Femeile voastre, târfele noastre, viermilor! Apocalipsa Europei (V)

Spuneam în episodul (II) că atentatele din Franţa anului 2015 au fost un semnal de forţă atât pentru indigeni cât şi pentru colonizatori, un semnal de teroare pentru unii, de îmbărbătare şi de chemare la luptă pentru ceilalţi. Şi asta pentru că condiţiile s-au copt: musulmanii au atins un nivel critic în multe dintre statele Europei de Vest (de exemplu, cca. 10 % în Franţa, Suedia, Germania şi pe aproape în altele) de la care ştiu deja că, demografic, victoria şi viitorul sunt ale  lor. Şi mai ştiu ceva: că în favoarea lor lucrează un formidabil conglomerat financiaro-politico-media occidental împreună cu toate instituţiile şi ramificaţiile sale din societatea vestică, inclusiv o mare parte din societatea civilă. În plus, intrarea masivă de aşa-zişi refugiaţi din 2015 a dus la o creştere bruscă a acestui nivel, la introducerea în devălmăşia generală a unor fanatici, a unor luptători antrenaţi şi a unor mari cantităţi de armament şi explozibili.

Europa este prefigurarea grădinii raiului musulman pe pământ, iar femeile Vestului, fecioare sau nu, sunt numai bune pentru a le înlocui, deocamdată, pe cele de care eroii vor avea parte dincolo de această viaţă. Musulmanii ştiu acum că Europa va fi a lor peste 30 de ani. Ar putea aştepta, chiar mai puţin, pentru a prelua puterea politic, la început în alianţă cu politicieni indigeni. Dar de ce să aştepte atâta? Ce să facă până atunci? Presiunea este prea mare. Au fost răscoliţi, împinşi de spate, plătiţi, ajutaţi să ajungă în Europa. Şi vor continua să vină. Nu va fi de lucru decât pentru câţiva, nu vor fi locuinţe, nu vor fi, în final, nici bani. Nu e mai simplu să pornească deja războiul de cucerire?

Şi această stare, această siguranţă a cuceritorului s-a transmis şi celor din afară. Aţi văzut supărarea şi determinarea migratorilor de la graniţe, sau din interiorul unor state de tranzit? Aţi văzut determinarea şi agresivitatea lor? Ale cui păreau acestea? Ale unor refugiaţi speriaţi şi umili, sau ale unor personaje care îşi cunosc bine drepturile. Printre care, acela de a veni în Europa ca acasă, pentru că, în minţile lor, Europa este Dar al-Harb, ţinuturile războiului, care trebuie cucerite de la necredincioşi.

După ce ani buni au fost nu numai toleraţi ca traficanţi, agresori, incendiatori, neplătitori de taxe, ba şi răsfăţaţi cu subvenţii consistente de la stat, cu locuinţe cu chirie nesemnificativă sau deloc; după ce şi-au putut întinde în linişte şi cu ajutor de la buget reţeaua de organizaţii islamiste şi de moschei, în mare parte faţadă pentru activităţile islamiste dure; după ce autorităţile occidentale s-au făcut surde la plângerile celor care au avut de suferit din cauza turbulenţilor islamişti, ba chiar şi-au inculpat  proprii cetăţeni pentru vina de islamofobie, adică pentru semnalarea adevărului; după ce Occidentul şi-a transformat femeile în prostituate, umplând panourile de pe străzi, zidurile, ecranele televizoarelor, internetul cu “femeia trup” destinată să vândă orice, inclusiv pe ea însăşi; după ce şi-a transformat bărbaţii în femei, după ce au dărâmat familia şi i-au transformat pe copii în obiecte-marfă pentru plăcerea dezaxaţilor, adică după ce au instaurat homosexualitatea şi pedofilia ca normalitate; după ce şi-au “castrat” psihic bărbaţii şi femeile; după ce i-au invitat şi continua să-i invite pe aşa-zişii refugiaţi să le ocupe oraşele şi ţările, ce altceva era cel mai normal să se întâmple, dacă nu ca aceştia să iasă în stradă şi să-şi pretindă ceea ce li s-a promis?

Dacă încă nu credeţi  că în Europa de Vest s-a declanşat rebeliunea musulmană, deocamdată sub forma unor hărţuieli aproape zilnice, pentru cucerirea acesteia şi că suntem în pragul unor războaie civile crâncene, care vor modifica fundamental continentul nostru, să urmărim puţin configurarea celor două linii ale frontului şi evenimentele din teren la acest început de an. Astăzi, atacatorii.

            Ca în orice război de cucerire – dar mai mult decât în oricare altul, fiind vorba, de această dată, de o cucerire din interior – atacatorul este mult mai organizat, mai decis, mai conştient de scopurile sale. Mai mult, este, după cum spuneam, sigur de victorie, ceea ce îi creează un avantaj psihologic extraordinar. Iată-i cum au evoluat în trecutul recent.

2014 - Cam despre câte alte evenimente extreme legate de musulmanii din Europa aţi auzit în 2014? Mai niciunul. Nu pentru că nu ar fost violuri (care au adus Suedia pe locul 2 în lume după Lesotho), trafic de arme, de droguri, de fiinţe umane, abuzuri asupra a zeci, poate sute de mii de minori, dar ele au putut fi ţinute de autorităţi şi de presa mainstream sub obroc. De exemplu, numai în localitatea Rotherham, Marea Britanie, între 1997 și 2013, bande pakistanezo-afgane au violat și exploatat sexual peste 1400 de fetițe și adolescente. Cu știința autorităţilor locale, a poliției și a serviciilor sociale!

2015 - Lucrurile se mai schimbă: avem la un capăt al anului (7 ianuarie) Charlie Hebdo, la celălalt, atentatele din 13 noiembrie. Interesantă încadrare a anului şi probabil nu întâmplătoare. În interior alte câteva evenimente de mai redus ecou emoţional.

2016 - Începe în forţă cu o nouă declaraţie de război: agresarea femeilor în noaptea anului nou. Un atac la însăşi fundamentul existenţei oricărui neam, femeia, matricea neamului. Un anunţ că ele vor fi în curând prada cuceritorului. “Femeile vor fi târfele noastre, iar bărbaţii vor muri, sau vor fi sclavi”. (Vezi bileţelele găsite asupra unora dintre ei). O provocare deosebit de dură şi de gravă luând în seamă caracterul special al agresiunii, din sfera intima, a sexualităţii, a proliferării, dar şi a onoarei unui bărbat: dacă nu vor riposte, bărbaţii europeni vor fi catalogaţi ca laşi, viermi. Dacă vor riposta, încep conflictele deschise. Şi aici, atacatorii sunt mult mai tineri, mai determinaţi şi fără nimic de pierdut.

Mai multă teroare pentru europeni, mai mult curaj pentru atacatori. O provocare deosebită, având în vedere şi participarea masivă a agresorilor. Pentru că nu au mai fost câţiva terorişti ca în Franţa; au fost mii, adică o mică armată. La început s-a aflat (cu greu) despre Koln, apoi despre alte oraşe ale Germaniei. Dar manifestări similare, de batjocorire a femeii europene şi, extrem de important, prin reflecţie, de înjosire a bărbatului european (refugiaţii s-au manifestat ca nişte masculi alfa care sunt siguri că vor deveni noii şefi de turmă) au avut loc şi în alte state europene.

Berliner Morgenpost, pe 6 ianuarie, dezvăluie că totuşi şi la Berlin au fost cazuri de atacuri sexuale în faţa porţii Brandenburg, în Prezlauer Berg şi Kreuzberg.  Atacuri similari cu cele din Koln au fost în Hamburg, Stuttgart, Dusseldorf etc.

Agresiunile nu s-au limitat la Germania. Suedia, Finlanda, Austria and Elveţia au avut şi ele incidentele lor. De exemplu, Finlanda a înregistrat agresiuni sexuale fără precedent la Helsinki în timpul nopţii de Anul Nou. Şeful poliţiei din oraş, Ilkka Koskimaki, a declarat pentru The Telegraph că aveau informaţii despre pregătirea acestor agresiuni şi că au avut pe străzi forţe masive, care să-i controleze pe cei 1000 de refugiaţi din Iraq ce se adunaseră în tunelele din jurul staţiei de metrou centrale pe la ora 23.00. Tot el a spus că până la venirea celor 32.000 de solicitanţi de azil din 2015 atacurile sexuale pe străzi sau în  parcuri erau necunoscute în Finlanda.

Mii, sute, zeci de imigranţi adunaţi deodată în oraşe din mai multe ţări europene, veniţi, spune poliţia, şi din afara localităţilor respective, uneori de la distanţe consistente, pare a depăşi, totuşi varianta unor coincidenţe. Cade în ridicol şi argumentul că au ieşit pe stradă să vadă cum se distrează occidentalii în acea noapte.

În acest sens, Heiko Maas, ministrul federal al justiţiei germane a declarat pentru Bild am Sonntag: “Pentru ca astfel de hoarde de oameni să se întâlnească şi să comită aceste infracţiuni, trebuie ca totul să fi fost planificat. Nimeni nu-mi va putea spune că acest lucru nu a fost coordonat sau planificat.

În ultimele zile ale anului trecut: autorităţile din Bruxelles au anulat focurile de artificii pentru noaptea anului nou; au fost arestaţi şase suspecţi de pregătirea unor atentate pentru acceaşi noapte; alţii doi fuseseră arestaţi la începutul ultimei săptămâni a anului pentru că plănuiau atacarea unor ţinte “emblematice” ale capitalei Belgiei.

Tot din motive de protecţie împotriva unor atacuri teroriste, autorităţile ruseşti au închis Piaţa Roşie pentru noaptea Anului Nou.

În Bosnia, procurorul Dubravko Campara a anunţat arestarea a 11 membri ai mişcării islamiste, printre care şi predicatori radicali, care pregăteau un atac terorist la Sarajevo cu ocazia sărbătorilor de sfarsit de an, în care sa ucida "circa o suta de persoane", a relatat sâmbătă televiziunea publică din Bosnia şi Herţegovina.

Militari francezi au fost vizaţi de un atac cu maşina (am vorbit despre atacator, un radicalizat singuratic, în episodul 4).

Gările din Munchen au fost ţintite de ISIS pentru atentate.

Rafale de armă automată au ucis 2 oameni şi au rănit alţi 7 într-un bar din Tel Aviv.

“Un bărbat a fost ucis joi 8 ianuarie de poliţişti în faţa unui comisariat din cartierul sensibil Goutte d'Or din Paris, în timp ce încerca să pătrundă în clădire”, anunţă AFP.
Acesta "era înarmat cu un cuţit şi un dispozitiv ce putea fi o vesta explozivă" şi striga "Allah Akbar" în timp ce încerca sa agreseze un poliţist, potrivit unui comunicat al ministerului de Interne. Interesant este că sirianul respectiv, Walid Salihi, fusese arestat în 2014 în Koln pentru agresiune sexuală, iar un prieten al acestuia a  fost arestat la Koln, ca participant la agresiunea din noaptea Anului Nou.

Anul trecut, în pregătirea acestei analize scriam:

În 13 noiembrie 2015 au fost cinci puncte de atac, 8 atacatori, 130 de victime, câteva sute de răniţi. Pierderile economice pentru Paris de circa 500 milioane euro.

Datele oficiale vorbesc de cca 6000 de islamişti europeni, care au luptat, sau luptă în ISIS. Cei mai mulţi, se pare, au revenit acasă. Aceleaşi date oficiale nu ne spun nimic despre numărul de islamişti radicali, care au pătruns anul acesta purtaţi de valul de imigranţi şi care continuă să pătrundă.

Să presupunem că ar fi încă 5-6000 (La peste un milion de intraţi, estimarea nu poate fi exagerată decât în jos. Adică prea puţini.) ca să nu-i mai punem la socoteală pe cei pregătiţi, după cum am dat deja exemple în episodul 4, să se radicalizeze. Sau cei care, nemulţumiţi de diferenţa dintre aşteptări şi realitate, disperaţi, sau pur şi simplu supăraţi, vor decide că e cazul ca musulmanii să cucerească Vestul.

Dincolo de cazurile particulare, avem, aşadar, pentru început, cel puţin 12-15.000 de terorişti gata de orice. Evident nu vor ataca toţi deodată. Nu încă, trebuie să fie mult mai mulţi, să-i ia, sau să-i oblige să intre şi pe alţii în trena lor. Dar dacă o vor face 400 în 100 de ţinte? Sau 1000 în mai multe locuri?  Cu mii, poate zeci de mii de morţi şi sute de mii de răniţi? Cu pierderi economice incalculabile? Ce se va întâmpla atunci? Ce va fi în 2016? Ce vor face europenii?

Începutul anului mi-a arătat că situaţia s-ar putea să fie mai gravă decât anticipam cu doar câteva săptămâni în urmă.

(Va urma).

De acelaşi autor, pe aceeaşi temă:

Califatul Europei de Vest? (I)

Califatul Europei de Vest? (II)- Imigraţie, violuri, incendii şi dictatură în Suedia

Califatul Europei de Vest? (III) - Alarmism, sau realism? Copacii Islamului

Mega-Moscheea (I) - Se pregăteşte islamizarea României? De către cine?

Mega-Moscheea (II) - Cine urmăreşte islamizarea României?

Apocalipsa Europei (IV) - Schizofrenia islam/islamism şi depresia islamică teroristă

Pentru a ne anestezia vigilenţa şi a ne altera inteligenţa, Sistemul foloseşte mai multe tehnici, preluate cu mult succes şi de către jihadiştii din întreaga lume. Două dintre ele sunt probabil cele mai importante şi, după o scurtă punere în temă în cele ce urmează, voi reveni mai târziu pe larg asupra lor.

Prima este cea a antirasismului şi a drepturilor minorităţilor, care, din nişte idealuri nobile şi nişte concepte generoase, s-au transformat într-o  teroare intelectuală şi o cenzură a libertăţii de gândire şi de expresie. Alain Finkielkraut, considerat “unul dintre cei mai iluştri filozofi şi eseişti francezi contemporani”, a şi etichetat antirasismul ca “comunismul secolului 21”. Musulmanii militanţi, cu susţinere financiară de la state islamice, în primul rând Arabia Saudită, dar şi finanţări extrem de generoase de la autorităţile locale, au împânzit Occidentul cu asociaţii şi fundaţii pentru drepturi şi libertăţi, de fapt, după cum voi exemplifica, paravane pentru propaganda islamistă şi acţiuni teroriste.

O a doua a fost cea a adormirii vigilenţei prin oferirea unei ţinte false: islamismul. De fapt a unei duble antagonice care să ne deruteze: islamul bun, format din moderaţi, regatul păcii şi iubirii; islamismul, regatul radicalilor, răul personificat în fundamentalişti şi terorişti. Pentru a nu fi etichetate ca rasiste, declaraţiile publice şi documentele oficiale ale autorităţilor din statele occidentale, nu-i identifică pe teroriştii ca musulmani, ci doar ca terorişti, extremişti, jihadişti (de parcă jihadul l-ar fi inventat, de exemplu, taoiştii).

Despre ambele aceste tehnici (componente ale unei demonice strategii a distrugerii) vom discuta mai pe larg în episoadele ulterioare celor despre războaiele civile (dacă ne referim la statele europene separate), sau despre războiul civil (dacă ne referim la europeni contra musulmani), ce sunt pe cale să izbucnească pe continentul nostru. Până atunci, în sensul celor de mai sus, să urmărim 3 opinii despre islam ale unor personaje care provin din lumea islamului. Dacă aveţi nevoie de mai multe, alte sute, chiar mii, vă stau la dispoziţie pe internet.

Prima este cea a  doamnei Wafa Sultan, medic din Siria, stabilită împreună cu familia în Statele Unite. Într-o conferinţă (https://www.youtube.com/watch?v=RFN8ahYN1b0)  ea spune printre altele:  “M-am decis să combat islamul; nu islamul politic, nu islamul militant, nu islamul radical, nu islamul wahabist, ci islamul în sine, islamul pur şi simplu. Cred că Occidentul a inventat toţi aceşti termeni pentru a rămâne corect politic… Islamul nu a fost niciodată prost înţeles. Chiar islamul în sine este prolema. Dar nimeni nu are curajul să spună adevărul. Nimeni nu caută cu adevărat rădăcinile terorismului, care sunt chiar această maşină de spălat creierele, care este islamul. Islamul este exact ceea ce a spus şi a făcut profetul Mohamed.”

A doua este a unui professor de ştiinţe politice din Tunisia, Salem Ben Ammar, care trăieşte în Franţa.  Într-unul din multele sale texte, privind islamul în sine şi islamul şi lumea înconjurătoare, Ben Ammar spune: “Discipolii islamului sunt ghidați necontenit în acțiuni de o forță superioară, stăpână a voinței și a vieții lor. Viermele este chiar rodul fructului musulman. Dacă mulți dintre musulmani au ales calea terorismului, ei n-au făcut-o de plăcere, sau datorită vreunei predispoziții nihiliste, sau a vreunui puseu sinucigaș, ci pentru ca au fost conditionați psihologic si ideologic de îndoctrinarea religioasă din paginile Coranului… Coranul le servește de catalizator și le procură senzația de putere și de invincibilitate. Cu cât se îmbată mai mult din studiul lui, cu atât dobândesc mai mult convingerea că sunt invulnerabili și conduși de o forță greu de descris, care îi face să piardă legătura cu realitatea și, mai ales, instinctul de conservare atât de propriu oamenilor normali.”

Al treilea avertisment este al lui Mosab Hassan Youssef , un palestinian, care a făcut parte din conducerea Hamas, împreună cu tatăl, Sheikh Hassan Yousef, co-fondator al organizaţiei, şi cu fraţii săi. Între 1997 şi 2007, din dorinţa de a ajuta la curmarea violenţei şi supărat pentru folosirea de către tovarăşii săi din Hamas a civililor, şi mai ales a femeilor şi copiilor, ca scuturi umane, devine agent al serviciului israelian de Securitate, Shin Bet. În1999 se creştinează în ascuns, convertire pe care o anunţă public în 2008, după ce ajunge, în 2007, în SUA. Este invitat frecvent să vorbească despre Hamas şi terrorism. Într-o  declaraţie despre musulmanii moderaţi şi cei fundamentalişti el spune: “Totuși adevăratul musulman este mai periculos decât fundamentalistul, deoarece el pare inofensiv și niciodată nu-ți dai seama când a făcut acel pas următor spre vârf, spre Jihad. Cei mai mulți atentatori sinucigași au fost la început moderați.”

Evident nu toţi musulmanii normali devin, sau vor deveni radicali fundamentalişti. Stau ca dovadă cei 60.000 de musulmani din România provenind din turcii şi tătarii aşezaţi aici în trecut. Stau dovadă şi cei din alte state est şi central europene. Stau dovadă şi primii musulmani ajunşi, de exemplu, în Franţa sau în Marea Britanie cu zeci de ani în urmă. Softul radicalizării există însă în fiecare dintre ei şi, în anumite condiţii el se activează: Fie din cauza nemulţumirii, din cauza nefericirii, din cauza unui tratament advers, din cauza depresiilor nervoase (!!!) (Depresia a fost invocată pentru Mohammed Merah, Medhi Nemmouche, les frères Kouachi, Amedy Coulibaly, Yassin Salhi – cazul Charlie, pentru Seifeddine Rezgui, ucigaşul lui Sousse în Tunisia a fost de asemenea prezentat de către familia sa ca fiind “deprimat”. Aceeaşi ipoteză pentru Nidal Malik Hassan, jihadistul de la Fort Hood din Texas, pentru Mohammad Abdulazeez, jihadistul din Chattanooga, Tennessee, sau pentru Syed Farook, unul dintre jihadiştii din San Bernardino.); din cauze care ţin de dorinţa de avere şi de putere,  ori pur şi simplu pentru că ceva neştiut se declanşează şi afectează gândirea persoanei respectiv. Ajung astfel să devină terorişti, musulmani care până la un moment dat nici nu fuseseră interesaţi de partea religioasă a identităţii lor, musulmani cu o carieră de invidiat, sau chiar persoane de altă origine şi religie, care aderă la islam. Nu întâmplător aflăm, deocamdată, despre cei mai mulţi dintre teroriştii europeni şi americani, că erau nişte persoane liniştite, politicoase, amabile etc.

Radicalizarea moderaţilor se poate exemplifica cu sute de exemple din toate statele vest europene şi din SUA. De exemplu, în Franţa, nici cel arestat în aprilie, nici cel care şi-a decapitat patronul în iunie, încercând să arunce în aer o uzină de produse chimice, nici cel care a încercat la începutul lui 2016 să omoare nişte soldaţi, nu erau membri ai unei reţele teroriste. Despre acesta din urmă procurorul de caz a declarat că nimic nu lasă să se întrevadă apartenenţa sa la o reţea teroristă, că e vorba de un individ solitar, un personaj, până atunci, aparent normal. Iată, deci, şi e importantă de reţinut pentru demonstraţiile viitoare privind probabilitatea unor confruntări sângeroase, şi varianta terorismului imposiil de monizotizat, aleatoriu, în afara structurilor organizate, venit ca din neant.

Un exemplu perfect, în acest sens, ni-l oferă o ştire recentă din România:

Astfel, începând cu anul 2014, Jamal A. Abdel Jabbar Khalil Shalash a parcurs un proces progresiv de (auto)radicalizare ca urmare a accesării sistematice a propagandei online a unor entităţi teroriste jihadiste prezente în arealul de conflict siriano-irakian şi, în special, Daesh, echivalentul arab al acronimului în limba engleză ISIS (Islamic State in Iraq and Syria).

SRI a mai transmis că iordanianul a derulat în mediul virtual, dar și în relațiile cu cei cunoscuți, o susţinută propagandă jihadistă, de radicalizare şi recrutare ideologică în favoarea Daesh, încercând chiar să legitimeze modul de operare al organizaţiei, inclusiv atacurile comise recent la Paris. De altfel, susţinerea necondiţionată pe care acesta o manifestă faţă de acţiunile Daesh include şi disponibilitatea de a se implica în acţiuni împotriva României. (Hot News)

Pentru a susţine afirmaţia despre transformarea în jihadişti a unor convertiţi sosiţi din afara islamului, iată tot de la noi o altă ştire recentă despre un elev, Luigi C. B., după botez Omar al-Faruq, din Craiova:

“Procurorii DIICOT l-au ridicat pe tânărul de 17 ani suspect de propagandă jihadistă şi l-au dus la sediul instituţiei pentru audieri. Craioveanul era radicalizat și întreținea legături cu membri ai ISIS, iar, în paralel, încerca să racoleze adepți. El le trimitea mesaje inclusiv colegilor de școală, pentru a-i determina să creeze o grupare jihadistă, susțin surse judiciare.” (EVZ).

Şi pentru a ilustra şi faptul că reţelele islamiste lucrează sub acoperirea unor asociaţii, fundaţii şi moschei (oficiale sau clandestine) să vedem şi unde se şcolea tânărul Luigi:

“Locul în care tânărul mergea să „se închine” se află pe strada Grigore Pleşoianu. Acolo îşi află sediul fundaţia “Europe Trust”. Fondatorul acesteia este Ibrahim El-Zayat, lider al Federaţiei Organizaţiilor Islamice din Europa (FIOE).”(EVZ)

Va urma.

Califatul Europei de Vest? (3) Alarmism, sau realism? Copacii Islamului.

            Această analiză nu are ca scop demonizarea lumii islamice şi idealizarea celei occidentale. Ea nu se constituie într-un material de propagandă pro sau contra ceva, ci doreşte să facă o descriere (săracă de altfel, dată fiind cantitatea uriaşă de date) a unui fenomen de o complexitate imensă şi de întindere planetară, la care asistăm în direct: posibila înlocuire a civilizaţiei occidentale cu cea islamică. De asemenea, îşi propune să explice posibilele cauze ale fenomenului şi să ofere unele idei pentru ca istoria să nu se repete şi în Europa fostelor state comuniste.

“Tulburător pentru mine, un creştin copt din Egipt, care a trăit şi a lucrat ca medic în ţări musulmane şi nemusulmane, este abisala neputinţă de înţelegere a Islamului de către media din Vest, de către lideri şi de către omul de pe stradă. Este uluitor să vezi gradul de ignorare a adevărurilor flagrante şi a faptelor în felul în care sunt concepute politicile. (Saba E. Demian)

Unele dintre comentariile primite la primele două episoade ale acestui studiu (episoade pe care le găsiţi aici şi aici) îl cataloghează ca alarmist, sau contestă posibila desfăşurare de evenimente prezentată. Motivaţia lor: superioritatea culturii şi civilizaţiei europene faţă de cea islamică; numărul mic al radicalilor în raport cu musulmanii paşnici din Europa; aparatul poliţienesc şi militar superior numeric şi ca dotare etc. Nu e cazul să ne îngrijorăm, spun ei, democraţia (cea care, într-o formă prost înţeleasă a făcut posibilă situaţia aproape fără ieşire de astăzi, spunem noi) şi prosperitatea (El Dorado-ul râvnit de tot cel care nu are) Vestului vor învinge.

Asta deşi demonstraţia noastră pornea de la datele realităţii: modificarea raportului demografic, în mod accelerat, în favoarea musulmanilor, prin natalitatea superioară, prin imigraţia tot mai mare a acestora, prin convertiri, prin scăderea populaţiei native şi prin emigrarea acesteia. Iar dacă e să vorbim despre cultură, ceea ce avem astăzi în spaţiul occidental este de fapt o subcultură, bazată pe mediocritate şi hedonism, pe libertinaj (şi nu libertate) şi exibare în exces a simţurilor;  raţiunea a fost de mult lăsată deoparte în favoarea unui delir al autodistrugerii. Dat fiind acest presupus avans cultural şi civilizaţional (în tot mai mare măsură bazat însă numai pe tehnică nu şi pe interiorului uman) multora nu le vine să creadă în posibila instaurarea a unui regim Islamic totalitar. De ce? Pentru că, li se pare lor, aşa ceva nu mai este astăzi posibil. Iată însă câteva argumente pentru care, considerăm noi, este posibil.

După cum am arătat deja în cazul Suediei (episodul 2), ca urmare a spălării creierelor practicată de peste 50 zeci de ani şi a atotputerniciei mass-media marxiste, ca în orice totalitarism care se respectă, problemele reale nu există, sunt minore, sunt invenţiile duşmanului ideologic, sau sunt prezentate ca nişte binefaceri.

Dacă, de exemplu, tema colonizării masive a Europei de Vest de către cei din lumea a treia, în majoritate musulmani sau convertiţi chiar aici la islam, nu apare, pentru că nu este corectă politic, în presa care dictează moda politică a zilei, ci numai în cea contestară, etichetată, adesea, de către corecţi politic, ca extremistă sau naţionalistă, atunci ea nu apare nici în presa din România, decât sporadic, ca o curiozitate, o fi sau nu o fi?, ceva ce nu este oricum la ordinea zilei. Asta nu înseamnă însă că această uriaşă colonizare nu are loc odată cu toate fenomenele despre care am vorbit deja în episoadele anterioare şi pe care le vom relua mai detaliat şi în acesta şi în cele viitoare.

Istoricii, specialiştii în securitate şi cercetătorii fenomenului au anunţat această evoluţie încă din secolul 20, iar studiile, care o prezintă, ca certă se înmulţesc în noul secol. În 2008, în lucrarea Organizaţiile teroriste - Conceptualizarea terorii vs securitatea europeană, Prof.univ.dr. Anghel Andreescu, Conf.univ.dr. Nicolae Radu considerau, pe baza datelor de la acel moment şi a estimărilor anterioare, că islamizarea Europei este foarte probabil a se împlini către sfârşitul secolului 21. Riscul ca populaţia creştină din ţările occidentale să fie depăşită numeric pe parcursul câtorva generaţii de către imigranţii musulmani se acutizează şi mai mult pe fondul crizei demografice din Europa şi a natalităţii ridicate a noilor veniţi (Buchaman, 2005). Menţinerea imigraţiei la cote ridicate din statele musulmane, va duce la aşa-zisa „Eurabia”, moscheile putând să depăşească, din punct de vedere numeric, bisericile. În situaţia în care U.E. nu abordează o strategie viabilă de control a imigraţiei provenită din statele cu populaţie musulmană, foste colonii ale statelor Europei (Barnea, 2007) nu este exclus să asistăm chiar la transformarea Europei într-un continent islamic, până la sfârşitul secolului al XXI-lea (Lewis, 2006). Între timp, populaţia musulmană s-a dublat, iar imigraţia s-a triplat. În Anglia sunt mai multe moschei decât biserici creştine, situaţia foarte posibilă şi în Franţa şi Germania, luând în calcul şi lăcaşele de cult neoficiale. Oricum, numărul imamilor a depăşit în toate aceste state, dar şi în Suedia sau Olanda, numărul preoţilor/predicatorilor creştini.

Radicalismul european neaoş

Ne îngrozim de practicile criminale ale grupării teroriste Statul Islamic şi ale altor grupări radicale, de comportamentul totalitar al unor state islamice, de cruzimea, amploarea, nemerenicia crimelor acestora îndreptate, de obicei împotriva celor de o altă religie, dar chiar şi a coreligionarilor lor; şi ni se par ireale, cel puţin de negândit să se întâmple pe sol european. De aceea, mulţi dintre noi refuză să iasă din confortul călduţ al acelor câteva gânduri de a avea şi de a consuma, care le mobilează existenţa zilnică, şi să accepte că, mâine chiar, lumea poate arăta altfel.

Dar nu aici, în Europa, am avut noi Revoluţia franceză, o matrice a viitoarelor genociduri totalitariste, un prim regim totalitar bazat pe ideologie, cu vestita perioadă a “Terorii” în care a functionat legea "Moartea, singura pedeapsa"; cu teroarea ca practică, legislaţie şi principiu. O practică reluată peste o sută şi ceva de ani de revoluţia bolşevică şi de regimurile comuniste  cu zeci de milioane de victime? Oare nu aici în Europa am avut un regim nazist şi altele fasciste, care au adus alte zeci de milioane? Nu avem chiar acum, aici, la câteva sute de kilometri, în Ucraina de est şi Crimeea, răpiri, execuţii, dispariţii, mutilări, genocid, suspendarea legii statului şi aplicarea legii bunului plac?

Şi  oare nu mai există şi prin Vestul acesta civilizat şi superior cel puţin câteva sute de mii sau chiar milioane de francezi, nemţi, englezi, italieni, spanioli etc., altfel nativi get-beget, care, dacă ar şti că nu li se întâmplă nimic, ar lua casele, averile, vieţile celor mai avuţi sau ale duşmanilor lor ideologici, fecioria fetelor sau virtutea femeilor concetăţenilor lor? Şi nu sunt destule zeci de mii, individual sau în bande, care chiar fac asta ştiind că riscă puşcăria sau (în SUA) chiar moartea? Şi atunci, de ce nu ar face-o, în definitiv, nişte străini?

Aşa numita noastră superioritate civilizaţională nu este decât, în mare parte, o spoială, care cade la prima aversă mai consistentă. Este exact ceea ce remarca Soljeniţin în celebrul său discurs de Harvard: ...inima democraţiei şi a civilizaţiei voastre a rămas fără electricitate timp de câteva ore, cel mult, şi iată că deodată hoarde de cetăţeni americani ies pe stradă, jefuiesc şi violează. Iată cât de subţire e pelicula! Iată cât de fragilă şi de roasă de o boală internă e structura voastră socială.  

Să ne amintim de toate mişcările extremiste europene din Irlanda Spania, Franţa, Italia sau Germania, care au lăsat în urmă, după cel de-al doilea război mondial, zeci de mii de morţi, au semănat teroarea pe străzile oraşelor occidentale, au mutilate trupuri şi suflete şi au provocat distrugeri importante. Organizaţiile teroriste de stânga: 17 Noiembrie în Grecia, RAF germană, Brigăzile Roşii italiene, Action Directe în Franţa; de dreapta: Ordinea Nouă şi NAR în Italia; grupările teroriste naţionaliste: IRA irlandeză, ETA bască (fiind doar cele mai cunoscute) au avut şi un destul de important sprijin popular ca urmare a nemulţumirilor, exasperării şi contestării sistemului.

În ultimii ani este în construcţie o vastă reţea teroristă europeană în cadrul careia colaborează terorişti locali cu cei islamici.  Teroriştii din Orientul Mijlociu le-au promis celor de aici ajutoare şi arme, în schimbul fidelităţii lor faţă de strategia luptei acestora. Serviciile italiene de informaţii au identificat, în luna aprilie 2001, o nouă reţea numită “FIRUL ROŞU”, care ar reuni următoarele grupări teroriste: “GRAPO”(Grupul de Rezistenţă Antifascistă Întâi Octombrie) din Spania, “GRUPAREA DE ACŢIUNE DIRECTĂ“ din Franţa, “PIRA”(Adevărata Armată de Eliberare Irlandeză) din Irlanda, “BRPCC”(Brigăzile Roşii - Partidul Comunist Combatant) şi “FEDERAZIONE” (FEDERAŢIA), ambele din Italia. Cea din urmă reuneşte, în fapt, trei noi mişcări teroriste italiene, anume “NPR” (Nucleul Proletar Revoluţionar), “NIPR” (Nucleul deIniţiativă Proletar-Revoluţionar) şi “NTA” (Nucleele Teritoriale Antiimperialiste). Potrivit datelor oficiale, “NTA” ar reprezenta un real pericol datorită structurării şi organizării grupurilor sale, reţeaua acoperind aproape în totalitate teritoriul peninsulei, spre deosebire de celelalte două grupări din componenţa “FEDERAŢIEI”, “NRP” şi “NIPR”, prezente în zonele celor două mari oraşe, Milano şi Roma. (Prof.univ.dr. Anghel Andreescu, Conf.univ.dr. Nicolae Radu - PRIVATIZAREA VIOLENŢEI. MEDIUL DE SECURITATE ŞI PSIHOLOGIA TERORII; 2011).

Parteneriatul radicalilor islamişti cu reţelele de crimă organizată

Oriunde ar acţiona grupările islamiste (şi, în general, toate grupările teroriste), acţiunile lor  sunt conjugate cu activităţi de tipul crimei organizate: jafuri, trafic de droguri, de arme, de carne vie, extorcări de bani etc., fie că se ocupă direct de ele, fie că sunt în simbioză cu bandele criminale organizate. După cum spune Dr Cristian Baci în Revista de Investigare a Criminalităţii nr. 4, 2010:  Obiectivele celor două tipuri de organizaţii sunt adesea comune, vizând impunerea propriilor politici, controlul economiei statelor, dezvoltarea paralelă a structurilor economico financiare subterane, proliferarea corupţiei, înlăturarea liderilor politici consideraţi incomozi, practicarea asasinatelor împotriva adversarilor.  

În acest sens, rapoarte oficiale ale poliţiilor sau ministerelor de interne din statele vest-europene, precum şi o serie de mărturii “personale” ale unor personaje implicate în lupta împotriva infracţionalităţii relevă că în toate suburbiile, cartierele sau oraşele ocupate de imigranţii islamici şi nu numai, există o mulţime de bande care se ocupă cu activităţi de criminalitate organizată, care se constituie în surse pentru existenţa zilnică dar şi pentru finanţarea organizării celulelor, grupurilor şi organizaţiilor islamiste. De fapt, este destul de greu de apreciat din exterior, în măsura în care poliţia şi în general statul au scăpat din mână aceste zone, cât din separarea şi închiderea acestora este pentru motive politico-religioase şi cât pentru motive interlope (este de fapt un subiect aproape nediscutat şi deci neelucidat, câte dintre aceste mişcări radicale din întreaga lume, de diverse inspiraţii: maoiste, comuniste, islamiste, naţionaliste etc., sunt mobilizate cu adevărat de acele “idealuri”, sau acestea sunt doar o acoperire pentru activităţiile ilicite? Sau câte au pornit ca organizaţii radicale teroriste şi pe drum au devenit tot mai mult bande criminale? )

Am arătat în primul episod că în Franţa există din 1996  751 de ZUS (Zone Urbane Interzise) delimitate prin decret guvernamental, în care autorităţile, chiar dacă nu o recunosc oficial, nu mai au nicio autoritate şi în care cei care nu locuiesc acolo şi, mai ales europenii nativi, sunt sfătuiţi nici să nu intre. Altfel spus, Republica ia sfârşit în apropierea liniei de demarcaţie dintre acestea şi restul teritorului.

În iulie 2012, guvernul francez a anunţat un plan pentru reafirmarea controlului statului în 15 dintre cele mai cunoscute ZUS desemnându-le ca Zone prioritare de Securitate (ZSP). Numărul ZPS-urilor a ajuns între timp (în numai 2 ani) la 64; o listă completă găsiţi aici . Districtele (subunităţi ale suburbiilor) infestate de criminalitate, desemnate de către Ministerul de Interne includ părţile puternic musulmane din Amiens, Aubervilliers, Avignon, Béziers, Bordeaux, Clermont-Ferrand, Grenoble, Lille, Lyon, Marseilles, Montpellier, Mulhouse, Nantes, Nice, Paris, Perpignan, Strasbourg, Toulouse etc.

În ultimul articol al lui Soeren Kern - European 'No-Go' Zones: Fact or Fiction? puteţi găsi de altfel o mare cantitate de informaţii precum şi zeci de link-uri către materiale scrise sau video din presa franceză sau străină, sau ale unor observatori independenţi, despre infracţionalitatea din Franţa, inclusiv clasamente ale zonelor celor mai periculoase. Din motivele enunţate la începutul acestui episod, materialele media nu fac, în general, legătura dintre infracţionalitate şi zonele compact musulmane, dar o putem face singuri suprapunând ZUS-urile peste ZSP-uri.

Copacii Califatului mondial: Statele islamice şi…

Statul Islamic, a cărui principal funcţie este aceea de a pune în practică legea lui Dumnezeu, urmăreşte să impună Islamul ca ideologie  care să domine întreaga lume… În acest sens, Jihadul a fost întrebuinţat ca un instrument atât pentru universalizarea religiei cât şi pentru stabilirea unui stat mondial imperial - afirmă irakianul Majid Kadduri, o autoritate mondială pe tematica islamică, în cartea sa “Război şi pace în legea Islamului”, apărută în 1955.          

Nu numai în Europa, ci pe întreg globul lumea islamică dă dovadă de o vitalitate de excepţie: demografică, religioasă şi politică.

Islamul mondial era estimat în 2010- 2011 la circa 1,6 miliarde de adepţi, adică cca 23 % din populaţia globului.

Nu mai puţin de 49 de state au o populaţie majoritar musulmană şi o legislaţie care merge de la aplicarea 100 % a Şariei: Iran, Pakistan, Arabia Saudită,Qatar, Emiratele Arabe Unite, 12 state din Nigeria, statul Aceh în Indonezia, Yemen, Maldive, Iraq, Brunei, Afganistan, Sudan, Mauritania, la aplicarea ei în diverse grade doar în viaţa personal şi în unele aspect publice.

Pentru a avea o imagine cât mai fidelă a fenomenului expansiunii Islamului şi pentru a nu rămâne cu impresia greşită că Europa noastră, în definitiv, mică este singura beneficiară a acestuia, va invit într-o scurtă incursiune pe celelalte continente.

Indonezia – în jur de 209 milioane de musulmani (88 % din populaţie), pe locul 1 în lume. „Indonezia devine un arhipeleag jihadic”, datorită extremismului islamic, care îşi face tot mai mult simţită prezenţa în regiune, pe fondul instabilităţii politice şi sociale. (geopolitics.ro)

India – 172 milioane (14,2 %) în 2011. Islamul este religia cu cea mai rapidă creştere.

Pakistan – 190 milioane de muslmani din 196 milioane total. Rata de feritilitate 3,6 %

Israel – musulmanii au crescut de la 14,1 % în 1990 la 25 % în 2011 şi, se estimează, vor fi majoritari in jurul lui 2035. Rata de fertilitate 3,4 comparativ cu 1,4 a evreilor. În zona palestiniană, sporul demografic de 3 ori cât cel israelian. Numărul locuitorilor Palestinei împreună cu cel al refugiaţilor depăşeşte de două ori populaţia Israelului. În acelaşi timp se remarcă o tendinţă de emigrare a evreilor din Israel.

Rusia – după diverse surse, între 20 şi 30 milioane de musulmani din 140 milioane. În regiunile de origine a ruşilor: Breansk, Smolensk, Novgorod, Pskov, Ivanovsk se nasc de 2-3 ori mai puţini oameni decât mor.  Creşterea populaţiei musulmane prin: natalitatea înaltă din Caucazul de Nord (Cecenia, Inguşetia, Daghestan, de 3-4 ori mai mare decât mortalitatea); imigraţia masivă din ţările învecinate musulmane. ONU estimează la 116 milioane populaţia Rusiei în 2050 în care ponderea musulmanilor ar putea fi apropiată de 50 %.

Africa – după diverse surse între circa 434.500 milioane şi 565.000 milioane din circa 1.100.000 (în 2010).

Canada – de la 579,640 (2 %) în 2001 la 1.053.945 (3,2 %) în 2011. Rata de fertilitate 2,4 în comparaţie cu 1,6 a celorlalţi locuitori.

… Organizaţiile islamiste

Vi s-au părut îngrozitoare crimele de la Charlie Hebdo?  Cu Statul islamic şi atrocităţile sale sunteţi oarecum deja familiarizaţi, dar de Boko Haram aţi auzit?  Probabil, mai puţin, sau de loc pentru că este o grupare islamică care acţionează în Nigeria. Şi care, deşi a omorât în aceeaşi perioadă, între 3 şi 7 ianuarie 2015, în oraşul Baka şi în 16 sate din împrejurimi, peste 2000 de oameni (majoritatea femei, copii, bătrâni, bolnavi) şi a distrus literalmente acele aşezări, nu a provocat niciun val de “Şi eu sunt Baka”, niciun marş al mai marilor lumii şi al cetăţenilor Parisului sau ai altei capitale. Pentru că, nu-i aşa, se întâmplă la ei nu la noi. Deşi, Boko Haram, numai în 2014, per total, a produs peste 11.000 de victime. Tot ei au răpit sute de fete de la două şcoli, au provocat mutaţii mari de populaţie, convertiri forţate etc.

Tipică este organizaţia islamo-nazistă Boko Haram ce luptă activ in Nigeria pe o platformă politică islamistă secesionistă, panarabică, ce promovează purismul şi supremaţia rasială şi religioasă, mişcare ce a intrat pe scena războiului cu doar 8 ani in urmă cu o mînă de oameni ajungînd in prezent să atace armat penitenciarele statului şi forţele de ordine. Este vorba de un pattern. Acelaşi fenomen a putut fi observat şi in Sudan…un partid islamo-fascist cu o aripă paramilitară care treptat, prin presini, agresiuni, asasinate, şantaj reuşeşte să subjuge toată scena politică a unei ţări şi ulterior anihilează orice nucleu nemusulman, religios sau laic. Sudan, Somalia, Niger deja au fost cîştigate; se întîmplă, cu aceleaşi legităţi şi trucuri, ocupaţia silenţioasă a islamului in Etiopia, in Uganda, in Ghana, in Burkina, şi de curînd şi in Kenya. Primul pas şi in acelaşi timp semn al ocupaţiei este obţinerea prin felurite strategii a statutului legal şi a includerii in legislaţia naţională a şariei, întîi intr-o formă ameliorată şi treptat in plenitudinea ei totalitaristă. Deci începutul expansiunii se poate remarca atunci cînd tot mai mulţi musulmani rezidenţi dintr-o ţară încep să militeze [=vocifereze] pentru recunoaşterea din partea autorităţilor statale a compatibilităţii şariei cu constituţia laică şi cu cutumele celorlalte creligii, această campanie neîncetînd pînă cînd nu obţin măcar o frîntură de Şarie inclusă in sistemul de drept. (în linie dreaptă)

Acelaşi lucru se întâmplă peste tot în lume acolo unde există mari comunităţi musulmane şi, evident, organizaţii islamiste, chiar şi atunci când ele nu sunt majoritare. În ultimii zece ani sunt omorâţi anual circa 100.000 de creştini doar pentru că sunt creştini; imensa majoritate a acestor omoruri au loc pe teritoriile afectate de radicalismul islamic. Dar oricare alt “necredincios” e bun fie mort, fie, dacă are noroc, sclav. Alte milioane sunt siliţi să-şi părăsească casele şi ţinuturile. Mulţi sunt convertiţi cu forţa.

Cele circa 90 zeci de organizaţii radicale islamiste declarate teroriste (pe lista ONU, dar şi pe cele ale UE, sau cele naţionale ale SUA, Israel, India, Egipt, Rusia etc., care includ de obicei şi alte organizaţii locale, nedeclarate teroriste la nivel planetar ), sutele de organizaţii mai mici, grupuri, celule locale dar conectate la unele dintre cele mai cunoscute, acestea sunt, împreună cu statele islamice care le şi susţin strategic şi financiar, copacii care sunt destinaţi formării statului islamic mondial. Iată un exemplu:

Frăţia Musulmană

(Analize detaliate şi stupefiante despre prezenţa ei în Europa şi SUA la 1, 2, 3, 4, 5; un serial video de peste 10 ore aici) este cea mai veche şi mai mare organizaţie politică musulmană din lume, o mişcare islamistă globală înființată în 1928 de către Hassan al_Banna, un admirator declarat şi susţinător al lui Hitler. (Mulţi analişti ai fenomenului au arătat inspiraţia şi baza nazistă a celor mai multe dintre organizaţiile islamiste)

Crezul mișcării: Allah este adevărul nostru suprem, Profetul este conducătorul nostru, Coranul este legea noastră, jihadul este drumul nostru şi moartea în slujba lui Allah este cel mai măreţ ideal. Allah este cel mai mare. Ambiţia lui Al-Banna a fost aceea de a institui Şaria ca o lege globală: Este o datorie obligatorie pentru fiecare musulman să  se străduiască pentru idealul de a face din oricare om un musulman şi întreaga lume islamică, astfel încât steagul Islamului să fluture peste întreaga planetă, iar chemarea muezinului să poată răsuna în toate colţurile lumii. Allah este cel mai mare.

La început a activat mai ales în Egipt, dar activiştii săi au cooperat înainte şi în timpul războiului cu naziştii în Germania, iar unii dintre ei au fost membri ai celebrei (prin cruzime) divizii bosniace Handschar SS. Către 1950 mişcarea avea circa 2 milioane de mebri, iar influenţa sa, ideile şi modelul  s-au extins în lumea araba constituind baza pe care s-au constituit mai târziu multe dintre organizaţiile teroriste actuale printre care Hamasul, Al-Qaida şi Jihadul Islamic Palestinian. La începutul anilor 60, membri şi simpatizanţi s-au mutat în Europa şi SUA şi în anii care au urmat au creat o reţea de moschei, organizaţii de caritate, organizaţii pentru drepturi şi libeertăţi şi organizaţii islamiste destinate nu ajutării musulmanilor din aceste zone pentru a se integra (aşa cum se afirma de faţadă), ci extinderii islamismului.

La rândul lor aceste organizaţii s-au unit în asoiaţii, ligi, uniuni islamice internaţionale care au influenţat în mod decisive, de la nivelul ONU sau UE, introducerea conceptului de islamofobie şi au contribuit în statele respective la o discriminare pozitivă tot mai pronunţată în favoarea islamului, crescând în acelaşi timp intoleranţa şi discriminarea împotriva creştinilor. Multe dintre aceste organizaţii au ajuns consultanţi sau parteneri ai guvernelor pentru implementarea unei legislaţii a toleranţei faţă de Islam şi Islamism şi de intoleranţă faţă de actele de discriminare. Caracteristic pentru cele mai multe dintre ele este dublul limbaj practicat de liderii şi membrii lor: în spaţiul public, unul de deschidere şi cooperare în vederea integrării şi al unei cât mai bune convieţuiri; în interiorul lor, al moscheilor, al reuniunilor naţionale sau internaţionale, de luptă pentru impunerea totală a Islamului în societăţile respective.

Baza activităţii lor în Europa s-a constituit în Germania pentru ca apoi modelele de organizare, de organizaţii şi de negociere cu autorităţile să fie aplicate în restul statelor vest-europene.

Principalele state finanţatoare ale FM au fost Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Turcia, primele două chiar şi după ce, oficial, au aderat la desemnarea ei ca organizaţie teroristă de către Egipt. Dar venituri uriaşe, în medie de zeci de milioane de euro anual au fost primite, în fiecare dintre statele occidentale, de la bugetele naţionale pentru finanţarea aşa-ziselor programe şi proiecte de integrare.

În acest moment, Frăţia Musulmană este prezentă (după surse diferite) în de la 70 la peste 100 de state (diferenţele provin de la ascunderea ei sub faţada organizaţiilor civice), reuşind să construiască, ca alternativă islamică moderată acceptată ca partener al guvernelor (tot datorită acestei faţade civice), o formidabilă reţea mondială.

Va urma.