Excrescenţe metastazice, căcăreze radioactive şi trei gangsteri politici

Intre Mondo cane si Titanic

Trăim într-o societate complet isterizată. Dacă ai simțul umorului și dacă te țin nervii, spectacolul e fascinant.  
În copilăria mea făcea senzație un film documentar intitulat „Mondo cane”. El conținea multă sălbăticie umană. „Primitivi” – gândeam, privind înfiorați scenele de o bestialitate incredibilă. Noi, oamenii societății civilizate, nu putem face așa ceva!
Și multă vreme am crezut asta. Deși auzisem de Auschwitz, deși la doar câțiva pași de noi, la Jilava, la Gherla, la Aiud, semeni de-ai noștri contribuiau la Cartea Recordurilor cu atrocități lor originale aplicate împotriva altor semeni. Noi, cei neatinși direct, le înregistram placizi la capitolul „nereprezentative pentru neam și specie” și treceam mai departe.

Acum primim nota de plată, palma morală pentru refuzul nostru de a lupta atunci până la capăt, de a înfrunta abominabila realitate în față și de a încerca să o corijăm, să o dirijăm spre normalitate.
Nu suntem în sălbăticie, nu suntem în război, nu suntem în Mondo cane și, totuși, unii dintre noi, (culmea, și din zona elitelor intelectuale) se comportă exact ca și cum s-ar afla într-un a dintre aceste situații limită: lași, mici, egoiști, fără rușine și fără demnitate. Și, pe deasupra, și de o ferocitate dementă.

Scenele din curtea ÎCCJ la procesul lui Dragnea ne-au ilustrat  la scară mică spre ce se îndreaptă societatea noastră la scară mare:  spre canibalizare. Ni s-a arătat germenele unui abator în care oamenii normali și majoritari vor fi tratați ca vitele de o minoritate exterminatoare.  Asta dacă rămânem în continuare pasivi și vom lăsa lucrurile să meargă mai departe în direcția actuală.
Frenezia canibalizării a cuprins nu doar oameni ci și structuri cu identitate administrativă. „Societatea Timișoara”, GDS, dar și partide politice din opoziție, uzuroatoare de principii creștine și de tradiție istorică , merg până acolo incât nu doar că fraternizează cu trecutele crime securisto – comuniste dar recuperează pentru proiectul lor de canibalizare a României și pe exponenții umani, încă în viață, ai acestor crime.

Premierea lui Augustin Lazăr de către aceste excrescențe metastazice va rămâne drept una dintre cele mai greu de îndurat rușini morale pe care istoria le va înfiera pe obrazul, și așa destul de ciupit de vărsat, al României moderne. Iar din inițiatorii și susținătorii acestei premieri nu va mai rămâne peste timp decât o etichetă pe un mușuroi de căcăreze radioactive: deșeu periculos! La asta să se aștepte și Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu și Vladimir Tismăneanu și alți închipuiți imorali ca ei, care, după ce-au felaționat la Băsescu, acum higienizează la Lazăr.

Peisajul momentului nu ne amintește însă doar de „Mondo cane”. Adică de primitivismul sălbatic și de bestialitatea dementă. El ne duce cu gândul și la decăderea „lumii bune”, a purtătorilor de panaș, a aristocraților cu pretenții care-și permit voiajul inaugural cu Titanicul.
Cât de educați, de manierați, de elevați se înfățișau aceștia în prima parte, cea liniștită, a croazierei. Și în ce s-au metamorfozat când vasul a început să se scufunde iar viața lor să depindă de un loc amărât într-o biată barcă de salvare. Unii dintre ei (nu toți, e important de spus!) au devenit bestii. Nu mai contau regulile de bună purtare, nici regulile și prioritățile stabilite de comandant (întâi copiii și femeile, apoi bătrânii și abia la sfârșit vlăjganii muschiuloși, indiferent de avere). Ei dădeau din coate, mituiau, îi îmbrânceau peste bord pe cei care le stăteau in cale, erau capabili de orice, chiar de crimă, ca să-și salveze neprețuita lor viață.

Tot astfel ne zgârie retina, privind spre viața politică actuală din România, vânzoleala, disperarea, agresivitatea, poltronismul unora dintre așa zișii protagoniști. Nu că dau din coate ca deznădăjduiții căzuți în apă departe de barcă, nu că răcnesc și suduie precum chivuțele fugărite de poteră, dar inventează și mint și încearcă să înșele ca ultimii potlogari.
Mă rezum, pentru exemplificare, la trei gangsteri politici disperați, care simt Titanicul alegerilor din acest an fugindu-le de sub picioare.

Despre primul, Klaus Iohannis, o singură frază aici: ca să prindă o barcă de salvare pentru el și consoarta sa multi-proprietăreasă, e în stare de absolut orice. Țara nu contează! Țara nu există!

Nici despre cel de-al doilea, Victor Ponta, nu voi spune cu mult mai mult. El adună la un loc, într-un deprimant superlativ, și lașitate și lipsă de caracter. După acceptarea poruncilor lui Barosso, după uneltirile pentru numirea lui Kovesi, după demisia urmată tragediei de la Colectiv, acum, cu un jigodism frate cu turbarea, îsi atacă fostul partid și foștii aliați într-un mod absolut abject. Un eșuat, dominat de resentimente și impulsul de a le da brânci în apă și celorlalți din preajma lui, ca să nu se înece singur.

Pe al treilea l-am păstrat la urmă pentru a încheia articolul într-o notă mai veselă: Rareș Bogdan. O să se supere gangsterii că-l alătur lor pe acest filfizon, dar poate nu observă. Nu vi se pare o contradicție în termeni un fante isteric? Gol, libidinos, briantinat, batistat, pensat, rimelat și, peste toate, … apucat? Rică Venturiano desenat de Ștefan Popa Popas! Caricatura unei caricaturi.
Pe acest zărghit, pe acest neghiob fanatizat (ca să nu zic satanizat) l-a ales PNL-ul ca salvator de la naufragiul Titanicului galben cu săgeată albastră în sus.  Cu acest Narcis încălțat fără șosete vrea Klaus Iohannis dimpreună cu Ludovic Orban să cucerească Europa?!!!

 Sursa şi mai mult: http://www.conteledesaintgermain.ro/intre-mondo-cane-si-titanic/17-04-2019

Apel către lichele - (În atenţia: Iohannis, USR, PNL, PLUS, GDS, ...)

Dragi  prieteni menţionaţi mai sus, direct, sau ca membrii în menţionatele şi nemenţionatele, dar foarte prezentele în apărarea lichelelor, organizaţii politice şi civice,
Dragi nomenclaturişti comunişti-utecişti-sindicalişti,
Dragi securişti, procurori, miliţieni,
Dragi odrasle ale celor din ultimele două rânduri de mai sus, ajunşi pe înalte poziţii ale statului, sau pe înalte averi, construite şi unele şi altele pe baza şi cu ajutorul părinţilor voştri rămaşi, după cum noi ceilalţi, "cei mulţi şi proşti", am aflat an de an, în reţele oculte, născătoare de alte reţele oculte, de protocoale şi de dosare otrăvitoare şi criminale, asemănătoare celor din anii '50,
Dragi tineri care nu puteţi cuprinde în fiinţa voastră - chiar dacă cumva, logic, puteţi înţelege - ceea ce a însemnat cu adevărat experimentul comunist pentru cei care l-au trăit de cealaltă parte a societăţii, cea care trebuia omorâtă, distrusă, terorizată, "reeducată"
Dragi intelectuali corupţi de bunăstare (unii chiar milionari) şi de răsfăţ, gripaţi moral din cauza curentului provocat de agitaţia orgoliilor,
Şi oricare alţii care aveţi nevoie să aflaţi sau să vă reamintiţi,
Şi dragi prieteni cititori, oameni obişnuiţi, care i-aţi îmbogăţit, răsfăţat, suportat pe cei enumeraţi mai sus, sau aţi fost victimele lor,

Se pare că acum, la 30 de ani după lansarea lui e cazul să ne reamintim, sau să-l citim în premieră, vestitul apel lansat de Gabriel Liiceanu" în 30 decembrie 1989, caracterizat de prietenul său, Vladimir Tismăneanu, "Document electrizant ca mesaj si formidabil ca scriitură, ... un manifest pentru claritate morală".

Tot dl Tismăneanu ne defineşte foarte clar regimul comunist şi ne indică unde se lăfăiau lichelele:
Regimul comunist a fost unul lichelocratic. Lichelele domneau pretutindeni, isi făceau de cap si călcau in picioare tot ce era firesc. Lichelele de la CC al PCR, lichelele de la CC al UTC, de la UASCR, de la sindicate, din Securitate, din planificare, lichelele de la Departamentul Cultelor, lichelele din Directia Politică a Armatei, lichelele de la centrele universitare de partid, de la cenzură (pasămite desfiintata), de la Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, de la “Scanteia” si “Scanteia Tineretului”, de la la “Era Socialistă” (fosta “Lupta de clasă”), de la “Stefan Gheorghiu”, din TVR, de la Radio, din fruntea Ministerul Sănătatii (Iulian Mincu, cel cu “alimentatia ratională”) si a Ministerului Educatiei. ...  A fi lichea, canalie, torționar, delator, iata ceea ce reprezintă opusul umanului.

Iată textul apelului:

“Sunteți puțini în mijlocul acestui popor, de vreme ce el s-a putut regăsi peste noapte cu o asemenea forță și grație; și totuși mulți, dacă ați putut face cu putință, hrăni și cauționa oroarea vreme de 40 de ani. Vouă, acestor mulți-puțini, vă adresez următoarea chemare:
Lăsați o respirație mai lungă între ultimul omagiu pe care l-ați scris, între ultima ședință în care v-ați exprimat entuziasmul pentru realegerea lui Ceaușescu la cel de-al XIV-lea Congres și adeziunea grăbită pe care ați venit să v-o dați în zilele în care timișorenii nu terminaseră să-și îngroape morții și în care sângele de pe bulevardul Magheru și din Piața Palatului nu se zvântase încă.
Nu mai strângeți o vreme, bărbătește, mâna colegilor voștri și nu-i mai priviți senini în ochi.
Lăsați să se întrevadă o urmă de sfială în privirea voastră. Fiți o vreme stingheri.
Nu mai apăreți la televiziune.
Nu mai scrieți în ziare.
Nu vă mai ridicați glasul decât pentru o scurta căință, căci altfel îl ridicați din nou în minciună.
Lăsați cuvintele să spună ceea ce spun; nu mai folosiți o vreme vorbele “demnitate”, “libertate”, “conștiință”, “dreptate”, “popor”. Nu asasinați aceste cuvinte.
Renuntati la alibiuri morale spunându-vă că ați făcut neîncetat răul ca să puteți face din când în când binele.
Să nu vă fie frică, ci doar, din când în când, o lungă și insuportabilă rușine. Căutați un părinte care și-a pierdut în zilele acestea copilul și cereți-i iertare. Intrați în noul an meditativi. Și aprindeți o lumânare pentru cei morți și pentru voi.

Iar dacă veți da curs acestei chemări, veți înceta să fiți lichele și veți primi recunoștința noastră. Vă vom iubi.”

Se pare că totuşi lichele au parte de iubire şi recunoştinţă şi dacă nu au dat curs acestei chemări, astfel că sunt bine mersi, au făcut mulţi pui, privesc viitorul cu încredere.