OMUL ȘI (în lipsa a măcar unei autopsii care să demonstreze efectul mortal al covidului) TEROAREA IMPROBABILEI MORŢI COVIDIENE

 

Oamenii par a fi descoperit moartea cu ajutorul covidului. Nu că nu ar fi știuT că moartea există, nu că nu și-au îngropat rude şi prieteni, nu că nu au consumat febril decese naţionale ale unor nulităţi, nu că nu ar fi ştiut de boli, războaie, terorism, accidente. Dar toate astea la un loc nu au reuşit să-i trezească ... la moarte. 

Uite, de-o pildă, anul trecut au murit în România 261.233 de oameni, dintre care de boli ale aparatului circulator 145.264, de tumori 50312, de boli ale aparatului respirator (fără covizi) 17.727, de boli ale aparatului digestiv 15.688 de români. În 2020, probabil, numărul acestora va mai scădea dat fiind trecerea multora la covizenie.

Aţi auzit pe cineva atât de terorizat de gândul infarctului, atacului cerebral, cancerului încât să-şi schimbe masiv viaţa? Aţi văzut mase mari de oameni alergând, invadând plaiurile şi munţii fără grătare, cu un rucsăcel cu puţină apă, glucoză, pesmeţi, luând la pas toate cărările mai dihai decât holurile molurilor?

Aţi auzit de mase mari de oameni care să renunţe la abonamentele tv, la fumat, la alcool, la şoping, în favoarea unor acţiuni de reparare a naturii, de ajutare a celor în nevoi, de participare la acţiuni menite a păstra vie flacăra identităţii neamului?  

Eu, nu. 

Şi întorcându-ne la date de mai sus,  nu realitatea statistică voiam să v-o prezint, ci enormitatea, aberaţia, neverosimilul situaţiei în care o ţară întreagă e înspăimântată, terorizată de posibilitatea morţii de covid în condiţiile în care, oficial, sunt 2616 decese cauzate de covid, despre care puţini mai sunt cei care cred că sunt chiar decese cauzate de covid, circa 90 % dintre decedaţi având alte afecţiuni grave, iar minţitul la foc automat al autorităţilor fiind evident, deja, pentru marea majoritate a populaţiei. 

Şi, în aceeaşi linie, ce înseamnă 2600 faţă de 145.000? Dar faţă de 50312? Ca să nu mai vorbim de celelalte boli şi să nu uităm nici fumatul, alcoolul, accidentele rutiere.

Românii mor cu sutele de mii din cauzele arătate mai sus şi nu au nicio problemă, dar umblă bezmetici, pe vremurile caniculare, când oxigenarea e oricum deficitară, când stresul meteo e maxim, cu masca pe faţă pe stradă, pe trotinete, pe biciclete, în maşini, în curte şi în casă.

Le este, ne este frică de moarte. Dar nu de orice moarte, ci numai de cea covidiană. Şi atunci devenim plastilină în mâinile duhnind a nesfâşite straturi de sânge, depuse de câteva secole încoace, ale slujitorilor mafiei bancare globaliste, travestiţi în autorităţi statale şi locale.

Suntem terorizaţi, posedaţi de o frică, mai ales, iraţională având în vedere datele concrete, şi, din păcate, rezultanta acestei stări de psihoză în masă nu e îndreptată către întrebări despre sine, despre ce e viaţa, despre de ce viaţa, despre cine suntem, unde, despre Dumnezeu. 

Nu e îndreptată spre punerea de întrebări şi căutarea de răspunsuri, căutare care să-i ducă spre tărâmul spiritualului şi să le deschidă sufletelor lor uşi către eternitate, ci spre iluzoriu, praf, vremelnicie, lipsă de sens. Nu au dat mase mari de oameni buzna spre biserici, ci tot spre mega-magazine, moluri, farmacii, televizoare.

Au murit 2600 de oameni care, pe lângă bolile lor cumplite, au fost găsiţi, real sau mincinos, cu covid. Nimeni, în lipsa unei autopsii, nu poate dovedi că măcar unul dintre decese e din cauza covidului. Şi totuşi, oamenii, mulţi oameni, în mod sigur mult prea ulţi oameni îşi declară teama, aderenţa la teoriile oficiale, sau chiar neîncrederea în datele oficiale, din spatele unor măşti, unor distanţe, a refuzului de a da mâna.

Toţi aceştia vor muri. Noi toţi vom muri. La acest lucru, oricum se gândesc prea puţini şi doar aceia se roagă, ajută, întind mâna, zâmbesc cald, trăiesc pentru ceilalţi, TRĂIESC. 

Ceilalţi, din păcare cei mulţi, întorşi către ei, preocupaţi doar de ei şi astfel prinşi în plasa plăcerii izvorâte din starea de victimă permanentă, tot mai dependenţi şi mai însetaţi de a fi victime, tot mai victime, nişte morţi umblând prin lume.

 

Eroi şi meduze

 

În finalul interviului său din The Telegraph (despre care puteţi citi pe ActiveNews sau pe care îl puteţi citi chiar la sursă), Michael Levitt, laureat Nobel în 2013, profesor la Stanford University,  întrebat dacă se așteaptă la o nouă izbucnire a pandemiei,  a răspuns: 

Cel mai mult mi-aș face griji în legatură cu China. Eu am 73 de ani și mă simt foarte tânăr. Nu-mi pasă deloc de acest risc. Pe măsură ce îmbătrânești, riscul de a muri de boală este atât de mare, încât acum e momentul să-ți cumperi o motocicletă sau să te duci la schi.

Asta după ce  în toată perioada blocadei sociale a insistat că direcţia de acţiune a guvernelor  - respectiv al celui britanic - este greşită, că victimele virusului vor fi mult mai puţine decât autorităţile guvernamentale şi cele medicale locale sau internaţionale, vehiculează, din motive, zice el încă "neclarificate". Iar estimarea lui este că victimele de tot felul ale acestei blocade anti-umane sunt deja mult mai multe decât ale covid 19 şi numărul lor va creşte. Declaraţii curajoase în lumea occidentală de azi, chiar şi pentru un nobelist, căci ştiu câţiva care, pentru nişte afirmaţii necontondente sau glume nevinovate, au fost daţi afară din universităţi.

 

Dar aş vrea să mă întorc la pasajul citat mai sus pentru că el conţine un adevăr extreaordinar, la care nu m-am gândit până acum în acest sens. Levitt are perfectă dreptate când spune că după o anumită vârstă pericolele exterioare se estompează în raport de cele interioare, numai că eu m-aş duce mai departe de motociclat sau schiat: vârstnicia poate fi perioada în care noi să dăm societăţii mai mult decât la tinereţe, dar, de data asta, mai ales calitativ.. Când ar trebui să ne implicăm, să ne dăruim, să ne luptăm pentru ceilalţi, să ne sacrificăm chiar.  

Moartea vine oricum pentru fiecare dintre noi şi, de asemenea, ea poate veni oricând. Dar, tot atât de adevărat este şi că probabilitatea de a muri, din cauza unor maladii, este mai mare la vârstele la care organismul este uzat şi fragilizat. Adică după 50, 60, 70 ... de ani. Şi atunci? De ce, într-o proporţie covârşitoare, să fim nişte moşi căcăcioşi (idem babe) când acum putem risca cu mai multă uşurinţă, cu mai puţine pierderi, când putem fi nişte viteji luptând pentru ceilalţi, ajutându-i? Când putem finaliza ca eroi, nu ca nişte zombi. Ne putem încheia vieţile pe baricade, cu steagul grijii pentru ceilalţi în mâini şi suflete, şi nu ascunşi îndărătul unor neputinţe mai mult sau mai puţin închipuite.

Un tânăr, în cazul implicării, de exemplu, în activităţi de contestare a unui regim abuziv, dictatorial, poate suferi diverse măsuri represive de la  pierderea locului de muncă, izolarea socială, aruncarea în stradă, blocarea carierei, la suprimarea lui de către agenţii autorităţilor.

Un pensionar nu rămâne fără mijloace de trai, are deja o carieră închegată, sau nu are căci nu l-a interesat, nu mai are nevoie de acelaşi tip de recunoaştere socială care să-i permită avansarea sa pe drumul profesional, sau vocaţional, iar în ceea ce priveşte pericolul suprimării, acesta se diluează în cocteilul de multe alte pericole medicale ce îl pândesc. Iar pericole, riscuri, pierderi, sacrificii sunt la implicarea în multe alte cauze care îi privesc pe cei din jurul nostru; chiar şi numai în cazul îngrijirii lor.

Şi totuşi, noi, mulţi dintre noi, continuăm a îmbătrâni ca nişte personaje triste, dezarmate, interesate doar de aspectul necesităţilor personale imediate, auto-eliminate din viaţa socială, din curentul care imprimă destinului colectiv un anume curs (mai puţin grija pentru mărirea pensiei), ca nişte muribunzi fără speranţă. 

Deşi, toţi ceilalţi, sunt alături de noi, în jurul nostru, au nevoie de noi, aşteaptă implicarea noastră, curajul nostru, vitejia noastră care capătă o altă forţă aşezate pe fundamentul unei înţelepciuni mai clar conturate, dublate de experianţă, noi ne purtăm ca nişte meduze eşuate pe o plajă pe care ne aşteptăm sfârşitul. Sau ca nişte bacterii flămânde, interesate doar de supravieţuire. Căci, aşa e, deşi ştim că murim, trăim ca şi cum nu am şti, ca şi cum am fi veşnic pe acest pământ şi acest lucru ar ţine doar de câtă pensie primim şi de cât de mult ne îngrijim fizic de noi înşine. Şi numai de noi înşine. Ceilalţi? Treaba lor!

Am ajuns astfel într-un punct în care cele de mai sus  se leagă cu o învăţătură fundamentală  a Bisericii: Trăieşte cu gândul la moarte!

Gândul la moarte este desăvârşita înţelepciune - ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Moartea ca reper, ca punct cardinal, funcţie de care să îţi înţelegi, ordonezi şi organizezi viaţa. Moartea ca călăuză către Viaţă, viaţa veşnică, pe care o dobândim prin mântuire. 

E acel reper care îţi arată repede şi clar ce e cu adevărat important în această existenţă, care te îndeamnă la o viaţă pământeană plină de frumos, de bucurie, de dragoste, toate prin şi pentru ceilalţi. La curaj, vitejie, dăruire, sacrificiu. 

Un tânăr poate ajunge la sacrificiu într-un mod nu tocmai chibzuit, urmând un model, un "trend", o modă, un impuls, prins într-o euforie trecătoare, deci, într-un fel, incomplet, în timp ce un vârstnic ar putea face acelaşi lucru în deplină cunoştinţă de cauză şi asumare sacrificială. 

Dacă tot murim, dacă tot ne sfârşim periplul prin această lume, vremelnică şi ea, să murim sub steagul lui Hristos pentru semenii noştri şi întâlnirea cu El!

De ce vârstnicii ar trebui să fie în linia întâi a dăruirii, curajului, vitejiei şi sacrificiului pentru ceilalţi. (Trăieşte cu gândul la moarte!)

GENERALUL DE FLOTILĂ AERIANĂ, COMANDORUL ŞI SCRIITORUL RADU THEODORU

În finalul interviului său din The Telegraph (despre care puteţi citi pe ActiveNews sau pe care îl puteţi citi chiar la sursă), Michael Levitt, laureat Nobel în 2013, profesor la Stanford University,  întrebat dacă se așteaptă la o nouă izbucnire a pandemiei,  a răspuns: 

Cel mai mult mi-aș face griji în legatură cu China. Eu am 73 de ani și mă simt foarte tânăr. Nu-mi pasă deloc de acest risc. Pe măsură ce îmbătrânești, riscul de a muri de boală este atât de mare, încât acum e momentul să-ți cumperi o motocicletă sau să te duci la schi.

Asta după ce  în toată perioada blocadei sociale a insistat că direcţia de acţiune a guvernelor  - respectiv al celui britanic - este greşită, că victimele virusului vor fi mult mai puţine decât autorităţile guvernamentale şi cele medicale locale sau internaţionale, vehiculează, din motive, zice el încă "neclarificate". Iar estimarea lui este că victiomele de tot felul ale acestei blocade anti-umane sunt deja mult mai multe decât ale covid 19 şi numărul lor va creşte. Declaraţii curajoase în lumea occidentală de azi, chiar şi pentru un nobelist, căci ştiu câţiva care, pentru nişte afirmaţii necontondente sau glume nevinovate, au fost daţi afară din universităţi.

 

Pasajul citat mai sus conţine un adevăr extreaordinar, la care nu m-am gândit până acum în acest sens. Levitt are perfectă dreptate când spune că după o anumită vârstă pericolele exterioare se estompează în raport de cele interioare, numai că eu m-aş duce mai departe decât motocicleta sau schiul: vârstnicia poate fi perioada în care noi să dăm societăţii mai mult decât la tinereţe, dar, de data asta, mai ales calitativ.. Când ar trebui să ne implicăm, să ne dăruim, să ne luptăm pentru ceilalţi, să ne sacrificăm chiar.  

Moartea vine oricum pentru fiecare dintre noi şi, de asemenea, ea poate veni oricând. Dar, tot atât de adevărat este şi că probabilitatea de a muri, din cauza unor maladii, este mai mare la vârstele la care organismul este uzat şi fragilizat. Adică după 50, 60, 70 ... de ani. Şi atunci? De ce, într-o proporţie covârşitoare, să fim nişte moşi căcăcioşi (idem babe) când acum putem risca cu mai multă uşurinţă, cu mai puţine pierderi, când putem fi nişte viteji luptând pentru ceilalţi, ajutându-i? Când putem finaliza ca eroi, nu ca nişte zombi. Ne putem încheia vieţile pe baricade, cu steagul grijii pentru ceilalţi în mâini şi suflete, şi nu ascunşi îndărătul unor neputinţe mai mult sau mai puţin închipuite.

Un tânăr, în cazul implicării, de exemplu, în activităţi de contestare a unui regim abuziv, dictatorial, poate suferi diverse măsuri represive de la  pierderea locului de muncă, izolarea socială, blocarea carierei, la suprimarea lui de către agenţii autorităţilor.

Un pensionar nu rămâne fără mijloace de trai, are deja o carieră închegată, sau nu are căci nu l-a interesat, nu mai are nevoie de acelaşi tip de recunoaştere socială care să-i permită avansarea sa pe drumul profesional, sau vocaţional, iar în ceea ce priveşte pericolul suprimării, acesta se diluează în cocteilul de multe alte pericole medicale ce îl pândesc. Iar pericole, riscuri, pierderi, sacrificii sunt la implicarea în multe alte cauze care îi privesc pe cei din jurul nostru; chiar şi numai în cazul îngrijirii lor.

Şi totuşi, noi, mulţi dintre noi, continuăm a îmbătrâni ca nişte personaje triste, dezarmate, interesate doar de aspectul necesităţilor personale imediate, auto-eliminate din viaţa socială, din curentul care imprimă destinului colectiv un anume curs (mai puţin grija pentru mărirea pensiei), ca nişte muribunzi fără speranţă. 

Deşi, toţi ceilalţi, sunt alături de noi, în jurul nostru, au nevoie de noi, aşteaptă implicarea noastră, curajul nostru, vitejia noastră care capătă o altă forţă aşezate pe fundamentul unei înţelepciuni mai clar conturate, dublate de experianţă, noi ne purtăm ca nişte meduze eşuate pe o plajă pe care ne aşteptăm sfârşitul. Sau ca nişte bacterii flămânde, interesate doar de supravieţuire. Căci, aşa e, deşi ştim că murim, trăim ca şi cum nu am şti, ca şi cum am fi veşnic pe acest pământ şi acest lucru ar ţine doar de câtă pensie primim şi de cât de mult ne îngrijim fizic de noi înşine. Şi numai de noi înşine. Ceilalţi? Treaba lor!

Am ajuns astfel într-un punct în care cele de mai sus  se leagă cu o învăţătură fundamentală  a Bisericii: Trăieşte cu gândul la moarte!

Gândul la moarte este desăvârşita înţelepciune - ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Moartea ca reper, ca punct cardinal, funcţie de care să îţi înţelegi, ordonezi şi organizezi viaţa. Moartea ca călăuză către Viaţă, viaţa veşnică, pe care o dobândim prin mântuire. 

E acel reper care îţi arată repede şi clar ce e cu adevărat important în această existenţă, care te îndeamnă la o viaţă pământeană plină de frumos, de bucurie, de dragoste, toate prin şi pentru ceilalţi. La curaj, vitejie, dăruire, sacrificiu. 

Un tânăr poate ajunge la sacrificiu într-un mod nu tocmai chibzuit, urmând un model, un "trend", o modă, un impuls, prins într-o euforie trecătoare, deci, într-un fel, incomplet, în timp ce un vârstnic ar putea face acelaşi lucru în deplină cunoştinţă de cauză şi asumare sacrificială. 

Dacă tot murim, dacă tot ne sfârşim periplul prin această lume, vremelnică şi ea, să murim sub steagul lui Hristos pentru semenii noştri şi întâlnirea cu El!

Diavolul ştie şi tremură

Recent, într-o seară, m-am uitat la un film, ceva ce se întâmplă foarte rar. Am văzut „O viață ascunsă”, regizat de Terrence Malick, care prezintă povestea unui catolic și a familie sale care au refuzat să jure credință lui Hitler în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. El are o moarte martirică iar povestea se bazează pe fapte reale. Trăind într-o vale mică din munții Austriei, viața sa era oricum ceva ascuns. Când refuzul său de a se plia pe cererile Statului a ieșit la iveală, el a început să audă mantra „Nimeni nu va ști ce faci”. O aude de la vecini, de la Biserică, de la familie și în cele din urmă chiar de la autoritățile înseși. Este cel mai modern sentiment prezent în film. Că el se comportă ca și cum toate acestea nu contează îl arată ca fiind printre cele mai creștine personaje apărute pe ecran vreodată.

Ce contează în viața ta?

„Fă o schimbare”

„Fă ca viața ta să conteze”

„Este ceva important”

„Am votat”

Un lung pomelnic de lozinci întăresc ideea că „a schimba” lucrurile, chiar și în cel mai mic mod cu putință, reprezintă criteriul după care trebuie măsurată viața. Este tocmai esența minciunii care poartă numele de modernitate. Pur și simplu nu noi suntem conducătorii istoriei. Chiar și aceia care se imaginează (sau pe care noi ni-i imaginăm) a fi mari schimbători ai evenimentelor istorice nu sunt conducătorii istoriei. Hitler și Mussolini nu conduceau istoria. Churchill și FDR nu conduceau istoria. Nimeni cu o funcție politică (nici măcar toți adunați la un lor) nu conduc istoria.

Dumnezeu singur conduce istoria.

“De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? ” (Matei 6:25–30)

Din experiența mea o astfel de declarație produce imediat un efect de „ripostă”, în care oamenii se întreabă dacă eu cred că deciziile și faptele noastre contează sau nu. Subscriu rapid ideii că deciziile și faptele noastre contează, dar nu din motivul pe care îl propune modernitatea. Ce contează este cum Îi răspundem lui Dumnezeu și poruncilor Sale (care sunt o icoană verbală a lui Dumnezeu). Lumea nu este o zonă neutră, un aranjament secular în care acțiunea umană este realitatea definitorie și determinantă. Noi nu am fost lăsați să creăm lumea, ci să trăim în ea.

Anumite aspecte ale acestei distincții le pot părea multora a fi o chestiune de semantică. Noi luăm într-adevăr decizii, iar deciziile noastre au consecințe. Totuși, când aceasta este calea principală prin care ne vedem relațiile noastre, apare o distorsiune subtilă care ne conduce la consecinţe idolatre și dezastruoase.

Lumea modernă este dominată de cultul politicii. Nu există o cale mai bună de a descrie cum ne imaginăm noi că funcționează lucrurile. Indiferent de protestele noastre că nu e aşa, oamenii contemporani cred într-o lume seculară – o lume care operează conform propriilor legi și principii (cauză și efect) – și unde cei care au putere sunt cei capabili „să facă să se întâmple lucrurile”. Puterea este înțeleasă ca fiind egală cu coerciția (sau cu „autoritatea” coercitivă) și bogăția (abilitatea de a plăti oamenii să facă ceea ce vrei). Apogeul acestei puteri este identificat cu statul. Din acest punct de vedere, noi înțelegem „politica” a fi mijlocul principal de control și modelare a lumii. Aceasta este viața trăită ca un cult. Ni se spune (și suntem de acord cu acest lucru) că ceea ce numim „stat” controlează și modelează lumea, iar acest rol este cel legitim. Orice contestare este primită fie cu vreo două versete din Scriptură (dacă ești creștin) sau cu o respingere disprețuitoare ca și cum ai fi un nebun (poate un nebun de tip Amish).

Mare parte din acest cult a fost creat în creuzetul modernității. În inima sa, modernitea și toate formele sale politice învață că modelarea și controlul istoriei reprezintă tocmai rolul statului. El este agentul schimbării. Dacă există cineva care rezistă acestei pretenții sau refuză să participe, atunci el este învinuit de eșec în a-şi asuma responsabilitatea. Este un cult care cere participarea noastră (iar în asta constă esența unui cult).

Filmul lui Malick se încheie cu un citat din „Middlemarch” al lui George Eliot: „ …mare parte din binele lumii se sprijină parțial pe acte neistorice; iar că lucrurile nu stau atât de rău cu mine și cu tine, cum ar fi putut să stea, se datorează în parte celor care au trăit în credință o viață ascunsă și care se odihnesc în morminte părăsite.”

Aș merge chiar mai departe decât Eliot. Viața ascunsă este singura viața adevărată, iar ceea ce se numește „viață istorică” este puțin mai mult decât propagandă. Propaganda nu slujește realității de zi cu zi în care trăim fiecare dintre noi. Mai degrabă le dă putere celor care vor să agreseze fără mustrarea conștiinței.

Cu ani în urmă, într-o conversație cu fratele meu mai mare, am ajuns la subiectul călugărilor și pustnicilor. Fratele meu admira nevoința și credința lor, dar adăuga îngrijorarea modernă. „Cine știe că ei sunt acolo?” Răspunsul meu a fost atunci: „diavolul știe și tremură”.

Dar chiar și asta pare o concesie prea mare făcută „istoriei”. Existența noastră nu are nevoie să fie justificată sau măsurată de luptele ei. Viața noastră este un dar și este făcută pentru a fi trăită. Trăirea este înțeleasă a fi o trăire a plinătății divine, descoperită fără întrerupere în fiecare moment.

Viețile noastre nu sunt cu adevărat „ascunse”. Mai degrabă, ele sunt văzute de Dumnezeu. Marea ironie prezentă în film, ca de altfel în fiecare viață modernă, este că protagonistul trăiește în conștiința faptului că este văzut de Dumnezeu. Doar ignorând această realitate modernitatea poate acționa cu importanța pe care și-o dă.

Sursa:  http://contramundum.ro/2020/01/16/o-viata-ascunsa/

STOP 5G - BIROCRAŢII EUROPENI ŞI INTERESELE ASCUNSE DIN SPATELE DECIZIILOR LOR

În numele şi pentru binele tuturor românilor, un grup de 84 de asociaţii, fundaţii şi societăţi comerciale au depus la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale un  memoriu împotriva introducerii în România A tehnologiei 5G, contestată masiv în întreaga lume, cu precădere în Occident. Cum memoriul - în care veţi găsi sintetizate toate argumentele de contestare a 5G, plus multe alte informaţii - este de mai mari dimensiuni, am ales, pentru a vi-l aduce la cunoştinţă şi a vă familiariza cu gravele probleme ale acestei tehnologii anti-viaţă, nu numai anti-umane, varianta împărţirii lui în secţiuni.

Către

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale

Plângere prealabilă împotriva motivelor de expunere / fundamentare și a ordonanței cu privire la proiectul de OUG privind simplificarea procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construcții cu privire la infrastructura fizică necesară susținerii rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

Cerem în mod imperativ anularea acestui proiect de OUG, suspendarea tuturor procedurilor legate de el și a oricăror acte subsecvente ce decurg ca efect din el!

Subscrisele:

1) Asociația PRO CONSUMATORI, reprezentată legal de dl. COSTEL STANCIU - Președinte;

2) Asociația ALIANȚA PĂRINȚILOR, reprezentată legal de dl. CRISTIAN FILIP - Președinte;

3) Asociația PRO VITA București, reprezentată legal de dl. BOGDAN STANCIU - Președinte.

            Toate trei cu sediul procedural ales la CABINET DE AVOCAT „ALEXANDRU MARINA-IOANA”, din București, sector 2, str. Dimitrie Marinescu nr. 1 (unde solicităm să ne fie trimise toate documentele de corespondență și procedurale), prin Avocat ales ALEXANDRU MARINA-IOANA,

            Plângere prealabilă împotriva motivelor de expunere și a ordonanței cu privire la proiectul de OUG privind simplificarea procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construcții cu privire la infrastructura fizică necesară susținerii rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în temeiul dispozițiilor art. 2 coroborat cu art. 7 și următoarele din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, actualizată, vă NOTIFICĂM următoarele:

            Având în vedere că subiectul în cauză este extrem de complex și necesită dezbateri ample, studii și analize de impact, precum și faptul că proiectul de OUG încalcă în mod flagrant atât Legea fundamentală a țării – Constituția României, precum și legile subsecvente care reglementează în mod imperativ exercitarea dreptului de proprietate precum și alte drepturi cetățenești, iar pe cale de consecință

VĂ ÎNVEDERĂM că atât legiferarea tehnologiei 5G prin OUG cât și textul propus sunt neîntemeiate, nelegale și anticonstituționale. Mai mult, la Referendumul din luna mai 2019 marea majoritate a românilor care au participat la vot și-au exprimat voința în sensul că NU mai vor ca legile importante să fie modificate prin ordonanțe de urgență. Faptul că dumneavoastră, reprezentanți ai guvernului încercați să modificați printr-un OUG nu mai puțin de nouă legi, dintre care unele foarte importante (Legea fondului funciar, Legea cadastrului, Legea de protecție a mediului, Legea asociațiilor de proprietari, Legea autorizării lucrărilor de construcții, Regulamentul general de urbanism etc.), reprezintă o sfidare fără precedent și inadmisibilă a voinței suverane a poporului român. Și pe toate acestea vreți să le modificați doar printr-o simplă ordonanță de urgență, fără dezbatere în Parlament, fără verificări de constituționalitate, fără corelare cu unele directive europene, fără studii de impact, fără nimic!

            În fapt, acest proiect de OUG nu este decât o lungă înșiruire de derogări de la legislația în vigoare, care ar putea produce un haos legislativ cu efecte ireversibile în plan legislativ și social, creându-se și o mare discriminare față de cetățeni. De exemplu, de ce proprietarii de rețele de comunicații sunt scutiți de la obținerea unor autorizații și de unele taxe iar toți ceilalți nu? Toate aceste derogări și încălcări ale legislației în vigoare se vor a fi făcute printr-o „lege specială” (art. 49, alin. 1), în condițiile în care Constituția României statuează că „Nimeni nu este mai presus de lege”!

            De asemenea, proiectul de OUG are nu mai puțin de 50 de articole, mult prea multe pentru o ordonanță de urgență! O eventuală modificare a legislației în domeniu trebuie să se facă prin Legea 159/2016, care reglementează acest domeniu și nu prin alt act normativ.

            CEREM ca subiectul tehnologiei 5G să fie analizat și dezbătut în Parlament - forul legislativ al statului.

            Pe cale de consecință aveți obligația să anulați acest proiect de OUG, având în vedere că nu se justifică o asemenea legiferare.

            Ordonanța de urgență este un act normativ care poate fi emis de Guvern numai într-o situație extraordinară, respectiv acea stare de fapt care pune în pericol interesul public (a se vedea Decizia nr. 1008 din 7 iulie 2009 a Curții Constituționale a României). Din nota de fundamentare a acestui OUG nu reies împrejurările care conferă urgența acestui act normativ! Ordonanța de urgență nu poate fi motivată pe criterii precum: nevoia armonizării legislației naționale cu cea comunitară, oportunitatea reglementării sau utilitatea reglementării, așa cum este stipulat în nota de fundamentare a acestui proiect de OUG.

            Înțelegem necesitatea și utilitatea dezvoltării tehnologice, însă nu în detrimentul deteriorării unui mediu de viață sănătos și echilibrat și nici prin încălcarea legilor sau a Constituției. Înainte de toate este obligatorie respectarea întocmai a prevederilor constituționale, legale și de drept internațional. De asemenea „ritmul avut în vedere în Statele Membre ale Uniunii Europene” nu prevalează în fața respectării legii. La fel, nici „eliminarea barierelor din calea dezvoltării rețelelor 5G” nu trebuie să se facă cu orice preț, respectiv împotriva populației!

            Deciziile insuficient verificate, cum este și cazul efectelor nocive a radiațiilor generate de tehnologia 5G, care nu au la bază studii de impact serioase, creează mari probleme când sunt implementate. Avem astăzi, din păcate, o listă lungă de eșecuri la nivelul Uniunii Europene în implementarea unor proiecte, ce au în comun câteva elemente definitorii. Toate au plecat de la premisa că aduc o îmbunătățire a calității vieții și a calității mediului și toate au sfârșit prin a afecta viața oamenilor și starea mediului înconjurător. Mai au însă în comun și faptul că pentru niciunul din cazurile respective nu s-a făcut un studiu consistent și responsabil asupra consecințelor implementării.

            Amintim aici experimentul eșuat cu motoarele diesel pentru autovehicule. În anii ’90, doar 14% din autovehiculele vândute în Europa erau cu motoare diesel. Însă Comisia Europeană a cerut guvernelor să ofere facilități pentru aceste motoare (taxe mai mici etc.), în speranța că se va reduce emisia de CO2, dar fără a lua în calcul emisiile de oxizi de azot.

            Astfel, am ajuns astăzi cu peste 50% autovehicule diesel, poluare accentuată și perspectiva sumbră pentru zeci de milioane de posesori de astfel de autovehicule să nu le mai poată folosi!

            Însă birocrații care iau decizii în Comisia Europeană nu au învățat nimic din acest caz și au continuat cu o serie de proiecte nefundamentate pe studii serioase. Au înregistrat astfel noi eșecuri în privința dezvoltării combustibililor biodiesel, care au fost finanțați degeaba cu miliarde de euro, cu biodieselul din ulei de palmier care s-a dovedit responsabil cu de trei ori mai multe gaze cu efect de seră decât motorina standard, cu peleții din lemn care au dus la defrișări masive, cu organismele modificate genetic care produc diverse boli și lista poate continua.

            Aceste exemple arată clar că nu toate deciziile luate la nivelul Uniunii Europene sunt bune și corecte. S-au făcut și se fac multe greșeli, din diverse motive, dar mai ales atunci când se iau hotărâri fără analize temeinice și fără să se țină cont de vocea societății civice, care nu întâmplător este supranumită înțelepciunea poporului!

În Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, la articolul 191 este stipulat Principiul precauției. Potrivit Comisiei Europene, principiul precauției poate fi invocat atunci când un fenomen, un produs sau un proces poate avea efecte periculoase, identificate printr-o evaluare științifică și obiectivă, iar această evaluare nu permite determinarea cu suficientă certitudine a riscului. Pentru a fi în concordanță cu prevederile Uniunii Europene, vă solicităm să aplicați principiul precauției, așa cum au procedat și alte state și orașe europene în privința tehnologiei 5G și să opriți orice demers în vederea realizării operabilității acestei tehnologii.

            O astfel de decizie ar fi în acord cu cele deja luate în numeroase alte țări. Astfel, pe 24 martie, în Statele Unite, oficialitățile din orașul Portland, Oregon, s-au opus ferm instalării rețelelor 5G. Pe 5 aprilie, Curtea Supremă de Justiție din California a validat în unanimitate o ordonanță conform căreia companiile de telecomunicații sunt obligate să obțină mai întâi autorizații de la nivel local, nu federal, înainte de a instala orice antenă.

           

            Patru zile mai târziu, în Italia, orașul Florența a invocat principiul precauției și a refuzat să dea undă verde pentru 5G, făcând referire la „ambiguitatea și incertitudinea organizațiilor supranaționale și private (cum ar fi ICNIRP)”, care au puncte de vedere care diferă foarte mult unele de altele, „în ciuda uriașei cantități de dovezi oferite de studiile publicate”, despre efectele asupra sănătății populației. Până acum, un district al Romei a votat împotriva testelor 5G. Datorită presiunii publice mari, în Italia sunt așteptate și alte voturi, din patru consilii regionale, un consiliu provincial și alte consilii municipale.

            În aceeași zi, în Rusia, ministrul Apărării a refuzat să transfere frecvențele necesare pentru operarea 5G, fapt care amână introducerea acestei tehnologii cu cel puțin câțiva ani.

            Pe 31 martie, în Belgia, ministrul Mediului a anunțat că orașul Bruxelles nu va implementa 5G, argumentând că nivelele radiațiilor sunt imposibil de estimat iar „locuitorii orașului Bruxelles nu sunt cobai, a căror sănătate să poată fi vândută pentru profit”.

            Germanii au semnat în masă o petiție, care a strâns un număr foarte mare de adeziuni, ce a fost înaintată Parlamentului țării în data de 4 aprilie, pentru a lansa o dezbatere pentru stoparea acordării licențelor 5G până la lămurirea impactului asupra sănătății.

            La aceeași dată, membrii Parlamentului din Olanda au insistat ca, înainte de orice aprobare dată instalării vreunei rețele 5G, să fie făcute suficiente studii științifice cu privire la efectele radiațiilor.

            De asemenea, în Elveția a fost o adevărată revoltă națională împotriva tehnologiei 5G, iar la data de 10 aprilie Geneva a adoptat o moțiune pentru un moratoriu asupra acestei tehnologii, prin care i se cere Organizației Mondiale a Sănătății să monitorizeze studii științifice independente (adică fără conflicte de interese, respectiv nefinanțate de industria telecomuni­cațiilor), care să evalueze efectele negative asupra sănătății, datorate sistemelor 5G. Această acțiune este puternic susținută de Federația Doctorilor Elvețieni, care spune că nu există niciun studiu și nicio dovadă științifică care să certifice siguranța noii tehnologii. Se anunță proteste masive ale populației până la eliminarea sistemelor 5G.

            Daniel Buchs, medic și parlamentar regional din partea Partidului Creștin Democrat, ce conduce acțiunile pentru renunțarea la 5G în Elveția, spune: „Așteptăm un studiu serios și independent referitor la tehnologia 5G, care ar putea duce la evitarea unui scandal similar cu cel pe care lumea l-a experimentat cu azbestul. Mult timp azbestul a fost considerat sigur, dar în prezent este responsabil pentru moartea a peste 100 000 de oameni în fiecare an”.

            Organizația Mondială a Sănătății a început studierea riscurilor ce pot proveni din expunerea la câmpuri radio.

            Organizația Mondială a Sănătății are în derulare un proiect de evaluare a efectelor câmpurilor electromagnetice asupra sănătății. Recent, a lansat procedura de selecție pentru atribuirea contractelor de cercetare pentru studii care să analizeze şi să sintetizeze dovezile existente până în prezent. Aceasta înseamnă că anul viitor vom avea primele rezultate ale unor studii medicale oficiale, care vor arăta fără echivoc efectele nocive asupra sănătății ale undelor radio cu frecvențe în spectrul 5G.

 (Va urma)