Se zvoneşte prin ziare că la Cotroceni în sat, un bărbat grozav de tare, Dan Mihalache, a fost pus de ciobanul Iohannis paznic peste oile sale, adică şef al cancelariei. Nu că am fi pricinoşi - prietenii mei şi cu mine - dar după toate câte am văzut, auzit şi trăit, mi se pare că ar trebui să fim foarte atenţi la cine vine să se înfrupte din roadele votului revoltat al românilor noştri, mai luminaţi decât ai lor.
Întâmplarea face să-l fi cunoscut pe DM ca un fel de aghiotant - numărul doi în partid, poate - al defunctului şi de puţină pomenire şi cinste om politic, Teodor Meleşcanu, alintat între camarazi cu formula scurtă Mele. Se întâmpla prin 1999 când ApR-ul celui de mai sus, rupt la timp din coasta PSDR-ului pentru a ameţi electoratul supărat pe acesta, făcea încă valuri prin Oborul politic românesc. Sincer, nu mi-a plăcut. Dar nu mi-am pierdut timpul să aflu de ce. Poate, printre altele, pur şi simplu pentru că venea de la PSDR; dar a fost totdeauna şi ceva ce ţine de ceea ce-ţi trezeşte prezenţa unuia sau altuia, care ţine de instinct şi care, te face să te simţi încântat sau, din contră, să vigilent, respins de ceea ce se ascunde sub blana de oraş.
Dar, pentru a nu vorbi din burtă şi simţiri ce pot să înşele, şi cum tot omul are dreptul la o dreaptă judecată, să vedem ce ne spun documentele care circulă libere pe internet despre acest domn important, suficient, autoritar, cunoscător a toate cele, destul de arogant (nişte trăsături care ajung, probabil, să te facă să-l priveşti cu neîncredere şi cu neplăcere).
Aflăm în primul rând că e din aceeaşi generaţie cu VV Ponta; DM născut în 1971, VVP în 1972. Şi ce dacă, multă lume s-a născut pe atunci, asta nu e o vină.
Mai aflăm apoi că a făcut dreptul între 1990 şi 1994. Dacă nu ar fi urmat cariera politică sinuoasă şi dacă nu am mai avea şi alte exemplare de bravi tineri de la drept care au făcut isprăvi de mare vitejie politică poate nu am avea nimic de zis.
Ba poate da: Nu mai ştiu cum a fost în 1990 şi în 1991 intrarea la drept, dar până în 1989, în marea îmbulzeală de candidaţi, ca să intri repede şi sigur trebuia să ai un dosar beton cu recomandări de la diverse instituţii şi diverşi tovarăşi. Mai bine zis, ca să intri. Şi nu ştiu de ce, dar parcă nu-mi vine să cred că în acea facultate, la rândul ei împânzită de tovarăşi cu epoleţi, lucrurile s-au schimbat, prin minunea revoluţiei, peste noapte. Că nu s-au mai ajutat ei unii pe alţii în perspectiva unui luminos viitor capitalist, aşa cum au făcut-o mai peste tot, pentru a pune mâna pe bunurile "întregului popor" şi pe Puterea cu ajutorul căreia să mâne prea-cinstitul popor încotro bat interesele lor. Dar, sunt de acord, putem trece şi peste asta, nefiind o bază solidă de îndoială privind caracterul şi adevărul despre un om.
Dar dacă trecem ce descoperim: că domnul DM a ajuns, direct de pe băncile facultăţii, mare expert... unde altundeva decât în politică. E adevărat şi cu o scurtă carieră jurnalistică între, 1991 şi 1993, la ziarul fsnist - roşu şi cu stele - Azi, organul Frontului Salvării Naţionale. Şi, ca un tânăr de mare valoare şi bogată experienţă, devine în 1994 expert guvernamental, consilier al Ministrului pentru Relația cu Parlamentul. Nu scrie acolo unde am citit eu, dar probabil că şi membru al onorantului partid post-comunist, FDSN apoi PDSR pentru care funcţiona ca expert şi consilier ministerial.
În 1997, ne spune internetul, a devenit a devenit Șef al Departamentului de Analiză Politică al Alianței pentru România, adică al ApR-ului lui Mele, proaspăt rupt din coasta PDSR-ului, de te şi întrebi, coroborând trecutele funcţii de expert şi consilier cu asta de şef, dacă facultatea absolvită de domnul DM a fost cu adevărat dreptul şi nu una de ştiinţe politice, sau dacă a fost singura pregătire de care a avut parte în toată această perioadă.
Şi de aici, lucrurile se leagă grozav de tare şi nu mai par a se dezlega până în ziua de astăzi. În 1998 DM este deja absolvent al Colegiului National de Apărare, o etapă necesară în cv-ul marilor speranţe din politică, mai ales al celor care vin pe o anumită direcţie, iar între 2001 şi 2004, deşi trădase nobilele idealuri ale PDSR-ului, ce să vezi, este iertat şi promovat consilier al primului ministru. Al cui adică? Al lui Adrian Năstase. Post în care a rezistat 4 ani fără a fi alungat de şeful său (deci, loial, competent, dedicat), sau fără să se scârbească de activităţile, dovedit, ilegale şi de corupţia acestuia. Bravo lui, un stomac tare, un caracter puternic. Şi un adevărat justiţiar.
Drept răsplată pentru că a fost un soldat credincios al preşedintelui PSD şi, implicit, al partidului, din 2004 îl găsim deputat PSD pentru Maramureş.
În 2009, hopa, ditamai cotitura: scârbit de cei 19 ani de slujbă în solda socialiştilor, DM are o revelaţie, se descoperă un liberal adevărat şi devine consilier al lui Crin Antonescu. Ca să nu mai lungim vorba, despre perioada care a urmat, tot internetul ne mai spune pe scurt şi că:
În perioadele mai 2011 – mai 2012, noiembrie 2012 – martie 2013, a activat atât ca Secretar General Adjunct, cât și ca Șef al Departamentului de Analiză Politică și Comunicare al Partidului Național Liberal, iar în perioada mai 2012 – noiembrie 2012, a deținut funcția de Secretar General Adjunct al Guvernului României.
Între 2013 și 2014, a fost atât Secretar General Adjunct, cât și Secretar General în Senatul României. Începând cu luna martie a anului 2014, a devenit Secretar General Adjunct al Partidului Național Liberal și coordonatorul Departamentului de Strategie al PNL.
Nu am date despre cine au fost părinţii domnului DM şi dacă au avut şi ei, prin natura meseriilor şi funcţiilor ocupate înainte de 1989, vreo influenţă asupra acestei prodigioase cariere, sau e vorba numai de influenţa stelelor - măi să fie, al stelelor de pe cer, evident, după cum sună şi vorba din popor, nuz mai fiţi aşa de pricinoşi, dar, personal, dincolo de extraordinarele calităţi de expert, analist şi strateg pe care nu le cunosc dar nu am cum să le contesc, nu l-aş recomanda, proaspătului preşedinte ales, nici pentru Cotroceni, nici pentru colectivul de conducere a PNL-ului.
De ce? Din invidie, evident. Ce, nu mă ştiţi?
Întâmplarea face să-l fi cunoscut pe DM ca un fel de aghiotant - numărul doi în partid, poate - al defunctului şi de puţină pomenire şi cinste om politic, Teodor Meleşcanu, alintat între camarazi cu formula scurtă Mele. Se întâmpla prin 1999 când ApR-ul celui de mai sus, rupt la timp din coasta PSDR-ului pentru a ameţi electoratul supărat pe acesta, făcea încă valuri prin Oborul politic românesc. Sincer, nu mi-a plăcut. Dar nu mi-am pierdut timpul să aflu de ce. Poate, printre altele, pur şi simplu pentru că venea de la PSDR; dar a fost totdeauna şi ceva ce ţine de ceea ce-ţi trezeşte prezenţa unuia sau altuia, care ţine de instinct şi care, te face să te simţi încântat sau, din contră, să vigilent, respins de ceea ce se ascunde sub blana de oraş.
Dar, pentru a nu vorbi din burtă şi simţiri ce pot să înşele, şi cum tot omul are dreptul la o dreaptă judecată, să vedem ce ne spun documentele care circulă libere pe internet despre acest domn important, suficient, autoritar, cunoscător a toate cele, destul de arogant (nişte trăsături care ajung, probabil, să te facă să-l priveşti cu neîncredere şi cu neplăcere).
Aflăm în primul rând că e din aceeaşi generaţie cu VV Ponta; DM născut în 1971, VVP în 1972. Şi ce dacă, multă lume s-a născut pe atunci, asta nu e o vină.
Mai aflăm apoi că a făcut dreptul între 1990 şi 1994. Dacă nu ar fi urmat cariera politică sinuoasă şi dacă nu am mai avea şi alte exemplare de bravi tineri de la drept care au făcut isprăvi de mare vitejie politică poate nu am avea nimic de zis.
Ba poate da: Nu mai ştiu cum a fost în 1990 şi în 1991 intrarea la drept, dar până în 1989, în marea îmbulzeală de candidaţi, ca să intri repede şi sigur trebuia să ai un dosar beton cu recomandări de la diverse instituţii şi diverşi tovarăşi. Mai bine zis, ca să intri. Şi nu ştiu de ce, dar parcă nu-mi vine să cred că în acea facultate, la rândul ei împânzită de tovarăşi cu epoleţi, lucrurile s-au schimbat, prin minunea revoluţiei, peste noapte. Că nu s-au mai ajutat ei unii pe alţii în perspectiva unui luminos viitor capitalist, aşa cum au făcut-o mai peste tot, pentru a pune mâna pe bunurile "întregului popor" şi pe Puterea cu ajutorul căreia să mâne prea-cinstitul popor încotro bat interesele lor. Dar, sunt de acord, putem trece şi peste asta, nefiind o bază solidă de îndoială privind caracterul şi adevărul despre un om.
Dar dacă trecem ce descoperim: că domnul DM a ajuns, direct de pe băncile facultăţii, mare expert... unde altundeva decât în politică. E adevărat şi cu o scurtă carieră jurnalistică între, 1991 şi 1993, la ziarul fsnist - roşu şi cu stele - Azi, organul Frontului Salvării Naţionale. Şi, ca un tânăr de mare valoare şi bogată experienţă, devine în 1994 expert guvernamental, consilier al Ministrului pentru Relația cu Parlamentul. Nu scrie acolo unde am citit eu, dar probabil că şi membru al onorantului partid post-comunist, FDSN apoi PDSR pentru care funcţiona ca expert şi consilier ministerial.
În 1997, ne spune internetul, a devenit a devenit Șef al Departamentului de Analiză Politică al Alianței pentru România, adică al ApR-ului lui Mele, proaspăt rupt din coasta PDSR-ului, de te şi întrebi, coroborând trecutele funcţii de expert şi consilier cu asta de şef, dacă facultatea absolvită de domnul DM a fost cu adevărat dreptul şi nu una de ştiinţe politice, sau dacă a fost singura pregătire de care a avut parte în toată această perioadă.
Şi de aici, lucrurile se leagă grozav de tare şi nu mai par a se dezlega până în ziua de astăzi. În 1998 DM este deja absolvent al Colegiului National de Apărare, o etapă necesară în cv-ul marilor speranţe din politică, mai ales al celor care vin pe o anumită direcţie, iar între 2001 şi 2004, deşi trădase nobilele idealuri ale PDSR-ului, ce să vezi, este iertat şi promovat consilier al primului ministru. Al cui adică? Al lui Adrian Năstase. Post în care a rezistat 4 ani fără a fi alungat de şeful său (deci, loial, competent, dedicat), sau fără să se scârbească de activităţile, dovedit, ilegale şi de corupţia acestuia. Bravo lui, un stomac tare, un caracter puternic. Şi un adevărat justiţiar.
Drept răsplată pentru că a fost un soldat credincios al preşedintelui PSD şi, implicit, al partidului, din 2004 îl găsim deputat PSD pentru Maramureş.
În 2009, hopa, ditamai cotitura: scârbit de cei 19 ani de slujbă în solda socialiştilor, DM are o revelaţie, se descoperă un liberal adevărat şi devine consilier al lui Crin Antonescu. Ca să nu mai lungim vorba, despre perioada care a urmat, tot internetul ne mai spune pe scurt şi că:
În perioadele mai 2011 – mai 2012, noiembrie 2012 – martie 2013, a activat atât ca Secretar General Adjunct, cât și ca Șef al Departamentului de Analiză Politică și Comunicare al Partidului Național Liberal, iar în perioada mai 2012 – noiembrie 2012, a deținut funcția de Secretar General Adjunct al Guvernului României.
Între 2013 și 2014, a fost atât Secretar General Adjunct, cât și Secretar General în Senatul României. Începând cu luna martie a anului 2014, a devenit Secretar General Adjunct al Partidului Național Liberal și coordonatorul Departamentului de Strategie al PNL.
Nu am date despre cine au fost părinţii domnului DM şi dacă au avut şi ei, prin natura meseriilor şi funcţiilor ocupate înainte de 1989, vreo influenţă asupra acestei prodigioase cariere, sau e vorba numai de influenţa stelelor - măi să fie, al stelelor de pe cer, evident, după cum sună şi vorba din popor, nuz mai fiţi aşa de pricinoşi, dar, personal, dincolo de extraordinarele calităţi de expert, analist şi strateg pe care nu le cunosc dar nu am cum să le contesc, nu l-aş recomanda, proaspătului preşedinte ales, nici pentru Cotroceni, nici pentru colectivul de conducere a PNL-ului.
De ce? Din invidie, evident. Ce, nu mă ştiţi?
