Românii nu sunt laşi! Nici leneşi!

Una dintre cele două teze care sunt invocate pentru a argumenta faptul “că avem conducătorii pe care îi merităm” este aceea a laşităţii, lenei, neimplicării, toate caracteristice românului.

Cum nu o împărtăşesc, voi căuta să aduc, în cele ce urmează,  acestei opinii induse dinspre centrele care ne vor aşa, unele corecţii, cred eu, absolut necesare oricărei perspective asupra luptei anti-sistem. Şi prima este chiar
sistemul
care funcţionează ca un organism extrem de vital şi de agresiv împotriva persoanei, ale cărei drepturi, ce decurg din morală şi sunt proclamate în chiar fundamentele juridice ale sistemului, îi sunt acesteia negate şi deci refuzate, rămânând astfel simple declaraţii exterioare funcţionării acestuia.
Infractorii din politică, infractorii din administraţie şi mafia afacerilor şi a străzii s-au integrat, supunându-şi sistemul. S-a făcut astfel trecerea de la mafioţii dispersaţi ca grupuri separate ale mafiei anilor ’90, care a parazitat şi hăcuit proprietatea comună, la cea de sistem de astăzi. Grupurile profesionale din structura statului funcţionează ca nişte caste închise care văd în cetăţean şi drepturile lui un duşman şi o sumă de ameninţări; tagma politicienilor, a magistraţilor, a poliţiştilor, a funcţionarilor publici sunt cele mai puternice, mai agresive şi mai bine închegate în interior dar şi între ele. Integrate cu toatele în crima organizată stăpânesc totul şi resping orice le-ar putea afecta status quo -ul. Regulile lor sunt: nedreptatea, minciuna, domnia bunului plac, a interesului personal şi de castă.
Prinşi în gheara mafiei globaliste
Dar mai importantă decât defectele românilor a fost pilotarea, conducerea din afara ţării a acestor procese. O pilotare mult timp nebănuită, ba acceptată ca fiind spre binele României, pe care astăzi o descoperim deosebit de agresivă, totalitară, făţişă, în impunerea statutului de colonie. Românilor le-a mai rămas doar dreptul de a lua act de hotărârile şi jocurilor stăpânilor internaţionali şi de a le pune în practică. Mult mai intruzivă şi intolerantă decât dominaţia sovietică - după mijlocul anilor '50 statele socialiste îşi vedeau destul de liniştite de ale lor, iar partidele comuniste locale îşi alegeau liderii şi politicile după capul celor de acasă (cum altfel ar fi fost posibil un Ceauşescu) - mafia financiar-bancară globalistă ia în stăpânire pământul ţării, economia şi destinele românilor, pe care îi tratează ca pe nişte sclavi.
Ce poate deci face omul obişnuit pentru a corecta sistemul - şi las deoparte această stăpânire externă care face imposibilă orice altă modificare în afara celei dorite de ea? Să trimită sesizări la instituţii; să reclame ierarhic personajele şi instituţiile implicate; să propună soluţii; să ceară informaţii acestora; să deschidă acţiuni în justiţie; să se asocieze, pentru ca lupta sa să fie mai eficientă; să aducă situaţia respectivă în presă; să sesizeze organisme internaţionale.
Dar, de exemplu, lupta în justiţie cu personaje care ţin de lumea interlopă, de sistem, sau pur şi simplu cu oameni cu bani şi/sau relaţii, este aproape fără nicio speranţă: de la poliţiştii care pregătesc dosarul, trecând prin procurori şi judecători până la Curtea Supremă, omul obişnuit, fără poziţie, bani sau relaţii, nu prea are nicio şansă. Şi chiar şi aşa: cel care e mai tare ia totul. În plus riscă represalii. Nu o dată s-a ajuns chiar la situaţia în care reclamantul – cu toată dreptatea din lume – să fie cel pedepsit. Şansele de câştig sunt extrem de reduse.
Timpul şi resursele
Această luptă se poate întinde, şi de obicei se întinde, pe mulţi ani. De fapt, pentru trânta cu nedreptatea nu-ţi ajunge nici toată viaţa, ca să nu mai vorbim de necesităţile financiare. Adesea cei care se încăpăţânează să meargă mai departe ajung să îşi neglijeze familiile, să le afecteze existenţa zilnică. Ei ajung chiar să fie părăsiţi de ceilalţi şi priviţi ca nişte ciudaţi. Pentru că, chiar dacă punctual au nemulţumiri
celor mai mulţi această stare le convine
Şi vorbesc în primul rând despre cei din sistem si de familiile lor, dar şi despre mulţi din afara sistemului care beneficiază de rudenia, legătura, relaţia infracţională cu aceştia, sau pur şi simplu aspiră la a le lua locul.
John, Pierre şi Hans
Chiar şi acolo unde drepturile individuale au părut mult timp că sunt foarte bine apărate, la această situaţie nu s-a ajuns ca urmare a reacţiilor antisistem ale populaţiei, cît ca urmare a unei politici de vrăjire a lumii, de adormire a conştiinţelor şi a instictului de conservare pentru când va veni momentul impunerii noii ordini sclavagiste. 
Nicio revoluţie nu a fost făcută de popor şi niciodată în mod spontan. Întotdeauna a existat un nucleu format din personaje cu resurse care au pus-o în pagină şi i-au implicat şi pe alţii, puţin în raport cu întreaga populaţie, dar organizaţi şi uniţi, ceea ce a fost de cea mai mare importanţă.
Nici transformările zise “democratice” ale secolului trecut nu au venit altfel. John sau Pierre sau Hans au câştigat în măsura în care au existat interese ca să existe un sistem în care ei să poată câştiga. Dar şi acolo ultimii ani au adus o restrângere progresivă a drepturilor individuale, la dezvăluirea unei realităţi întru totul asemănătoare celei de la noi (care a fost, fără să ştim, model pentru construcţia de aici) şi la o perspectivă întunecată. Am intrat în faza în care abandonarea democraţiei, care şi-a jucat rolul de vrăjire a oamenilor, este declarată deschis.
Românii nu sunt laşi
Căci câte alte popoare se pot mândri cu un trecut de multe milenii? Un popor laş, niciodată.
Şi unde în altă parte rezistenţa armată anticomunistă, ajutată de populaţie, a mai durat până către anii ’60? În timp ce unii dintre cei care astăzi ne dau lecţii de democraţie, civism, drepturile omului, dragostea adevărului şi a dreptăţii etc., ne incitau de la Viena să rezistăm până vor veni ei să ne scape de sub comunism – ştiind foarte bine că nu vor veni pentru că Europa fusese împărţită între bandele mafiote internaţionale – românii luptau şi mureau în munţi, erau torturaţi şi mureau în puşcării, cădeau seceraţi în deltă sau la canal.
Omul nou
Statul comunist s-a dus, însă el ne-a lăsat producţia de masă a omului nou, încă nefinisat, dar cu caracteristica dominantă, despărţirea de Dumnezeu, deja implantată adânc în trupul naţiei. Acelaşi lucru s-a petrecut, pe altă cale, în Occident. Este omul  pe care îl regăsim în sistem, în crima organizată cât şi în cei mai mulţi dintre noi. Poate în noi toţi. Pentru că unii s-au îmbolnăvit atunci, iar altora, tinerei generaţii, boala le-a fost transmisă. Unii sunt de necorectat, cu alţii se mai poate lucra.
Românii nu sunt nici laşi, nici leneşi (cu excepţiile de rigoare);  unde s-a mai văzut ca o armată de peste 4 milioane de oameni să emigreze şi să muncească pentru a trăi mai bine (e adevărat, un ideal îndoielnic şi iluzoriu pentru cei mai mulţi dintre cei ce au decis să şi rămână acolo, din motive de viitor extrem de problematic)?
Nu suntem laşi; poate doar rătăciţi de Dumnezeu, manipulaţi, oportunişti, egoişti, bolnavi de lumesc. Ca peste tot.
(Va urma)

Lumea în care trăim este în comă. Ce facem?

 Am prezentat textul care urmează în cadrul Forumului de la Chişinău, desfăşurat între 19 şi 21 septembrie 2019 şi având tema generală: Dincolo de unipolaritate. Perspective asupra lumii multipolare care se naşte.

Voi începe prin a vă cere să vă reamintiţi două episoade biblice: Primul este ispitirea Evei şi a lui Adam în Grădina Paradisului. Al doilea este izgonirea negustorilor din templu.

În minunata carte a lui Michael Ende „Poveste fără sfârşit” ,  Tărâmul Fanteziei este ameninţat de neant, de NIMIC. Aceasta este povestea noastră şi a lumii noastre.

Este multipolaritatea un proces natural, sau unul „fake”?

Ne-am adunat aici pentru a discuta despre multipolaritate. Cei mai mulţi dintre noi, poate toţi, susţinem această perspectivă şi suntem chiar încântaţi. Este ea un lucru bun? Cu sigranţă că aşa arată. În sfârşit, Imperiul american este concurat şi pe cale de a se prăbuşi. Dar este ea şi reală? Din păcate, nu avem, în acest moment, un răspuns clar. În ceea ce mă priveşte, dat fiind faptul că multipolaritatea a fost anunţată la nivel oficial de către Macron, care a aruncat şi vina căderii Occidentului pe SUA, adică pe Imperiul american, nu cred că este. Nu cred în sinceritatea mafiei financiar-bancare globaliste. Nu cred că au renunţat la planurile lor şi că, brusc, sunt dispuşi să funcţioneze altfel. Cred, mai curând, că e o etapă pregătită, sau o desfăşurare mai puţin plăcută a acestuia, dar luată în calcul. (Nu-mi spuneţi că Rothschild i-a dat lui Macron milioane de euro pentru câteva zile de muncă în banca sa şi apoi l-a lăsat să gândească de capul lui!)

Declaraţia lui Macron nu este o recunoaştere a unei stări de lucruri, ci o şmecherie: În regulă prieteni, aţi câştigat, ne recunoaştem învinşi, bla bla bla...! Ca să ne adoarmă vigilenţa, să credem că se recunosc învinşi

Pe urmă, e vorba despre Trump, sau mai degrabă forţele din spatele lui, o parte din aceeaşi mafie globalistă, personaje active în acest episod al schimbării lumii. Şi în final, dar poate cel mai important, nu uitaţi că centrul de guvernare a lumii este mai activ şi mai puternic ca niciodată: ONU cu toate organismele, instituţiile şi organizaţiile sale (FMI, Banca Mondială, WTO, Organizaţia mondială a sănătăţii, UNICEF, UNESCO şi aşa mai departe) care promovează şi impune cele mai maligne politici ale zilelor noastre: dominaţia totalitară a capitalului, migraţia, lgbtizarea, sărăcirea celor deja săraci şi îmbogăţirea celor deja bogaţi, vaccinarea, ideologia genului şi multe altele.

Am sentimentul că vor să ne înşele încă o dată. După cum o fac de la acel moment din Grădina Paradisului, şi mai clar, pentru civilizaţia noastră, de la Revoluţia Franceză. În toată această perioadă, ei au avut întotdeauna pregătite câteva mişcări în avans, direcţii false, scenarii multiple, fundături, perdele de ceaţă şi tot timpul noi am fost în situaţia de a reacţiona orbecăind. Până acum le-a ieşit totul. Vor greşi oare acum?

Vom avea o lume multipolară. Vor funcţiona aceşti poli diferit? Resping aceşti poli fundamentul dictaturii economice asupra societăţilor şi vieţilor noastre în favoarea unei noi viziuni? Vor fi banii mâine mai puţin importanţi decât sufletele? Decât prietenia, respectul, dragostea?  Nu cred şi voi explica de ce. Dar, desigur, reală sau nu, vom susţine multipolaritatea atât timp cât ea, cel puţin pentru moment, înseamnă căderea Imperiului:

O lume non-umană. Imperiul capitalului. 

Acum, puneţi în legătură ispitirea din paradis cu respingerea lui Dumnezeu din timpurile noastre pentru că ne-am declarat noi înşine Dumnezei. Faceţi legătura dintre izgonirea negustorilor din sinagogă şi cine deţine acum puterea în lumea noastră. Negustorii! Ce au făcut ei? Ne-au oferit fructul liberalismului, partea de sus, aparent benefică şi decentă a Ideologiei capitalului. Iar noi am muşcat adânc din ea.

Noi nu mai trăim într-o lume umană. Până de curând, etichetarea societăţilor şi statelor a fost, conform structurii lor, legată de uman: activităţi, unelte, relaţii, ierarhie sau stare socială şi altele asemenea. Am trăit în epoca pietrei, a bronzului, a fierului, în sclavagism, feudalism; statul sclavagist, monarhie, republică, democraţie, aristocraţie (ultimele trei după Aristotel). Dar lumea în care trăim azi se numeşte capitalistă (sau socialistă, comunistă, niveluri mai joase din aceeaşi stivă ideologică). Noi astăzi suntem liberali, socialişti, comunişti,  conservatori – toate fiind identităţi ideologice, neumane, toate venind de la aceeaşi sursă: capitalismul emergent al epocilor umanistă şi luministă, care căuta o cale pentru a pune mâna pe puterea globală. Mai precis, pentru a se legitima el însuşi ca noua religie a lumii.

Astăzi, banii sunt principalul determinant al „adevărului”. „Adevărul” este ceea ce decid banii şi banii au puterea de a impune „adevărul”. Adevărul real nu este astăzi bine primit de niciun guvern sau de interesele conducătoare de oriunde în Vest sau din acele state care au fost corupte de lumea occidentală. Duşmanul adevărului nu mai este astăzi în Moscova sau China. Duşmanul este în Washington, New York, şi Hollywood, în CNN, MSNBC, NPR, New York Times, Washington Post, şi în universitarii şi oamenii de ştiinţă care mint pentru bani, şi în cei super-bogaţi care controlează aceste entităţi, inclusiv Congresul, puterea executivă şi Biroul Oval şi Justiţia. (Paul Craig Roberts:  Truth Is an Endangered Species)

O lumea în metastază 

Mafia financiar-bancară globalistă nu dispare dacă se construieşte o lume multipolară. Ei vor continua a fi aici: sub faţa de masă, sub pernele noastre, în casele şi maşinile noastre, în toate dispozitivele care au „umplut golul vieţii noastre”; sub noul fundament cultural; peste tot în sistemul de educaţie; în reţelele sociale; în 99 % din existenţa noastră zilnică. Cu gigantice sume de bani, cu o mare parte a Terrei în posesia lor, cu sute de milioane de slujitori în companiile lor transnaţionale şi naţionale, în reţelele structurale ale statelor, societatea civilă, media şi aşa mai departe.

Trăim într-o lume care s-a predat aproape complet banului. Iar banul nu are altă „religie”, nu are altă lege decât multiplicarea sa. Banii nu au sentimente (ura este a stăpânului lor), temeri, ei nu plâng, nu râd, nu visează. Ei sunt întotdeauna înfometaţi. Ei sunt ucigaşi cu sânge rece. Şi sunt profund, complet, 100 % despotici. Fără compasiune, fără „chimie”, fără milă, fără bunăvoinţă. Nimic altceva decât mai mulţi bani, mai mult gol şi, în final, NIMIC. Pentru că ei sunt chiar cei ca aduc NIMICUL. De aceea orice alte valori, alte principii care li se opun trebuie să fie pervertite, apoi anihilate fără milă. În legătură cu toate astea nu mai putem avea iluzii; totul este perfect clar.

Avem de-a face, lumea noastră are de-a face cu un cancer în metastază; o tumoare uriaşă care nu este uşor de localizat căci se ascunde în spatele instituţiilor şi organismelor naţionale şi internaţionale. Dar problema cu adevărat mortală este faptul că ea a infectat fiecare celulă a corpului omenirii, a societăţilor umane; celulele canceroase sunt peste tot şi chiar şi în celulele aparent sănătoase virusul distrugător este prezent în stare latentă. Astăzi vorbim ca şi ei, gândim ca şi eii, mâncăm, dormim, iubim/urâm, ne risipim timpul ca şi ei. Suntem clonele prototipului celui mai perfect sclav pe care l-au dezvoltat în laboratoarele lor sociale. Aşa că, dacă vrem să trăim într-o lume mai bună, trebuie să începem prin a respinge tot ce e al lor.

Aceste personaje malefice, aceşti servitori al Răului nu se vor opri; algoritmul implantat în ei îi împinge să continue pe drumul înrobirii omului, al distrugerii creaţiei lui Dumnezeu. Ei sunt reglaţi să meargă până la sfârşitul complet: distrugerea întregii planete. Şi sunt convins că în curând vom avea distrugere, suferinţă, moarte la scară planetară.  Dacă vreodată cineva ar reuşi să li se opună atât de tare încât să le contreze şi învingă proiectele, sunt în stare să distrugă totul.

Trei sunt motivele pentru care nu au făcut-o deja şi nici nu o vor face: Primul, Voia lui Dumnezeu; nici ei, nici stăpânul lor nu pot trece peste aceasta. Al doilea, pentru că până acum nu au întâlnit o astfel de opoziţie. Al treilea, pentru că pervertirea, deformarea oamenilor înaintea uciderii lor este o victorie mult mai dulce pentru Diavol, decât omorârea lor directă. Un lung ritual de tortură înaintea morţii.

Avem deci în faţă pentru viitor 3 variante mari:

1. Multipolaritatea este falsă, ei reuşesc să pună în sclavie întreaga lume dar nu toţi oamenii şi nu pentru totdeauna. Apoi, mânaţi de acelaşi duh al distrugerii, încep să se lupte între ei până la o substanţială distrugere a lumii.

2. Multipolaritatea este reală, opusă nu numai falsului imperiu american, ci şi realului Imperiu al capitalului. Imperialii vor porni războiul cu ceilalţi poli, rezultatul fiind o amplă, dar nu totală,  distrugere a lumii. (Acesta este, de exemplu, adevăratul scop al bazelor de rachete din jurul Rusiei şi Chinei.)

3. Multipolaritatea este acum reală, dar societăţile şi statele care formează noii poli sunt deja puternic infectate, iar următoarele generaţii se vor supune aceluiaşi stăpân întunecat.

Singura soluţie: întoarcerea la ADEVĂR

În oricare dintre variantele de mai sus, viitorul nu este senin. Dimpotrivă, el arată destul de întunecat şi înfricoşător. Prieteni? Ajutoare? Din nefericire, dat fiind faptul că întăreşte exponenţial în noi credinţa că suntem dumnezei, tehnologia nu este cu adevărat prietena noastră. Nici demografia, adică rata naşterilor, sau distribuţia populaţiei între oraşe şi sate. Aceeaşi situaţie cu cultura, educaţia, structurile statelor.

Ritmul transformării lumii creşte mereu. Vorbim despre ridicarea unei lumi multipolare, şi deja mâine aceasta va fi trecut. Multipolaritatea este în acest moment ceva ce lăsăm în urmă şi deja trebuie să ne gândim la viitor, să încercăm, odată în istorie, să gândim dincolo de planurile lor.  Care va fi formula următoare? Ce avem de făcut ca să învingem?

Soluţia radicală, singura care poate avea succes, este aceea de a abandona tot ceea ce ne leagă de această lume falsă pe care ei au construit-o: concepte, ideologie, dogme, cuvinte, referinţe, obiceiuri, obiecte. Trebui să abandonăm tot ceea ce criticăm la duşmanii noştri: detaliile exterioare, dar mai ales cele interioare.

Dacă ne vom limita la a căuta un drum nou, o soluţie nouă, dacă vom dori să schimbăm lumea în bine fără a ne schimba noi mai întâi, vom continua să împlinim voinţa lor. Singura soluţie este de a ne schimba fiecare dintre noi, adică de a ne reseta interiorul în conformitate cu modelul oferit de Hristos, la acel fel de a gândi, a vorbi şi a acţiona. De a ne întoarce la ADEVĂR.