Excrescenţe metastazice, căcăreze radioactive şi trei gangsteri politici

Intre Mondo cane si Titanic

Trăim într-o societate complet isterizată. Dacă ai simțul umorului și dacă te țin nervii, spectacolul e fascinant.  
În copilăria mea făcea senzație un film documentar intitulat „Mondo cane”. El conținea multă sălbăticie umană. „Primitivi” – gândeam, privind înfiorați scenele de o bestialitate incredibilă. Noi, oamenii societății civilizate, nu putem face așa ceva!
Și multă vreme am crezut asta. Deși auzisem de Auschwitz, deși la doar câțiva pași de noi, la Jilava, la Gherla, la Aiud, semeni de-ai noștri contribuiau la Cartea Recordurilor cu atrocități lor originale aplicate împotriva altor semeni. Noi, cei neatinși direct, le înregistram placizi la capitolul „nereprezentative pentru neam și specie” și treceam mai departe.

Acum primim nota de plată, palma morală pentru refuzul nostru de a lupta atunci până la capăt, de a înfrunta abominabila realitate în față și de a încerca să o corijăm, să o dirijăm spre normalitate.
Nu suntem în sălbăticie, nu suntem în război, nu suntem în Mondo cane și, totuși, unii dintre noi, (culmea, și din zona elitelor intelectuale) se comportă exact ca și cum s-ar afla într-un a dintre aceste situații limită: lași, mici, egoiști, fără rușine și fără demnitate. Și, pe deasupra, și de o ferocitate dementă.

Scenele din curtea ÎCCJ la procesul lui Dragnea ne-au ilustrat  la scară mică spre ce se îndreaptă societatea noastră la scară mare:  spre canibalizare. Ni s-a arătat germenele unui abator în care oamenii normali și majoritari vor fi tratați ca vitele de o minoritate exterminatoare.  Asta dacă rămânem în continuare pasivi și vom lăsa lucrurile să meargă mai departe în direcția actuală.
Frenezia canibalizării a cuprins nu doar oameni ci și structuri cu identitate administrativă. „Societatea Timișoara”, GDS, dar și partide politice din opoziție, uzuroatoare de principii creștine și de tradiție istorică , merg până acolo incât nu doar că fraternizează cu trecutele crime securisto – comuniste dar recuperează pentru proiectul lor de canibalizare a României și pe exponenții umani, încă în viață, ai acestor crime.

Premierea lui Augustin Lazăr de către aceste excrescențe metastazice va rămâne drept una dintre cele mai greu de îndurat rușini morale pe care istoria le va înfiera pe obrazul, și așa destul de ciupit de vărsat, al României moderne. Iar din inițiatorii și susținătorii acestei premieri nu va mai rămâne peste timp decât o etichetă pe un mușuroi de căcăreze radioactive: deșeu periculos! La asta să se aștepte și Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu și Vladimir Tismăneanu și alți închipuiți imorali ca ei, care, după ce-au felaționat la Băsescu, acum higienizează la Lazăr.

Peisajul momentului nu ne amintește însă doar de „Mondo cane”. Adică de primitivismul sălbatic și de bestialitatea dementă. El ne duce cu gândul și la decăderea „lumii bune”, a purtătorilor de panaș, a aristocraților cu pretenții care-și permit voiajul inaugural cu Titanicul.
Cât de educați, de manierați, de elevați se înfățișau aceștia în prima parte, cea liniștită, a croazierei. Și în ce s-au metamorfozat când vasul a început să se scufunde iar viața lor să depindă de un loc amărât într-o biată barcă de salvare. Unii dintre ei (nu toți, e important de spus!) au devenit bestii. Nu mai contau regulile de bună purtare, nici regulile și prioritățile stabilite de comandant (întâi copiii și femeile, apoi bătrânii și abia la sfârșit vlăjganii muschiuloși, indiferent de avere). Ei dădeau din coate, mituiau, îi îmbrânceau peste bord pe cei care le stăteau in cale, erau capabili de orice, chiar de crimă, ca să-și salveze neprețuita lor viață.

Tot astfel ne zgârie retina, privind spre viața politică actuală din România, vânzoleala, disperarea, agresivitatea, poltronismul unora dintre așa zișii protagoniști. Nu că dau din coate ca deznădăjduiții căzuți în apă departe de barcă, nu că răcnesc și suduie precum chivuțele fugărite de poteră, dar inventează și mint și încearcă să înșele ca ultimii potlogari.
Mă rezum, pentru exemplificare, la trei gangsteri politici disperați, care simt Titanicul alegerilor din acest an fugindu-le de sub picioare.

Despre primul, Klaus Iohannis, o singură frază aici: ca să prindă o barcă de salvare pentru el și consoarta sa multi-proprietăreasă, e în stare de absolut orice. Țara nu contează! Țara nu există!

Nici despre cel de-al doilea, Victor Ponta, nu voi spune cu mult mai mult. El adună la un loc, într-un deprimant superlativ, și lașitate și lipsă de caracter. După acceptarea poruncilor lui Barosso, după uneltirile pentru numirea lui Kovesi, după demisia urmată tragediei de la Colectiv, acum, cu un jigodism frate cu turbarea, îsi atacă fostul partid și foștii aliați într-un mod absolut abject. Un eșuat, dominat de resentimente și impulsul de a le da brânci în apă și celorlalți din preajma lui, ca să nu se înece singur.

Pe al treilea l-am păstrat la urmă pentru a încheia articolul într-o notă mai veselă: Rareș Bogdan. O să se supere gangsterii că-l alătur lor pe acest filfizon, dar poate nu observă. Nu vi se pare o contradicție în termeni un fante isteric? Gol, libidinos, briantinat, batistat, pensat, rimelat și, peste toate, … apucat? Rică Venturiano desenat de Ștefan Popa Popas! Caricatura unei caricaturi.
Pe acest zărghit, pe acest neghiob fanatizat (ca să nu zic satanizat) l-a ales PNL-ul ca salvator de la naufragiul Titanicului galben cu săgeată albastră în sus.  Cu acest Narcis încălțat fără șosete vrea Klaus Iohannis dimpreună cu Ludovic Orban să cucerească Europa?!!!

 Sursa şi mai mult: http://www.conteledesaintgermain.ro/intre-mondo-cane-si-titanic/17-04-2019

Gândește-te bine, uită-te-n oglindă și vezi dacă ești prost!

Eu şi tu

Eu îți spun că Soros controlează mult prea mult din politica autohtonă, în timp ce tu-mi spui că bat câmpii. Cu toate acestea, fundația lui din România finanțează toate organizațiile vocale, care urlă slogane la comandă, cele mai multe dintre ele fără pic de logică, demne de IQ-ul unei maimuțe retardate.

Îmi vorbești despre „elitele” tale din care obligatoriu fac parte indivizi ciudați precum Pleșu, Patapievici, Boia sau Liiceanu. La fel de imperturbabil îți spun că lucrurile nu-s tocmai curate. Că Pleșu și Liiceanu l-au pupat în cur pe Gogu Rădulescu, asigurându-și protecția pe vremea în care unii oameni sufereau pe bune în țara asta. Că n-avea cum să existe fum fără foc în cazul plagiatului din lucrarea de doctorat a lui Liiceanu. Că „Minima Moralia” e o carte scrisă de Theodor Adorno în 1951, iar în cazul broșurii lui Pleșu a fost cel puțin vorba de un mimetism rudimentar în alegerea titlului. Că, da, Mircea Malița i-a dat o smetie lui Pleșu atunci când a povestit episodul „Indonezia” din 1978 care nouă, oamenilor normali, ne pute-a securism. Că nu prea ai cum să ajungi Ministru de Externe dacă n-ai trecut pe la „băieții veseli”. Și că, din nou da, Pleșu e șef pe viață al benzii din România a Fundației Soroș. Că ICR-ul de pe vremea lui Patapievici a fost cel mai securist sistem cultural din câte-au existat vreodată, în care ăia se comportau ca-n cazarmă. Că e o carte de-a lui Catherine Durandin, „România mea comunistă”, în care povestește despre activitatea de ghid oficial a lui Boia, care n-o scăpa o clipă din ochi. Știți cine era pe vremea aia ghid?

Din nou îmi spui că n-am dreptate, chiar dacă nu te obosești să-mi aduci un argument logic. Te mulțumești cu slogane despre libertate, „societatea deschisă” și justiție. Eu îți spun că toate sunt elemente ale unui atac concertat asupra țării și tu îmi spui, din nou că n-am dreptate. Îți arăt că cei din banda #rezist au o soră geamănă în SUA cu numele #resist. Nu-ți spune nimic. Cum nimic nu-ți spune nici asemănarea până la suprapunere a „agitării telefoanelor” din Piața Victoriei cu golănia petrecută pe Maidanul din Kiev. Mă înjuri când îți spun că DEMOS de-aici e tot aia din SUA, sponsorizată, între alții, de bunul domn Soros. Treburile sunt identice, trase la indigo și tu-mi spui mie că aiurez. Și, din nou, îmi dai în freză cu slogane. Care slogane sunt aceleași cu cele de-acolo.

Nu te surprinde când televiziunile îți arată, la picajul marilor dictatori, chiuvetele lor cu robinete din aur. Ai văzut la Ceaușescu, la Saddam, la Mubarak și la Gaddafi. Dacă ai fi avut o minimă curiozitate te-ai fi dus la casa lui Ceaușescu din Primăverii unde ai fi putut constata limpede că nu-i nici vorba de robinete de aur, ci de aceleași robinete din inox pe care le știi de când lumea. La fel e și la Gaddafi și la Saddam și la Mubarak. Cu toate acestea, la următorul picaj al unui alt dictator, din nou te vei minuna de robinetele lui de aur.

Nu ai nimic de spus când vezi că influencerii tăi sunt, în marea lor majoritate, gângavi oligofreni. Te uiți în gura lor și le răspândești mesajele demne de mintea unui retardat. Și te simți bine!

Te-ai simțit bine când îl înjurai pe Ponta. Acum îl pupi în cur deoarece e împotriva lui Dragnea, noul „dușman al poporului” pe care trebuie să-l urăști. L-ai înjurat pe Grindeanu, dar l-ai aplaudat frenetic atunci când s-a lipit cu rectul de scaun. Și, la fel de mult l-ai înjurat pe Tudose pentru ca acum să-l iubești. Pe Veorica n-o mai scoți din „proastă”, dar dacă s-ar apuca să dea declarații împotriva lui Dragnea, ai îmbrățișa-o și-ai pupa-o în curul ăla blond. L-ai urât pe Ludvic Orban pe vremea în care băsescu îl considera „dușman al poporului”. Aum îl pupi în cur. Dacă-ți spun că toată consecvența ta e un rahat, spui că sunt rău.

Ai sărit în sus de bucurie atunci când securiștii l-au pus președinte pe Iohannis. Acum îl înjuri, iar peste vreo câteva săptămâni o să-l pupi din nou în cur.

Ar trebui să-ți spun în față că ești tâmpit și să nu mai pierd vremea cu tine. Cu toate acestea, mă încăpățânez și caut să-ți deschid ochii ăia chiori. Încerc să-ți arăt unde-i soarele, iar tu-mi arăți falsa lumină a UE, a SUA sau a ambasadelor. Fac eforturi supraomenești să-ți spun că e prostesc să te comporți ca frunza-n vânt, să nu ai decât ideile care-ți sunt turnate în ureche de către propagandă și să aderi imediat la ele. Îți spun că e aiurea să urli libertate și democrație în timp ce aperi securismul din societate.

Îți spun atâtea și atâtea lucruri și tu, de fiecare dată, îmi spui că nu-i așa. Oare cine-o fi prostul în toată afacerea asta? Și, mai mult, cine e cel care va fi tocat și vândut la kil de ticăloșii care-l manipulează? Gândește-te bine, uită-te-n oglindă și vezi dacă ești prost. Dacă te crezi deștept, e un simptom clar al bolii de care suferi.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice