Orgia urii şi un genocid pentru ca Franţa să se transforme într-o societate socialistă! Rothschild, vechilul diavolului. (REVOLUŢIA a început în rai 3)

Episodul anterior:  https://paulghitiu2009.blogspot.com/2019/12/naufragiul-civilizatiei-despotismul.html
În cele ce urmează, pentru a ilustra criteriile de recunoaştere a unei revoluţii propuse în primul episod, vă voi prezenta câteva date despre Revoluţia franceză, rugându-vă să vă întoarceţi şi la detalii ale acesteia deja folosite în primele două episoade.

Înainte de faza războiului sângeros împotriva propriului popor, declanşată odată cu atacarea Bastiliei, revoluţionarii francezi (în principal burghezia) câştigaseră războiul informaţional. În „Originile intelectuale ale Revoluţiei franceze”, Daniel Mornet, o autoritate incontestabilă a subiectului, spune că mișcarea filosofică triumfase la începutul anilor 1770, ceea ce este confirmat și de condamnarea literaturii filosofice, emisă de Adunarea Clerului Francez în 1765, în care se spunea că aceasta subminează toate guvernele, statele şi societăţile. Formulă care o regăsim peste 34 de ani în titlul cărţii lui John Robison „Proofs of a Conspiracy Against All the Religions and Governments of Europe...”

Pe la 1760 deja, unele caracteristici ale perioadei revoluţionare erau evidente: ideile şi problemele, alinierea protagoniştilor atât pe frontul intern cât şi pe cel internaţional, tipurile de activitate politică şi procedeele de rebeliune împotriva guvernelor, cu crearea virtuală a unei opinii publice asupra problemelor politice în multe state (R.R. Palmer – „The World Revolution of the West”). Ceea ce înseamnă că războiul propagandistic, manipularea maselor (participante şi/sau favorabile, nu neapărat a întregii populaţii) era deja înfăptuită. Exact aşa cum era prevăzut în proiectul de revoluţie al lui Mirabeau. Sau în documentele Ordinului luminaţilor înfiinţat de Adam Weishaupt - care a preluat o parte a lojelor masonice  (de exemplu, Loja Marelui Orient) dintre cele peste 1000 cu peste 100.000 de membri în 1789 existente şi participante la revoluţie. Peste 90 % dintre revoluţionarii de vârf centrali sau locali aparţineau unei loje masonice.

Cum informaţiile despre Weishaupt şi luminaţi şi despre lojele masonice ale vremii sunt din plin, nu am să dezvolt această dimensiune în acest text. Important pentru tema noastră este conceperea în această nouă sectă ocultă a unui proiect coerent de schimbare a lumii despre care vorbesc clar Mirabeau, de Luchet, Brunswick,, abatele Barruel („Mémoires pour servir à l’histoire du Jacobinisme”), John Robison şi mulţi alţi contemporani ai evenimentelor.

În spatele Convenției, în spatele cluburilor, în spatele Tribunalului Revoluționar exista, afirmă Lombard de Langres, acea "cea mai secretă convenție [convenția sécréthissime] care a regizat totul după mai 31, o putere ocultă şi teribilă a cărei cealaltă convenție i-a devenit sclav și care a fost compusă din inițiaţii principali ai Luminismului. Această putere a fost deasupra lui Robepierre și comisiilor guvernului... această putere ocultă a fost cea care și-a însușit comorile națiunii și le-a distribuit fraților și prietenilor care au ajutat la marea lucrare.”
Care a fost scopul acestei puteri oculte? Era doar planul de distrugere, care fusese inițiat în creierul unui profesor bavarez cu douăzeci de ani mai devreme sau era ceva mult mai vechi, o forță vie și îngrozitoare care zăcea adormită de-a lungul secolelor, pe care Weishaust și aliații săi nu o creaseră, ci doar o eliberaseră asupra lumii? Domnia Terorii, ca și izbucnirea satanismului în Evul mediu, nu poate fi explicată prin cauze materiale - orgia urii, desfrâului și cruzimea îndreptată nu numai împotriva celor bogați, ci și mai mult împotriva celor săraci și lipsiți de apărare, distrugerea științei, artei, şi frumosului, profanarea bisericilor, campania organizata impotriva a tot cea ce era nobil, a tot ce era sacru, a tot ceea ce era drag omeniri, ce erau toate astea dacă nu  Satanism? (Nesta Webster - „The Dark Underground: Secret Societies and Subversive Movements”) Adăugaţi la cele de mai sus mărturia contelui de Virieu despre planul de distrugere a lumii vechi discutat la conventul din 1782, a lui de Luchet şi a ducelui de Brunswick (vezi în episodul anterior).

Mila nu are nimic de-a face cu spiritul revoluției

Generalul Westermann, unul dintre generalii armatei revoluţionare raporta Comitetului de Bunăstare: „Vendeea nu mai există, tovarăşi cetățeni republicani! A murit sub săbiile noastre împreună cu femeile și copiii săi. Tocmai i-am îngropat în mlaștinile și pădurile din Savenay. Potrivit ordinelor voastre, copiii au fost călcaţi pînă la moarte sub copitele cailor noştri; femeile au fost măcelărite astfel încât să nu mai poată aduce soldați pe lume. Străzile sînt pline de cadavre; în multe locuri, ele formează întregi piramide. În Savenay a fost nevoie de detaşamente suplimentare de execuţie deoarece trupele lor încă se predau. Noi nu luăm prizonieri. Cineva trebuie să le ofere pîinea libertăţii; totuși, mila nu are nimic de-a face cu spiritul revoluției”.

Un alt amuzament al „Albaştrilor”, care se autodenumeau „colonnes infernales” (coloanele infernale, n.t.), era arderea femeilor și a copiilor în cuptoare de pâine. Pentru obţinerea maximului de plăcere sadică din această practică, victimele erau aşezate în cuptoare reci care erau apoi încălzite.

În Vendeea, un sport deosebit de popular în rândul Albaştrilor era aruncarea copiilor de la ferestre și prinderea lor în baionete. La fel de populară era practica de căsăpire a femeilor gravide, în scopul de a scoate si măcelări copiii lor nenăscuți, după care mamele erau lăsate să sîngereze până la moarte. Alte femei gravide au fost strivite până la moarte în prese de vin și fructe. De asemenea, populară era şi arderea victimelor în case și biserici. Această poftă de sânge s-a dezlănţuit în aşa măsură încât comandantul Grignon a dat ordinul ca toată lumea întâlnită pe drum să fie ucisă pe loc, chiar dacă ar fi fost republicani. Un caz deosebit de înspăimîntător a implicat o fată care a fost legată goală între ramurile unui copac după ce a fost violată și a fost supusă unor încercări repetate de a fi tăiată în jumătate. Imaginaţia Albaştrilor nu mai avea limite.

În Revoluția franceză drojdia Franței a cedat poftei de sînge şi a deschis uşa către rău.

Pasajele de mai sus sunt extrase din textul lui Errik von Kuehnelt  Leddihn „Operaţiunea paricidul – Sade, Robespierre şi Revoluţia Franceză” şi sunt doar câteva „evenimente” zilnice normale din timpul Revoluţiei Franceze, faza războiului civil din Vandeea, regiune în care ţăranii se răsculaseră. Pentru a-i înfrânge, armatele republicane au omorât fără discriminare femei, copii, bărbaţi, răsculaţi şi civili şi au continuat să execute şi să ardă sate chiar după înfrângerea Armatei Catolice. În palmaresul sângeros al revoluţiei, estimat la până spre 500.000 de morţi, numai Vandeea aducea peste 200.000 de victime, dar reprimarea împotrivirii populaţiei la revoluţie a continuat în multe alte zone. 

Episoade ca acestea se vor întâlni în revoluţiile care îi vor urma: Comuna din Paris, revoluţia bolşevică, revoluţiile comuniste din estul european şi de pe alte continente, revoluţii „democratice” actuale; să ne amintim de sălbăticia cu care au fost trataţi deţinuţii politici din România, devenită comunistă în prelungirea revoluţiei bolşevice. Ce ar putea motiva, cum s-ar putea explica o astfel de orgie a morţii, de beţie a masacrului, celebrată prin eliberarea celor mai întunecate dimensiuni ale fiinţei umane. Ce justifică dispreţul total şi respingerea ca semen al tău a cuiva care nu ţi-a făcut nimic, deliciul chinuirii şi al omorârii, savurarea sălbatică a negării prin măcelărire a fiinţei din faţa ta?

Ura nu este de la Dumnezeu, ci de la diavol

Există o serie întreagă de asemănări între situaţia de atunci din Franţa şi cea de acum, în principal, dar nu exclusiv, din ceea ce odată era cunoscută ca lumea creştină : agresiunea virulentă împotriva creştinismului, a familiei, a identităţii, a fiinţei umane însăşi, a proprietăţii; o impunere dictatorială a modelelor derivate din ideologiile revoluţionare; o propagandă masivă susţinută cu fonduri uriaşe de mafia bancară globalistă; activişti/mercenari/actori civici şi politici plătiţi şi finanţaţi copios, inclusiv cu promisiuni de aşezare la putere;  minciună, manipulare, dihonie, separare pe falii ireparabile, pierderea raţiunii, o nebunie de natură demonică. şi, peste toate şi în toate URA. Şi, ceea ce caracterizează toate aceste evenimente explozive ale trecutului şi prezentului este tot URA O ură anihilantă, nihilistă, întru desfiinţarea absolută a celuilalt. A celui care are o altă asumare, o altă opinie, o altă opţiune.

O ură totală, fără limite, ne-umană. O ură despre care, aminteam într-un text recent, Soljeniţîn spunea că stă la baza sistemului filozofic al lui Marx şi Lenin, dar care de fapt stă la baza întregului plan de putere al negustorilor de bani: ... ura împotriva lui Dumnezeu o forţă mai fundamentală decât toate pretenţiile lor politice şi economice. Doar o ură din afara omului şi îndreptată împotriva omului ca creaţie a lui Dumnezeu poate fi explicaţia atrocităţilor de mai sus.

Este ura care fusese abil, consecvent, pe scară largă aprinsă şi întreţinută într-un anumit segment eterogen de populaţie unit conjunctural prin această ură şi prin patima puterii şi a banilor. Este ura care vedem cum este hrănită şi se amplifică ceas de ceas, zi de zi în România, ca un val care creşte şi ameninţă să devină un ţunami atoate-distrugător. Este ura care anunţă deja că „trebuie să curgă sânge”, care ameninţă la grămadă pe adversari cu puşcăria fără judecată, sau o judecată a poporului (Ralph C. Hancock şi L. Gary Lambert în cartea “Moştenirea Revoluţiei Franceze” spun că poporul invocat de dictatorii revoluţionari nu erau masele ţărilor respective, ci oamenii aparţinând sistemului pe care doreau să-l creeze. De dragul făuririi acestor mase de oameni noi, nicio crimă nu era prea mare şi nicio atrocitate nu era suficient de oribilă.).

Este ura care ameninţă cu moartea - ardere pe rug, răstignire, împuşcare, lapidare - a celor care au o opinie contrară.

Evident că în Franţa anului 1789 a existat o bază reală de nemulţumire cu potenţial incendiar; dar ea a fost transformată într-o explozie controlată cu nitroglicerină. Era, ca şi acum, o epocă de atac puternic împotriva creştinismului, atât dinspre ateiştii revoluţionari cât şi dinspre nenumărate cercuri, grupuri, secte oculte care se răspândiseră ca ciupercile. Erau nemulţumiri faţă de aristocraţie, faţă de rege, faţă de administraţie. Dar, în primul rând şi peste toate, era dorinţa aprigă a burgheziei, în special a negustorimii bancare, planul îndelung gândit al acesteia de a prelua puterea întâi acasă, apoi în lume. Evident că erau multe şi mari nedreptăţi şi justificate supărări. Dar niciuna dintre ele, oricât de îndreptăţită ar fi fost, şi nici suma lor, nu puteau justifica sacrificarea a sute de mii de oameni nevinovaţi în abatorul revoluţiei.

William Jenkins scrie că în timpul Terorii, Robespierre şi colegii să revoluţionari au măcelărit o mulţime de ţărani francezi. Logica lui Robespierre, dacă se poate numi aşa, era simplă: „oamenii de aici nu văzuseră niciodată [o asemenea violenţă], oamenii de aici nu comiseseră niciodată o crimă, dar trebuia să moară pentru ca Franţa să se transforme într-o societate socialistă” (Joshua Philipp – „Originile întunecate ale comunismului”).

Avem deci imaginea REVOLUŢIEI ca lucrare a diavolului, avem detalii despre pregătirea Revoluţiei franceze, astfel că pentru a completa criteriile de descriere a unei revoluţii mai lipsesc doar finanţatorii, intermediarii întunecatului. Pe care îi găsim în fix acelaşi oraş în care funcţionează de la un moment dat şi Weishaupt, adică în  Frankfurt. Numele lor este, pentru etapa franceză, ROTSCHILD, mai precis Mayer Amschel Rothschild, cel care înţelesese că împrumuturile făcute regilor şi principilor sunt mult mai avantajoase decât cele făcute oamenilor de rând, plus că astfel poate ajunge la a prelua conducerea statelor. Mai avea nevoie doar de o schimbare şi aceasta era exact “Novus ordo seclorum” a Ordinului luminaţilor, adică o nouă ordine mondială în care capitalul să ajungă să conducă statele, apoi lumea. Echipa finanţatoare creşte cu cei cinci fii ai lui Amschel, cu urmaşii acestora şi cu alte familii de bancheri ce se vor alătura acestora pentru perioada scursă de atunci. În ceea ce priveşte aplicarea celorlalte criterii de recunoaştere a REVOLUŢIEI pe cazul revoluţiei franceze, vă invit a o face singuri prin lecturarea textelor despre aceasta.
În final, un extras din relatarea lui Hippolyte Taine, bazata pe marturiile vremii:

Nu se ştie cine anume a dat ordinul sau doar a sugerat ca din închisori sa fie scoşi şi apoi să fie masacraţi deţinuţii. Fie ca a fost Georges Danton, cum e foarte posibil, sau un altul, are mai puţină importanţă, aici singurul fapt demn de interes este sugestia puternică acţionand asupra mulţimii care şi-a asumat sarcina masacrului.

Armata masacratorilor număra aproape trei sute de persoane şi constiuie tipul “ideal” de masa eterogena. Pe lângă câţiva nemernici sadea, ea se compunea din negustoraşi ori meseriaşi foarte diverşi: cizmari, lăcătusi, zidari, frizeri, mici funcţionari etc. Sub înrâurirea sugestiei, asemeni bucătarului pomenit mai sus, ei au dobândit convingerea că îndeplinesc o datorie patriotica şi îşi asuma dubla funcţie – de judecători si de călăi, nesocotindu-se nicio clipă criminali.

... In toate acestea se regăsesc formele rudimentare de gândire, specifice gloatelor. Astfel, dupa ce au fost suprimaţi 1200 – 1500 de duşmani ai poporului, cineva a remarcat – şi sugestia lui a fost pe dată acceptată – ca în celelalte închisori erau cerşetori bătrâni, vagabonzi, tineri fără căpătâi, adica tot atâtea guri inutile de care ar fi bine să se debaraseze. De altfel şi printre ei se aflau cu siguranţă duşmani ai poporului, cum ar fi o anume doamna Delarue, văduva unui acuzat de otrăvire: “Trebuie că e furioasa că se află la închisoare; dacă ar putea, ar da foc Parisului. Trebuie că a şi spus-o. Da, a spus-o!” Demonstraţia pare suficienta şi toţi sunt masacraţi la gramăda, inclusiv vreo cincizeci de copii între 12 şi 17 ani, care puteau deveni, sigur, duşmani ai poporului, deci trebuia să fie lichidaţi.

   După o săptămână de lucru, toate operaţiunile au fost terminate şi masacratorii au putut să se gândeasca la odihnă. Nutrind convingerea că patria are de ce sa le fie recunoscătoare, au cerut recompensă de la autorităţi, cei mai zeloşi pretinzând chiar o medalie.

.

Va urma.

Naufragiul civilizaţiei: despotismul împotriva libertăţii, incapacitatea împotriva talentului, viciul împotriva virtuţii, ignoranţa împotriva culturii - (REVOLUŢIA A ÎNCEPUT ÎN RAI 2)

Rezumatul ideilor din primul episod: REVOLUŢIA este transpunerea la nivel omului a războiului diavolului împotriva lui Dumnezeu; ea a început din momentul ispitirii primilor oameni în Rai pentru a da o lovitură de stat împotriva acestuia; este continuă şi permanentă, dar are etape distincte în istoria umanităţii. Se manifestă, în etapa acestui ultim mileniu de subminare a creştinismului, prin crearea şi acumularea de tensiuni ca urmare a ispitirii continue a omului, tensiuni care au fost duse la explozie în diverse perioade sub forma revoluţiilor bugheze, socialiste, comuniste; printr-o acţiune continuă de subminare culturală a creştinismului, care să schimbe sistemul de valori ale omului; prin preluarea conducerilor statelor occidentale de către mafia bancară globalistă anticreştină prin slugile sale posedate sau pur şi simplu, oportuniste; impunerea, în această fază, a unei agende satanice societăţilor din întreaga lume în regim deschis, opresiv, ca politică de stat, în zona occidentală, şi prin diseminarea non-valorilor demonice în celelalte state ale lumii pe calea coruperii populaţiilor prin oferta consumerist-hedonistă şi sancţiunilor, loviturilor de stat, războaielor, revoluţiilor democratice.
Primul episod: https://paulghitiu2009.blogspot.com/2019/12/revolutia-inceput-in-rai-i-codul.html

Aceste lucruri au rămas ascunse până târziu şi niciodată asumate complet, ascunse sub formula construirii fericirii pentru omenire. De exemplu, niciodată nu s-a asumat public, deschis dinspre revoluţionari, în afara unor societăţi secrete, paternitatea diabolică a REVOLUŢIEI, sau a revoluţiilor de etapă şi de sector. Dar, în ceea ce priveşte mondialitatea şi permanenţa, în ultimii 300 de ani diverse persoanje ale epocii anterioare şi a celei sincrone cu revoluţia franceză au vorbit unii despre necesitatea, alţii despre pericolul extinderii revoluţiei la nivel mondial; unii despre beneficiile ei, alţii despre distrugerile pe care le va aduce. Pe măsură ce au fost câştigate redute şi bătălii, ce frontul revoluţionar a avansat în teritoriile creştine, încep să fie expuse deschis unele dintre obiectivele şi mijloacele revoluţionare. Marxismul proletar al secolului 19 a afirmat obligaţia revoluţiei mondiale. Troţki, în continuarea lui Marx şi Engels, a anunţat şi caracterul ei perpetuu.

Revoluţia mondială este un concept marxist al răsturnării capitalismului în toate statele prin acţiunea revoluţionară conştientă a clasei muncitoare. Aceste revoluţii nu vor avea loc neapărat simultan, ci acolo unde condiţiile locale permit unei mişcări revoluţionare să înlocuiască proprietatea şi legea burgheză şi să instaleze un stat al muncitorilor bazat pe proprietatea socială a mijloacelor de producţie… Scopul final al unui astfel de socialism orientat international este de a făuri sociaismul mondial şi apoi, comunismul global fără state. (Wikipedia)

În cartea sa „The Dark Underground: Secret Societies and Subversive Movements”, una dintre cele mai solide analize a societăţilor secrete şi activităţii lor, Nesta Helen Webster se întreabă:

Astfel, în „acest naufragiu al civilizaţiei”, cum l-a descris un contemporan, proiectele cabaliştilor, gnosticilor şi societăţilor secrete, care timp de 18 secole au subminat fundamentul creştinătăţii, şi-au găsit împlinirea. Nu descoperiţi un ecou al lui Toledot Yeshu în blasfemiile Marchizului de Sade privindu- pe „sclavul evreu” şi „femeia adulteră, curtezana Galileanului”? Şi în injuriile lui Marat: „Hristos este un fals profet!”, o repetare a doctrinei secrete atribuite templierilor: „Iisus nu este adevăratul Dumnezeu; El este un fals profet; El nu a fost crucificat pentru salvarea umanităţii, ci pentru propriile ticăloşii”? Sunt aceste asemănări accidentale, sau sunt ele rezultatul unui complot continuu împotriva creştinismului?

Au existat şi personaje care au întrevăzut cataclismul revoluţionar  pornit de Revoluţia franceză şi au profeţit nenororcirile ce urmau să vină. In 1787 Cardinalul Caprara, nunţiu apostolic la Viena, îl averiza pe Papă că activităţile desfăşurate în Germania de sectele Luminaţilor, Perfectibiliştilor, Francmasonilor etc., erau în creştere  şi că din delirurile fără sens ale acestora se va naşte o realitate înfricoşătoare.

O profeţie mult mai clară şi cu atât mai surprinzătoare este cea a Marchizului de Luchet iniţiat în planurile revoluţiei şi participant la primele ei faze. Iată cuvintele lui scrise în 1789, înainte de declanşare:

„Oameni amăgiţi ... aflaţi că există o conspiraţie a despotismului împotriva libertăţii, a incapacităţii împotriva talentului, a viciului împotriva virtuţii, a ignoranţei împotriva culturii... Această societate urmăreşte guvernarea lumii... Obiectul ei este dominaţia universală. Acest plan poate părea incredibil – da, dar nu himeric ...  o astfel de nenorocire nu s-a mai abătut asupra lumii.”

De Luchet prezice cu precizie evenimentele care vor avea loc peste 3-4 ani: soarta regelui,campania de distrugeri şi măcelul din vara anului 1793 în urma căreia Franţa va fi depopulată, înfometată, sărăcită, creştinismul prigonit şi înlocuit cu idolatrii şi face un apel către mai marii lumii menţionând cu precizie efectele revoluţiei pe întinsul acesteia. Evident nimeni nu l-a ascultat şi nici acum el nu este băgat în seamă. Deşi, tot ceea ce a anunţat pentru acei ani a rămas perfect valabil pentru aceste zile.

La conventul (congresul) lojilor masonice de la Wilhelmsbaden, din 1782, la care Ordinul luminaţilor s-a înfiltrat şi a preluat, sub pretextul reformării lor, unele loji masonice, a fost pus la punct şi planul Revoluţiei franceze, în ansamblul unei revoluţii mondiale, care să distrugă religiile şi statele acelor vremuri. Contele de Virieu, un mason care a participat la convent, şi, ulterior, revoluţionar, i-a dezvăluit unui prieten: „Nu pot să-ţi spun ce s-a hotărât acolo. Pot doar să-ţi spun că este mult mai grav decât iţi închipui tu. Conspiraţia care s-a pus în mişcare la Wilhelmsbaden este atât de perfect organizată, încât nu au scăpare nici monarhia, nici biserica„. 

Ducele de Brunswick, cel care de pe poziţia de “Eques a Victoria" al ordinului Strictei Observanţe, cu numele de cod luminist "Aaron," şi mare maestru al masoneriei germane, a condus lucrările conventului de la Wilhelmsbaden, după ce a văzut ceea ce s-a întîmplat în Franţa în timpul revoluţiei, a trimis în 1794 un manifest către toate lojele germane din care vă prezint un fragment:

S-a ridicat o mare sectă care, luându-şi ca motto binele şi fericirea omului, a lucrat în întunericul conspiraţiei pentru a face din fericirea umanităţii o pradă pentru ea însăşi. Această sectă este cunoscută tuturor: fraţii ei sunt de asemenea  cunoscuţi. Ei sunt aceia care au subminat fundamentul ordinului până la completa lui răsturnare; din cauza lor întreaga omenire a fost otrăvită şi rătăcită pentru câteva generaţii. … Şi-au fondat planurile nesătulei lor ambiţii pe mândria politică a naţiunilor. Fondatorii lor au aranjat să introducă această mândrie în capetele popoarelor. Au început prin a turna oprobiul pe religie…. Au inventat drepturile omului care sunt imposibil de descoperit chiar în cartea naturii, şi i-au împins pe oameni să smulgă de la prinţii lor recunoaşterea acestor presupuse drepturi. Planul lor de a distruge toate legăturile sociale şi ordinea a fost dezvăluit în toate cuvântările şi acţiunile lor. Au înşelat lumea cu o mulţime de publicaţii; au recrutat discipoli din toate nivelurile şi poziţiile sociale; au amăgit pe cei mai perspicaci afirmând false intenţii. Au semănat în inimile tinerilor sămânţa invidiei şi au excitat-o cu momeala celor mai de nepotolit patimi. Mândrie neîmblânzită, sete de putere, astea au fost singurele motive ale acestei secte; şefii lor nu au urmărit altceva decât tronurile lumii şi guvernarea naţiunilor.

Iar în cartea sa, Nesta Webster afirmă: Acest “cod al iadului” expus în “Projet de revolution” al lui Mirabeau  îl regăsim repetat în documentele ulterioare în toată perioada scursă de atunci – în corespondenţa “Alta Vendita”, în “Dialogues aux Enfers entre Machiavel  et Montesquieu” de Maurice Joly, în catehismul lui Bakunin, în “Protocoalele înţelepţilor Sionului” şi în scrierile bolşevicilor ruşi de azi. (Şi nu putem să nu completăm: şi în toate documentele programatice revoluţionare de la revoluţia bolşevică până astăzi.) Oricare ar fi îndoielile privind autenticitatea unora dintre aceste documente, ceea ce rămâne este că acest plan de proiectare a revoluţiei şi de utilizare a maselor ca o pîrghie pentru cucerirea puterii de către o minoritate despotică a fost formulat public la 1789 şi, de asemenea, că metodele descrise în acest „Protocol” au fost puse în practică din acele zile până astăzi.

Va urma.