"Japonia, electricitatea şi Dumnezeu", sau "Ce ne învaţă (şi) Japonia în materie de supravieţuire"

       Evenimentele gen catastrofă, cum ultimul este cel din Japonia, ne arată de fiecare dată cât de fragilă este civilizaţia noastră şi cât de multă dreptate au cei care refuză să accepte că "orice e nou e mai bun decât tot ceea ce e vechi" - este vorba de instituţii sociale, obiceiuri, tradiţii, convenţii dar chiar şi de lucruri care ţin de concretul material al existenţei.
       Şi că nu trebuie, să lăsăm ca tirania comercială a democraţiei să ne lase mai neajutoraţi decât eram înaintea inventării miraculoaselor mijloace tehnice actuale - unul dintre primele lucruri care s-au spus după cutremur şi tsunami a fost acela că milioane de oameni din zonele afectate de lipsa curentului nu-şi pot scoate bani de pe card şi deci nu au cu ce să-şi cumpere mâncare, apă, drept care primul ministru a făcut un apel către proprietarii magazinelor să dea oamenilor ce au nevoie fără bani.
       Lipsa de energie electrică se pare că se va duce până către sfârşitul lui Aprilie - după estimările specialiştilor japonezi. Asta dacă evenimentele nucleare nu devin mai complicate. Dar chiar dacă nu devin, repunerea în funcţiune a centralelor nucleare cu avarii poate întârzia mult şi bine. Să ne mai imaginăm că toate astea s-ar fi petrecut cu două- trei luni înainte, la începutul sau în mijlocul iernii nu al primăverii într-un nord japonez destul de vitreg.
      Conservatorii spun că nimic nu trebuie să fie la un moment dat complet vechi sau complet nou în societate şi că între permanenţă şi schimbare trebuie să se stabilească şi păstreze un raport sensibil care să asigure, în secţiune temporală, în orice moment, un optim de condiţii pentru păstrarea şi perpetuarea societăţii omeneşti. Din păcate, aflaţi sub vraja aruncăm de-a valma alături de lucruri nefolositoare, multe altele indispensabile, cum ar fi înţelepciunea trecutului.
      Şi întorcându-ne de la general la particular, vă sfătuiesc, aşa cum îmi sfătuiesc de ceva timp prietenii, să aveţi oricând în casă o lampă cu petrol, un godin mic, o lopată, o cazma, un topor, un fierăstrău, bani şi altele asemenea, pentru că dacă se întâmplă, de exemplu, ceva cu gazele, aveţi toate şansele să muriţi de frig cu caloriferul în braţe - dacă aveţi sobe nu le desfiinţaţi pe toate, lăsaţi măcar una. Tot astfel coşurile.
       Ţineţi în bibliotecă, între dvd-uri, şi cărţi cu sfaturi gospodăreşti din care să învăţaţi cum se cultivă o ceapă, cum poţi face o făină sau o pâine, cum se face un chirpici, un coş de nuiele, cum se coase, cum faci un fitil pentru opaiţ şi alte mii de lucruri la care nu vă gândiţi dar care nu dispar, din acest motiv, ca necesitate. Şi la cât de agitată e lumea de astăzi, şi a oamenilor şi a naturii, nu se ştie când vor fi vitale pentru a prinde ziua de mâine.
       Puneţi noul la treabă, atât cât este folositor, fără a vă lăsa vrăjiţi de gradul lui tot mai mare de virtualitate, dar păstraţi distanţa cuvenită ca faţă de orice lucru pe care istoria nu l-a atestat ca folositor sau dăunător. Sunt bune, de exemplu, calculatoarele - prin ele comunicăm acum - dar ce rămâne dintr-o civilizaţie în care totul va depinde de ele, totul va fi în ele, iar ele, dintr-un motiv pe care nu îl ştim acum cu precizie, nu vor mai funcţiona?
       Nu puneţi progresul în locul lui Dumnezeu; vrajă a fermecătorului acestei lumi, progresul poate să dispară ca un fum în mai puţin decât o clipire a ochilor, lăsându-ne teribil de goi, de flămânzi, de îngheţaţi, de speriaţi şi de singuri.
       Nu uitaţi că, în schimb, Dumnezeu, care ne-a dat toate cele bune şi ne-a învăţat toate cele bune, e acolo şi aşteaptă mereu să ni-l amintim şi să întindem către El o mână. E bine şi în disperarea ultimei clipe, dar cum nu putem ști dacă ea va fi una conștientă, ar fi mai bine chiar de acum.