Cum putem deveni "pozitivi" faţă de abuzurile guvernelor? Prin îmbunătăţire morală obligatorie cu “substanţe de moralitate”. O realitate a societăţii omeneşti “resetate”.

 

Continuând discuţia despre ce se proiectează pentru om în lumea "resetată" a anilor viitori, vă prezint jumătatea finală a unui articol despre “îmbunătăţitorii” de moralitate, cu ajutorul cărora guvernele ar putea să rezolve problema opozanţilor, de toto soiul. În prima parte, autorul construieşte “platforma de necesitate” – plecând de la lupta împotriva covid şi imperativul învingerii pandemiei – a unei noi abordări: nu substanţe întăritoare de imunitate, ci “întăritoare de moralitate”. Credeţi că respectivul bate câmpii? Nicidcum; astfel de substanţe au fost şi sunt deja folosite în cadrul unor programe de dimensiuni variabile, dar nu la nivel de populaţii întregi. Ceea ce autorul, chiar dacă la final încearcă să evidenţieze şi ceva probleme (chiar morale, de data aceasta) ale acestei soluiţii, nu se sfieşte de la a spera că se va face. Aşa cum afirmă chiar din titlu:

Pilulele de moralitate" ar putea fi cea mai bună soluţie a SUA pentru terminarea pandemiei de coronavirus

...... 

Promovarea cooperării prin îmbunătăţirea morală

Se pare că SUA nu este în prezent echipată pentru a reduce prin cooperare riscul cu care ne confruntăm (cel al covidului – n. trad.). Mulți își pun în schimb speranțele în dezvoltarea și distribuția rapidă a unei îmbunătățitor al sistemului imunitar – un vaccin.

Dar eu cred că societatea poate fi mai bine, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, prin stimularea nu a capacităţii organismului de a lupta împotriva bolii, ci a capacităţii creierului de a coopera cu alții. Cum ar fi dacă cercetătorii ar dezvolta și ar furniza mai degrabă un întăritor moral în locul celui pentru imunitate?

Îmbunătățirea morală este utilizarea de substanțe pentru a vă face mai moral. Substanțele psihoactive acționează asupra capacității tale de a înţelege ce este corect să faci, sau capacitatea ta de a fi empatic sau altruist sau cooperant.

De exemplu, oxitocina, substanța chimică care, printre altele, poate induce travaliul sau poate crește legătura dintre mamă și copil, poate determina o persoană să fie mai empatică și altruistă, mai darnică și generoasă. Același lucru este valabil și pentru psilocibină, componenta activă a "ciupercilor halucinogene". Aceste substanțe s-au dovedit a reduce comportamentul agresiv la cei cu tulburare de personalitate antisocială şi de a îmbunătăți capacitatea sociopaţilor de a recunoaște emoția în alţii.

Aceste substanțe interacționează direct cu bazele psihologice ale comportamentului moral; altele care vă fac mai raționali ar putea, de asemenea, ajuta. În felul acesta, poate, oamenii care aleg să meargă fără mască, sau să nu respecte instrucţiunile de distanțare socială, ar înțelege că pentru toată lumea, inclusiv pentru ei, este mai bine atunci când raționează că cel mai bun lucru de făcut este să coopereze.

Îmbunătățirea morală ca o alternativă la vaccinuri

Există, desigur, probleme ale îmbunătățitorilor morali.

Una este că știința nu este suficient dezvoltată. De exemplu, în timp ce oxitocina poate provoca unele persoane să fie mai pro-sociale, ea pare, de asemenea, că încurajează etnocentrismul (vă daţi seama, ce grozăvie!!!) și deci este, probabil, un candidat prost pentru o îmbunătățitor morală larg distribuită. Dar asta nu înseamnă că o pilulă de moralitate este imposibilă. Soluția la știința subdezvoltată nu este să renunțe la ea, ci să se direcționeze resurse către cercetarea conexă în neuroștiințe, psihologie sau una dintre științele comportamentale.

O altă provocare este că dezertorii, cei care au nevoie de îmbunătățire morală, sunt cei mai puțin susceptibili să opteze pentru ea. După cum au argumentat unii, o soluție ar fi să se facă îmbunătăţirea morală obligatorie, sau să se administreze în secret, probabil prin intermediul alimentării cu apă. Aceste acțiuni necesită punerea în balanţă cu alte valori. Este mai important binele rezultat din distribuirea în populaţie a unui medicament care ar schimba comportamentul oamenilor decât autonomia indivizilor de a alege dacă să participe? Este binele asociat purtării unei măști mai mare decât autonomia unui individ de a nu purta una?

Scenariul în care guvernul forțează o ridicare a imunității pentru toată lumea este plauzibil. Iar armata a aplicat de mult timp vaccinurile de tipul îmbunătăţitorilor asupra soldaților. Scenariul in care guvernul forteaza o amplificare a moralitatii asupra tuturor este încă exagerat. Dar o strategie ca aceasta ar putea fi o cale de ieșire din această pandemie, o epidemie viitoare sau suferința asociată cu schimbările climatice. De aceea ar trebui să ne gândim la asta chiar acum.

Sursa: https://theconversation.com/morality-pills-may-be-the-uss-best-shot-at-ending-the-coronavirus-pandemic-according-to-one-ethicist-142601

Şţiinţa ne spune că: mai bogat nu înseamnă mai sensibil; competiţia diminuează compasiunea.

   Vă voi prezenta în rubrica CINE SUNTEM texte care să ne ajute să aflăm şi să înţelegem răspunsul la această întrebare. Vor fi, mai ales, texte care pun în ecuaţia de egalitate a înţelesurilor spiritualitatea cu ştiinţa, sau invers, sau chiar ştiinţifice pe de-a întregul, uşor de citit şi de digerat de orice cititor cu o pregătire medie. Pentru că dorinţa mea nu este de a vă conecta ca specialişti la informaţii despre noi, sau chiar vechi, dar mai puţincunoscute, descoperiri ci de a încerca să înţelegem împreună CINE SUNTEM.

Abordaţi deci cu curiozitate, relaxare şi curaj aceste texte care, dincolo de unii termeni care vă par necunoscuţi sau greu asimilabili (din contră, textele îi vor descoperi ca fiind foarte uşor de digerat) ne vorbesc despre noi aşa cum nu se obişnuieşte în bombardamentul de informaţii, nefolositoare, superficiale, chiar nocive al televiziunilor, ziarelor, site-urilor dedicate ameţirii şi apoi distrugerii noastre.

Bunăstarea materială pe cântarul spiritului

Diac. Dr. Sorin Mihalache

.........

 .......

 Totuși, nu trăim doar un timp al oportunităților de dezvoltare materială, ci și un timp bogat în înțelesuri spirituale. Psihologia, medicina, neuroștiințele descoperă adâncurile omenești, oferind omului posibilitatea de a lucra direct în interioritatea lui, cu un efect direct asupra propriei vieți și asupra semenilor. E fascinantă această nouă condiție a științei, care este trasă, în virtutea unei cuprinderi cât mai exhaustive a realității, către perspective tot mai încăpătoare. În felul acesta, în rezultatele ei, altădată fragmentate, se întreză­rește acum o legătură tot mai strânsă între ceea ce facem și ceea ce suntem, între modul cum trăim, cu obișnuințele noastre zilnice, și putințele înțelegerii noastre spirituale. Astăzi există locuri din știință unde se afirmă că demersul cunoașterii nu este suficient pentru îmbunătățirea vieții omenești. Se constată, în mod remarcabil, că multe dintre suferințele și afecțiunile de ordin medical cu care ne confruntăm își au originea în dezechilibrele sufletești și în neglijarea coordonatelor spirituale ale vieții.

Ţinte antagonice: bunăstare personală și sensibilitate pentru suferința altora

De fapt, situația aceasta este polarizată. Bunăstarea materială, consolidând condițiile de viață ale omului, descurajează compasiunea. Unele cercetări au evi­dențiat că dispoziția de ajutorare a semenilor este mai puțin frecventă în societățile prospere. Mai precis, experiența acestei emoții cu valențe morale nu e egal distribuită, nici nu e prezentă la întâmplare în structura claselor sociale, ci se pare că este mai prezentă în repertoriul emoțional al persoanelor care provin din clasele de jos¹.

Persoanele din clasele socio-economice mai puțin favorizate, având venituri mai mici, prezintă evidente semne de adaptabilitate psihologică și chiar fiziologică la situațiile în care întâlnesc semeni în suferință și trebuie să răspundă adecvat la această situație. Ele sunt mai dis­puse să exprime compasiune cu mai multă ușurință decât persoanele cu o situație economică mai bună. Având un nivel mare de venituri, mai consistent, respectivele persoane nu au parte de multe situații dificile, în care să întâlnească persoane suferinde, și de aceea ele recunosc cu mai multă dificultate expresiile exprimate de semeni. În condi­țiile acestei particularități de sensibilitate, persoanele cu situ­ație economică bună nu pot să ofere cu ușurință răspunsuri potrivite celor încercați de durere. Constatările acestea indică faptul că situarea socioeconomică mai înaltă corelează mai degrabă cu un nivel scăzut de empatie și compasiune².

Mediul concurențial descurajează spiritul de cooperare

Pe de o parte, unele cercetări au arătat că atât activitățile de cooperare, cât și cele cu caracter concurențial activează o arie cerebrală comună, anume regiunea frontoparietală și regiunea anterioară a insulei. În afara acestora, însă, unele regiuni distincte au fost active, în cele două tipuri de comportamente, sugerând că pot fi în mod distinct asociate cu cooperare și, respectiv, cu expe­riența concurențială. În activi­tățile cu caracter de cooperare, s‑a înregistrat o activitate cerebrală mai intensă în cortexul orbitofrontal, în timp ce experi­ența concurenței a determinat activitate în regiunea parietală inferioară și în cortexul prefrontal medial. Aceste zone distincte indică faptul că cele două tipuri de experiență sunt reflectate distinct și la nivel neuronal. Com­parația a arătat, așadar, că cele două tipuri de interacțiune socială (cooperare vs concurență) corespund stimulării unor regiuni cerebrale distincte.³

Într‑adevăr, în cazul subiec­ților care au lucrat în situații de colaborare, s‑a înregistrat o mai mare activare a unei regiuni din creier implicate de regulă în cogniția socială (este vorba despre joncțiunea temporoparietală). Această regiune ar putea fi, în opinia unor cercetători, zona care ar putea răspunde de motivația pro‑socială, care face pe subiect mai dispus la efort pentru o situație de colaborare. Constatările sugerează că ten­dința unei persoane de a investi mai multă energie în colaborarea pentru unele activități cu caracter pro‑social ar putea corespunde unui tipar în arhitectura și în funcționarea creierului.⁴

Competiția și conflictul exclud compasiunea

Pe de altă parte, unele studii arată că și la nivel hormonal există indicii semnificative privind situația de cooperare sau de ­conflict. Este bine cunoscut faptul că oxitocina, hormonul iubirii sau hormonul social, corespunde comportamentelor colaborative. Investigațiile neurobiologiei ata­șamentului indică faptul că acest hormon contribuie decisiv la comportamentele de îngrijire și la cele materne⁵. Oxitocina e implicată, de exemplu, într‑un proces de remodelare a creierului, care se petrece în cazul mamelor, în perioada alăptării. Mai precis, câtă vreme ele hrănesc sugarii la sân, zona din creier ce controlează producerea de oxitocină are mai multe conexiuni, determinând creșterea cantității de hormon⁶. Pe de altă parte, tendințele agresive corespund unei activi­tăți mai intense a nucleului amigdalian, fiind însoțite de o creștere a nivelului de testosteron. O cantitate mai mare de testosteron în organism poate contribui la diminuarea capacităților empatice ale persoanei umane⁷. În această privință, unele studii evidențiază prezența unui nivel de testosteron endogen punându‑l în legătură cu o bună colaborare cu persoanele situate în același grup, dar care, într‑un context concurențial, corespunde unei tendințe de ostilitate orientată către cei din afara grupului.⁸ Practic, unele comportamente sociale sunt semnificativ influen­țate de dinamica neuromodulatorilor care pot susține dispoziția pentru colaborare sau tendința de competiție.⁹

Mediul concurențial și exigențele vieții spirituale

Date ca acestea ne evidențiază cum maniera în care ne raportăm la lume și la semeni este decisivă pentru întreg ansamblul vieții persoanei. Și, desigur, o poziție centrală în configurarea existenței personale și comunitare o are modul în care ne raportăm la lucruri, la bogăție, la bunăstare.

În cuprinsul constatărilor experiențiale ale Părinților filocalici găsim numeroase conside­rații care indică aspecte asemănătoare: nu orice întrebuințare a lucrurilor este folositoare. Viața sfinților, în special cea a nevoitorilor cuvioși care au lucrat despătimirea și au cultivat virtuțile, indică lucrul acesta: „Folosin­du‑ne cu dreaptă judecată de înțelesurile lucrurilor, dobândim cumpătare, iubire și cunoștință. Iar folosindu‑ne fără judecată, cădem în necumpătare, ură și neștiință”.¹⁰

În viețile sfinților, luminate de jertfă și dragoste pentru Dumnezeu și pentru semeni, găsesc tot atâtea lecții despre faptul că ajutorarea celuilalt e posibilă doar în condițiile unei renunțări la mine însumi. Mesajul desprins din viața cuvioșilor și a celor milostivi se situează diametral opus celui obișnuit în competiții și în mediile concurențiale: „Lasă‑te prigonit și nu prigoni! Lasă‑te răstignit și nu răstigni! Lasă‑te nedreptățit și nu nedreptăți! Lasă‑te bârfit și nu bârfi! Fii blând și nu zelos în rău!”¹¹ Cuviosul Isaia Pustnicul ne invită, în aceeași manieră, să luăm aminte la noi înșine „cu amănunțime”, în așa fel încât: „de te va necăji cineva în orice lucru și aceasta îți va aduce supărare și mânie, să taci și să nu grăiești nimic contrar cu ceea ce se cuvine, până ce inima ta nu se va îmblânzi prin rugăciune și astfel va mângâia pe frați. Iar de ți se ivește trebuința să mustri pe fratele și te vezi pe tine aflându‑te în mânie și agi­tație, să nu‑i vorbești lui nimic, ca să nu te tulburi și mai mult, ci când te vezi și pe tine, și pe el în liniște și blândețe, atunci grăieș­te‑i, nu ca unul ce‑l mustri, ci ca unul ce‑i amintești ceea ce a spus cu toată smerita cugetare”.¹²

^.......

^{Mai mult: http://ziarullumina.ro/bunastarea-materiala-pe-cantarul-spiritului-106455.html}

Note:

¹ ‑Cf. Jennifer E. Stellar, Class and Compassion: Socioeconomic Factors Predict Responses to Suffering, 2011 American Psychological Association 1528‑3542/11/$12.00 doi: 10.1037/ a0026508.

² ‑Datele arată că ritmul cardiac al unei persoane care nu este adaptată la compasiune crește în prezența ­cuiva aflat în suferință, aceasta indicând o stare de stres. Dimpotrivă, evidențiază cercetarea, cel care poate exprima compasiune pentru cei suferinzi are un ritm cardiac mai scăzut, simțindu-se calm în timpul întrajutorării, cf. Jennifer E. Stellar, Vida M. Manzo, Michael W. Kraus, Dacher Keltner. Class and compassion: Socioeconomic factors predict responses to suffering, Emotion, vol. 12, nr. 3, 2012, pp. 449‑459, doi: 10.1037/ a0026508.

³ ‑Cf. Jean Decety, Philip L. Jackson, Jessica A. Sommerville, Thierry Chaminade, and Andrew N. Meltzoff, `The neural bases of cooperation and competition: an fMRI Investigation”, în Neuroimage, 23(2), pp. 744-751, octobmrie 2004, doi:10.1016/j.neuroimage.2004.05.025.

⁴ ‑Cf. Raphael LeBouc and Mathias Pessiglione, `Imaging Social Motivation: Distinct Brain Mechanisms Drive Effort Production during Collaboration versus Competition”, în The Journal of Neuroscience, 2 octombrie, 2013, 33(40), pp. 15894 -15902.

⁵ ‑Cf. Antonio Damasio, Eroarea lui Descartes. Emoțiile, rațiunea și creierul uman, Editura Humanitas, București, 2004, pp. 146‑148.

⁶ ‑Cf. Dionysia T. Theodosis ș.a., `Oxytocin induces morphological plasticity in the adult hypothalamo‑neurohypophysial system“, în rev. Nature, vol. 322, 21 august 1986, pp. 738‑740.

⁷ ‑Cf. J. van Honk ș.a., art. cit., pp. 3448‑3452.

⁸ ‑Cf. Diekhof EK, Wittmer S, Reimers L (2014), Does Competition Really Bring Out the Worst? Testosterone, Social Distance and Inter‑Male Competition Shape Parochial Altruism in Human Males, în PLoS ONE 9(7): e98977. doi:10.1371/journal.pone. 0098977.

⁹ ‑Cf. Nicholas D. Wright, Bahador Bahrami, Emily Johnson, Gina Di Malta, Geraint Rees, Christopher D. Frith and Raymond J. Dolan1, Testosterone disrupts human collaboration by increasing egocentric choices, în Proc. R. Soc. B (2012) 279, 2275-2280, doi:10.1098/rspb. 2011.2523.

¹⁰ ‑Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, suta a treia, cap. 1, în Filocalia, vol. II, p. 87.

¹¹ ‑Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, cuv. 58, în Filocalia, vol. X, p. 304.

¹² ‑Cuviosul Isaia Pustnicul, Douăzeci și nouă de cuvinte, cuv. 27, cap. 9, în Filocalia, vol. XII, p. 236.