Profeţia din 1949 despre NATO a senatorului Robert A. Taft

  

 Totul se întoarce la NATO 

de Ron Paul, fost membru al Congresului SUA

28 februarie - Când administrația Bush a anunțat în 2008 că Ucraina și Georgia vor fi eligibile pentru aderarea la NATO, am știut că este o idee teribilă. La aproape două decenii de la sfârșitul Pactului de la Varșovia și al Războiului Rece, extinderea NATO nu avea niciun sens. NATO în sine nu avea niciun sens.

Explicându-mi votul meu negativ asupra unui proiect de lege care să aprobe extinderea, am spus la vremea respectivă:

NATO este o organizație al cărei scop s-a încheiat odată cu sfârșitul adversarului său, Pactul de la Varșovia... Această rundă actuală de extindere a NATO este o recompensă politică pentru guvernele din Georgia și Ucraina care au ajuns la putere ca urmare a revoluțiilor sprijinite de SUA, așa-numitele Revoluția portocalie și Revoluția trandafirilor.

Acordarea de garanții militare americane Ucrainei și Georgiei nu poate decât să ne pună și mai mult la încercare armata. Această expansiune a NATO ar putea foarte bine să implice armata SUA în conflicte care nu au legătură cu interesul nostru național...

Din păcate, după cum am văzut în ultima săptămână, temerile mele s-au adeverit. Nu este nevoie să aprobăm acțiunile militare ale Rusiei pentru a analiza motivația declarată a acesteia: Aderarea Ucrainei la NATO a fost o linie roșie pe care aceasta nu dorea să o vadă depășită. În timp ce ne aflăm în fața riscului unei escaladări teribile, ar trebui să ne reamintim că nu trebuia să se întâmple așa. Nu a existat niciun avantaj pentru Statele Unite să se extindă și să amenințe cu extinderea NATO până la ușa Rusiei. Nu există nicio modalitate de a susține că suntem mai în siguranță din acest motiv.

NATO în sine a fost o greșeală uriașă.

Când, în 1949, Senatul SUA a votat inițial asupra tratatului NATO, senatorul Robert Taft - cunoscut ca "domnul republican" - a ținut un discurs excelent despre motivele pentru care a votat împotriva creării NATO.

Explicându-și votul său negativ, Taft a spus:

... tratatul este o parte a unui program mult mai mare prin care înarmăm toate aceste națiuni împotriva Rusiei... Un program militar comun a fost deja realizat... Astfel, devine o alianță militară ofensivă și defensivă împotriva Rusiei. Cred că politica noastră externă ar trebui să vizeze în primul rând securitatea și pacea și cred că o astfel de alianță are mai multe șanse să producă război decât pace.

Taft a continuat:

Dacă ne angajăm să înarmăm toate națiunile din jurul Rusiei... și Rusia se vede înconjurată treptat de așa-numitele arme defensive din Norvegia și Danemarca până în Turcia și Grecia, s-ar putea să își formeze o opinie diferită. Ar putea decide că înarmarea Europei Occidentale, indiferent de scopul său actual, seamănă cu un atac asupra Rusiei. Punctul său de vedere poate fi nerezonabil, și cred că este. Dar, din punctul de vedere al Rusiei, s-ar putea să nu pară nerezonabilă. Ar putea decide că, dacă războiul este rezultatul sigur, ar fi mai bine ca războiul să aibă loc acum, decât după ce înarmarea Europei va fi finalizată...

Câtă dreptate avea.

Totuși, NATO a deraiat de pe șine cu mult înainte de 2008. Tratatul Atlanticului de Nord a fost semnat la 4 aprilie 1949 și, până la începutul Războiului din Coreea, puțin peste un an mai târziu, NATO era foarte implicat în operațiunile militare ale războiului din Asia, nu din Europa!

Scopul NATO a fost declarat de a "garanta siguranța și libertatea membrilor săi prin mijloace politice și militare". Este o treabă care nu a fost bine făcută!

Cred la fel de ferm astăzi ca și în discursul meu din 2008 din Parlament că "NATO ar trebui desființat, nu extins". Între timp, extinderea ar trebui să fie exclusă din discuție. Riscurile sunt mai mari decât beneficiile!

 

Ronald Ernest Paul este un scriitor, activist, medic și politician american pensionat, care a fost reprezentant al SUA pentru cel de-al 22-lea district al Congresului din Texas din 1976 până în 1977 și din nou din 1979 până în 1985, și apoi pentru cel de-al 14-lea district al Congresului din Texas din 1997 până în 2013.

 

 https://mail.google.com/mail/u/1/#inbox/FMfcgzGmvLMFfZTMQMVGglHJzJmJcsNt

Ieşiţi din mizeria pe care aţi făcut-o în Ucraina şi evitaţi războiul nuclear - Stephen Bryen

 

Dincolo de toată retorica și de sancțiuni, Washingtonul ar face bine să-și limpezească mintea și să înceapă să gândească limpede.  Acest lucru nu se întâmplă acum, dar este esențial pentru securitatea și bunăstarea noastră viitoare.  Cu orice preț, Statele Unite trebuie să facă tot ce pot pentru a-i calma pe ruși și pentru a evita un război care se va extinde rapid dacă nu este stăpânit, dacă nu îi sunt ameliorate cauzele de bază.

Cel mai rău spectru dintre toate este un război cu Rusia care va implica, cu cea mai mare certitudine, arme nucleare. Rusia este plină de arme nucleare strategice și așa-numitele arme nucleare tactice, iar operațiunile militare rusești prevăd utilizarea lor, poate în etape, poate deodată. Nimeni nu poate fi sigur.

SUA și partenerii săi din NATO au făcut presiuni arogante pentru ca Ucraina să facă parte din NATO, afirmând în Declarația de la București din aprilie 2008 că intenționează să adauge Georgia și Ucraina la sistemul NATO.

NATO a fost înființată ca o alianță defensivă împotriva amenințării sovietice. Când Uniunea Sovietică s-a prăbușit și Pactul de la Varșovia a încetat să mai existe, NATO - care ar fi trebuit să fie desfiinţată - a reapărut ca un garant al noilor state independente din Europa de Est, de la țările baltice până în România și dincolo de aceasta.

În mod logic, se presupune, că implicarea în Georgia și Ucraina ar avea sens - cu excepția faptului că în Georgia a existat un război și Rusia a fost aproape de a pune capăt independenței Georgiei. Rusia s-a mulțumit să ia două provincii din Georgia (Osetia de Sud și Abhazia). Acel război a fost declanșat de împingerea NATO spre sud și vest, iar Rusia a decis că are nevoie de un tampon împotriva natoizării. Ar fi putut fi și mai rău.

În loc să-şi regândească entuziasmul pentru extindere, NATO a continuat, acum în Ucraina, antrenând și construind forțele ucrainene cu încurajarea Washingtonului.

Washingtonul și Europa au jucat un rol principal în împingerea Ucrainei în Occident și în construirea ostilității față de Rusia. Acest lucru a înrăutățit constant situația și a exacerbat condițiile în care echilibrul geopolitic al puterii era alterat negativ, împotriva intereselor de securitate națională ale Rusiei.

Rusia a luat Crimeea în 2014 și portul vital Sevastopol de la Marea Neagră.  De asemenea, Rusia a încurajat zona puternic rusească din Donbas să se separe de Ucraina și să se declare (Donbas și Luhansk) drept "republici populare". Aceste mișcări au fost, în parte, primele reacții la activitatea de expansiune a NATO - singurul lucru surprinzător este că Rusiei i-au trebuit șase ani de la Declarația de la București pentru a face acest lucru.

Dar nici măcar acest lucru nu a oprit natoizarea, de fapt, în loc să se diminueze, aceasta s-a intensificat, din nou puternic încurajată de Washington, care a refuzat să accepte cererile Rusiei ca NATO să nu intre în Ucraina.

Din punctul de vedere al Rusiei, aceasta a anticipat atât bazele NATO, cât și armele nucleare la granița sa și a considerat această circumstanță amenințătoare și inacceptabilă.

O alianță de apărare ar trebui să asigure apărarea membrilor săi prin încheierea a ceea ce se numește acorduri de securitate colectivă. NATO face acest lucru prin articolul 5 din Tratatul NATO. Cu toate acestea, odată cu expansiunea, NATO este întinsă peste posibilităţile sale de acoperire. Acest lucru este, fără îndoială, înțeles de ruși, care cred că NATO - adică americanii - intenționează să compenseze forțele terestre convenționale și puterea aeriană tactică prin plasarea de arme nucleare la granița rusă.

Rusia spune că decizia SUA de a anula unilateral tratatul INF și de a instala lansatoarele Mk-41 în Polonia și România reprezintă o amenințare directă la adresa securității rusești. Rușii susțin că SUA pot lansa rachete de croazieră nucleare Tomahawk de la lansatoarele MK-41.

Racheta Tomahawk a fost proiectată inițial cu un focos nuclear.  Trebuia să zboare foarte jos, urmând contururile terenului, astfel încât să poată evita acoperirea radarului sovietic și să lovească forțele rusești cu mare precizie.

Focosul nuclear al Tomahawk, denumit W-80 (putere de până la 150 KT; Hiroshima a fost de aproximativ 18 KT), trebuia să fie retras între 2010 și 2013. În 2018 au existat zvonuri potrivit cărora Marina SUA ar putea reînvia un Tomahawk cu focos nuclear, dar se pare că acest lucru nu s-a întâmplat.

Dar nu contează cu adevărat, deoarece rușii nu cred că SUA au făcut altceva decât să pună focoasele W-80 în ceea ce se numește "stocul de durată", păstrându-le pentru utilizare viitoare. Între timp, în 2018, s-a raportat că rușii au primit un Tomahawk intact care nu a reușit să explodeze în Siria.

Deși nu era o armă echipată cu focoase nucleare, obţinerea ei a ridicat cu siguranță anxietatea rușilor cu privire la această armă. Rușii, în mod natural, văd, de asemenea, un complot al SUA: Eliminarea tratatului INF permite SUA să renuclearizeze Tomahawk-urile. Apariția lansatoarelor Mk-41 în Polonia și România este o dovadă, în opinia Rusiei, că așa stau lucrurile și definește cea mai nouă amenințare.

Pentru consemnare, stocul permanent de arme nucleare al SUA constă în următoarele: 5.886 de focoase strategice și 1.120 de arme tactice. La ultima numărătoare, armele strategice includeau 1.490 de focoase ICBM; 2.736 de focoase de rachete balistice lansate de pe submarine; 1.660 de arme de bombardament, cum ar fi bombele gravitaționale strategice B61 și B83, AGM-86 ALCM și câteva sute de focoase de rezervă.

Armele tactice constau în 800 de bombe gravitaționale tactice B61 și 320 de focoase nucleare pentru rachete Tomahawk.

Ceea ce înseamnă, din partea Rusiei, că, dacă va exista un război în Europa de Est, acesta va include arme nucleare, deoarece Rusia nu poate risca să fie lovită  prima de NATO.

Nici Washingtonul, nici NATO nu par să înțeleagă gravitatea provocării ruşilor cu admiterea în NATO a Ucrainei.

În schimb, avem parte de o mulțime de prostii ieșite din gura liderilor occidentali.  Ministrul britanic al Apărării, cu imprecizie istorică, a declarat că gărzile scoțiene din Marea Britanie sunt gata să repete astăzi ceea ce au făcut trupelor împăratului rus Nicolae I în Crimeea în 1854, uitând, desigur, de decimarea Regimentului 93 (Highlanders) Sutherland Highlanders cu mantie roșie în bătălia de la Balaclava din 25 octombrie 1854.

Oamenii care fac astfel de afirmații stupide uită ce sunt armele moderne și cum armele nucleare fac parte din planificarea războiului de către Rusia, SUA și probabil și de către alții (de exemplu, Marea Britanie și Franța în Europa, China în Pacific).

Singura modalitate de a împiedica extinderea războiului dincolo de Ucraina este ca NATO, condusă de Statele Unite, să găsească o modalitate de a se pune de accord cu Rusia.  Acest lucru ar fi fost infinit mai ușor înainte ca forțele rusești să se intre în Ucraina, dar este urgent să încercăm să facem acest lucru.

Punerea de acord nu este același lucru cu renunţarea. Washingtonul și NATO nu trebuie să renunțe la securitatea europeană sau la teritoriu, ci trebuie să contribuie la asigurarea securității rusești. Aceasta înseamnă retragerea armelor nucleare și a rachetelor, oprirea expansiunii pe furiş a NATO și elaborarea unor reguli reciproce de comportament pentru a asigura stabilitatea viitoare.

Acest lucru este de domeniul realizabilului și posibilului, dar este nevoie de leadership și nu de platitudini absurde (cum ar fi reiterarea așa-numitului drept al NATO de a se extinde și a dreptului oricui de a se alătura alianței care dorește să facă acest lucru și care îndeplinește cerințele destul de fluide ale NATO).

Ar fi util dacă Washingtonul și NATO ar înceta să mai facă acuzații, în mare parte pentru că acestea nu duc la nimic util și pentru că Washingtonul și NATO poartă o mare responsabilitate morală pentru dezastrul pe care îl avem acum.

 

Stephen Bryen este senior fellow la Center for Security Policy. Urmăriți-l pe Twitter @stevebryen.