Postul mâinilor, picioarelor, ochilor, urechilor, limbii

(Tâlcuire a Postului Paştilor călăuzită de omilia Sf. Ioan Gură de Aur)

Dezbracă-te de treburile lumeşti şi vei fi gol ca un luptător, armează-te cu armele duhului şi vei fi înarmat ca un ostaş; dezbracă-te de grijile cele vremelnice căci timpul postului este un timp de luptă, armează-te cu armele duhului căci nouă ne stă înainte un greu război împotriva Satanei şi a puterii lui. De aceea, noi trebuie să ne dezbrăcăm, pentru ca diavolul să nu se poată apuca de nimic, şi să fim înarmaţi din toate părţile ca să nu putem fi răniţi de nicăieri. Astfel îl îndeamnă Sf. Ioan Gură de Aur pe creştin pentru lupta cea mare a acestei vieţi întru care postul ne este învăţătură şi pregătire. Postul cel adevărat este însă nu numai înfrânarea de la mâncare, ci încă şi înfrânarea de la păcate: fariseul postitor dar plin de trufie a fost întrecut de vameşul nepostitor dar smerit, iar ninivitenii s-au salvat şi şi-au salvat cetatea nu numai postind de la mîncare şi îmbrăcînd hainele de jale ci prin schimbarea vieţuirii lor.

Şi iată şi ce vrea să zică sfântul cu schimbarea vieţii noastre: Cînd vezi un sărac, fie-ţi milă de dânsul. Când vezi un vrăjmaş, împacă-te cu dânsul. De vezi pe aproapele tău norocit, nu-l pizmui. (…) Mâinile tale să postească rămânând curate de averea cea nedreaptă şi de lăcomia câştigului. Picioarele tale trebuie să postească nemergând la desfătările cele necuviincioase. Ochii trebuie să postească neuitându-se cu poftă şi aprindere. Ar fi cea mai mare nebunie a opri gurii chiar mâncarea cea învoită, iară ochiului, dimpotrivă, a-i îngădui privirea cea păcătoasă. (…) Postul urechii stă în a nu asculta clevetirile şi vorbele cele rele asupra cuiva. (…) încă şi gura trebuie să postească, înfrânându-se de la vorbele cele de ruşine, de la înjurături sau sudalme; căci ce ar folosi dacă noi nu mâncăm carnea dobitoacelor, dar ca nişte fiare sălbatice sfâşiem numele cel bun al fraţilor noştri? Clevetirea este mare păcat pentru că face rău nu numai celui ce cleveteşte cât şi celui care te-a ascultat care dacă este rău se va face mai mult, iar de este drept va cădea în mândrie, sau celui clevetit pe care, prin defăimarea ta, l-ai făcut mai fără ruşine şi totodată mai învrăjmăşit asupra ta. Soluţia este alta: Dar poate tu voieşti să îmbunătăţeşti pe fratele tău, văzându-i păcatele lui. Iată, dacă tu voieşti aceasta, atunci plânge, cere de la Dumnezeu ajutorul Lui, ia pe fratele tău la o parte, sfătuieşte-l îndeosebi, povăţuieşte-l, mângâie-l. Îndemnul cel bun, pe care părintele îl pomeneşte la defăimare dar se referă la toate cele amintite mai sus este de a ne îngriji de păcatele noastre; să cercetăm propria viaţă, să căutăm calea pentru schimbare şi când a sosit timpul postului, ca o vară a sufletului, precum ostaşii să curăţim armele noastre, precum lucrătorii de pământ să ascuţim secerele noastre, precum corăbierii, împotriva valurilor poftelor celor fără de rânduială, să opunem cugetările cele sfinte, precum călătorii să începem călătoria la cer şi precum luptătorii să ne pregătim pentru luptă. 
Iar, ca să fii un luptător, dezbracă-te de treburile lumeşti….