Se afișează postările cu eticheta dinastii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dinastii. Afișați toate postările

luni, 9 noiembrie 2020

Acei 0,0001 % care au mulţi bani şi cred că această lume este a lor - Marea resetare pe înţelesul tuturor (Natura, organizatorii, mijloacele şi scopul real al statului totalitar mondial – 14)

 

 (Primul episod despre Marea resetare: https://paulghitiu2009.blogspot.com/2020/11/marea-resetare-pe-intelesul-tuturor.html.)

Deci, cine sunt oamenii care impun marea resetare și cât de coordonat este acest efort?

La prima vedere, par a fi suspecții obișnuiți: capitaliștii de top ai lumii, dinastiile bogate din diferite părți ale Pământului, membrii regalității laice și religioase, miliardarii etc. cu alte cuvinte, oamenii care au suficienți bani pentru a simți că această lume este a lor, acei 0.0001% — și poate chiar și persoanele aflate imediat sub ei care caută mobilitate ascendentă. Unele fețe familiare, unele fețe pe care nu le-am văzut niciodată.

Evident, ei nu sunt o masă monolitică, și sunt sigur că nu sunt de acord între ei în toate cele și, probabil, concurează pentru cine ajunge să înfulece mai mulți plebei. Există cu siguranță rivalitate între elitele americane și chineze, de exemplu, sau între elitele americane și rusești, precum și între diferiți super rechini individuali. Dar, una peste alta, chiar și în timp ce concurează, au interese comune și mesaje comune, și există mai mult camaraderie strategică și teren comun între ei decât între oricare dintre ei și oricare dintre plebei. De exemplu, nici unul dintre ei nu pare a respinge ideea de a crea o nouă categorie de active financiare pentru a face bani din ele! În plus, ei au și consilieri care, la rândul lor, concurează unul cu celălalt pentru cea mai mare remunerație, încercând să-și promoveze ideile. Toate subiective, în acelaşi timp coordinate extins – şi costisitor - în domenii ale intereselor lor comune.
Și în prezent, conceptul „câștigător” pare a fi o lume plină de abrevieri: AI, 5G, IoT și așa mai departe. O lume în care banii sunt digitali, mâncarea este cultivată în laborator, unde totul este numărat și controlat de monopoluri gigantice, iar oamenii sunt în mare parte lipsiți de voință liberă. O lume în care fiecare element al naturii și fiecare ființă vie este fie o gazdă de date, fie o sursă de energie — sau ambele. O lume în care fluxul de zi cu zi al plebeilor este microgestionat de o IA permanent supraveghetoare şi sâcâitoare, care înregistrează gânduri și sentimente înainte ca oamenii să ajungă să aibă aceste gânduri și să simtă chiar ei. O lume în care viaţa în sine este externalizată către mașină, iar o ființă umană este în esență un costum de carne.

Acum, nu cred că această viziune va deveni vreodată realitate în întregime. Este probabil să implodeze înainte de a ajunge la jumătatea drumului — și o parte din ceea ce tocmai am descris să nu fie mai mult decât visarea cu ochii deschiși a unei minţi foarte stricate. Dar aceşti nebuni puternici încearcă tot posibilul pentru a realiza această realitate de coșmar. Astfel, pericolul nu este în a fi depășit de o IA brusc conștientă de sine, ci în întreruperea vieții normale și în mizeria totală pe care nebunii o pot provoca minților și corpurilor noastre, în timp ce aceştia se grăbesc să felieze și să ciopârţească lumea, folosind sintagme capcană, cum ar fi "criza globală de sănătate" sau "schimbările climatice."

Și da, există cu siguranță coordonare și continuitate, deoarece există continuitate în dinastii și tendințe filosofice. Unele dintre ele sunt mai efemere, iar unele dintre ele sunt mai concrete. Pe partea efemeră, viziunea “resetatorilor” este legată de la ideile futuriste care au fost populare la începutul secolului al XX-lea, la visul unui monopol corporatist global care a sprijinit revoluția bolșevică din 1917, şi la dorinţa fierbinte generală de a controla lumea cu tehnologie, ceva care a fost încercat și a eșuat în Uniunea Sovietică în anii '60 – folosind limbajul foarte asemănător cu cel de astăzi. Pe partea concretă, Marea resetare (care, apropo, este foarte bine coordonată, în măsura în care atât Biden, cât și Johnson utilizează aceleași cuvinte codate prezentate de WEF) se dezvoltă din eforturile de după al doilea război mondial de a menține un echilibru energetic „corect” în lume, cu interese financiare „corecte” care valorifică beneficiile.

Limbajul „sustenabilităţii”, care este un pilon important al setului de marketing al Marei resetări, a fost creat inițial ca parte a diferitelor programe ale ONU – cum ar fi „Agenda 21” și „Agenda 2030”, și sunt sigur că în timpul producerii acestor programe, au fost prezente ambele elemente – atât conspirația, cât și bunăvoința. Ambele sunt seturi de documente extrem de uscate și plictisitoare despre gestionarea resurselor și justiție, care par a fi  scrise de un profesor sovietic cap pătrat, cu un bun control al termenilor birocratici, scris mai ales pentru a justifica salariul birocraților și existența Națiunilor Unite. Ce este interesant în legătură cu cel din urmă este că, de obicei, ONU este destul de inutilă, ceea ce înseamnă că oamenii se reunesc, vorbesc, vin cu documente birocratice lungi și rezoluții fără caracter obligatoriu - și apoi, în esenţă, nu se întâmplă nimic. Dar nu de data asta. Nu acum. Programul e în derulare! Deci, trebuie să fie important pentru cineva care plătește. Și da, sunt cinică. În tot ceea ce se întâmplă, există întotdeauna o combinație de bune intenții, lăcomie, ambiție, relații personale, interese financiare, iluzii și așa mai departe. Politicienii vorbesc cu finanțatorii, generalii vorbesc cu politicienii, cineva este unchiul altcuiva, și așa se fac lucrurile. Din păcate, cu cât sunt mai puţin directe mesajele de sus în jos, și mai abundentă propaganda, cu atât mai redusă valoarea bunelor intenții, și mai ușor este pentru nemernici de a promova absurdități fără limită.

Și, desigur, inițiative de o astfel de mare amploare pot trece prin foarte lungi și liniștite “faze de planificare”, în timpul cărora ideile dorite sunt plantate în capetele oamenilor vizaţi prin conversații private, mici întâlniri, finanțări de cercetare, convenții industriale, și altele asemenea. Deci, în momentul în care butonul “acțiune” este apăsat, se simte ca şi cum există deja o tendinţă în acest sens. Și permiteți-mi să repet, absolut tot ceea ce există în istorie este rezultatul unor alegeri subiective făcute de oameni subiectivi. Modul în care se întâmplă totul în istorie este acela că oamenii se reuneac, decid ce vor să facă și o fac. Atunci când acționează persoane importante, impactul este mai vizibil. Deci, într-un fel, totul este o „conspirație”, pentru că totul vine prin intermediul agenției umane. Și adesea, oamenii importanți își acoperă acţiunile, care nu trebuie să aibă la vedere o nuanţă radicală.

Și da, între timp, cei mai mari deținători de putere din Occident şi-au dat seama că este mai rentabil și mai puțin obositor pentru ei să mituiască doar mass-media, oamenii de știință, academicienii, politicienii și chiar „opoziția controlată” — și să-i pună pe aceştia să-I convingă pe plebei — mai mult decât să controleze totul și pe toţi prin forță. Și apropo, în timp ce partea de sus a acestui turn este o conspirație, în sensul că este un efort coordonat, în care creierele acționează într-o aliniere generală unele cu altele, fără a dezvălui plebeilor adevăratele lor obiective pe termen lung — restul turnului este probabil materia umană obișnuită, înmulțită cu lipsa demodatului sentiment moral de responsabilitate. Materia umană obișnuită este un amestec de ambiție, hoţie, lăcomie, neglijență, aroganță și chiar intenții bune. Cu cât suntem mai aproape de bază, cu atât mai multă ignoranță și cu atât mai bune intenții — pentru că majoritatea oamenilor cred că fac bine — care însă nu schimbă traiectoria tragică a cavalcadei “resetării”.

 Sursa: https://tessa.substack.com/p/great-reset-dummies

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...