Rusia crește presiunea - taie alimentarea cu gaze a Poloniei. Situaţia trupelor ucrainene din Donbas, disperată!

 

de Larry Johnson

Liderii militari occidentali îşi ascund stângaci  consternarea tot mai mare cu privire la progresul Rusiei în realizarea "demilitarizării" Ucrainei. După ce Polonia a anunțat că trimite tancuri T-72 în Ucraina, Rusia a ridicat miza:

    Rusia a suspendat livrările de gaze către Polonia în cadrul "contractului Yamal" - portalul polonez Onet

    Potrivit ziarului, Federația Rusă nu a informat partea poloneză cu privire la motivele suspendării livrărilor. Un grup de criză a fost deja convocat de urgență în cadrul guvernului polonez.

Aceasta nu este o lovitură doar pentru Polonia, ci și pentru alte țări europene care se bazează pe gazul care circulă prin conductele din Polonia. Germanii și francezii vor face mai multe dușuri reci în zilele următoare. Chiar și vara, apa înghețată nu este întotdeauna răcoritoare.

Pe lângă faptul că a întors șurubul economic asupra Europei, Rusia trimite un mesaj clar cu bombe și rachete - rușii au aruncat în aer noduri feroviare cheie la vest de Kiev, tăind efectiv capacitatea de a muta orice tancuri sau echipamente grele în est. Iată harta celor mai recente lovituri (confirmată de ucraineni):

 

Intersecții feroviare distruse

Jacob Dreizin oferă o perspectivă importantă asupra implicațiilor tehnice ale acestei lovituri:

    Rachetele de croazieră rusești au distrus un total de șase substații de tracțiune din cadrul sistemului feroviar ucrainean, paralizând traficul de trenuri electrice (și, prin urmare, tot traficul feroviar) în vestul Ucrainei.

    Substațiile de tracțiune adăpostesc transformatoare care preiau energie de la rețea și o convertesc în tensiunea, amperajul și frecvența necesare pentru a acționa motoarele trenurilor electrice prin linii aeriene sau (mai des) prin terțe șine.

Există trei modalități de a transporta material militar către soldații ucraineni care sunt loviți în Donbas - aer, cale ferată și camioane. Ucraina nu dispune de mijloace aeriene pentru a transporta astfel de echipamente. Așa că ștergeți această opțiune. Transportul pe calea ferată a fost o opțiune posibilă până astăzi. Dar cele opt noduri de cale ferată au suferit avarii serioase și sunt nefuncționale pe termen scurt. Pot fi ele reparate? Sigur, cu timp și cu materialele necesare. Dar Ucraina și NATO nu au găsit încă o soluție pentru a opri asaltul aerian rusesc cu rachete de croazieră. Dacă le vom reconstrui, rușii le vor distruge din nou.

Rămân camioanele. Uitați de ele. Ucrainenii nu au suficiente camioane pentru a efectua o reaprovizionare semnificativă și orice coloană de camioane de dimensiuni considerabile va avea aceeași soartă ca și nodurile de cale ferată. Vor fi distruse pe drum. Singura speranță pentru Ucraina este ca Rusia să rămână fără rachete ghidate cu precizie. Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci Rusia va trebui să se bazeze pe bombe. Dar acest aspect pozitiv nu este atât de strălucitor. Camioanele sunt încă o țintă mare și grasă și nu sunt însoțite de sisteme mobile de apărare antiaeriană. Rușii au încă supremația aeriană de facto în Ucraina.

POLITICO, într-un act jurnalistic surprinzător, oferă o relatare captivantă de primă mână despre cum este să fii la capătul artileriei rusești și al bombardamentelor aeriene din Donbas. Nu este frumos:

    La 80 de mile nord de oraș, prim-locotenentul Ivan Skuratovsky, care servește în Brigada 25 aeropurtată, a declarat pentru POLITICO că ajutorul trebuie să vină imediat.

    "Situația este foarte proastă, [forțele rusești] folosesc tactici de pământ pârjolit", a declarat prin SMS acest bărbat de 31 de ani, căsătorit și tată a doi copii. "Pur și simplu distrug totul cu artileria, bombardând zi și noapte", a spus el prin SMS.

    El se teme că, dacă în următoarele câteva zile nu vor sosi întăriri sub formă de forță de muncă și armament greu - în special sprijin aerian -, trupele sale s-ar putea afla în aceeași poziție ca și cele din Mariupol.

    Skuratovsky a descris situația soldaților săi ca fiind "foarte disperată".

    "Nu știu câte forțe vom avea", a spus el, adăugând că trupele aflate sub comanda sa în jurul orașului Avdiivka, în apropiere de Donețk, nu s-au odihnit de la începutul războiului. Cel puțin 13 dintre ei au fost răniți în ultimele săptămâni, a spus el, iar ei sunt periculos de săraci în muniție, fiind reduși la raționalizarea gloanțelor.

    Cu o zi înainte, el a declarat pentru POLITICO că soldații săi sunt bombardați cu obuziere rusești, mortiere și sisteme de rachete cu lansare multiplă "în același timp". Cu doar câteva ore înainte, a spus el, au fost atacați de două avioane de război Su-25, "iar ziua noastră a devenit un iad".

    Skuratovsky a avut un mesaj pentru Statele Unite și alte țări NATO: "Aș vrea să le spun că lansatoarele de grenade sunt bune, dar împotriva atacurilor aeriene și a artileriei grele nu vom putea rezista mult timp. Oamenii nu mai pot suporta bombardamentele zilnice. Avem nevoie de sprijin aerian acum. Avem nevoie de drone".

Locotenentul Skuratovsky nu înțelege în mod clar capacitatea sistemelor rusești de apărare aeriană, care au doborât dronele Ukie în număr devastator. Iar dronele nu rezolvă problema reaprovizionării trupelor care sunt încercuite de ruși. Așa cum am remarcat în postările anterioare, rușii taie liniile cheie de comunicații (adică drumurile) care sunt necesare pentru camioanele care transportă proviziile necesare.

Cei disperați fac lucruri stupide. Rușii nu mi se par disperați. Nu se poate spune același lucru despre trupele ucrainene din Donbas.

Sursa: https://www.thegatewaypundit.com/2022/04/russia-ratchets-pressure-cuts-off-gas-pipeline-poland/?utm_source=Email&utm_medium=the-gateway-pundit&utm_campaign=dailyam&utm_content=2022-04-27

Cum se adaptează armata rusă la luptele din Ucraina - relatare de pe front a unui militar american cu simpatii ucrainene

 

 autor: Andrew Milburn, colonel al Marine Corps

Kiev, Ucraina - Comandantul și personalul unui batalion rusesc preiau controlul unei case în apropierea orașului ucrainean Irpin, la nord de Kiev. Ei cer mâncare de la femeia în vârstă care locuiește acolo, iar aceasta se conformează cu reticență. Este singură; soțul ei este mort, iar fiul ei este plecat în armată. În timp ce pregătește mâncarea, ea adaugă o doză generoasă de laxative la masa comandantului. Acestea își fac repede efectul și, în timp ce subordonații săi se așează pentru noapte, comandantul se grăbește să se ducă la toaleta din lemn - un element obișnuit în casele rurale ucrainene chiar și în secolul XXI. Femeia așteaptă până când acesta se află la mijlocul perioadei de evadare înainte de a stropi pereții latrinei cu benzină și de a-i da foc. În momentul în care tovarășii săi îngroziți sparg ușa, comandantul este carbonizat, iar femeia a dispărut.

Povestea mi-a fost spusă de atâtea ori, încât pot completa golurile pe care naratorul le-ar putea omite. Se termină invariabil în hohote de râs printre ucraineni - chiar și femeia drăguță care mi-a spus prima dată povestea în timpul călătoriei cu trenul de la Varșovia la Lviv a chicotit irepresibil la poanta de final. A fost artistă și poetă înainte de război. Acum se întorcea la Kiev, unde, mi-a spus fără bravadă, intenționează să își reia munca de voluntariat la o bucătărie, înființată pentru a hrăni soldații care apără capitala, și apoi, dacă va fi nevoie, să ia cu ea cât mai mulți ruși.

"Cum rămâne cu copiii dumneavoastră?" o întreb. Îmi spusese că sunt în Ungaria cu fostul ei soț. "Fac asta pentru copiii mei", mi-a răspuns ea.

Tema rezilienței și a determinării ucrainenilor este una reală, bineînțeles. Pentru fiecare mit urban - Fantoma din Kiev, martirii din Insula Șerpilor - există zeci de povești reale care îi subliniază omniprezența și puterea. Îl văd acum, în timp ce membrii Forței de Apărare Teritorială - o organizație care, până acum o lună, reprezenta aproximativ o cincime din dimensiunea sa actuală - se pregătesc să apere Kievul cu o încredere care este în același timp inspirată și, având în vedere lipsa lor de experiență, puțin îngrijorătoare. În acest conflict, mitul și realitatea se contopesc într-o asemenea măsură încât există acum un pericol real ca ucrainenii să se afle de partea greșită a acelei linii fine dintre încredere și automulțumire, exact în momentul în care rușii încep să reflecteze și să se adapteze. Iar comandanții militari ruși se vor adapta pentru că nu au altă opțiune viabilă. Poate că nimic altceva decât umilirea completă a Ucrainei nu le va satisface președintele lor. În timp ce Putin vorbește despre Occident pe un ton de dispreț dezinvolt, el se înfurie în legătură cu Ucraina cu o vehemență care este în mod clar viscerală. A făcut acest lucru chiar și înainte de război, iar acum, după zeci de mii de victime aparent rusești, este puțin probabil să facă un compromis. Orice încetare a focului va fi o șansă pentru ruși să se consolideze și să se pregătească pentru următorul pas.

Rușii se adaptează deja și, prin aceasta, reduc avantajul tactic al ucrainenilor. Eliminarea unilaterală a coloanelor de blindate rusești care au caracterizat primele zile ale războiului și care au făcut fericiți abonații YouTube din întreaga lume sunt de domeniul trecutului. Rușii își conduc acum formațiunile cu ajutorul atacului electronic, al dronelor, al laserelor și al bunului și vechiului mod de recunoaștere prin foc. Ei folosesc rachete de croazieră și echipe de sabotori pentru a ținti rutele logistice, fabricile de producție și bazele de antrenament din vestul Ucrainei. Dându-și seama că ucrainenii nu dispun de vizoare termice pentru lansatoarele lor de rachete Stinger, rușii au schimbat toate operațiunile aeriene pentru după lăsarea întunericului. Este posibil ca din același motiv să fie și loviturile rusești cu rachete de croazieră în vestul și sudul Ucrainei să se desfășoare pe timp de noapte.

Rușii au învățat să joace funcție de punctele lor forte. În timp ce soldații ucraineni își bat joc de omologii lor ruși, ei sunt profund respectuoși față de artileria rusă, un atu pe care rușii îl folosesc mai des pentru a compensa deficiențele infanteriei lor. Mai mulți lunetiști cu care am vorbit recent au fost de acord că capacitatea de foc indirect a rușilor este cea mai îngrijorătoare - un rezultat al masei pur și simplu nesăbuite, mai degrabă decât al îndemânării tehnice. Ei au povestit câteva întâmplări înfiorătoare pentru a-și ilustra punctul de vedere, dar și una amuzantă:  Soldații ucraineni care apără Kievul fac naveta la luptă cu propriile vehicule. După o inserție recentă de trei zile, echipele de lunetiști s-au întors la locul de extracție și și-au găsit mașinile distruse de artileria rusă - o eventualitate care se pare că nu era acoperită de planurile lor de asigurare.

Încrederea excesivă poate ascunde pentru ucraineni un fapt important despre acest conflict: Timpul nu este de partea lor. Ei au luptat într-o apărare abilă și hotărâtă, dar au avut și avantajul terenului propriu, al liniilor interioare și al superiorității inerente de care se bucură un apărător cu poziții bine pregătite, arme de ultimă generație și câmpuri de tragere clare. Întrebarea care se pune acum este dacă pot trece la ofensivă, cu cerința sa de planificare mai cuprinzătoare, mai repede decât se pot adapta rușii. Dacă nu, un conflict prelungit pare probabil, iar într-un război de uzură, rușii - cu o armată de patru ori mai mare decât cea a Ucrainei - vor avea în mod inevitabil avantajul.

"Ei dețin ceasul lung", a recunoscut recent un ofițer ucrainean de rang înalt. "Noi calculăm timpul nu în săptămâni sau zile - ci în vieți".

Andrew Milburn s-a retras din Corpul pușcașilor marini ca colonel în 2019, după o carieră de 31 de ani ca ofițer de infanterie și de operațiuni speciale. Ultima sa poziție în uniformă a fost cea de comandant adjunct al Operațiunilor Speciale Centrale (SOCCENT), iar înainte de aceasta, comandant al Regimentului Marine Raider și al Combined Special Operations Task Force - Irak. De când s-a retras, a scris un volum de memorii apreciat de critici, When the Tempest Gathers, și a avut articole publicate în mai multe publicații naționale. În prezent, se află în misiune pentru Task & Purpose în Ucraina. Urmăriți-l pe Twitter la @andymilburn8.

Sursa: https://taskandpurpose.com/news/russian-military-tactics-ukraine/

Sinistrul verner, micul sinistru de la Colectiv şi marele sinistru al viitorului război cu ruşii

Sinistru: SINÍSTRU, -Ă, siniștri, -stre, adj., s. n. I. Adj. 1. Care trezește sentimente de spaimă, de groază; groaznic, înspăimântător. ♦ Care inspiră oroare; oribil. 2. Primejdios, lugubru, funest; criminal². II. S. n. Dezastru (în special incendiu) care aduce după sine mari pierderi materiale.

verner, această caricatură de președinte, tot mai sinistră, indigestă și întru totul malefică, a vorbit în ultimele 2 luni și jumătate mai mult decât în tot restul mandatelor sale. Semn că s-a simțit bine, tot mai bine, după cum arătau dezinvoltura, satisfacţia salivantă (i-aş zice chiar orgasmică) şi aplombul cu care ne anunţa că trebuie să fim închişi, să ne spălăm, să ne izolăm, să nu mai avem legături cu ceilalţi, pentru că, dacă nu suntem cuminţi - şi aici degetul se ridica ameninţător, vocea devenea gravă şi întunecată, privirea de oţel (ruginit) - vom fi pedepsiţi. Aspru. Ceea ce şleahta de nimeni cu comportament de slugi ticăloase de sub el a şi încercat din plin.

Ameninţările şi tribulaţiile sale din zilele din  urmă - inclusiv revenirea la starea de urgenţă dacă nu suntem cuminţi (ameninţarea aia de cacao cu valul 2 i-a demontat-o chiar OMS-ul) - ne arată însă suferinţa sinistrului că i se termină apa moartă din care îşi trăgea esenţa prezenţei sale publice.

Nu știu dacă micul verner, cel de dinainte de a fi primar, știa deja, sau i-a fost dat mijlociului, apoi marelui verner să descopere că, asemeni multor altor politicieni fără substanţă, şarlatani în slujba aceluiaşi stăpân întunecat, este necrofil și necrofag. Nu ştim care a fost soarta copiilor exportaţi de verner în anii 90 (numele aşa-zişilor părinţi adoptivi fiind evocat de poliţia canadiană în legătură cu o presupusă activitate de trafic de organe), dar oricum ar fi, cel puţin în ultimii 6 ani verner a demonstrat din plin că iubeşte moartea (altora) şi o metabolizează în folosul propriu. 

Momentele lui de culme, din cei 6 ani de preşedinţie, au fost cel al Colectivului şi recent, cu ceva prelungiri, cel al pandemiei. Care, din nefericire pentru verner, este pe sfârşite, prelungită local în nu atât de suculenta stare de alertă, dar înlocuită brutal la nivel internaţional de diversiunea BLM Floyd 20. Cu ceva ecouri chiar şi aici.

Dar staţi, nu e totul pierdut, ba dimpotrivă. Păpuşarii au pregătit şi pentru Iohannis  un spectacol incendiar cu proporţii de cataclism: un conflict cu Rusia, definită, de recent prezentată strategie de apărare discutată în CSAT, o ţară ostilă şi o ameninţare pentru România. Iată extrase din acest document mult iubit şi apreciat de verner, care se dă şi autorul lui de parcă îl mai crede cineva că e capabil de mai mult decât recitarea textelor de propagandă şi a ordinelor de zi pe unitate.

 ”Comportamentul agresiv al Federației Ruse, actiunile de militarizare a regiunii Marii Negre și de tip hibrid desfășurate de acest stat, ce au ca scop mentinerea unui climat tensionat și de insecuritate in zona apropiata tarii noastre, determina Romania sa continue cu fermitate procesul amplu de construire de capabilitati robuste de descurajare și aparare, inceput din anul 2015. Acest proces se desfășoara impreuna cu cel de creștere a interoperabilitatii fortelor noastre armate cu aliatii și cu intarirea capacitatii institutionale de contracarare a actiunilor de tip hibrid.(…)Atitudinea și actiunile Federatiei Ruse, de incalcare a normelor dreptului international, genereaza perpetuarea și extinderea divergentelor cu unele state occidentale și NATO, constituind obstacole serioase in identificarea solutiilor viabile de asigurare a stabilitatii, predictibilitatii și securitatii. 

(…)Potentialul de escaladare a tensiunilor existente in regiune, pe fondul consolidarii posturii ofensive și agesivitatii Federatiei Ruse din ultimii ani și al perfectionarii instrumentarului hibrid pe care îl utilizeaza, reprezinta o preocupare majora de securitate in context national. Din aceasta perspectiva, consolidarea posturii de descurajare și aparare a Aliantei, mai ales pe flancul sau estic, printr-o abordare unitara de la nord la sud, sporirea capacitatii UE de a actiona unitar și angajamentul SUA pentru securitatea regiunii Marii Negre reprezinta elemente-cheie și solutii durabile pentru asigurarea stabilitatii regionale.

 (…) In acest context, actiunile Federatiei Ruse contribuie la deteriorarea stabilitatii regionale, cu impact defavorabil direct asupra rezilientei statelor din regiune, in primul rand Republica Moldova, Ucraina și Georgia, respectiv asupra realizarii obiectivelor acestor state in relatie cu Uniunea Europeana și/sau NATO, așa cum acestea le-au definit in documentele nationale relevante, de orientare strategica.

 Actiunile constante ale Federatiei Ruse de consolidare a propriilor capabilitati militare ofensive in Marea Neagra și de creare a unui sistem de interdictie regională și restrictionare a accesului care să asigure controlul asupra bazinului pontic și contrabalansarea actiunilor de dezvoltare a capabilitatilor militare aliate pe flancul estic al NATO reclamă o postura nationala de aparare consolidata și continuarea atitudinii active a Romaniei in scopul consolidarii posturii aliate de descurajare și aparare in regiune”.

Problema deosebit de gravă, în această poziţionare a României, nu este aceea că mafia globalistă a găsit (prin intermediul SUA) nişte proşti (vezi şi Polonia şi statele baltice) care să latre împotriva Rusiei (în timp ce alţii fac afaceri extrem de grase cu aceasta), ci nişte proşti care vor fi, în scurtă vreme, cobaii reacţiilor Rusiei la atacul din unul, sau mai multe, dintre aceste state. Adică un război proxi cu Rusia dus din şi pe aceste teritorii. Şi nu vă gândiţi la desanturi aeriene, puşti şi pistoale, ci la atacuri cu rachete şi drone. De la noi şi pe urmă împotriva noastră.

Un atac de pe teritoriul României, fie el terestru sau marin, indiferent de motivaţia "strategică" şi mediatică a acestuia, echivalează cu o declaraţie de război a statului român faţă de Rusia şi cu distrugerea tuturor obiectivelor care ar putea reprezenta o ameninţare pentru aceasta. Şi nu numai americane. Unele lângă localităţi sau chiar în localităţi.  
Urmarea? Credeţi că NATO va ataca Rusia? Posibil, dar nu pentru că aceasta a distrus o parte din România, şi nu în această secvenţă de timp. 
Cel mai bine ar fi însă să ne dorim ca NATO să nu atace, de fapt, niciodată, căci asta ar însemna, pentru România şi celelalte gazde din linia întâi distrugere pe scară foarte mare. Poate totală.

Voi reveni cu o analiză asupra textului în sine.