O bunăvestire pentru România?

          Nu aş vrea să mă grăbesc.
          Nu aş vrea să mă entuziasmez degeaba.
          Mai ales, nu aş vrea să hrănesc greşit speranţele altora.
          Dar de ceva timp - şi mai ales în ultimele 3-4 săptămâni se întâmplă ceva incredibil în România. Se descoperă şi se atacă şerpării. Se chiuretează - cu o dibăcie, un profesionalim de care nu credeam că sunt capabili doctorii sociali - buboaie din care puroiul, curgând şi fumegând, intoxica societatea până la copii de doar câţiva ani. Se ataca redutele hoţiei, corupţiei, minciunii, degradării umane. Se deschid ferestrele încăperii sufocate de liniştea putrefiantă, iar aerul toxic al descompunerii fiinţei umane este înlocuit cu un aer proaspăt de primăvară.
          E încă neclar - o ştiu     
          E încă prea puţin - o ştiu.
          E încă nesigur - o ştiu.
          Dar nu mă feresc să remarc şi să salut cu toată bucuria aceste EVENIMENTE. Pentru că chiar dacă sunt toate şansele să mă înşel şi să greşesc, să se fâsâie şi să fie şi mai rău, mai ştiu un lucru: Puterea cuvântului. 
          Le spun pentru că din momentul în care rostesc aceste lucruri clar şi răspicat, din momentul în care mă bucur şi le bine întâmpin, ştiu că schimb, cu cuvintele mele tabloul din clipa imediat anterioară. Şi dacă alţii înţeleg ca şi mine şi rostesc şi ei, şansele de reuşită cresc. Nicicând după aceea lucrurile nu vor mai fi la fel. Cuvintele noastre vor pune în mişcare tainice mecanisme care vor schimba iremediabil cursul evenimentelor.
          CUVÂNTUL a făcut omul şi universul. Noi nu suntem Dumnezeu, dar cuvântul nostru are, după cum vedem de atâtea milenii, în lumea noastră puterea formidabilă de a făuri sau de a distruge. Pentru că începând cu gândul, tot ceea ce facem şi suntem este cuvânt.
           Trăim astăzi un eveniment crucial pentru om: Bunavestire, Cuvântul Domnului către Fecioară anunţând coborârea Fiului în lume pentru noi. Începutul unei mari dezvăluiri, pe care nu o înţelegem: însemnătatea noastră pentru Dumnezeu: poate că suntem mai mici şi mai trecători decât un fir de praf sau decât o furnică, după cum se spun unii, dar pentru acest mai mic decât un fir de praf sau decât o furnică a venit şi a murit Dumnezeu în lume.
           Tot astăzi, după ce am scris despre Don Marius Petcu, mi s-au adunat evenimentele de care vorbeam mai înainte sub acest cuvânt binecuvântat: bunăvestire. Evident, păstrând proporţiile. Azi, de Bunavestire am avut senzaţia că înţeleg că şi pentru România, încă şoptit, încă firav, ni se anunţă o veste bună. Pe acest palier.
           Şi cred că este o bunăvestire şi pentru Petcu şi alţi ticăloşi: lăsaţi în libertate, cu atât mai mult la locul lor, ar fi continuat să hălăduiască înţepeniţi în rele până când ar fi fost prea târziu ca să mai poată scăpa din ghearele marelui Înşelător, sau până când - tot aia - ar fi murit fără să apuce să înţeleagă şi să se căiască. Aşa, prinşi, judecaţi, închişi, deveniţi repere ale ruşinii poate că vor avea un cutremur care să le spargă crusta de blestemăţii care le-a înlocuit pielea sufletului cu solzii reci şi veninoşi ai întunericului. Interlopilor de toate soiurile li se mai dă o şansă. Depinde de ei ce vor alege.