Domnului Oprescu, Dâmbovița cu (puțină) dragoste

       Sunt printre cei care mă deplasez destul de des de-a lungul Dâmboviței cu autobuzul şi mărturisesc că, de câţiva ani, de când nişte raţe aiurite şi-au găsit sălaş permanent aici, privesc cu mult mai multă plăcere canalul de beton prin care, până la ele, apa curgea impersonală, rece, H2O.
       S-au discutat, mai ales în ultimii ani diverse proiecte care să facă zona gârlei noastre urbane un loc mai cald, mai natural, mai plăcut ochiului şi sufletului. Evident, proiecte mari, probabil niciodată realizabile, căci ele implică lucrări ample şi reducerea carosabilului. Adică, bani mulţi. (Tot atât de posibil este ca într-o bună zi un primar general să descopere un prieten care preia un astfel de proiect şi, cum este o zonă mai greu cuantificabilă contabiliceşte şi cu preţuri mari - cea cu amenajarea peisajului - să pornească ceva.)
       Dar până atunci, mă tot uit şi mă întreb cum de nu i-a dat nimănui în cap să facă nişte insuliţe cu vegetaţie pe care păsările de apă, şi nu numai să clocească, să stea, să aibă o casă a lor. Nu vă speriaţi, nu e vorba de ceva mare şi cu mulţi bani. Probabil câteva zeci de mii de euro ar ajunge pentru tot cursul bucureştean al Dâmboviţei. Cum?
       Cu nişte, să zicem, tăvi mari din plastic pe care să se pună pământ şi să se sădească ceva vegetaţie de mal de apă, şi care, pentru a nu fi duse de curent, cât şi pentru perioadele când apa e golită pentru curăţenie, să fie ancorate cu greutăţi de fundul apei. Ele ar rămâne astfel pe loc, s-ar ridica şi ar coborâ odată cu nivelul apei şi ar da viaţă râului şi casă păsărilor. Ce credeţi? E o idee care merită anunţată primarului?