Toată lumea este de acord că trebuie un alt soi de politică şi, prin urmare de politicieni. Sintagma curentă este cea de "nouă clasă politică". Toţi o folosesc, dar nimeni nu o defineşte clar.
Politica este în final administrarea treburilor unui stat şi se poate face în felurite formule instituţionale. În ceea ce priveşte însă rezultatele acesteia, putem despărţi ca existând două tipuri: politica dusă pentru avantajele unui număr redus de beneficiari din societate, grupaţi în reţea mafiotă politicieni-oameni de afaceri-funcţionari, şi cea dusă pentru avantajele întregii societăţi. Pentru o astfel de politică este însă necesar ca omenii implicaţi să fie ei înşişi devotaţi binelui întregii societăţi şi fiecărui membru în parte.
Acum, de exemplu, ni se spune că trebuie să înlocuim corupţii cu cei pro-Europa, de parcă a fi pro-european - într-o Europă măcinată de o deviere gravă către autodistrugere, cu grave probleme de spiritualitate şi de moralitate, cuprinsă de un duh nihilist terminator - ar garanta şi o politică pentru oameni. Realitatea din Occident ne arată însă exact contrariul.
Da, avem nevoie de
o politică nouă şi de alţi oameni politici; dar avem nevoie de o politică aşezată pe un fundament creştin care să plece de la faptul simplu că
există şi ceilalţi şi că trebuie să lucrăm şi să trăim pentru ei. Avem nevoie de oameni politici îndreptaţi spre aproapele lor.
Grija faţă
de celălalt, (grijă izvorâtă nu din activism, ci din credinţa în Dumnezeu, în
lumea Lui şi în ordinea Lui în care eşti parte) interesul constant pentru el
pornit din iubirea creştină, aşa cum am definit-o mai sus, stau la baza
sentimentului politic care determină acţiunea politică individuală a fiecăruia
dintre noi, indiferent dacă suntem sau nu într-o structură politică organizată.
De existenţa acestui sentiment politic depinde activitatea politică îndreptată
către folosul fiecăruia, dar şi al comunităţii ca ansamblu de persoane şi nu de
indivizi.
Este nevoie
de politică pe fundament creştin pentru ca politica să fie făcută pentru
ceilalţi şi nu pentru sine – oricum ar suna acest sine, de la propria persoană,
la familia, clanul, haita de prădători, banda de tâlhari, mafia din care
politicianul face parte.
Este nevoie
de o politică creştină pentru ca această îndreptare către ceilalţi, acest întru
ceilalţi să fie real şi durabil. Numai acest fel de aşezare în ecuaţia
existenţei, în relaţia cu aproapele, dă tărie, claritate, omenie şi eficienţă
actului politic. Numai astfel omul politic poate fi consecvent cu vorbele sale.
Aceasta este
baza pe care trebuie să se construiască. Iar construcţia să nu însemne numai
asigurarea hranei, locuinţei, locului de muncă, hainelor etc. (necesare şi
ele), cât educarea în spiritul acestui principiu de bază, creşterea unui om
armonios, echilibrat între ceea ce îi este necesar trupului ca să trăiască
aici, şi ceea ce ne este de folos pentru a ne câştiga mântuirea.
