Întoarcerea din exil a celui care, plecat după avere, a pierdut bogăția fără preţ a identității sale. (Duminica Fiului Risipitor) – Pregătirea pentru Postul Paştilor

Încercăm, pînă la Înviere, o sumară tâlcuire a Postului Paştilor călăuziţi fiind de omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur şi de cartea “Postul cel Mare” a lui Alexander Schmemann. Astăzi despre învăţăturile celei de-a treia duminici, din cele cinci, care pregătesc intrarea în post. 

Pericopa Fiului risipitor ne vorbeşte despre înstrăinare, rătăcire şi reîntoarcere. Despre depărtarea de Dumnezeu, dar şi despre depărtarea de familie, de neam, de ţară. Despre pierderea identităţii spirituale, identitate în care relaţia omului cu Creatorul său se hrăneşte şi din relaţia omului cu cei mai apropiaţi dintre semenii săi, cu locurile în care s-a născut şi bogăţia nematerială a acestora.

Împreună cu imnurile cântate în această zi, parabola ne dezvăluie timpul pocăinţei ca fiind întoarcerea omului din exil. Fiul risipitor, ni se spune, a plecat într-o ţară îndepărtată, cheltuind toţi banii pe care îi avea. 

O ţară îndepărtată! Această definiţie a condiţiei noastre umane, pe care trebuie să ne-o asumăm şi să ne-o impropiem atunci când începem să ne apropiem de Dumnezeu este unică. Un om care nu a trecut niciodată prin această experienţă, fie ea chiar foarte scurtă, care nu a simţit niciodată că este înstrăinat de Dumnezeu şi de adevărata viaţă, nu va înţelege niciodată care este esenţa creştinismului. Şi acela care se simte perfect „acasă” în această lume şi în viaţa ei, care niciodată nu a fost atins de dorinţa după o altă Realitate, nu va înţelege ce este pocăinţa.

Pocăinţa este adesea identificată cu o înşiruire rece şi „obiectivă” a păcatelor şi a greşelilor, ca un act de pledoarie pentru vinovăţie în faţa unei acuzaţii juridice. Spovedania şi dezlegarea de păcate sunt privite ca fiind de natură juridică astfel încât ceva esenţial este omis, ceva fără de care nici spovedania şi nici dezlegarea de păcate nu au nicio semnificaţie sau putere reală. Acest „ceva” este chiar sentimentul de înstrăinare de Dumnezeu, de bucuria comuniunii harice cu El, înstrăinarea de la adevărata viaţă creată şi dată de Dumnezeu.

Este uşor să mă spovedesc că nu am postit în zilele rânduite, că nu mi-am făcut rugăciunile, sau că m-am mâniat. Este un lucru diferit, totuşi, acela de a realiza dintr-o dată că am pângărit şi că mi-am pierdut frumuseţea sufletească, că sunt departe de adevărata mea casă, de adevărata mea viaţă, şi că ceva preţios, curat şi frumos a fost rupt fără speranţă în structura intimă a existenţei mele. Aceasta şi numai aceasta este pocăinţa, dorinţa adâncă de a te reîntoarce, de a te înapoia, de a recăpăta căminul pierdut.

Eu am primit de la Dumnezeu bogăţii minunate: întâi de toate, viaţa şi posibilitatea de a mă bucura de ea, de a o umple de sens, de dragoste şi cunoaştere; apoi – în Botez – noua viaţă a lui Hristos Însuşi; darul Sfântului Duh, pacea şi bucuria Împărăţiei veşnice.  Am primit cunoaşterea lui Dumnezeu şi prin El cunoaşterea întregii Creaţii şi puterea de fi Fiul lui Dumnezeu. Şi toate acestea le-am pierdut, toate acestea le risipesc în tot timpul, nu numai prin „păcatele” şi „greşelile” personale, ci şi prin păcatul păcatelor, îndepărtarea dragostei mele de Dumnezeu, preferând „ţara îndepărtată” în locul minunatei Case a Tatălui.

Biserica este însă aici ca să-mi amintească de ceea ce am părăsit şi am pierdut. Şi aşa cum ea îmi reaminteşte, îmi amintesc şi eu: De la părinteasca slava Ta depărtându-mă neînţelepţeşte, spune Condacul acestei zile, întru răutăţi am risipit bogăţia ce mi-ai dat. Pentru aceasta, glasul desfrânatului aduc Ţie: Greşit-am înaintea Ta, Părinte Îndurate! Primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc şi mă fă ca pe unul din slujitorii Tăi.

Şi atunci când îmi amintesc, găsesc în mine dorinţa şi puterea de a mă reîntoarce; …mă voi întoarce la Tatăl Meu plângând în lacrimi: primeşte-mă ca unul din slujitorii Tăi.

O particularitate liturgică a acestei Duminici a Fiului Risipitor trebuie menţionată aici în mod special. La utrenia din Duminici, după solemnul dar veselul Psalm al Polieleului, cântăm tristul şi nostalgicul Psalm 136:

 La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns când ne-am adus aminte de Sion …

Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin?

De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!

Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucurie mele.

Acesta este psalmul înstrăinării. El era cântat de evrei în captivitatea lor babilonică, pe când se gândeau la oraşul sfânt al Ierusalimului. El a devenit cântecul omului atunci când realizează îndepărtarea lui de Dumnezeu şi, realizând aceasta, devine om din nou; cel ce nu poate fi niciodată pe deplin satisfăcut de nimic din această lume decăzută, care prin structură şi vocaţie este un pelerin al Absolutului.

Fractura sistemului imperial american (Ciocnirea ideologică mondială 4)

de

(Episodul anterior: https://paulghitiu2009.blogspot.com/2020/01/terorismul-wahhabit-instrumentul.html)

de Youssef HINDI

Agresivitatea crescândă a statelor Unite din anii 1990 are ca origine un declin progresiv  economic, militar și moral. Un declin al puterii într-o lume din ce în ce mai dificil de dominat, în special de la revenirea Rusiei și a aliaților săi.

Ajunsă într-o faza avansata si alarmanta a regresiunii, in timpul alegerilor din 2016, America a avut de ales între două căi:  să-şi continue cursul de distrugere a lumii si de auto-distrugere, alegând reprezentantul imperialismului neoconservator, Hillary Clinton; sau, cu votul pentru Trump, să se reorienteze asupra sa, într-o logică izolaționistă pentru a se regenera, în special din punct de vedere economic, și pentru a renunța la imperiul global.

Indiferent de ce s-ar spune despre politica lui Donald Trump, victoria sa electorală, pe teme de protecționism economic și izolaționism geopolitic, a fost în sine un important punct istoric de cotitură.

Pe scurt, a simbolizat respingerea de către poporul american a globalizării în beneficiul națiunii și, prin urmare, a deschis o breşă în sistemului imperial, căci punerea la îndoială a ideologiei sale ar trebui să ducă la accelerarea slăbirii structurilor sale.

Imperialism războinic și globalizare împotriva izolaționismului geopolitic și a protecționismului. Aceasta a fost, în fond, diviziunea ideologică din centrul dezbaterii din statele Unite în timpul alegerilor prezidențiale din 2016.

În mijlocul campanii prezidențiale, comandantul statului Major al Armatei SUA, generalul Mark Milley, a amenințat în mod direct Rusia, China și aliații lor într-un discurs public la Întâlnirea Anuală a Asociației Armatei statelor Unite de la Washington, D.C., din 4 octombrie 2016.

Acest discurs războinic isteric – care maschează prost slăbiciunea și anxietatea imperialiștilor americani – a fost traducerea verbală a politicii propuse de Hillary Clinton.

În ceea ce privește imperialistul inteligent și subtil care era Zbigniew Brzezinski (1928-2017), acesta a înțeles (prea târziu) că trebuia să se renunţe la Imperiul global. El a publicat un text în The American Interest în 17 aprilie 2016, intitulat în mod explicit „Către o realiniere globală”. Obiectivul său a fost evitarea unei conflagrații globale, menținând în același timp influența americană în lume, precum și pozițiile sale strategice, prin negocierea și partajarea lumii cu Rusia și China. Un fel de Yalta 2 fara al treilea razboi mondial

Dacă greutatea istoriei, constrângerile materiale și slăbirea ideologiei globaliste sunt în favoarea izolaționistului Donald Trump, statul profund, imperialist și beligerant nu are intenția de a se sprijini.

În acest fel se explică dihotomia politicii externe americane de la intrarea lui Trump în Casa albă.

Imperiul american, după ce și-a pierdut soft power-ul, nu mai are are decât mașina sa de război pentru a se „legitima” ca putere dominantă asupra națiunilor.

Însă această mașină de război impresionează din ce în ce mai puţin odată cu re-emergența unor mari puteri capabile să concureze cu aceasta (Rusia și China) și a puterilor medii (precum Iranul) care se opun taberei atlantico-israeliană. Aceste națiuni au restabilit echilibrul forțelor geopolitice la scară mondială.

Rețelele pro-israeliene, care se presează întotdeauna către război, se agață de facțiunea imperialistă americană, o însoțesc, şi, astfel, îi dirijează puterea razboinică în directia intereselor israeliene.

De altfel, Zbigniew Brzezinski înțelesese perfect jocul israelian. Astfel, în ceea ce privește disponibilitatea statului ebraic de a ataca Iranul, a afirmat în 2012, în cadrul unei conferințe organizate de Consiliul Național Iranian din America:

Nu cred că există nici cea mai mică obligație implicită pentru Statele Unite de a urma ca niște măgari proști tot ce fac israelienii! Dacă israelienii decid să înceapă un război doar presupunând că noi (statele Unite) vom fi în mod automat târâți în acesta, cred că este de datoria noastră ca prieteni să le spunem: „Nu veți lua decizii pentru noi care sunt legate de interesul nostru național.” ^[24]

Şi această opinie este larg răspândită în aparatul american de stat, în special la Pentagon[25].

Fractura in lumea evreiasca, din timpurile biblice până în ziua de azi

Opoziția internă din lumea evreiască, după cum o vedem că a izbucnit astăzi  între liderii israelieni și diaspora evreiască, îşi are originea în antichitate. Din acest punct de vedere, istoria biblică oferă chei indispensabile înţelegerii sale[26].

Vechea opozitie intre diaspora evreiasca si iudei

După asediul Ierusalimului (în 597), babilonienii au decis deportarea evreilor pe scară largă care a afectat în principal orașul Ierusalim. Regele e exilat împreună cu elita curţii regale: înalţi funcţionari, clerici si mestesugari. În -587, babilonienii au distrus Templul, orașul și zidurile Ierusalimului și ale altor centre evreiești. Aceste evenimente au fost urmate de o a doua deportare, urmată de o a treia în -582.

Unele texte biblice dau impresia că Iudeea este o țară goală[27] în perioada exilului în Babilon, creându-se astfel mitul că toată populaţia a fost deportată:

„Astfel Iudeea a fost dusă departe de pământul său” (2 Kings 25:21)

În propaganda sionistă contemporană, mitul tarii goale a fost folosit ca argument pentru a justifica ocupatia si colonizarea Palestinei. Potrivit acestui mit, bine rezumat prin sloganul „un Pământ fără oameni pentru un popor fără pământ”, atunci când primii sioniști au sosit în Palestina, pământul era gol și necultivat, iar palestinienii nu existau ca populatie indigenă.

Exilații din Babilon au constituit elita iudeică care s-a considerat „adevăratul Israel”, disprețuind iudeii din popor care au rămas în Iudeea.

În textele biblice, cu câteva excepții, cea mai mare parte a ceea ce se relatează despre viață în Iuda este în perspectiva exililaţlor din Babilon; în special a celor din prima deportare, în 597. [28]

Astfel, după cum subliniază biblistulThomas Römer, se află, în special în cartea lui Ezechiel, polemici virulente împotriva persoanelor rămase în țară, care sunt considerate respinse de Yhwh (Yahweh), Care, potrivit autorilor cărții, și-ar fi părăsit țara pentru a-i însoți pe exilați la Babilon[29].

Babilonienii au permis ca această comunitate de elită, care a prosperat, să continue să existe[30]. Textele biblice menționează o serie de locuri locuite de iudeii deportaţi: Tel Aviv pe canalul Kebar (Ezechiel 3:15), probabil în centrul Babilonului, lângă Nippour; Tel Mèlah, Tel Harsha, Keroub-Addân, Immer (Ezra 2:59); Kasifya (Ezra 8:17).

O tabliţă cu cuneiforme din Babilon din colecția Mousaieff (dacă este autentică[31]), datând de la începutul erei persane, conține un contract de vânzare a animalelor în care sunt menționate persoane care poartă numele de yahwiste. În mod interesant, se pare că acest contract a fost încheiat într-un oraș numit „Al-Yahudu-” („Noua Iudea”), „anul 24 al lui Darius, regele Babilonului, regele țărilor[32]. Acest nume,Al-Yahûdu, corespunde celui găsit într-o cronic babilonianăa ca desemnând Ierusalimul. Prin urmare, este un „Ierusalim nou” fondat de iudei în Babilon. Aceasta dovedește importanța și bunăstarea economică a Golah-ului (termen folosit pentru exilaţii iudei în 

Babilon[33].

 Puterea economica si ideologica se afla in miinile acestui Golah, care, reîntors în Iudea, a controlat orașul restaurat Ierusalim[34].

Cum să nu facem atunci o paralelă cu situația statului contemporan al Israelului, a cărui putere și influență internațională sunt garantate, în cea mai mare parte, de diaspora evreiască din Occident[35], în special din statele Unite[36]și din Europa de Vest? [37]

Va urma.

   
Youssef Hindi este istoric al religiilor, politolog și geopolitolog. Specialist în mesianism și implicațiile sale istorice, politice și geopolitice, cercetările sale inovatoare au pus în lumină originile ideologiilor moderne, inclusiv asupra sionismului, socialismului și republicanismului francez. De asemenea, este autorul a numeroase articole prospective privind relațiile internaționale, dar și al mai multor cărți, inclusiv „Occident et Islam” și „La Mistique de la Laïcité”.
 
^[24] https://www.youtube.com/watch?v=ifEGiJ2ZxDM
[25] Sur le sujet, lire : Y. Hindi, Chroniques du sionisme, Kontre Kulture, 2019.
[26] Voir : Youssef Hindi, Occident & Islam – Tome II : Le paradoxe théologique du judaïsme, 2018, Sigest.
[27] Sur le mythe du pays vide, voir Hans M. Barstad, The Myth of the Empty Land: A Study in the History and Archeology of Judah during the « Exilic » Pe- riod, Oslo, Scandinavian University Press, 1996.
[28] Youssef Hindi, Occident & Islam – Tome II : Le paradoxe théologique du judaïsme, pp. 275-279.
[29] Thomas Römer, L’invention de Dieu, Seuil, 2014, p. 280.
[30] Sur la communauté judéenne à Babylone, voir aussi : Yehezkel Lévy, « L’exil de Babylone : les sources traditionnelles et la question de l’émancipation », dans Des Juifs contre l’émancipation, Hermann, 21/12/2007.
[31] Cette collection vient du « marché gris », c’est-à-dire de marchands d’antiquités.
[32] Francis Joannès et André Lemaire, « Trois tablettes cunéiformes d’onomastique ouest-sémitique (collection Sh. Moussaïeff) (Pls. I-II) », Transeuphratène, 17, 1999, p. 17-34, p. 17-27, 33.
[33] Sur l’importance de la communauté judéenne à Babylone, et l’influence qu’exercera sur elle la culture babylonienne, lire : Youssef Hindi, Occident & Islam – Tome II : Le paradoxe théologique du judaïsme, chapitre VII.
[34] Thomas Römer, op. cit. p. 313.
[35] Jacques Attali affirma à ce propos que « La diaspora est la condition de survie d’Israël », Tribune juive, 08/11/1994.
[36] Voir : S. Walt et J. Maersheimer, Le lobby pro-israélien et la politique étrangère américaine, traduction française : La Découverte, 2009.
[37] Sur l’influence du lobby pro-israélien en Europe, lire : David Cronin, Sarah Marusek, David Miller, The Israel Lobby and The European Union, Public Interest Investigations, 2016.