Se afișează postările cu eticheta New York Post. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta New York Post. Afișați toate postările

sâmbătă, 19 martie 2022

Post-adevărul îmbolnăvirii şi morţii miliardelor de vaccinaţi

 

preluat de la Dan Diaconu (https://trenduri.blogspot.com/2022/03/post-adevarul-ca-arma-de-ucidere-in-masa.html)

În 2018 grupul Bilderberg lansa în dezbaterea sa internă problema post-adevărului. Încă de atunci am subliniat că aceasta va deveni ciuma lumii în care trăim. Şi nu trebuie decât să dai un ochi prin media pentru a vedea forţa minciunii în acţiune. De fapt ce e post-adevărul? E o minciună? Nu e o simplă minciună, ci e o minciună pe care idioţii o cred, o asimilează şi, pe baza ei, îşi croiesc viaţa. Post-adevărul e, în esenţă, omul strâmb al lumii de azi. Ce mai e însă adevărul? E ceea ce este ascuns, sufocat de minciuna post-adevărului, ceva din ce în ce mai greu de văzut atunci când e necesar să fie văzut şi înţeles. Iar când apare, cei mai mulţi se ascund.

Mai ţineţi minte problema serverului de email folosit de Hillary Clinton? Ce-au spus atunci când s-a pus stringent problema sa? Că e o dezinformare, că n-are nimic de-a face cu asta, că e o mică eroare s.a.m.d. Dar totuşi, nimeni nu s-a întrebat ce anume a făcut-o pe rapandula aia bătrână să folosească un sever privat de mail. Oricine s-a lovit de povestea configurării unui mail, ştie bine că a întreţine un server privat necesită eforturi suplimentare: trebuie să-i asiguri o securitate sporită, să-i faci backup-uri, să-l actualizezi s.a.m.d. Desigur, nu Hillary făcea toate aceste operaţiuni, dar cineva trebuia să le facă şi pentru a le face trebuia plătit. De ce ai merge cu un server privat, asumându-ţi belelele suplimentare despre care am vorbit, în condiţiile în care serviciile tale de securitate îţi asigură totul absolut gratuit? Evident, nimeni în epoca post-adevărului nu şi-a pus această întrebare banală. 

Este cât se poate de evident că operaţiunea de atunci a fost una menită a acoperi potlogăriile familiei Clinton care, beneficiind de poziţia înaltă în stat, se înfrupta din fondurile venite ca sponsorizare la fundaţia familiei. Frumos mod de a hali bani ce nu ţi se cuvin! Elementul respectiv a ieşit la iveală, dar a fost prea târziu întrucât vaca nu mai reprezenta o miză. Toată potlogăria a fost însă acoperită de deep-state-ul american până când aflarea adevărului nu mai avea nicio importanţă. Iată puterea post-adevărului!

Alt exemplu, de dată mai recentă: laptopul lui Hunter Biden. Povestea e simplă: prostovanul Hunter a dus laptopul la reparat fără să şteargă documentele confidenţiale de pe el. Astfel acestea au ajuns la „New York Post”, o publicaţie conservatoare care a rămas surprinsă de gradul de corupţie al odraslei prezidenţiale. Toată cariera micii şi deviantei lipitori a fost legată ombilical de cariera tăticului. Văzând dovezile, cei de la NYP au publicat toate tărăşeniile, însă maşina de mâncat căcat a democraţilor a început să urle din toţi bojocii că e „intoxicare rusească”. Şi nu doar acolo, ci peste tot în lume. Dacă vreţi, priviţi la noi cum reflectau „imparţial” vidanjorii de la Adevărul. În mod cât se poate de evident, serviciile americane de forţă ştiau că totul e adevărat (mai ales în condiţiile în care infamul laptop a poposit şi pe la ei!), dar au tăcut mâlc ascunzând probele. Şi-aşa, mai cu dezinformare, mai cu furt ordinar la urne, ramolitul Biden a ieşit preşedinte.

Acum s-au dat treburile peste cap. Nu mai sunt făcut conspiraţionst dacă vorbesc despre serverul de mail al lui Hillary sau despre laptopul lui Biden Jr. Însă jigodiile deja s-au văzut cu sacii în căruţă. Astfel încât degeaba mai spune media că „da, se pare că a fost adevărat”. Asta după ce au mâncat chintale de căcat că e operaţiune rusească. Cert este că, în ceea ce priveşte laptopul deviantului Hunter Biden, FBI e băgat până-n gât în rahat, la fel ca şi Departamentul de Justiţie. Ambele instituţii au tăinuit informaţiile scandaloase cu bună ştiinţă. Acum există dovezile mai mult decât clare. La fel cum au ieşit şi ies la iveală dovezile despre întreaga făcătură a „amestecului rusesc în alegerile prezidenţiale”, făcătură finalizată cu celebrul „Raport Mueller” în care doar s-au cheltuit sume imense pentru a verifica nişte fapte ficţionale. Şi care dosar acum iese la suprafaţă cu forţa, scoţând ca rădăcină absolută a corupţiei pe nimeni altul decât pe Obama, probabil cel mai ticălos preşedinte al SUA de până acum. Dar din nou întreb: cui mai foloseşte? Biden mai are doi ani şi termină mandatul. Obama şi clintonii şi-au jucat jocul de mult. Au nenorocit o ţară şi o lume, iar informaţiile de acum chiar nu mai ajută la nimic.

Nu ştiu dacă vă mai amintiţi (sau dacă aţi auzit) că în luna noiembrie a anului trecut FBI a executat o percheziţie absolut ilegală la locuinţele jurnaliştilor(actuali sau foşti) ai Project Veritas. Motivul? Jurnalul lui Ashley Biden care-l acuza pe ramolitul preşedinte al SUA de incest. Care-i treaba FBI într-o afacere efectiv privată? Mai mai că era cât pe-aci să spună că iar avem de-a face cu o „operaţiune rusească”. Acum se dovedeşte că întreaga treabă a fost abuzivă, dar, din nou, e prea târziu.

Ca să închidem cumva cercul, cred că e cazul să ajungem la ruşi. Iată-i porniţi la bătălie cu Ucraina. Eu unul înţeleg perfect mobilul şi le spun tuturor celor care acum sunt îndopaţi cu propagandă că în acest conflict nu Rusia e agresorul. Ştiu replica, nu vă chinuiţi să o repetaţi. La fel cum ştiu şi văd disperarea mediatică. Mai ţineţi minte „tancul criminal rusesc” vinovat de atacarea unei maşini în Kiev? Clipul a făcut ocolul lumii arătând cum un tanc a intrat într-o maşină. Filmul era real, doar că tancul era ... ucrainean. Explicaţia şi fact check-ul au venit după ce filmuleţul făcuse milioane de vizualizări şi stârnise reacţii peste tot. Cui i-a mai servit evidenţa că toată tărăşenia a fost o minciună ventilată de divizia psyops ucraineană? Nimănui, evident. Toată tefelimea ştie că ruşii sunt „criminali cu sânge rece care calcă vehiculele oamenilor cu tancul”. 

De dată şi mai recentă e bombardarea teatrului din Mariupol. Cum poţi bombarda o instituţie în care se înghesuie o mie de civili? E o barbarie, nu-i aşa?  Doar că lumea se opreşte la mărturia armatei din Ucraina, ignorând ceea ce spune cealaltă parte. Ruşii se jură că n-au bombardat teatrul, sugerând că e o operaţiune sub steag fals. OK, nu-i credem nici pe ruşi, dar poate ar fi interesant să-i ascultăm pe civili. Ce auzim de la cei care au reuşit să fugă din Mariupol e înfiorător. Oamenii spun că au fost ţinuţi cu forţa, sub ameninţarea armei de către teroriştii din Batalionul Azov care au ales să folosească populaţia civilă ca scut. Nu vă e cunoscută tehnica? Sunt tone de mărturii despre ororile făcute de neonaziştii Batalionului Azov asupra populaţiei civile, dar nimeni nu le ascultă. Mai mult, Facebook spune că e OK să fii nazist dacă îndemni la moarte doar împotriva ruşilor. Zău, micuţule Zuki? Parcă din istorie voi aţi ales chestia aia cu „personalitatea autoritară” şi restul de mizerii cu iz pseudo-filosofic. Vezi că, în general, istoria ne-a arătat că ăştia ca tine au adunat fix ceea ce au cules, iar acum mătăluţă te cam joci cu focul. 

Şi-ar mai fi o întrebare care nu-mi dă pace: cele mai mari distrugeri din acest război sunt în estul Ucrainei, adică în zonele în care ruşii au majoritatea. De ce şi-ar fi bombardat ruşii tocmai teritoriile pe care le protejează pentru populaţia lor? Nu sună ilogic? Ia să ne gândim şi la un alt fapt, anume că aproape întreaga armată a Ucrainei e masată în Est. Hmm, cu ce avem de-a face acolo? 

Ultima ticăloşie e cea a „vizitei de solidaritate la Kiev”. Cică trei premieri(cel al Poloniei, Sloveniei şi Cehiei), împreună cu Preşedintele Poloniei au făcut o vizită la Kiev pentru a arăta lumii sprijinul pentru Zelenskyi şi Ucraina. Prima întrebare pe care ar fi trebuit să şi-o pună orice om normal la cap era cea referitoare la locaţie: cum naiba să se ducă ăia la Kiev când Zelenskyi NU MAI E ÎN KIEV? Ca să nu mai vorbim că Kievul e înconjurat de armata rusă! A doua întrebare, tot de bun simţ, este cea referitoare la Kaczynski: cum să treacă el în Ucraina când are oroare de acel pământ? Cum crede cineva că preşedintele Poloniei s-ar duce în Ucraina, unde sunt ruşii, după tragedia de la Smolensk? Chestiunea e extrem de penibilă. Întreaga „delegaţie a vitejilor” n-a părăsit Polonia, întrunirea fiind stabilită la localitatea de graniţă Przemysl. Îi dă de gol pavajul gării care nu se potriveşte cu cel al gării din Kiev şi faptul că e o gară descoperită, nu una acoperită. De asemenea, cei care-au studiat imaginile oficiale de acolo au observat numeroase nepotriviri, dar şi adăugiri din Photoshop. Absolut totul e de un penibil înfiorător, preşedintele Poloniei scăzând definitiv în ochii celor care au înţeles minciuna. Cum oare poate cineva să-şi joace în halul ăsta credibilitatea?  

Întreaga „afacere Ucraina” e una a distrugerii evidenţei, a răspândirii de informaţii „post-adevărate”. Şi aici, ca şi în cazul afacerii COVID, vom avea destine schilodite de ticăloşia minciunii înveşmântate în haine de adevăr. Ştiu, „minciuna are picioare scurte” şi „adevărul iese întotdeauna la suprafaţă”. Doar că în epoca post-adevărului nu mai e vorba despre a ascunde minciuna, ci de a o ascunde doar până îţi îndeplineşti treburile murdare. Degeaba peste câtva timp miliardele de vaccinaţi vor constata pe propria piele că au făcut o prostie. Va fi deja prea târziu pentru ei. La fel e şi cu războiul ăsta. Toate fenomenele în care apare post-adevărul sunt evenimente în care mor oameni. De-aceea adevărata armă de ucidere în masă este acest funebru şi ticălos post-adevăr.

 

vineri, 18 martie 2022

NYT RECUNOAŞTE acum că LAPTOPUL lui BIDEN - pretins a fi o "dezinformare rusă" - este AUTENTIC ! O uriaşă FRAUDĂ a CIA, BigTech şi presei corporatiste (dezinformare şi cenzură) pentru ca Biden să devină preşedinte. Obiectul operaţiunii: ASCUNDEREA AFACERILOR familiei Biden în Ucraina şi China

 


 un articol de Glenn Greenwald

Una dintre cele mai de succes campanii de dezinformare din istoria electorală americană modernă a avut loc în săptămânile premergătoare alegerilor prezidențiale din 2020. La 14 octombrie 2020 - cu mai puțin de trei săptămâni înainte ca americanii să voteze - cel mai vechi ziar al națiunii, The New York Post, a început să publice o serie de reportaje despre afacerile pe care candidatul democrat Joe Biden și fiul său, Hunter, le făceau în țări în care Biden, în calitate de vicepreședinte, exercita o influență considerabilă (inclusiv Ucraina și China) și pe care le-ar exercita din nou dacă ar fi ales președinte.

Reacția împotriva acestui reportaj a fost imediată și intensă, ceea ce a dus la suprimarea poveștii de către mass-media corporatiste din SUA și la cenzurarea ei de către principalele monopoluri din Silicon Valley. Campania de dezinformare împotriva acestui reportaj a fost condusă de purtătorul de cuvânt aproape oficial al CIA, Natasha Bertrand (pe atunci de la Politico, acum la CNN), al cărei articol din 19 octombrie a apărut sub acest titlu: "Povestea lui Hunter Biden este o dezinformare rusească, spun zeci de foști oficiali ai serviciilor de informații".

 https://cdn.substack.com/image/fetch/f_auto,q_auto:good,fl_progressive:steep/https%3A%2F%2Fbucketeer-e05bbc84-baa3-437e-9518-adb32be77984.s3.amazonaws.com%2Fpublic%2Fimages%2Fd87f94f9-a0ad-402d-a6cb-f8ff91a2e87e_1168x1350.png

 Acești "foști oficiali ai serviciilor de informații" nu au spus de fapt că "povestea lui Hunter Biden este un dezinformator rusesc". De fapt, ei au subliniat în scrisoarea lor contrariul: și anume, că nu au avut nicio dovadă care să sugereze că e-mailurile au fost falsificate sau că Rusia a avut ceva de-a face cu ele, ci, în schimb, doar au intuit această "suspiciune" pe baza experienței lor:

    Dorim să subliniem că nu știm dacă e-mailurile, furnizate New York Post de avocatul personal al președintelui Trump, Rudy Giuliani, sunt autentice sau nu și că nu avem dovezi ale implicării Rusiei - doar că experiența noastră ne face să avem suspiciuni profunde că guvernul rus a jucat un rol semnificativ în acest caz.

Dar o presă care era copleșitor de disperată să se asigure de înfrângerea lui Trump nu a avut timp pentru fapte sau detalii enervante, cum ar fi ce au spus de fapt acești foști oficiali sau dacă era de fapt adevărat. Aveau de manipulat niște alegeri. Drept urmare, faptul că aceste e-mailuri erau "dezinformare rusă" - ceea ce înseamnă că erau false și că Rusia le-a fabricat - a devenit un articol de credință în rândul clasei de angajați media din SUA, disprețuită pe bună dreptate.

Foarte puțini au inclus chiar și avertismentul crucial pe care oficialii serviciilor de informații l-au subliniat ei înșiși: și anume, că nu aveau nicio dovadă care să coroboreze această afirmație. În schimb, așa cum am remarcat în septembrie anul trecut, "practic toate mijloacele de informare în masă - CNN, NBC News, PBS, Huffington Post, The Intercept și prea multe altele pentru a le număra - au început să ignore complet substanța rapoartelor și, în schimb, au răspândit la nesfârșit minciuna că aceste documente erau produsul dezinformării rusești". Huffington Post a publicat chiar și o reclamă de campanie pentru Joe Biden, care trebuie văzută pentru a fi crezută, mascată drept "reportaj", care a răspândit această minciună conform căreia e-mailurile au fost "dezinformare rusă".

https://youtu.be/3GCkBYx117c

Această campanie de dezinformare cu privire la e-mailurile lui Biden a fost apoi folosită de Big Tech pentru a justifica cenzura brutală a oricărei relatări sau discuții despre această poveste: cu ușurință cel mai grav caz de cenzură preelectorală din istoria politică americană modernă. Twitter a blocat contul de Twitter al cotidianului The New York Post timp de aproape două săptămâni din cauza refuzului acestuia de a se supune ordinelor Twitter de a șterge orice referire la reportajul său. Site-ul de socializare a blocat, de asemenea, orice referire la reportaj de către toți utilizatorii; utilizatorilor Twitter li s-a interzis chiar și să facă trimitere la reportaj în discuțiile private dintre ei. Facebook, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, Andy Stone, agentul de o viață al DNC, a anunțat că va suprima în mod algoritmic discuțiile despre reportaj pentru a se asigura că acesta nu se va răspândi, în așteptarea unei "verificări a faptelor de către partenerii de verificare a faptelor din partea terților de la Facebook", care, evident, nu a avut loc niciodată - tocmai pentru că arhiva era indiscutabil autentică.

Autenticitatea arhivei, așa cum am documentat într-un reportaj video din septembrie, a fost clară încă de la început. Într-adevăr, așa cum am descris în acel raport, mi-am pus cariera în joc pe autenticitatea sa atunci când am cerut ca The Intercept să publice analiza mea despre aceste dezvăluiri, iar apoi am demisionat când editorii săi vehement anti-Trump au cenzurat orice discuție despre acele e-mailuri tocmai pentru că era incontestabil că arhiva era autentică (fostul reporter al The Intercept din New York Times, James Risen, a primit undă verde de la aceiași editori pentru a răspândi și susține minciuna CIA, întrucât a insistat ca acel laptop să fie ignorat pentru că "un grup de foști oficiali ai serviciilor de informații a emis o scrisoare în care spune că povestea laptopului lui Giuliani are caracteristicile clasice ale dezinformării rusești. ") Știam că arhiva era reală, deoarece toate măsurătorile jurnalistice relevante pe care le evaluează cineva pentru a verifica arhivele mari de acest tip - inclusiv arhiva Snowden și arhiva Braziliei, pe care am folosit-o pentru a relata o serie de dezvăluiri de investigație - nu lăsau nicio îndoială că era autentică (aceasta include verificarea documentată din partea unor terți care au fost incluși în lanțurile de e-mailuri și care au arătat că e-mailurile pe care le aveau în posesie se potriveau cuvânt cu cuvânt cu cele din arhivă).

Orice îndoială reziduală că arhiva Biden era autentică - și nu ar fi trebuit să existe - a fost spulberată atunci când un reporter de la Politico, Ben Schreckinger, a publicat o carte în septembrie anul trecut, intitulată "The Bidens: Inside the First Family's Fifty-Year Rise to Power", în care noul său reportaj dovedea că e-mailurile cheie pe care s-a bazat New York Post erau în întregime autentice. Printre altele, Schreckinger a intervievat mai multe persoane incluse în lanțurile de e-mailuri, care au confirmat că e-mailurile aflate în posesia lor se potriveau cuvânt cu cuvânt cu cele din arhiva Postului. De asemenea, a obținut documente de la guvernul suedez care erau identice cu documentele cheie din arhivă. Propria sa publicație, Politico, a fost una dintre puținele care a recunoscut cartea sa.Ignorând faptul că ei au fost primii care au răspândit minciuna că e-mailurile ar fi fost "dezinformare rusă", editorii Politico - sub titlul "Probleme duble pentru Biden" - au recunoscut că în carte "se găsesc dovezi că o parte din presupusele materiale de pe laptopul lui Hunter Biden sunt autentice, inclusiv două e-mailuri aflate în centrul controversei din octombrie anul trecut".

Dezvăluirile vitale din cartea lui Schreckinger au fost aproape complet ignorate de aceleași instituții media corporatiste care au publicat minciunile acum dezmințite ale CIA. Pur și simplu au pretins că nu s-a întâmplat niciodată. A se confrunta cu ea i-ar fi forțat să recunoască un fapt destul de devastator pentru orice credibilitate care le-a mai rămas: și anume, că toți au ratificat și răspândit o campanie coordonată de dezinformare pentru a-l alege pe Joe Biden și a-l învinge pe Donald Trump. Având puterea numărului și știind că vorbesc doar pentru și pentru liberali, care sunt fericiți dacă mint pentru a-i ajuta pe democrați, toți și-au dat mâna într-un jurământ implicit de tăcere și au ignorat pur și simplu noua dovadă din cartea lui Schreckinger că, în zilele premergătoare alegerilor din 2020, au aprobat cu toții o campanie de dezinformare.

Acum va fi mult mai greu să evite să se confrunte cu realitatea a ceea ce au făcut, deși este foarte probabil că vor continua să facă acest lucru. În această dimineață, The New York Times a publicat un articol despre investigația penală amplă, în curs de desfășurare, a FBI privind afacerile internaționale și activitățile fiscale ale lui Hunter Biden. Înainte de alegeri, Times, spre cinstea sa, a fost unul dintre puținii care a aplicat scepticismul față de minciuna pre-electorală a CIA, notând la 22 octombrie că "nu a apărut nicio dovadă concretă că laptopul ar conține dezinformare rusă". Deoarece activitățile lui Hunter Biden, aflat acum sub investigația FBI, se referă direct la e-mailurile dezvăluite pentru prima dată de The Post, reporterii au fost nevoiți să se bazeze pe arhiva laptopului pentru a-și amplifica și informa reportajul. Acest lucru, la rândul său, a necesitat ca The New York Times să verifice autenticitatea acestui laptop și originile sale - exact ceea ce, potrivit reporterilor lor, au făcut cu succes:

    Persoane familiarizate cu investigația au declarat că procurorii au examinat e-mailurile dintre dl Biden, dl Archer și alții despre Burisma și alte activități de afaceri străine. Acele e-mailuri au fost obținute de New York Times dintr-un cache de fișiere care pare să provină dintr-un laptop abandonat de dl Biden într-un atelier de reparații din Delaware. E-mailul și altele din cache au fost autentificate de persoane familiare cu ele și cu ancheta.

Faptul că acest cache de e-mailuri era autentic a fost clar de la început. Orice îndoieli au fost șterse de publicarea cărții lui Schreckinger în urmă cu șase luni. Acum, însuși ziarul The Paper of Record afirmă în mod explicit nu numai că e-mailurile "au fost autentificate", ci și că povestea inițială a celor de la The Post despre modul în care au obținut aceste materiale - ele "provin dintr-un laptop abandonat de domnul Biden într-un atelier de reparații din Delaware" - "pare" să fie adevărată.

Ceea ce înseamnă că, în zilele cruciale care au precedat alegerile prezidențiale din 2020, cea mai mare parte a mass-mediei corporatiste a răspândit o minciună absolută cu privire la informațiile furnizate de The New York Post, cu scopul de a induce în eroare și de a manipula electoratul american. Înseamnă că monopolurile Big Tech, împreună cu Twitter, au cenzurat această poveste pe baza unei minciuni din partea "comunității de informații". Înseamnă că promisiunea făcută de Facebook de către agentul său din DNC că va suprima discuțiile despre acest reportaj pentru a efectua o "verificare a faptelor" acestor documente a fost o fraudă, deoarece dacă s-ar fi efectuat una onestă, aceasta ar fi dovedit că decretul de cenzură al Facebook s-a bazat pe o minciună. Înseamnă că milioane de americani au fost privați de posibilitatea de a auzi despre raportarea despre candidatul care conduce toate sondajele pentru a deveni următorul președinte, iar în schimb au fost supuși unui baraj de minciuni despre proveniența (Rusia a făcut-o) și autenticitatea (dezinformare!) acestor documente.

Obiecțiile față de notarea tuturor acestor lucruri astăzi sunt plictisitor de previzibile. Raportarea despre Hunter Biden este irelevantă, deoarece el însuși nu a fost candidat (ceea ce a făcut ca reportajul să fie relevant a fost ceea ce a dezvăluit despre implicarea lui Joe Biden în aceste afaceri). Având în vedere războiul din Ucraina, acum nu este momentul să discutăm despre toate acestea (în ciuda faptului că, de obicei, sunt ignorate, există întotdeauna războaie îngrozitoare care se poartă, chiar dacă victimele nu sunt la fel de simpatice ca ucrainenii europeni, iar făptașii sunt Băieții buni din film și nu Băieții răi). Adevăratul motiv pentru care majoritatea liberalilor și aliații lor din mass-media nu vor să audă despre nimic din toate acestea este că ei cred că mijloacele pe care le-au folosit (mințind în mod deliberat publicul cu dezinformarea CIA) sunt justificate de scopurile lor nobile (înfrângerea lui Trump).

Indiferent ce altceva este adevărat, atât campania de dezinformare CIA/media din săptămânile dinaintea alegerilor din 2020, cât și regimul de cenzură brutală impus de Big Tech care a rezultat au o semnificație istorică. Democrații și noii lor aliați din aripa establishment a Partidului Republican ar putea fi mai entuziasmați de războiul din Ucraina decât de subminarea propriilor alegeri de către trinitatea profană a comunității de informații, a presei corporatiste și a Big Tech. Dar recunoașterea de astăzi de către The New York Times că această arhivă și e-mailurile din ea au fost reale tot timpul dovedește că o fraudă gigantică a fost comisă de cele mai puternice instituții ale țării. Ceea ce contează mult mai mult decât nivelul de interes al diferitelor facțiuni partizane sunt adevărurile fundamentale despre democrația americană dezvăluite de acest spectacol de prost gust.

 Glenn Greenwald este unul dintre cei trei editori co-fondatori ai publicației The Intercept. El a părăsit The Intercept în octombrie 2020. Greenwald este jurnalist, jurist de drept constituțional și autor a patru cărți de succes despre politică și drept. Cea mai recentă carte a sa, "No Place to Hide", este despre statul de supraveghere din SUA și despre experiențele sale de raportare a documentelor Snowden în întreaga lume. Înainte de a fi cofondator al publicației The Intercept, Greenwald a publicat articole în The Guardian și Salon.

Sursa: https://greenwald.substack.com/p/the-nyt-now-admits-the-biden-laptop?token=eyJ1c2VyX2lkIjoxNTQ1NzU0LCJwb3N0X2lkIjo1MDUxODkzOSwiXyI6Ink3K3UwIiwiaWF0IjoxNjQ3NTI5NzM1LCJleHAiOjE2NDc1MzMzMzUsImlzcyI6InB1Yi0xMjg2NjIiLCJzdWIiOiJwb3N0LXJlYWN0aW9uIn0.BXUcqkhTiQm3MAdHuJX0bFg4jViTYU05OfT1gvfdrek&s=r

 

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...