marți, 21 ianuarie 2020

Domnul Guşoi, pardon Buşoi, a pus un manechin secretar de stat la Ministerul Sănătăţii

Ce repede s-au risipit florile optimismului şi promisiunile dulcege ale liberalilor! Viitorul ţării, generatia nouă de politicieni, copiii, infrastructura, instituţii curate, miniştri competenţi, toate s-au spulberat şi în locul lor a fost golită vidanja umorilor liberale. Ce mieros rostea boticul rozaliu al lui Rareş Bogdan promisiunea cu fondurile europene pe care liberalii le vor aduce de la Bruxelles!
Ce frumos sunau planurile care vor porni motoarele economiei româneşti! Ce frumos flutura batistuţa minciunilor din pieptul şi din scăfîrlia acestui trompet căcăcios şi agresiv! Ne zicea că el vor alimenta marile proiecte de dezvoltare şi de infrastructură! Ne promitea marea cu sarea şi dădea cu barosul vorbelor grele în capul pesedişitilor speriaţi de bombe. Ori cad de pe cracă ori îi îngroapă!
L-aţi mai auzit pe Gîdiliciul lui Klaus Iohannis pomenind ceva despre fondurile europene? Sincer vorbind, eu nu cred că personajul ajunge prea des la Bruxelles şi la Strasbourg. Și atunci, nu trece de coridoarele antifonate ale celor două centre europene de putere. Probabil se mai scaldă şi-n bancuri şi bîrfe prin restaurantele din jurul faimoasei pieţe din Bruxelles, Grand Place. Dar cu zero folos pentru ţară. Oricum,într-un timp scurt, Rareş Bogan a devenit unul dintre cei mai odioşi şi periculoşi politicieni. Susține cu elan şi gura mare orice aberaţie şi dă drumul la orice ameninţare la adresa oricui. Orice ar deveni în următorii ani, el ar reprezenta o nenorocire pentru ţara lui şi pentru instituţia în care se va strecura.
În Romania, Rareş Bogdan e un fel de buricul pămîntului cu gura mare. Un fel de trompetă de sacrificiu. Se bagă în seamă în fiecare zi şi propune ziariştilor fraieri tot felul de declaraţii pe care aceştia le înghit precum peştii pofticioşi disperaţi după rîme proaspete. Nu contează ce promite, ce ameninţă şi ce debitează! Dar tulbură apele şi lasă impresia că face politică!
Ce se întîmplă în spatele acestui spectacol de orăcăială şi culoare, de parfum şi gîndire liberală?
Pe neaşteptate, Primăria din Ocna Mureş şi Consiliul Judeţean Alba alocă 6-8 milioane de euro pentru construirea unui SPA pe terenul fostei Uzine de Produse Sodice Ocna Mureş. Trebuie precizat că UPSOM a fost falimentat sub conducerea tatălului lui Rareş Bogdan, fostul consilier local PSD Ion Bogdan care şi astăzi este directorul cadavrului economic din Ocna Mureş şi unde populaţia acestui orăşel necăjit, în criză de locuri de muncă, se va lăfăi într-un SPA de 8 milioane de euro. Masaje, frecţii, elongaţii şi salturi peste cal de la familia Bogdan. Gustarea de la Ludovic Orban şi Violeta Alexandru, iar excursiile, de la Klaus Iohannis. Ce mai colo-colo! Progres şi înflorire de tip liberal!
Tot de progres şi înflorire ţin şi alte afaceri. După ce au fost decorate turmele de generali, în frunte cu cei mai merituoşi în campania electorală, ţara a intrat în faza recompenselor economice. Altfel, pentru ce a fost trimis Vasile Blaga în Parlamentul European şi pentru ce a fost atribuită paza la cioturile de autostradă din Transilvania? Contractul a fost atribuit ca din întîmplare exact ginerelui lui Vasile Blaga, noua stea a politicii externe plantată de România pe butaforia cerului european. Nu de alta, dar socrul are nevoie de bani cînd bombăne pe la Bruxelles cîte două banalităţi în engleza lui de baltă.
Nu se poate să nu fi reţinut figura lui Cristian Buşoi, căruia timişorenii îi mai zic adeseori şi “domnul Guşoi! O privire de şoarece agitat se mişcă îndărătul unor ochelari cu ramă mare şi o voce din ce în ce mai băţoasă dă lecţii de poltician plin de idei. Domnul Guşoi, pardon, Bușoi, din ce în ce mai înţepat şi mai prezent prin televiziuni este una şi aceeaşi persoană cu liberalul care a condus organizaţia PNL Bucureşti, care conduce şi o asociaţie numită “SOS Drepturile pacienţilor”. În această instituţie care plăteşte publicitate pe unde se plimbă domnul Guşoi se învîrte şi Adrian Baciu. Este chiar director.
Cine este Adrian Baciu? Manechinul pe care Dacian Cioloş l-a refuzat la propunerea lui Buşoi pentru postul de ministru al Sănătăţii. Nu ştim dacă Dacian Cioloş l-a retras de jenă sau pentru că Adrian Baciu nu era nici măcar medic sepecialist, la acea dată Baciu nesusţinînd examenul de rezidenţiat. Sau, din alte motive necunoscute! De altfel, pe Baciu l-a interesat medicina mai puţin, el dedicîndu-se o bună perioadă de timp afacerilor în domeniu. Personalităţi medicale din diverse spitale spun că Adrian Baciu le-a bătut la uşi şi le-a popus să pună umărul la achiziţia unor echipamente extrem de scumpe. Și la fiecare achiziţie, profesorul, şeful de secţie sau decidentul intrat în cîrdăşie erau încurajaţi cu procentul care le era rezervat. Din preţ, nu din mortalitate! Ei bine, acest Adrian Baciu, despre a cărui specializare certificată printr-un examen de rezidenţiat nu avem date, este acum secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în aceeaşi instituţie în care tot Cristian Buşoi l-a împins şi la formarea guvernului Cioloş. Care să fie explicaţia acestei insistente promovări la Sănătate? Și cu cîţi bani este dator PNL-ul către Cristian Buşoi de acceptă numirea unei asemenea nulităţi?
De ce domeniu credeţi că se ocupă Adrian Baciu, fostul reprezentant de aparatură bună de băgat pe gîtul directorilor de spitale? Doar nu de programe pentru eradicarea bolilor incurabile şi de protecţia pacienţilor!
Aceste sunt cîteva dintre surprizele aduse de venirea liberalilor la putere. Din păcate lista impostorilor care au năvălit după concertul de promisiuni dulcege este mult mai lungă!
Asupra ei vom reveni în comentariile următoare!


Autor: Cornel Nistorescu
Sursa:  https://www.cotidianul.ro/nemernicii-de-scoala-noua/

Terorismul wahhabit, instrumentul geostrategic al imperialismului anglo-american (Ciocnirea ideologică mondială 3)


FD Roosevelt şi Abdelaziz ibn Saud pe crucişătorul Quincy
Episodul anterior: https://paulghitiu2009.blogspot.com/2020/01/potrivit-torei-poporul-edom-pe-care.html

 Youssef HINDI
America iudeo-protestantă

Aceasta viziune mesianica evreiasca originala, devenita protestanta, se va implanta in America colonizata de englezi, care se considerau noi oameni alesi, America noul Pământ promis, tara originilor lumii, iar în ceea ce-i privește pe indieni, o sub-rasă bună pentru exterminare, urmând modelul narațiunii biblice a cuceririi Țării promise de Josua:

  Au pus mâna pe cetate şi au nimicit-o cu desăvârşire, trecând prin ascuţişul sabiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, până la boi, oi şi măgari.” (Iosua 6:21)

Iosua a bătut astfel toată ţara, muntele, partea de miazăzi, câmpia şi costişele şi a bătut pe toţi împăraţii; n-a lăsat să scape nimeni şi a nimicit cu desăvârşire tot ce avea suflare, cum poruncise* Domnul Dumnezeul lui Israel.”(Iosua 10:40)
Or, această concepție rasistă și genocidare este cea a protestanților englezi (ca buni moștenitori ai iudaismului), dar din punctul de vedere catolic lucrurile stau altfel. Într-adevăr, problema umanității indienilor dă motive de dezbatere renascentismului. Controversa din Valladolid (Spania), din 1550-1551, a permis dominicanului Las Casas să reafirme datoria misionarilor creștinilor față de indigeni [15].

Întrebarea reapare în secolul următor când calvinul Isaac de la Peyrère (1594-1676) avansează ipoteza că primii locuitori ai Americii ar fi descendenții unei omeniri dinaintea de Adam
[16].

John Lock, în al doilea din cele Două tratate de guvernare ale sale (1690), a acordat Americii statutul său și funcția sa filosofică: La început, a scris el, lumea era America.
17]
Din pământ de origine al lumii, America a devenit, in secolul al XVIII-lea, un anunt profetic al viitorului. În conștiința unei anumite elite europene și engleze, America a fost legată de speranța mesianică de răscumpărare, în mare parte sub presiunea mișcării evanghelice care face ca fostul pământ de misiune un cămin misionar.

În secolul al XIX-lea, Alexis de Tocqueville a perceput în mod clar această transformare: „Mi se pare că văd întregul destin al Americii închis în primul puritan care a ajuns pe țărmurile sale, la fel ca întreaga rasă umană din primul om.
[18]

Încă din 1781, abatele Guillaume-Thomas Reynal a anunțat posibilitatea colonizării Europei în sens invers de către America: Ne temem că într-o zi Europa va găsi stăpâni în chiar copii săi.”
19]
În același timp, în Anglia secolelor 18 și 19, mișcarea protestantă proto-sionistă, numită și restauraţionism, este extinsă și este reprezentată de personaje precum Thomas Newton (1704-1782), episcopul de Bristol şi Anthony Ashley Cooper (1801-1885), conte de Shaftesbury.

În final, restauraţionismul (proto-sionismul) și mesianismul american, două mișcări protestante care derivă din mesianismul evreiesc, vor converge și vor ghida politica externă americană, în beneficiul Israelului.

Alianța iudeo-protestanților și saudito-wahhabiţilor

Între 1744 și 1745, tatăl wahhabismului – o doctrină eretică în ceea ce privește Islamul și învăţaţii săi
[20] – Muhammad ibn Abd al-Wahhab a încheiat un pact de alianță (pactul Nadjd) cu liderul tribului Saud. Acest pact a făcut din saudiţi purtătorii de stindard ai wahhabismului și din Ibn Abd al-Wahhab și descendenții săi, liderii religioși ai dinastiei saudite; aceasta din urmă a folosit apoi doctrina wahhabită ca mijloc de cucerire și de luare în stăpânire a Arabiei – din a cărei cucerire vor rezulta trei regate saudite succesive.

Ibn Saud și Ibn Abd al-Wahhab se vor angaja într-o serie de distrugeri și masacre ale musulmanilor, similar celor comise împotriva catolicilor irlandezi și scoțieni de protestantul puritan Olivier Cromwell (1599-1658).
De exemplu, wahhabiţii au ucis între 2,000 și 5,000 de persoane la Kerbala în 1801, au masacrat bărbați, femei și copii și chiar au eviscerat femei însărcinate
[21]

Este exact metoda de teroare care a fost aplicată de teroriști în perioada contemporană din Siria, Libia, Irak ... Toate finanțate de Arabia Saudită și Qatar, armate și sprijinite în mod deschis de Statele Unite și aliații lor. Ceea ce a recunoscut în cele din urmă New York Times într-un articol la 23 ianuarie 2016
[22].

Saudo-wahhabiţii au fost sprijinit de britanici de la primul război mondial și, fără sprijinul acestora, actualul regat saudit, fondat în 1932, nu ar fi văzut niciodată lumina zilei. Iar din 1945, americanii au preluat ştafeta de la Imperiul britanic. Pe 14 februarie 1945, Regele Abdelaziz ibn Saud și președintele american Franklin Delano Roosevelt s-au întâlnit pe crucisator Quincy; s-a ajuns la un pact: În schimbul petrolului din Arabia, Regatul Saud se va afla acum sub protecția statelor Unite.

Prin cuplarea petrolului saudit și a dolarului american, începe faza de expansiune a doctrinei wahhabiste – sponsorizată de petrodolari – în afara Arabiei. Wahhabismul s-a hotărât apoi să cucerească Islamul, în special prin numeroase instituții precum Congresul islamic mondial (1949-1952), Congresul islamic din Ierusalim (1953), Înaltul Consiliu pentru afaceri musulmane (1960), Organizația Frăției Islamice (1969), Liga Mondială musulmană (1962), Adunarea Mondială a Tineretului musulman (1972).
Saudo-wahhabiți finanțează de asemenea posturi universitare la Harvard, California, Santa Barbara, Londra și Moscova. În plus, Arabia Saudită deține, din punct de vedere financiar, 30% din pachetul satelitar arab, 50 de canale de televiziune și tot atâtea titluri în presa scrisă.

Terorismul wahhabit a devenit apoi instrumentul geostrategic al imperialismului anglo-american. Zbigniew Brzezinski (1928-2017), consilierul pentru probleme de securitate nationala al Statelor Unite (20 ianuarie 1977 - 20 ianuarie 1981), sub presedintia lui Jimmy Carter, a fost, la sfarsitul anilor '70, principalul contractant al unei manevre de coordonare CIA cu serviciile pakistaneze si Saudite, cu scopul de a finanţa şi de a înarma viitorii terorişti, inclusiv Bin Laden. Obiectivul lui Brzezinski a fost acela de a atrage Uniunea Sovietică către cimitirul afgan. Această strategie a fost folosită din nou la sfârșitul anilor '90 în Cecenia pentru a provoca implozia Federației Ruse, şi din nou după războiul din 2003, în Irak și din 2011 în Libia, Siria, Yemen și în alte părți…


Într-un interviu pentru Nouvel Observateur, în 15 ianuarie 1998, Brzezinski va explica "cum și de ce l-a finanțat pe Bin Laden în Afganistan"
[23].

La întrebarea: "Nu regretaţi că a favorizat integrismul islamist, că a dat arme, sfaturi viitorilor teroristi?" , Brzezinski a răspuns: Ce este mai important din punctul de vedere al istoriei lumii? Talibanii sau prăbuşirea imperiului sovietic? Câţiva islamiști excitaţi sau eliberarea Europei Centrale și sfârșitul Războiului Rece?

De fapt, Brzezinski, care a rămas unul dintre cei mai influenți geostrategi din Statele Unite, ne explică că acest terorism este o creație artificială și că amploarea sa depinde de politica occidentală, şi mai ales de politica anglo-americană.

Terorismul wahhabo-takfirist, al cărui prim dușman este lumea musulmană (unde ucide cel mai mult), este un instrument în geopolitică globală, după cum armata americană servește în principal interesele Israelului. Un instrument multifuncțional, care distruge vecinii Israelului, exacerbează tensiunile dintre Edom (Occident) și Ismael (lumea musulmană), pentru a provoca în sfârșit o conflagrație globală.

Un risc de razboi mondial cu atât mai mare cu cât imperiul american se află într-o stare de agitaţie care se înrăutățeste pe măsură ce puterea lui scade. Iar această agitaţie  este instrumentat de israelieni si de ulii americani ai războiului care se găsesc sub comanda lor.
[15] J. Dumont, La Vraie Controverse de Valladolid, Paris, Critérion, 1995.
[16] Isaac de La Peyrère, Preadamitae, sl, 1655.
[17] Bernard Cottret, Histoire de la réforme protestante xvie-xviiie siècle, Perrin, 2001, p. 209.
[18] Alexis de Tocqueville, De la démocratie en Amérique, Paris, Gallimard, 1986, I, p. 414.
[19] G. Esquier, L’anticolonialisme au xviiie siècle, Paris, PUF, 1951, p. 290.
[20] https://youssefhindi.fr/2015/12/09/la-verite-sur-le-wahhabisme-des-saoud-a-daech/
[21] Faits rapportés par diverses sources arabes et étrangères : Hamadi Redissi, Le pacte de Nadjd, ou comment l’islam sectaire est devenu l’islam, Seuil, 2007, pp. 52-53.
[22] https://www.nytimes.com/2016/01/24/world/middleeast/us-relies-heavily-on-saudi-money-to-support-syrian-rebels.html
[23] https://www.investigaction.net/fr/034-Pourquoi-et-comment-j-039-ai/

Va urma.
   
Youssef Hindi este istoric al religiilor, politolog și geopolitolog. Specialist în mesianism și implicațiile sale istorice, politice și geopolitice, cercetările sale inovatoare au pus în lumină originile ideologiilor moderne, inclusiv asupra sionismului, socialismului și republicanismului francez. De asemenea, este autorul a numeroase articole prospective privind relațiile internaționale, dar și al mai multor cărți, inclusiv „Occident et Islam” și „La Mistique de la Laïcité”.

Biserica catolică din Franța s-a predat diavolului. Argumente penibile pentru a accepta ideologia de gen la formularele de botez: fără fiu, fiică, mamă, tată!

O mica revoluţie în Biserica franceza ar putea vedea lumina zilei. Dornică să se adapteze la evoluțiile din societate, Conferința Episcopilor din Franța a recomandat noi formulare de botez, dezvăluie Le Figaro. Formulare în care dispar cuvintele „mamă”, „tată”, „fiu” sau „fiică”. Acte care sunt departe de a fi unanime conform cotidianului, care precizează că multe dioceze nu sunt dispuse să accepte aceste formulare «fără gen».

Într-o scrisoare trimisă în urmă cu un an, dar dezvăluită recent, bilunarul catolic "L'Homme nouveau" descrie problemele cu care se confrunta cancelariile eparhiale in elaborarea acestor acte. "Copiii nu pot fi considerați responsabili pentru situația părinților lor" subliniază episcopul Joseph de Metz-Noblat, episcopul de Langres, în scrisoarea sa. El a adăugat că noua formă propusă este o „declarație simplă a statutului familiei, nu o judecată morală”.

In scrisoarea sa, episcopul se justifica în faţa îngrijorării. “A nu marca “fiul sau fiica” nu va înlătura filiația”, dar are grijă de a spune că este “doar o propunere”. De asemenea, menționează că nemenționarea „tatălui și mamei” nu împiedică adăugarea lor mai tîrziu. "E mai bine să adaugi decât să ştergi! Nu este vorba numai de a ne adapta la cazul cuplurilor de acelaşi sex: putem avea, de exemplu, cazul unei tutore..."
 
În ton cu epoca sa, sau prea reformist? Părerile sunt împărţite. Asociaţiile de homosexuali au salutat acest pas înainte, dar în anumite dioceze, în care a fost dezbătută problema, s-a decis păstrarea vechilor formulare.

luni, 20 ianuarie 2020

Pe măsură ce omul este restrâns spre neființă, Statul crește la dimensiuni supraumane. Liberul arbitru şi libertatea.

Într-unul dintre eseurile sale caracteristice, Sheldom Richman analizează câteva dintre argumentele la modă în favoarea ideii că oamenii sunt determinați implacabil în ceea ce fac. Suntem predispuși la obezitate, alcoolism și alte năpaste prin genele noastre, la cheremul cărora ne aflăm. Astfel de argumente implică ideea că nu avem o voință liberă și nu putem fi considerați responsabili pentru alegerile noastre. Conștiința și raționalitatea ar fi simple iluzii, epifenomene care nu au controlează, în realitate, deciziile noastre. Am fi doar niște produse ale unui univers fizic mecanic.
Aceste argumente, după cum notează Richman, sunt „pe placul dictatorului potențial”. Sunt în același timp evident false, deși apar constant noi variații ale lor odată cu progresul științific și tehnologic: ADN și computerul au moșit o nouă generație de asemenea argumente. Însă, după cum i-a mărturisit Samuel Johnson lui Boswell: „Sir, noi știm că voința este liberă și cu asta am încheiat discuția”. Suntem în mod direct conștienți de conștiința însăși, de rațiunea noastră și de libertatea noastră de a alege o anumită acțiune sau alta.
Eroarea determinismului a fost expusă de multe ori. Dacă este adevărat că gândirea însăși este produsul neajutorat al forțelor iraționale, cum poate deterministul însuși să pretindă că poziția sa este adevărată? Conform propriei logici, el nu poate să nu creadă în determinism mai mult decât adversarii săi cred în liberul arbitru. De ce ar fi epifenomenele sale preferabile celor ale altcuiva? Este el o excepție de la propria lege de fier a cauzalității?
(Este adevărat că oamenii au obiceiuri și ispite, unele idiosincratice, multe dintre ele comune cu alți oameni, ceea ce îi face predictibili individual și colectiv. Sociologii și cercetătorii de piață se uită după aceste modele de comportament. Dar modelele nu dezmint ceea ce știm din experiența imediată: persoana individuală este liberă. Într-un moment de criză , persoana decide dacă va fi un sfânt sau un păcătos, un martir sau un laș. Experiența morală ar fi lipsită de înțeles dacă toate alegerile ar fi reduse la decizii predeterminate. Nu ar mai fi nevoie nici de reflecție, nici de nehotărâre, nici de vină.)
Dar de ce ar fi acest stil de gândire atrăgător pentru dictatorul potențial? Pentru că face din subiecții săi niște pioni ai mediului, pe care el este foarte pregătit să-l modeleze pentru ei. Dar, din nou, orbirea specifică a dictatorului-determinist este aceea că el nu aplică niciodată legea universală la persoana sa.
Dacă toate ființele umane ar fi pasive în fața forțelor externe (inclusiv în faţa dorințelor nestăpânite de care ei nu sunt conștienți), nu ar trebui acest lucru să fie adevărat și pentru întreaga societate cu totul, inclusiv pentru conducătorii ei? De ce ar trebui să presupunem că ei sunt mai raționali și mai responsabili decât noi restul? Metafizicianule, vindecă-te pe tine!
Din punct de vedere abstract, determinismul este o filosofie. Dar în practică, el funcționează ca o ideologie a unei clase de oameni care caută să obțină puterea asupra celorlalți. Susținătorii săi, de regulă, au o credință straniu de tenace în Stat. Ei sugerează că statul este cumva înzestrat cu toate facultățile liberului arbitru, raționalității, responsabilității, auto-controlului și auto-înțelegerii, imparțialității, benevolenței și chiar eternității pe care o neagă individului. Pe măsură ce omul se restrânge spre neființă, Statul crește la dimensiuni supraumane.
În lumea reală, dictatorilor le place determinismul iar determiniștilor le place dictatura. Adesea, determinismul ia formă unei abnegații pasionale aproape religioase pentru un dictator carismatic – un Stalin, un Mao, un Castro, chiar un Franklin Roosevelt. Un cult al personalității care nu se împacă prea bine cu filosofia însăși. Sunt acești conducători mai raționali decât cei pe care îi conduc? Cum ar putea fi astfel?
(Cu cât știm mai multe despre conducătorii noștri actuali, cu atât mai ridicol pare să-i înzestrăm cu calități raționale la modul singular, ca să nu mai amintim de imparțialitate și bunăvoință. Sunt mânați de setea de putere, pe care o urmăresc și o satisfac prin orice mijloace. Iar această goană după putere, departe de a face societatea ca întreg mai rațional organizată, nu face decât să complice viața societății impunând poveri și obstacole asupra celor conduși. A susține Statul devine singura datorie a subiectului. Promițând urmărirea binelui comun, Statul devine nenorocirea comună.)

Ruşinea de a aparţine "civilizaţiei occidentale", a capitalismului sălbatic şi "democraţiei" nebuniei generalizate

Ceremonia semnării acordului economic din SUA și China, pe 16 ianuarie 2020, nu a fost nimic altceva decât o reprezentație de cel mai prost gust a individualismului, egocentrismului și aroganței cu care capitalismul i-a înzestrat și marcat existențial pe americani. Marele corporatism Trump a pus în scenă un spectacol grotesc al „excepționalismului american”, un excepționalism în mârlănie, nesimțire, lipsa celor mai elementare norme de conduită și ospitalitate față de cei considerați musafiri. Preț de o oră, cu stoicismul caracteristic poporului lor, reprezentanții statului chinez, în frunte cu vicepremierul chinez Liu He, au trebuit să asiste la laudele exagerate cu care Trump i-a flatat, în stânga și în dreapta, pe toți colaboratorii săi americani care au făcut posibil acordul („great!”, „beautiful!”, „tremendous!”, „fantastic!” „job”, nu mai contenea Trump), la glumele sale nesărate, la înțepăturile către adversarii politici. Toate lucruri care nu aveau nicio legătură și nu îi priveau pe chinezi. Oamenii trebuie să se fi simțit în plus la un spectacol exclusiv american. Trump a vorbit peste o oră, chinezii nici 10 minute… Sigur au înțeles că se află în patria spectacolului și politicianismului, a vodevilului. Totul în discursul lui Trump, cu excepția introducerii, a prezentării chinezilor și a motivului pentru care erau acolo, a fost despre ei, despre America, nimic nu a mai fost despre China. Absolut jenant! Mie unul rar mi-a fost dat să văd o asemenea probă de nesimțire la nivelul cel mai înalt.
Prin contrast, puteți să vedeți, să observați modul în care chinezii, poate în special japonezii, dar în general asiaticii înțeleg să își trateze oaspeții, mai ales pe cei de seamă, importanța pe care le-o acordă.
Bunul simț, umilința, cumsecădenia cu care sunt înzestrați, prin tradiție, prin însăși cultura, civlizația și mentalitatea lor sunt mai mult decât admirabile. 
De partea cealaltă, în civilizația occidentală, a capitalismului sălbatic și „democrației” nebuniei generalizate, care își pierde orice reper moral și de common sense (bun simț), avem o concentrare aproape exclusivă asupra proprilor persoane, un individualism deocheat, un carierism desuet, care exilează discernământul, conduita morală și simțul ridicolului în raporturile cu alții, cu ceilalți. Avem în această filmare exemplul concludent în acest sens în care Trump se retrage cu un pas înapoi de la tribună pentru a-i face loc vicepreședintelui Pence, care are rolul de a-i aduce laude, personalității și realizărilor: Trump se retrage cu spatele la delegația chineză fără a le acorda nici cea mai mică importanță…
Diferențele de mentalitate în sensul amabilității și bunului simț sunt uriașe între „galbeni” și „albi” azi, pe măsură ce ultimii și-au pierdut cu totul cavalerismul și bunele maniere care îi caracterizau demult. Prin raportare și cu luciditate ți se și face rușine că aparții de ceea ce se numește „civilizație occidentală”! 
Pe de o parte, în jungla capitalistă occidentală, războiul economic al tuturor împotriva tuturor îi face pe vestici să-și piardă mințile și calitatea de oameni, să se rupă de orice trecut și tradiții, de unde și-ar putea extrage și normele de conduită, de umanitatea lor, înlocuită cu o poleială artificială a comandamentelor jocurilor de interese ipocrite. De cealaltă, totul se face pragmatic, calculat în pași mici, cu rigoare și disciplină, inclusiv mentală, trecutul e îmbinat cu prezentul, tradițiile cu modernitatea, economicul nu a extirpat umanitatea din fiecare. 
Există un război economic și civilizațional pentru supremație între Occident și asiatici. Cine va câștiga? Eu nu am nici cea mai mică îndoială!…

Orban a numit un escroc imobiliar în funcţia de secretar de stat: Mironel Panţuroiu din cauza căruia zeci de familii s-au trezit că apartamentele pe care le plătiseră erau ipotecate de dezvoltator la bancă

Oamenii lui Iohannis vor strigături şi dans, dar din şandramaua guvernului penele iese fum mai ceva ca-n Australia! Cine mai ştie ce blaturi şi tîrguri au loc între odioşii puterii?, că nu degeaba se vorbeşte de învelirea tăriceanului cu penele puterii. Orban şi-a vopsit părul ca să pară june în 2020, dar Iohannis vrea anticipate! Îi face niţel vînt! Aţi vrut la putere?, staţi la putere incompetenţilor! Va fi boschetar Orban dacă pierde scaunul de premier? Săracul! Cum va trăi cu 3.000 de lei pe lună! Rareş Bogdan, şi el o „broască râioasă” – ca să lucrăm cu materialul clientului -, dacă ajunge premier, e vai de cămaşa românului! Clovnul e de o violenţă devastatoare! Ce spectacol dramatic şi ce slugoi jalnic acest Rareş Bogdan! Ori de cîte ori are ocazia publică, îşi pupă în fund, în mod „doct şi elegant”, Klovnul-şef. Linguşeala, trădarea şi traseismul sînt la români mult mai vechi decît scrierile caragielene. Aşadar, guvernare nu avem. Avem scandalurile lor politice.
Aceeaşi perdea de fum şi la usere! Barna a venit cu un proiect care să elimine pedepsele penale ce incriminează consumul propriu de droguri, crezînd că drogurile vor rezolva problemele acute ale ţării. Fie, ei, de la penele sau usere, au nevoie de „iarbă” pentru iluminare! Pe un idiot nimic şi nimeni nu-l poate scoate din condiţia sa (cu toate că, idiot, la origine, în greacă, înseamnă cel care îşi vede de treburile sale), iar Barna manifestă frăţie cu drogaţii, homosexualii şi cu cei care vor distrugerea familiei tradiţionale, preocupat de aplicarea instrucţiunilor murdare, dictate din afară. Nu de necesităţile imperioase ale cetăţeanului. Afurisiţii ăştia, pe care colegul lor de partid Claudiu Năsui i-a numit „cămăşile negre”, vor scădea sub 5% în sondaje! Mai ales cu Barna, în vîrful plopului cu mere! Mai ales că, o altă broască rîioasă a ţîşnit din tufe direct pe scenă, şi sîntem nevoiţi să-i ascultăm orăcăitul guran. Şi-a propus să sară cît mai sus! Se ştie, însă, gargara se diluează numaidecît!
La DNA s-au tras perdelele groase, iar Iohannis nu mai aminteşte o vorbă despre lupta anticorupţie, de cînd, făcătoarea de dosare false, celebra decapantă, protectoarea marilor corupţi, ne-a părăsit pentru un post călduţ în cocina bruxelleză. Drept era ca, după faptele comise, baschetbalista să fie păzită şi protejată de gratiile reci de la Rahova sau Jilava! Homocentriştii, obrăznicia şi laşitatea au învins! Manipularea este atît de groasă, încît a pătruns pînă la „imbecilii din ultima pătură socială”, cum spunea Hitler. Au învins aceste două oferte catastrofale – preşedinte şi guvern –  care ne vor da doar mărunţiş, în timp ce noi, le dăm salarii uriaşe din impozitele noastre, înainte, ca la curve, ce sînt! Incompetenţi, egoişti, ticăloşi, perverşi, de trei luni, fac eforturi pentru a „îngropa” mai abitir viitorul Ţării. La comenzi şi interese străine vor lăsa ţara în chiloţi!
Ăştia nu-s capabili nici să păzească oile! Au acelaşi comportament ca al decapantei, care a asasinat viitorul multor oameni de bună credinţă! Ca să ajungă la alegeri anticipate, odioşii penelişti şi tartorul cel mare s-au zbătut să provoace moţiunea de cenzură! Orban declară că nu demisionează, ci îi determină pe social-democraţi să demită guvernul. Ce spuneam eu? Puterea are endorfine care le aduce o stare euforică dependentă, iar sănătatea noastră socială a ajuns să depindă de înşelătoria lor acută! Pesedeul se prea poate să-şi fi băgat un şarpe în sîn, dar şarpele n-o să stea fără să-i muşte! Blatul masiv şi jocul de glezne sînt cunoscute şi de ei! Deh!, boli contagioase, metehne vechi, şi nenorociţi de pus în carantină!
În focarul acesta de reală corupţie şi de timidă revoltă pentru dreptate, adevăr şi libertate s-au pripăşit manipulatorii şi trădătorii marca Iohannis, care au lobotomizat creierul norodului şi s-au pus pe experimente! Vor creşterea vîrstei de pensionare! Nemernicii! Ştiu că  românii care au muncit o viaţă îşi trăiesc ultimii ani nu în concedii, ci în suferinţă, lipsuri, boli, spitale şi medicamente? Dacă la Ministerul Muncii un cîntăreţ a ajuns consilier pe probleme de stat, asta spune tot şi e de plîns! Doar să te uiţi la ministreasa muncii, şi chipul ei îţi vorbeşte de la sine! Un aspect similar şi la „finanţele” ţării! Orban a numit un escroc imobiliar în funcţia de secretar de stat: Mironel Panţuroiu, implicat în scandalul imobiliar „Terra Residence”, în urma căruia zeci de familii s-au trezit că apartamentele pe care le plătiseră erau ipotecate de dezvoltator în favoarea unor bănci. Păgubiţii se judecă şi azi la Tribunalul Bucureşti cu Mironel Panţuroiu. Iată cine va gestiona datoria publică a României! O datorie istorică de aproape 5 miliarde de euro, pe care guvernul Orb-ban a făcut-o în trei luni! Orban nu mai încetineşte motoarele, şi, potrivit felului în care promite, dacă era pînă acum ministru al transporturilor, erau deja gata autostrăzile pe Lună, pe Marte şi liftul spaţial către Calea Lactee. N-ar mai fi apărut în calea autostrăzilor, ca specii protejate, liliecii, urşii, cretinii şi, mai nou, gîndacul croitor de stejar. De fapt, găşcarii lui Orban sînt lighioane protejate politic din ţară şi de-afară! Sperăm că, la timpul potrivit, aceşti nelegiuiţi vor primi cuvenitele şuturi în fund! Greşeala noastră, că-i lăsăm de capul lor, să ne bage mîinile în buzunare.
Autor: Maria Diana Popescu

duminică, 19 ianuarie 2020

Potrivit Torei, poporul Edom - pe care rabinii îl identifică cu Europa - este destinat să asculte de poporul lui Iacov, poporul evreu, Israel. (Ciocnirea ideologică mondială 2)



 Youssef HINDI
(Primul episod:  https://paulghitiu2009.blogspot.com/2020/01/ciocnirea-ideologica-mondiala-i.html)


O altă lectură a ciocnirii civilizațiilor: Modernismul împotriva tradiției

Dacă studiem, din perspectiva istoriei civilizațiilor era contemporană, și anume secolele al XIX-lea și al XX-lea, putem într-adevăr vorbi despre o ciocnire a civilizațiilor, dar nu și între civilizațiile creștine și musulmane; este vorba deci despre o ciocnire între modernism și tradiție, modernismul fiind reprezentat și condus de Occident, mai întâi cu Imperiul britanic și apoi cu Statele Unite în avangarda sa.

Este foarte important să se facă distincția între Europa și Occident. Occidentul este o construcție legată de această fabricare ideologică, care este iudeo-creștinismul, și care trimite mult mai mult la lumea anglo-saxonă talasocratică decât la continentul european
[6]. Ceea ce numim acum “Vestul” nu este doar o construcție ideologică, ci una politică, și anume Uniunea Europeană și omologul său geostrategic, brațul armat al Statelor Unite, NATO. Acest Vest are chipul lumii anglo-saxone care a cunoscut o expansiune economica si geopolitica impinsa de un mesianism veterotestamentar, care a însoțit și a urmat revoluția lui Oliver Cromwell (1599-1658) [7].

Prin urmare, lumea occidentală este acea grupare ideologică, politică și geopolitică care a absorbit treptat vechea lume catolică, greco-latină, dar și cea germanică și care, la începutul secolului XX, nu mai poate fi numită creștină, în aşa măsură modernismul materialist și revoluțiile care rezultă din matricea mesianismului ateist
[8] care au promovat-o, au invadat-o și au dezintegrat-o treptat.

Cel care a identificat mai intai manifestarea geopolitica a confruntarii dintre traditie si modernism
[9], confruntare în continuare de actualitate, este istoricul britanic Arnold J. Toynbee (1889-1975), theoretician al istoriei pe termen lung şi al civilizaţiei. A. J. Toynbee este, de asemenea, la originea expresiei „Ciocnirea civilizațiilor”, care a fost preluată și al cărei concept pe care îl acoperea a fost pervertit de Bernard Lewis.
Căci, pentru A. J. Toynbee, ciocnirea civilizațiilor nu opune creștinismul şi islamul, ci civilizația modernă cu civilizațiile tradiționale. Astfel, în 1947, istoricul civilizației a prezentat o interpretare original a colonialismului occidental din prima jumătate a secolului XX:

Acest atac concentric lansat de Occidentul modern împotriva lumii Islamului a inaugurat conflictul actual dintre cele două civilizații. Se va vedea ca el face parte dintr-o mişcare mult mai mare şi mai ambiţioasă prin care civilizaţia occidentală vizează încorporarea întregii umanități într-o singură societate mare si controlul a tot ceea ce, pe uscat, pe mare şi în aer, umanitatea poate exploata datorita tehnologiei vestice moderne.
Ce face Occidentul cu Islamul, face în același timp cu celelalte civilizații supraviețuitoare — creștinii ortodocși, indienii, lumea dsin orientul extrem — și cu societățile primitive supraviețuitoare care sunt în prezent în agonie, chiar și în ultimele lor redute din Africa tropicală.” [10]

Această mișcare de încorporare a întregii umanități într-o singură societate mare este însoțită de o altă mișcare menită să integreze toate religiile tradiționale pentru a le supune uneia singure în cadrul acestui ONU al religiilor care este Congresul mondial al religiilor
(Congress Of The Leaders of World and Traditional Religions)[11]. Acest proces de subversiune, descompunere și supunere a creștinismului și islamului a început în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea [12]. Acest proces a ajuns în secolul XXI în faza sa finală, după cum reiese din declarația din 2012 a reprezentantului de atunci al udaismului la Congresul mondial al religiilor, rabinul Ashkenazi al Israelului, Yona Metsger: „Visul meu este de a construi ceva similar cu ceea ce Organizația Națiunilor Unite este pentru diplomați, de a unifica religiile, demnitarii fiecărei națiuni, ai fiecărei țări, inclusiv cei care nu au o relație diplomatică.” [13]

Pe scurt, ciocnirea dintre modernism si traditie, sau, cu alte cuvinte, între globalismul mesianic și națiune, este deghizat în confruntare religioasă islamo-creştină, cu scopul nemărturisit de a distruge rămășițele creștinismului și islamului pentru a dizolva aceste două civilizații și religii într-o postmodernitate care trebuie redefinită.
Dominația creștinismului: o lectură biblică și escatologică
Condiția prealabilă pentru acest triumf escatologic a fost dominația occidentului creștin de către reprezentanţii iudaismului.

Pentru a înțelege relația dintre evrei și europeni și relația dintre iudaism și creștinism în timpurile contemporane este nevoie de cunoașterea naturii relatiilor dintre Iacov si fratele Esau din Tora. Pentru că Biblia ebraică este temelia praxeologiei iudaice în toate domeniile, în aşa măsură încât inspiră chiar și viziunea istorică și geopolitică dezvoltată de rabini și de intelectualii laici evrei pe urmele lor.

Esau este fratele mai mare al lui Iacov, chiar dacă aceștia sunt de fapt gemeni, pentru că Esau s-a născut primul. Este scris în Tora că, înainte de nașterea lor, Dumnezeu, vorbind cu soția lui Isaac, mama lui Esau și Iacov, i-a anunțat că două națiuni vor veni de la ea:

„Domnul însă i-a zis: În pântecele tău sunt două neamuri și două popoare se vor ridica din pântecele tău; un popor va ajunge mai puternic decât celălalt și cel mare va sluji celui mai mic!”(Facerea 25:23)
Potrivit Torei, poporul Edom - pe care rabinii îl identifică cu Europa - este destinat să asculte de poporul lui Iacov, poporul evreu, Israel.

Aceasta promisiune au încercat David Reuveni și Solomon Molcho să o împlinească în secolul al XVI-lea.

După cum a scris marele istoric al lui Judaismului Gershom Scholem (1897-1982): Viziunile și dicursurile lui Solomon Molcho au amestecat kabala și incitarea la acțiune politică cu scopuri mesianice în rândul creștinilor. Martiriul său (1532) a făcut ca comunitatea evreiască să-l socotească ca unul dintre „sfinții” kabalei. Mișcările apocaliptice au văzut apariția lui Martin Luther ca un semn nou, un semn al prăbușirii Bisericii și al apropierii sfârșitului timpului.”
[14]

Solomon Molcho s-a dedicat atragerii atentiei preotilor crestini, lucru pe care l-a facut cu mare pricepere; clericii au venit sa-i asculte discursurile, datorita carismei si viziunilor sale, care au impresionat publicul (de exemplu, acesta prezice inundațiile de la Roma din 1530 și cutremurul din Portugalia din 1531).

În unele dintre discursurile sale a anunțat căderea Romei (care întruchipează Edomul) și a creștinismului, precum și reconstrucția Iudeii. Prin intermediul maestrului său, David Reuveni, Molcho a reușit să se apropie de cardinali (începând cu Cardinalul Giulio) din Roma și să se întâlnească cu Papa Clement VII, pe care a încercat să-l convingă că răscumpărarea poporului evreu era iminentă. El a reușit să-l impresioneze pe papă, până la punctul în care i-a acordat o aprobare scrisă prin care îl autoriza să predice în fața unui public creștin și să își publice textele (cu condiția să nu fie anti-creștine).

In timp ce Molcho a pus primele pietre ale alianţei dintre evrei şi creştini, inchiziţia şi împăratul Charles V i-au pus capat prin trimiterea lui Molcho pe rug si a stăpânului său Reuveni într-o celulă.

Abia în secolul următor a fost înfăptuită alianța iudeo-creștină, mai precis între iudaismul mesianic și mileranismul protestant.

La începutul secolului al XVII-lea, teologii protestanți englezi au început să apere ideea de reimplantare a evreilor în Pământul Sfânt pentru a grăbi întoarcerea lui Isus și astfel a-i converti pe evrei la creștinism. Printre acești teologi protestanți care au promovat acest proiect, s-au numărat Joseph Mede (1586-1635), Richard Baxter (1615-1691) și un parlamentar englez, Sir Henry Finch (1558-1625), care a scris o carte de exegeză în care el „a prezis” întoarcerea evreilor în Pământul Sfânt:
The World’s Great Restauration, or the Calling of the Jews (Marea restaurare a lumii sau Chemarea evreilor).


[5] Stephen Walt et John Mearsheimer, Le Lobby pro-israélien et la politique étrangère américaine, La Découverte, 2009, p. 270.
[6] J’ai analysé dans Occident & Islam – Tome I des évènements majeurs dans l’histoire de l’Angleterre du XVIIe siècle, qui transformeront historiquement et de manière décisive — notamment à l’occasion des deux guerres mondiales — le rapport de ce monde anglo-saxon à l’Europe continentale.
[7] Y. Hindi, Occident & Islam – Tome I, chapitre I.
[8] Cf. Y. Hindi, La Mystique de la Laïcité, Généalogie de la religion républicaine, 2017, Sigest.
[9] Thèse que René Guénon développe dans La Crise du monde moderne, 1927.
[10] Arnold J. Toynbee, L’Islam, l’Occident et l’avenir, 1947, 2013, Editions Des Malassis, pp. 14-15.
[11] Voir le site du Congrès mondial des religions : http://www.religions-congress.org/component/option,com_frontpage/Itemid,1/lang,english/
[12] Y. Hindi, Occident & Islam- Tome I, chap. II.
[13] Euronews, « Kazakhstan : une quête d’unité spirituelle », 04/06/12.
[14] Gershom Scholem, La Kabbale : Une introduction. Origines, thèmes et biographies, Gallimard, coll. « Folio Essais », 2003, p. 142.

Va urma.

 Autor: Youssef Hindi este istoric al religiilor, politolog și geopolitolog. Specialist în mesianism și implicațiile sale istorice, politice și geopolitice, cercetările sale inovatoare au pus în lumină originile ideologiilor moderne, inclusiv asupra sionismului, socialismului și republicanismului francez. De asemenea, este autorul a numeroase articole prospective privind relațiile internaționale, dar și al mai multor cărți, inclusiv „Occident et Islam” și „La Mistique de la Laïcité”.

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...