vineri, 19 aprilie 2019

Încântat de incendiul pregătit la Notre Dame, Macron îşi continuă ofensiva împotriva creştinilor!


Preşedintele Macron s-a adresat câteva minute francezilor marţi seara la ora 20, atunci când Notre Dame era în plin incendiu. Pentru unii dintre cei care l-au ascultat, a fost o adevărată uimire faptul că Macron nu a pronunţat cuvintele "creştin" şi "catolic" nici măcar o dată. Arhiepiscopul Parisului, monseniorul Michel Aupetit, invitat într-o emisiune de radio, a spus:

Suntem deosebit de îndureraţi pentru că ne-am pierdut catedrala, suntem în săptămâna sfântă şi ne vedem obligaţi să ne reorganizăm complet pentru rugăciune. Ar fi fost plăcut dacă el (Macron - nn) ar fi avut un cuvânt de compasiune pentru comunitatea catolică, căci totuşi catolicii au fost aceia care au dat viaţă catedralei Notre Dame, care nu este un muzeu. Dacă oamenii vin în număr atât de mare, este pentru că este un loc viu, animat de către catolici. Iar cuvântul catolic nu este un cuvânt grosolan. Vine de la grecescul "universal". Suntem aici pentru a proclama o fraternitate universală bazată pe iubire, nu ar fi fost nicio problemă să spui câteva cuvinte de compasiune pentru catolicii, care suferă.

Cum alocuţiunea era pregătită, este clar că din partea lui Emmanuel Macron a fost o uitare intenţionată, nu o scăpare a unui discurs liber.

Nu ştiu, el trebuie să răspundă la această întrebare! Eu vorbesc numai despre rănirea noastră, venită în plus peste durerea pierderii catedralei. Creştinii s-au simţit răniţi, măcar un cuvânt de compasiune, cum ar fi făcut pentru evrei sau pentru musulmani, sunt sigur de aceasta.

"e vorba despre o lipsă de respect faţă de lucrurile sfinte"

Este oare astăzi un fel de tabu de a nu pronunţa cuvintele creştini, rădăcini creştine, catolici?
Desigur, fără îndoială, cred că avem o laicitate prost înţeleasă, care este pur şi simplu distincţia puterii. dar asta nu împiedică să spunem ceea ce suntem, ceea ce trăim. Această catedrală a fost ridicată în numele lui Hristos. Ea este o sumă de pietre sub un anume spirit. Nu este o clădire funcţională. anumite sculpturi sunt în locuri în care nu pot fi văzute, ea este deci pentru ceva mai mare şi mai frumos.

Această catastrofă intervine într-un context dificil pentru creştini, cu atacuri întreprinse de mai multe luni asupra unor edificii religioase profanate sau deteriorate.
Avem în medie circa 3 agresiuni pe zi. Nu trebuie să generalizăm, vorbind de o ură împotriva creştinilor, dar se manifestă o lipsă de respect faţă de lucrurile sfinte.

joi, 18 aprilie 2019

Cultura publicitară: o ploaie intensă de stimuli senzoriali ca să nu mai gândim. Nu mai gândim, devenim dependenţi: supuşi docili şi asistaţi comercial.

Liniştea interioară, semnul sănătății duhovniceşti

Trăind în spațiul urban, în miezul culturii de consum și în fluxul neîntrerupt de date al societății informaționale, suntem expuși neîntrerupt unor forme multiple de zgomot. Rezultatele cercetărilor științifice aduse aici în discuție arată că, în diversele lor forme, zgomotele slăbesc vigilența, împrăștie simțirea și fragmentează viața interioară. Observațiile Filocaliei se așază firesc în acest context problematic: cultivarea vieții spirituale este indisolubil legată de măsuri atente pentru o viață ferită de zgomotele sonore, de perturbațiile senzoriale și de bruiajul noetic al lumii.
Nu ne desprindem cu ușurință de tumultul vieții cotidiene. Putem verifica lucrul acesta îndepărtându-ne de oraș și de atracțiile lui pentru câteva zile. La scurt timp, în cazul multora dintre noi poate doar la câteva ceasuri, vom simți că zumzetul aglomerărilor din spațiile comerciale și forfota marilor piețe ne lipsesc deja...

În condiția lui obișnuită, pust­nicul, trăind departe de zgomotul așezărilor omenești, poate constata cu multă limpezime felul cum zarva și liniștea influențează gândurile și dispozițiile lăuntrice. Deși la prima vedere pare puțin important, liniștirea reprezintă un aspect esențial în cultivarea vieții spirituale. Multe observații, formulate de autorii filocalici, evidențiază acest lucru. „Fără liniştire, formulează spre exemplu Petru Damaschinul, şi fără tăierea voilor proprii nu poate cineva să înveţe vreun meşteşug după toată ştiinţa şi amănunţimea”1. Cum era de așteptat, astăzi cultivarea liniștii lăuntrice reprezintă o întreprindere anevoioasă. Aceasta și pentru faptul că ea este strâns legată de mai multe aspecte de viață. O liniștire lăuntrică ar presupune, printre altele, liniștirea simțurilor, liniștirea gândurilor sau liniștirea dinspre patimi.

În câteva dintre aceste aspecte, unele cercetări din științele medicale surprind foarte bine provocările ascunse în decorul lumii, care ne împiedică să cultivăm liniștea. Mediul în care trăim și în care ne-am obișnuit să ne desfășurăm activitatea nu permit lucrarea liniștirii interioare, încât sunt necesare o serie de măsuri generale, care privesc viața în ansamblul ei. Pe de o parte, e necesară îndepărtarea sau protecția eficientă față de sursele de zgomot. Pe de altă parte, liniștea ca stare spirituală, așa cum este descrisă ea de experiența autorilor filocalici, depinde decisiv de o liniștire a simțurilor. De fapt, acest al doilea strat al liniștirii se cultivă prin înfrânarea simțurilor. În multe locuri din Filocalie e sub­liniată importanța protejării continue față de provocările senzoriale ale lumii materiale, iar aceste observații sunt cu atât mai valabile astăzi, sub asediul semnalelor și al stimulilor ce împânzesc mesajele societății de consum. Și, dacă și această retragere e bine păzită, un alt strat al liniștirii se întrevede tot mai mult, cel care privește mișcarea gândurilor. Viața spirituală este strâns legată și de liniștirea gândurilor, întrucât calmul minții permite, potrivit observațiilor autorilor filocalici, o lucrare lăuntrică nefragmentată, rugăciunea, meditația sau contemplația nefiind afectate de împrăștiere sau fragmentare.

Dacă ar fi să ne oprim la aceste aspecte importante în demersul liniștirii, câteva constatări de pe urma unor cercetări științifice ne-ar putea lămuri de ce astăzi lucrarea liniștirii întâmpină foarte multe piedici.

Vacarmul urban împiedică luciditatea și liniștea

Este evident că trăim în cea mai zgomotoasă civilizație din toate timpurile. Duduiturile motoarelor de mare capacitate, claxoanele mașinilor, scrâșnetele frânelor, piuiturile sistemelor de securitate, alarmele diverselor unități de intervenție... un larg registru de frecvențe, ne solicită constant eforturi considerabile de adaptare. Și chiar și atunci când aproape toate aceste mijloacele tehnice lipsesc, zgomotul de fond al vieții urbane rămâne încă prezent. Pentru că simpla prezență a unui număr crescut de oameni într-un anumit spațiu oferă deja forfota și zumzetul aglomerației.
Zgomotul afectează funcțiile cognitive. Încă din anii 70 s-a evidențiat, în cadrul unui studiu, că elevii, având clasa amplasată într-o aripă a școlii situată în apropierea unei linii de cale ferată, au avut întârzieri considerabile în privința aptitudinilor care vizează calculele matematice, în raport cu cei situați în aripa diametral opusă, deși avuseseră aceeași profesori2. Într-un alt studiu, cercetătorii au investigat modul în care performanțele cognitive și atenția copiilor sunt influențate de situarea în vecinătatea aeroportului. Măsurătorile au arătat faptul că locuind în preajma unui aeroport, copiii aveau afectate memoria pe termen lung, memoria pe termen scurt și citirea. Mai mult chiar, expuși la zgomotul traficului aerian mai multă vreme, copiii s-au adaptat fondului sonor, însă odată cu această adaptare (desensibilizare) ei au pierdut din viteza de răspuns la apelative, în cazul în care erau strigați pe nume3.

În fine, o cercetare recentă a arătat că o expunere periodică la un zgomot de 100 decibeli, chiar pe durate scurte de un minut, poate determina, pe lângă deteriorarea ireversibilă a receptorilor de sunet, și o afectare severă a răspunsului neuronilor din cortexul auditiv, ceea ce înseamnă de fapt o diminuare severă a capacității de înțelegere a mesajelor auditive4.
Rezultate de acest fel ne spun că, în situația în care urmărim să dobândim o stare de liniște lăuntrică, nu putem ignora zgomotele lumii. Sfântul Ioan Scărarul scrie că „începutul liniştirii stă în alungarea zgomotelor ca a unora ce tulbură adâncul...”5 De fapt, suntem mai degrabă echipați pentru liniște, pentru sunetele liniș­titoare ale naturii (susurul unui râu, foșnetul frunzelor sau cântul păsărilor) decât pentru zgomot. Aceasta ar însemna că nevoia de liniștire reprezintă un semn al sănătății sufletești.

Cultura publicitară - zgomot pentru simțuri și bruiaj spiritual

Însă vacarmul produs de artefactele și de utilajele industriale nu reprezintă singurul factor perturbator, de care trebuie să ne ferim, în intenția de a cultiva liniș­tea interioară. Afișele stradale, vitrinele puternic luminate, ecranele colorate, aromele și mirosurile cu care ne întâmpină spațiile comerciale, food-court-urile, ­aromele diverselor băuturi, gusturile rafinate și complexe întâlnite în varietatea impresionantă de mâncăruri ce îmbie în multitudinea de restaurante din marile orașe, cromatica și texturile fine din articolele vestimentare, din vitrinele marilor magazine formează împreună un torent neîntrerupt de stimuli. Prezența lor în spațiul de viață dovedește că trăim experiențe de suprasolicitare senzorială6. În tramvai sau în autobuz, în stațiile de metrou, în aeroporturi, în panourile publicitare de pe marginea auto­străzilor, în timpul filmelor și emisiunilor tv, în centrul orașelor pe bannere gigantice, peste tot și în diverse forme, suntem însoțiți de un flux tot mai dens de stimuli.
Care ar fi problema? Unele cercetări au arătat că suprastimularea senzorială împiedică auto­reflecția. Porțiunile cerebrale care intervin în activitatea introspectivă și în aceea care corespunde prelucrării senzoriale sunt distincte. Cercetătorii au reușit să evidențieze o separare destul de evidentă între regiunile creierului active în timpul procesării senzoriale și cele care intră în joc în momentele de autoreflecție. Atunci când suntem sub o ploaie intensă de stimuli senzoriali, activitatea reflexivă se diminuează simțitor7.
Dar suprastimularea senzorială nu ridică piedici doar în procesarea semnalelor, ci și în reflecția pe marginea lor. În fața numeroaselor reclame, care combină abil stimuli rafinați, dorințele se trezesc și se multiplică, voința se consumă8, impulsivitatea crește, iar autocontrolul scade9. De aici și grija sporită a nevoitorului de a păzi simțurile pentru a se liniști. De aceea, liniștirea interioară e cumva diametral opusă simțurilor tulburate, stârnite de stimuli puternici din afară. Găsim o astfel de observație în textele Filocaliei: „Liniştirea omoară simţurile din afară şi le trezeşte pe cele din lăuntru”10.

Data smog - un fond de bruiaj pentru minte

În fine, și în privința celui de-al treilea plan al liniștii, care ține de universul gândurilor, civilizația actuală ne ridică provocări importante. Un amplu conținut informațional, cu știri, mesaje, articole sau diverse texte, date de diverse tipuri, semne și simboluri, se adresează, se cer receptate și analizate în fiecare ceas.
În miezul culturii infor­maționale trăind, în abundența de date aflate în circulație în diferite medii, abundența infor­mațiilor de slabă calitate e inevitabilă. Cu alt prilej11, am scris aici despre limite de procesare a informației de care dispune omul12. Acest balast circulant, denumit „data-smog”13, produce supraîncărcarea cognitivă14 a oricărei persoane care caută să rămână conectată la cerințele și ofertele cotidiene.
Desigur, expunerea prelungită la fluxul de informații împiedică liniștirea. Unele studii au constatat că supraexpunerea la un flux de informații e mai degrabă inamicul atenției decât antrenorul ei15. Herbert Simon, un economist laureat al Premiului Nobel, avertiza că informația consumă atenție și că o bogăție de informație înseamnă o sărăcire a atenției16.
În general, obișnuința conectării prelungite la un flux de informații sau acțiuni este însoțită, de la un moment dat încolo, de o frică de deconectare și o slăbire a putinței de deconectare și de autoliniștire17. Utilizarea excesivă a tehnologiei digitale, pentru informare, corespondență și divertisment, combinată cu manipularea și memorarea unor date și infor­mații din sfera profesională, provoacă dificultăți majore în atingerea stării de calm18.
Aici se poate vedea cum cultivarea liniștii interioare necesită o selecție atentă a datelor și știrilor și reprize de autoizolare informațională, care să protejeze mintea de împrăștiere, de tulburare și de gânduri rele. Și în această privință, autorii Filocaliei observă, de pe urma experienței lor, că liniștirea interioară se obține prin tăierea curiozității pentru lucruri nefolositoare. „Câştigă-ţi o stare sufletească neiscoditoare  scrie Sfântul Ioan Scărarul  căci curiozitatea poate întina liniştea, cum nu o poate face altceva.”19
Liniștea interioară și cunoașterea duhovnicească
Toate formele de zgomot ne împiedică să funcționăm la întreaga capacitate sufletească. Iar starea de liniște se dovedește esențială, în parcursul duhovnicesc, tocmai pentru că amenajează dispoziția potrivită pentru ca toate celelalte lucrări ale sufletului să fie roditoare. Rugăciunea, scrie Petru Damaschinul, e ajutată de citirea în linişte. Și Sfântul Isaac Sirul subliniază apăsat folosul cititului pentru viața spirituală, însă remarcă faptul că în vremea lecturii este importantă liniștea. „Stăruie citind în linişte, scrie el, ca mintea ta să fie călăuzită pururea spre cele minunate ale lui Dumnezeu... dar citirea ta să o faci liniştit din partea tuturor şi în vremea ei să fii liber de multa grijă pentru trup şi de tulburarea din partea lucrurilor, ca să te împărtăşeşti în sufletul tău de cea mai dulce gustare a celor dumnezeieşti, prin dulcea înţelegere cea mai presus de toată simţirea şi să le simtă sufletul în îndeletnicirea lui cu ele.”
Suntem deci îndemnați de autorii Filocaliei să cultivăm liniștea lăuntrică, aceasta fiind esențială pentru viața spirituală. Nu este vorba de o lucrare a liniștirii destinată exclusiv nevoitorilor pustiei. Pentru a risipi această îndoială, Petru Damaschinul scrie că „toţi oamenii avem trebuinţă de această îndeletnicire fie în parte, fie în întregime”20.

Autor: Diacon Adrian Sorin Mihalache
Sursa şi mai mult:  http://ziarullumina.ro/linistea-interioara-semnul-sanatatii-duhovnicesti-138368.html



Note
1 Petru Damaschinul, Învăţături duhovniceşti, în col. Filocalia, vol. V, p. 66.
2 Cf. William Williamson și David D. Byrne, Educational disadvantage in an urban setting, pp. 186–200, în D.T. Herbert and D.M. Smith (ed.), Social Problems and the City (Oxford: Oxford University, 1979).
3 Cf. Staffan Hygge, A Prospective Study of Some Effects of Aircraft Noise on Cognitive Performance in Schoolchildren, în Psychological Science, vol. 13, nr. 5, 2002. Cercetarea a avut în atenție 326 de copii (cu vârsta medie de 10,4 ani), în două situații distincte, cu ocazia mutării locației aeroportului din München.
4 Cf. Amanda C. Reed et al., Behavioral and Neural Discrimination of Speech Sounds After Moderate or Intense Noise Exposure in Rats, în Ear and Hearing, 2014; 1 DOI: 10.1097/AUD.0000000000000062.
5 Sf. Ioan Scărarul, Scara, cuv. 27, cap. 3, în col. Filocalia, vol. IX, p. 379.
6 Cf. Steven Connor, Cultura postmodernă. O introducere în teoriile contemporane, Editura Meridiane, Bucureşti, 1999, p. 287.
7 Cf. Ilan I. Goldberg et al., When the Brain Loses Its Self: Prefrontal Inactivation during Sensorimotor Processing, în Neuron; apr. 2006, vol. 50, nr. 2, pp. 329-339.
8 Cf. Roy F. Baumeister, John Tierney, Voinţa. Cum să-ţi redescoperi cea mai mare putere interioară, Editura Paralela 45, București, 2012, p. 112.
9 Cf. Rutledge, Robb B. et al., Dopaminergic Modulation of Decision Making and Subjective Well-Being, în The Journal of Neuroscience, vol. 35, nr. 27, 8 iulie 2015, pp. 9811–9822.
10 Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, cuv. 75, în col. Filocalia, vol. X, p. 439.
11 Este vorba despre articolul Nașterea Domnului și nașterea omului prin Cuvânt, 20 decembrie 2015, online la http://ziarullumina.ro/nasterea-domnului-si-nasterea-omului-prin-cuvant-108071.html.
12 Cf. Complexity and Information Lead to Decreasing Control, Free University of Brussels, 2002 (draft pentru The Information Society) apud Andrew Weil, Fericirea spontană, traducere din limba engleză de Iustina Cojocaru, Editura Curtea Veche, 2013, p. 247.
13 Cf. Ibidem.
14 Cf. Daniel J. Levitin, Mintea organizată: cum să gândești corect în era supraîncărcării informa­ționale, traducere din engleză de Dan Crăciun, Editura Publica, București, 2015, p. 47.
15 Cf. Rick Hanson, Richard Mendius, Creierul lui Buddha. Neuroştiinţa fericirii, iubirii şi înţelepciunii, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2011.
16 Cf. Daniel Goleman și Richard Davidson, Însușiri modificate. Știința și arta meditației, Editura Curtea Veche, traducere Mihaela Răileanu, Editura
Curtea Veche, București, 2018, p. 171.
17 Cf. Gayatri Devi, Calm. Cum să-ți găsești liniștea într-o lume agitată și stresantă, Editura Litera, București, 2016, pp. 33-34.
18 Ibidem, pp. 35-41.
19 Scara, cap. 50, în col. Filocalia, vol. IX, p. 401.
20 Cf. Petru Damaschinul, Învăţături duhovniceşti, în col. Filocalia, vol. V, p. 66.
21 Ibidem.

Excrescenţe metastazice, căcăreze radioactive şi trei gangsteri politici


Intre Mondo cane si Titanic

Trăim într-o societate complet isterizată. Dacă ai simțul umorului și dacă te țin nervii, spectacolul e fascinant.  
În copilăria mea făcea senzație un film documentar intitulat „Mondo cane”. El conținea multă sălbăticie umană. „Primitivi” – gândeam, privind înfiorați scenele de o bestialitate incredibilă. Noi, oamenii societății civilizate, nu putem face așa ceva!
Și multă vreme am crezut asta. Deși auzisem de Auschwitz, deși la doar câțiva pași de noi, la Jilava, la Gherla, la Aiud, semeni de-ai noștri contribuiau la Cartea Recordurilor cu atrocități lor originale aplicate împotriva altor semeni. Noi, cei neatinși direct, le înregistram placizi la capitolul „nereprezentative pentru neam și specie” și treceam mai departe.

Acum primim nota de plată, palma morală pentru refuzul nostru de a lupta atunci până la capăt, de a înfrunta abominabila realitate în față și de a încerca să o corijăm, să o dirijăm spre normalitate.
Nu suntem în sălbăticie, nu suntem în război, nu suntem în Mondo cane și, totuși, unii dintre noi, (culmea, și din zona elitelor intelectuale) se comportă exact ca și cum s-ar afla într-un a dintre aceste situații limită: lași, mici, egoiști, fără rușine și fără demnitate. Și, pe deasupra, și de o ferocitate dementă.

Scenele din curtea ÎCCJ la procesul lui Dragnea ne-au ilustrat  la scară mică spre ce se îndreaptă societatea noastră la scară mare:  spre canibalizare. Ni s-a arătat germenele unui abator în care oamenii normali și majoritari vor fi tratați ca vitele de o minoritate exterminatoare.  Asta dacă rămânem în continuare pasivi și vom lăsa lucrurile să meargă mai departe în direcția actuală.
Frenezia canibalizării a cuprins nu doar oameni ci și structuri cu identitate administrativă. „Societatea Timișoara”, GDS, dar și partide politice din opoziție, uzuroatoare de principii creștine și de tradiție istorică , merg până acolo incât nu doar că fraternizează cu trecutele crime securisto – comuniste dar recuperează pentru proiectul lor de canibalizare a României și pe exponenții umani, încă în viață, ai acestor crime.

Premierea lui Augustin Lazăr de către aceste excrescențe metastazice va rămâne drept una dintre cele mai greu de îndurat rușini morale pe care istoria le va înfiera pe obrazul, și așa destul de ciupit de vărsat, al României moderne. Iar din inițiatorii și susținătorii acestei premieri nu va mai rămâne peste timp decât o etichetă pe un mușuroi de căcăreze radioactive: deșeu periculos! La asta să se aștepte și Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu și Vladimir Tismăneanu și alți închipuiți imorali ca ei, care, după ce-au felaționat la Băsescu, acum higienizează la Lazăr.

Peisajul momentului nu ne amintește însă doar de „Mondo cane”. Adică de primitivismul sălbatic și de bestialitatea dementă. El ne duce cu gândul și la decăderea „lumii bune”, a purtătorilor de panaș, a aristocraților cu pretenții care-și permit voiajul inaugural cu Titanicul.
Cât de educați, de manierați, de elevați se înfățișau aceștia în prima parte, cea liniștită, a croazierei. Și în ce s-au metamorfozat când vasul a început să se scufunde iar viața lor să depindă de un loc amărât într-o biată barcă de salvare. Unii dintre ei (nu toți, e important de spus!) au devenit bestii. Nu mai contau regulile de bună purtare, nici regulile și prioritățile stabilite de comandant (întâi copiii și femeile, apoi bătrânii și abia la sfârșit vlăjganii muschiuloși, indiferent de avere). Ei dădeau din coate, mituiau, îi îmbrânceau peste bord pe cei care le stăteau in cale, erau capabili de orice, chiar de crimă, ca să-și salveze neprețuita lor viață.

Tot astfel ne zgârie retina, privind spre viața politică actuală din România, vânzoleala, disperarea, agresivitatea, poltronismul unora dintre așa zișii protagoniști. Nu că dau din coate ca deznădăjduiții căzuți în apă departe de barcă, nu că răcnesc și suduie precum chivuțele fugărite de poteră, dar inventează și mint și încearcă să înșele ca ultimii potlogari.
Mă rezum, pentru exemplificare, la trei gangsteri politici disperați, care simt Titanicul alegerilor din acest an fugindu-le de sub picioare.

Despre primul, Klaus Iohannis, o singură frază aici: ca să prindă o barcă de salvare pentru el și consoarta sa multi-proprietăreasă, e în stare de absolut orice. Țara nu contează! Țara nu există!

Nici despre cel de-al doilea, Victor Ponta, nu voi spune cu mult mai mult. El adună la un loc, într-un deprimant superlativ, și lașitate și lipsă de caracter. După acceptarea poruncilor lui Barosso, după uneltirile pentru numirea lui Kovesi, după demisia urmată tragediei de la Colectiv, acum, cu un jigodism frate cu turbarea, îsi atacă fostul partid și foștii aliați într-un mod absolut abject. Un eșuat, dominat de resentimente și impulsul de a le da brânci în apă și celorlalți din preajma lui, ca să nu se înece singur.

Pe al treilea l-am păstrat la urmă pentru a încheia articolul într-o notă mai veselă: Rareș Bogdan. O să se supere gangsterii că-l alătur lor pe acest filfizon, dar poate nu observă. Nu vi se pare o contradicție în termeni un fante isteric? Gol, libidinos, briantinat, batistat, pensat, rimelat și, peste toate, … apucat? Rică Venturiano desenat de Ștefan Popa Popas! Caricatura unei caricaturi.
Pe acest zărghit, pe acest neghiob fanatizat (ca să nu zic satanizat) l-a ales PNL-ul ca salvator de la naufragiul Titanicului galben cu săgeată albastră în sus.  Cu acest Narcis încălțat fără șosete vrea Klaus Iohannis dimpreună cu Ludovic Orban să cucerească Europa?!!!

 Sursa şi mai mult: http://www.conteledesaintgermain.ro/intre-mondo-cane-si-titanic/17-04-2019

miercuri, 17 aprilie 2019

Lecţie video despre cum trebuie bătute nevestele în islam (NU-I CREDEŢI! SĂ NU LE MAI FIM COMPLICI!)

Mafia bancară globalistă, pentru a împlini porunca împăratului ei, aceea de a-i închina lui lumea, avea nevoie să o schimbe, să schimbe omul; să-i ia credinţa, valorile, reperele moral-existenţiale, identitatea. Trebuia, deci, să elimine creştinismul concurent. 
Căile au fost mai multe şi, constatăm azi, fiecare a avut o contribuţie. În final, toate s-au adunat în /seducţia cu/impunerea păgânismului - ateismul tot aici intră, căci el este, atunci când crezi în el şi îi urmezi ritualurile, tot un cult, o religie, care se alătură celorlalte construcţii adulatorii de om, natură, duhuri, pietre etc.
Instrumentele teoretice au fost şi sunt ideologiile. Printre ele, feminismul, adică, (au zis ei) eliberarea femeii de sub exploatarea bărbatului.
Ultimele creaţii demonice din panoplie sunt ideologia genului şi migraţionismul salvator. 

În timp acestea au ajuns în conflict nu numai cu construcţiile tradiţionale: omul, ca fiinţă a lui Dumnezeu, familia, societatea creştină, neamul etc., ci şi unele cu altele. Aşa se face că, feminismul clasic este în acest moment în război, de exemplu, cu neo-feminismul libertinar şi cu ideologia genului. 
Există însă o ultimă unealtă globalistă, cea menită a da lovitura mortală "vechiului", care intră în conflict cu toate celelalte: migraţionismul salvator. El este duşman şi al vechiul marxism proletar, şi al neomarxismului: feminism, homosexualism, ideologia genului etc.

Pentru că de sus s-a stabilit că islamul e bun, paşnic, fericirea pe pământ, cea mai bună variantă de societate (islam = supunere, deci e clar pentru cine e cea mai bună) împotriva acestuia nu se mai poate spune nimic căci eşti islamofob (Ceea ce te poate costa pierderea serviciului, marginalizarea, amenzi serioase, deci sărăcirea, şi chiar puşcăria.). El ne este livrat, de către ideologi şi activişti, ca o religie şi societate a păcii şi iubirii. Dar islamul la rândul său, în cele aproape 2 miliarde de musulmani, se manifestă independent de planurile mafiei noastre. 
Aveţi la adresa de mai jos un recent film încărcat pe youtube în 29 martie 2019, de un om de ştiinţă musulman: un sociolog din Qatar. În acesta, Abd Al-Aziz Al-Khazraj Al-Ansari ne explică şi ne face şi o demonstraţie despre cum trebuie să-şi bată un bărbat musulman nevasta în modalitatea permisă de islam.

 https://www.youtube.com/watch?time_continue=202&v=m-jpwHPsHDQ

 După acesta, nevasta nu trebuie bătută neapărat des, dar un bărbat - ca şef al casei - trebuie să-şi exercite din când în când autoritatea şi să-şi disciplineze nevasta "din dragoste, desigur" astfel încât "viaţa împreună să-şi continue cursul".
Al-Ansari spune că bătaia trebuie să fie uşoară şi să nu doară, şi că ea trebuie să facă ca nevasta să simtă masculinitatea şi puterea bărbatului ei (cum să le simtă dacă nu o doare?) şi, astfel, să-şi simtă feminitatea ei.
În continuare, sociologul qatarez face o demonstraţie, despre cum trebuie bătute nevestele, cu ajutorul unui băiat, şi la care strigă: Ţi-am spus să nu mai ieşi din casă! De câte ori e nevoie să-ţi spun?

Conform lui Al-Ansari, lovirea feţei femeii, lovirea acesteia cu pumnii este interzisă, dar de bătaia drăgăstoasă  femeile au nevoie prin natura lor: adică au nevoie ca bărbaţii lor să fie dominatori, autoritari, puternici şi violenţi.

Tot în islam şi tot din iubire, dar mult mai multă, se ajunge uneori ca femeile să fie bătute, drăgăstos, cu pietre. Dar pentru că, nu-i aşa, islamul este, în împachetarea globalistă, doar şi numai o religie a iubirii, musulmanii care îşi bat şi omoară nevestele, spre deosebire de creştinii îndrăciţi care fac acest lucru, au fost, sunt şi vor fi nişte îngeri. 

Şi ca să întoarcem la "aranjorii" existenţelor noastre, la mafioţii globalişti şi slugile lor din politică, administraţie şi ong-uri, vă reamintesc un lucru esenţial: EI MINT TOT TIMPUL!
Mint chiar şi când spun adevărul pentru că acesta este folosit pentru scopurile lor şi astfel devine minciună în raport cu scopul prezentat public. Aşa că:

NU-I CREDEŢI! SĂ NU LE MAI FIM COMPLICI!

 

Lumina cunoştinţei şi viaţa veşnică. Exerciţiul cunoaşterii ne modifică până la nivelul expresiei genetice (Cine suntem)


Lumina cunoașterii și viața luminată de credință
Și în planul experienței directe, și în cel mai larg al cercetării științifice, lumina însoțește eforturile cunoașterii. O lume în care cunoașterea să se realizeze fără utilizarea luminii (a radiației electromagnetice, în general) este mai degrabă imposibil de imaginat. Cele mai mari descoperiri ale fizicii din ultimele secole au fost posibile prin intermediul luminii. Ea a fost și este indispensabilă observațiilor astronomice și a jucat un rol foarte important în formularea Teoriei Relativităţii Restrânse, în descoperirea mişcării galaxiilor și a Universului în expansiune.

Formularea ipotezei existenţei radiaţiei de fond, observațiile care au validat Teoria Relativităţii Generale și legile fizicii cuantice, care privesc microcosmosul, au fost legate de lumină. Și în cazul a două dintre cele mai provocatoare mistere ale cosmologiei recente, detectarea materiei întunecate și expansiunea accelerată a universului (și implicit energia întunecată), lumina s-a dovedit un martor esențial. În fine, recenta detectare a undelor gravitaționale, recompensată cu Premiul Nobel în fizică, în 2017, a fost posibilă prin utilizarea unui Interferometru Laser (lumină coerentă).

Pentru gândirea patristică însă, toate cunoștințele legate de lumea sensibilă au nevoie de o altă lumină pentru a fi utilizate în mod ziditor, folositor în sens spi­ritual. Gândirea patristică ne îndeamnă să vedem că adevărata cunoaștere se dovedește în slujba vieții, în planul acestei lumi și în veșnicie.

Pe de o parte, datele cunoașterii, descoperirile științifice și posibilități tehnologice își împlinesc rostul dacă sunt puse în slujba semenilor. În zilele noastre se poate întrevedea cum cercetarea științifică se desfășoară în coo­perare, prin contribuția multor specialiști și investitori. Pe de altă parte, pentru a prelungi această experiență asemănătoare sobornicității1, roadele cercetării trebuie să fie valorificate în vederea întrajutorării oamenilor.

În multe privințe, lucrurile nu se petrec așa. Mai degrabă, putem constata contrariul. Provocările actuale au dovedit că achizițiile cunoașterii și puterile tehnologice sporite de care dispune astăzi umanitatea nu au eradicat sărăcia sau conflictele, poluarea sau risipa, ceea ce evidențiază importanța unei reflecții privind raportul dintre cunoaștere și viață.

Spiritualitatea creștină urmărește valorificarea cunoștințelor omenești desprinse din Creație sau din Scriptură în planul vieții interioare, în vederea cultivării virtuților, pentru o mai bună slujire a semenilor, pentru sporirea comuniunii cu Dumnezeu. Cunoștințele privitoare la cele create sunt înțelese ca „lumini interioare”, destinate minții. Pentru o adecvată întrebuințare a lucrurilor și puterilor cu care științele îl înzestrează pe om, el are nevoie de o altă lumină: lumina înțelegerii. Este vorba despre un anumit mod de înțelegere, strâns legat de lucrarea despătimirii.

Aceasta pentru că simțirea și mintea sunt strâns legate între ele. Aceasta este chiar legătura ce face posibilă cu­noașterea în minte, și prin trup, a celor sensibile: „Simțirea şi cele supuse simțurilor au fost create ca să slujească minții”2 și într-atât de strâns sunt legate ele, încât oricare ar lipsi va împiedica pe cealaltă să-și arate lucrările sale3.

De fapt, în aceasta constă legătura vitală, și adesea trecută cu vederea astăzi, între ceea ce cunoaștem, prin simțire (și demersul observațiilor și explorărilor sensibile desfășurate în planul cercetărilor științifice privitoare la lumea sensibilă) şi minte (ca loc interior, unde se depozitează, se imprimă această cunoaștere). Este vorba despre ce păstrăm în noi și despre cum anume creștem de pe urma experiențelor și cunoștințelor noastre.

Experiența și cunoașterea transformă viața

În mod remarcabil, medicina și neuroștiințele au scos la iveală, în ultimele două decenii, numeroase rezultate care arată această interconexiune a experienței și cunoașterii.
Astăzi este bine cunoscut faptul că rețelele neuronale, structurile și activitatea cerebrală pot suferi modificări importante și de durată, sub incidența experiențelor de fiecare zi4. Simplul control repetat al atenției determină modificări neuronale semnificative în procesarea semnalelor provenite din stimuli5. Până și posturile corpului, influențând considerabil tabloul hormonal, induc dispoziții emoționale specifice6. Însă s-a putut constata că o modi­ficare în dispozițiile emoționale schimbă semnificativ modul în care gândim7. E corect să spunem, folosind o expresie a unei autoare recente, că însuși corpul - posturile și experiența lui - poate imprima o formă și o mișcare minții8. În fine, pe un alt drum de explorare situat în câmpul științelor medicale, ne parvin dovezi care indică faptul că experiențele, strădaniile noastre de cunoaștere produc modificări în adâncul ființei noastre, la nivelul expresiei genetice!
Așadar, exercițiul cunoașterii afectează profund viața propriu-zisă. Eforturile cunoașterii se imprimă în viață, lăsând urme în dispozițiile și felul minții de a gândi.

Lumina cunoștinței și viața veșnică

Este mai ușor de înțeles acum că înaintarea omului în cunoașterea lui Dumnezeu, în experiența credinței, precum și experiența comuniunii de iubire cu Persoanele Sfintei Treimi transformă profund viața persoanei. Credința, ca experiență a comuniunii cu Dumnezeu și cu oamenii, de înaintare în cunoașterea Lui și a semenilor reprezintă, așadar, cel mai cuprinzător parcurs de înnoire a vieții omenești. Un autor filocalic formulează un temei pentru aceasta: ochiul este luminătorul trupului şi mintea este luminătorul inimii, iar Dumnezeu este luminătorul minții. De aceea, lipsită de lumina cunoștinței, inima „nu poate produce înțelesuri şi gânduri dumnezeiești şi lucrări vrednice de Dumnezeu şi nu se poate umple deplin de vederi dumnezeiești”9.

Hristos Însuși este Lumina lumii și Lumina cunoștinței, cunoștința omenească fiind lumina dăruită de El, ca drum către cunoașterea Lui și către Viața veșnică în comuniune de iubire cu El: Aceasta este viaţa veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis (Ioan 17, 3).

Autor: diacon Adrian Sorin MIhalache
Sursa: Ziarul Lumina

Note:
1 Această expresie este utilizată de Alexei Nesteruk în S. Trubeţkoi, „Despre natura conștiinței umane”, în: Opere alese ale lui S. Trubețkoi, Mysl, Moscova, 1994, pp. 483-591, apud Alexei Nesteruk, Universul în comuniune. Către o sinteză neopatristică a teologiei şi ştiinţei, traducere de Mihai-Silviu Chirilă, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2009, p. 319.
2 Talasie Libianul, Despre dragoste, înfrânare şi petrecerea cea după minte către Pavel prezbiterul, Suta a patra, 5, în: Filocalia, vol. 4, 2010, p. 37.
3 Sfântul Simeon Noul Teolog, Cele 225 de capete teologice şi practice, Suta a doua, 34, în: Filocalia, vol. 6, 2011, p. 84.
4 Chiar și 30 de minute de efort pot induce o schimbare în funcția cerebrală. Atât de importante sunt experiențele și atât de valoros este timpul pe care îl trăim (Cf. Tomas Ros, et all., Endogenous control of waking brain rhythms induces neuroplasticity in humans”, în European Journal of Neuroscience, vol. 31, nr. 4, 2010, p. 770).
5 Cf. Briggs, Farran et all, Attention enhances synaptic efficacy and the signal-to-noise ratio in neural circuits”, în Nature, vol. 499, nr. 7459, 25 iulie 2013, pp. 476-480.
6 Cf. Minvaleev, R.S. ș.a., Postural Influences on the Hormone Level in Healthy Subjects: I. The Cobra Posture and Steroid Hormones”, în Human Physiology, vol. 30, nr. 4, iulie 2004, pp. 452-456.
7 Cf. Najjar et al., Compassion Fatigue: A Review of the Research to Date and Relevance to Cancer-care Providers”, în Journal of Health Psychology, vol. 14, nr. 2, 2009.
8 Amy Cuddy, Prezență, Editura Publica, București, 2016, p. 221 sqq.
9 Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, 15, în: Filocalia, vol. 4, vol. 8, pp. 274-275.

Ultima modă în regatul diabolic al "genului": îndepărtarea chirurgicală a organelor genitale! (Ştiri din anti-lume)

  „Nullo” sau „smoothie” este termenul pentru bărbații care suferă o intervenție chirurgicală voluntară pentru a-și îndepărta organele gen...