Lumina cunoştinţei şi viaţa veşnică. Exerciţiul cunoaşterii ne modifică până la nivelul expresiei genetice (Cine suntem)

Lumina cunoașterii și viața luminată de credință
Și în planul experienței directe, și în cel mai larg al cercetării științifice, lumina însoțește eforturile cunoașterii. O lume în care cunoașterea să se realizeze fără utilizarea luminii (a radiației electromagnetice, în general) este mai degrabă imposibil de imaginat. Cele mai mari descoperiri ale fizicii din ultimele secole au fost posibile prin intermediul luminii. Ea a fost și este indispensabilă observațiilor astronomice și a jucat un rol foarte important în formularea Teoriei Relativităţii Restrânse, în descoperirea mişcării galaxiilor și a Universului în expansiune.

Formularea ipotezei existenţei radiaţiei de fond, observațiile care au validat Teoria Relativităţii Generale și legile fizicii cuantice, care privesc microcosmosul, au fost legate de lumină. Și în cazul a două dintre cele mai provocatoare mistere ale cosmologiei recente, detectarea materiei întunecate și expansiunea accelerată a universului (și implicit energia întunecată), lumina s-a dovedit un martor esențial. În fine, recenta detectare a undelor gravitaționale, recompensată cu Premiul Nobel în fizică, în 2017, a fost posibilă prin utilizarea unui Interferometru Laser (lumină coerentă).

Pentru gândirea patristică însă, toate cunoștințele legate de lumea sensibilă au nevoie de o altă lumină pentru a fi utilizate în mod ziditor, folositor în sens spi­ritual. Gândirea patristică ne îndeamnă să vedem că adevărata cunoaștere se dovedește în slujba vieții, în planul acestei lumi și în veșnicie.

Pe de o parte, datele cunoașterii, descoperirile științifice și posibilități tehnologice își împlinesc rostul dacă sunt puse în slujba semenilor. În zilele noastre se poate întrevedea cum cercetarea științifică se desfășoară în coo­perare, prin contribuția multor specialiști și investitori. Pe de altă parte, pentru a prelungi această experiență asemănătoare sobornicității¹, roadele cercetării trebuie să fie valorificate în vederea întrajutorării oamenilor.

În multe privințe, lucrurile nu se petrec așa. Mai degrabă, putem constata contrariul. Provocările actuale au dovedit că achizițiile cunoașterii și puterile tehnologice sporite de care dispune astăzi umanitatea nu au eradicat sărăcia sau conflictele, poluarea sau risipa, ceea ce evidențiază importanța unei reflecții privind raportul dintre cunoaștere și viață.

Spiritualitatea creștină urmărește valorificarea cunoștințelor omenești desprinse din Creație sau din Scriptură în planul vieții interioare, în vederea cultivării virtuților, pentru o mai bună slujire a semenilor, pentru sporirea comuniunii cu Dumnezeu. Cunoștințele privitoare la cele create sunt înțelese ca „lumini interioare”, destinate minții. Pentru o adecvată întrebuințare a lucrurilor și puterilor cu care științele îl înzestrează pe om, el are nevoie de o altă lumină: lumina înțelegerii. Este vorba despre un anumit mod de înțelegere, strâns legat de lucrarea despătimirii.

Aceasta pentru că simțirea și mintea sunt strâns legate între ele. Aceasta este chiar legătura ce face posibilă cu­noașterea în minte, și prin trup, a celor sensibile: „Simțirea şi cele supuse simțurilor au fost create ca să slujească minții”² și într-atât de strâns sunt legate ele, încât oricare ar lipsi va împiedica pe cealaltă să-și arate lucrările sale³.

De fapt, în aceasta constă legătura vitală, și adesea trecută cu vederea astăzi, între ceea ce cunoaștem, prin simțire (și demersul observațiilor și explorărilor sensibile desfășurate în planul cercetărilor științifice privitoare la lumea sensibilă) şi minte (ca loc interior, unde se depozitează, se imprimă această cunoaștere). Este vorba despre ce păstrăm în noi și despre cum anume creștem de pe urma experiențelor și cunoștințelor noastre.

Experiența și cunoașterea transformă viața

În mod remarcabil, medicina și neuroștiințele au scos la iveală, în ultimele două decenii, numeroase rezultate care arată această interconexiune a experienței și cunoașterii.
Astăzi este bine cunoscut faptul că rețelele neuronale, structurile și activitatea cerebrală pot suferi modificări importante și de durată, sub incidența experiențelor de fiecare zi⁴. Simplul control repetat al atenției determină modificări neuronale semnificative în procesarea semnalelor provenite din stimuli⁵. Până și posturile corpului, influențând considerabil tabloul hormonal, induc dispoziții emoționale specifice⁶. Însă s-a putut constata că o modi­ficare în dispozițiile emoționale schimbă semnificativ modul în care gândim⁷. E corect să spunem, folosind o expresie a unei autoare recente, că însuși corpul - posturile și experiența lui - poate imprima o formă și o mișcare minții⁸. În fine, pe un alt drum de explorare situat în câmpul științelor medicale, ne parvin dovezi care indică faptul că experiențele, strădaniile noastre de cunoaștere produc modificări în adâncul ființei noastre, la nivelul expresiei genetice!
Așadar, exercițiul cunoașterii afectează profund viața propriu-zisă. Eforturile cunoașterii se imprimă în viață, lăsând urme în dispozițiile și felul minții de a gândi.

Lumina cunoștinței și viața veșnică

Este mai ușor de înțeles acum că înaintarea omului în cunoașterea lui Dumnezeu, în experiența credinței, precum și experiența comuniunii de iubire cu Persoanele Sfintei Treimi transformă profund viața persoanei. Credința, ca experiență a comuniunii cu Dumnezeu și cu oamenii, de înaintare în cunoașterea Lui și a semenilor reprezintă, așadar, cel mai cuprinzător parcurs de înnoire a vieții omenești. Un autor filocalic formulează un temei pentru aceasta: ochiul este luminătorul trupului şi mintea este luminătorul inimii, iar Dumnezeu este luminătorul minții. De aceea, lipsită de lumina cunoștinței, inima „nu poate produce înțelesuri şi gânduri dumnezeiești şi lucrări vrednice de Dumnezeu şi nu se poate umple deplin de vederi dumnezeiești”⁹.

Hristos Însuși este Lumina lumii și Lumina cunoștinței, cunoștința omenească fiind lumina dăruită de El, ca drum către cunoașterea Lui și către Viața veșnică în comuniune de iubire cu El: „Aceasta este viaţa veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3).

Autor: diacon Adrian Sorin MIhalache
Sursa: Ziarul Lumina

Note:
¹ Această expresie este utilizată de Alexei Nesteruk în S. Trubeţkoi, „Despre natura conștiinței umane”, în: Opere alese ale lui S. Trubețkoi, Mysl, Moscova, 1994, pp. 483-591, apud Alexei Nesteruk, Universul în comuniune. Către o sinteză neopatristică a teologiei şi ştiinţei, traducere de Mihai-Silviu Chirilă, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2009, p. 319.
² Talasie Libianul, Despre dragoste, înfrânare şi petrecerea cea după minte către Pavel prezbiterul, Suta a patra, 5, în: Filocalia, vol. 4, 2010, p. 37.
³ Sfântul Simeon Noul Teolog, Cele 225 de capete teologice şi practice, Suta a doua, 34, în: Filocalia, vol. 6, 2011, p. 84.
⁴ Chiar și 30 de minute de efort pot induce o schimbare în funcția cerebrală. Atât de importante sunt experiențele și atât de valoros este timpul pe care îl trăim (Cf. Tomas Ros, et all., „Endogenous control of waking brain rhythms induces neuroplasticity in humans”, în European Journal of Neuroscience, vol. 31, nr. 4, 2010, p. 770).
⁵ Cf. Briggs, Farran et all, „Attention enhances synaptic efficacy and the signal-to-noise ratio in neural circuits”, în Nature, vol. 499, nr. 7459, 25 iulie 2013, pp. 476-480.
⁶ Cf. Minvaleev, R.S. ș.a., „Postural Influences on the Hormone Level in Healthy Subjects: I. The Cobra Posture and Steroid Hormones”, în Human Physiology, vol. 30, nr. 4, iulie 2004, pp. 452-456.
⁷ Cf. Najjar et al., „Compassion Fatigue: A Review of the Research to Date and Relevance to Cancer-care Providers”, în Journal of Health Psychology, vol. 14, nr. 2, 2009.
⁸ Amy Cuddy, Prezență, Editura Publica, București, 2016, p. 221 sqq.
⁹ Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, 15, în: Filocalia, vol. 4, vol. 8, pp. 274-275.

Şţiinţa ne spune că: mai bogat nu înseamnă mai sensibil; competiţia diminuează compasiunea.

   Vă voi prezenta în rubrica CINE SUNTEM texte care să ne ajute să aflăm şi să înţelegem răspunsul la această întrebare. Vor fi, mai ales, texte care pun în ecuaţia de egalitate a înţelesurilor spiritualitatea cu ştiinţa, sau invers, sau chiar ştiinţifice pe de-a întregul, uşor de citit şi de digerat de orice cititor cu o pregătire medie. Pentru că dorinţa mea nu este de a vă conecta ca specialişti la informaţii despre noi, sau chiar vechi, dar mai puţincunoscute, descoperiri ci de a încerca să înţelegem împreună CINE SUNTEM.

Abordaţi deci cu curiozitate, relaxare şi curaj aceste texte care, dincolo de unii termeni care vă par necunoscuţi sau greu asimilabili (din contră, textele îi vor descoperi ca fiind foarte uşor de digerat) ne vorbesc despre noi aşa cum nu se obişnuieşte în bombardamentul de informaţii, nefolositoare, superficiale, chiar nocive al televiziunilor, ziarelor, site-urilor dedicate ameţirii şi apoi distrugerii noastre.

Bunăstarea materială pe cântarul spiritului

Diac. Dr. Sorin Mihalache

.........

 .......

 Totuși, nu trăim doar un timp al oportunităților de dezvoltare materială, ci și un timp bogat în înțelesuri spirituale. Psihologia, medicina, neuroștiințele descoperă adâncurile omenești, oferind omului posibilitatea de a lucra direct în interioritatea lui, cu un efect direct asupra propriei vieți și asupra semenilor. E fascinantă această nouă condiție a științei, care este trasă, în virtutea unei cuprinderi cât mai exhaustive a realității, către perspective tot mai încăpătoare. În felul acesta, în rezultatele ei, altădată fragmentate, se întreză­rește acum o legătură tot mai strânsă între ceea ce facem și ceea ce suntem, între modul cum trăim, cu obișnuințele noastre zilnice, și putințele înțelegerii noastre spirituale. Astăzi există locuri din știință unde se afirmă că demersul cunoașterii nu este suficient pentru îmbunătățirea vieții omenești. Se constată, în mod remarcabil, că multe dintre suferințele și afecțiunile de ordin medical cu care ne confruntăm își au originea în dezechilibrele sufletești și în neglijarea coordonatelor spirituale ale vieții.

Ţinte antagonice: bunăstare personală și sensibilitate pentru suferința altora

De fapt, situația aceasta este polarizată. Bunăstarea materială, consolidând condițiile de viață ale omului, descurajează compasiunea. Unele cercetări au evi­dențiat că dispoziția de ajutorare a semenilor este mai puțin frecventă în societățile prospere. Mai precis, experiența acestei emoții cu valențe morale nu e egal distribuită, nici nu e prezentă la întâmplare în structura claselor sociale, ci se pare că este mai prezentă în repertoriul emoțional al persoanelor care provin din clasele de jos¹.

Persoanele din clasele socio-economice mai puțin favorizate, având venituri mai mici, prezintă evidente semne de adaptabilitate psihologică și chiar fiziologică la situațiile în care întâlnesc semeni în suferință și trebuie să răspundă adecvat la această situație. Ele sunt mai dis­puse să exprime compasiune cu mai multă ușurință decât persoanele cu o situație economică mai bună. Având un nivel mare de venituri, mai consistent, respectivele persoane nu au parte de multe situații dificile, în care să întâlnească persoane suferinde, și de aceea ele recunosc cu mai multă dificultate expresiile exprimate de semeni. În condi­țiile acestei particularități de sensibilitate, persoanele cu situ­ație economică bună nu pot să ofere cu ușurință răspunsuri potrivite celor încercați de durere. Constatările acestea indică faptul că situarea socioeconomică mai înaltă corelează mai degrabă cu un nivel scăzut de empatie și compasiune².

Mediul concurențial descurajează spiritul de cooperare

Pe de o parte, unele cercetări au arătat că atât activitățile de cooperare, cât și cele cu caracter concurențial activează o arie cerebrală comună, anume regiunea frontoparietală și regiunea anterioară a insulei. În afara acestora, însă, unele regiuni distincte au fost active, în cele două tipuri de comportamente, sugerând că pot fi în mod distinct asociate cu cooperare și, respectiv, cu expe­riența concurențială. În activi­tățile cu caracter de cooperare, s‑a înregistrat o activitate cerebrală mai intensă în cortexul orbitofrontal, în timp ce experi­ența concurenței a determinat activitate în regiunea parietală inferioară și în cortexul prefrontal medial. Aceste zone distincte indică faptul că cele două tipuri de experiență sunt reflectate distinct și la nivel neuronal. Com­parația a arătat, așadar, că cele două tipuri de interacțiune socială (cooperare vs concurență) corespund stimulării unor regiuni cerebrale distincte.³

Într‑adevăr, în cazul subiec­ților care au lucrat în situații de colaborare, s‑a înregistrat o mai mare activare a unei regiuni din creier implicate de regulă în cogniția socială (este vorba despre joncțiunea temporoparietală). Această regiune ar putea fi, în opinia unor cercetători, zona care ar putea răspunde de motivația pro‑socială, care face pe subiect mai dispus la efort pentru o situație de colaborare. Constatările sugerează că ten­dința unei persoane de a investi mai multă energie în colaborarea pentru unele activități cu caracter pro‑social ar putea corespunde unui tipar în arhitectura și în funcționarea creierului.⁴

Competiția și conflictul exclud compasiunea

Pe de altă parte, unele studii arată că și la nivel hormonal există indicii semnificative privind situația de cooperare sau de ­conflict. Este bine cunoscut faptul că oxitocina, hormonul iubirii sau hormonul social, corespunde comportamentelor colaborative. Investigațiile neurobiologiei ata­șamentului indică faptul că acest hormon contribuie decisiv la comportamentele de îngrijire și la cele materne⁵. Oxitocina e implicată, de exemplu, într‑un proces de remodelare a creierului, care se petrece în cazul mamelor, în perioada alăptării. Mai precis, câtă vreme ele hrănesc sugarii la sân, zona din creier ce controlează producerea de oxitocină are mai multe conexiuni, determinând creșterea cantității de hormon⁶. Pe de altă parte, tendințele agresive corespund unei activi­tăți mai intense a nucleului amigdalian, fiind însoțite de o creștere a nivelului de testosteron. O cantitate mai mare de testosteron în organism poate contribui la diminuarea capacităților empatice ale persoanei umane⁷. În această privință, unele studii evidențiază prezența unui nivel de testosteron endogen punându‑l în legătură cu o bună colaborare cu persoanele situate în același grup, dar care, într‑un context concurențial, corespunde unei tendințe de ostilitate orientată către cei din afara grupului.⁸ Practic, unele comportamente sociale sunt semnificativ influen­țate de dinamica neuromodulatorilor care pot susține dispoziția pentru colaborare sau tendința de competiție.⁹

Mediul concurențial și exigențele vieții spirituale

Date ca acestea ne evidențiază cum maniera în care ne raportăm la lume și la semeni este decisivă pentru întreg ansamblul vieții persoanei. Și, desigur, o poziție centrală în configurarea existenței personale și comunitare o are modul în care ne raportăm la lucruri, la bogăție, la bunăstare.

În cuprinsul constatărilor experiențiale ale Părinților filocalici găsim numeroase conside­rații care indică aspecte asemănătoare: nu orice întrebuințare a lucrurilor este folositoare. Viața sfinților, în special cea a nevoitorilor cuvioși care au lucrat despătimirea și au cultivat virtuțile, indică lucrul acesta: „Folosin­du‑ne cu dreaptă judecată de înțelesurile lucrurilor, dobândim cumpătare, iubire și cunoștință. Iar folosindu‑ne fără judecată, cădem în necumpătare, ură și neștiință”.¹⁰

În viețile sfinților, luminate de jertfă și dragoste pentru Dumnezeu și pentru semeni, găsesc tot atâtea lecții despre faptul că ajutorarea celuilalt e posibilă doar în condițiile unei renunțări la mine însumi. Mesajul desprins din viața cuvioșilor și a celor milostivi se situează diametral opus celui obișnuit în competiții și în mediile concurențiale: „Lasă‑te prigonit și nu prigoni! Lasă‑te răstignit și nu răstigni! Lasă‑te nedreptățit și nu nedreptăți! Lasă‑te bârfit și nu bârfi! Fii blând și nu zelos în rău!”¹¹ Cuviosul Isaia Pustnicul ne invită, în aceeași manieră, să luăm aminte la noi înșine „cu amănunțime”, în așa fel încât: „de te va necăji cineva în orice lucru și aceasta îți va aduce supărare și mânie, să taci și să nu grăiești nimic contrar cu ceea ce se cuvine, până ce inima ta nu se va îmblânzi prin rugăciune și astfel va mângâia pe frați. Iar de ți se ivește trebuința să mustri pe fratele și te vezi pe tine aflându‑te în mânie și agi­tație, să nu‑i vorbești lui nimic, ca să nu te tulburi și mai mult, ci când te vezi și pe tine, și pe el în liniște și blândețe, atunci grăieș­te‑i, nu ca unul ce‑l mustri, ci ca unul ce‑i amintești ceea ce a spus cu toată smerita cugetare”.¹²

^.......

^{Mai mult: http://ziarullumina.ro/bunastarea-materiala-pe-cantarul-spiritului-106455.html}

Note:

¹ ‑Cf. Jennifer E. Stellar, Class and Compassion: Socioeconomic Factors Predict Responses to Suffering, 2011 American Psychological Association 1528‑3542/11/$12.00 doi: 10.1037/ a0026508.

² ‑Datele arată că ritmul cardiac al unei persoane care nu este adaptată la compasiune crește în prezența ­cuiva aflat în suferință, aceasta indicând o stare de stres. Dimpotrivă, evidențiază cercetarea, cel care poate exprima compasiune pentru cei suferinzi are un ritm cardiac mai scăzut, simțindu-se calm în timpul întrajutorării, cf. Jennifer E. Stellar, Vida M. Manzo, Michael W. Kraus, Dacher Keltner. Class and compassion: Socioeconomic factors predict responses to suffering, Emotion, vol. 12, nr. 3, 2012, pp. 449‑459, doi: 10.1037/ a0026508.

³ ‑Cf. Jean Decety, Philip L. Jackson, Jessica A. Sommerville, Thierry Chaminade, and Andrew N. Meltzoff, `The neural bases of cooperation and competition: an fMRI Investigation”, în Neuroimage, 23(2), pp. 744-751, octobmrie 2004, doi:10.1016/j.neuroimage.2004.05.025.

⁴ ‑Cf. Raphael LeBouc and Mathias Pessiglione, `Imaging Social Motivation: Distinct Brain Mechanisms Drive Effort Production during Collaboration versus Competition”, în The Journal of Neuroscience, 2 octombrie, 2013, 33(40), pp. 15894 -15902.

⁵ ‑Cf. Antonio Damasio, Eroarea lui Descartes. Emoțiile, rațiunea și creierul uman, Editura Humanitas, București, 2004, pp. 146‑148.

⁶ ‑Cf. Dionysia T. Theodosis ș.a., `Oxytocin induces morphological plasticity in the adult hypothalamo‑neurohypophysial system“, în rev. Nature, vol. 322, 21 august 1986, pp. 738‑740.

⁷ ‑Cf. J. van Honk ș.a., art. cit., pp. 3448‑3452.

⁸ ‑Cf. Diekhof EK, Wittmer S, Reimers L (2014), Does Competition Really Bring Out the Worst? Testosterone, Social Distance and Inter‑Male Competition Shape Parochial Altruism in Human Males, în PLoS ONE 9(7): e98977. doi:10.1371/journal.pone. 0098977.

⁹ ‑Cf. Nicholas D. Wright, Bahador Bahrami, Emily Johnson, Gina Di Malta, Geraint Rees, Christopher D. Frith and Raymond J. Dolan1, Testosterone disrupts human collaboration by increasing egocentric choices, în Proc. R. Soc. B (2012) 279, 2275-2280, doi:10.1098/rspb. 2011.2523.

¹⁰ ‑Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, suta a treia, cap. 1, în Filocalia, vol. II, p. 87.

¹¹ ‑Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, cuv. 58, în Filocalia, vol. X, p. 304.

¹² ‑Cuviosul Isaia Pustnicul, Douăzeci și nouă de cuvinte, cuv. 27, cap. 9, în Filocalia, vol. XII, p. 236.