Dacă tot există o preocupare pentru studierea Holocaustului (care ar trebui pus în ecuaţie împreună cu istoria comunismului şi a nazismului) de ce să nu ne uităm mai atent peste gard la strămoşii noştri religioşi de la sud şi să nu analizăm cu atenţie sistemul lor de învăţământ, în mod clar mai performant decât al nostru şi îndirecţia producerii de specialişti, dar şi în cea a ataţamentului faţă de statul Israel.
Bacalaureatul în Israel se numeşte Bagrut şi are ca materii obligatorii: Civica, Biblia, Lb şi lit. ebraică sau arabă, Istoria, Engleză şi Matematica. Şi vă asigur că aţi citit bine: studiul Bibliei este obligatoriu în toţi anii de şcoală şi ca materie de bac. Şi asta în timp ce tot restul lumii "civilizate" aruncă peste bord ultimele resturi de studiu religios şi trece la index sentimentul religios.
Sistemul public de educaţie israelian este construit pe două axe principale: cea a şcolilor seculare şi cea a şcolilor religioase, studiul religiei şi culturii evreieşti fiind în cele din urmă chiar baza curiculei (programei).
Un sistem similar există şi pentru comunitatea arabă şi creştină, existând în Israel şi circa 40 de şcoli creştine, majoritatea catolice.
În afară de aceste două ramuri ale sistemului public, mai există şi învăţământul religios privat, al comunităţii ultra-ortodoxe Haredi, în care materiile seculare lipsesc aproape cu desăvârşire. Şi acestea sunt acreditate de stat şi dau acces în continuare pentru urmarea studiilor universitare.
Nu am să intru în istoria foarte interesantă a stabilirii acestui sistem, ci în cele ce urmează am să mă rezum la a da motivaţiile legiuitorilor din 1949, 1953 şi 1960, 1968 privind introducerea studiului intensiv al Bibliei într-un stat, altfel, la începuturi, dar în mare parte şi azi, socialist (sionist): identitate, unitate, conştiinţă naţională.
Atașamentul față de pământ este ghidat în principal de studiul Bibliei, ale cărei obiective sunt: "Să le întipărească în inimă dragostea față de pământul natal, unde au trăit strămoșii noștri, unde poporul lui Israel a fost unit, unde profeții noștri și-au rostit profețiile, unde poeții noștri au cântat, unde a fost creată Cartea Cărților și unde s-au jertfit eroii lui Israel". Pentru a inculca dragostea pentru poporul nostru care a trăit pe pământul lui Israel și și-a creat cultura acolo" (Curicula pentru 1954).
Cea de-a doua imagine națională, o "națiune prin dreptul la religie", a fost inclusă în programa școlară la începutul anilor 1960. Acesta a fost formulat pornind de la Principiile de bază ale guvernului de coaliție din 1955: "În învățământul primar, secundar și superior, guvernul va avea grijă să aprofundeze conștiința evreiască a tinerilor israelieni, să o înrădăcineze în trecutul și moștenirea istorică a poporului evreu și să întărească legătura morală cu evreii din întreaga lume, construită pe conștiința unui destin comun și a unui trecut comun care îi leagă pe evreii din toate țările. Acest angajament a constituit baza teoretică pentru multe dintre inovațiile educaționale promovate de Ministerul Educației. Principiul organizatoric care definește această imagine națională este un principiu de unitate națională.
Ideea a fost de a crea un folclor israelian adânc înrădăcinat în elemente religioase și tradiționale evreiești. În școli trebuia creată o atmosferă de sărbătoare națională pentru Sabat, sărbători, festivaluri și zile comemorative. Această ambiție era justificată de faptul că multe obiceiuri, rugăciuni și cântece liturgice conțineau simboluri naționale (Circulara directorului general, 18/10, 12 februarie 1958, sec. 839, addendum, Conștiința evreiască).
În școli au fost introduse o serie de activități extracurriculare. Profesorii au fost rugați să își încurajeze elevii să meargă la sinagogă de Yom Kippur, Sărbătoarea Ispășirii (Circulara Directorului General, 18/1, 30 august 1957, sec. 692, addendum, Zilele Sfinte) la Sukkot, Sărbătoarea Tabernacolelor (Circulara Directorului General, 18/1, 30 august 1957, sec. 692, addendum, Sărbătoarea de Sucot), ei au fost învățați cum să construiască o suka (locuință improvizată) în curtea școlii și cum să adune "cele patru specii" (patru feluri de plante din țara lui Israel, binecuvântate la Sucot). De Paște, profesorii trebuiau să-și însoțească elevii într-o vizită la Kfar Chabad (un sat ultraortodox) pentru a vedea cum se face matzah, pâinea specială pregătită pentru această ocazie (Circulara directorului general, 22/9, 29 martie 1962, sec. 113a și Circulara directorului general, 25/8, 4 aprilie 1965, sec. 116). La Purim, a fost încurajat obiceiul religios tradițional al "mishloach manot", trimiterea de cadouri mici, în principal comestibile (Circulara directorului general, 25/7, 3 martie 1965, sec. 97).
În programele anterioare, religia era văzută ca o verigă în lanțul istoriei, o legătură esențială cu trecutul pentru a păstra națiunea în diaspora, dar nu și pentru noul evreu, eliberat de vechile cătușe. Odată cu această nouă imagine națională, riturile religioase devin parte a modului național de viață al tuturor evreilor din Israel. Programul de conștientizare a evreilor anunță o nouă atitudine față de religie. "Noua generație va recunoaște și va respecta modul de viață religios evreiesc" (Circulară a directorului general, 18/10, 12 februarie 1958, sec. 839, addendum, Conștiința evreiască).
Această imagine națională promovează legături globale și valori particulariste ale cetățeniei. Prin consolidarea atașamentului copiilor față de națiune prin intermediul religiei, ideologia națională accentuează caracterul evreiesc în detrimentul caracterului israelian al imaginii naționale anterioare.
Sursa pt textele citate: https://www.cairn.info/revue-education-et-societes-2001-1-page-169.htm
