Armata ucraineană a fost înfrântă. Ceea ce a mai rămas este o operațiune de curățare.

 

Un interviu luat de Mike Whitney lui Larry C. Johnson, fost analist şi veteran al CIA și al Biroului de combatere a terorismului din cadrul Departamentului de Stat.

Întrebarea 1 –  Îmi puteți explica de ce credeți că Rusia câștigă războiul din Ucraina?

Larry C. Johnson – În primele 24 de ore ale operațiunii militare rusești din Ucraina, toate radarele terestre de interceptare au fost anihilate. Fără aceste radare, forțele aeriene ucrainene și-au pierdut capacitatea de a face interceptare aer-aer. În cele trei săptămâni care au trecut de atunci, Rusia a instituit de facto o zonă de interdicție de zbor deasupra Ucrainei. Deși este în continuare vulnerabilă la rachetele sol-aer trase din umăr, furnizate de SUA și NATO ucrainenilor, nu există dovezi că Rusia a fost nevoită să reducă operațiunile aeriene de luptă.

Sosirea trupelor Rusiei la Kiev la trei zile de la invazie mi-a atras, de asemenea, atenția. Mi-am amintit că naziștilor din Operațiunea Barbarossa le-a luat șapte săptămâni pentru a ajunge la Kiev și că au avut nevoie de încă șapte săptămâni pentru a cuceri orașul. Naziștii au avut avantajul de a nu renunța la lovituri pentru a evita victimele civile și au fost dornici să distrugă infrastructura critică. Cu toate acestea, mulți așa-ziși experți militari americani au susținut că Rusia era împotmolită. Atunci când o zonă de 24 de mile (sau 40 de mile, depinde de sursa de știri) a fost poziționată la nord de Kiev timp de mai bine de o săptămână, a fost clar că abilitatea Ucrainei de a lansa operațiuni militare semnificative a fost eliminată. Dacă artileria lor era intactă, atunci acea coloană era o pradă ușoară pentru o distrugere masivă. Acest lucru nu s-a întâmplat. Alternativ, dacă ucrainenii ar fi avut o capacitate viabilă de aripă fixă sau rotativă, ar fi trebuit să distrugă acea coloană din aer. Acest lucru nu s-a întâmplat. Sau, dacă ar fi avut o capacitate viabilă de rachete de croazieră, ar fi trebuit să facă să plouă cu iad asupra coloanei rusești presupus blocate. Acest lucru nu s-a întâmplat. Ucrainenii nu au organizat nici măcar o ambuscadă semnificativă de infanterie asupra coloanei, cu nou furnizatele lor Javeline americane.

Scara și amploarea atacului rusesc sunt remarcabile. Au capturat în trei săptămâni un teritoriu mai mare decât partea terestră a Regatului Unit. Apoi au continuat să efectueze atacuri țintite asupra unor orașe și instalații militare cheie. Nu am văzut niciun caz în care un regiment ucrainean sau o unitate de mărimea unei brigăzi să atace și să învingă o unitate rusă comparabilă. În schimb, rușii au împărțit armata ucraineană în fragmente și le-au tăiat liniile de comunicații. Rușii își consolidează controlul asupra Mariupol și au securizat toate căle dee acces de la Marea Neagră. Ucraina este acum izolată în sud și în nord.

Aș dori să remarc faptul că SUA au avut mai multe dificultăți în capturarea unui teritoriu atât de mare în Irak, în 2003, în timp ce luptau împotriva unei forțe militare mult inferioare și mai puțin capabile. Adevărul este că această operațiune rusă ar trebui să-i sperie de moarte pe liderii militari și politici americani.

Vestea cu adevărat importantă a venit săptămâna aceasta, odată cu atacurile cu rachete rusești asupra a ceea ce sunt de facto baze NATO în Yavoriv și Zhytomyr. NATO a efectuat antrenamente de securitate cibernetică la Zhytomyr în septembrie 2018 și a descris Ucraina ca fiind un ”partener NATO”. Zhytomyr a fost distrus cu rachete hipersonice sâmbătă. Yavoriv a avut o soartă similară duminica trecută. Acesta a fost principalul centru de antrenament și logistică pe care NATO și EUCOM îl foloseau pentru a furniza luptători și arme Ucrainei. O mare parte din personalul militar și civil de la acea bază a devenit victimă.

Nu numai că Rusia lovește și distruge bazele folosite de NATO în mod regulat din 2015, dar nu a existat niciun avertisment de raid aerian și nu a existat nicio doborâre a rachetelor de atac.

Întrebarea 2 – De ce încearcă mass-media să convingă poporul ucrainean că poate învinge în războiul lor împotriva Rusiei? Dacă ceea ce spuneți este corect, atunci toți civilii care sunt trimiși să lupte cu armata rusă mor într-un război pe care nu îl pot câștiga. Nu înțeleg de ce mass-media ar vrea să inducă oamenii în eroare în legătură cu un lucru atât de grav. Ce părere aveți despre acest subiect?

Larry C. Johnson – Aceasta este o combinație de ignoranță și lene. În loc să facă reportaje reale, marea majoritate a presei (scrisă și electronică), precum și Big Tech susțin o campanie masivă de propagandă. Îmi amintesc când George W. Bush era Hitler. Îmi amintesc când Donald Trump era Hitler. Iar acum avem un nou Hitler, Vladimir Putin. Aceasta este o naraţiune obosită și eșuată. Oricine îndrăznește să ridice întrebări legitime despre război este imediat catalogat ca fiind o marionetă a lui Putin sau o slugă a Rusiei. Atunci când nu poți argumenta faptele, singurul recurs este apelul la nume.

Întrebarea 3 – Săptămâna trecută, colonelul Douglas MacGregor a fost invitat la Tucker Carlson Show. Opiniile sale despre război sunt izbitor de asemănătoare cu ale dumneavoastră. Iată ce a spus în interviu:

”Războiul s-a terminat cu adevărat pentru ucraineni. Au fost măcinați în bucăți, nu există nicio îndoială în această privință, în ciuda a ceea ce auzim de la mass-media noastră mainstream. Așadar, adevărata întrebare pentru noi în acest stadiu este: Tucker, vom trăi cu poporul rus și cu guvernul lor sau vom continua să urmărim acest fel de schimbare de regim deghizat în război ucrainean? Vom înceta să mai folosim Ucraina ca un berbec împotriva Moscovei, ceea ce am făcut efectiv.” (Interviu Tucker Carlson- MacGregor)

Sunteți de acord cu MacGregor că scopul real al determinării Rusiei să intre în război în Ucraina a fost ”schimbarea regimului”?

În al doilea rând, sunteți de acord cu faptul că Ucraina este folosită ca teren de punere în scenă pentru ca SUA să ducă un război proxy (prin împuterniciţi (n.tr.) împotriva Rusiei?

Larry C. Johnson – Doug este un analist excelent, dar nu sunt de acord cu el – nu cred că există cineva în administrația Biden care să fie suficient de inteligent pentru a gândi și planifica în acești termeni strategici. După părerea mea, ultimii 7 ani au reprezentat inerția status quo-ului NATO. Ceea ce vreau să spun prin asta este că NATO și Washingtonul au crezut că pot continua să se strecoare spre est la granițele Rusiei, fără a provoca o reacție. NATO și EUCOM au desfășurat în mod regulat exerciții – inclusiv furnizarea de pregătire ”ofensivă” – și au oferit echipamente. Cred că sunt credibile rapoartele din Statele Unite potrivit cărora CIA ar fi coordonat pregătirea paramilitară a unităților ucrainene care operează în Donbass. Dar îmi vine greu să cred că, după dezastrele noastre din Irak și Afganistan, avem brusc strategi de nivelul lui Sun Tzu, care trag sforile la Washington.

Există un aer de disperare la Washington. Pe lângă faptul că încearcă să interzică tot ce este rusesc, administrația Biden încearcă să intimideze China, India și Arabia Saudită. Nu văd niciuna dintre aceste țări să se alinieze. Cred că echipa lui Biden a făcut o greșeală fatală încercând să demonizeze tot ce este rusesc și toți rușii. În orice caz, acest lucru îi unește pe ruși în spatele lui Putin. Sunt pregătiți pentru o luptă lungă.

Sunt șocat de greșeala de calcul în a crede că sancțiunile economice asupra Rusiei îi vor îngenunchea. Dimpotrivă, este adevărat contrariul. Rusia este autosuficientă și nu este dependentă de importuri. Exporturile sale sunt esențiale pentru bunăstarea economică a Occidentului. Dacă va reține grâul, potasiul, gazul, petrolul, paladiul, nichelul finit și alte minerale cheie din Occident, economiile europene și americane vor fi afectate. Iar această încercare de a constrânge Rusia cu sancțiuni a făcut acum foarte probabil ca rolul dolarului american ca monedă de rezervă internațională să ajungă în coșul de gunoi al istoriei.

Întrebarea 4 – Încă de când a ținut celebrul său discurs de la München, în 2007, Putin se plânge de ”arhitectura securității globale”. În Ucraina putem vedea cum aceste probleme de securitate sâcâitoare pot evolua într-un război în toată regula. După cum știți, în decembrie, Putin a formulat o serie de cereri legate de securitatea Rusiei, dar administrația Biden a ridicat din umeri și nu a răspuns niciodată. Putin a vrut asigurări scrise că extinderea NATO nu va include Ucraina (aderare) și că sistemele de rachete nucleare nu vor fi desfășurate în România sau Polonia. Credeți că cererile lui Putin sunt nerezonabile?

Larry C. Johnson – Cred că cererile lui Putin sunt destul de rezonabile. Problema este că 99% dintre americani nu au idee despre tipul de provocări militare pe care NATO și SUA le-au desfășurat în ultimii 7 ani. Publicului i s-a spus întotdeauna că exercițiile militare au fost ”defensive”. Pur și simplu nu este adevărat. Acum avem vești că DTRA finanța biolaboratoare în Ucraina. Cred că Putin ar putea fi de acord să permită instalarea sistemelor de rachete nucleare americane în Polonia și România dacă Biden este de acord să permită ca sisteme rusești comparabile să fie desfășurate în Cuba, Venezuela și Mexic. Când privim lucrurile în acești termeni, putem începe să înțelegem că cererile lui Putin nu sunt nici nebunești, nici nerezonabile.

Întrebarea 5 – Presa rusă relatează că rachete rusești ”de mare precizie, lansate din aer” au lovit o instalație din vestul Ucrainei ”ucigând peste 100 de soldați locali și mercenari străini”. Aparent, centrul de antrenament pentru operațiuni speciale era situat în apropierea orașului Ovruch, care se află la doar 15 mile de granița cu Polonia. Ce ne puteți spune despre acest incident? A încercat Rusia să trimită un mesaj către NATO?

Larry C. Johnson – Răspuns scurt – DA! Loviturile militare rusești din vestul Ucrainei din ultima săptămână au șocat și alarmat oficialii NATO. Prima lovitură a avut loc duminică, 13 martie, la Iavoriv, Ucraina. Rusia a lovit baza cu mai multe rachete, unele dintre ele, se pare, hipersonice. Peste 200 de persoane au fost ucise, printre care se numără militari și membri ai serviciilor de informații americane și britanice, iar alte sute au fost rănite. Mulți au suferit răni catastrofale, cum ar fi amputări, și se află în spital. Cu toate acestea, NATO și mass-media occidentală au manifestat puțin interes pentru a relata despre dezastru.

Yavoriv a fost o bază avansată importantă pentru NATO. Până la jumătatea lunii februarie (înainte de invazia Rusiei în Ucraina), Comandamentul de instruire al Armatei a 7-a a SUA a operat de la Yavoriv. Rusia nu s-a oprit aici. Știrile ASB Military relatează că Rusia a lovit un alt sit, Delyatyn, aflat la 60 de mile sud-est de Yavoriv (cred că joi). Ieri, Rusia a lovit Zytomyr, un alt sit unde NATO a avut anterior o prezență. Putin a trimis un mesaj foarte clar – forțele NATO din Ucraina vor fi privite și tratate ca combatanți. Punct și de la capăt.

Întrebarea 7 – Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a fost adulat în presa occidentală ca un ”lider în timp de război” și un ”Winston Churchill” al zilelor noastre. Ceea ce mass-media a uitat să le spună cititorilor săi este că Zelensky a luat o serie de măsuri pentru a-și întări controlul asupra puterii, afectând instituțiile democratice fragile din Ucraina. De exemplu, Zelensky a ”interzis unsprezece organizații de știri deținute de opoziție” și a încercat să interzică șefului celui mai mare partid de opoziție din Ucraina, Viktor Medvedciuk, să candideze pentru un post de președinte, sub o acuzație falsă de ”finanțare a terorismului”. Acesta nu este comportamentul unui lider serios angajat în favoarea democrației.

Ce părere aveți despre Zelensky? Este el cu adevărat ”liderul patriot” pe care îl prezintă mass-media?

Larry C. Johnson – Zelensky este un comediant și un actor. Și nu unul foarte bun, după părerea mea. Occidentul se folosește în mod cinic de faptul că este evreu pentru a distrage atenția de la contingentul considerabil de neo-naziști (și mă refer la naziști autentici, care încă mai sărbătoresc realizările unității ucrainene Waffen SS în timp ce luptau alături de naziști în cel de-al Doilea Război Mondial). Faptele sunt clare – el interzice partidele politice de opoziție și închide mass-media de opoziție. Cred că aceasta este noua definiție a ”democrației”.

Întrebarea 7 – Cum se termină asta? Există o postare excelentă pe site-ul Moon of Alabama, intitulată ”Cum va arăta geografic statul rezultat după războiului din Ucraina”. Autorul postării, Bernard, pare să creadă că Ucraina va fi în cele din urmă împărțită de-a lungul râului Nipru ”și la sud de-a lungul coastei care deține o populație majoritar etnică rusă”. De asemenea, el mai spune și următoarele: 

”Acest lucru ar elimina accesul ucrainean la Marea Neagră și ar crea o punte terestră spre Transnistria, regiunea separatistă moldovenească, aflată sub protecția Rusiei. Restul Ucrainei ar fi un stat limitat la pământ, în mare parte agricol, dezarmat și prea sărac ca să devină o nouă amenințare pentru Rusia prea curând. Din punct de vedere politic, ar fi dominat de fasciștii din Galicia, care ar deveni astfel o problemă majoră pentru Uniunea Europeană.”

Ce părere aveți? Își va impune Putin propria soluție teritorială în Ucraina pentru a consolida securitatea Rusiei și a pune capăt ostilităților sau este mai probabil un alt scenariu?

Larry C. Johnson – Sunt de acord cu Moon. Obiectivul principal al lui Putin este de a securiza Rusia de amenințările străine și de a efectua un divorț cu Occidentul. Rusia are resursele fizice pentru a fi un suveran independent și este în curs de a face această viziune să devină realitate.

  Larry C Johnson is a veteran of the CIA and the State Department’s Office of Counter Terrorism. He is the founder and managing partner of BERG Associates, which was established in 1998. Larry provided training to the US Military’s Special Operations community for 24 years. He has been vilified by the right and the left, which means he must be doing something right. His analysis and commentary can be found at his blog, https://sonar21.com/

Sursa:  https://www.unz.com/mwhitney/larry-c-johnson-the-ukrainian-army-has-been-defeated-whats-left-is-mop-up/

Strania coincidenţă de date între presupusă ofensivă ucraineană, lovitura de stat programată în Bielorusia şi exerciţiile Defender Europe 21. Cine e agresorul: Rusia sau Ucraina-SUA-NATO? [Războiul mondial din Ucraina (5)]

 

(Episodul anterior aici.)

În naraţiunea, grav alterată, construită de discursul politic occidental şi de media subsecventă, Rusia şi China sunt de vină pentru tot ce se întâmplă rău pe lumea asta. Fiecare cu partea ei de vină şi de lume. În principal, Rusia pentru Europa şi China pentru sud-estul Asiei şi ambele pentru SUA. Departe de mine de a contesta zonele întunecate din istoria şi din prezentul celor două. Dar chiar aşa să fie? Oare, în povestea Ucrainei, Rusia să fie de vină? Şi Europa, Europa chiar este în pericol din cauza Rusiei? Sau totul e invers?

Pe cine să credem? Cine e agresorul şi cine agresatul?

Lăsând deoparte  (din scrupule academice, căci altfel ea este 100 % distilată din realitate şi 100 % confirmată de realitate) varianta scurtă pe care o aplicăm adesea în judecățile colocviale, cum că tot ce vine ca enunţ, acuzaţie, descriere, afirmaţie, mărturisire, propunere, propagandă etc. din zona politico-civico-media vestică trebuie luat exact pe dos, avem destule date pentru a face o analiză corectă şi a decela adevărul.

Ca în oricare altă situaţie de acest gen, propaganda fiecăreia dintre cele două părţi aflate în conflict încearcă să-şi impună propria naraţiune, adică să-şi acuze adversarul de intenţii şi manifestări războinice, care ar justifica o ripostă şi o reacţie la nivelul comunităţii internaţionale. În principiu, dacă nu eşti în, sau nu ai informaţii credibile din zona de conflict, este destul de greu să ai o imagine obiectivă despre cine e vinovatul. Dar, pentru că avem totuşi o raţiune proprie şi alte date, care să intre în ecuaţie, putem desluşi cu o precizie satisfăcătoare realitatea de dincolo de virtualitatea propagandei.

În acest caz avem trei astfel de categorii de date: istorice, militare şi politice. Cum ele, întotdeauna se amestecă, le voi desfăşura şi eu fără a le aşeza sub o categorie sau alta.

Avansul NATO până la graniţele Rusiei

Teza, repetată de mai multe ori de Putin, începând din 2014, că la desfiinţarea Pactului de la Varşovia, Gorbaciov a primit asigurări din partea SUA şi aliaţilor europeni ai acesteia că NATO va rămâne pe aliniamentul respectiv, se va transforma în altceva decât o alianţă militară şi că nu vor fi aduse atingeri intereselor ruseşti, a fost negată de occidentali până în 2017 când documentele declasificate au aratat că aşa a fost în realitate. Un lung studiu pe marginea acestor documente, intitulat Extinderea NATO: Ce a auzit Gorbaciov şi subintitulat concluziv: Documentele declasificate vorbesc despre asigurările de securitate privind extinderea NATO primate de liderii sovietici de la Baker, Bush, Gensher, Kohl, Gates, Mitterrand, Thatcher, Hurd, Major şi Woerner, începe astfel:

Washington D.C., decembrie 12, 2017 – În conformitate cu documente declasificate americane, sovietice, germane, britanice și francize, postate astăzi de Arhiva de Securitate Națională de la Universitatea George Washington, celebra asigurare a secretarului de stat James Baker “niciun inch către Est” despre extinderea NATO, dată în întâlnirea sa cu liderul sovietic Mihail Gorbaciov pe 9 februarie 1990, a făcut parte dintr-o cascadă de asigurări cu privire la securitatea sovietică dată de liderii occidentali lui Gorbaciov și altor oficiali sovietici de-a lungul procesului de unificare germană în 1990  și 1991,

Şi totuşi, în acest moment NATO/SUA sunt nu numai în statele est-europene foste comuniste, ci chiar, în diverse formule de cooperare, în state care au făcut parte din fostul imperiu ţarist. Una dintre acestea este Ucraina, cealaltă, vorbind de cele cu programe avansate de integrare cu forţele NATO, este Georgia. Dar SUA este prezentă cu baze militare şi în republicile din Asia Centrală.

Şi asta nu e totul: circa 450 de baze militare dotate cu rachete interceptoare, uşor de transformat în sisteme de atac cu rază mică şi medie, cu avioane de luptă şi bombardiere, nave de război au ca ţintă Rusia şi, unele dintre ele, China, care este şi ea sub ameninţarea a circa 400 de astfel de baze, între care şi cele comune cu Rusia. Pe ansamblu, circa 600 de astfel de poziţii strategice sunt instalate în terţe state, de unde SUA şi NATO pot lovi Rusia şi China. Printre cele mai noi şi mai problematice pentru Rusia, de unde şi o atenţie sporită în ceea ce priveşte, sunt bazele din Polonia, România şi statele baltice, care formează şi nucleul dur al politicii antiruseşti în estul european, în calitatea lor de colonii ale hegemonului.

Chiar în acest moment sunt în diverse faze de realizare alte baze. cum ar fi, şi acesta este un motiv serios de îngrijorare pentru Rusia şi deci pentru închiderea recentă a Mării de Azov, cele două baze navale pe care Ucraina a pornit să le construiască cu ajutor american, britanic şi NATO, una la marea Neagră, cealaltă la Marea de Azov şi care urmează să fie puse la dispoziţia vesticilor, după cum ne informează chiar revista Stars and Stripes.

Trebuie amintite, în acest context şi manevrele militare tot mai dese şi mai apropiate de graniţele terestre şi maritime ale Rusiei, între care se distinge de departe DEFENDER EUROPE 20-21, cu zeci de mii de soldaţi americani desfăşuraţi în Europa direct din SUA şi cu cantităţi impresionante de tehnică de luptă aduse la fel, cea mai mare parte a exerciţiului comun început anul trecut, încetinit din cauza covidului, şi prevăzut a avea amploarea maximă în această primăvară, petrecându-se în imediata apropiere a Rusiei, în mod evident inamicul Europei care ar vrea să o atace şi să o cucerească. De loc întâmplător, după cum vedea la finalul acestei analize, DEFNDER EUROPE 21 este prevăzut să înceapă în mai şi să se termine în iunie. Reţineţi, deci, luna mai căci ne vom mai întâlni cu ea.

Mişcări politice agresive americane şi ucrainene

În fiecare an, dar mai ales în apropierea expirării acordurilor de încetare a focului, au apărut ştiri şi discuţii despre creşterea prezenţei militare ruseşti la graniţa cu Ucraina de Est şi în interiorul Crimeei, creştere care poate fi văzută ca o presiune rusească pentru continuarea acordului de încetare a focului sau/şi ca o descurajare o oricărei încercări ucrainene de lansare a unei ofensive.

În acest an, relatări şi imagini despre o astfel de amplificare militară rusească avem doar către finalul lunii martie  - şi oficialii şi presa globalistă şi saiturile afiliate lor se trezesc la 31 martie – şi o singură sursă vorbeşte despre faptul că primele filmări şi relatări despre mişcările de trupe şi armament ruseşti ar fi în jurul datei de 27 martie. Deci, de la începutul anului nimic deosebit şi, deodată, situaţia se inflamează masiv. Care să fie motivul?

Dincolo de ceea ce am amintit mai sus, privind problema prelungirii încetării focului, avem câteva elemente foarte clare care să ne ajute să descoperim răspunsul la întrebare. Şi ele ar fi, în ordine:

1. Declaraţiile lui Biden şi Blinken, din 26 februarie 2021, cum că Crimeea este Ucraina! Şi că SUA vor acorda neclintite sprijinul pentru Ucraina în faţa agresiunii ruseşti,

2. Semnarea de către Zelenski a decretului 117/24.03.2021 pentru  Punerea în aplicare a deciziei Consiliului național de Securitate și Apărare al Ucrainei din 11 martie 2021 „privind Strategia de eliberare de sub ocupaţie și reintegrare a teritoriului ocupat temporar al Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol”, după cum am spus în episodul anterior, o veritabilă declaraţie de război a Ucrainei pentru Rusia.

Dacă sensul acestor declaraţii şi a decretului (despre care am vorbit mai pe larg în episodul trecut) este cel a enerva, întărâta şi provoca Rusia să facă  o mişcare greşită, sau ele sunt chiar paşii premergători declanşării unui conflict, este de înţeles de ce ruşii nu au avut motive să aştepte să vadă şi apoi să acţioneze şi au trecut la tactica descurajării, în primul rând, şi a pregătirii pentru un eventual atac atât asupra rusofonilor din estul Ucrainei cât şi a Crimeei.

De remarcat că aceste mişcări de trupe ale Rusiei nu au fost făcute după cele două declaraţii, pe care, probabil că le-au tratat cu seriozitate, dar totuşi ca pe nişte declaraţii politice, ci doar după ce Zelenski, împins de la spate de poziţia americană şi mai ales de presiuni directe ale SUA (să nu uităm că el era într-un mare ofsaid faţă de Biden după cooperarea cu Trump pe aspectele juridice ale presiunilor asupra, prezenţei în şi banilor încasaţi din Ucraina de Biden şi fiul.

Este clar că în momentul semnării decretului, în definitiv un act official, definitoriu pentru politica ucraineană faţă de teritoriul estic, Crimeea şi, mai ales, faţă de Rusia, ruşii au luat foarte în serios ameninţarea unei ofensive ucrainene sprijinite de forţe NATO.

Şi toate declaraţiile şi evenimentele ulterioare – declaraţia parlamentului ucrainean, convorbirile telefonice dintre preşedinţii şi miniştri de externe şi de apărare ai SUA şi Ucraina, declaraţiile şefilor NATO şi ale comandamentului american din Europa, întîlnirile lui Zelenski cu oficialii NATO şi din state europene şi afirmarea de către aceştia a sprijinului pentru Ucraina au contribuit la o tratare foarte serioasă de către Rusia a viitorului. Semne în acest sens nu sunt numai deplasarea unor forte militare substanţiale în zonele de posibil conflict, ci şi poziţiile foarte tranşante ale oficialilor ruşi, mergând până la avertismente clare privind soarta unor eventuale forte militare desfăşurate de NATO/SUA în Ucraina şi în Marea Neagră.

Un alt argument în defavoarea Ucrainei este desfăşurarea forţelor sale militare în condiţiile în care îşi anunţă des şi strident teama de o invazie rusească, avertizând că aceasta ar putea viza şi statele baltice şi chiar Polonia. La rândul lor, cele de mai sus cântă şi ele pe aceleaşi acorduri. Totuşi, atunci când este vorba de a-şi desfăşura forţele armate, Ucraina face acest lucru către partea ei de est, unde în acest moment nu este în contact direct cu Rusia şi către Crimeea, lăsând vraişte porţiunea mult mai lungă de frontieră cu clamatul ei duşman la nord-est şi nord. Ca să nu mai vorbim de cel mai apropiat aliat al Rusiei din zonă, Bielorusia, cu care Ucraina are o altă lungă frontieră, de asemenea, slab apărată. Dar poaste că aici, în perspectivă, nici nu era nevoie de armată.

Lovitura de stat din Bielorusia, evenimentul care trebuia să debusoleze Rusia şi să crească şansele ofensivei ucrainene

Şi, pentru că tot am ajuns la vecinul nordic, nu putem trece cu vederea recentele arestări şi dezvăluiri despre o pregătită lovitură de stat, sprijinită (organizată, adică) de CIA şi Departamentul de Stat (ca în Ucraina), în timpul căreia era prevăzută asasinarea lui Lukaşenko şi a întregii sale familii, precum şi a unui număr de alţi oficiali bieloruşi din zona politică, servicii, armată, declanşarea unei revolte populare parţial armate şi luarea puterii de către complotişti, între care mai mulţi bieloruşi cu cetăţenie şi domiciliu american.

Cunoscând procedurile şi rezultatele CIA pe întreg mapamondul şi în condiţiile în care manifestaţiile populare s-au restrâns şi s-au rărit, trecerea la un plan B sau C, doar ei ştiu care, este un lucru firesc. Şi chiar dacă astfel de lovituri de stat cu asassinate pe scară largă şi revoltă populară armată nu s-au mai organizat în Europa, pregătirea ei în Bielorusia, un spaţiu absolut necesar SUA/NATO pentru sugrumarea Rusiei, justifică orice fel de mijloace.

Chiar dacă nimeni nu a spus acest lucru, sunt convins că informaţiile despre complot şi urmărirea atentă a complotiştilor, inclusiv atragerea lor într-o cursă pe teritoriul rusesc, în care cei doi arestaţi de FSB credeau că vorbesc cu nişte generali bieloruşi dizidenţi, s-a desfăşurat pe parcursul a mai multor luni şi că evenimentele din Bielorusia era prevăzut a se derula concomitent cu ofensiva împotriva republicilor separatist şi a Crimeei. Dacă cele mai multe indicii arătau că o astfel de ofensivă ar putea avea loc în mai după sărbătoarea Sfintelor Paşti, complotul din Bielorusia ne spune chiar data exacta: 9 mai, ziua naţională a statului bielorus. Şi, ce să vezi, odată cu debutul exerciţiilor Defender Europe 21.

Şi acest lucru nu mai este o presupunere, este chiar o certitudine, căci o răsturnare în Bielorusia ar fi creat o diversiune importantă pentru conducerea politică şi militară a Rusiei, inclusiv mişcarea unor trupe importante către nord.

Că lovitura bielorusă nu este o găselniţă a propagandei ruseşti - dacă mai e nevoie de dovezi după ce am văzut ce straniu de exact se angrenau cele trei evenimente -  o arată faptul că tema respectivă, cu detalii, în mod sigur, nedate publicităţii, dar convingătoare pentru ca partea americană să înţeleagă că pregătirile pentru o surpriză de proporţii, care să avantajeze ofensiva ucraineană-SUA-NATO, au leşinat, a fost prezentă în discuţia dintre Putin şi Biden , ne spune Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin, dar şi presa din Vest. În acest context putem citi cu totul altfel suprinzătoarea decizie a SUA de a nu mai aduce în Marea Neagră cele două nave de război, fapt care a fost pus de toată lumea pe seama discuţiei Putin – Biden, dar nu legat de complotul din Bielorusia – necunoscut public în acel moment – , ci de puterea de convingere a lui Putin şi de şovăiala lui Biden.

În acest context, cu unul dintre cele trei elemente de bază descoperit şi anihilat, e greu de crezut că planul va continua în aceleaşi coordonate temporale. Dar, este sigur că el nu va fi abandonat. 

Va urma.