Soren Kierkegaard: GRIJILE PĂGÂNILOR (1)- Jurnal de filosofie creştină

Grijile păgânilor, este prima parte a cărţii Discursuri creştine, publicată de Kierkegaard în 1848. O lectură foarte nimerită înaintea, dar şi în timpul, Postului Mare.

În cadrul reuniunilor publice în care se întâlnesc oamenii serioşi, nu se venerează nimic altceva decât prudenţa înţeleaptă cunoscătoare a realităţii.

Cu cât se afundă omul mai mult în griji, cu atât mai mult el se depărtează de Dumnezeu şi de creştinism; şi ajunge la cel mai scăzut nivel al căderii atunci când nimic nu i se pare mai important decât grija sa din care pretinde a face nu numai cea mai zdrobitoare (ceea ce de fapt nu este, cea mai copleşitoare fiind durerea pocăinţei) cât mai ales grija supremă.

Grijile păgânilor, grija sărăciei 

Cu cea mai migăloasă precizie, (pasărea) ia exact "atât cât îi trebuie" şi nimic mai mult, pentru a evita chiar şi cel mai îndepărtat contact cu cunoaşterea ambiguă a abundenţei.

Din punct de vedere creştin, nu e niciodată problema de a şti ceea ce fost un om, ci ceea ce el a devenit; cum era, dar cum a devenit; care a fost începutul, dar care a fost şi finalul.

În aceeaşi măsură în care niciodată pasărea nu a luat mai mult decât îi era suficient, nici bogatul păgân nu a primit niciodată îndeajuns.

Grijile păgânilor, grija bogăţiei 

(Traducere: Paul Ghiţiu.  Va urma)