luni, 20 martie 2017

V-am dat bani! DISPĂREŢI! MURIŢI!



Adică, dispăreţi ca naţiuni, popoare, creştini, albi, heterosexuali. Şi, dacă nu se poate altfel, chiar muriţi.

Cam asta e teza articolului Ce se ascunde in spatele dispretului Europei Centrale fata de UEde pe ziare.ro, un site de propagandă şi militantism pro-UE  (vezi anunţurile sale despre ce se va întâmpla la proteste, de exemplu, cum se va face un  uriaş steag UE), chiar cu nuanţe de direcţionare a protestelor.  

Articolul, o traducere-relatare, este prost, primitiv, lipsit de inteligenţă (nu e vina ziaristului român, aşa este şi originalul) şi penibil de grosier manipulator chiar din titlu, intenţie concentrată într-un singur cuvând: DISPREŢ.
Se pot spune multe despre opoziţia statelor central europene faţă de dictatura şi arbitrariul din UE, dar că este rezultatul „dispreţului” lor faţă de UE (când cel mai adesea dispreţul este invers) este o gogomănie fără seamăn, un soi de „bagă mai mult” românesc. De unde provine ea? Ar fi două posibilităţi.
Prima, că traducătorul articolului, nepriceput în ale politicii şi necunoscând situaţia despre care se vorbeşte în articolul original al lui John Lloyd de pe Reuters, Behind Central Europe’s growing contempt for the EU, a luat primul cuvânt românesc pe care l-a găsit în dicţionar, pentru englezescul „contempt”, adică „dispreţ”. Dar, după acest înţeles avem, în aceleaşi dicţionare, şi „insubordonare”, „nesupunere”,  sau „sfidare”, care definesc mult mai exact realitatea relaţiei amintite. 
A doua însă, mult mai gravă, ar putea fi stimularea unei reacţii de condamnare şi de respingere a modelului Europei Centrale şi blocarea urmării lui de către România.Adică, a fost folosit intenţionat acest înţeles pentru ca bunii membri ai societăţii civile progresiste să-i instige pe protestarii ne- şi dezinformaţi, dar posibil indignaţi de atâta nerecunoştinţă.
După cum am spus, nici articolul original nu e mai breaz: o însăilare de şabloane şi câteva informaţii despre evoluţia politică „populistă” din statele respective. În principiu, genul care trece fără ca cineva să-şi amintească vreodată de el; sau care nici nu este citit până la capăt.
Există însă două paragrafe cheie în acest articol asupra cărora merită să ne oprim, căci împreună construiesc teza dezvăluită într-o formă mai brutală în titlu şi vorbesc despre dispreţul veninos, real de data aceasta. Este vorba de dispreţul faţă de viaţă, de libertate, de identitate, faţă de toţi vechii europeni, faţă de toate popoarele şi etniile (mai puţin, dar doar conjunctural, cea musulmană), faţă de toate identităţile rămase în picioare.
Cele două sunt:
Se observa astfel un dispret general fata de UE, chiar daca aceste state au primit ajutoare financiare uriase din partea sa. Doar Polonia ar trebui sa primeasca peste 82 de miliarde de euro intre 2014 si 2020.
şi (mai ales partea finală boldată de mine):
"Spectrele populismului, nationalismului, militantismului extremei drepte si autoritarimului, eliberate din congelatoarele lor istorice" dau tarcoale regiunii, scrie autoarea Ellen Hinsey in cartea "Mastering the Past". Deocamdata, acestea isi consolideaza pozitiile, prin punerea lor în mişcare (nu „retragerea lor” cum a fost greşit şi evident fără sens tradus în ziare.ro) într-o Europa care a dorit sa fie promotorul unei noi ordini, unde natiunile, grupurile etnice, granitele si vechile conflicte sa nu mai conteze, iar culturile cetatenilor sa se imbine in societatile civile cele mai avansate din lume”, incheie Llyod.
Ce ne spune pe şleau acest articol?
În primul rând. că am primit bani ca să „murim” ca persoane cu identitate. Să dispărem ca slovaci, cehi, polonezi, unguri, români, bulgari etc., pentru a deveni cetăţenii unei Europe uniforme, standardizate, în care, probabil, şi muzeele ar fi desfiinţate pentru a nu ne obosi sau, Doamne fereşte, a ne da idei. Unii la fel peste tot. Conform modelului promovat prin asta îţi este permis, aşa trebuie să gândeşti, asta trebuie să spui, aşa trebuie să te comporţi, stai cuminte la viol, participă ca victimă voluntară la un atentat terorist.
A doua descoperire este legată de societate. Din articolul despre care vorbim aflăm că în modelul oferit de UE  cetăţenii şi-ar putea amesteca şi şi-ar putea uni culturile în cele mai civile societăţi din lume.
Rezultă că o societate este de admirat cu cât este mai „civilă”, adică are mai multe ong-uri. Dar, atenţie, ce nu se spune aici, dar se subînţelege,  nu orice fel de ong-uri, ci doar acelea care promovează NOUA ORDINE, unde natiunile, grupurile etnice, granitele si vechile conflicte sa nu mai conteze, iar culturile cetatenilor sa se imbine armonios...
Deci societatea pe stil vechi, nu e în regulă, aşa cum, aflăm tot mai des, că democraţia nu mai stă pe votul liber exprimat (valabil doar dacă are ca rezultat ceea ce vor globaliştii progresişti). De exemplu, dacă ne înfundă în mai mult LGBTism+avortionism+migraţionism, adică sclavagism. Este o direcţie tot mai răspicat afirmată în ultimii ani şi anume că poporul e prost (d’aia şi trebuie desfiinţat) şi doar elitele (dar nu oricare, cele progresist-globaliste) pot şi trebuie să decidă pentru el.
Concluzie: Ca şi în cazul binomului popor-elită, din vechea societate e valabilă doar partea ei cea mai luminată, societatea civilă progresistă: activiştii şi militanţii din ong-urile finanţate copios de la bugete naţionale, internaţionale, ale companiilor globaliste şi de către filantropi precum Soros baci’. Oamenii neafiliaţi acestora (adică marea masă, „prostimea”) şi curentului de supunere promovat de ele, ong-urile pro-viaţă şi pro-identitate şi membrii lor sunt reziduu rasist, fascist, nazist, fundamentalist, extremist. Şi, probabil, celor din urmă, care încurcă lucrurile ca în Europa Centrală, bine le-ar sta în nişte cuptoare tăcute, cu flăcări vesele şi fum mirosind a carne arsă.

joi, 16 martie 2017

Soros acuzat de incitare la ură şi violenţă rasială şi de destabilizare statală



După lecturarea a zeci de mii de documente, analize, studii, articole am ajuns la concluzia că, (aproape) toate teoriile şi dezvăluirile care apar pe piaţă şi sunt clasificate drept „teorii ale conspiraţiei”, sunt reale. Dar că având presa în mâna lor, cei vinovaţi de relele dezvăluite, adică construcţiile financiaro-politico-militare naţionale şi, mai, ales internaţionale, expediază aceste acuzaţii sub eticheta de mai sus, ironizând, ridiculizând, degradând informaţia, care ajunge la opinia publică.
Sunt multe de spus şi de scris despre activitatea criminală la nivel global a lui Soros. La noi, ca peste tot de altfel, în spaţiul public acuzaţiile împotriva acestui malefic personaj sunt trecute la „teoria conspiraţiilor” şi astfel decredibilizate pentru multă lume. Chiar şeful statului, preşedintele Iohannis,  şi-a exprimat această convingere. Trimiterea în derizoriu a acuzaţiilor privindu-l pe Soros, o practică şi unii dintre bravii noştri intelectuali de marcă, mulţi dintre ei sugând cu multă aplicaţie la surse de finanţare, care vin dinspre fundaţiile şi asociaţiile acestuia sau susţinute de acesta, sau dinspre UE, parteneră a lui Soros în activităţi progresiste de tipul LGBTismului, promovării avortului şi migraţiei de masă.  Asupra „amprentei” lui Soros în România, de la nivelul Cotroceniului şi până la ong-urile care configurează societatea noastră voi reveni într-o analiză viitoare.
În cele ce urmează nu voi arăta legăturile lui Soros cu organizaţiile şi persoanele organizatoare ale violenţelor din 2016 împotriva susţinătorilor lui Trump şi adunărilor în care candidatul trebuia să se întâlnească cu aceştia, sau ale violenţelor continue de după investirea lui Trump, a aşa-zisului marş al femeilor, a Zilei fără femei, sau multor altor acţiuni şi evenimente violente, de subminare a autorităţii statului, sau a măsurilor noii administraţii. Toate aceste acuzaţii pot fi, şi au fost, copios susţinute cu dovezi în presa ne-progresistă şi pe net.
Vă voi prezenta în schimb, două luări de poziţie, în sensul acuzării lui Soros, din partea unor grupuri în seama cărora e mai greu, aproape imposibil, să aşezi eticheta de „teorie a conspiraţiei”.
Dallas, 16 septembrie 2016
În 16 septembrie 2016, sergentul Demetrick Pennie de la poliţia din Dallas, preşedinte al Dallas Fallen Officer Foundation (Fundaţia poliţiştilor căzuţi la datorie), a depus în numele „poliţiştilor şi altor persoane din forţe de ordine de toate rasele şi etniile  o plângere federală împotriva mai multor instituţii, organizaţii şi persoane pentru „incitarea” la revolte rasiale şi violenţele implicate de acestea. Alături de fostul preşedinte Obama, de Hillary Clinton, fostul procuror general Eric Holder, de organizaţii rasiste ale negrilor şi musulmanilor şi de şefii acestora, în plângerea  de 66 pagini este acuzat şi George Soros.
Acuzaţiile aduse celor nominalizaţi în documentul fundaţiei poliţiştilor merg de la „incitarea repetată a susţinătorilor lor şi a altora de a se angaja în ameninţări şi atacuri” împotriva poliţiei, care au culminat cu omorârea a 5 poliţişti şi rănirea a altor 9 în iulie 2016 chiar în Dallas; acuzarea lui Obama şi a lui Hillary pentru susţinerea comportamentelor violente ale Black Lives Matter (una dintre organizaţiile acuzate); până la acuzarea lui Soros de a fi „finanţatorul Black Lives Matter şi al altor organizaţii cu scopul de a incita la război rasial” şi de a susţine violenţa împotriva albilor şi evreilor. Mai multe aici: www.breitbart.com/texas/2016/09/16/black-dallas-cop-sues-black-lives-matter-soros-inciting-race-war/

Washington, 14 martie 2017
Şase senatori ai SUA, printre care şi fostul candidat prezidenţial Ted Cruz, au trimis noului secretar de stat Rex W. Tillerson o scrisoare în care se vorbeşte şi despre implicarea lui Soros în subminarea puterii şi favorizarea unei agende pur progresiste în alte state. Iată paragrafele semnificative:
După cum, fără îndoială ştiţi, Macedonia a fost implicată într-un proces de construire a guvernului de coaliţie după alegerile din decembrie 2016. Din nefericire, am primit rapoarte credibile despre faptul că, în ultimii câţiva ani, misiunea SUA a intervenit direct în politica partidelor din Macedonia, ca şi în configurarea mediului de presă şi al societăţii civile, favorizând grupurile politice de stânga. Considerăm aceste rapoarte neplăcute şi chiar extrem de problematice.
O mare parte din activitatea din Macedonia avută în vedere a fost efectuată în această perioadă prin fonduri USAID acordate unor entităţi de implementare cum ar fi Foundation Open Society a lui George Soros. .... s-a permis lui Open Society – Macedonia ca ajutorul nostru extern, provenind de la plătitorul de taxe, să fie folosit de aceasta pentru a impune o agendă progresistă şi a susţine stânga politică. ... Suntem deosebit de îngrijoraţi de promovarea unor politici care sunt controversate chiar şi în ţara noastră şi au potenţialul de a afecta relaţiile noastre cu cetăţenii statelor beneficiare.
Această problemă nu se limitează la Macedonia, ci pare a fi un model de activitate îngrijorătoare în această regiune volatilă. Lideri respectabili din Albania au plângeri similare despre diplomaţii USA şi despre organizaţiile susţinute de Soros. Foundation Open Society – Albania şi experţii săi au creat controverstul Strategy Document for Albanian Judicial Reform. Aceşti lideri cred că aceste „reforme” au scopul de a da primului ministru şi guvernului de stânga controlul complet asupra puterii judecătoreşti...
... este tulburător că acest comportament pare să fie devenit o problemă a multora dintre ambasadele noastre, misiunile AID şi reprezentanţele diplomatice din întreaga lume. În mod continuu, lideri străini care au vizitat Washingtonul şi-au exprimat preocuparea despre cum sunt folosite contraproductiv fondurile contribuabililor americani. Situaţiile din Albania şi Macedonia sunt numai exemplele ultime ale acestora, dar am luat cunoştinţă de multe alte astfel de preocupări din America Latină şi din Africa.
Scrisoarea este semnată de senatorii Michael S. Lee, Thorn Tills, Ted Cruz, James M Inhofe, David A Perdue, Bill Cassidy şi poate fi citită în pdf, împreună cu scrisorile acestora către ambasadorul din Macedonia aici https://www.scribd.com/document/341866712/Lee-Inhofe-Letter-to-Secretary-Tillerson#
Şi citind-o, nu vă revin în minte secvenţe similare cu organizaţii „democratice” din România (susţinute printre altele şi cu, sau numai cu bani dinspre Open Society şi alte organizaţii fanion ale lui Soros) cu strategii, programe, cu ameninţări din arsenalul progresist corect politic de „discriminare”, „xenofobie”, „fascism” şi „rasism” , cu incitări la ură, dezbinare, disoluţie, anarhie, cu impunerea arbitrară a unor politici educaţionale (educaţia sexuală), politicilor diversităţii (LGBTismul, concret parada gay, parteneriatul civil, căsătoria homosexuală), a politicilor migraţioniste, a abandonării identităţii şi „naţionalismelor”? Voi reveni.

luni, 13 martie 2017

Atrocităţi sexuale pe copilaşi de numai 2 luni, bazele „cercetări ştiinţifice”. Pedofilii lui Kinsey. (Educaţia sexuală)



Vă amintesc că în acest serial vorbim despre educaţia sexuală (EdSex) construită pe „descoperirile” zoologului american, devenit peste noapte sexologul, Alfred Kinsey. O primă problemă a EdSex este aceea că cel care i-a pus bazele era, dovedit cu martori şi parteneri de „nebunii”, un psihopat sexual. Aici găsiţi primul episod.
Un cititor-comentator al primului episod afirma că nu este nicio legătură între cele două. Că poţi să fii anormal şi să ai o activitate total normală. Personal, mă îndoiesc că această judecată se aplică chiar unuia care bate cuie, sau dă cu pila. Şi cu atât mai mult la unul care stabileşte caracteristicile fiinţei umane şi decide ce e bine şi ce nu cu aceasta şi pentru aceasta.
Nu a fost de acord nici Judith Reisman, a cărei muncă 20 de ani de cercetare a activităţii lui  Kinsey s-a concretizat în două cărţi importante Kinsey, Sex and Fraud: The Indoctrination of a People şi Kinsey: Crimes & Consequences: The Red Queen and the Grand Scheme,  în sute de articole, apariţii pe televiziuni, depoziţii în faţa unor comisii ale Congresului sau a unor instanţe penale.
Kinsey le-a solicitat şi i-a încurajat pe pedofili, în ţară şi în străinătate, să violeze sexual de la 317 la 2035 de sugari şi preşcolari pentru datele sale presupuse despre „sexualitatea normală” a copilului. Multe dintre crimele împotriva copiilor (sex oral şi anal, raporturi sexuale genitale şi maltratare manuală) comise pentru cercetările lui Kinsey sunt cuantificate în propriile grafice şi diagrame.
De exemplu, „Tabelul 34” de pe pagina 180 a volumului „Sexual Behaviour in the Human Male” pretinde a fi înregistrarea ştiinţifică a”unor orgasme multiple la pre-adolescenţi băieţi”. Pentru aceasta, sugari de numai 5 luni erau măsuraţi cu un cronometru pentru „orgasm” de către ajutoarele „pregătite tehnic” de către Kinsey, un băieţel de patru ani fiind testat 24 de ore consecutive şi având 26 de pretinse „orgasmuri”. Educatorii sexuali, pedofilii şi „avocaţii” lor citează în mod obişnuit aceste „date” pentru a dovedi nevoia copiilor de satisfacţie homosexuală, heterosexuală şi bisexuală prin intermediul educaţiei „sex-sigur”. Aceste date sunt de asemenea folosite permanent pentru a „dovedi” că copii sunt sexuali de la naştere. (Sex, Lies and Kinsey – Dr Judith Reisman)
În articolul său de pe „Canon and Cultur”, din care am citat şi în episodul trecut, Alan Branch, după ce sistematizează principalele probleme ale concluziilor lui Kinsey, asupra cărora voi reveni, concluzionează:
Cea mai îngrijorătoare şi mai aprins dezbăzută parte a cercetării lui Kinsey este capitoulul 5 din Sexual behavior in the Human male intitulat „Early Sexual Growth and Activity”). Kinsey a adunat date de la persoane care nu pot fi numite altfel decâtmolestatori de copii”. Descriind sursa unora dintre datele sale despre copiii mici el a afirmat „Date mai bune despre orgasmul la pre-adolescenţi au venit din relatările unor bărbaţi maturi, care au avut contact sexual cu copii mai mici şi care, cu experienţa lor, au fost în stare să recunoască şi să interpreteze trăirile băieţilor”. În continuare Kinsey afirmă că „9 dintre subiecţii noştri bărbaţi adulţi au observat astfel de orgasmuri. Unii dintre aceşti adulţi sunt persoane pregătite tehnic, care au ţinut jurnale sau alte înregistrări, care au ne-au fost puse la dispoziţie; şi de la ei noi avem informaţie sigură despre 317 pre-adolescenţi, care au fost observaţi masturbându-se, sau care au fost observaţi în timpul contactelor sexuale cu alţi băieţei sau cu adulţi” Această descriere tulburătoare a molestării copiilor este însoţită de tabele statistice care susţin observaţia experienţelor în orgasm pe copii între vârsta de 2 luni şi 15 ani. În altă parte, Kinsey afirmă „Desigur, există cazurile unor bebeluşi de sub un an care au învăţat avantajele masturbării, uneori ca rezultat al faptului că au fost masturbaţi de persoane mai în vârstă; şi au fost unii băieţi care se masturbau chiar în mod specific şi cu o anumită frecvenţă de la doi-trei ani.” Un alt tabel intitulat „Viteza orgasmului la adolescenţi”înregistrează timpul necesar pentru ca copii să aibă orgasm şi include observaţia „Durata stimulării înainte de orgasm; observaţii măsurate cu o a doua mână sau cu un cronometru. Vârstele de la 5 luni la adolescenţă.” Dar, probabil, cea mai cutremurătoare parte a raportului asupra bărbatului este descrierea copiilor care se presupunea că au orgasm, o descriere furnizată de adulţii dare avuseseră relaţii sexuale cu copii, şi care descriau cum copiii „gemeau, plângeau, sau strigau violent, uneori cu o sumedenie de lacrimi (mai ales copiii mai mici)” şi de asemenea copii „care se luptau să scape de partener.” Această descriere pare a vorbi despre un copil înfricoşat care este molestat.
Toate citatele lui Branch din paragraful de mai sus provin din  Kinsey, Sexual Behavior in the Human Male. Referindu-se la aceste însemnări finale, biograful James H. Jones, admirator al lui AK, admite  că: Multe dintre victimele sale erau copii mici şi Kinsey, în acel capitol, a dat el însuşi descrieri destul de detaliate ale răspunsurilor lor la ceea ce el numea stimulare sexuală. Dacă citiţi aceste cuvinte, de fapt ele vorbesc despre copii care ţipă. Copii care protestează în orice mod posibil împotriva faptului că corpurile lor, sau persoanele, lor sunt violate.
Faptul că „cercetările” lui Kinsey ridică „anumite probleme”este recunoscut şi de biografii, sau de cronicarii susţinători ai acestuia şi ai „operei” lui.  Puternic de stânga (şi pretins cel mai titrat) cotidian, New York Times, într-un articol amplu din 2004, pricinuit de apariţia filmului despre Kinsey, face o trecere în revistă a lucrărilor sale şi, deşi consideră că datele sunt, în final, corecte, semnalează şi unele probleme. Una ar fi cu unul dintre principalii furnizori de date ai acestuia:
Întâlnirea a avut loc în iunie 1944, atunci când pedofilul, menţionat ca fiind un bărbat Rex King, avea 63 de ani. Înainte şi după întâlnire, Kinsey i-a scris lui King convingându-l să-i trimită jurnalele detaliate ale experienţelor sale sexuale, inclusiv de la cele cu copii. Jones (biograful lui Kinsey) menţionează că, de exemplu, în 24 noiembrie 1944, Kinsey a scris: „Mă bucur pentru tot ce îmi trimiţi, căci astfel am siguranţa că o parte cât mai mare a materialului tău este salvat pentru publicarea ştiinţifică”. Kinsey a publicat multe dintre datele lui King în "Sexual Behavior in the Human Male", în care tabelele rezumau tentativele lui King de a aduce la orgasm băieţi între 2 luni şi 15 ani, în unele dintre cazuri timp de 24 de ore. Kinsey a prezentat datele ca provenind de la mai multe surse, nu numai de la una. Dar în 1995, John Bancroft, care fusese director al Kinsey Institute până în acea primăvară, a descoperit că toate datele veneau de la King. Într-un articol ulterior, Dr. Bancroft sugerează că Kinsey ar fi vrut să-l protejeze astfel pe King de atenţia publică.
Mr. Jones mai spune că Kinsey a greşit folosind datele, dar Mr Gathorne-Hardy (celălalt biograf) afirmă că era inevitabil. „Într-un fel el era nemilos şi s-ar putea spune chiar imoral, cel puţin nu moral în sensul tradiţional. Dacă cineva avea informaţie sexuală care îi era necesară, Kinsey o utiliza.” Pe de altă parte, dna Riesman afirmă că acivitatea lui Kinsey trebuie considerată de natură criminală. „Atunci când violezi copii, este o crimă. Şi dacă o soliciţi şi altora şi dacă o susţii, este iarăşi o crimă.” (Caleg Grain – Alfred Kinsey: Liberator or pervert? – 3 octombrie 2004) 
Dar King nu a fost pentru Kinsey singura sursă de „inspiraţie şi de date ştiinţifice”. Rapoartele lui sunt, sub acest aspect, o „comoară” inegalabilă de manipulare a datelor şi rezultatelor, de lipsă de acribie ştiinţifică, de escrocherie şi fraudă, de minciună şi perversitate. Voi reveni în episoadele următoare cu informaţii precise despre felul în care şi-a construit bazele concluziilor. Acum însă să ne întoarcem la copilaşi:
Aceste atrocităţi amintesc de lagărele  de concentrare naziste. Ironia este că un alt contribuabil al lui Kinsey a fost cel mai cunoscut pedofil din istorie. Dr Fritz von Balluseck a fost un ofiţer în regimul nazist judecat pentru omorârea şi violarea unei fetiţe de 10 ani. În decursul procesului, s-a descoperit că el molestase copii timp de mai mult de 30 de ani. Ziarul National Zeitung din 15 mai, 1957, spune că „Naziştii ştiau şi i-au dat ocazia să practice pornirile sale anormale pe copiii polonezi, care au avut de ales între von Balluseck şi cuptoarele cu gaze. După război copii erau morţi, dar Balluseck era viu.”
Ca o parte a perversităţii sale, von Balluseck şi-a înregistrat experienţele în jurnale atent documentate, pe care le-a copiat şi i le-a trimis lui Kinsey înainte de prinderea şi de arestarea lui de către autorităpţile germane. În loc să-l denunţe pe von Balluseck, Kinsey l-a încurajat „să continue colectarea datelor”, mergând până acolo încât l-a atenţionat să fie „aibă grijă”. Kinsey a refuzat să furnizeze probele pe care FBI-ul ştia că le are în acest caz. ( S. Michael Craven - What is Wrong with Sex Education?)
Va urma.

joi, 9 martie 2017

Jos UE! 14 motive pentru părăsirea grabnică a UE. Alternativa.



12 februarie, minus 7 grade,  70.000 de protestatari din Pţa Victoriei fac un steag uriaş al României.
25 februarie, plus 7 grade, 5000 fac un steag (mult mai puţin) uriaş al UE.
O prezenţă semnificativă pentru „dragostea” faţă de UE vs dragostea faţă de România; şi vorbim despre segmentul de populaţie cel mai „conştient şi vigilent”.
2 martie – Neţinând seama de dragostea de UE a celor 5000, preşedintele Juncker vorbeşte despre scenariul Europei cu două viteze ca fiind cel mai probabil şi scenariul este confirmat după minisumitul de la Paris din 6 martie.
Cele ce urmează nu implică că am vreun cuvânt de preţuire pentru ceea ce au făcut românii cu România în aceşti 27 de ani. Ce îi reproşez însă UE:
1. Decizia manifestă şi acţiunea sistematică a elitei UE şi a celei din statele occidentale de înlocuire/amestecare/ schimbare a structurii de populaţie, prin migraţia musulmană organizată. Agresiunea împotriva specificului cultural şi spiritual al popoarelor europene. Promovarea unor politici pro-migratori şi anti-localnici, discriminarea făţişă a acestora din urmă, ascunderea, nepedepsirea, în final încurajarea activităţii infracţionale a migratorilor. Ajutoarele pentru migratori mai consistente decât pachetele sociale şi de sănătate pentru localnici.
2. Promovarea dictatorială a politicilor socialiste, ideologiilor marxismului cultural, care pun în pericol identitatea persoanei, identitatea etnică şi identitatea naţională. Promovarea individualismului, a unei libertăţi limitate la cea a simţurilor, poftelor şi promovarea invidiei, egoismului, însingurării, a unei culturi a morţii şi reducerea drastică a libertăţii de gândire, de opinie şi de exprimare - legislaţia privind avortul, căsătoriile homosexuale, transgenderismul, experimentele pe embrioni umani, eutanasia, hate-speechh-ul.
3. Infestarea cu socialism, intoleranţă şi distrugerea sistematică prin reducţionism ideologic a sistemelor de educaţie europene.
4. Eludarea, ocolirea, nesocotirea, neconsultarea dezideratelor populare reale. De exemplu, Franţa şi Olanda au nesocotit rezultatele negative ale referendumurilor privind aprobarea Tratatului de la Lisabona, iar celelalate state au anulat organizarea acestor referendumuri.
5. Poziţiile, imixtiunea, ameninţările inacceptabile şi impardoabile ale unor funcţionari/structuri ai/ale Comisiei Europene, plătiţi/bugetate de către statele contribuabile, împotriva opţiunilor unor state sau ale unor popoare, sau pentru impunerea unor măsuri neagreate de acestea cum ar fi acceptarea migratorilor şi implementarea legislaţiei enumerată la punctul 2.
6. Intervenţia statului în viaţa personală, de la cea economică la cea intimă. Tot mai mult, în paralel cu creşterea numărului asistaţilor social, UE devine un stat părinte intruziv şi abuziv. Promovarea agresivă a dreptului de a adopta reglementări intruzive în diverse zone ale vieţii şi comerţului. Urmărirea şi anihilarea criticilor autorităţilor locale şi europene. Supra-reglementarea comerţului şi activităţii economice, luarea de măsuri care au îngreunat accesul la pieţe şi fonduri.
7. EU formulă supercentralizată/birocraţie excesivă, elite politice dezinteresate de soarta populaţiei europene. Politicieni şi funcţionari mediocri, slujbaşi umili ai adevăraţilor şefi din spatele instituţiilor. Excesul de intervenţie birocratică în detalii care ţin de specificul local şi de competenţele statale. Multe, inutile şi agasante agenţii şi instituţii create pentru a gestiona cedările de suveranitate dinspre statele membre catre Bruxelles.
8. Politizarea excesivă a societăţii civile. Ong-urile care sunt dependente de finanţarea europeană promovează agresiv politicile în pregătire, sau pe cale de a fi implementate. Sub pălăria acţiunii pentru democratizare de fapt o agresiune fără precedent în ultimii 50 de ani împotriva democraţiei
9. Degradarea economică atât a unor state componente cât şi a populaţiei acestora, afectarea severă a clasei mijlocii, în special în Vest, adâncirea polarizării averilor, tot mai mulţi săraci, şi bogaţi tot mai bogaţi. Clasa de mijloc s-a redus numeric şi ca prosperitate. Relocarea afacerilor în state cu mâna de lucru ieftină a oprit creşterea economiilor europene şi a prosperităţii europenilor.
10. Lipsa de viziune, de strategie pe termen  mediu şi lung pentru armonizare. Lipsa răspunsurilor adecvate la provocările externe şi interne. Lipsa unei politici externe. Lipsa unei soluţii defensive. Lipsa unei securităţi comune economice, militare: relaţiile diferite ale unor  state UE cu Rusia, critica NATO. Politica anti-SUA preşedintelui Trump.
11. Prăpastia dintre comisia europeană şi statele componente. Aroganţa, suficienţa, dispreţul UE/ state şi state importante/state mici. Discriminarea statelor mai mici, discriminări nord-sud. Aplicarea selectivă a regulilor. Lipsa de încredere, lipsa de solidaritate, relaţii bazate pe ipocrizie. Decizia proastă calitativ. Procesul decizional limitat la 2-3, de obicei 1 singur centru: Berlinul, a alimentat prăpastia dintre elite şi populaţiile care s-au simţit neluate în seamă.
12. Corupţia generalizată, apariţia unor clanuri şi reţele mafiote europene, începând chiar de la Bruxelles şi din capitalele importante – vezi dosarul EADS.
13. Imposibilitatea reformării reale în sensul păstrării identităţii civilizaţionale europene şi al unei prosperităţi acceptabile pentru locuitorii tuturor statelor componente. Europa cu 2 viteze. Sper că nimeni nu-şi imaginează că România va fi în viteza întâi.
14. Prăbuşirea UE. UE va dispărea nu pentru că vreau eu, sau alţi eurosceptici, ci pentru că a fost subminată de chiar organizatorii şi şefii ei, prin felul în care s-au raportat la civilizaţia europeană şi la popoarele europene.
·        Avem, în primul rând problemele fatale ale funcţionării interne prezentate
mai sus. Problema este că, atât timp cât politicienii vor continua pe aceeaşi linie de gândire ca până acum, servind cu prioritate elitele economice şi nu cetăţenii de rând, venind cu “soluţii” în haina strâmtă a modelului economic existent, disoluţia finală a UE va fi inevitabilă, ne spunea în 2016 Radu Crăciun, cu speranţa că Juncker şi ai lui vor veni cu altceva decât formula cu 2 viteze.
·        În al doilea rând, ca urmare a migraţiei. Politic, demografic şi prin teroare
statele occidentale vor fi în scurt timp fie islamizate, fie în războaie civile cu islamul local, cel mai probabil cumulând ambele dezvoltări. Ceea ce, pe lângă problemele enumerate, pune capăt oricărei perspective comune; cel puţin până când şi dacă cei din Vest vor reuşi să supravieţuiască. Căci cu o Europă de Vest islamică nu se va putea „negocia” decât militar.
Motive specifice României
În cazul nostru ar mai fi de adăugat şi asimilarea slabă, greoaie, neregulată a fondurilor europene: e foarte posibil ca dacă am face o socoteală mai amplă cu cât contribuim, cât primim, cât cheltuim pe simpozioane, pliante, broşuri, fluturaşi, pixuri etc. şi cu cât înapoiem ţărilor din vest, în primul rând Germaniei, să ajungem la socoteala că suntem, în relaţia cu UE, pe negativ. Asta în condiţiile în care trebuie să ne păstrăm piaţa deschisă şi avem restricţii majore la subvenţionarea, de exemplu, a agriculturii şi produselor alimentare.
Soluţia
România este profund conectată economic la UE şi deci separarea de aceasta poate fi un şoc greu de absorbit de o economie atât de precară. De aceea, discutarea pe larg a ceea ce poate fi făcut va fi subiectul altui articol. Aici doar câteva sugestii.
Evident, ieşirea din UE nu se poate face mâine. Dar a aştepta până când aceasta moare ar fi fatal pentru România, astăzi cu prea puţin prieteni în jur. Suntem în ceasul 11.30, repoziţionarea trebuie începută imediat. Mai întâi acceptarea ideii dispariţiei UE. Apoi, o distanţare, de tipul celei a statelor Visegrad. Refuzul implementării unor măsuri anti-naţionale, rostirea răspicată a intereselor şi doleanţelor interne, refuzul plătirii contribuţiei în cazul unor măsuri de tăiere de fonduri sau de amendă. Reorientarea către cooperarea multiplă în regiunea central-est europeană din care facem parte şi care se prefigurează deja, dincolo de unitatea în refuzul renunţării la identitate şi al acceptării migraţiei, şi ca o formulă de piaţă economică. 
Şi nu în ultimul rând şi nici în ultima clipă, pregătirea reluării/deschiderii relaţiilor cu state/zone/tratate economice din afara UE şi a Europei, care sunt (sau nu sunt, dar a fost mai comod să băgăm totul într-o singură traistă) în acest moment blocate de reglementările interne ale uniunii.

Ultima modă în regatul diabolic al "genului": îndepărtarea chirurgicală a organelor genitale! (Ştiri din anti-lume)

  „Nullo” sau „smoothie” este termenul pentru bărbații care suferă o intervenție chirurgicală voluntară pentru a-și îndepărta organele gen...