Am primit de la Cristi Pantelimon un răspuns la comentariile pe care le-am avut faţă de textul lui Despre slăbiciune puterii lui Traian Băsescu. Vi-l redau în continuare. Pentru că nu avea titlu, mi-am permis să îi dau eu unul care s-a născut din finalul acestui nou text, recunoscând astfel concluzia lui Cristi.
Domnule Ghitiu,
Vreau sa continuăm dialogul, aşa că încerc sa vă răspund la a doua dvs. replică (prima era evident scrisă mai în grabă). A doua, în schimb, vine cu argumente solide, căci sunt de două feluri: argumente obiective şi subiective, ambele tipuri îndreptăţite.
Aşadar, spuneţi că nu pot să nu vă consider un fan al lui Băsescu. Nu este adevărat, dar, pentru că aţi dezvoltat tema şi aţi ajuns la unul dintre punctele nevralgice ale democraţiei (împărţirea maniheist-lejeră în fani şi adversari, în iconoduli şi iconoclaşti ai oamenilor politici), trebuie să recunosc că, în general, aveţi dreptate: din reflex ludico-democratic, televizo-consumerist, ne place să ne ataşăm de un personaj şi să-l detestăm pe celălalt. Este cumva în natura politicului, iar dihotomia amic-inamic este, după un mare gânditor cum e Carl Schmitt, chiar esenţa noţiunii de politic. Desigur, amiciţia şi inamiciţia acestuia din urmă depăşesc în amplitudine şi sens ataşamentele noastre actuale sau ranchiunile noastre de-principializate. Însă nu, nu vă cred un fan al lui Băse! Dacă suntem însă atenţi la istoria lui politică, preşedintele a şi beneficiat din plin de avantajul de a fi iubit de fani. Câţi „fani” adevăraţi n-a avut el înainte de primele alegeri, din 2004, ba chiar şi la cele din 2009? Acum, rândurile lor s-au cam subţiat, dar n-a fost aşa mereu. Băsescu a câştigat mult dintr-o atitudine de captare a sentimentelor publice, unde e mare maestru (uneori nu, căci falsează, dar de cele mai multe ori e sincer şi cred că aici captează bunăvoinţa celor din jur). Trebuie să fiţi de acord că uneori face bună figură de Pinocchio...Şi e gratuit. Nu mai demult de ieri sau alaltăieri întreba cum îl cheamă pe Bercea Mondialul! Chiar să fi avut un lapsus, sau s-a prefăcut că tema e departe de preocupările d-sale foarte înalte, de prim dregător în stat? Adică, cel care i-a împletit colanul în jurul gâtului soţiei preşedintelui să fie aşa de repede uitat, cu tot efortul de reamintire al „mogulilor” din aceste săptămâni, de către şeful statului? Păi, dacă e aşa, avem o problemă, căci preşedintele noastru are memorie scurtă şi s-ar putea să uite şi de Baconschi, şi de Boc, şi de Elena Udrea mai repede decât s-ar cuveni.
În al doilea rând, vine chestiunea cu condamnarea comunismului. Bine că a făcut-o, desigur, dar...
- e prea târziu, mult prea târziu. Acum e momentul dezbaterilor ştiinţifice, al lucrărilor de sinteză, nu al poziţiilor politice. Cumva, nu e vina lui. Poate că ar fi condamnat comunismul şi în 1990 dacă era preşedinte (nu ştim), dar acum e cam tardiv. Acum ar trebui să condamne capitalismul, dar d-sa se împrumută haiduceşte la FMI, în vreme ce abilul Dinu Patriciu critică respectiva „firmă” şi face figură de naţionalism economic sănătos, aşa cum e cazul şi vremea. Căci vom mai auzi despre naţionalizarea Petrom (deja Boc grăieşte, dar şi alţii, de la Vadim până la economişti cu crez naţional deloc „talibanizaţi”), oameni lucizi, care nu văd un viitor ţării care se îndatorează la FMI şi face talk-show-uri toată ziua (şi noaptea). Am ajuns din nou pe vremea simpaticului Marius Tucă, trăim din imagini TV...
- nu ştiu ce efecte are condamnarea – nu în plan practic, ci doctrinar. Nu e clar ce a urmărit T. Băsescu prin acest gest. Nici oamenii din jurul lui n-au făcut aici lumină. Poate Fundaţia creştin democrată, unde şef e T. Baconschi, şi care are, am văzut, mulţi oameni valoroşi în jur, va merge înainte. Să sperăm.
Băsescu a pornit bulgărele anticorupţiei. De acord, era de datoria lui să se lupte cu sistemul ticăloşit. Aici însă nu ştim exact ce forţe vor prevala. N-aş vrea ca Băsescu să se declare, exact ca Emil Constantinescu, învins de sistemul pe care părea o vreme că-l stăpâneşte. Şi-aici, normal, era loc de mai bine, sau era loc de mai devreme, dar, poate nici acum nu e târziu. Problema e că, fiind la ultimul mandat, e greu pentru preşedinte să mai construiască o echipă cu care să câştige acest meci imposibil. Se zice că nici un preşedinte sau politician nu a câştigat meciul cu presa. Eu cred că nici unul nu a câştigat meciul cu corupţia, dar, dacă unul a avut cele mai mari şanse, acela va fi fost fără îndoială Traian Băsescu. Din păcate, natura lui marinărească şi-aici îl dezavantajează. Nu pentru că n-ar avea putere, energie sau încăpăţânare. Dimpotrivă. Instinctele lui merg bine, ca busola de pe vapor. Dar omul simplu zice: mai bine cu Vântu decât cu Bercea Mondialul! Căci omul simplu crede, la limită, că Vântu e mare om de afaceri şi că le dă să mănânce la 7000 de salariaţi (să zicem, nu contează exact numărul), în timp ce ţiganul din Drăgăneşti-Olt împilează la drumul mare. Aici e, de altfel, după părerea mea, vina cea mare a lui T. Băsescu: aşa cum Geoană a pierdut că a fost pe strada Paris, la Vântu, Băsescu pierde la capătul celălalt al lanţului trofic al societăţii, în palatele sordide ale lui Bercea Mondialul. Din lăturile acestea e greu să mai iasă, oricât ar face el pe uitucul în ce-l priveşte pe bulibaşa mondială.
Chestiunea cu Rusia şi Basarabia par a fi mini-succese, da. Şi nu e deloc uşor să joci şah cu ruşii. Dacă are merite (şi are) în viitoarea reunire cu Basarabia, staţi liniştit, poporul i le va recunoaşte. Şi cred că aşa va fi. Basarabenii nu mai pot întârzia mult să vadă că sunt români, iar ruşii nici ei nu mai pot ascunde multă vreme această realitate. Dar vor negocia strâns. Nu ştim dacă nu cumva se negociază. Şi nu ştim cum stăm cu elita de dincolo de Prut, cât e ea de dornică să intre în apele mai reci şi mai repezi ale României Mari. Nu vreau să spun că Băsescu n-a făcut decât să profite de o conjunctură favorabilă, ar fi nedrept. De altfel, în actuala stare a Europei, nu ştiu cât de favorabilă mai e conjunctura. Ruşii îşi dau mâna cu nemţii prin conductele subterane care străbat toată Europa, mai nou vor construi automobile împreună (cu francezii deja o fac), deci sunt şi ei pe cale de reaşezare. Dar au probleme mult mai mari (în Ucraina s-ar putea să vedem o nouă revenire a naţionalismului, actualul preşedinte fiind mult prea docil în relaţia cu Moscova). Pe de altă parte, eu n-am fost un admirator al vociferărilor lui prea bărbăteşti faţă de ruşi. Mai bine cred că i-ar fi convins cum i-a convins Gheorghiu-Dej. De altfel, ce mare primejdie reprezentăm noi pentru ei, dacă ne uităm la profilul Chinei, al Americii, al celorlalţi? Mai nimic...
Concluzia poate fi stranie: nu cred că sunteţi fan al lui Băsescu, mai degrabă eu sunt, dar în sensul în care îi doresc să reuşească şi mă enervează derapajele inutile cu care se încarcă traseul. Căci da, fanii sunt uşor...fanatici şi-i interesează ce face omul lor. În sensul ăsta cred că toţi suntem fanii lui. Restul sunt amănunte.
Şi da, opoziţia e proastă, sau foarte slabă. Antonescu ar putea să încerce ceva, dar...în fine, nu e momentul acum să cântărim viitorul. Apropos, ce urmează după Băsescu? Ce va face Băsescu după actualul Băsescu? Astea sunt lucruri poate la fel de importante ca cele de bilanţ...
Aştept mai departe replicile dvs.
Cu speranţă,
Cristi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu