care nu sunt chemaţi. A te îngrijora de nivelul francezei (la facultate, am ajuns să fiu nevoită să citesc lucrările de la primul an cu voce tare pentru a înţelege ce era scris în ele ... totuşi aceşti oameni au avut un bacalaureat!) este în afara discuţiei, căci cine va mai citi altceva în afara câtorva exclamaţii şi onomatopee de pe reţelele sociale? Rezultatul :
Franţa, care reuşea să-şi  păstreze rangul la nivel european în cadrul primei anchete din 2001 se găseşte astăzi la coada plutonului, mult în spatele unor naţiuni cu tradiţii şcolare mai noi cum sunt Kazahstanul, Bulgaria sau Irlanda de Nord. Numai belgienii (francofoni) reuşesc să se situeze mai prost, dar măcar ei au avut un salt între 2006 şi 2011. În timp ce Franţa şi-a văzut nivelul scăzând continuu în ultimii 15 ani.
Predarea istoriei şi geografiei a avut aceeaşi soartă, în special pentru că aceste materii sunt fundamentale pentru întărirea sentimentului naţional. Or, în epoca globalizării şi a migraţiilor în masă, istoria nu mai poate fi naţională şi geografia devine un concept cu dimensiune variabilă. Această furie ideologică a început în anii 70. Iată un text teribil:
În sistemul şcolar, o disciplină nu este niciodată izolată, pentru că ea se înscrie în mod necesar într-un context politic, social şi ştiinţific. Astfel, sistemul francez a funcţionat timp îndelungat pe principiul emancipării individuale. Adică, al eliberării spiritelor şi al întăririi raţiunii. În această perspectivă, geografia trebuia să favorizeze crearea şi însuşirea creuzetului naţional şi republican. Conţinutul acestui învăţământ era astfel fondat pe o cunoaştere pozitivistă şi, ideologic, "naţional-centristă" în anii 1970.
Dar asta era înainte. Cine mai are nevoie de raţiune sau de naţiune astăzi? În schimb avem nevoie de indivizi fără legătură cu un loc anumit, deci predarea istoriei şi geografiei a fost modificată:
De la centrată pe naţiune, această lectură devenea mondializată şi europeană. Din acel moment, mesajul geografic pe care sistemul şcolar trebuia să-l aducă elevilor a suferit de o lipsă de claritate şi lizibilitate. În plus, principiul de predare care viza emanciparea individuală s-a transformat într-un proces de socializare generaţională şi intergeneraţională.
 Dacă tot mai mulţi tineri de astăzi nu mai ştiu ce înseamnă 5,2, tot mai mulţi  liceeni trimit Ministerului educaţiei naţionale propuneri minunate în ceea ce priveşte lupta împotriva încălzirii climei. Ceea ce, nu-i aşa, este important. Căci aşa este posibil să produci fanatici înfricoşaţi, cum este această sărmană Greta Thunberg, complet instrumentalizată, după cum este revelat de această anchetă surprinzătoare:
Spre deosebire de tinerii manifestanţi de la Bruxel, Greta nu a răspuns la nicio întrebare. M-am găsit în faţa unei fetiţe stinse, fără pasiune, manipulată de persoane dubioase, un copil terorizat. Este programată pentru discursuri apocaliptice şi provocatoare de câteva minute în faţa mai marilor acestei lumi. 
Dar este adevărat că şi profesorii joacă jocul distructiv al acestei ideologii, incitând copii, manipulabili, să se joace „de-a oamenii mari", fără a avea nici depărtarea necesară, nici bazele. Este cunoscut totuşi că vârsta de aur a sistemului de învăţământului (ca sistem – n.t.) se situează la nivelul anilor ... 20. Încă o remarcă:
Spiritul critic la care facem apel prin voinţa noastră este cu atât mai dificil de inculcat la acest început de secol 21 când elevii sunt în acelaşi timp privaţi de o memorie reală raţională şi îmbibaţi cu o memorie falsă.
Dar cum să dezvolţi un spirit critic fără cunoaştere? Este imposibil. Şi am putea spune că pică foarte bine. Căci cum am putea noi rescrie istoria funcţie de nevoile noastre de moment, cum am putea arunca oamenii, ca pe nişte mici soldaţi docili, în lupte ideologice, care nu sunt ale lor, cu un slogan pe buze şi un deget pe ecran? Vanitatea şi vidul acestei lumi de consum şi de comunicare stau pe degradarea interioară a omului şi pe zgomotul exterior. Dacă majoritatea dintre noi nu are alt scop decât să cumpere, să se ghiftuiască, adică, pe scurt, să consume tot şi orice cât mai mult posibil, dacă oamenii nu mai pot să-şi măsoare reuşita vieţii lor decât prin puterea de cumpărare şi cursurile de yoga pe post de compensare spirituală, revolta riscă să fie o bombăneală. BigMac-ul ca măsură a existenţei, lasă un gust puţin cam scârbos ...


Karine Bechet-Golovko

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...