SUA înrolează Israelul în lupta sa cu Rusia

 

Din mai multe motive, convorbirea de duminică a președintelui Statelor Unite, Joe Biden, cu premierul israelian Naftali Bennett a fost extrem de importantă.

A fost a doua conversație telefonică a lui Biden cu Bennett în patru săptămâni. La 30 martie, el a sunat pentru a-și exprima "cele mai profunde condoleanțe" după atacurile teroriste care au ucis 11 persoane în trei orașe israeliene.

De data aceasta, apelul său a coincis cu întâlnirea comună a secretarilor de stat și de apărare ai SUA cu președintele ucrainean, care a avut loc duminică, la Kiev, ceea ce înseamnă că Washingtonul ridică miza și semnalează disponibilitatea de a se implica mai mult în conflictul cu Rusia, după reticențele inițiale.

SUA și aliații săi din NATO se arată pregătiți să furnizeze Ucrainei echipamente mai grele și sisteme de armament mai avansate. După deplasarea la Kiev, secretarul apărării Lloyd Austin a declarat jurnaliștilor din Polonia că Ucraina poate câștiga războiul împotriva Rusiei dacă are echipamentul potrivit.

"Credem că putem învinge, ei pot învinge dacă au echipamentul potrivit, sprijinul potrivit", a spus el.

Oficialii de la Kiev au întocmit anterior o listă de arme de care SUA au nevoie urgentă, care include sisteme antirachetă și antiaeriene. Se știe că Ucraina a căutat anterior armament avansat de la Israel, inclusiv faimosul sistem antirachetă "Iron Dome" și infamul program de spionaj Pegasus pentru a fi folosit împotriva Rusiei.

Dar Israelul nu a vrut să se implice în favoarea Ucrainei de teamă să nu-și pericliteze măsurile de deconflictionare tacită cu Moscova în timpul operațiunilor sale împotriva țintelor iraniene din Siria.

Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat dramatic în ultimele aproximativ două săptămâni, când Israelul a renunțat la neutralitatea sa față de operațiunea specială a Rusiei și a acuzat Moscova de comiterea de crime de război.

Israelul și Iron Dome

Conversația lui Biden cu Bennett a avut loc în momentul în care relațiile dintre Rusia și Israel au început să se prăbușească. În mod interesant, citirea de la Casa Albă a semnalat o referire ascuțită a lui Biden la sistemul Iron Dome al Israelului.

Atât declaraţia de la Casa Albă (aici), cât și declarația biroului lui Bennett (aici) au menționat situația privind Iranul. Este perfect imaginabil ca schimbarea bruscă și inexplicabilă a poziției Israelului față de Rusia în conflictul din Ucraina să fi fost determinată de un fel de modus vivendi cu administrația Biden în ceea ce privește ridicarea sancțiunilor împotriva Iranului.

Israelul a făcut tot posibilul pentru a împiedica administrația Biden să cedeze la cererea iraniană de eliminare a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice de pe lista de supraveghere a Washingtonului privind grupurile teroriste.

Declarația israeliană nu numai că a menționat că s-a discutat problema IRGC, dar l-a citat pe Bennett spunând: "Sunt sigur că președintele Biden, care este un prieten adevărat al Israelului și căruia îi pasă de securitatea sa, nu va permite ca IRGC să fie scos de pe lista organizațiilor teroriste. Israelul și-a clarificat poziția cu privire la această problemă: IRGC este cea mai mare organizație teroristă din lume".

Biden a acceptat o invitație din partea lui Bennett de a vizita Israelul "în următoarele luni".

În întregul peisaj vest-asiatic, nu există nicio altă țară, în afară de Israel, pe care SUA să se poată baza ca aliat împotriva Rusiei. În mod clar, climatul de securitate din Asia de Vest s-ar schimba fenomenal dacă administrația Biden ar întoarce în acest moment spatele negocierilor referitoare la Planul comun de acțiune cuprinzător (JCPOA) privind programul nuclear iranian.

Comunicatul de presă al Casei Albe a subliniat că Biden și Bennett au discutat despre "provocările comune de securitate regională și globală, inclusiv despre amenințarea reprezentată de Iran și de proxeneții săi".

Un lobby puternic de pe centura Washingtonului, începând cu nimeni altul decât senatorul democrat Bob Menendez, președintele Comisiei pentru relații externe a Senatului, se opune oricărui acord cu Iranul.

Acești lobbyiști susțin că, în condițiile în care Iranul continuă să își intensifice rapid programul nuclear și arată clar că rachetele sale balistice și politicile sale regionale nu sunt negociabile, SUA nu mai au prea multe de salvat din JCPOA.  

Vorbind în fața Comisiei pentru servicii armate a Senatului SUA, președintele Statului Major Întrunit al SUA, generalul Mark Milley, a declarat recent: "După părerea mea, consider că Forța Quds a IRGC este o organizație teroristă și nu sunt de acord ca aceasta să fie scoasă de pe lista organizațiilor teroriste străine."

 

 Opoziția față de radierea de pe lista terorismului a IRGC

Din nou, într-o scrisoare deschisă adresată lui Biden, 70 de profesioniști în domeniul securității naționale s-au opus scoaterii IRGC de pe lista organizațiilor teroriste străine. Într-o altă scrisoare deschisă, 46 de generali și amirali americani în retragere s-au opus acordului nuclear în curs de desfășurare.

Privit dintr-un alt unghi, acum că Europa nu mai are în vedere un embargo asupra petrolului/gazului împotriva Rusiei, Washingtonul nu mai este presat să ridice sancțiunile împotriva exporturilor de energie ale Iranului. Și, în orice caz, SUA vor fi atente la posibilitatea ca Iranul să ofere o linie de salvare Rusiei pentru a învinge sancțiunile occidentale.

Între timp, prioritatea administrației Biden se mută, de asemenea, de la sancțiunile economice împotriva Rusiei la "a rupe, în sfârșit, spatele capacității Rusiei de a-și proiecta puterea în afara Rusiei pentru a amenința Georgia, pentru a amenința Moldova, pentru a amenința aliații noștri baltici" - pentru a împrumuta cuvintele fostului comandant al armatei americane în Europa, Ben Hodges, dintr-un interviu recent.

Austin a convocat la scurt timp o întâlnire la baza americană din Germania cu omologii din țările aliate pentru a discuta despre posibilitatea de a crește considerabil livrările militare către Ucraina pe termen lung. Apelul lui Biden către Bennett chiar înainte de acea întâlnire sugerează că SUA ar fi putut convinge Israelul să fie un participant activ în războiul din Ucraina, ceea ce ar "sângera" Rusia "în alb".

Ceea ce motivează Israelul ar fi faptul că administrația Biden este dispusă să țină cont de preocupările israeliene cu privire la un acord nuclear SUA-Iran. Așa se explică "încrederea" lui Bennett că Biden nu va ceda la cererea Iranului de a scoate IRGC de pe lista de supraveghere a terorismului.  

Concluzia este că Teheranului nu-i rămâne altă opțiune acum decât să accepte un nou acord sau să se țină de cererile sale și să plătească consecințele. SUA estimează că Teheranul, după ce a fost atât de aproape de ridicarea sancțiunilor de către SUA, ceea ce ar fi, bineînțeles, un schimbător pentru economia asediată a Iranului, se va gândi de două ori înainte de a pleca cu mâinile goale.

Convorbirea lui Biden cu Bennett transmite Teheranului că SUA este pregătită să apeleze la alte opțiuni dacă negocierile JCPOA eșuează la Viena.

Acest articol a fost realizat în parteneriat de către Indian Punchline și Globetrotter, care l-a pus la dispoziția Asia Times.

M K Bhadrakumar este un fost diplomat indian. Urmăriți-l pe Twitter @BhadraPunchline.

Sursa: https://asiatimes.com/2022/04/us-conscripts-israel-in-its-battle-with-russia/?mc_cid=e17b7c2518&mc_eid=fb2f75033c

Nici o ţară musulmană şi nici Israelul nu şi-au exprimat sprijinul pentru SUA în confruntarea cu Rusia. De ce?

   

autor MK Bhadrakumar

Nicio țară musulmană nu și-a exprimat sprijinul pentru Washington în confruntarea sa cu Rusia. Deși vor fi părți interesate într-un al treilea război mondial, ele preferă să nu se gândească la asta.
 

Miezul problemei este că ei cred că este vorba de o altă cruciadă a țărilor creștine - mascată de valori și "ordine bazată pe reguli" - pe care au experimentat-o de atâtea ori. Ei văd că țările occidentale se întorc la războaiele lor bestiale, endemice în istoria europeană de-a lungul secolelor.

Dacă e să dăm crezare relatărilor, Arabia Saudită a refuzat categoric să ia în seamă rugămințile administrației Joe Biden de a rupe alianța energetică cu Rusia, cunoscută sub numele de OPEC+, care reglează fin poziția ofertei pe piața mondială a petrolului.

Rivalii Arabiei Saudite, Iranul și Siria, au susținut în mod deschis Rusia. Turcia a oferit mediere între Rusia și Ucraina și, într-adevăr, a avut un rol în organizarea discuțiilor din Belarus.

Cu toate acestea, Israelul este cel care a făcut cea mai memorabilă deschidere către Rusia, de natură istorică, impregnată de o mare pregnanță. Israelul a împiedicat SUA să transfere Ucrainei sistemul său de apărare antirachetă Dome, care ar fi fost o schimbare de situație în conflictul actual, sub pretextul că nu dorea să acționeze împotriva Rusiei.

Atât Washingtonul, cât și Tel Avivul au tăinuit această dispută până la dezvăluirea ei recentă de către mass-media. Apoi a venit solicitarea administrației Biden de a cere sprijinul Israelului pentru a co-sponsoriza rezoluția sa în Consiliul de Securitate cu privire la Ucraina. Israelul a refuzat. SUA și-a făcut cunoscută nemulțumirea.

După aceea, într-o conversație la Ministerul rus de Externe de la Moscova, ambasadorul israelian ar fi fost întrebat de partea rusă dacă țara sa nu este conștientă de ceea ce se întâmplă în Ucraina - unde calculul puterii se află în mâinile unor grupuri neonaziste care acționează cu sprijinul țărilor occidentale.

Cu siguranță, Israelul trebuie să fie conștient de situație. Ucraina nu este ca orice altă țară pentru Israel. A fost locul unde, la sfârșitul lunii septembrie 1941, armata nazistă invadatoare, SS și unitățile de poliție germană și auxiliarele lor au comis unul dintre cele mai mari masacre din cel de-al Doilea Război Mondial. Acesta a avut loc într-o râpă numită Babyn Yar (Babi Yar), chiar în afara capitalei ucrainene, Kiev.

Prizonieri sovietici acoperind groapa comună de la Babi Yar după masacrul din 1 October 1941. Photo: WikiCommons

Potrivit Enciclopediei Holocaustului, "germanii au continuat să comită crime în masă la acest loc de execuţie până chiar înainte ca sovieticii să reia controlul asupra Kievului în 1943. În această perioadă, germanii au împușcat evrei, precum și romi, civili ucraineni și prizonieri de război sovietici.

"În deceniile de după război, Babyn Yar a simbolizat lupta pentru memoria celui de-al Doilea Război Mondial și a Holocaustului în Uniunea Sovietică."

Nu vom ști niciodată care a fost reacția ambasadorului israelian la demersul rusesc, dar Moscova a avut o surpriză plăcută atunci când premierul israelian Naftali Bennett l-a sunat duminică pe președintele rus Vladimir Putin, oferindu-i mediere în privința Ucrainei.

Comunicatul rus a menţionat pe scurt: "La rândul său, Naftali Bennett a oferit serviciile de mediere ale Israelului pentru a opri acțiunile militare".

Desigur, Putin l-a informat pe Bennett cu privire la operațiunea militară specială de apărare a Donbasului și a explicat că Moscova "este pregătită pentru discuții cu reprezentanții Kievului, care au dat dovadă până acum de o abordare inconsecventă și nu au folosit încă această oportunitate". 

Israelul se află într-o situație delicată. SUA este aliatul apropiat al Israelului, iar Bennett a mers pe o linie prudentă pentru a nu lăsa ca diferențele cu administrația Biden să devină dispute - spre deosebire de predecesorul său abraziv și acerb, Benjamin Netanyahu.

Pe de altă parte, Israelul are o relație foarte specială cu Rusia în ceea ce privește faptul că și ea a suferit foarte mult de pe urma invadatorilor naziști. La urma urmei, peste 20 de milioane de cetățeni sovietici au pierit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În egală măsură, Israelul este foarte conștient de faptul că Rusia este profund angajată în campania împotriva fascismului într-un moment în care lumea occidentală i-a întors spatele și a decis nu numai să meargă mai departe, ci și să accepte recrudescența ideologiei naziste în societățile europene din ultima vreme.

Cu siguranță, implicarea germană cu neonaziștii din Ucraina trebuie să fie cunoscută de serviciile secrete israeliene. Dar ce poate face Israelul pe cont propriu? Este o realitate profund dureroasă atât pentru Israel, cât și pentru Rusia faptul că, în ecosistemul politic occidental, ideologia nazistă nu mai este condamnabilă.

 Nu este uimitor faptul că două dintre cele trei religii abrahamice sunt în dilemă din cauza strigătelor de război din lumea creștină? Criza din cauza Ucrainei face, într-adevăr, niște perechi ciudate.

Emiratele Arabe Unite, un aliat fidel al SUA în regiunea Asiei de Vest, s-au abținut de două ori în ultimele zile în privința rezoluțiilor promovate de SUA, care condamnă Rusia în Consiliul de Securitate al ONU.

M K Bhadrakumar este un fost diplomat indian. Urmăriți-l pe M K Bhadrakumar pe Twitter: @BhadraPunchline

Materii obligatorii la bacalaureat: Biblia, Istoria şi Limba şi literatura română

 

Dacă tot există o preocupare pentru studierea Holocaustului (care ar trebui pus în ecuaţie împreună cu istoria comunismului şi a nazismului) de ce să nu ne uităm mai atent peste gard la strămoşii noştri religioşi de la sud şi să nu analizăm cu atenţie sistemul lor de învăţământ, în mod clar mai performant decât al nostru şi îndirecţia producerii de specialişti, dar şi în cea a ataţamentului faţă de statul Israel.

Bacalaureatul în Israel se numeşte Bagrut şi are ca materii obligatorii: Civica, Biblia, Lb şi lit. ebraică sau arabă, Istoria, Engleză şi Matematica. Şi vă asigur că aţi citit bine: studiul Bibliei este obligatoriu în toţi anii de şcoală şi ca materie de bac. Şi asta în timp ce tot restul lumii "civilizate" aruncă peste bord ultimele resturi de studiu religios şi trece la index sentimentul religios.

Sistemul public de educaţie israelian este construit pe două axe principale: cea a şcolilor seculare şi cea a şcolilor religioase, studiul religiei şi culturii evreieşti fiind în cele din urmă chiar baza curiculei (programei).

Un sistem similar există şi pentru comunitatea arabă şi creştină, existând în Israel şi circa 40 de şcoli creştine, majoritatea catolice.

În afară de aceste două ramuri ale sistemului public, mai există şi învăţământul religios privat, al comunităţii ultra-ortodoxe Haredi, în care materiile seculare lipsesc aproape cu desăvârşire. Şi acestea sunt acreditate de stat şi dau acces în continuare pentru urmarea studiilor universitare.

Nu am să intru în istoria foarte interesantă a stabilirii acestui sistem, ci în cele ce urmează am să mă rezum la a da motivaţiile legiuitorilor din 1949, 1953 şi 1960, 1968 privind introducerea studiului intensiv al Bibliei într-un stat, altfel, la începuturi, dar în mare parte şi azi, socialist (sionist): identitate, unitate, conştiinţă naţională.

Atașamentul față de pământ este ghidat în principal de studiul Bibliei, ale cărei obiective sunt: "Să le întipărească în inimă dragostea față de pământul natal, unde au trăit strămoșii noștri, unde poporul lui Israel a fost unit, unde profeții noștri și-au rostit profețiile, unde poeții noștri au cântat, unde a fost creată Cartea Cărților și unde s-au jertfit eroii lui Israel". Pentru a inculca dragostea pentru poporul nostru care a trăit pe pământul lui Israel și și-a creat cultura acolo" (Curicula pentru 1954). 

Cea de-a doua imagine națională, o "națiune prin dreptul la religie", a fost inclusă în programa școlară la începutul anilor 1960. Acesta a fost formulat pornind de la Principiile de bază ale guvernului de coaliție din 1955: "În învățământul primar, secundar și superior, guvernul va avea grijă să aprofundeze conștiința evreiască a tinerilor israelieni, să o înrădăcineze în trecutul și moștenirea istorică a poporului evreu și să întărească legătura morală cu evreii din întreaga lume, construită pe conștiința unui destin comun și a unui trecut comun care îi leagă pe evreii din toate țările. Acest angajament a constituit baza teoretică pentru multe dintre inovațiile educaționale promovate de Ministerul Educației. Principiul organizatoric care definește această imagine națională este un principiu de unitate națională.

 Ideea a fost de a crea un folclor israelian adânc înrădăcinat în elemente religioase și tradiționale evreiești. În școli trebuia creată o atmosferă de sărbătoare națională pentru Sabat, sărbători, festivaluri și zile comemorative. Această ambiție era justificată de faptul că multe obiceiuri, rugăciuni și cântece liturgice conțineau simboluri naționale (Circulara directorului general, 18/10, 12 februarie 1958, sec. 839, addendum, Conștiința evreiască).

În școli au fost introduse o serie de activități extracurriculare. Profesorii au fost rugați să își încurajeze elevii să meargă la sinagogă de Yom Kippur, Sărbătoarea Ispășirii (Circulara Directorului General, 18/1, 30 august 1957, sec. 692, addendum, Zilele Sfinte) la Sukkot, Sărbătoarea Tabernacolelor (Circulara Directorului General, 18/1, 30 august 1957, sec. 692, addendum, Sărbătoarea de Sucot), ei au fost învățați cum să construiască o suka (locuință improvizată) în curtea școlii și cum să adune "cele patru specii" (patru feluri de plante din țara lui Israel, binecuvântate la Sucot). De Paște, profesorii trebuiau să-și însoțească elevii într-o vizită la Kfar Chabad (un sat ultraortodox) pentru a vedea cum se face matzah, pâinea specială pregătită pentru această ocazie (Circulara directorului general, 22/9, 29 martie 1962, sec. 113a și Circulara directorului general, 25/8, 4 aprilie 1965, sec. 116). La Purim, a fost încurajat obiceiul religios tradițional al "mishloach manot", trimiterea de cadouri mici, în principal comestibile (Circulara directorului general, 25/7, 3 martie 1965, sec. 97).

În programele anterioare, religia era văzută ca o verigă în lanțul istoriei, o legătură esențială cu trecutul pentru a păstra națiunea în diaspora, dar nu și pentru noul evreu, eliberat de vechile cătușe. Odată cu această nouă imagine națională, riturile religioase devin parte a modului național de viață al tuturor evreilor din Israel. Programul de conștientizare a evreilor anunță o nouă atitudine față de religie. "Noua generație va recunoaște și va respecta modul de viață religios evreiesc" (Circulară a directorului general, 18/10, 12 februarie 1958, sec. 839, addendum, Conștiința evreiască).

Această imagine națională promovează legături globale și valori particulariste ale cetățeniei. Prin consolidarea atașamentului copiilor față de națiune prin intermediul religiei, ideologia națională accentuează caracterul evreiesc în detrimentul caracterului israelian al imaginii naționale anterioare.

Sursa pt textele citate: https://www.cairn.info/revue-education-et-societes-2001-1-page-169.htm

 

Israelul mesianist actual împotriva poporului evreu? (Ciocnirea ideologică mondială (5))

Biblia este prezentul şi viitorul nostru!

(Episodul anterior:  https://paulghitiu2009.blogspot.com/2020/02/fractura-sistemului-imperial-american.html)

Opoziția dintre diaspora evreiască liberală și liderii israelieni

 de Youssef HINDI

Israelul contemporan, izolat diplomatic și constrâns la acţiune din punct de vedere militar[38], trece printr-o criză: aceea a opoziției interne față de comunitatea evreiască.

O parte din diaspora evreiască, care oferă fonduri pentru statul ebraic (și garantează, prin lobby-urile sale, sprijinul oferit de țările occidentale Israelului), percepe de ceva timp statul ebraic ca pe un pericol și o povară. De fapt, afirmarea tot mai scandaloasă a caracterului religios al statului evreu și legitimarea acestuia pe o bază biblică, politica sa de epurare etnică bazată pe Torah și pe Talmud[39], atrocitățile suferite de palestinieni… toate acestea contribuie la tendința de a spori ostilitatea față de Israel, şi, prin urmare, faţă de iudaism si de evrei în intreaga lume; prin urmare, acest lucru pune in pericol diaspora.

De aceea, președintele Congresului mondial Evreiesc, Ronald Lauder, care l-a finanțat pe Benjamin Netanyahu, l-a atacat de două ori în New York Times[40] în 2018. Iată cum a criticat el politica israeliană:

Evreii din noua eră au unit mândria noastră națională și afilierea noastră religioasă cu dedicarea față de progresul uman, cultura mondială și moralitate.

Conservatori și liberali, credem cu toții într-un sionism just și un iudaism pluralist care respectă fiecare ființă umană. Astfel, atunci când membrii actualului guvern israelian subminează alianța dintre iudaism și iluminare, aceștia anihilează chintesența existenței evreiești contemporane.” [41]

Pe lângă pericolul pe care Israelul îl reprezintă pentru evreii din întreaga lume, aceasta este o ilustrare a unei opoziții între evreii liberali, care apara un iudaism reformat, reprezentat aici de Lauder, si evreii ortodocşi, care au preluat puterea in Israel. Şi pe aceştia îi arăta Lauder cu degetul cand scria in martie 2018:

„Prin supunerea lui la presiuni din partea unei minorități din Israel, statul evreu îndepărtează o mare parte din poporul evreu.” [42]

În plus, valul suveranist care a cuprins Occidentul din 2016 a determinat Israelul să se repoziționeze în favoarea acestui populism european pe care încearcă să-l recupereze. Această încercare a fost ilustrată în special de o carte scrisă de jurnalistul israelian Anshel Pfeffer, corespondentul lui The Economist și editorialistul publicației israeliene Haaretz. Cartea sa, Bibi, este o biografie care îl pune în valoare pe Netanyahu, ale cărei trăsături Anshel Pfeffer le restabilește pentru a-l transforma într-un om de cultură, un vizionar strălucitor, un lider mondial și un exemplu de lideri politici precum Orban, Trump și Putin.

Într-un interviu intitulat „Pentru Trump, Putin, Orban… Netanyahu este ca un patriarh”[43] – acordat ziarului Libération, jurnalistul israelian argumentează că:

„Pentru Trump, Orban, Salvini, Duterte, Abe, Sau chiar Modi și Putin – o generație de lideri care contestă modelul occidental progresist bazat pe respectarea drepturilor omului – Netanyahu acționează ca patriarh, ca un model. Ei spun: “Acest tip a fost în funcție de mult timp, câștigând alegeri după alegeri și face ceea ce am dorit întotdeauna: Le-a spus stângii și mass-media să se ducă dracului. Consecința este că în clubul celor mari din această lume, liderii de tipul lui Macron sau al lui Merkel sunt în minoritate. Este mai dificil ca niciodată să-l influenţeze pe Netanyahu…”

Exact linia adoptată de Éric Zemmur, cântărețul francez al naționalismului israelian compatibil, care a explicat în mai 2018 pe postul de radio RTL (de mare audienţă), în timp ce israelienii trăgeau de zor în demonstranții palestinieni: „Israelul este ținta privilegiată a mass-mediei occidentale care continuă să denunțe brutalitatea metodelor democrației neliberale… Dar la Budapesta, ca la Varșovia, la Moscova, ca la Ierusalim, oamenii votează masiv pentru guverne pe care aceste mari instituții de presă le denigrează.” [44]

Dar nu toți evreii sunt mulțumiți de apropierea pe care Israelul încearcă să o facă cu suveraniştii europeni. Printre aceștia, liberalii, aripa stângă, protestează împotriva acestei alianțe cu populiștii pe care îi consideră „antisemiți”. Desigur, pentru că au în vedere că naționalismul european istoric nu este chiar filosemit…

În 19 septembrie 2018, ziarul Haaretz a publicat un articol intitulat „Statul Israel împotriva poporului evreu”[45]. Iar ziarul de stânga israelian este alarmat:  “Israelul s-a aliniat cu regimurile naționaliste, chiar și antisemite… un cutremur zguduie încet lumea evreiască.”

Şi Haaretz reamintește că, în secolul al XVIII-lea, evreii au început să joace un rol decisiv în promovarea universalismului, deoarece universalismul le-a promis emanciparea din subordonarea lor politică. Prin universalism, evreii puteau, în principiu, să fie liberi și egali cu cei care i-au dominat. Din acest motiv, in secolele care au urmat, evreii au participat in mod disproportionat la cauzele comuniste si socialiste. De aceea evreii au fost cetățeni model în țări precum Franța și Statele Unite. Cu toate acestea, istoria evreilor în calitate de promotori ai luminismului și ai valorilor universale se apropie de sfârșit. Suntem martorii uimiți ai noilor alianțe dintre Israel, facțiunile evreiești ortodoxe din întreaga lume și un nou populism global, în care etnocentrismul și chiar rasismul au un loc central.”

Printre noii „prieteni” ai Israelului se numără și Ungaria lui Viktor Orbàn. Acesta din urmă, care a devenit un dușman înverșunat al magnatului financiar evreu american (de origine maghiară), maestru al revoluțiilor  colorate, George Soros, a găsit în această luptă un aliat în persoana lui Benjamin Netanyahu.

După cum a subliniat cercetătorul Pierre-Antoine Plaquevent, Israelul îl sprijină pe Orbán împotriva lui Soros, în schimbul promisiunii guvernului maghiar de a lupta prin toate mijloacele împotriva creșterii antisemitismului și antisionismului[46]. Într-un discurs public, Orbán a inclus Israelul pe lista Națiunilor care se opun lui Soros[47].

Dar evreii liberali, reprezentați de Haaretz, nu cred în această prietenie israelo-maghiară:

Sub guvernul lui Viktor Orbán, Ungaria dă semne îngrijorătoare de legitimizare a antisemitismului. În 2015, de exemplu, guvernul maghiar și-a anunțat intenția de a construi o statuie comemorativă a lui Balint Homan, un ministru al Holocaustului care a jucat un rol decisiv în uciderea și deportarea a aproape 600,000 de evrei maghiari. Departe de a fi un incident izolat, doar câteva luni mai târziu, în 2016, a fost ridicată o altă statuie în onoarea lui Gyorgy Donáth, unul dintre arhitecții legislației antievreiești din timpul celui de-al doilea război mondial.

Prin urmare, nu este surprinzător să auzim că Orbán utilizează retorica antisemită în timpul realegerii sale în 2017, în special împotriva lui George Soros, filantropul evreu miliardar americano-maghiar care sprijină cauze liberale, inclusiv deschiderea granițelor și imigrația. Revigorând clişee antisemite cu privire la puterea evreilor, Orbán acuză Soros de faptul că hrăneşte intențiile de subminare a Ungariei.

Paradoxal, Haaretz, un ziar de stânga «universalist», îl critică pe Netanyahu pentru  că„preferă aliații politici (Orbán) membrilor tribului său [Soros]”.

Aceeași critică I se face lui Netanyahu cu privire la apropierea sa de Polonia și de președintele filipinez Rodrigo Duterte, “un om care se compară cu mândrie cu Hitler”.

Din punctul de vedere al evreilor liberali, această strategie politică a Israelului pune în pericol structura tripartită care fundamentează doctrina politică israeliană pe: comunitățile evreiești din diasporă, interesele de securitate ale Israelului și alianțele în politica internațională cu puterile democratice ale lumii.

Șoah, ridicată la rang de nouă religie seculară (cu ritualurile și locurile sale de pelerinaj) într-un Occident decreștinat, joacă rolul de ciment ideologic care menține această structură doctrinară, astăzi fragilizată.

Prin urmare, politica actuală a Netanyahu riscă să decupleze de la o întreagă secțiune de comunități evreiești care oferă sprijin politic, intelectual și financiar Israelului. De acum înainte, statul evreu, care a început încet, dar sigur, o schimbare religioasă (sau mai degrabă o întoarcere) din 1967, a devenit o țară condusă de mesianiști fanatici; prin urmare, logic ea trebuie să sfârșească prin a se decupla de la ramura liberală a iudaismului. Israelul se întoarce la rădăcinile sale adevărate: religia evreiască și emanația sa mesianică[48].

Este o alegere pe care istoria o impune Israelului, o alegere periculoasă, deoarece agravează izolarea sa, care ar putea costa foarte mult atât pe el cât și diaspora evreiască.

Youssef Hindi este istoric al religiilor, politolog și geopolitolog. Specialist în mesianism și implicațiile sale istorice, politice și geopolitice, cercetările sale inovatoare au pus în lumină originile ideologiilor moderne, inclusiv asupra sionismului, socialismului și republicanismului francez. De asemenea, este autorul a numeroase articole prospective privind relațiile internaționale, dar și al mai multor cărți, inclusiv „Occident et Islam” și „La Mistique de la Laïcité”

 .

[38] Voir : Y. Hindi, Chroniques du sionisme.
^[39] Sur le sujet, lire : Y. Hindi, « Aux origines religieuse de la politique israélienne. Expansionnisme et épuration ethnique », Geopolintel, 24/07/2018 : http://www.geopolintel.fr/article2022.html
^[40] https://www.nytimes.com/2018/03/18/opinion/israel-70th-anniversary.html?rref=collection%2Ftimestopic%2FIsrael&action=click&contentCollection=world&region=stream&module=stream_unit&version=latest&contentPlacement=1&pgtype=collection
^[41] https://fr.timesofisrael.com/quand-celui-sans-qui-netanyahu-ne-serait-pas-netanyahu-le-critique-ouvertement/
^[42] https://fr.timesofisrael.com/lauder-la-mort-de-la-solution-a-2-etats-est-une-grave-menace-pour-israel/
^[43] http://www.liberation.fr/debats/2018/07/19/anshel-pfeffer-pour-les-trump-poutine-orban-netanyahou-fait-office-de-patriarche_1667588
^[44] https://www.youtube.com/watch?v=pOUEzNTegvY
^[45] https://www.haaretz.com/amp/israel-news/.premium.MAGAZINE-the-state-of-israel-vs-the-jewish-people-1.6470108?__twitter_impression=true
^[46] Pierre-Antoine Plaquevent, Soros et la société ouverte, Le retour aux sources, 2018, pp. 325-328.
^[47] Cf. P.A. Plaquevent, op. cit. pp. 327-328.
^[48] Cf. Youssef Hindi, Occident & Islam – Tome I : Sources et genèse messianiques du sionisme, Sigest, 2015.