Respectuoşi faţă de tradiţia care spune să-ţi faci vara sanie şi iarna car, cocoşeii Ponta şi Antonescu, au hotărât să ceară mâna găinii celei grase, primarul doctor de Bucureşti, Oprescu, cu care să facă mai bună ciorba de cotoare a USL-ului. Şi-au pus costumaşele posomorâte de firmă, pentru a nu lua ochii românilor cu penajul lor viu colorat - doctrinar, afacerial şi demagogical – şi au purces la drum dis de-dimineaţă împreună cu alte câteva orătănii de prin curţile lor – adică cu curtenii aferenţi.
Cam aşa ar putea să înceapă o relatare, serioasă chiar, în pofida terminologiei zoologice – dar nu e lumea politică o zoologie? – a întâlnirii, trâmbiţate de mai multe zile, de la primăria capitalei. Ce au discutat? Păi, zic ei, despre bugetul capitalei care trebuie revotat, astfel încât „să nu ajungă pe mâinile Elenei Udrea” , despre cum trebuie să se alinieze consilierii usele deciziei preşedinţilor, despre Bucureşti… şi probabil despre proştii de bucureşteni cărora le spunem ce vrem noi, iar ei nu vor înţelege nimic altceva.
Abordarea lui Sorin Oprescu, este însă parte a unei strategii mai largi: sprijinirea primarilor independenţi cu şanse mai mari decât orice candidat de partid. S-au menţionat, în afară de Bucureşti, deocamdată, Timişoara şi Sibiul. Vor mai fi probabil şi altele. (Dacă va mai fi useleul, dacă vor continua strategie…) Dar, pentru că acum avem aceste trei redute să vedem „pe repede înainte” cam care ar fi tabloul posibil.
Timişoara – Cu o cotă încă bună, Ciuhandu de azi nu mai e haiducul venerat de alaltăieri. Cum cei trei au mai colaborat, noua formulă este foarte posibilă, mai ales că din peneţecede nu au mai rămas nici penele, dar-mi-te vreun clapon bătrân şi încă ţanţoş. Problema ar fi a zgândăririi recente a alegătorilor cu, cel puţin neruşinatul, pact de la Timişoara, care, ca în scandările din ’90 a ajuns apoi în toată ţara, şi catindaţii de atunci ai Opoziţiei au pierdut alegerile prezidenţiale. Singur, după datele acestui moment (!), Ciuhandu probabil că ar câştiga primăria. Susţinut de coaliţia „securisto-comunistă-oligarhico-moscovită”, cum o vor vedea timişorenii, s-ar putea să se mai ducă şi el pe acasă, să-şi scrie memoriile.
Sibiu – Aici lucrurile sunt clare: sibienii l-ar vota pe Johanis în orice configuraţie, la orice oră, îmbrăcat sau nud. Peneleul stă şi el bine în inima lor. Pesedeii nu prea, iar conservatorii, piei drace. Dar după cum spuneam, cel mai mult, contează neamţul. Asta dacă nu apare şi un neamţ surpriză, despre care am auzit ceva şoapte; dar poate nu era decât vântul (nu Vântu).
Bucureşti – Aici ar fi mai multe întrebări.
Oprescu a câştigat tocmai pentru că era singur şi antisistem; adică fără pesede.
Pe ansamblu însă, electoratul pedele şi penele, adică aşa-zisul electorat de dreapta, formează în continuare majoritatea şi nu cum greşit s-a spus şi se susţine în continuare, că dreapta a pierdut Bucureştiul. Nu, l-a pierdut pedeleul singur – care tot a luat peste 40% din voturi, în condiţiile în care peneleul şi-a îndemnat alegătorii radicalizaţi să voteze cu Oprescu.
Şi de aici vine prima întrebare: Poate Oprescu să mai câştige dacă este susţinut de usele, adică cu combinaţia „securisto-comunisto-oligarhico-moscovită”, şi în felul acesta acceptă şi reintră în sistem, arătând că totul a fost o farsă?
A doua întrebare e şi mai complicată: Ce-şi doreşte oare Sorin Oprescu?
Mi-e greu să cred că răspunsul este: primăria. Şi nu Preşedinţia, un obiectiv pe care Oprescu a anunţat că-l are în vedere după ce-şi face mâna la capitală. Şi la care nu dat nici un semn că ar fi renunţat. Aşa cum nu a dat niciunul ferm că va mai candida pentru primărie. Şi nici nu are de ce, căci până la alegeri mai sunt încă 14 luni. Iar în politică, mai mult poate decât în alte părţi, timpul este numai relativ: 14 luni - timp mult pentru un personaj cu notorietate; timp puţintel pentru un necunoscut. În plus, curtea pe care i-o face bicefala preşedinţie uselistă îi foloseşte: îl face mai vizibil, mai preţios, îi creşte cota. Chiar dacă îi refuză, şi poate cu atât mai mult dacă îi refuză, Oprescu va avea de câştigat.
O problemă însă pentru el – dar şi pentru peţitori – este că alegerile pentru primărie sunt în 2012, iar pentru preşedinte în 2014. Sunt oare pregătiţi românii, şi în primul rând bucureştenii, să mai voteze preşedinte un primar care îşi abandonează mandatul? Nimeni nu va putea să-i răspundă în 2012 la această întrebare? Dacă nu candidează şi aşteaptă 2014, oare nu dă vrabia din mână? Imposibil de răspuns astăzi. Mai uşor la anu’ pe vremea asta.
Dar, să presupunem, candidează la primărie şi câştigă, apoi vrea la Cotroceni; ia să vezi temă de tras singur şuturi în propriul posterior pentru catindatul usele (dacă usele va mai exista) sau pentru catindaţii pesede şi penele (dacă nu). Probabil că dacă va accepta sprijinul i se va cere o garanţie în sensul acesta. Dar dacă nu-i un ordin de sus, din reţea, ce contează o garanţie în Românica de azi. Iar dacă nu acceptă sprijinul…
Deocamdată avem o singură certitudine: o campanie ca aceea pe care i-o fac, pe gratis, Ponta şi Antonescu ar costa altfel mulţi bani. Sau multe garanţii. Sau amândouă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu