Se afișează postările cu eticheta modificare genetică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta modificare genetică. Afișați toate postările

joi, 24 decembrie 2020

A fi, sau a nu fi ... VACCINAT? Câteva întrebări cum nu ai mai avut vreodată, la care va trebui să răspunzi de mâine.

Sau: despre cum le vom răspunde oamenilor şi cum îi vom răspunde lui Dumnezeu. Şi nu în sensul simplist că Dumnezeu aşteaptă numai să refuzaţi, ci mult mai complicat.

Asta e (mai mult decât) întrebarea, urmează să fie o decizie crucială (în toate sensurile, adică şi în cel al aşezării sub lumina Crucii) pentru fiecare dintre cei care au motive mai întemeiate de a nu accepta să fie vaccinaţi (nu îi iau în discuţie pe cei şovăielnici, pe călduţii urechişti care nu au găsit suficiente argumente nici pentru a se opune, nici pentru a fi de acord) .  

E întâlnirea cu un gest de supunere totală, mult dincolo de mască, izolare, lockdown, în care, din frică, sau pentru a nu pierde nişte avantaje ale zilei, sau pentru alţii, accepţi să introduci în corpul tău posibilitatea de a-ţi fi alterată condiţia umană, de a fi controlat la modul absolut, poate, chiar moartea. Este vorba de o ecuaţie superlativ odioasă în care, din somnul călduţ al confortului modern, eşti deodată azvârlit, şi faţă de care, ceea ce ai trăit în acest an, era doar pregătirea, faza soft.

Las deoparte spălaţii pe creier, idioţii utili şi personajele blocate în frică, care vor vedea în vaccin SALVAREA.  

Mă gândesc la ceilalţi. Inclusiv la activiştii din domeniu, conştienţi de pericolele neştiute pe care le prezintă noul vaccin, dar care militează pentru acceptarea lui (e destul de clar că, de la un nivel în sus, posibilitatea de a nu te vaccina fără nicio repercursiune, de a mima vaccinarea, este foarte evidentă). Nu am nicio încredere în personajele importante care se vaccinează în faţa camerelor de televiziune; habar nu avem ce le bagă în ei, vaccin sau ser fiziologic, sau un compus pentru întinerire.

Acest text nu se vrea o pledoarie împotriva vaccinării, ci un îndemn de a fi mai repede pregătiţi pentru momentul ce repede va veni şi când va trebui să luăm o hotărâre; să ne vaccinăm cu un vaccin asupra căruia plutesc grave îndoieli şi întrebări privind scopul şi beneficitatea lui, sau să riscăm să devenim nimeni, să fim eliminaţi din societate şi poate chiar mai rău. 

Cum e greu de teoretizat pe pielea altora mă voi mărgini la nişte întrebări, la care aştept să răspundeţi, pe care aştept să le comentaţi şi să le completaţi şi voi cu alte posibile situaţii şi întrebări. 

Deci: 

- Ce vei face atunci când carierea ta depinde de vaccinare - adică atunci când nu mai eşti primit la muncă fără paşaport de vaccinat? 

- Ce vei face atunci când nu vei mai putea călători fără a fi vaccinat? 

 - Ce vei face când însăşi existenţa ta este ameninţată: nu mai ai loc de muncă, resurse, utilităţi, casa ţi-a fost luată pentru datorii, nimeni nu vrea să te ajute, eşti un proscris, ai fost părăsit de toţi, rude, fasmilie, rude, prieteni, căci a intra în legătură cu un nevaccinat este motiv de penalizare socială, economică sau chiar penală; adică, atunci când nu vei mai avea nimic şi pe nimeni; când poţi ajunge în puşcărie, sau, şi mai rău, poţi fi eutanasiat (executat "pour des bons raisons") pentru protecţia societăţii (şi, eventual pentru a fi transformat în îngrăşământ agricol, ca astfel să fii şi tu de folos înălţătoarei misiuni de protejare a pământului)? 

- Ce vei face atunci când alţii depind de tine, când a fi vaccinat sau nevaccinat poate bloca viaţa copiilor, părinţilor, fraţilor şi surorilor, prietenilor tăi? 

- Ce vei face atunci când de vaccinarea ta depinde salvarea vieţii unei persoane dragi ţie? 

- Ce vei face când de acceaşi situaţie depinde soarta imediată a unui grup, a unei comunităţi (spun imediată pentru că e clar că pe termen mai lung soarta acestora e planificată a fi la fel de mizerabilă)?

- Ce vei face când vei pus în situaţia de a te jerfi pentru ca să-i aperi pe alţii de vaccinarea pe care tu ai reza-o (o situaţie  diferită de cea de mai sus, unde nuanţa este aceea de a nu le dăuna cu opţiunea ta)?

Fiecare va avea parte de întrebarea lui, la care va trebui să răspundă singur. Eu nu pot da niciun sfat aici. Dar pot, dacă e nevoie de un rezonator, dacă nu de un interlocutor, să fiu prin preajmă.



Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...