sâmbătă, 17 iulie 2010

Omul vrăjit (2)


Şi, citindu-l, nu am putut să nu fiu de acord că rele nemaipomenite au pornit de la neamurile creştine, că lumea actuală porneşte de la neamurile creştine, că mare parte, poate cea mai mare parte, în mod sigur o prea mare parte dintre cei care compun neamurile noastre creştine sunt aşa cum sunau descrierile acuzatoare ale pagânilor ocupaţi, civilizaţi şi prea adesea creştinaţi cu sabia, tunul sau mărgelele şi sticla de alcool.
Mi-au rămas aceste lucruri în minte (într-o perioadă destul de aglomerată în care nu am putut să trec mai departe de acest prag) împreună cu pornirea de a şi scrie despre cât de răi şi de urîţi suntem, până într-o altă zi în care un alt gând a venit să echilibreze oarecum situaţia. 
- Da, spunea el, om fi noi aşa, dar ceilalţi nu au, în afara eroilor mitologici, eroi religioşi sau( pentru a preîntâmpina acuzaţiile de parti pris sau de fundamentalism sau de cine mai ştie ce chestie incorectă politic) atâţia eroi religioşi: atâţia mucenici, atâţia cuvioşi, atâţia sfinţi, atâţia jertfiţi pentru credinţă de buna voie şi fiecare faţă în faţă cu destinul lui teribil (mult mai mulţi cei fără  nume decât cei numiţi, pomeniţi şi cinstiţi) şi nu în aşa-zisele războaie religioase în care, sub această etichetă mincinoasă s-au acoperit crima şi jaful la nivel de stat şi popor contra altor state şi popoare, nu de puţine ori chiar în interiorul lor.
Următoarea firească întrebare a fost: 
- Dar de ce sunt aici şi cei mai răi şi cei mai buni? C e au altceva cei din aceste neamuri, ce e diferit în structura lor. Şi chiar pornisem să caut răspunsul - mă rog, un posibil răspuns mulţumitor, deşi eram destul de conştient că nu am informaţiile necesare pentru o astfel de evaluare - când am înţeles brusc, ca şi cum cineva mi-ar fi şoptit, că nu e vorba de structură, de moştenire genetică, de etnie, rasă, zonă geografică, istorie ci despre credinţă, adică despre creştinism, aşa cum ne-a fost el lăsat de Hristos şi transmis de apostoli, ucenici, sfinţi părinţi ai primelor secole. Că eram trimis pe un drum greşit, îmbâcsit, confuz şi mincinos aşa cum suntem trimişi mereu, mai nou zi de zi, chiar clipă de clipă.
Am înţeles că tinţa nu au fost şi nu sunt creştinii ca oameni ci ca mărturisitori ai credinţei creştine, că ţinta reală este creştinismul. El trebuia compromis şi batjocorit de creştini, urât şi respins de păgâni, apoi de toată lumea (şi nu mai avem aşa de mult până acolo). 
Iar asta arată încă o dată, altfel, dar tot tragic, că creştinismul este singura credinţă adevărată, singura relaţie ne-mincinoasă cu Dumnezeu, singura noastră reală cale de comunicare şi de întâlnire cu el. Şi că, de aceea, aici s-a concentrat atacul diavolului.
Dacă de cei de alte credinţe era oarecum sigur, aici era în nesiguranţă totală, aici pierduse pe toată linia, aici fusese descoperit în toată hidoşenia lui şi tot aici oamenii primiseră trusa de prim ajutor, tratamentul vindecător dar mai ales cel profilactic pentru a nu cădea în bolile pregătite de el pentru pierderea oamenilor. Şi atunci, aici a atacat cu toate forţele, cu toată dibăcia şi viclenia, a uneltit, a conspirat, a minţit şi a utilizat tot arsenalul său de atac. Adică, magia, vraja, opusul minunii dumnezeieşti, realitatea contrafăcută. A construit o lume paralelă, i-a sedus pe oameni, i-a vrăjit şi i-a adus pe foarte mulţi pe calea sa, adică în lumea sa, o lume a iluziilor construită din aceleaşi cărămizi cu aceasta numai că pe dos.
Datorită Adevărului în creştinism au apărut şi apar sfinţii, din cauza minciunii aici au crescut monstruoase ciupercile cele mai otrăvitoare ale firii omeneşti.
În realitate nu oamenii au fost sau sunt diferiţi, ci credinţa dată lor, astfel că duşmanii acesteia au adus la lumină  şi ceea ce este mai bun în om dar şi ceea ce este mai rău .


Va urma.

marți, 13 iulie 2010

Omul vrăjit

Omul vrăjit

Citeam, nu demult, în cartea arhimandritului rus Spiridon, supranumit şi duhovnicul închisorilor, relatarea sa despre diferite întîlniri cu musulmani şi budişti din ţinuturile siberiene şi asiatice. Fie că aceştia făceau parte din clerul respectivelor religii sau erau doar oameni simpli, Arhimandritul povesteşte că adesea i se reproşa viaţa păcătoasă, caracterul mizerabil, comportamentul urât, fără egal, al neamurilor creştine în raport cu cele păgâne - era vorba de întîlniri cu oameni din triburile şi populaţiile zonelor aspre sau aride ale Orientului nordic şi extrem, comunităţi cu reguli simple, clare, adeseori la fel de aspre ca mediul în care vieţuiau şi mult diferite de cele ale semenilor lor întru religie din zonele bogate, din oraşe, din ţinuturile primitoare. (Trăiţi ca fiarele sălbatice. Ar trebui să vă fie ruşine să vorbiţi despre Hristos, căci aveţi gura plină de sânge. Cine înşală mai mult, cine desfrânează, pradă, minte, luptă, omoară? Creştinii, ei sunt primii apostaţi. Veniţi la noi cu propovăduirea lui Hristos dar aduceţi groază şi durere.... Muncitorii voştri veneau beţi în iurtele noastre, îmbătau şi bureţii, le seduceau femeile, chiar printre noi au apărut beţiile, hoţiile, omorurile, bătăliile, certurile, bolile. Până atunci, nu aveam lacăte, căci nu aveam furturi şi, cu atât mai mult, nu aveam omoruri...
După ce primea găleata cu reproşuri, arhimandritului Spiridon, care, făcea misionarism în acele ţinuturi, i se spunea că într-adevăr religia creştină este cea mai înaltă dar că credinţa creştină lipseşte celor  ce se revendică creştini şi de care ei, "sălbaticii" fug ca de ciumă. Şi că vor putea sta de vorbă despre botezare şi creştinare de-abia după ce creştinii se vor schimba. Iar părintele Spiridon, tăcea amărât, nevoit să recunoască cu amară ruşine şi nesfârşită tristeţe că ceilalţi aveau dreptate.
Şi citindu-l nu am putut să nu fiu de acord că cu cele spuse acolo.
Va urma.
  

Ultima modă în regatul diabolic al "genului": îndepărtarea chirurgicală a organelor genitale! (Ştiri din anti-lume)

  „Nullo” sau „smoothie” este termenul pentru bărbații care suferă o intervenție chirurgicală voluntară pentru a-și îndepărta organele gen...